ICCJ. Decizia nr. 1226/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1226/2012
Dosar nr. 3546/98/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94/F din 26 martie 2010, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A.M. pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Totodată, au fost respinse pretenţiile civile materiale formulate în cauză de partea civilă Primăria Slobozia, având ca obiect cheltuielile cu înmormântarea victimei S.N.
S-a luat act că inculpatul A.M. a fost reţinut 24 ore, începând cu 12 februarie 2009, ora 12, până la 13 februarie 2009, aceeaşi oră.
Onorariul pentru avocatul desemnat să-i asigure inculpatului asistenţă juridică din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia reţinând în fapt următoarele:
La data de 2 noiembrie 2008, orele 22:25, martorul C.T. a sesizat telefonic organul de poliţie despre faptul că pe raza municipiului Slobozia, în carosabil, în imediata apropiere a bisericii „Sf.I.”, se află cadavrul unui bărbat. Apelul telefonic a fost preluat de martorul G.D., ce făcea parte, la acea dată, din echipa de intervenţie, fiind, de altfel, şi primul poliţist care a ajuns, în acea seară, la locul faptei. Martorul C.T. se aflase în acea zonă a oraşului întâmplător, ocupându-se de lipirea afişelor electorale, iar în momentul în care începuse deplasarea, cu autoturismul, spre centrul localităţii Slobozia, cu scopul de a se întoarce la domiciliu, a fost oprit de o persoană necunoscută care s-a aşezat în faţa maşinii sale, rugându-l să sune la salvare, întrucât era cineva căzut în faţa porţii sale. Persoana menţionată se numeşte B.S. şi a fost, de asemenea, audiat ca martor în prezenta cauză.
În aceeaşi seară a fost identificată şi victima, ca fiind S.N., de 51 ani, cunoscut ca „boschetar”.
La autopsie s-a constatat că moartea numitului S.N. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană, leziunile cranio-meningo-cerebrale cu rol tanato-generator s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în legătură directă, necondiţionată cu decesul; s-au mai constatat placarde excoriate şi o plagă contuză facială care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri-planuri dure, alcoolemia la momentul decesului fiind de 2,50 g‰.
Cercetarea locului faptei, care s-a efectuat atât în stradă cât şi în curtea martorului B.S. (cadavrul fiind găsit în dreptul curţii sale), a relevat că B.S. locuieşte pe strada P., curtea fiind împrejmuită numai parţial cu gard, pe latura dinspre stradă; accesul în casă se face printr-o uşă, prevăzută la intrare cu prag, iar premergător acestuia există o scară din beton, cu două trepte. Pe cele două trepte s-au găsit pete de sânge şi fire de păr; în zona din stânga uşii, privind din exterior, pe o suprafaţă formată dintr-un amestec de bitum şi pământ, exista o pată de formă neregulată (1,20 m x 1,40), umedă, ce prezenta urme formă create prin măturare, alăturat observându-se o mătură din nuiele şi o mică grămadă de gunoi, strâns prin măturare.
Din zona corespunzătoare uşii, pe o distanţă de 19,8 m, până la poarta de acces în curte, cât şi pe trotuar, s-au găsit două urme formă create prin târâre, distanţa dintre ele fiind de circa 39 cm.
Cadavrul a fost găsit în stradă, într-o zonă decopertată a carosabilului, cu faţa în sus, cămaşa şi bluza de trening cu care era îmbrăcat fiind ridicate până la piept; în imediata apropiere a cadavrului a fost găsită o geantă aparţinând victimei, care prezenta pete de sânge ca şi pietrele din acea zonă, provenite de la lucrarea de decopertare a carosabilului.
Victima a fost observată în drum anterior sosirii ambulanţei şi poliţiei de către martorii D.O.M. şi C.Z., care constant au declarat că l-au observat de B.S. împingând uşor cadavrul căzut în stradă, cu piciorul.
Din declaraţiile inculpatului A.M., coroborate cu cele ale martorilor B.S., T.M. şi L.I., reiese că, în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008, în curtea lui B.S. se aflau acesta, victima S.N. şi T.M., care locuia cu chirie la B.S.
