ICCJ. Decizia nr. 1245/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1245/2012

Dosar nr. 549/42/2011

Şedinţa publică din 19 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 197 din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins contestaţia formulată de contestatorul B.G., domiciliat în judeţul Prahova, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 549/42/2011 petentul B.G. a formulat contestaţie la executare cu privire la cheltuielile judiciare la care acesta a fost obligat prin sentinţele penale nr. 102 din 18 august 2010 şi 35 din 23 februarie 2011 ale Curţii de Apel Ploieşti, precum şi a celor la care a fost obligat prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i-au fost respinse căile de atac exercitate împotriva celor două sentinţe penale.

În motivarea contestaţiei la executare contestatorul a invocat disp. art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen. şi disp. art. 192 alin. (11) C. proc. pen., text de lege introdus prin Legea nr. 202/2010, susţinând că, în niciuna dintre hotărârile invocate, nu s-a reţinut exercitarea abuzivă de către acesta a dreptului său de a formula plângeri împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

S-a mai reţinut că, în mod legal s-a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., întrucât i-au fost respinse plângerile formulate în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen..

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs contestatorul B.G. pentru motivele invocate în contestaţia formulată, solicitând admiterea recursului şi înlăturarea de la plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

Astfel, în mod corect, prima instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia Ia executarea formulată de contestatorul B.G., reţinând că potrivit disp. prev. în art. 343 alin. (3) C. proc. pen. este instituită obligaţia completului să delibereze şi asupra cheltuielilor judiciare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 349 C. proc. pen., "instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 189-193".

Totodată, conform prevederi, art. 192 alin. (2) C. proc. pen.. „în cazul declarării apelului ori a recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea".

Ca urmare, în cazul respingerii unor astfel de cereri, în speţă plângeri, întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoana care le-a formulat nu poate fi exonerată de obligaţia de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligaţie ce este impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale.

Într-o asemenea situaţie culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune şi existenţa relei-credinţe.

În privinţa cheltuielilor judiciare efectuate de stat în legătură cu soluţionarea plângerilor întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prin decizia nr. LXXX11 (82) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată in interesul legii, s-a statuat că „dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că: "în cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”.

De asemenea, în ceea ce priveşte aplicarea disp. art. 192 alin. (11) C. proc. pen., just s-a reţinut că acest text de lege nu era incident în cele două cauze în care contestatorul a avut calitatea de petent, fiind o dispoziţie legală ce se aplică sesizării făcută de o persoană în faza de cercetare şi urmărire penală, aşa cum se prevede în text, şi nu plângerii formulată în instanţă.

Aşa fiind, în mod corect s-a constatat că în mod legal s-a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., întrucât i-au fost respinse plângerile formulate în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen..

Cum în faţa instanţei de recurs, contestatorul nu a invocat nici un motiv pe baza căruia să se constate nelegalitatea sau netemeinicia sentinţei pronunţate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul B.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 197 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1245/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs