ICCJ. Decizia nr. 1202/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1202/2012

Dosar nr. 51064/3/2010

Şedinţa publică din 18 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 365/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 517 din data de 01 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală faţă de inculpatul G.I. s-a dispus următoarele:

În baza art. 303 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de inculpatul G.I., zis „B.", domiciliat în Bucureşti, sector 1, cetăţean român, cunoscut cu antecedente penale, de suspendare a judecării cauzei.

în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice, prin care a solicitat să nu se reţină în conţinutul infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta săvârşită la data de 08 septembrie 2010, constând în efectuarea pe teritoriul României de operaţiuni cu privire la circulaţia cantităţii de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol, pe motiv că această faptă ar fi absorbită de infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa închisorii de 11 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată (acte materiale din 08 mai 2010, 21 mai 2010, 09 iunie 2010 şi 08 septembrie 2010), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 2,06 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol rămasă în urma supunerii celor 2,20 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 08 mai 2010, analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 2,10 grame cocaină rămasă în urma supunerii celor 2,24 grame cocaină vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 21 mai 2010, analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 1,16 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol rămasă în urma supunerii celor 1,53 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 09 iunie 2010, analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 572,30 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol (din care 6,30 grame, reţinută ca şi contraprobă) rămasă în urma supunerii celor 573,04 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, analizelor de laborator. în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat echivalentul în lei al sumei de 800 de euro.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cartelei S.I.M. Cosmote şi nr. de apel alocat, ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, depusă la D.G.P. Municipiului Bucureşti - S.C.J.E.O., în baza dovezii.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formiulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi 2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice, pusă în discuţie din oficiu, din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.I., la pedeapsa închisorii de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpat lada frigorifică de culoare albastră având pe pereţii interiori două compartimente disimulate, ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010 depusă la D.G.P. Municipiului Bucureşti, în baza dovezii.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cutia de carton legată cu sfoară, sigilată cu sigiliul M.I., ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, depusă la I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei rezultante aplicate prin prezenta.

Totodată, în baza art. 35 C. pen., s-a dispus cumularea măsurilor de siguranţă luate faţă de inculpat în cazul celor două infracţiuni concurente:

- confiscarea-de la inculpat -a cantităţii de 2,06 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol rămasă în urma supunerii celor 2,20 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 08 mai 2010, analizelor de laborator;

- confiscarea de la inculpat cantităţii de 2,10 grame cocaină rămasă în urma supunerii celor 2,24 grame cocaină vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 21 mai 2010, analizelor de laborator.

- confiscarea de la inculpat cantităţii de 1,16 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol rămasă în urma supunerii celor 1,53 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol vândută de inculpat investigatorului sub acoperire „G.I." în data de 09 iunie 2010, analizelor de laborator;

- confiscarea de la inculpat cantităţii de 572,30 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol ( din care 6,30 grame, reţinută ca şi contraprobă) rămasă în urma supunerii celor 573,04 grame substanţă care conţine cocaină şi levamisol ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, analizelor de laborator;

- confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei al sumei de 800 de euro;

- confiscarea de la inculpat a cartelei S.I.M. Cosmote, ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, depusă la D.G.P.M.B.-S.C.J.E.O., în baza dovezii.

- confiscarea de la inculpat a lăzii frigorifice de culoare albastră având pe pereţii interiori două compartimente disimulate, ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010 depusă la D.G.P. a Municipiului Bucureşti, în baza dovezii;"

- confiscarea de la inculpat a cutiei de carton legată cu sfoară, sigilată cu sigiliul Ministerului de Interne, ridicată de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, depusă la I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii.

S-a luat act că nu sunt întrunite condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă de la 09 septembrie 2010 la zi.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) şi e C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa dată în Dosarul nr. 95/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. asupra sumelor de 550 euro, 450 dolari SUA şi 100 lire sterline ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 09 septembrie 2010 la domiciliul acestuia din municipiul Bucureşti, sector 1, doar în limita echivalentului în lei al sumei de 800 de euro, cu privire la care se s-a dispus confiscarea în cauză, diferenţa fiind restituită inculpatului.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului de culoare vişinie, ridicat de la inculpat în data de 08 septembrie 2010, depus la D.G.P. a Municipiului Bucureşti - S.C.J.E.O., în baza dovezii.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a stabilit următoarea situaţie de fapt:

La data de 08 mai 2010, inculpatul G.I., aflându-se la o petrecere privată organizată la adresa Bucureşti, sector 1, a vândut investigatorului sub acoperire „G.I.", cantitatea de 2,20 grame substanţă conţinând cocaină şi levamisol, porţionată în trei doze ambalate în punguţe din material plastic semitransparent, primind de la investigator suma de 300 euro.

S-a reţinut că din declaraţiile celor doi investigatori sub acoperire a rezultat că inculpatul G.I. este cel care i-a abordat şi care, după ce s-a interesat de împrejurările în care aceştia au ajuns să participe la petrecerea respectivă, în sensul că i-a întrebat cine i-a invitat, s-a oferit să le vândă cocaină cu 100 lei gramul, pentru a se simţi mai bine. Faptul că inculpatul este cel care i-a abordat pe cei doi şi că discuţia despre eventuala vânzare de cocaină a fost iniţiată de acesta, sunt fireşti, având în vedere că investigatorii sub acoperire îi erau necunoscuţi inculpatului (inculpatul însuşi a menţionat, cu ocazia audierii sale la termenul din 12 noiembrie 2010, că în data de 08 mai 2010, a vândut cocaină unui bărbat pe care nu îl mai văzuse până la momentul respectiv), iar pentru a le vinde droguri trebuia să se lămurească dacă aceştia prezintă încredere, o abordare directă a inculpatului de către investigatori putând să îi trezească suspiciuni acestuia, şi să compromită operaţiunea organizată de organele de urmărire penală în scopul probării activităţii infracţionale a inculpatului, cu privire la care se obţinuseră informaţii.

Totodată, s-a mai reţinut că, investigatorul sub acoperire „F.P." nu a fost prezent la remiterea drogurilor şi preţului, întrucât acesta a ieşit din imobil cu ceva timp înaintea inculpatului şi a investigatorului sub acoperire „G.I."

Această situaţia a rezultat din declaraţiile celor doi investigatori sub acoperire şi din procesul-verbal de supraveghere operativă.

S-a mai reţinut că, din declaraţia investigatorului sub acoperire „G.I." care, s-a coroborat cu declaraţia inculpatului din faza judecăţii şi cu procesul-verbal de transcriere a convorbirii purtate în mediu ambiental de cei doi în data de 08 mai 2010, a rezultat atât cantitatea de drog pretinsă de investigator, cu privire la care inculpatul nu a formulat obiecţiuni, cât şi preţul la care a avut loc tranzacţia. Astfel, la întrebarea investigatorului dacă preţul este „clasicul 100", inculpatul a confirmat acest lucru, iar faptul că investigatorul îi mulţumeşte inculpatului, a confirmat că tranzacţia a fost finalizată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.I., prima instanţă a avut în vedere că, deşi acesta iniţial a declarat (cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive în data de 09 septembrie 2010, dar şi cu ocazia audierii sale din data de 29 septembrie 2010), că nu a vândut niciodată droguri, dar ulterior a recunoscut că s-a întâmplat să vândă unor cunoscuţi cocaină la preţul de 100 euro gramul.

În faza de urmărire penală (declaraţia din data de 06 octombrie 2010) inculpatul nu a făcut referire expres la vânzările de cocaină către investigatorul sub acoperire „G.I.", limitându-se să arate că din cocaina primită de la numitul „A.", gratuit sau contra sumei de 80 euro, o parte consuma, iar o altă parte o vindea unor cunoscuţi, cu 100 euro gramul.

În cursul cercetării judecătoreşti, însă, la termenul din 12 noiembrie 2010, inculpatul a declarat că la data de 08 mai 2010, în cadrul unei petreceri private care a avut loc într-un imobil din în municipiul Bucureşti (s-a observat că adresa este aceeaşi cu cea rezultând din declaraţiile investigatorilor sub acoperire şi din procesul-verbal de supraveghere operativă), a vândut unui bărbat pe care nu îl mai văzuse până în momentul respectiv, o cantitate de cocaină pe care nu şi-o aminteşte exact, de 1 sau 2 grame şi că preţul la care vindea era de 90-100 euro gramul.

S-a apreciat că, precizările făcute de inculpat referitoare la faptul că a comunicat cu ocazia respectivă numărul său de telefon bărbatului căruia i-a vândut cantitatea de drog şi referitor la alte două vânzări de drog către aceeaşi persoană, s-a coroborat cu ansamblul materialului probator adrninistrat în cauză, confirmând veridicitatea situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu.