T.M. prepara peşte, curăţat şi spălat în prealabil, pe un grătar improvizat. Toţi consumau băuturi alcoolice, consum pe care îl practicaseră, de altfel, în tot cursul zilei. Aici au venit, la invitaţia proprietarului, înainte de a se însera, inculpatul A.M., însoţit de prietenul său, martorul L.I., zis „M.”, având asupra lor o sticlă cu vin. S-au consumat, în continuare, băuturi alcoolice, dar nu s-a putut reţine că inculpatul ajunsese în stare de ebrietate, după cum a reieşit din declaraţia martorului G.D., chiar şi seara târziu, după descoperirea cadavrului, acesta părând destul de lucid şi vorbind coerent.
S-a stabilit cu certitudine că în urma consumului de alcool, victima a ajuns, în final, în stare avansată de ebrietate, aspect probat nu numai prin depoziţiile persoanelor ascultate ci şi prin concluziile raportului de necropsie.
Şi celelalte două persoane, prezente iniţial în curtea în care s-a petrecut incidentul, B.S. şi T.M., au ajuns în stare de ebrietate, dar, potrivit aceleiaşi declaraţii a martorului G.D., la momentul intervenirii organelor de ordine chemate la faţa locului, erau încă destul de conştienţi de cele întâmplate, fapt dovedit prin vorbele şi gesturile fiecăruia.
În timp ce toţi cei prezenţi consumau băuturi alcoolice, între victimă şi inculpat a început o discuţie contradictorie, inculpatul reproşându-i victimei că nu i-a terminat o lucrare la casă, pentru care îi plătise deja o sumă de bani.
Niciuna dintre persoanele prezente la acest incident, inclusiv inculpatul, nu au contestat lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o victimei, aflată în poziţia şezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul, în umăr sau în cap, declaraţiile fiind contradictorii cu privire la zona anatomică în care victima a primit lovitura. Inculpatul a susţinut că purta încălţăminte tip „Adidas”, iar depoziţia sa a fost confirmată de mărturia lui T.M. din faţa instanţei.
S-a mai reţinut cu certitudine, că niciuna dintre persoanele prezente, mai puţin martorul B.S. care nu a asistat la acest episod fiind la toaletă, nu a relatat despre o eventuală dezechilibrare a victimei, în urma agresiunii, ori despre căderea şi lovirea acesteia de treptele din faţa uşii ori de trotuarul din jurul casei.
Temându-se ca scandalul să nu ia amploare, martorul L.I. i-a cerut inculpatului să părăsească curtea lui B.S., fapt ce s-a petrecut imediat după incidentul descris şi înainte ca proprietarul să se întoarcă de la toaletă, lăsându-i pe victimă şi pe T.M. să consume, în continuare, băuturi alcoolice.
Despre existenţa victimei, în viaţă, ulterior plecării inculpatului din curtea lui B.S., au relatat şi martorii C.V. şi G.V., persoane cu care A.M. şi L.I. s-au întâlnit în cursul aceleiaşi seri.
În acest sens, martorul G.V. a susţinut că inculpatul, însoţit de L.I., au ajuns în domiciliul său înainte de a se însera şi au rămas până când s-a întunecat, iar din depoziţiile coroborate ale inculpatului şi martorului L.I., a reieşit acelaşi lucru, că după plecarea din domiciliul lui B.S., cei doi nu s-au despărţit, împreună îndreptându-se spre poarta lui A.M. şi, de aici, în curtea lui G.V., la invitaţia proprietarului.
Atmosfera din curtea lui G.V. era una de petrecere: s-a băut, s-a ascultat muzică şi s-a dansat.
În curtea lui G.V. a venit ulterior şi martorul C.V., iar la un moment dat şi B.S., după cum el însuşi a recunoscut şi au susţinut şi celelalte persoane prezente. În tot acest interval de timp, cât inculpatul s-a aflat în curtea martorului G.V., petrecând împreună cu cei prezenţi aici, victima a fost observată în curtea lui B.S., trăia şi continua să consume băuturi alcoolice, între locuinţele vecine ale lui G.V. şi B.S. neexistând gard şi fiind posibilă vizionarea locuinţei lui B.S. din lateralul curţii lui G.V.
În acest sens au fost şi depoziţiile martorilor oculari C.V. şi G.V., date în faţa instanţei, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, martorul G.V. susţinând chiar că S.N. a venit, în acelaşi interval orar, la locuinţa sa, însă a fost gonit de tatăl său, nemulţumit că „boschetarul” refuzase să-l ajute la unele treburi gospodăreşti.
Aspectul că victima încă trăia, ulterior plecării inculpatului din curtea lui B.S., a reieşit tot din declaraţia martorului G.V., căruia fiica sa minoră i-ar fi relatat că, în drumul său spre un magazin, l-ar fi văzut pe acesta consumând băuturi alcoolice împreună cu T.M..
