ICCJ. Decizia nr. 1306/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 1306/2012

Dosar nr. 372/113/2011

Şedinţa publică din 25 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. nr. 87/2011, Tribunalul Brăila, în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul P.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

S-a dispus executarea pedepsei principale prin privare de libertate.

S-a constatat că inculpatul P.G. este arestat în altă cauză.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14-15 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 a fost obligat inculpatul P.G. la plata către partea civilă A.M. a sumei de 600 euro în echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul P.G. a sumei de 3.150 euro în echivalentul lei la data plăţii, ca bun dobândit prin săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.610 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 2.010 RON cheltuieli efectuate la urmărirea penală şi 600 RON la judecata în fond a cauzei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Brăila a avut în vedere următoarele:

1. Partea vătămată A.M. locuieşte la Căminul de Persoane Asistate, situat în municipiul B., având un handicap respectiv un membru inferior amputat sub genunchi. Acesta se întreţine doar dintr-o pensie în valoare de 200 RON.

În cursul anului 2009, partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul P.G., care, profitând de handicapul părţii vătămate i-a propus să îl însoţească în Franţa pentru a obţine venituri din cerşetorie.

În vederea obţinerii consimţământului părţii vătămate, inculpatul i-a spus acesteia că pe teritoriul francez se câştigă sume importante de bani, propunându-i ca, în situaţia în care partea vătămată va fi de acord şi împreună vor merge în Franţa, sumele obţinute de către partea vătămată din cerşetorie să le împartă în mod egal între ei.

Totodată, inculpatul i-a promis părţii vătămate că va suporta cheltuielile de deplasare pe ruta România - Franţa pentru amândoi, iar în Franţa îi va asigura cazarea.

În baza promisiunilor mincinoase ale inculpatului şi din dorinţa de a câştiga suma necesară cumpărării unei proteze pentru piciorul amputat, partea vătămată a acceptat propunerea, astfel încât părţile s-au deplasat în anul 2009 în Franţa, ajungând în oraşul R.

Cheltuielile pentru deplasare au fost plătite de către inculpatul P.G.

În oraşul R., partea vătămată a fost cazată pe un vapor unde se mai aflau făptuitorul P.C., soţia acestuia P.L., P.R.l., P.C., M.A., P.E. şi C.M.

Pe acelaşi vapor se mai aflau o serie de persoane care fuseseră racolate de către membrii grupului infracţional şi care erau exploatate prin cerşetorie, fiindu-le luate sumele de bani obţinute de către acestea.

Partea vătămată A.M. a fost supusă aceluiaşi tratament ca şi celelalte persoane exploatate, făptuitorul P.C., conducând-o la locurile de cerşit, iar seara controlând-o şi luându-i întreaga sumă de bani realizată din cerşetorie.

Întrucât partea vătămată a încercat să ascundă o anumită sumă pentru a o păstra, a fost supusă violenţelor, fiindu-i aplicate lovituri de către făptuitorul P.C.

Din declaraţia martorului P.M. (coroborată cu recunoaşterea de către inculpat a acestor aspecte) a rezultat faptul că M.V., una dintre concubinele inculpatului P.G., supraveghea un tânăr - partea vătămată A.M. - care cerşea pentru inculpatul P.G., inculpatul exercitând violenţe asupra victimei, întrucât aceasta a încercat să ascundă din banii câştigaţi.

La sfârşitul unei zile, partea vătămată era controlată de către făptuitorul P.C., fiindu-i luate toate sumele obţinute din cerşetorie.

După o perioadă de aproximativ două luni, în care partea vătămată a cerşit în folosul inculpatului P.G. şi a lui P.C., aceasta a reuşit să fugă, revenind în România.

Actul de identitate al părţii vătămate a rămas la P.C., care i-l luase încă de la ajungerea în Franţa, pentru a avea control asupra părţii vătămate.

În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul P.G. a încercat, fără succes însă, să îl racoleze din nou pe A.M. în vederea transportării acestuia în Franţa pentru a-l exploata prin cerşetorie, cazându-l în acest sens, pentru o perioadă de aproximativ trei zile la locuinţa sa.

Pentru a determina partea vătămată să accepte o nouă deplasare în Franţa, inculpatul P.G. îi condiţiona returnarea cărţii de identitate, reţinută cu prilejul primei plecări, de o nouă plecare.

2. Partea vătămată T.C., suferă de o afecţiune la unul din membrele inferioare, neavând venituri pentru tratament.

Cunoscând aceasta, făptuitorul P.C. s-a deplasat în luna februarie 2010 la domiciliul părţii vătămate, însoţit de un nepot, pe nume „F."; - (F.F., fiul unei surori decedate a lui P.C., prezent ulterior şi el pe teritoriul francez, potrivit procesului verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 4 martie 2010, orele 15:03), propunându-i să îl însoţească în Franţa pentru a cerşi, urmând ca banii câştigaţi de partea vătămată din cerşetorie să fie împărţiţi în mod egal între făptuitor şi partea vătămată.

