ICCJ. Decizia nr. 1392/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1392/2012
Dosar nr. 3410/1/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1522 din 14 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4643/101/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului şi suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a intimatelor părţi civile, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestat orul condamnat S.F., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 aprilie 2011.
Pe această cale, contestatorul a susţinut că la termenul de judecată din 14 aprilie 2011, instanţa de recurs a soluţionat cauza fără să fie îndeplinită procedura de citare cu inculpatul, prin încălcarea dreptului la apărare, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat S.F., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - 1)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestaţia în anulare, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit textului legal anterior menţionat, hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, or din datele existente la dosar rezultă că la termenul de judecată din 14 aprilie 2011, când s-a soluţionat recursul de către instanţa supremă, procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză. Astfel, recurentul inculpat S.F. a fost citat la adresa din com. Bălăcită, jud. Mehedinţi, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de tatăl acestuia (fila 55 dos. recurs).
Criticile formulate de contestatorul condamnat S.F., în sensul că la termenul de judecată din 14 aprilie 2011 recursul a fost judecat cu apărător desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, ca urmare a respingerii cererii apărătorului ales al acestuia de amânare a judecării cauzei în vederea pregătirii apărării şi a împrejurării că acesta a învederat că înţelege să rezilieze contractul de asistenţă juridică încheiat cu clientul său, nefiind în măsură să-i asigure o apărare eficientă, nu sunt de natură a evidenţia o eventuală lipsă de procedură, neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat S.F. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat S.F. împotriva Deciziei penale nr. 1522 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4643/101/2008.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat S.F. împotriva Deciziei penale nr. 1522 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4643/101/2008.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1393/2012. Penal → |
|---|
