ICCJ. Decizia nr. 1185/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1185/2012
Dosar nr. 8868/2/2011
Şedinţa publică din 17 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului de faş;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 433 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă:
În temeiul art. 116, alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa penală nr. 37/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011.
În temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea condamnatului H.V.F., domiciliat în România, municipiul Timişoara, judeţul Timiş, depus la Penitenciarul Hirtenberg, Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare,în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.
S-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada executată începând cu data de 27 mai 2010 la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin rezoluţia din data de 06 octombrie 2011, dispusă în Dosarul nr. 1910/11/5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la data de 14 februarie 2011, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Republica Austria, de transferare a condamnatului H.V.F. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.
S-a mai susţinut că, prin adresa din 2011, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea prin care se solicită transferarea condamnatului H.V.F., căruia i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la 14 februarie 2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav, prin efracţie, în formă continuată şi în cadrul unei organizaţii criminale prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 cazul 2, 3, şi 4, 15 din C. pen. austriac, reţinându-se în sarcina sa că în perioada 01 august-02 august 2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în asociere cu mai multe persoane, a sustras, prin efracţie şi în timpul nopţii, mai multe bunuri din sediul mai multor firme, precum şi un camion.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că pe data de 19 mai 2011 condamnatul, depus la Penitenciarul Hirtenberg, a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
Din analiza ansamblului materialului probator, prima instanţă a apreciat că sesizarea este întemeiată.
Astfel, s-a constatat că faţă de condamnat sunt îndeplinite, atât condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti penale străine, enumerate la art. 116, alin. (1), lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât şi cerinţele referitoare la transferare, prevăzute de art. 129, lit. a)-f) din aceeaşi lege, şi anume condamnatul este cetăţean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimţit de către condamnat, dubla incriminare şi anume, faptele penale comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. pentru care legea penală română prevedepedeapsa închisorii de la 3 ani la 12 ani, statul de condamnare şi statul de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, s-a apreciat că nu există niciuna dintre cauzele pentru refuzul opţional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte efectul transferării, potrivit art. 145, raportat la art. 144, alin. (1), lit) a) din Legea nr. 302/2004, s-a reţinut că persoana condamnată urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită, cu autoritatea sa de lucru judecat, prin sentinţa penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011, în natura şi durata stabilite de organele judiciare austriece.
Ca atare, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, în temeiul art. 116, alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la data de 14 februarie 2011.
În temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea condamnatului H.V.F., depus la Penitenciarul Hirtenberg, Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.
S-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada executată începând cu data de 27 mai 2010 la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată H.V.F.
În motivarea recursului, persoana condamnată a arătat că a formulat cerere pentru a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuaării executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de autorităţile judiciare austriece, însă procedura a durat foarte mult, iar la acest moment mai sunt 4 luni până la executarea a 2/3 din durata pedepsei privative de libertate şi consideră că va fi eliberat din detenţie în Austria, întrucât a formulat cerere de liberare condiţionată.
Deoarece are convigerea că procedura de transfer va dura o perioadă mai mare de 4 luni, înţelege să revină asupra cererii sale, precizând că nu mai este de acord cu transferaea sa într-un pentenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de persoana transferabilă H.F.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimţit de către persoana condamnată; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Concomitent, din oficiu, Înalta Curte reţine că prin adresa din 2011, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autorităţile din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate H.V.F., deţinut în Penitenciarul Hirtenberg din Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însorită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea definitivă de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia cuprinzând acoedul de transfer al persoanei condamnate şi referatul privond situaţia socială şo famişiaşă a condamnatului.
Din verificările efectuate la M.A.I.G.P. şi D.E.P.A.B.D. a rezultat că persoana condamnăa H.V.F. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentinţa penală nr. 37/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, a fost condamnat persoana transferabilă H.V.F. la pedeapsa închisorii d 3 ani închisoare pentru săvârşirea infrcaţiunii de furt grav, prin efarcţie, în formă continuată şi în cadrul unei organizaţii ceiminale prevăzută de art. 127, 128 alin. (1) cifra .4, art. 129 cifra 1, art. 130 cazul 2, 3, 4 şi 15 din C. pen. autraic, hotărâre rămasă definitivă la data de 14 februarie 2011.
În fapt s-a reţinut că în perioada 01 august-02 august 2008, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în asociere cu mai multe persoane, a sustras, prin efracţue şi în tmpul nopţii, mai multe bunuri din sediul mai multor firme, precim şi din camion.
De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului H.V.F. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilpor prevăzute art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen.pentru care legea penală română prevedepedeapsa închisorii de la 3 ani la 12 ani.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile austriece a rezultat că numitul H.V.F. a început executarea pedepsei la data de 27 mai 2010. în calculul pedepsei închisorii aplicate persoanei condamnate s-a inclus durata arestării preventive de la data de 27 mai 2010, ora 0.00 până la data de 14 februarie 2011 ora 10.59, iar durata executării pedepsei se împlineşte la data de 27 mai 2013.
În consecinţă, se reţine că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că prin adresa din 02 aprilie 2012, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis la dosarul cauzei răspunsul primit din partea Ministerului Federal al Justiţiei din Republica Austria, prin care se comunică faptul că prin încheierea nr. 53/BE/45/12/f din data de 14 februarie 2012, Tribunalul Wieener Neustadt a renunţat la continuarea executării pedepsei aplicate cetăţeanului român H.V.F. născut la data de 25 septembrie 1968, deoarece împotriva acestuia a fost emisă o interdicţie de şedere, iar el a declarat că va părăsi teritoriul federal după eliberarea sa la data de 27 mai 2012. În raport de această situaţie, în adresă s-a precizat că Ministerul Federal al Justiţiei nu îşi mai menţine cererea de transfer (filele 25- 26 dosarul instanţei de recurs).
Înalta Curte, având în vedere că numitul H.V.F., cetăţean român, a fost condamnat definitiv în Austria la pedeapsa de 3 ani închisoare a cărei durată se împlineşte la data de 27 mai 2013, iar Statul român, ca stat de executare, şi-a dat acordul la transfer, în cauză sunt îndeplinite în condiţiile prevăzute în art. 143 lit. a), b), c), e) şi f) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Referitor la condiţia prevăzută în art. 143 lit. d - consimţământul persoanei condamnate - din aceeaşi lege, se constată că în cauza dedusă judecăţii, aceasta nu mai este necesar a fi îndeplinită. Aceasta deoarece, deşi persoana condamnată H.V.F.a la data de 19 mai 2011 şi-a manifestat consimţământul pentrua fi transferat în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România, iar la data de 11 ianuarie 2012, prin cererea de recurs (fila 4 doosarul instanţei de recurs) acesta a revenit asupra acordului, situaţie consemnată în procesul-verbal din data de 11 ianuarie 2012 ora 10.00 la Parchetul Wiener Neustadt, prin decizia din data de 02 martie 2011, Direcţia Federală de Poliție Viena a luat fată de acesta măsura interdicţiei de şedere pe teritoriul Republicii Austria, împrejurare ce înlătură obţinerea consimţământului condamnatului, potrivit dispoziţiilor art. 3 parag. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de Republica Austria, cât şi de România).
Dat fiind interdicţia de şedere pe teritoriul Austriei dispusă faţă de condamnat de autorităţile judiciare austriece, se constată că revenirea sa asupra consimţământului de a fi transferat pentru a continua executarea pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România nu mai este necesară.
În consecinţă, în mod legal instanţa de fond, a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut sentinţa penală nr. 37 din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011.
Concomitent, în mod legal a dispus transferarea condarxinatului H.V.F., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declartae de condamnatul persoană transferabilă H.V.F. împotriva sentinţei penale nr. 433 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, este nefondat și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă H.V.F. împotriva sentinţei penale nr. 433 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnatul persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică azi 17 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 646/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1188/2012. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