Pentru a determina partea vătămată să accepte, făptuitorul i-a spus acesteia că doreşte să o ajute să îşi trateze membrul inferior afectat de boală, promiţându-i că îi va achita costurile pentru deplasare până în Franţa, iar acolo îi va asigura în mod gratuit hrana, tocmai pentru ca partea vătămată să reuşească să acumuleze o sumă cât mai mare.

Întrucât partea vătămată a avut reticenţe cu privire la propunerea făcută de făptuitor, nu şi-a dat acordul iniţial însă, la insistenţele făptuitorului P.C. care a revenit la domiciliul părţii vătămate, a doua zi a acceptat.

După câteva zile, făptuitorul P.C. a mers iarăşi la domiciliul părţii vătămate şi împreună au plecat în municipiul B., la locuinţa făptuitorului, unde soţia acestuia, P.L., Ie-a pregătit hrana necesară deplasării.

În aceiaşi zi, partea vătămată a început deplasarea către Franţa împreună cu făptuitorul P.C. şi alte persoane, unele membre ale familiei P., iar altele racolate în vederea exploatării prin cerşetorie.

În Franţa, făptuitorul P.C. a cazat partea vătămată într-o casă părăsită situată în oraşul R. în care se mai aflau P.M., N.M., C.R., P.G., M.Ş., precum şi alte persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită sau, deşi a fost stabilită, respectivele persoane nu au putut fi găsite.

Partea vătămată a cerşit în Franţa aproximativ două luni şi jumătate, perioadă în care întreaga sumă obţinută i-a fost luată de către făptuitorul P.C., sub promisiunea mincinoasă că îi va da o parte din bani la sfârşit de săptămână.

Atunci când partea vătămată cerea sumele care i se cuveneau, făptuitorul P.C., refuza aceasta, iar inculpatul P.G. exercita presiuni psihice asupra sa, fără a fi exercitate şi violenţe.

În perioada în care a fost exploatată prin cerşetorie, partea vătămată a obţinut 1.400 de euro, din această sumă numita P.L., soţia făptuitorului P.C., dându-i soţiei părţii vătămate suma de 200 de euro, întrucât aceasta din urmă ameninţase că va reclama organelor de cercetare penală faptul că soţul său este obligat să cerşească pe teritoriul francez.

Totodată, soţia părţii vătămate T.C. a discutat de mai multe ori, telefonic, cu P.L., soţia făptuitorului P.C., pentru a o determina pe aceasta să trimită medicamente în Franţa, acestea fiindu-i necesare soţului său, a cărui stare de sănătate se deteriorase, aspecte rezultate din declaraţia părţii vătămate T.C. şi din convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate la data de 11 aprilie 2010, orele 12:50:20 şi 12:55:03.

În luna aprilie 2010, când s-a realizat prinderea în flagrant a numiţilor P.C. şi P.L. şi s-a dispus arestarea preventivă a acestora, făptuitorul P.C. împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional şi victimele infracţiunii de trafic de persoane aflate pe teritoriul francez, au fugit din oraşele în care cerşeau, abandonând partea vătămată T.C. în oraşul R.

Ulterior, acesta a reuşit să se întoarcă în România după ce a strâns suma necesară efectuării deplasării.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 de euro.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, în drept, fapta inculpatului P.G. de a racola în mai multe rânduri pe partea vătămată A.M. şi a o transporta în Franţa pentru cerşit, de a-şi însuşi sumele rezultate din cerşit de către această parte vătămată şi de a-l ajuta pe tatăl său P.C. să-şi însuşească sumele dobândite prin cerşit de către partea vătămată T.C., s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Cum săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite, instanţa a dispus condamnarea acestuia proporţional gradului de pericol social al faptei comise, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de persoana şi conduita procesuală a inculpatului, de antecedentele sale penale şi de faptul că nu a recunoscut săvârşirea faptei.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa de fond, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi anume: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracţiune de legea specială, de gradul de pericol social concret al faptei comise, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, fapta săvârşită fiind prin natura ei, generatoare de suferinţe intense fizice şi psihice.