Inculpatul, în declaraţia din faţa instanţei, a susţinut aceeaşi ipoteză în legătură cu afirmaţiile fiicei minore a martorului.
Toate aceste depoziţii de martori s-au coroborat între ele şi au susţinut apărările inculpatului, care s-a declarat, constant, nevinovat în legătură cu fapta pentru care este acuzat.
La un moment dat, a susţinut acelaşi martor G.V., inculpatul a părăsit domiciliul său, dar l-a văzut îndreptându-se spre propriul domiciliu, şi de aici s-a întors repede cu o felie de carne şi una de pâine, alimente pe care le-a consumat L.I., fapt petrecut oricum înainte ca fiica martorului să-l observe pe boschetar în compania lui T.M.
Plecând din domiciliul lui G.V., după lăsarea întunericului, inculpatul s-a despărţit de M.(L.I.), îndreptându-se împreună cu C.V., cu care s-a reîntâlnit pe stradă la jocul de remy, spre un non-stop, pentru a mai cumpăra băutură. Împreună cu ei a mers şi un nepot al lui C.V., martorul D.O.M., pe drumul de întoarcere fiind întâmpinaţi de A.I., fiul inculpatului, care le-a spus despre cadavrul descoperit în stradă şi despre afirmaţiile publice ale lui B.S., în sensul că inculpatul ar fi autorul crimei.
Ajuns la locul unde se afla cadavrul, însoţit de C.V., inculpatul a fost apostrofat de T.M., în prezenţa mai multor persoane, cum că el ar fi autorul faptei.
Atât inculpatul cât şi C.V. au constatat că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil.
La faţa locului a sosit mai întâi agentul şef G.D., din cadrul Poliţiei municipiului Slobozia, dirijat la acea adresă de dispeceratul unităţii, apoi ambulanţa, asistenta martoră D.A. constatând decesul celui căzut în stradă şi după aceea echipa de cercetare.
În timpul cercetării la faţa locului s-a constatat că martorul T.M. prezenta pete de sânge pe partea din faţă a pantalonului tip blue-jeans cu care era îmbrăcat, mai exact urme dinamice de sânge create prin ştergere, sânge care conform expertizei ADN dispusă în cauză, provenea de la victimă.
Cei doi, inculpatul şi martorul T.M., s-au certat, s-au jignit reciproc, amândoi l-au jignit pe victimă, numindu-l „boschetar” şi exprimând lipsa oricărui regret pentru moartea acestuia.
Parchetul a apreciat ca nesinceră atitudinea inculpatului, în contradicţie totală cu materialul probator existent, aducând mai multe argumente, în acest sens, prin actul de inculpare, reluate cu ocazia cuvântului în dezbateri, astfel:
- conform declaraţiilor martorilor, B.S. şi T.M., S.N. se afla în poziţia „în şezut”, pe treptele scării, uşii de acces, în casă, poziţie în care se afla şi când a fost lovit cu piciorul de către inculpat. Total nesincer, inculpatul a indicat alt loc, îndepărtat de cel în care s-au descoperit petele de sânge.
