ICCJ. Decizia nr. 1307/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1307/2012
Dosar nr.1570/40/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1570/40/2011 s-a dispus în temeiul art. 5221 raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul OGC. împotriva sentinţei penale nr. 292/D/2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 3 din 6 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 1551/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 aprilie 2009, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 06 aprilie 2011, condamnatul OGC. a solicitat rejudecarea după extrădare întrucât a fost judecat şi condamnat în lipsă la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin sentinţa penală nr. 292/D/2008 a Tribunalului Bacău pronunţată în dosarul nr. 6885/110/2007 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1551 din 28 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2011, instanţa de fond a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., inculpatul fiind judecat şi condamnat în lipsă, după care a procedat la audierea inculpatului, a părţii vătămate M.M. şi a martorilor A.M., O.L., B.O., B.S.E., C.G. şi C.I.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpatul OGC. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 constând în aceea că în toamna anului 2002, în baza unei înţelegeri prealabile cu soţia sa O.L., a preluat-o pe partea vătămată M.M., recrutată prin înşelăciune din ţară şi prin ameninţări şi violenţă a supus-o exploatării sexuale în Spania (Madrid).
În fapt s-a reţinut că inculpatul OGC., la data de 08 februarie 2002 a părăsit teritoriul României, deplasându-se în Spania - Madrid, în vederea găsirii unui loc de muncă în această ţară.
Aici, inculpatul OGC. s-a întâlnit cu fratele său vitreg, numitul B.G. (trimis şi acesta în judecată prin rechizitoriul nr. 162/P/2003), care desfăşura activităţi de proxenetism.
Sesizând că din această îndeletnicire se câştigă lesne importante sume de bani, inculpatul OGC. a luat hotărârea infracţională de a proceda în aceeaşi manieră, sens în care a contactat-o pe soţia sa (inculpata O.L.), rămasă în ţară şi, comunicându-i intenţia sa, i-a solicitat acesteia să caute tinere cu aspect fizic plăcut şi cu situaţie materială precară, pentru a le convinge să se deplaseze la muncă în Spania.
Raliindu-se imediat rezoluţiei infracţionale a soţului său, în cursul lunii octombrie 2002, O.L. a contactat-o pe partea vătămată M.M. şi pe sora acesteia, M.S., - aceasta din urmă în vârstă de 17 ani la vremea respectivă -, cărora le-a propus să se deplaseze în Spania, unde soţul său, inculpatul OGC. le-ar putea ajuta în obţinerea unui loc de muncă sigur şi onest, ca barmaniţe în restaurant.
O.L. s-a orientat către partea vătămată M.M. şi sora acesteia, S., întrucât, anterior, fiind vecină cu ele, cunoştea că provin dintr-o familie dezmembrată, părinţii lor fiind despărţiţi, şi că mai au încă trei fraţi mai mici, speculând astfel situaţia lor socio-economică precară.
Deşi M.S. a refuzat propunerea lui O.L., fiind încă elevă, sora acesteia, partea vătămată M.M. a acceptat-o având încredere în promisiunea făcută, cu atât mai mult cu cât o cunoştea de multă vreme pe O.L., care a asigurat-o că soţul său, inculpatul OGC. lucrează deja la acel restaurant în Madrid - Spania, unde ar mai exista două locuri de muncă.
Pentru a întări şi mai mult convingerea părţii vătămate M.M., chiar i-a solicitat să găsească pentru cel de-al doilea loc de muncă o altă tânără, în locul surorii sale. Astfel, prin intermediul părţii vătămate M.M., O.L. a cunoscut-o pe numita A.M., căreia i-a făcut aceiaşi propunere şi i-a dat, atât ei, cât şi familiei sale, aceleaşi asigurări cu privire la reala existenţă a locului de muncă promis.
O dată ce fetele au luat hotărârea de a se deplasa în Spania, prin intermediul numitei O.L., aceasta le-a însoţit la Serviciul Paşapoarte din cadrul I.P.J. Bacău, unde a suportat cheltuielile aferente eliberării paşapoartelor acestora. După obţinerea documentelor susmenţionate, O.L. le-a anunţat pe partea vătămată M.M. şi pe numita A.M. că, în ziua de 31 octombrie 2002 va avea loc plecarea, din Alba Iulia.