S-au avut în vedere însă şi datele personale ale inculpatului, faptul că acesta a acţionat în grup, împreună cu mai mulţi membri ai familiei sale, că a profitat de dizabilitătile persoanelor vătămate pentru a-şi atinge scopul, respectiv obţinerea sumelor de bani.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanţa a apreciat, în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut următoarele:

Din declaraţiile părţilor vătămate T.C. şi A.M., dar şi a celorlalte persoane audiate ca martori, Ş.V. şi P.M., a rezultat că o persoană care cerşea în Franţa primea în cursul unei zile de la 50 euro în sus, ajungând şi la suma de 100 chiar 200 euro în funcţie de locul în care cerşea dar şi de gradul de handicap (cu cât handicapul era mai pronunţat cu atât cerşetorul primea mai mult).

Martora Ş.V., fiind audiată în dosarul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brăila nr. 5/D/P/2010, a declarat că suma de 60 euro era una modică şi de care nu erau mulţumiţi R. şi copii săi, astfel că, dacă mai multe zile la rând un cerşetor primea numai câte 50-60 euro era mutat în alt loc.

T.C. a susţinut că el a strâns din cerşit suma de 1.400 euro, însă M.Ş., care avea un picior amputat, deci un handicap accentuat, primea pe zi până la 200-300 euro.

Faţă de susţinerile părţilor vătămate dar şi a martorilor, a rezultat că A.M., pe timpul şederii sale în Franţa, respectiv o perioadă de 75 zile, cu 50 euro pe zi, a strâns cel puţin suma de 3.750 euro sumă care s-a dispus a fi confiscată dacă nu serveşte la despăgubirea părţii vătămate.

Instanţa a soluţionat diferit pretenţiile celor două părţi civile constituite în cauză.

A respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de T.C., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.G., întrucât sumele rezultate din cerşetorie nu au fost predate acestuia, ci lui P.C. care nu a fost trimis în judecată, faţă de el dispunându-se disjungerea cauzei.

Cu privire la pretenţiile civile formulate de partea civilă A.M., instanţa a reţinut că potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara.

Din interpretarea acestor dispoziţii, a rezultat că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei cauzate.

Sarcina probei, în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului încercat de partea civilă revine acesteia, potrivit principiului statornicit în art. 1169 C. civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească";, (actori incumbit onus probandi).

În speţă, partea civilă A.M. a pretins suma de 600 euro cu titlu de daune materiale şi nu a făcut dovada acestui prejudiciu; faţă de datele speţei, este şi imposibil pentru partea civilă să facă dovada cu acte în condiţiile în care sumele erau luate de către inculpat într-un raport direct cu acesta. însă, faţă de declaraţia nu numai a părţii vătămate A.M., ci şi a părţii vătămate T.C., precum şi a martorilor a rezultat cu certitudine că inculpatul a încasat sumele despre care se face vorbire.

Acţiunea formulată de A.M. a ridicat problema admisibilităţii cererii, având în vedere că suma pretinsă este aparent rezultatul unei activităţi ilicite.

Potrivit art. 326 C. pen. „cerşetoria este fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material şi care este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 ani";.

Din conţinutul textului incriminator, a rezultat că fapta persoanei fără capacitate de a munci, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cerşetorie, subiectul activ al infracţiunii fiind circumstanţiat la o persoană inaptă de muncă.

Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi din 20 ianuarie 2010, A.M. prezintă un picior amputat încadrându-se în grad de handicap accentuat. într-o asemenea situaţie, instanţa a apreciat că fapta sa nu intră în sfera ilicitului penal.

Fapta aceleiaşi părţi vătămate, evident săvârşită pe teritoriul României, nu intră nici în sfera ilicitului contravenţional întrucât potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 61/1991 - „constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să nu fie considerate infracţiuni - 3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte";.

Legea specială, respectiv Legea nr. 678/2001 prevede în art. 19 că „banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condiţiile stabilite de acel art.

Sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparţin făptuitorilor";.

Din conţinutul acestui text a rezultat, fără dubiu, că voinţa legiuitorului este de a se dispune confiscarea sumelor rezultate prin infracţiune, dar aceasta în condiţiile stabilite de textul general în materie, respectiv de dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen. potrivit căruia: „Sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia";.

În cauză, A.M. a înţeles să participe la procesul penal ca parte vătămată aşa cum este definită această parte de dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. pen.: „persoana care a suferit prin fapta prevăzută de legea penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numeşte parte vătămată";, întrucât el a suferit toate formele de vătămare prevăzute de textul citat, inclusiv cea materială, constând în deposedarea de sumele care au făcut obiectul activităţii de cerşetorie fără ca această activitate să constituie infracţiune, în lipsa aptitudinilor de a munci din partea inculpatului.