Deosebit de lămuritoare a fost, în opinia parchetului, completarea la raportul de autopsie, conform căreia dispunerea pe mai multe planuri a leziunilor traumatice constatate cât şi polimorfismul acestora (plăgi contuze, placarde excoriate) pledează pentru producerea lor prin lovire activă, urmată de cădere, cu impact cranian al victimei. Rezultă deci că victimei i-a fost aplicată o singură lovitură, cu o intensitate deosebită, în zona fronto-parieto-temporal stânga urmată de dezechilibrare şi cădere cu consecinţa lovirii de corpuri dure;
- lipsa leziunilor traumatice la nivelul umerilor, ceea ce contrazice susţinerea în sensul că lovitura ar fi fost aplicată în zona umărului;
- neconcordanţa între locul agresiunii şi cel al descoperirii cadavrului a fost înlăturată de certitudinea oferită de completarea raportului de expertiză în sensul că gravitatea leziunilor şi starea avansată de ebrietate exclude posibilitatea ca victima să se fi putut mobiliza pentru a se târî, pe o distanţă de 19,8 m;
- martorul L.I. este prieten cu inculpatul şi a oferit organelor de urmărire penală o singură declaraţie;
- cercetările efectuate în faza urmăririi penale îl exclude ca autor al faptei pe T.M., persoană pe pantalonii căreia au fost identificate pete de sânge provenind de la victimă, conform expertizei ADN, martorul G.D. confirmând susţinerea lui T.M. privind modul în care s-a murdărit de sânge pe pantaloni, în timp ce căuta un act de identitate în geanta victimei;
- inculpatul a exercitat, în exclusivitate, acte de violenţă asupra victimei, este singurul care a avut un conflict cu victima, nu s-a dovedit că şi altcineva să fi exercitat acte de violenţă asupra victimei, ceea ce dovedeşte că inculpatul este autorul leziunilor stabilite prin raportul de autopsie;
- inculpatul şi-a dovedit vinovăţia prin atitudinea ulterioară, în sensul că după despărţirea de „M.”, atunci când au plecat din curtea lui G.V., realizând consecinţele faptei, a intrat în panică şi a mers în stradă, pentru a verifica starea victimei, iar înainte de venirea echipei de intervenţie la locul unde se afla cadavrul, a mers la domiciliu pentru a-şi schimba hainele;
- după descoperirea cadavrului, T.M. l-a acuzat pe inculpat că el l-ar fi omorât pe boschetar, precum şi îndemnul soţiei inculpatului de a pleca cât mai repede de la locul unde se afla victima şi se efectuau primele cercetări;
- din declaraţiile martorului D.O.M., reiese că inculpatul a plecat însoţit de C.V., la „Non-stop”, tocmai după ce se crease agitaţie în jurul celui căzut.
Pe baza acestor argumente, analizate în rechizitoriu, şi a depoziţiilor din faza urmăririi penale ale martorilor T.M. şi B.S., procurorul a reţinut că autor indubitabil al infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte este inculpatul, care, după lovirea victimei cu piciorul în cap, cu consecinţa căderii şi lovirii de treptele scării din beton, a constatat starea gravă a lui S.N. sau, şi mai grav, decesul acestuia, şi profitând de faptul că acum nu mai era prezent decât prietenul său „M.”, l-a târât în stradă, îndepărtându-l astfel de locul faptei, sperând într-o dirijare a anchetei pe o pistă greşită, târârea victimei având loc până la întoarcerea lui B.S. de la WC, unde în mod sigur a stat mai mult decât cele 5-6 minute la care face referire.
În faza urmăririi penale, martorul T.M. a precizat că, imediat ce victima a fost lovită de inculpat, el a intrat în casă, întrucât suferea de epilepsie şi i se făcuse rău. Nu a observat însă ca victima să se fi dezechilibrat în urma loviturii primite.
Întorcându-se de la toaletă, după aproximativ 5-6 minute, conform propriei declaraţii, martorul B.S. a constatat că în curte nu mai era nimeni şi, intrând în casă, a aflat de la T.M. că inculpatul îl bătuse pe „amărâtul ăla”, lovindu-l cu piciorul.
Tribunalul a opinat că declaraţiile acestor martori (ale lui T.M. din faza urmăririi penale şi ale lui B.S. din ambele faze ale procesului) sunt subiective, contradictorii chiar şi fără corespondent în realitatea dovedită de probe.
A mai reţinut prima instanţă că situaţia de fapt, contrară celei din rechizitoriu, este probată de declaraţiile mai multor persoane (L.I., C.V., G.V.), care se coroborează între ele şi susţin prezenţa victimei S.N. în viaţă, în curtea lui B.S., ulterior părăsirii de către inculpat a acestui loc.
Procurorul, prin actul de inculpare, a poziţionat fapta inculpatului de loviri cauzatoare de moarte, exclusiv în timpul cât inculpatul s-a aflat în curte la B.S. După acest moment nu a mai fost menţionată nicio revenire a inculpatului în aceeaşi curte.
În atare situaţie, în raport de materialul probator existent, Tribunalul nu a putut trece peste declaraţiile date în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, de martorii oculari, cu atât mai mult cu cât acestea se coroborează referitor la fiecare moment al după-amiezii şi serii de 2 noiembrie 2008, probele din faza urmăririi penale servind, în principal, trimiterii în judecată, ci nu condamnării exclusive pe baza lor.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie ce vizează greşita achitare a inculpatului A.M. pentru infracţiunea dedusă judecăţii prin aceea că prima instanţă nu a avut în vedere întregul material probator respectiv: locul unde a stat victima, urmele de sânge şi fire de păr găsite în acel loc - treptele de la intrarea în locuinţă - faptul că inculpatul a fost cel care l-a lovit în acel loc pe victimă, care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală având în vedere leziunile care au condus la decesul victimei.