Faptul că obiectul vânzării l-a reprezentat cocaina, drog de mare risc, potrivit art. 1 lit. c) din Lega nr. 143/2000 (este menţionat în tabelul nr. II, anexă la Legea nr. 143/2000), menţionat de investigatorii sub acoperire şi inculpat, a fost confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 mai 2010.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, la data de 21 mai 2010, inculpatul G.I. a vândut investigatorului sub acoperire „G.I.", cantitatea de 2,24 grame substanţă conţinând cocaină, porţionată în trei doze ambalate în punguţe din material plastic de culoare albă, primind de la investigator suma de 300 euro, reprezentând preţul.

Cei doi au stabilit telefonic detaliile privind locul şi ora întâlnirii.

Investigatorul sub acoperire „G.I." s-a deplasat la locul de întâlnire din zona stadionului Giuleşti însoţit de investigatorul sub acoperire „F.P.", doar investigatorul sub acoperire „G.I." urcând în autoturismul condus de inculpat, de culoare argintie. Cei doi au plecat cu autoturismul condus de inculpat şi, după o plimbare de aproximativ 5 minute, timp în care a avut loc remiterea drogurilor şi sumei de bani reprezentând preţul, cei doi au revenit la locul de întâlnire, unde investigatorul sub acoperire a coborât din autoturism.

Pentru a reţine săvârşirea acestei fapte de către inculpat, instanţa de fond a avut în vedere următoarele mijloace de probă, care se coroborează: declaraţiile investigatorilor sub acoperire „G.I." şi „F.P.", procesele-verbale de supraveghere operativă întocmite în data de 21 mai 2010, declaraţiile inculpatului care, deşi iniţial a negat săvârşirea faptei, ulterior a recunoscut-o, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 mai 2010, înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată în data de 21 mai 2010, în baza autorizaţiei din 2010 emise de Tribunalul Bucureşti (fila 4 vol. II dosar de urmărire penală), al cărui conţinut a fost transcris în procesul-verbal aflat la filele 79 şi 80 vol. I. dosar de urmărire penală, la fila 81 vol. I dosar de urmărire penală, aflându-se o planşă foto cuprinzând instantanee din înregistrarea în discuţie.

S-a mai reţinut că, nu s-a putut stabili dacă iniţiativa întâlnirii a aparţinut investigatorului sub acoperire „G.I." (potrivit menţiunilor inculpatului de la termenul din 12 noiembrie 2010) sau inculpatului, iar faptul că inculpatul ar fi fost cel care l-ar fi contactat telefonic pe investigator rezultând exclusiv din declaraţia din faza uirnăririi penale a investigatorului „G.I.", acesta menţionând că ar fi fost contactat telefonic în jurul orei 14:00 de numitul „B."

Instanţa de fond a mai avut în vedre dispoziţiile art. 86¹ alin. (7) C. proc. pen., raportat la alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit cărora, declaraţia investigatorului sub acoperire poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză.

S-a apreciat că în cauză condiţia prevăzută de textul de lege invocat nu este întrunită, având în vedere că investigatorul sub acoperire „F.P." a menţionat în faza de urmărire penală că a fost contactat telefonic îh jurul orei 15:00 (deci ulterior orei la care investigatorul sub acoperire „G.I." a declarat că ar fi fost contactat de inculpat") şi s-a deplasat împreună cu celălalt investigator în faţa stadionului Giuleşti pentru a se întâlni cu inculpatul. în cursul cercetării judecătoreşti, investigatorul sub acoperire „F.P." a menţionat că „în celelalte două ocazii" (este vorba despre vânzările din datele de 21 mai 2010 şi 09 iunie 2010) a fost „de faţă când „G.I." a vorbit la telefon cu „B. să se întâlnească", dar nu a precizat cui i-a aparţinut iniţiativa convorbirii.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în plus, având în vedere că din declaraţia dată în faza de urmărire penală a rezultat că investigatorul sub acoperire „F.P." nu a fost prezent când s-a stabilit să aibă loc întâlnirea respectivă, este posibil ca în faza cercetării judecătoreşti acesta să relateze cu privire la convorbiri ulterioare.

Instanţa de fond a apreciat că, pentru a se putea stabili cu certitudine cine a avut iniţiativa tranzacţiei la dosar, prezintă interes pentru cauză transcrierea convorbirii sau convorbirile telefonice purtate de investigatorul sub acoperire „G.I." şi de inculpat la data de 21 mai 2010.

S-a mai reţinut că, această convorbire nici nu ar fi putut fi interceptată în mod legal, în condiţiile în care la data de 21 mai 2010 era în vigoare o autorizaţie de interceptare şi înregistrare doar a comunicărilor telefonice efectuate de „B." „care foloseşte numărul de apel X" (numărul este cel pe care inculpatul l-a comunicat investigatorilor în data de 08 mai 2010, autorizaţia fiind emisă ulterior, în data de 12 mai 2010), pentru numărul Y de pe care investigatorul sub acoperire „G.I." a pretins că a fost apelat în data de 21 mai 2010, fiind emisă o autorizaţie de interceptare, localizare şi înregistrare a comunicărilor abia în data de 26 mai 2010, după vânzarea-cumpărarea în cauză (autorizaţia din 26 mai 2010).

Instanţa de fond a reţinut că, au fost indicii, că utilizarea de către inculpat a numărului de telefon nu a fost cunoscută de către organele de urmărire penală până în data de 21 mai 2010, dar acest lucru nu a exclus posibilitatea ca iniţiativa tranzacţiei din ziua respectivă să fi aparţinut investigatorului sub acoperire „G.I." Important a fost, însă, faptul că nici în ipoteza în care s-ar reţine că iniţiativa tranzacţiei din 21 mai 2010 i-ar fi aparţinut investigatorului sub acoperire „G.I.", nu s-a putut invoca o acţiune provocatoare a organelor de urmărire penală, de natură să afecteze caracterul echitabil al procedurii, în condiţiile în care vânzarea de droguri, aşa cum a rezultat din cele expuse anterior, nu a constituit o activitate pe care inculpatul să o fi desfăşurat doar ca urmare a insistenţelor investigatorilor sub acoperire.

De asemenea, s-a mai reţinut că, elocventă cu privire la efectuarea în data de 21 mai 2010 a tranzacţiei, constând în vânzarea de către inculpat a trei doze de cocaină pentru suma de 300 lei a fost nu doar declaraţia investigatorului sub acoperire „G.I.", ci şi înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată cu acea ocazie, din analiza convorbirii transcrise în procesul-verbal, rezultând că investigatorul a solicitat trei doze („trei bucăţi"), pentru primirea cărora mulţumeşte. Remiterea banilor şi primirea dozelor au fost confirmate şi de imaginile înregistrate cu această ocazie.

Deşi nu a rezultat că s-au purtat discuţii cu privire la preţ, instanţa de fond a avut în vedere că acest aspect a fost lămurit încă de la prima tranzacţie.

Instanţa de fond a apreciat că, mijloacele de probă prezentate mai sus s-au coroborat şi cu depoziţia inculpatului de la termenul din 12 noiembrie 2010, care după ce a declarat cu privire la tranzacţia din 08 mai 2010, a menţionat că în acelaşi scop s-a întâlnit cu aceeaşi persoană în zona stadionului Giuleşti, la o dată din anul 2010 pe care, însă, nu şi-o aminteşte cu exactitate.

Faptul că obiectul vânzării l-a reprezentat .cocaina, menţionat de investigatorii sub acoperire şi de inculpat, a fost confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 mai 2010.

La data de 09 iunie 2010, inculpatul G.I. a vândut investigatorului sub acoperire „G.I.", cantitatea de 1,53 grame substanţă conţinând cocaina şi levamisol, porţionată în două doze ambalate în punguţe din material plastic de culoare albă, primind de la investigator suma de 200 euro, reprezentând preţul.

Investigatorul sub acoperire „G.I." a fost cel care l-a contactat telefonic pe inculpatul G.I., cei doi stabilind telefonic detaliile privind locul şi momentul întâlnirii.

S-a reţinut că, aceste aspecte au rezultat atât din declaraţiile investigatorilor sub acoperire, cât şi din analiza conţinutului convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. 591/AI/26 mai 2010 transcrise în cuprinsul notelor aflate la filele 88-90 ale voi. II dosar de urmărire penală. Investigatorul sub acoperire „G.I." s-a deplasat la locul de întâlnire din zona hotelului Novotel însoţit de investigatorul sub acoperire „F.P.", doar investigatorul sub acoperire „G.I." urcând în autoturismul condus de inculpat, o mașină de culoare neagră. Cei doi au plecat cu autoturismul condus de inculpat şi, după ce au ocolit hotelul, timp în care a avut loc remiterea drogurilor şi sumei de bani reprezentând preţul, cei doi au revenit la locul de întâlnire, unde investigatorul sub acoperire a coborât din autoturism.

Pentru a reţine săvârşirea acestei fapte de către inculpat, instanţa de fond a avut în vedere următoarele mijloace de probă, care s-au coroborat: declaraţiile investigatorilor sub acoperire „G.I." şi „F.P.", procesul-verbal de supraveghere operativă întocmit în data de 09 iunie 2010, declaraţiile inculpatului care, deşi iniţial a negat săvârşirea faptei, ulterior a recunoscut-o, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 mai 2010, înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată în data de 09 iunie 2010, în baza autorizaţiei din 2010 emise de Tribunalul Bucureşti, al cărui conţinut a fost transcris în procesul-verbal aflat la filele 85 şi 86 vol. I, dosar de urmărire penală, la filele 87-89 vol. I dosar de urmărire penală, aflându-se planşe foto cuprinzând instantanee din înregistrarea în discuţie, şi convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei din 26 mai 2010 transcrise în cuprinsul notelor aflate la filele 88-90 ale vol. II dosar de urmărire penală.

Instanţa de fond a apreciat că, elocventă cu privire la efectuarea în data de 09 iunie 2010 a tranzacţiei constând în vânzarea de către inculpat a două doze de substanţă conţinând cocaină şi levamisol pentru 300 lei a fost declaraţia investigatorului sub acoperire „G.I.", procesul-verbal de supraveghere operativă întocmit în data de 09 iunie 2010, din analiza conţinutului acestuia rezultând că poliţiştii din cadrul B.C.C.O. au observat cum inculpatul a înmânat investigatorului ceva, iar acesta din urmă a pus pe bordul autoturismului o sumă de bani şi înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată cu acea ocazie, din analiza conţinutului procesului-verbal a rezultat că, întrebat fiind de inculpat, investigatorul a solicitat două doze, pentru primirea cărora mulţumeşte. Deşi, ca şi în cazul tranzacţiei din data de 21 mai 2010, nu a rezultat că s-au purtat discuţii cu privire la preţ, prima instanţă a avut în vedere că acest aspect a fost lămurit încă de la prima tranzacţie.

În ceea ce priveşte poziţia inculpatului, la termenul din 12 noiembrie 2010, după ce a declarat cu privire la tranzacţia din 08 mai 2010, a menţionat că ultima dată când s-a întâlnit cu bărbatul respectiv pentru a-i vinde droguri, a fost în zona hotelului N.

Faptul că obiectul vânzării l-a reprezentat o cantitate de substanţă conţinând şi cocaină, menţionat de investigatorii sub acoperire şi inculpat, a fost confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 iunie 2010 .

De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 08 septembrie 2010, inculpatul G.I. a ridicat de la firma de transport SC E.I. SRL, mai exact, de la punctul de lucru al acesteia din zona pasajului L. din sectorul 6 al municipiul Bucureşti, un colet expediat din Valencia (Spania) la data de 05 septembrie 2010. Faptul că acel colet a fost expediat din Valencia (Spania) în data de 05 septembrie 2010 şi că urma să ajungă în Bucureşti - Lujerului în data de 08 septembrie 2010, ca destinatar figurând numitul G.I., având nr. de contact, a rezultat din analiza evidenţelor SC E.I. SRL, puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martora S.U.C., administrator al acestei societăţi comerciale, conform proceselor-verbale.

Astfel, înscrisul aflat la fila 124 vol. I dosar de urmărire penală reprezintă evidenţa nominală a persoanelor destinatare ale coletelor transportate pe ruta Valencia-Spania, expediate în data de 05 septembrie 2010, la poziţia 14 fiind menţionat G.I., cu numărul de contact sus-menţionat.

Ridicarea coletului la data de 08 septembrie 2010 de către inculpat a rezultat din procesul-verb al întocmit de investigatorul sub acoperire „F.P.", procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din declaraţiile martorilor D.S.M. şi P.S.

Prima instanţă a avut în vedere faptul că, deşi în faţa instanţei martorii nu l-au recunoscut pe inculpat, în faza de urmărire penală aceştia au declarat că el s-a prezentat ca fiind G.I., o persoană de aproximativ 45 de ani, iar potrivit declaraţiei martorei S.U.C., ridicarea coletului de către destinatar se face numai pe baza actului de identitate. Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a rezultat că inculpatul a prezentat cartea de identitate reprezentanţilor firmei transportatoare, iar inculpatul nu a contestat acest aspect. După ce inculpatul a aşezat coletul respectiv în portbagajul autoturismului cu care se deplasase până la punctul de lucru al firmei transportatoare şi care se afla în parcarea Complexului Comercial P. România, fiind vorba despre o mașină de culoare gri, au intervenit organele de poliţie care l-au imobilizat pe inculpat.

În urma efectuării unei percheziţii, organele de poliţie au descoperit în interiorul coletului, disimulată în două lăcaşe special create în materialul izolant din pereţii unei lăzi frigorifice, cantitatea de 573,04 grame substanţă, conţinând cocaină şi levamisol, ambalată în două pungi din material plastic de culoare albastră, la rândul lor învelite în câte trei straturi de celofan transparent, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, semnat şi de către inculpat şi doi martori asistenţi.

Concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 septembrie 2010 a confirmat că substanţa găsită în interiorul lăzii frigorifice conţinea şi cocaină.

S-a mai reţinut că, din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „F.P.", coroborat cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi declaraţiile inculpatului a rezulta că imobilizarea sa a avut loc după ce acesta a ridicat şi transportat coletul de la autovehiculul firmei transportatoare parcat pe Strada L., pe sensul de mers dinspre Bulevardul Timişoara spre complexul comercial C. - L. şi după ce a aşezat coletul în portbagajul autoturismului.

În urma verificărilor efectuate de B.C.C.O. - Serviciul Antidrog, al căror rezultat a fost consemnat în procesul-verbal aflat la fila 118 vol. I dosar de urmărire penală, s-a stabilit că inculpatul a plecat la data de 01 septembrie 2010, ora 08:40, pe ruta Bucureşti-Valencia cu cursa aeriană aparţinând companiei Tarom având indicativul RO 431. Acesta a revenit pe teritoriul României la data de 05 septembrie 2010, ora 16:30, prin aeroportul Henri Coandă-Otopeni, cu o cursă aeriană a companiei Tarom având indicativul 432, venind de la Valencia.

Această ultimă informaţie s-a coroborat şi cu faptul găsirii asupra inculpatului, cu ocazia percheziţiei corporale la care a fost supus în data de 08 septembrie 2010, imediat după imobilizare, a unui boarding pass pe numele G.I., emis pentru cursa Tarom RO 432 din data de 05.09, ora 12:05, aspect menţionat în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înscrisul în cauză regăsindu-se la fila 148 vol. I d.u.p. Cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a declarat că a fost plecat în perioada 01 septembrie-05 septembrie 2010 în Spania, unde are o mică afacere, deţinând un bărulet.

Prima instanţă a apreciat că, un element probatoriu deosebit - de important a fost acela al prelevării, cu ocazia cercetării conţinutului coletului, a unui număr de 6 urme papilare de pe capitonajul lăzii frigorifice prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică din 07 ianuarie 2010, concluzionându-se că două dintre acestea au fost create de degetele mijlociu şi inelar de la mâna stângă a inculpatului.

Pe baza materialului probator expus mai sus, dar având în vedere şi modul în care s-au modificat pe parcursul procesului, declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a concluzionat că deplasarea inculpatului în Spania s-a situat în antecedenţa cauzală a introducerii în România a cantităţii de 573,04 grame substanţă conţinând cocaină şi levamisol, acesta implicându-se în expedierea în ţară a coletului, de al cărui conţinut era deplin conştient.

S-a mai reţinut că, expedierea pe numele inculpatului la data de 05 septembrie 2010, din Valencia cu destinaţia Bucureşti, a unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi a unor capsule pentru espresor prin intermediul unei firme specializate în transportul internaţional de colete, îh condiţiile în care inculpatul călătorea în aceeaşi zi tot din Valencia cu destinaţia Bucureşti, coletul urmând să ajungă la destinaţie, în mod previzibil, mai târziu decât inculpatul, nu poate avea nicio altă explicaţie decât aceea că odată cu aceste produse, cu coletul au fost expediate şi bunuri a căror deţinere era interzisă de lege, inculpatul nedorind să rişte să fie identificate de autorităţi aceste bunuri asupra sa, situaţie în care cu greu ar fi putut convinge că nu a avut cunoştinţă de existenţa lor.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că în situaţia în care inculpatul figura ca destinatar al coletului, în ipoteza identificării de către autorităţi a bunurilor a căror deţinere era ilicită, acesta avea posibilitatea de a invoca necunoaşterea faptului că în colet se vor regăsi şi bunurile respective, putând arunca vina asupra expeditorului, persoană fie greu, dacă nu imposibil de identificat, fie fictivă. De altfel, s-a constatat că, iniţial, inculpatul a invocat tocmai această necunoaştere a existenţei în coletul care îi era destinat, a cantităţii de drog respective. Astfel, în momentul prinderii sale în flagrant, acesta a menţionat că acel colet îi aparţine, dar că nu ştie ce conţine cu exactitate, cunoscând doar că acel colet ar conţine „nişte haine".