Faţă de cele expuse, instanţa de fond, în temeiul art. 346 C. proc. pen., art. 14-15 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. e) C. pen. a reţinut că inculpatul P.G., din traficarea părţii vătămate constituită parte civilă A.M. a primit de la aceasta cel puţin suma de 3.750 euro, din care 600 euro vor servi la despăgubirea părţii civile în lei la data plăţii iar diferenţa, respectiv suma de 3.150 euro, s-a dispus a fi confiscată în folosul statului.

B. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel în termen legal inculpatul P.G., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele considerente: a mai fost condamnat printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeaşi faptă; pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând redozarea acesteia; c) în mod greşit a fost obligat la plata de despăgubiri către partea civilă A.M. a sumei de 600 euro şi s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 3.150 euro, deoarece nu el a fost beneficiarul acestor sume rezultate din cerşetorie.

Prin decizia penală nr. 291/A din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 87 din 20 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosar nr. 372/113/2011, apreciindu-se toate criticile ca neîntemeiate.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului deşi nu există probe certe de vinovăţie; pe cale de consecinţă, înlăturarea obligării la despăgubiri civile; în subsidiar, s-a arătat că pedeapsa este prea aspră, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei, astfel încât aceasta să corespundă pericolului social şi atitudinii procesuale a inculpatului.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18, 172 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este neîntemeiat.

1. Sub aspectul criticii vizând grava eroare de fapt comisă de instanţe prin condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Înalta Curte constată că este neîntemeiată. De altfel, chiar apărarea inculpatului este inconsecventă, întrucât deşi susţine că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia, iar în acord cu această apărare ar fi trebuit să ceară achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. pen. (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii), a solicitat achitarea întrucât fapta nu există - temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. pen. Pe de altă parte, această critică, susţinută de apărătorul din oficiu, a fost formulată pentru prima oară în recurs.

Indiferent de temeiul de drept precizat de apărătorul din oficiu al inculpatului, Înalta Curte, în propriul examen al cauzei, constată că instanţa de fond şi cea de apel au făcut o corectă examinare a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de persoane, acesta acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, începând cu anul 2009, în scopul exploatării unor persoane cu dizabilităţi, sens în care a racolat şi transportat în Franţa, pentru a cerşi, pe partea vătămată A.M., însuşindu-şi sumele rezultate din cerşetorie; de asemenea, în luna februarie 2010, inculpatul a racolat pe numitul T.C. - persoană cu afecţiuni la membrele inferioare - pe care a racolat-o, a transportat-o şi cazat în oraşul R. - Franţa, obligând-o să cerşească, însuşindu-şi banii obţinuţi din această activitate, fapte ce se probează cu declaraţiile părţilor vătămate T.C. şi A.M., dar şi a martorilor Ş.V. şi P.M.

Aşadar, fiind dovedită intenţia inculpatului de a exploata părţile vătămate, ce rezultă din împrejurările de fapt ale comiterii faptei, solicitarea de achitare a inculpatului, întrucât fapta nu există sau nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, nu este întemeiată.

2. În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de înlăturare a obligării la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă A.M., Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au apreciat corect că este justificată obligarea inculpatului către partea civilă A.M. la plata sumei de 600 euro cu titlu de despăgubiri civile, precum şi confiscarea de la inculpat a sumei de 3.150 euro, dobândită prin săvârşirea infracţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 678/2001 - potrivit cărora banii sau valorile dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezenta lege sunt supuse confiscării speciale, dacă nu servesc despăgubirii părţilor vătămate, precum şi faptul că vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte exploatarea părţilor vătămate a fost dovedită în cauză, acesta făcând parte dintr-o reţea în care avea rolul de a exercita presiuni psihice sau acte de violenţă asupra părţilor vătămate, în scopul însuşirii banilor rezultaţi din cerşetorie, pentru acelaşi gen de fapte inculpatul fiind condamnat alături de alte persoane din grup într-o altă cauză.

3. Sub aspectul solicitării de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi a se reduce corespunzător pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că în raport de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea acesteia, de caracterul continuat şi perseverenţa inculpatului în comiterea unor astfel de fapte - acesta fiind condamnat într-o altă cauză tot pentru trafic de persoane, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a depus vreo diligentă pentru a repara paguba produsă, pentru a se putea reţine circumstanţa prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pe de altă parte, atitudinea procesuală pe care a avut-o inculpatul nu poate constitui circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, starea de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor, precum şi a celorlalte mijloace de probă administrat în cauză.

Luând în considerare şi faptul că inculpatul a exercitat inclusiv violenţe asupra părţilor vătămate, Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, acesta este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a săvârşit cu vinovăţie fapta pentru care a fost condamnat iar pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, constatând criticile neîntemeiate.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 291/A din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Constată că recurentul-inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru el şi câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1086/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1396/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1306/2012. Penal