Oral, procurorul de şedinţă a solicitat înlăturarea declaraţiilor făcute în faţa instanţei de apel de martorii G.V., C.V. şi T.M. pe care le consideră mincinoase, în atare condiţii urmând ca vinovăţia inculpatului să se stabilească pe baza altor mijloace de probă administrate în cauză (declaraţia constantă a martorului B.S. şi raportul de expertiză medico-legală).
Curtea a analizat apelul declarat atât prin prisma motivelor invocate de Parchet cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în baza dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
În virtutea acestor prevederi, instanţa de apel trebuie să verifice felul în care prima instanţă a calificat faptele, a stabilit conţinutul şi trăsăturile constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, modul în care s-au aplicat normele de drept penal şi dispoziţiile de procedură penală.
Pornind de la aceste premise, Curtea cu opinie majoritară în complet de divergenţă, şi-a însuşit argumentele primei instanţe, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, inclusiv reaudierea martorilor B.S., L.I., C.V. şi G.V., sens în care consideră corectă soluţia de achitare a inculpatului A.M. pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Astfel, amplul material probator administrat a evidenţiat existenţa unui dubiu serios în favoarea inculpatului, dubiu de altfel prezent încă din faza de urmărire penală şi constatat prin respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului A.M. de către Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 66 din 6 martie 2009.
Pentru această concluzie pledează însăşi susţinerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel de către reprezentanta Ministerului Public, care învederează că „în condiţiile în care depoziţiile martorilor sunt mincinoase, inclusiv declaraţiile inculpatului sunt date pentru a-i oferi acestuia un alibi, martorul B.S. fiind cel care şi-a menţinut în mod constant declaraţiile”.
Or, tocmai acest martor este persoana care a lipsit în momentul lovirii victimei S.N. şi, deşi destul de băut, s-a grăbit să şteargă urmele de sânge de pe treptele casei sale până la venirea organelor de poliţie care au fost anunţate mult mai târziu, în jurul orelor 22:25. Cu toate acestea, asupra martorului, cunoscut drept violent şi consumator de băuturi alcoolice şi cu declaraţii contradictorii Parchetul nu a considerat că planează nicio suspiciune.
Curtea a considerat, cu opinie majoritară, în deplin acord cu instanţa fondului, că poziţionarea faptei inculpatului exclusiv în timpul cât acesta s-a aflat în curtea lui B.S., fără a se mai menţiona o revenire a sa în curtea acestuia îl exclude pe inculpat ca autor al infracţiunii pendinte chiar dacă, aşa cum singur a recunoscut, este cel care a lovit cu piciorul o singură dată pe victimă.
Or, sunt certe următoarele aspecte:
- în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008 în curtea lui B.S. se aflau pentru a consuma băuturi alcoolice inculpatul A.M., martorii T.M., L.I. zis „M.”, victima S.N. şi proprietarul B.S.
- înainte de a se însera victima a ajuns în stare avansată de ebrietate, lucru confirmat ulterior de concluziile raportului de autopsie care arată că acesta avea alcoolemie de 2,5 gr.‰ ce exclude posibilitatea ca victima să se poată mobiliza şi să se deplaseze singură, fie şi prin târâre pe distanţa menţionată şi de declaraţiile celor prezenţi;
- în urma unei discuţii în contradictoriu între victimă şi inculpat, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziţia şezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul, în umăr sau în cap, declaraţiile fiind contradictorii cu privire la zona anatomică atinsă, fără ca aceasta să aibă ca efect dezechilibrarea, căderea ori lovirea acesteia;
- după acest incident inculpatul şi martorul L.I. părăsesc, în lipsa proprietarului B.S., curtea acestuia, lăsându-i pe victimă şi pe T.M. acolo;
- inculpatul şi L.I. s-au dus în curtea vecină între care nu exista gard a lui G.V., ulterior alăturându-li-se şi martorul C.V. şi la un moment dat şi B.S. unde s-au consumat băuturi alcoolice;
- după lăsarea întunericului inculpatul împreună cu martorul C.V. s-au îndreptat spre un magazin non-stop pentru a cumpăra băutură, alăturându-li-se şi martorul D.O.M., la întoarcere fiind întâmpinaţi de fiul inculpatului, A.I. care le-a spus despre cadavrul descoperit în stradă, motiv pentru care s-au deplasat acolo constatând că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil;
- la faţa locului era martorul T.M. care avea pete de sânge pe partea din faţă a pantalonului tip blue-jeans, care ulterior s-a confirmat prin expertiza ADN că provenea de la victimă.
Dubiile privesc următoarele aspecte esenţiale:
- nu s-a stabilit nici ora lovirii victimei şi nici ora decesului acesteia;
- nimeni nu a văzut, inclusiv agentul de poliţie G.D. pe a cărui declaraţie şi-a întemeiat Parchetul acuzarea, când T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni, deoarece l-a văzut pe acesta doar căutând în geanta victimei „cu oarecare grijă”, nu şi ştergându-şi mâinile murdărite de sânge pe pantaloni;
- zona anatomică vizată de inculpat prin lovirea cu piciorul a victimei nu a fost stabilită cert, inculpatul şi martorul L.I. declarând că aceasta a fost la umăr, în timp ce martorul T.M. nu-şi aminteşte dacă la umăr sau la cap;
- declaraţiile contradictorii ale martorului B.S., singurul care l-a indicat pe inculpat drept autor al faptei, cu toate că este cel care a lipsit în momentul lovirii victimei, referitor la momentul descoperirii victimei şi a felului în care T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni.
Astfel, dacă în declaraţia dată la urmărirea penală din 30 ianuarie 2009 arăta că, după discuţia cu T.M. care i-a relatat violentarea victimei de către inculpat, a ieşit imediat în stradă şi a descoperit cadavrul, cu toate că poliţia a fost anunţată mult mai târziu, în jurul orei 22:25 (conform procesului verbal de cercetare la faţa locului), în declaraţia din 11 februarie 2009, susţine că a descoperit victima mult mai târziu, respectiv că mai întâi a mers în curtea lui G.V. unde inculpatul nu era prezent, în contradicţie evidentă cu declaraţiile celorlalţi martori, aspect învederat şi la audierea în faţa Curţii, când a declarat că l-a văzut pe „N., după ce l-am vizitat pe nepotul meu, G.V....”.
Nici felul în care s-a murdărit T.M. de sânge pe pantaloni nu a fost clarificat de martorul B.S. care oferă fie ipoteza producerii acestuia în încercarea lui T.M. de a găsi un act de identitate în geanta victimei, fie când a ajutat la scoaterea acesteia din groapă şi nici când s-a întâmplat acest lucru înainte sau după venirea echipei de intervenţie.
Pentru prima ipoteză, T.M. a susţinut şi el că s-a murdărit de sânge căutând actul de identitate în geanta victimei la solicitarea asistentei de pe ambulanţă, aspect neconfîrmat de aceasta. Or, este evident că victima a fost târâtă din curtea martorului B.S., conform procesului verbal de cercetare la faţa locului găsindu-se două urme create prin târâre, distanţa dintre ele fiind de circa 39 cm.
Conchizând că există dovezi (declaraţiile martorilor L.I., C.V. şi G.V.) care susţin prezenţa victimei S.N. în viaţă în curtea lui B.S. şi după ce inculpatul A.M. a părăsit curtea acestuia şi faptul că Parchetul nu se referă la vreo revenire ulterioară a inculpatului în aceeaşi curte, coroborată şi cu împrejurarea că acesta nu a putut fi cel care a târât cadavrul victimei fiind tot timpul în compania altor persoane, Curtea a considerat că soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. este corectă şi pe deplin justificată de probele cauzei.
Rechizitoriul este, din acest punct de vedere, rodul analizării şi interpretării neconforme a probatoriului administrat în cauză, acuzarea inculpatului A.M. nereieşind din probe, ci din raţionamentul interpretativ al procurorului, supoziţiile acestuia neavând însă valoare de probe.
În situaţie de dubiu, cum este cea din cauza de faţă, când nu s-au putut oferi probe sigure, certe şi aflate mai presus de orice îndoială, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie aşadar, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanţa de judecată neputându-şi forma convingerea care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, trebuie să conchidă în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula aceasta este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, ori nu se întrevăd sau pur şi simplu nu există, alte probe şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia inculpatului, atunci îndoiala este echivalentă cu o „probă pozitivă de nevinovăţie” care impune ca inculpatul să fie achitat.
Prin urmare, în contextul probator reţinut de instanţa de fond şi însuşit de Curte, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că cele două instanţe au dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză, prin valorificarea depoziţiilor unor martori care s-au dovedit părtinitoare şi contradictorii, inclusiv a declaraţiilor inculpatului, care nu se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, împrejurare ce a condus la pronunţarea unei soluţii greşite de achitare a inculpatului.
În consecinţă, a solicitat instanţei ca în baza probatoriului administrat care dovedeşte fără dubiu vinovăţia inculpatului A.M. să se dispună rejudecarea cauzei şi condamnarea acestuia de către instanţa de recurs pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivul invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Totodată, în cuprinsul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. se arată că o soluţie de condamnare se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost lămurite aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului. Astfel cum au reţinut cele două instanţe, există dubii cu privire la împrejurările lovirii victimei de către inculpat, respectiv zona anatomică vizată, derularea evenimentelor după plecarea inculpatului A.M. din curtea imobilului martorului B.S. unde a avut loc altercaţia, în sensul că potrivit declaraţiilor martorilor victima s-ar fi aflat în viaţă şi ar fi continuat să consume băuturi alcoolice, momentul şi locul decesului victimei precum şi modalitatea în care victima a fost târâtă până în stradă, în faţa curţii martorului B.S.
Din situaţia de fapt reţinută de cele instanţe rezultă că, în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008, inculpatul A.M. se afla în curtea lui B.S., unde împreună cu acesta şi martorii T.M., L.I. zis „M.” au consumat băuturi alcoolice, la un moment dat a sosit şi victima S.N. care s-a alăturat grupului.
Pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu între victimă şi inculpat, referitor la neefectuarea unor lucrări, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziţia şezut pe treptele de la intrarea în casă, o lovitură cu piciorul, în umăr sau în cap, declaraţiile martorilor T.M., L.I. zis „M.”, prezenţi la incident fiind contradictorii cu privire la acest aspect (martorul B.S. aflându-se la toaletă), fără ca victima să se dezechilibreze în urma loviturii primite.
După incident inculpatul şi martorul L.I. au plecat împreună, în lipsa proprietarului B.S., în curtea vecină ce aparţinea lui G.V. care nu era delimitată printr-un gard, victima şi martorul T.M. rămânând la locul incidentului. La domiciliul lui G.V. a sosit şi martorul C.V. iar după o perioadă de timp şi martorul B.S., toţi cei prezenţi continuând să consume băuturi alcoolice.
După lăsarea serii inculpatul A.M. împreună cu martorul C.V. au plecat la un magazin cu program permanent pentru a cumpăra băuturi alcoolice, pe drum întâlnindu-se şi cu martorul D.O.M.. în timp ce reveneau de la magazin, fiul inculpatului, A.I., le-a spus celor doi că a fost descoperit în stradă cadavrul lui S.N., motiv pentru care aceştia s-au deplasat la locul indicat.
La locul identificării cadavrului se afla martorul T.M. care avea pete de sânge pe partea din faţă a pantalonului tip blue-jeans, ce s-au confirmat prin raportul de expertiză ADN că proveneau de la victimă. Deşi, martorul a explicat prezenţa acestor pete prin faptul că atunci când a văzut cadavrul a vrut să-i caute actul de identitate şi s-a murdărit de sânge, susţinerile sale nu sunt confirmate agentul de poliţie G.D. care a sosit la faţa locului şi care a arătat că l-a văzut pe martor doar căutând în geanta victimei.
Această împrejurarea trebuie însă lămurită având în vedere că, potrivit menţiunilor din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, victima a fost târâtă din curtea martorului B.S. până în stradă iar martorul T.M. a rămas cu victima după ce inculpatul şi martorul L.I. au plecat la domiciliul lui G.V.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (C.V., G.D., agent poliţie care a sosit la faţa locului după anunţarea evenimentului, D.O.M.) rezultă că martorul B.S. i-a reproşat inculpatului că ar lovit victima şi l-ar fi omorât, aspect relevat şi de martorul T.M. în discuţia cu inculpatul la momentul când acesta a sosit la faţa locului.
Contradictorii sunt şi declaraţiile martorului B.S. cu privire la momentul descoperirii victimei şi a felului în care martorul T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni, după cum nu s-a lămurit nici împrejurarea pe care şi-a întemeiat afirmaţia martorul, cu privire la inculpatul A.M. ca fiind autor al faptei deşi, acesta a lipsit în momentul lovirii victimei.
Declaraţiile martorilor G.V., C.V., D.O.M., L.I. din faza de urmărire penală şi cea a cercetării judecătoreşti cu privire la împrejurarea că au văzut victima după incidentul din curtea martorului B.S. sunt contradictorii şi confirmă doar prezenţa inculpatului A.M. la domiciliul martorului G.V. unde s-au consumat băuturi alcoolice după momentul agresiunii. Se constată din probele administrate că doar în declaraţiile date la instanţa de fond martorii C.V. şi L.I. au susţinut că au văzut victima în curtea lui B.S., în intervalul de timp când petreceau la martorul G.V. împreună cu martorii T.M. şi B.S. Or, martorul B.S. a declarat că atunci când a mers la vecinul său nu se mai afla nimeni la el în curte, împrejurare susţinută şi de martorul T.M.
În cauză s-au efectuat mai multe expertize medico-legale din care reiese că moartea lui S.N. a fost violentă; s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi contuziei cerebrale consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură boltă craniană iradiată la baza craniului; leziunile traumatice cranio-cerebrale, descrise în raportul de autopsie medico-legală şi planşele foto de la dosarul cauzei, s-au putut produce prin lovire unică, activă, cu cauzalitate directă necondiţionată în tanatogeneză; leziunile şi decesul pot data din 2 noiembrie 2008; lovitura a fost de natură să producă leziunile traumatice cranio-cerebrale; lovirea activă s-a putut produce cu orice corp contondent, posibil şi prin lovire cu piciorul la nivelul craniului, urmată de cădere propulsată şi lovire de corp-plan dur.
În declaraţiile date inculpatul A.M. recunoaşte, în mod constant, că a lovit victima cu piciorul însă în zona umărului fără a interveni decesul, la plecarea sa din curtea imobilului martorului B.S. aceasta era în viaţă, fiind văzută ulterior şi de alte persoane, aspect asupra căruia martorii audiaţi în cauză au avut o poziţie oscilantă şi contradictorie, astfel cum s-a arătat anterior.
Or, ceea ce trebuie lămurit în prezenta cauză sunt derularea evenimentelor după aplicarea loviturii victimei de către inculpat, împrejurările în care a intervenit decesul victimei, intervalul de timp care a trecut între momentul agresiunii şi decesul victimei precum şi împrejurarea în care victima a ajuns pe carosabil în faţa locuinţei lui B.S., aspecte asupra cărora declaraţiile martorilor audiaţi sunt contradictorii iar concluziile rapoartelor de expertiză incomplete.
Se constată astfel că materialul probator administrat până la acest moment în cauză este contradictoriu şi nu stabileşte cu claritate şi certitudine împrejurările săvârşirii faptei.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele esenţiale, astfel încât din analiza coroborată a tuturor probelor să poată fi. reţinută cu certitudine vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului A.M. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., faptă descrisă în actul de sesizare, este necesar ca instanţa de apel să suplimenteze probatoriul administrat în cauză, impunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legale de specialitate care să stabilească următoarele:
- dacă între momentul aplicării lovirii unice, active victimei S.N. cu/de corpuri/planuri dure, astfel cum s-a stabilit prin concluziile raportului de autopsie medico-legală din 3 noiembrie 2008 al SML Ialomiţa, completat prin adresa din 1 februarie 2009 şi concluziile raportului de expertiză medico-legală din 4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici Bucureşti, aprobat de Comisia de Avizare şi Control prin avizul din 12 ianuarie 2011, şi momentul decesului a trecut un anumit interval de timp, iar în cazul unui răspuns afirmativ care este acest interval de timp;
- dacă decesul a intervenit imediat după agresiunea victimei, produsă în modalitatea descrisă în raportul de expertiză medico-legală din 4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici Bucureşti, aprobat de Comisia de Avizare şi Control prin avizul din 12 ianuarie 2011.
Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a împrejurărilor concrete ale decesului victimei se impune efectuarea de confruntări între martorul B.S. şi martorii T.M., L.I., C.V. şi G.V., între martori menţionaţi şi inculpatul A.M.
Faţă de aceste considerente, având în vedere interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea europeană, în sensul că după o hotărâre de achitare instanţa de recurs nu poate dispune pentru prima dată condamnarea fără ascultarea inculpatului şi fără a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că Înalta Curte nu rejudecă după casare când este necesară administrarea de probe, se va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Se va casa decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul A.M.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1242/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