Această declaraţie a fost consemnată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, semnat de inculpat.

Totodată, s-a mai reţinut că, inculpatul şi-a menţinut această poziţie şi cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, declarând că este adevărat că a primit un colet de la un prieten din Spania, dar el nu ştia ce conţine acel colet, poliţiştii care l-au desfăcut spunând că în interior s-ar afla cocaină. Inculpatul şi-a justificat deplasarea în Spania în intervalul 1-5 septembrie 2010, prin aceea că ar fi avut acolo o afacere împreună cu un prieten, şi anume, ar fi deţinut un băruleţ. Inculpatul nu a probat aceste susţineri, deşi, în mod firesc, dacă declaraţia sa ar fi fost conformă cu realitatea, ar fi putut face acest lucru, ulterior renunţând la susţinerea acestei apărări, recunoscând că deplasarea sa la Valencia a avut drept scop, achitarea contravalorii unei cantităţi de cocaină, care să fie expediată în ţară pe numele său, dar, în realitate, pentru un anume A., care, pentru serviciul prestat, i-a plătit un comision.

Prima instanţă a apreciat că declaraţiile inculpatului s-au modificat pe măsură ce acesta a luat cunoştinţă de existenţa unui probatoriu de natură, cel puţin, să fundamenteze convingerea unui observator obiectiv, că a contribuit în mod conştient la introducerea în ţară a cantităţii de drog.

În acest sens s-a reţinut că, la data de 06 octombrie 2010, inculpatul a declarat că în luna septembrie, la solicitarea unui anume A., a efectuat o deplasare în Spania, mai exact, în Valencia, având asupra sa suma de 27.000 de euro, din care 2.000 euro era comisionul său, cu diferenţa de 25.000 de euro, urmând să cumpere cocaină pentru A. A ridicat suma de bani respectivă de undeva din zona Calea Giuleşti, unde i-o lăsase A. Călătoria în Spania a efectuat-o cu o cursă aeriană Tarom, în Valencia s-a cazat la un hotel, fiind contactat telefonic de un cetăţean străin cu care s-a întâlnit şi căruia i-a remis suma de 25.000 de euro. După câteva zile, acesta i-a adus o geantă frigorifică şi i-a făcut un colet în care se afla geanta frigorifică cu cocaină şi mai multe obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte care îi aparţineau. Respectivul i-a dat un tipizat din care a rezultat că el este destinatarul şi a dus coletul la o firmă de curierat, inculpatul revenind în ţară cu avionul. în ţară, după ce a ridicat coletul şi l-a pus în portbagajul autoturismului soţiei sale, a fost imobilizat de organele de poliţie. S-a constatat că declaraţia inculpatului este neechivocă în sensul că avea cunoştinţă despre faptul că în lada frigorifică se afla cocaină.

În faţa instanţei, la termenul din 12 noiembrie 2010, inculpatul a nuanţat declaraţia anterioară, arătând că în momentul când bărbatul cu care s-a întâlnit în Valencia în septembrie 2010 a venit cu lada frigorifică, a vrut să se convingă că în interiorul acesteia nu se află şi alte obiecte care i-ar putea atrage răspunderea pentru terorism, motiv pentru care i-a cerut să deschidă lada şi să îi arate pachetele de cocaină. După ce le-a văzut, respectivul nu a mai reuşit să asambleze lada, el ajutându-l. În cadrul aceleiaşi declaraţii, inculpatul a revenit şi a declarat că, în realitate, au avut loc două întâlniri între bărbatul respectiv şi inculpat. Prima dată a examinat interiorul lăzii frigorifice şi a constatat că în interiorul acesteia nu se găsea cocaină. La a doua întâlnire, inculpatul nu ar mai fi verificat conţinutul lăzii, potrivit susţinerilor respectivului, drogurile se aflau de această dată în interiorul lăzii şi i-a spus că nu avea motive să se teamă că acolo s-ar afla şi alte bunuri care să îi angajeze răspunderea pentru terorism. De asemenea, inculpatul arată că nu exclude posibilitatea ca bărbatul respectiv să fi pus pe altcineva să îi expedieze coletul.

Instanţa de fond a apreciat că, detaliile suplimentare oferite de inculpat în faza procesuală a cercetării judecătoreşti au avut scopul de a justifica prezenţa urmelor papilare ale inculpatului în interiorul lăzii frigorifice, prezentă necunoscută de inculpat la momentul audierii din 06 octombrie 2010, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică fiind întocmit ulterior, la 07 octombrie 2010. Astfel, inculpatul a urmărit să convingă că nu el este cel care a introdus pungile cu cocaină în interiorul lăzii frigorifice. S-a constatat că declaraţiile inculpatului din care ar rezulta că o altă persoană s-ar fi ocupat de disimularea drogurilor în pereţii lăzii frigorifice nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă. Chiar în ipoteza în care acest lucru s-ar accepta, instanţa a apreciat că prezenţa urmelor papilare ale inculpatului în interiorul lăzii frigorifice, coroborată cu omiterea totală"în declaraţia din 06 octombrie 2010 a acestor detalii şi contradicţiile între explicaţiile ulterioare date de inculpat, care se găsesc chiar în cadrul aceleiaşi declaraţii, permit a se reţine cel puţin o cooperare a inculpatului la pregătirea coletului, în scopul ca autorităţile să nu sesizeze pungile cu droguri disimulate în pereţii lăzii frigorifice.

Astfel, la termenul din 12 noiembrie 2010, după ce iniţial a declarat că a vrut să se convingă că în interiorul lăzii frigorifice nu se află şi alte obiecte care i-ar putea atrage răspunderea pentru terorism, acesta fiind motivul pentru care i-a cerut respectivului să deschidă lada şi să îi arate pachetele de cocaină, iar după ce le-a văzut, respectivul nu a mai reuşit să reasambleze lada, inculpatul ajutându-1, acesta a revenit şi a declarat că, în realitate, a avut două întâlniri cu bărbatul respectiv: prima dată ar fi examinat interiorul lăzii frigorifice şi a constatat că în interiorul acesteia nu se găsea cocaină, iar la a doua întâlnire, inculpatul nu ar mai fi verificat conţinutul lăzii, potrivit susţinerilor respectivului, drogurile aflându-se de această dată în interiorul lăzii şi inculpatul neavând motive să se teamă că acolo s-ar afla şi alte bunuri care să îi angajeze răspunderea pentru terorism. Nu s-a putut explica cum o persoană, animată de dorinţa de a prezenta autorităţilor judiciare adevărul, poate susţine, la interval de câteva minute, prima dată, că a văzut cocaina din lada frigorifică, dând şi detalii cu privire la masa pe care a apreciat că o avea cantitatea de cocaină pe care a observat-o (inculpatul a declarat că în momentul în care a examinat conţinutul lăzii frigorifice nu a avut impresia că ar fi vorba despre o cantitate de 500-600 de grame), iar a doua oară că nu a văzut-o, şi nu se explică de ce, potrivit celei de-a doua versiuni, inculpatul a renunţat să mai verifice a doua oară conţinutul lăzii frigorifice pentru a se convinge că în lada frigorifică nu se află" obiecte care ar putea să îi atragă răspunderea penală pentru terorism, dacă se temea, cu adevărat, de o astfel de perspectivă, iar a doua oară nu a avut încredere în persoana respectivă.

Chiar şi în ipoteza în care coletul a fost pregătit de o altă persoană, a fost greu de acceptat că inculpatul nu ar fi vrut să se convingă de existenţa cocainei în interiorul coletului, precum şi de expedierea coletului, având în vedere suma importantă de bani de care cu certitudine a fost nevoie pentru achiziţionarea acesteia.

Prima instanţă a mai reţinut că, la o dată de la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie 2010, inculpatul G.I. a ridicat de la aceeaşi firmă de transport SC E.I. SRL, mai exact, de la punctul de lucru al acesteia din zona pasajului L. din sectorul 6 al municipiului Bucureşti, un colet expediat din Valencia (Spania) în data de 27 iunie 2010.

Faptul că acel colet a fost expediat din Valencia (Spania) la data de 27 iunie 2010, ca destinatar figurând numitul G.I., având nr. de contact, a rezultat din analiza evidenţelor SC E.I. SRL, puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martora S.U.C., administrator al acestei societăţi comerciale, conform proceselor-verbale aflate la filele 122 şi 123 vol. I dosar de urmărire penală.

S-a reţinut că, înscrisul aflat la fila 125 vol. I dosar de urmărire penală reprezintă evidenţa nominală a persoanelor destinatare ale coletelor transportate pe ruta Valencia-Spania, expediate în data de 27 iunie 2010, la poziţia 16 fiind menţionat G.I., cu numărul de contact sus-menţionat.

Faptul că inculpatul este cel care a ridicat acel colet a rezultat din declaraţiile sale date începând cu data de 06 octombrie 2010, declaraţia martorei S.U.C., administrator al SC E.I. SRL, care a menţionat că ridicarea coletului de către destinatar se face numai pe baza actului de identitate, dar şi din faptul că numărul de telefon care este menţionat în evidenţa nominală a persoanelor destinatare ale coletelor transportate pe ruta Valencia-Spania, expediate în data de 27 iunie 2010, pentru contactarea destinatarului G.I., a fost, într-adevăr, folosit de inculpat şi în alte ocazii, aşa cum a rezultat din notele de transcriere a conţinutului convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti.

Totodată, s-a mai reţinut că, împrejurarea că inculpatul G.I. a venit în ţară din Valencia (Spania) la data de 27 iunie 2010 a rezultat atât din procesul-verbal din data de 25 iunie 2010, potrivit căruia, din verificarea curselor aeriene pe ruta Valencia-Bucureşti a rezultat că inculpatul a cumpărat un bilet dus-întors pe această rută, având dată de întoarcere în România, 27 iunie 2010, dar şi din procesul-verbal întocmit la acea dată de către poliţişti din cadrul B.C.C.O. în care s-a consemnat că inculpatul a fost aşteptat în data respectivă la aeroportul Henri Coandă de concubina sa G., după aterizarea cursei Tarom RO 432 Valencia, la ora 16:40, inculpatul făcându-şi apariţia în parcare (la ora 17:15), urcând împreună cu concubina sa în autoturismul cu care aceasta a venit la aeroport.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, instanţa de fond a reţinut următoarele: la data de 06 octombrie 2010, înainte ca procurorul să fi dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale şi cu privire la fapta inculpatului de la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie 2010, de a fi introdus în ţară în aceeaşi modalitate ca şi în luna septembrie 2010, un colet în care se afla disimulată o cantitate de cocaină destinată vânzării (prin ordonanţa nr. 488 din data de 20 octombrie 2010), inculpatul a declarat că un anume A. i-a propus în vara anului 2010 să meargă în Spania şi să îl ajute să introducă în România o cantitate nedeterminată de cocaină, serviciu pentru care urma să fie plătit. Inculpatul a menţionat că, datorită problemelor financiare, a acceptat propunerea, mergând de două ori în Spania, prima dată în luna iulie. Contactele din Spania îi aparţineau lui A., ca şi sumele de bani necesare achiziţionării cocainei. Prima dată a primit de la A. suma de 16.500 de euro, din care 1500 de euro a fost comisionul său, iar 15.000 de euro, suma pe care a remis-o persoanei din Spania care i-a adus un colet în care inculpatul presupune că s-a aflat o cantitate de cocaină. Banii i-au fost lăsaţi de A. într-o cabină telefonică din zona Calea G., în apropierea fostului cinematograf Giuleşti, după ce a avut o discuţie personală cu acesta la respectivul acasă. Ajuns în Valencia cu o cursă Tarom, a fost contactat de un bărbat pe un număr de Spania pe care A. îl cunoştea, bărbat care, după câteva zile, i-a adus o ladă frigorifică. Bărbatul respectiv a verificat identitatea lui în paşaport, după care, folosind şi nişte obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte care" îi aparţineau inculpatului, a făcut un colet, pe care l-a expediat pe numele său printr-o firmă de curierat. Inculpatul s-a întors în ţară cu avionul şi a preluat coletul de la firma de curierat, în zona complexului comercial Cora Lujerului. La indicaţiile lui A. a lăsat lada frigorifică în aceeaşi zonă unde îi fuseseră lăsaţi şi banii. După revenirea din Spania, transportul pe care îl aştepta a întârziat, motiv pentru care a vrut să îl contacteze pe şoferul autoutilitarei, lucru pentru care i-a cerut soţiei sale să îi comunice numărul de telefon al acestuia care era salvat într-un telefon pe care inculpatul nu îl avea asupra sa, acesta fiind motivul pentru care soţia sa i-a expediat un sms având acest conţinut. După începerea urmăririi penale cu privire la această faptă, inculpatul şi-a menţinut, în această fază procesuală, declaraţia anterioară.

În faza de judecată, inculpatul şi-a modificat declaraţia dată în faza de urmărire penală, prima instanţă reţinând următoarele: la termenul din 12 noiembrie 2010, inculpatul a menţionat că, de fapt, nu a primit iniţial decât suma de 15.000 de euro, pe care a remis-o în integralitate persoanei cu care s-a întâlnit în Spania, înţelegerea fiind ca, la revenirea în ţară, să primească un comision de 1.500 euro, din care a primit doar 500. S-a constatat că declaraţiile nu se conciliază nu doar cu privire la suma primită drept comision şi momentul primirii acesteia; nemaiprimind nicio sumă de bani drept comision la plecarea în Spania, inculpatul nici nu ar mai fi putut să suporte costul biletului de avion din comision, aşa cum a pretins în data de 06 octombrie 2010. Inculpatul a declarat în faţa instanţei pentru prima oară, că i s-ar fi spus ulterior, că în iunie 2010 ar fi fost supus unui test pentru a se vedea dacă este de încredere. Ar fi verificat conţinutul lăzii frigorifice şi nu ar fi observat nicio cantitate de drog. După ce a ridicat din ţară pachetul, la o zi sau două a fost sunat şi i s-a cerut să lase pachetul în locul de unde ridicase banii. în afară de lada frigorifică, în colet se aflau şi produse de tipul şampon, gel de duş, pe care inculpatul şi le-a însuşit (în faza urmăririi penale a menţionat cu totul alte produse). Inculpatul a mai menţionat că nu a primit imediat cocaină de la persoana pentru care a adus coletul, şi a negat că l-ar fi contactat pe investigatorul „G.I." în data de 01 iulie 2010 pentru a-i spune că are cocaină de bună calitate, neexcluzând, însă, posibilitatea de a-l fi sunat pentru a discuta despre altceva.

La termenul din 30 iunie 2011, inculpatul a dat un supliment de declaraţie, ocazie cu care a prezentat diferit o serie de aspecte. Astfel, deşi în faza de urmărire penală susţinuse că numitul A. i-a spus că este vorba despre transportarea de cocaină, în noua declaraţie inculpatul a arătat că, de fapt, i-a spus că ar fi vorba despre transportarea unei substanţe cu încălcarea dispoziţiilor legale. Acesta nu i-ar fi spus că este vorba despre cocaină, dar că el ar fi bănuit acest lucru, cunoscând că persoana respectivă se ocupa cu vânzarea de droguri. I s-a spus că a fost supus unui test pentru a se vedea dacă îşi însuşeşte suma de bani, că în colet nu a fost nimic, şi că, în realitate, suma remisă a fost pentru stingerea unei datorii pe care cel din ţară o avea faţă de persoana din străinătate. Prin această din urmă precizare pe care inculpatul a făcut-o pentru prima dată în faţa instanţei, acesta a încercat să dea o logică declaraţiei de la termenul din 12 noiembrie 2010, potrivit căreia ar fi remis persoanei din străinătate suma de 15.000 euro, dar că, în realitate nu ar fi fost vorba decât despre un test, la momentul respectiv rămânând nelămurit motivul pentru care suma a fost totuşi remisă. în noua declaraţie inculpatul vorbeşte despre primirea unui comision de doar 200 de euro, mai mic chiar şi decât cel menţionat la termenul din 12 noiembrie 2010.

Explicaţia oferită de inculpat în momentul în care i s-a atras atenţia de către instanţă că în faza de urmărire penală a declarat că A. i-a spus că în colet urma să se afle cocaină şi anume, că i s-ar fi promis de către organele de urmărire penală un tratament sancţionator mai blând, nu a fost acceptată de prima instanţă, mai ales că la momentul audierii sale în data de 06 octombrie 2010, inculpatul beneficia de asistenţă juridică acordată de un apărător ales, care cunoştea că sancţiunea ce se va aplica nu era la latitudinea organelor de urmărire penală.

Instanţa de fond a apreciat că se poate reţine, pe baza materialului probator administrat în cauză, că şi la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie 2010 coletul expediat pe numele inculpatului din Valencia conţinea, ca şi cel din luna septembrie, o cantitate de cocaină. S-a mai reţinut că, nu există, aşa cum este cazul faptei din luna septembrie, o probă directă care să ateste neechivoc acest lucru, coletul de la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie 2010, nefiind interceptat de organele de urmărire penală. Probele indirecte existente în cauză au permis, în opinia primei instanţei, să se reţină ca dovedit aspectul menţionat anterior.