La data convenită, O.L. a închiriat un taxi şi a însoţit fetele până la Alba Iulia, unde au fost îmbarcate într-un microbuz cu care s-a efectuat deplasarea până la Madrid, suportând o parte din contravaloarea transportului şi a asigurării medicale.
La destinaţie, partea vătămată M.M. a fost preluată de inculpatul OGC., iar A.M. de fratele acestuia, B.G. care, după ce le-au condus în apartamentul în care locuiau în Madrid, le-au spus adevăratul scop pentru care au fost trimise în Spania, respectiv cel de a practica prostituţia într-un club (F.P.) din suburbia Madridului.
Deşi partea vătămată nu a acceptat propunerea inculpatul OGC., refuzând să iasă din casă timp de 3 zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa, a fost nevoită, în cele din urmă, să meargă la acel club, ceea ce s-a şi întâmplat. Această situaţie a fost determinată de împrejurarea că inculpatul OGC. se afla în posesia documentelor victimei, care astfel, era lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, corelată cu lipsa mijloacelor băneşti şi imputarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea sa în Spania, suportate de familia O.
Astfel, timp de o săptămână, partea vătămată M.M. a stat în club, unde a fost nevoită să întreţină raporturi sexuale cu clienţi, contra cost, doar pentru a-şi putea achita cheltuielile de cazare.
Observând că aceasta nu „produce" bani, inculpatul OGC. s-a deplasat la club şi a luat-o pe partea vătămată în apartamentul pe care îl avea închiriat în capitala Spaniei, după care, motivat de faptul că aceasta refuza să se prostitueze în folosul său, a exercitat asupra ei acte de violenţă şi, ulterior, conform declaraţiei părţii vătămate, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale împotriva voinţei sale.
A doua zi, partea vătămată a fost trimisă de inculpatul OGC. din nou la club şi îndemnată să practice prostituţia pentru a-şi putea achita datoria faţă de familia sa, sub ameninţarea că în caz de refuz, familia părţii vătămate va avea de suportat consecinţele şi ea va fi scoasă „la produs în stradă" şi nu într-un club.
La întoarcerea în club, partea vătămată M.M. a apelat la barmanul de aici, solicitându-i sprijinul pentru a reuşi să fugă şi acesta, văzând că prezintă pe faţă şi corp numeroase semne de violenţă, a fost de acord.
Astfel, cu ajutorul persoanei susmenţionate, partea vătămată M.M. a declarat pierdut paşaportul autorităţilor spaniole şi, ulterior, a obţinut de la Ambasada României o foaie consulară (dosar urmărire penală) în baza căreia s-a reîntors în ţară, unde a sesizat imediat fapta organelor de poliţie (plângere - dosar urmărire penală).
În drept, s-a reţinut că fapta comisă de inculpatul OGC. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv.
Rezultă din declaraţiile martorilor M.S. şi A.F., sora părţii vătămate, respectiv mama celeilalte fete, A.M., recrutată odată cu M.M. la solicitarea lui O.L., că victimele traficului de fiinţe umane au fost induse în eroare cu privire la scopul deplasării lor în Spania, propunându-li-se locuri de muncă în restaurant, la spălat de vase.
De asemenea, martora C.A. a declarat că toată activitatea s-a desfăşurat la solicitarea inculpatului OGC.
Situaţia de fapt descrisă mai sus, a fost reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză atât la urmărirea penală cât şi cercetarea judecătorească după cum urmează: cu xerocopia dosarului nr. 162/P/2003, xerocopii din dosarul nr. 37D/P/2005, acte noi administrate în dosarul nr. 195D/P/2005 disjuns din dosarul nr. 37D/P/2005, declaraţie persoana vătămată M.M., declaraţii martori: V.R., A.F., B.O., proces verbal privind verificarea în baza de date a I.G.P.R. a inculpatului OGC., radiograma privind darea în U.G. a inculpatului OGC., proces verbal privind imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală inculpatului OGC. şi redarea în formă scrisă a interceptărilor telefonice.
Privitor la declaraţia martorului A.M. audiată în procedura rejudecării după extrădare, prima instanţa a constatat că aceasta este vădit nesinceră şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Relevante în aprecierea nesincerităţii depoziţiei acestui martor sunt declaraţiile părţii vătămate M.M. şi ale martorului O.L. care afirmă că „M.M. şi A.M. au plecat împreună în Spania la data de 31 octombrie 2002, coroborate cu menţiunile cuprinse în procesul verbal din data de 09 septembrie 2005 (dosar urmărire penală) din care rezultă că A.M. figurează ca ieşită din ţară la data de 31 octombrie 2002 prin P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrată ulterior, (la data respectivă controlul vamal fiind obligatoriu).
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului prin apărător ales conform cărora interceptările convorbirilor telefonice efectuate între soţii O., începând cu data 06 aprilie 2003 inclusiv, ar fi lovite de nulitate întrucât autorizaţia de interceptare a fost dată pentru o perioadă de 30 de zile, de la 07 martie 2003 la data de 05 aprilie 2003 (dosar urmărire penală), nefiind ulterior prelungită fiind găsite întemeiate, prima instanţa nu a ţinut cont de interceptările efectuate ulterior datei de 05 aprilie 2003 întrucât în lipsa actului procedural care să dovedească prelungirea autorizaţiei de interceptare şi înregistrare, aceste interceptări apar ca fiind ilegal făcute şi sunt lovite de nulitate absolută.
Faţă de toate probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, iar condamnarea acestuia este corectă, cererea de rejudecare după extrădare fiind neîntemeiată.
Art. 5221 C. proc. pen., care reglementează rejudecarea în caz de extrădare, face trimitere la dispoziţiile art. 405 - 408 C. proc. pen., aplicabile căii extraordinare de atac a revizuirii, însă această trimitere este limitată la procedura de rejudecare şi la soluţiile care pot fi pronunţate.
Revizuirea şi rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esenţiale asupra faptelor reţinute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de extrădare are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată şi condamnată în lipsă, la un proces echitabil şi, în principal, exercitarea dreptul său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a interoga martorii sau părţile din proces şi de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere.
A mai constatat prima instanţă că în lipsa unei dispoziţii contrare, rejudecarea în caz de extrădare nu se limitează la înlăturarea unei erori esenţiale asupra faptelor, ci poate avea efecte asupra individualizării pedepsei şi, prin urmare, chiar dacă probatoriul administrat cu ocazia rejudecării confirmă situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, cererea acestuia poate fi admisă, exclusiv, cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanţiere conduc instanţa de rejudecare la o altă concluzie în privinţa individualizării decât cea stabilită în primul ciclu procesual.
Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, cu prilejul rejudecării s-a reţinut că inculpatul OGC. se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi faţă de împrejurările în care aceasta s-au comis, de urmările produse, de persoana inculpatului, care a negat in mod constant fapta in pofida probatoriului evident incriminator, s-a apreciat că nu pot fi reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare, iar scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenţie.
De asemenea, în urma rejudecării, prima instanţa a reţinut că faţă de faptele săvârşite, faţă de împrejurările în care s-au comis acestea nu s-au relevat alte împrejurări sau circumstanţe decât cele reţinute în cursul primei judecăţi, cu consecinţe în ce priveşte situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancţionator.
Apelul declarat de inculpatul OGC. prin care a criticat sentinţa pentru greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 15 din 7 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie - pronunţată în dosarul nr. 1579/40/2011.
Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a solicitat rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri în prezenţa acestuia.
În ultimul cuvânt, condamnatul a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Contrar celor susţinute de apărătorul recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care se referă la situaţia „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
Instanţa de fond investită cu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul OGC., constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., respectiv că inculpatul a fost judecat şi condamnat în data de 10 mai 2011 a admis în principiu cererea şi a procedat la rejudecarea cauzei cu respectarea cerinţelor art. 405 şi urm. C. proc. pen.
Prin urmare, solicitarea apărării de a se admite recursul declarat de condamnat şi de a se proceda la rejudecarea cauzei în prezenţa acestuia nu poate fi primită.
În ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că în mod greşit a fost condamnat pentru o infracţiune pe care nu a comis-o şi că soluţia ce s-ar fi impus a fi pronunţată în cauză ar fi fost aceea ce achitare, Înalta Curte constată că nu este fondată.
Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, după rejudecarea în fond a cauzei urmare admiterii în principiu a cererii de rejudecare după extrădare rezultă că în Spania, partea vătămată M.M. a fost preluată de recurentul-inculpat OGC., iar A.M. de fratele acestuia, B.G., care după ce le-au condus în apartamentul în care locuiau, în Madrid, le-a spus adevăratul scop pentru care au fost trimişi în Spania de către O.L. (soţia recurentului) şi anume să practice prostituţia în clubul „F.P.” din suburbia Madridului.
Deşi partea vătămată nu a acceptat propunerea recurentului, refuzând că iasă din casă timp de 3 zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa a fost nevoită, în cele din urmă, să meargă la clubul respectiv unde a rămas timp de o săptămână şi a întreţinut raporturi sexuale cu diferiţi clienţi, contra cost, doar pentru a-şi putea achita cheltuielile de cazare.
Pentru că documentele părţii vătămate se aflau în posesia recurentului, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber şi neavând mijloace băneşti pentru a părăsi Spania, M.M. a apelat în cele din urmă la barmanul din Clubul „F.P.”, solicitându-i sprijinul să fugă. Cu ajutorul acestei persoane (care a observat că partea vătămată prezenta pe faţă şi corp numeroase semne de violenţă), partea vătămată, după ce a declarat pierdut paşaportul autorităţilor spaniole, a obţinut de la Ambasada României o foaie consulară în baza căreia s-a reîntors în ţară unde a sesizat imediat fapta organelor de poliţie (dosar urmărire penală).
Relevante în reţinerea situaţiei de fapt susmenţionate sunt declaraţiile constante ale părţii vătămate M.M. care se coroborează cu depoziţiile martorilor M.S. (sora părţii vătămate), A.F. (mama martorei A.M. care a fost recrutată odată cu partea vătămată de către O.L. care le-a promis locuri de muncă într-un restaurant din Spania), C.A. (potrivit susţinerilor acestei martore, toată activitatea s-a desfăşurat la solicitarea recurentului) şi cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de recurent cu soţia sa în perioada 07 martie 2003 - 05 aprilie 2003, convorbiri interceptate legal în baza autorizaţiei emisă de judecător (dosar urmărire penală).
Împrejurarea că martora A.M. cu ocazia audierii în procedura rejudecării după extrădare, a revenit la declaraţiile date anterior în cauză este reală, dar nu este de natură a-l exonera pe recurent de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. În mod corect declaraţia acestei martore a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind nesinceră şi înlăturată ca atare cu motivarea că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, concluzie însuşită şi de instanţa de prim control judiciar.
Relevante în aprecierea nesincerităţii martorei A.M. sunt declaraţiile părţii vătămate M.M. şi ale martorei O.L. care a arătat că „M.M. şi A.M. au plecat împreună în Spania la data de 31 octombrie 2002”, precum şi menţiunile cuprinse în procesul verbal din data de 09 septembrie 2005, când controlul vamal obligatoriu, potrivit cărora, A.M., figurează ca ieşită din ţară la 31 octombrie 2002 prin P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrat ulterior (dosar urmărire penală).
În consecinţă, reţinând că vinovăţia recurentului inculpat a fost pe deplin dovedită, apărările formulate de acesta fiind în mod judicios înlăturate de către instanţe în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, recursul formulat de acesta se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul OGC. împotriva deciziei penale nr. 15 din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1530/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1286/2012. Penal → |
|---|
