ICCJ. Decizia nr. 1396/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1396/2012
Dosar nr. 1433/44/2011/a4
Şedinţa publică din 30 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011, au fost respinse, ca nefondate, cererile prin care inculpaţii G.I., P.E., P.V.M. şi B.S. au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Conform art. 3002 în referire la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor P.E., P.V.M., B.S. şi G.I. este legală şi a fost menţinută această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au fost condamnaţi:
inculpatul G.I. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;
inculpatul B.S. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare;
inculpatul P.E. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;
inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare;
inculpatul P.V. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 03 mai 2010 pentru inculpatul G.I. şi cu începere de la data de 22 octombrie 2010 pentru inculpaţii B.S., P.E. şi P.V.M. şi până la zi pentru toţi inculpaţii.
În fapt, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpaţii G.I., B.S., P.E., P.V.M. şi P.V. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi, acţionând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie-mai 2009, prin acţiuni repetate, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale, au indus în eroare pe reprezentanţii legali ai unui număr de 18 părţi vătămate - societăţi comerciale, prin folosirea de nume şi calităţi false, inclusiv prin emitere de file CEC fără acoperire în numele SC S.C. SRL Galaţi, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 RON.
Fiind învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. împotriva sentinţei penale anterior menţionate, Curtea de Apel Galaţi a constatat că măsura arestării preventive a acestora a fost luată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că aceste temeiuri subzistă în cauză, astfel încât se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor.
Totodată, s-a constatat că de la ultima dispoziţie de menţinerea a inculpaţilor în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt sau de drept avute în vedere de instanţă pentru a se putea dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate faţă de inculpaţi cu o altă măsură preventivă.
În acest sens, s-a avut în vedere că faptele de săvârşirea cărora sunt acuzaţi inculpaţii sunt deosebit de grave prin modul organizat de operare, forma continuată şi valoarea ridicată a prejudiciului total reclamat a se fî produs, aspecte de natură a crea în rândul opiniei publice un ecou negativ şi care impun, pentru apărarea climatului de ordine şi linişte socială, de încredere în capacitatea de luptă a organelor judiciare împotriva fenomenului infracţional, luarea şi menţinerea de măsuri preventive ferme, privative de libertate, faţă de persoanele bănuite de comiterea unor asemenea infracţiuni grave.
Tot astfel, s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor subzistă, chiar dacă de la luarea măsurii au trecut 1 an şi 9 luni, respectiv 1 an şi 3 luni, câtă vreme asemenea cauze au o rezonanţă deosebit de puternică în rândul opiniei publice, neputându-se astfel considera că acest pericol a dispărut sau că s-a estompat semnificativ.
Pe de altă parte, nu a putut fî primită susţinerea inculpaţilor privind depăşirea unui termen rezonabil al măsurii arestului preventiv, având în vedere complexitatea cauzei şi stadiul procesual al acesteia.
Împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V.M., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecătorii care au pronunţat această încheiere ar fî fost incompatibili deoarece au mai judecat recursuri la menţinerea stării de arest în cursul cercetării judecătoreşti.
În măsura în care nu va fî adoptată o astfel de soluţie, s-a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile avute iniţial în vedere şi pentru a i se da acestuia posibilitatea de a-şi pregăti o apărare eficientă.
Înalta Curte, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, ţinând seama şi de precizarea făcută oral în faţa instanţei de judecată de către recurentul inculpat, în sensul că recursul promovat vizează doar dispoziţia din încheierea atacată referitoare la menţinerea stării de arest, va examina calea de atac promovată numai sub acest ultim aspect, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care instanţa de apel - în speţă Curtea de Apel Galaţi - a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.
Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului inculpat de trimitere a cauzei spre rejudecare, argumentele invocate în sprijinul adoptării acestei soluţii, în sensul că judecătorii care au pronunţat încheierea atacată au mai judecat recursuri la menţinerea stării de arest în cursul cercetării judecătoreşti, neputând fi circumscrise cazurilor de incompatibilitate expres prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, apare ca fiind temeinică şi legală, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.M. împotriva încheierii din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1420/2012. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