Mai întâi, s-a observat acelaşi mod de operare, care implică deplasarea în Valencia (Spania) a inculpatului, părăsirea teritoriului Spaniei cu avionul în aceeaşi zi în care a fost expediat şi coletul (aşa cum s-a arătat şi în cazul faptei din septembrie 2010, dacă în acel colet nu s-ar fi aflat lucruri a căror deţinere era interzisă de lege, nu s-ar fi justificat expedierea în Bucureşti a bunurilor printr-o firmă de transport, deşi acestea ar fi putut fi luate de inculpat şi în condiţiile în care era previzibil că bunurile urmau să ajungă în Bucureşti după inculpat), menţionarea inculpatului ca şi destinatar al coletului respectiv.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, susţinerile inculpatului cu privire la împrejurările deplasării sale în Valencia (că acest lucru s-a făcut la solicitarea altei persoane, care i-ar fi remis o sumă de bani despre care i-ar fi spus sau nu pentru ce este destinată, cu primirea sau nu a unui comision etc.) nu s-au coroborat, aşa cum impune art. 69 C. proc. pen., cu alte mijloace de probă. Cert este că inculpatul s-a aflat în Valencia încă din data de 23 iunie 2010, fapt atestat de procesul-verbal aflat la filele 123-124 vol. II dosar de urmărire penală, de unde acesta a purtat o convorbire telefonică cu soţia sa aflată în ţară, cu aceeaşi, şi tot din Valencia, mai purtând şi convorbirea telefonică din data de 26 iunie 2010 transcrisă în conţinutul procesului-verbal aflat la filele 125 şi 126 vol. II dosar de urmărire penală. Din analiza acestor convorbiri telefonice a rezultat folosirea unui limbaj codificat, interlocutorii fiind interesaţi să nu se înţeleagă natura aspectelor despre care se discută, ceea ce justifică a se concluziona în sensul caracterului ilicit al aspectelor despre care cei doi discută.

Prima instanţă a constatat că este vorba despre faptul că inculpatul depindea, în demersurile sale pe teritoriul Spaniei, de conduita unei alte persoane din ţară, de la care aştepta un semn care întârzia („Să spună ce are de gând în câteva zile, ca să ştiu şi eu ce am de gând. Deci, ce să fac. Da?"), dar, dat fiind caracterul codificat al replicilor, acestea nu a permis a se concluziona că este probat că s-a discutat despre achiziţionarea de droguri, chiar dacă acest lucru s-ar putea bănuit.

S-a mai reţinut că, la fila 106 a vol. I dosar de urmărire penală s-a regăsit un proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „G.I.", potrivit căruia ar fi fost contactat în data de 01 iulie 2010 de inculpat, în jurul orelor 18:00, de la postul telefonic, ocazie cu care inculpatul i-ar fi transmis că a fost plecat în vacanţă în ultima vreme şi că acesta este motivul pentru care nu l-a mai căutat, dar că a adus de curând cocaină de foarte bună calitate, iar dacă doreşte să cumpere de la el, să îl contacteze telefonic pentru a stabili detaliile unei eventuale tranzacţii.

La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul, aşa cum s-a menţionat anterior, a negat că l-ar fi contactat pe investigatorul „G.I." în data de 01 iulie 2010 pentru a-i spune că are cocaină de bună calitate, neexcluzând, însă, posibilitatea de a-l fi sunat pentru a discuta despre altceva.

Instanţa de fond a mai avut în vedere dispoziţiile art. 861 alin. (7) C. proc. pen., raportat la alin. (6) al aceluiaşi articol potrivit cărora, declaraţiile investigatorilor sub acoperire pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. S-a apreciat că, în cazul de faţă, cele menţionate de investigatorul sub acoperire s-au coroborat cu aspectele rezultate" dintr-un alt mijloc de probă, fiind vorba despre convorbirea telefonică din data de 01 iulie 2010, iniţiată la ora 15:09, anterioară orei când ar fi fost contactat investigatorul, transcrisă în conţinutul notei de la fila 132 vol. II dosar de urmărire penală.

Astfel, din analiza conţinutului acestei convorbiri, a rezultat că, deşi inculpatul este cel apelat de numitul D., acest lucru s-a datorat faptului că anterior, inculpatul este cel care a încercat, fără succes, să stabilească o legătură telefonică cu acesta.

S-a constatat că, similar convorbirii la care a făcut referire investigatorului sub acoperire, inculpatul i-a adus la cunoştinţă lui D. faptul că el a fost plecat în concediu. De asemenea, l-a întrebat dacă a mai avut probleme cu maşina, dar şi rezultă că l-a contactat „ şi pentru chestia asta.", neprecizând expres despre ce este vorba, dar întrebând dacă interlocutorul mai are nevoie.

Totodată, s-a mai apreciat că, din faptul că interlocutorul nu a cerut lămurirea aspectului la care inculpatul s-a referit, rezultă că acesta a avut cunoştinţă despre ce este vorba, constatându-se că amândoi evită să abordeze un limbaj explicit. Convorbiri telefonice au loc între cei doi şi la date ulterioare, fiind evidentă folosirea unui limbaj codat, dar fiind evident vorba despre servicii pe care inculpatul ar urma să le presteze respectivului, prestarea serviciului implicând faptul ca interlocutorii să se întâlnească. Spre exemplu, analizând convorbirea telefonică de la fila 140 vol. II dosar de urmărire penală, a rezultat că numitul D. îşi alegea cu dificultate cuvintele cu care să exprime ceea ce îşi doreşte: „ Şefu, vreau să vin şi eu cumaşina". Acesta menţionează că nu vrea să vină cu maşina la tinichigeria inculpatului ( acesta nu deţine o tinichigerie), ci la „celălalt prieten" al inculpatului. Dacă iniţial s-ar înţelege că este vorba despre o problemă a interlocutorului, ulterior rezultă că ar fi vorba despre altcineva. Astfel, acesta spune: „Am nişte probleme la., la. Nu ştiu. La jigleor. Nu ştiu ce spunea (...)" „haideţi, vă rog frumos. Că vrea să plece în concediu şi el, de-aia". Rezultă că se doreşte ceva ce s-a mai oferit şi într-o ocazie anterioară, interlocutorii găsindu-şi din nou, cu dificultate cuvintele: G.I.: „Deci să., aceeaşi ce are. Ce a avut şi."

D.: „ Cu ce a avut şi data trecută. La fel. Să ştie despre ce e vorba. La fel cum a făcut data trecută".

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi aspectul declarat de ambii investigatori sub acoperire, că au aflat la petrecerea din data de 08 mai 2010 de pe strada O., că inculpatul îşi achiziţionează drogurile din străinătate.

S-a mai reţinut că, apărarea inculpatului potrivit căreia din înregistrări a rezultat, mai degrabă, că în perioada când investigatorul „G.I.", potrivit propriei declaraţii, ax fi fost contactat de inculpat pentru a-i oferi droguri de bună calitate, inculpatul însuşi avea nevoie de droguri, a fost înlăturată de instanţă, pentru următoarele motive: este adevărat că la fila 128 a vol. II dosar de urmărire penală se află transcrisă o convorbire a inculpatului, care ar putea fi interpretată în sensul că acesta din urmă dorea să obţină droguri de la altcineva („Mă cinstiţi şi pe mine, că sunt şi eu amărât. Puteţi să ieşiţi până afară, nu? Pă unde?. Nu e nici un fel de problemă. Mă deplasez eu, ca să nu. Că ştiu că dumneavoastră sunteţi mai comod."), apreciindu-se că nu trebuie omis că această convorbire a fost purtată la data de 30 iunie 2010, începând cu ora 23:24:56, când sunt indicii serioase în sensul că transportul din Valencia nu ajunsese încă la Bucureşti.

În acest sens s-a reţinut că, la fila 127 vol. II dosar de urmărire penală, a fost reprodus un S.M.S. trimis inculpatului de concubina sa, la data de 30 iunie 2010, ora 20:11:02, prin care aceasta îi transmitea numărul de telefon al firmei transportatoare SC E.T. SRL

Întrebat fiind cu privire la acest aspect la data de 06 octombrie 2010, inculpatul a menţionat că după revenirea din Spania, transportul pe care îl aştepta a întârziat, motiv pentru care a vrut să îl contacteze pe şoferul autoutilitarei, lucru pentru care i-a cerut soţiei sale să îi comunice numărul de telefon al acestuia care era salvat într-un telefon pe care inculpatul nu îl avea asupra sa, acesta fiind motivul pentru care soţia sa i-a expediat un sms având acest conţinut.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, instanţa a reţinut următoarele: în cuprinsul rechizitoriului s-a menţionat că „faptele inculpatului G.I. zis „B." constând în aceea că, în cursul anului 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe raza municipiului Bucureşti, împrejuxări-în care la datele de 08 mai 2010, 21 mai 2010 şi 09 iunie 2010 a vândut investigatorilor sub acoperire cu numele de cod „F.P." şi „G.I." cantitatea totală de 5,97 grame cocaină pură sau în amestec cu levamisol, cu suma totală de 800 euro, iar la data de 08 septembrie 2010 a efectuat pe teritoriul României operaţiuni cu privire la circulaţia cantităţii de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol (rapoartele de constatare tehnico- ştiinţificănr. Din 10 mai 2010, din 31 mai 2010, din 17 iunie 2010, respectiv din 08 septembrie 2010 ale I.G.P.R. - L.C.A.P.D.) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, „faptele inculpatului G.I. zis „B." constând în aceea că, în cursul anului 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în mod repetat pe teritoriul României, respectiv în cursul lunilor iunie 2010 - iulie 2010 şi la începutul lunii septembrie 2010 diferite cantităţi de cocaină, drog de mare risc, împrejurări în care la data de 08 septembrie 2010 a fost prins în flagrant după ce a introdus în ţară, prin intermediul firmei de curierat SC E.T. SRL, cantitatea netă de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol, disimulată în interiorul unui colet expediat din Spania, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a apreciat că în mod corect s-a reţinut că faptele inculpatului din "datele de 08 mai 2010, 21 mai 2010, 09 iunie 2010 şi 08 septembrie 2010 întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi că acestea au fost săvârşite în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, fiind temeinică şi legală reţinerea în încadrarea juridică a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la forma continuată.

S-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte actele materiale din datele de 08 mai 2010,21 mai 2010 şi 09 iunie 2010, acestea au constat în deţinerea în vederea vânzării şi, ulterior, vânzarea, cantităţilor de cocaină, drog de mare risc, menţionate în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică anterior menţionate.

În ceea ce priveşte fapta din data de 08 septembrie 2010, constând, potrivit organelor de urmărire penală în efectuarea pe teritoriul României a unor operaţiuni cu privire la circulaţia cantităţii de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol, prima instanţă a reţinut că la termenul din 30 iunie 2011, inculpatul, prin apărător, a solicitat, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul de a nu se reţine, aşa cum s-a menţionat în rechizitoriu şi această faptă în conţinutul infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motivând că ar fi absorbită de infracţiunea de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis, de asemenea, în judecată.

Apărarea a susţinut că nu s-a putut aprecia că activitatea inculpatului din data de 08 septembrie 2010 ar justifica reţinerea în sarcina sa, atât a unui element material suplimentar în conţinutul infracţiunii continuate de trafic ilicit de droguri de mare risc, dar şi a unui element material. în conţinutul infracţiunii continuate de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, această solicitare, pentru următoarele considerente: elementul material al infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri constă în acţiunea de introducere în ţară a drogurilor, infracţiunea consumându-se în momentul intrării drogurilor pe teritoriul României, fie că acestea se află la momentul respectiv asupra inculpatului, fie că intrarea lor pe teritoriul statului s-a datorat unei activităţi anterioare desfăşurate de inculpat. Activitatea desfăşurată de inculpat ulterior pătrunderii coletului cu cocaină pe teritoriul României şi anume, faptul că a ridicat coletul de la reprezentanţii firmei transportatoare, a deplasat acest colet până la autoturismul cu care se deplasase şi pe care îl parcase în parcarea complexului comercial Piaza România, a introdus coletul în portbagajul autoturismului, fiind ulterior imobilizat de organele de urmărire penală, excede elementului material specific infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri, reţinându-se că inculpatul a deţinut şi transportat pe teritoriul României cantitatea respectivă de cocaină, activităţi specifice elementului material al infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În condiţiile în care toate actele materiale reţinute au avut ca obiect diferite cantităţi de cocaină, fără să fi avut loc vreun incident până la data de 08 septembrie 2010 (spre exemplu, intervenţia organelor de urmărire penală, conştientizată de inculpat) care să îl determine pe inculpat să reaprecieze dacă este cazul să continue săvârşirea de activităţi similare, instanţa de fond a constatat că în mod corect s-a apreciat că rezoluţia infracţională în baza căreia a fost săvârşită infracţiunea a fost unică şi, în consecinţă, s-a reţinut forma continuată a infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul G.I., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, susţinând că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi nu ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri în forma continuată.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic internaţional de droguri, în infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Prin Decizia penală nr. 365/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost admis apelul declarat de inculpatul G.l. împotriva sentinţei penale nr. 517 din 01 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 517/F din 1 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând, în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi a fost redusă pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată de prima instanţa la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi a fost redusă pedeapsa de 16 ani închisoare la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului G.I.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, prevenţia de la 09 septembrie 2010 la zi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, examinând sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri în forma continuată, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare.

S-a mai avut în vedere că, în apărările sale formulate în cererea de apel, inculpatul a solicitat, ca de altfel şi la judecata în fond a cauzei, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic internaţional de droguri în infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Instanţa de apel a apreciat că, din ansamblul probator administrat în cauză şi analizat în mod judicios de prima instanţă a rezultat, fără putere de tăgadă că inculpatul a adus din Spania diverse cantităţi de droguri, infracţiunea fiind săvârşită în forma continuată. La aceasta se adaugă şi pachetul primit prin poştă care avea un conţinut similar de droguri de care inculpatul avea cunoştinţă, primit prin firmă de curierat SC E.T. SRL şi unde a fost prins în flagrant.

Analizând operaţiunea de individualizare a pedepsei efectuată de instanţa fondului, instanţa de apel a apreciat că totuşi, pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată pentru traficul internaţional de droguri şi 11 ani pentru traficul ilicit de droguri de mare risc este mult prea represivă pentru inculpat şi că în cauză pot fi aplicate dispoziţiile art. 74 şi 76 C. pen. şi reducerea pedepsei rezultante de 16 ani închisoare.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că circumstanţele atenuante reţinute în sarcina inculpatului se justifică, atât pentru atitudinea şi comportamentul acestuia avut anterior săvârşirii faptei, dar şi pentru poziţia sa sinceră, de regret a faptei, pe care a avut-o în faţa instanţei.

Pe de altă parte, instanţa de prim control judiciar a considerat că la individualizarea pedepselor, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. trebuie să se ţină seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului că, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, însă nu se află în stare de recidivă şi a avut o poziţie sinceră, de recunoaştere a faptelor.

Instanţa de apel a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reindividualizarea judiciară a pedepsei, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, deoarece a formulat un denunţ pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit infracţiuni, denunţ care s-a materializat prin trimiterea în judecată a acelei persoane, A mai solicitat acordarea unei eficiente mai mari circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.

Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 17 aprilie 2012, inculpatul G.I. a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., coroborate cu art. 11 din O.U.G. nr. 121/ 2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.

Totodată, se are în vedere sub acest aspect că, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.(introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.

Prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a României a hotărât că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Potrivit dispoziţiilor art. 17 C. pen., infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penal.

Înalta Curte constată că în cauză, probele administrate în cursul urmăririi penale şi îa cursul cercetării judecătoreşti sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Înalta Curte reţine că inculpatul G.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 95/D/P/2010 din 21 octombrie 2010 din al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, în concurs real, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Vinovăţia inculpatului G.I. a fost reţinută din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penal, relevante fiind: declaraţiile investigatorilor sub acoperire „G.I." şi „F.P.", procesul-verbal de supraveghere operativă întocmit în data de 09 mai 2010, declaraţiile inculpatului, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 mai 2010, procesul-verbal de transcriere a înregistrării audio în mediu ambiental efectuată la data de 08 mai 2010, din care rezultă că, inculpatului G.I. zis „B.", în cursul anului 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe raza municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 08 mai 2010, 21 mai 2010 şi 09 iunie 2010 a vândut investigatorilor sub acoperire cu numele de cod „F.P." şi „G.I." cantitatea totală de 5,97 grame cocaină pură sau în amestec cu levamisol, cu suma totală de 800 euro, iar la data de 08 septembrie 2010 a efectuat pe teritoriul României operaţiuni cu privire la circulaţia cantităţii de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol.

De asemenea, inculpatul G.I. zis „B.", în cursul anului 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în mod repetat pe teritoriul României, respectiv în cursul lunilor iunie 2010 - iulie 2010 şi la începutul lunii septembrie 2010 diferite cantităţi de cocaină, drog de mare risc, împrejurări în care la data de 08 septembrie 2010 a fost prins în flagrant după ce a introdus în ţară, prin intermediul firmei de curierat SC E.T. SRL, cantitatea netă de 573,04 grame cocaină în amestec cu levamisol, disimulată în interiorul unui colet expediat din Spania.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 11 din O.U.G. nr. 121/2010, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 17 aprilie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de recurs mai are în vedere că, până la dezbaterea recursului, inculpatul G.I., prin apărător, a învederat că la data de 19 ianuarie 2011 a formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit infracţiuni, denunţ care s-a materializat prin întocmirea rechizitoriului si trimiterea în judecată a acestei persoane. A precizat că persoana respectivă se numeşte D.C., iar Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 4270/3/2012.

În vederea soluţionării cu celeritate a prezentei cauze, până la începerea dezbaterilor, instanţa de recurs a dispus efectuarea tuturor demersurilor pentru ca Tribunalul Bucureşti să trimită Dosarul nr. 4270/3/2012, pentru a se verifica realitatea susţinerilor inculpatului.

După primirea Dosarului nr. 4270/3/2012 al Tribunalul Bucureşti, în urma examinării actelor şi lucrărilor ataşate, Înalta Curte a constatat că se confirmă susţinerile inculpatului G.I., în sensul că a formulat un denunţ petru tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit infracţiuni, care s-a materializat prin întocmirea unui rechiziotoriu şi trimitere în judecată a persoanei respective.

Totodată, instanţa de recurs reţine că în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 4270/3/2012 al Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul G.I. are calitatea de martor, iar persoana împotriva căreia acesta a formulat denunţ se numeşte D.C. şi are calitatea de inculpat.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de infracţiune gravă, în conţinutul art. 2 alin. (1) lit. h), fiind prevăzute în categoriile de infracţiuni considerate grave şi infracţiunile privind traficul de droguri.

Rezultă, astfel, că pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002, este necesar ca persoana care denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane ce au săvârşit infracţiuni grave trebuie să fi săvârşit, la rândul ei, o infracţiune care este prevăzută în categoria infracţiunilor grave.

Raportând cauzei aceste texte de lege se constată că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată şi de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, iar din conţinutul Dosarului nr. 4270/3/2012 al Tribunalului Bucureşti rezultă că inculpatul G.I. a formulat un denunţ pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit infracţiuni, fiind finalizat prin trimiterea în judecată a acesteia.

În procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de recurs va avea în vedere, criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în legea specială, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, ţinând seama de extinderea fenomenului infracţional privind traficul şi consumul de droguri pe întreg teritoriul ţării, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri, modalitatea şi împrejurările comiterii lor, cauzele legale de reducere a pedepselor care sunt incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu consecinţa reducerii pedepselor, întrucât inculpatuul a formulat un denunţ împotriva unei persoane care a săvârşit infracţiuni, materializat prin tragerea la răspundere penală a acesteia, precum şi cele ale dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., întrucât inculpatul a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, solicitând judecarea sa în procedura simplificată, care au ca efect reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, persoana infractorului care a recunoscut şi regretat faptele.

Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, apreciază că în mod justificat au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., având în vedere comportamentul acestuia anterior săvârşirii faptelor, dar şi atitudinea sa de recunoaştere şi de regret a faptelor săvârşite.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că în cazul incidenţei a două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, acestea se aplică succesiv şi au drept consecinţă o reducere suscesivă a limitelor pedepselor stabilite de legiutor în normele de incrirninare.

Astfel, în cazul incidenţei dispoziţiilor legale privind două cauze legale de reducere a pedepsei care nu se exclud şi circumnstanţele atenunate, limitele pedepsei se reduc succesiv ca efect al aplicării dispoziţiilor care reglementează cauzele de reducere a pedepsei, iar pedespa se coboară sub noul minim spercial prin aplicarea dispoziţiilor care reglementează efetele circumstanţelor atenuante.

Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că inculpatul G.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor:

- de trafic de droguri de mare risc şi de introducerea sau scoaterea din ţară,, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 care se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Prin aplicarea în cauză, a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele pedepsei se vor reduce succesiv la jumătate, rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare, iar aceste noi limte se reduc cu o treime, prin aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare, iar prin reţinerea în favoarea inculpatului şi a circumstanşelor atenunate prevăzute de art. 74 lit. a) lit. c) C. pen., pedeapsa se coboară sub noul minim special de 3 ani şi 4 luni, conform.

- de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, care se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele pedepsei se vor reduce succesiv la jumătate, rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare, iar aceste noi limite se reduc cu o treime, prin aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 5 ani şi 8 ani şi 4 luni închisoare, iar prin reţinerea în favoarea inculpatului şi a circumstanţelor atenunate prevăzute de art. 74 lit. a) lit. c) C. pen., pedeapsa se coboară sub noul minim special de 5 ani închisoare.

Aşa fiind, faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, urmarea produsă şi anume, crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanţa de recurs apreciază că prin aplicarea inculpatului G.I., a unor pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (acte materiale din 08 mai 2010, 21 mai 2010, 09 iunie 2010 şi 08 septembrie 2010), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, în formă continuată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, sunt apte să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 64 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora dintre drepturile enumerate la lit. a)-e) din cuprinsul acestui alineat.

În cadrul reglementării date prin art. 65 C. pen. modului de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi, se prevede la alin. (1) că: „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infrcatorului, această pedeapsă este necesară", iar la alin. (2) că:„ aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedespaă", precizându-se în alineatul final: „condiţia arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trbuie îndeplinită".

Existenţa şi conţinutul drepturilor a căror executare poate fi. interzisă pentru o perioadă de timp, ca urmare a aplicării pedepsei complemenatre prevăzute de art. 64 C. pen., sunt garantate de Constituţia României, fiind reglementate, după caz, prin norme de drept comun şi legi speciale,

Înalta Curte mai are în vedere că, restrângerea unor drepturi ca urmare a interzicerii exercitării lor o anumită perioadă de timp, strict limitată prin hotărârea de condamnare, nu poate fi dispusă decât cu scopul de ansamblu şi finalitatea specifică a fiecărei pedepse, determinată de mecanisnmul ce realizează individualizarea acesteia.

De aceea, alegerea de către judecător a drepturilor ce trebuie interzise, precum şi determinarea perioadei de timp în carec să nu fie exercitate ca modalitate concretă de aplicare a pedepsei complementare prevăzută de art. 64 C. pen., constituie alături de pedeapsa principală dispusă, mijlocul de realizare a individualizării sancţiunii penale.

Cum legiutorul a prevăzut în cazul infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., alături de pedepsa principală a închisorii, Înalta Curte, raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, împrejurările şi modalitatea în care au fost comise, având în vedere şi jurisprudenta C.E.D.O. care a statuat cu privire la aprecierea individuală, de la caz la caz, asupra oportunităţii interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., apreciază că în cauză se impune interzcerea ca inculpatul să exercite drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată: de 3 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; de 4 ani ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa va avea în vedere jurisprudenta C.E.D.O., respectiv cauza Hirst contra Marii Britanii şi cauza Sabou şi Pârcălab contra României, precum şi Decizia nr. 70/TV din 05 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, sistemul sancţionator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancţiune apare ca vădit disproporţionată faţă de gravitatea infracţiunii. Instanţa reţine astfel că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeană a apreciat că orice restricţie a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată şi să urmărească un scop legitim, în special prevenţia infracţiunilor şi apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabila tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând în aceste condiţii o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie.

Prin urmare, faţă de natura, gradul de pericol social al faptei şi circumstanţele producerii acesteia, în temeiul art. 71 C. pen., instanţa va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciind că interzicerea exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii sunt proporţionale cu scopul urmărit şi raportat la gravitatea infracţiunii, pe întreaga durată a executării pedepsei principale.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 12 lit. d) Cod ; Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul G.I. este fondat împotriva Deciziei penale nr. 365/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală este fondat şi urmează să fie admis.

Se va casa în totalitate decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 517 din 01 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna pe inculpatul G.I. la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (acte materiale din 08 mai 2010, 21 mai 2010, 09 iunie 2010 şi 08 septembrie 2010).

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va dispune contopirea pedepselor stabilite prin prezenta şi va dispune ca inculpatul să execute în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., va aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei rezultante aplicate prin prezenta.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.I., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2010 la 18 aprilie 2012.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 365/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, , secţia a II-a penală.

Casează în totalitate decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 517 din 01 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, , secţia a II-a penală, şi, rejudecând:

în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul G.I. la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (acte materiale din 08 mai 2010, 21 mai 2010, 09 iunie 2010 şi 08 septembrie 2010).

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei principale aplicate prin prezenta.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin. prezenta şi dispune ca inculpatul să execute în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi pană la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, de la momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei rezultante aplicate prin prezenta.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2010 la 18 aprilie 2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1193/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 1350/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 1202/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1202/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs