ICCJ. Decizia nr. 1494/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1494/2012
Dosar nr. 31070/3/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 461 din 16 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.F. la 11 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a), b) C. pen. şi dreptul de a desfăşura vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privata, inclusiv de detectiv particular, pe o durata de 7 ani.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. şi dreptul de a desfăşura vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privată, inclusiv de detectiv particular.
În baza art. 36 C. pen. a constatat că faptele pentru care a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 206/2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 7 ani închisoare.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, sporită cu 3 ani, în final inculpatul executând 14 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. şi dreptul de a desfăşura vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privată, inclusiv de detectiv particular, pe o durata de 7 ani.
În baza art. 35 C. pen. şi 67 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art 64 lit. a), b) C. pen. şi dreptul de a desfăşura vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privată, inclusiv de detectiv particular.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 24 octombrie 2005 la 22 decembrie 2005 şi 1 aprilie 2010 la zi.
A dispus anularea MEPI emis în baza Sentinţei penale nr. 206/2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi emiterea unui nou MEPI în sensul prezentei sentinţe.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata a 1.000 RON în favoarea părţii civile N.V. şi 12.500 Euro în favoarea părţii civile M.G.C.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a 8.000 RON, suma provenită din săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la plata a 5.000 RON.
Pentru a pronunţa hotărârea, prima instanţă a reţinut că
Prin Rechizitoriul nr. 4362/P/2005 din 07 aprilie 2006 al Pachetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.F., cercetat - iniţial în stare de arest preventiv şi ulterior în stare de libertate - sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi actele premergătoare urmăririi penale efectuate sub aspectul comiterii de către numitul G.F. a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen., precum şi sub aspectul comiterii de către numitul G.I. a infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, în modalitatea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în perioada ianuarie - octombrie 2005 inculpatul a indus în eroare un număr de 24 de persoane, cărora le-a prezentat în mod mincinos faptul că este fost lucrător al unui serviciu de informaţii (în unele situaţii făcând referire la Serviciul Român de Informaţii) şi că - de la foştii lui colegi care lucrează încă în respectivul serviciu de informaţii - obţinuse informaţii care prezintă un interes deosebit pentru persoanele vătămate (informaţii privitoare la existenţa unor dosare penale şi/sau la iminenţa declanşării unor campanii de presă denigratoare).
Inculpatul inducea apoi persoanele vătămate în eroare şi cu privire la faptul că ar deţine informaţii privitoare la modalitatea de evitare a acestor consecinţe negative şi - sub pretextul furnizării acestor informaţii pretins deţinute de către inculpat - acesta le-a determinat sau a încercat să le determine pe persoanele vătămate să-i dea diverse sume de bani (cuprinse între 1.000.000 de RON vechi şi 1.100 de Dolari S.U.A.).
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: Volumul I declaraţiile inculpatului; declaraţia martorului B.D., procesul-verbal privind înscrisul olograf prezentat de acesta şi extras din publicaţia ziua din 20 ianuarie 2005; declaraţiile martorilor P.V., P.A. şi extras din publicaţia România Liberă din 10 septembrie 2005; declaraţia martorului V.D.S. şi extras din publicaţia Curentul din 05 octombrie 2005; declaraţia martorului D.V., proces-verbal de recunoaştere din planşă fotografică, declaraţia martorului L.N.D. şi extras din publicaţia Jurnalul Naţional din 05 octombrie 2005; declaraţia martorului B.I. şi extras din publicaţia Gazeta de Sud-Est din 04 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate Z.I. şi proces-verbal de recunoaştere din planşă fotografică; declaraţia martorului G.M.E. şi extras din publicaţia Curentul din 08 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate M.V., proces-verbal de recunoaştere din planşă fotografică şi extras din publicaţia România Liberă din 06 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate L.O., proces-verbal de recunoaştere din planşă fotografică, declaraţia martorului N.F. şi extras din publicaţia Gândul din 10 octombrie 2005; declaraţia martorului M.F.D. şi extras din publicaţia Evenimentul Zilei din 11 octombrie 2005; declaraţia martorului G.G. şi extras din publicaţia Evenimentul Zilei din 13 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate D.S. şi extras din publicaţia Adevărul din 19 octombrie 2005; declaraţia martorului L.M. şi extras din publicaţia Cotidianul din 19 octombrie 2005; declaraţia martorului T.V. şi extras din publicaţia România Liberă din 18 octombrie 2005; declaraţia martorului C.V. şi extras din publicaţia Curentul din 20 octombrie 2005; declaraţia martorului C.B.B. şi extras din publicaţia Gândul din 18 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate C.I.C. şi extras din publicaţia Adevărul din 20 octombrie 2005; declaraţia martorului P.P.R. şi extras din publicaţia Ziua din 24 octombrie 2005; declaraţia martorului P.E.C.; declaraţia martorului B.N. şi extras din publicaţia Gardianul din 21 octombrie 2005; declaraţia martorului T.G.I. şi extras din publicaţia Evenimentul Zilei din 24 octombrie 2005; declaraţia martorului B.R. şi extras din publicaţia Gardianul din 22 octombrie 2005; declaraţia părţii vătămate M.M., proces-verbal de restituire a două bancnote, şi extras din publicaţia Cotidianul din 24 octombrie 2005; declaraţia martorului D.D. şi extras din publicaţia România Liberă din 30 mai 2005; declaraţiile martorului G.I.; proces-verbal privind interceptările şi înregistrările efectuate în data de 24 octombrie 2005 (aspecte privind întâlnirile pe care inculpatul le-a avut cu martorii P.P.R. şi B.R.O. şi cu partea vătămată M.M.), CD-ul conţinând aceste înregistrări audio-video şi nota de redare a convorbirii purtate de inculpat cu partea vătămată M.M.; proces-verbal de consemnare a seriilor a două bancnote şi de marcare criminalistică a acestora; proces-verbal de percheziţie domiciliară, împreună cu schiţa şi planşa fotografică aferente, precum şi cu înscrisurile ridicate cu acest prilej; proces-verbal privind telefoanele ridicate de la inculpat; Adresa nr. 4284 din 29 noiembrie 2005 a BRD; Adresa nr. 22505 din 18 noiembrie 2005 a BCR; Adresa nr. 6941 din 12 decembrie 2005 a BR; Adresa nr. 13295/1996 din 08 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Sentinţa penală nr. 1602 din 06 octombrie 2000 a aceleiaşi instanţe; Volumul II proces-verbal privind convorbirile telefonice efectuate de la postul telefonic cu nr. ............ şi tabel centralizator anexă; procese-verbale însoţite de note de redare privind conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în baza acestei autorizaţii în perioada 04 octombrie 2005 - 17 octombrie 2005; Volumul III procese-verbale însoţite de note de redare privind conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în baza Autorizaţiei nr. 84/2005 emise de Tribunalul Vaslui în perioada 18 octombrie 2005 - 24 octombrie 2005; trei CD-uri conţinând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în baza Autorizaţiei nr. 84/2005 emise de Tribunalul Vaslui.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul G.F., partea vătămată N.V., martorii C.A.M., L.D., B.D.C., E.R., D.A.M., D.A., Z.C., C.M., C.A., T.D.V., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul G.F. a fost lucrător al Serviciului de Protecţie şi Pază şi ca urmare a unor abateri disciplinare a fost eliberat din funcţie.
Profitând de fostul său statut inculpatul a indus în eroare în perioada ianuarie 2005 mai multe persoane, pretinzând că are cunoştinţă despre dosare penale în care ar putea interveni şi solicitând diferite sume de bani pentru aceste servicii.
A fost trimis în judecată printr-un alt rechizitoriu decât cel din prezenta în data de 07 aprilie 2006, fiind şi condamnat la 7 ani închisoare, pentru înşelăciune în data de 17 martie 2009.
Ignorând în mod absolut situaţia juridică în care se afla, respectiv de persoana urmărită penal şi ulterior trimisă în judecată, inculpatul şi-a continuat această activitate şi în perioada 2009 - 2010, faptele făcând obiectul prezentului dosar.
În aceeaşi modalitate descrisă anterior inculpatul se prezenta ca fiind lucrător „în servicii” sau cel puţin cu conexiuni în acest domeniu şi contacta diferite persoane cu potenţial financiar ridicat şi care erau obiectul unor scandaluri de presă şi le promitea în schimbul unor sume mari de bani că le-ar putea rezolva problemele, distrugându-le concurenţa comercială sau temporizând dosare penale ale Parchetului General sau D.N.A. Arăta că în prezent are o agenţie de detectivi particulari şi solicita pentru a crea o aparenţă de legalitate a propunerii sale să încheie contracte cu victimele, prin care să le obţină informaţii sau să le protejeze informativ.
Se prezenta sub nume false, indica un site pe internet care aparţine societăţii sale de detectivi, informaţiile fiind mincinoase, deoarece inculpatul nu are atestat de detectiv particular.
Cu privire la partea vătămată A.A., Tribunalul a reţinut următoarele:
Această persoană este un prosper om de afaceri care se ocupă de comercializarea de instalaţii de iluminat în România.
Inculpatul l-a contactat pe partea vătămată la sediu, s-a prezentat sub numele de „A.N.” şi s-a recomandat drept detectiv particular şi fost angajat al „Serviciului 962”.
Inculpatul a sunat de mai multe ori pe partea vătămată şi de fiecare dată i-a comunicat că se află în atenţia Serviciilor de Informaţii şi concurenţa a plătit la DNA 200.000 euro pentru a-i deschide un dosar penal. A arătat că are prieteni la Serviciul de Informaţii dar şi la nivelul DNA, unde este dosarul. A arătat că dacă i s-ar emite suma de 2.500 euro, pentru început i-ar ulterior partea vătămată ar încheia un contract de 100.000 euro cu firma sa de detectivi particulari ar putea să o protejeze de astfel de proceduri judiciare.
Pentru a-şi întări credibilitatea inculpatul în mod direct sau prin interpus a sunat a doua zi la sediul părţii vătămate, s-a recomandat a fi „C.L.” şi că ar fi de la DNA şi doreşte să discute cu partea vătămată fără a mai da relaţii suplimentare.
Că nu este vorba de un real lucrător al DAN-ului rezultă fără putinţă de tăgadă din faptul că o astfel de procedură de citare telefonică nu se uzează cu aşa de mare uşurinţă, lucrătorul DAN-ului îşi prezintă şi numărul de legitimaţie, indică dosarul şi indică termeni specifici ai citaţiei, respectiv data, ora şi sediul unde o persoană este invitată.
Exprimarea „de la DNA” este una improprie orice organ judiciar când procedează la citarea telefonică prezentându-şi funcţia în mod concret.
Nu în ultimul rând nu există date în care exista un astfel de lucrător DNA implicat în vreun dosar care ar privi-o pe partea vătămată.
După mai multe întâlniri cu partea vătămată a avut loc şi o întâlnire cu inculpatul în care acesta a încercat să înregistreze oferta inculpatului, dar acesta bănuitor a arătat că vrea doar să încheie un contract de detectivi particulari.
Activitatea infracţională în legătură cu această faptă este probată pe deplin de declaraţiile martorului A.A. care l-a recunoscut de pe planşa foto pe inculpat şi care se coroborează cu faptul că asupra inculpatului s-au găsit cartele telefonice iar din listingul acestora se poate duce că a sunat partea vătămată la momentele în care aceasta a arătat că a fost contactată de inculpat.
Nu în ultimul rând declaraţiile părţilor vătămate se coroborează şi cu declaraţia martorei Z.C., secretara, care a arătat că în luna februarie 2010 a fost sunată de o persoană ce s-a recomandat „N.” care a dorit să vorbească cu şeful ei A.A. şi care i-a comunicat că împotriva societăţii va fi începută o investigaţie, că partea vătămată are mulţi duşmani şi a lăsat un număr de telefon la care să fie contactat de patron.
Martorul M.O. a confirmat că martora l-a contactat şi i-a comunicat cele menţionate anterior.
Foarte importante sunt şi înregistrările din mediul ambiental din data de 09 martie 2010 ce atestă conţinutul negocierii dintre A.A. şi inculpatul ce s-a prezentat „N.A.”.
Acesta a declarat în mod direct, că partea vătămată este obiectul atenţiei parchetului general şi că ştie că procurorul a primit bani de la concurenţă pentru a prejudicia.
Inculpatul s-a oferit să blocheze acţiunile concurenţei şi ulterior să-i falimenteze.
Inculpatul a dat indicaţii părţii vătămate ca în contractul care o să-l încheie să nu se specifice adevăratul scop, respectiv de a bloca ancheta parchetului general şi de a presta activităţi de investigaţii specifice firmelor de detectivi; preţul era de 100.000 euro şi avansul de 2.500 euro. Sumele de bani nu au mai fost remise.
Fapta inculpatului întruneşte elementele infracţiunii de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În aceeaşi perioadă inculpatul folosind exact aceeaşi modalitate de acţiune a sunat la sediul firmei SC V.P. SRL, firmă despre care se informase anterior că fusese implicată în nişte tranzacţii neclare pe piaţa medicamentelor, după cum apăruse în presa de specialitate economică.
S-a prezentat sub numele fals de „A.D.” arătând că este reprezentant al unor instituţii ale statului şi că deţine informaţii importante pentru administratorul societăţii, D.A.M.
A lăsat un număr de telefon la care să fie contactat.
Avocatul societăţii, respectiv martorul I.T., l-a contactat pe inculpat şi au stabilit o întâlnire la un restaurant din Bd. RE.
Martorul a arătat că inculpatul a pretins că este fost angajat în servicii şi că are informaţii că DGPI şi o firmă de protecţie şi pază ar urma să monitorizeze activitatea firmei şi dacă va fi stimulat financiar ar putea contracara.
Martorul a înţeles că este vorba de un impostor, pentru simplu motiv că informaţiile apărute în presă despre tranzacţiile firmei pe care o reprezenta pe piaţa medicamentelor, erau eronate, în realitate tranzacţiile operând pe piaţa echipamentelor medicale.
Şi-a dat seama că inculpatul ştia de fapt doar informaţii din presă, lipsite de acurateţea informaţiilor deţinute de organele statului.
Inculpatul, de asemenea a supus că aportul său la contracararea activităţilor neprietenoase va fi mascat sub forma unui contract legal de protecţie informativă cu o firmă de detectivi particulari.
Abil şi precaut, avocatul părţii vătămate a înregistrat toată negocierea pe suport optic depus la dosarul cauzei şi care confirmă întru-totul depoziţia martorului.
Depoziţia sa se coroborează de asemenea cu depoziţia martorului C.A. secretara care a arătat că în 05 martie 2010 a fost contactată la serviciu de o persoană ce s-a recomandat a fi „A.D.” şi că lucrează într-o instituţie a statului şi are informaţii care l-ar putea ajuta pe administrator deoarece împotriva sa se pregătesc nişte acţiuni.
Fapta inculpatului întruneşte elementele infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În data de 27 ianuarie 2010, folosind acelaşi patern infracţional inculpatul a sunat la sediul TMK A. Slatina unde a luat legătura cu secretara C.M. şi căreia i s-a prezentat drept „C.L.” şi a solicitat să discute cu directorul societăţii deoarece deţine informaţii despre acţiuni ce urmau a fi demarate împotriva societăţii.
A lăsat un număr de telefon unde să fie contactat.
Cum directorul nu era momentan în ţară martora l-a contactat ulterior pe inculpat şi au stabilit o întâlnire la un restaurant din zona Parcul Herăstrău.
La această întâlnire a participat doar directorul general P.A. şi inculpatul.
Cu ocazia întâlnirii inculpatul şi-a prezentat adevăratul nume şi a arătat că deţine informaţii despre existenţa unor dosare împotriva societăţii şi a solicitat să se încheie un contract de 100.000 euro pe 10 ani cu firma sa de detectivi pentru a putea contracara acele activităţi dăunătoare.
Partea vătămată nu a încheiat nici un contract dar a luat tipizatul propus de inculpat.
Pe parcursul lunii februarie 2010 inculpatul a sunat de mai multe ori la sediul părţii vătămate şi a dat mai multe sms-uri, iritat de neîncheierea contractului.
Acestea au fost salvate şi ataşate la dosarul cauzei.
Din lecturarea acestora rezultă că inculpatul făcea presiuni asupra părţii vătămate să încheie acea convenţie şi să primească bani.
A ameninţat partea vătămată că „îşi ia mâna” de pe societatea sa şi iritat că nu i se răspunde a arătat că va informa colaboratorii ruşi de afaceri necurate ale părţii vătămate.
A invocat şi numele lui S.C., moment în care partea vătămată şi-a dat seama că este posibil să-şi fi dat seama din presă despre problemele în care era implicată societatea sa şi nu era un adevărat detectiv particular.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În ceea ce priveşte situaţia părţii vătămate martorul G.C., director financiar contabil la Spitalul Alex. Obregia, Tribunalul constată că activitatea inculpatului a fost una mult mai reuşită şi a reuşit să facă pasul de la faza tentată a infracţiunii la faza consumată.
În data de 08 martie 2010, inculpatul a sunat la secretariatul spitalului prezentându-se sub numele „C.C.” şi i-a spus secretarei că deţine informaţii importante pentru partea vătămată lăsând şi un număr de telefon unde să fie contactat.
Partea vătămată l-a contactat şi a stabilit în aceeaşi zi o întâlnire.
Cu ocazia întâlnirii inculpatul şi-a declinat numele fals de „C.C.”, a arătat că este un fost lucrător SRI şi a precizat că are informaţii despre un dosar DNA, ce priveşte pe partea vătămată.
Pentru a obţine aceste informaţii inculpatul a pretins şi a şi primit de la partea vătămată suma de 2.500 euro.
Inculpatul i-a înşiruit părţii vătămate o povestire spectaculoasă cum că urma să fie victima unei campanii de presă, că o să fie interceptat şi monitorizat de DGIPI, a spus că are mijloace de a contracara. După câteva zile s-a întors la biroul părţii vătămate şi şi-a declinat numele real, a spus că este detectiv particular şi că a fost pus de cineva din PDL să-l urmărească.
I-a arătat părţii vătămate un fals contract presupus a fi încheiat de inculpat cu un membru PDL, în contract stipulându-se că el trebuie să urmărească şi să monitorizeze acţiunile părţii vătămate.
Contractul era încheiat pentru suma de 50.000 euro şi i-a spus părţii vătămate că a primit deja de la domnul I. 10.000 euro.
I-a spus în continuare că ar fi dispus să renunţe la acel contract şi să nu-i mai furnizeze informaţiile membrului PDL dacă ar primi aceşti 10.000 euro de la partea vătămată.
Dând dovadă de naivitate, dar şi ridicând - cel puţin din perspectiva Tribunalului anumite semne de întrebare despre natura vulnerabilităţilor pe care partea vătămată le are - partea vătămată a remis inculpatului suma de 10.000 euro, respectiv 8.500 în valută şi 6.000 RON.
Inculpatul a mai cerut împrumut 10.000 euro, de data aceasta partea vătămată refuzând convenţia.
Ulterior, inculpatul a întrerupt legătura cu partea vătămată.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu înscrisul găsit la domiciliul inculpatului prin care se atestă că acesta a primit suma de 12.500 euro pentru „investigaţii personale”.
A fost găsită, de asemenea, şi convenţia cu membrul PDL „I.C.„ de 50.000 euro la care a făcut trimitere partea vătămată.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Inculpatul a încercat în luna februarie 2010 să-l înşele în acelaşi mod şi pe numitul S.A., director a Regionalei de Transport Feroviar Călători Timişoara.
Inculpatul a contractat partea vătămată declinându-şi numele real arătând că este fost lucrător SPP şi actual detectiv particular şi i-a spus că are cunoştinţă despre un dosar „greu” de la DNA.
Cu ocazia întâlnirii dintre cei doi înregistrată pe suport audio-video rezultă cu claritate că inculpatul încearcă să-l convingă pe partea vătămată de necesitatea încheierii unei convenţii dintre cei doi pentru a contracara investigaţia DNA.
Partea vătămată a făcut în prealabil cercetări la adevăratul DNA şi a constatat că nu are dosar penal şi a adus la cunoştinţă acest lucru inculpatului.
Acesta s-a repliat elegant şi i-a spus că oricum are un dosar penal şi că vrea un avans pentru a-şi pune „băieţii să lucreze pentru partea vătămată”.
Partea vătămată a refuzat încheierea convenţiei.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Încântat de reuşita infracţională cu inculpatul M.G.C., fostul director de la Spitalul Alex. Obregia, inculpatul a încercat aceeaşi strategie cu actualul manager al spitalului, partea vătămată B.M., a contactat-o în cursul lunilor februarie şi martie 2010, arătând că este detectiv particular şi i-a spus că are informaţii care ar putea atrage după sine arestarea fostului manager M.C.
A solicitat bani pentru aceste informaţii, partea vătămată declinând oferta.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.
În luna februarie 2010, inculpatul a contactat pe partea vătămată L.V., director al Direcţiei judeţene pentru cultură şi patrimoniu Constanţa faţă de care s-a prezentat drept „C.L”.
Cu ocazia întâlnirii între cei doi a arătat că poate ajuta în schimbul unei sume de bani cu anumite informaţii din dosare penale pe care partea vătămată le-ar afla. A arătat că are o firmă de detectivi particulari, i-a precizat şi site-ul şi i-a spus că în câteva zile dosarul părţii vătămate va ajunge la ANI şi la DNA.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În cursul lunii februarie 2010, inculpatul a contractat partea vătămată L.A.R., reprezentant al 3D R. SA, arătând că provine din zona „serviciilor” şi care informaţii că s-a dat drumul la un dosar penal împotriva societăţii pe care o produce şi că se termina rău, a arătat că doreşte să primească bani în schimbul informaţiilor. Partea vătămată a apreciat că se impune în aceste condiţii un contract vizat de compartimentul juridic, dar inculpatul a refuzat.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.
În toamna anului 2009 prezentându-se drept detectiv particular inculpatul a contactat partea vătămată W.F., preşedinte al SC R.S. SA şi i-a spus că are informaţii despre acţiuni subversive ale SC R. SA, firmă concurentă.
A solicitat părţii vătămate suma de 20.000 euro, pentru a putea proteja compania de societăţile concurente.
Inculpatul s-a prezentat ca şi în cazurile precedente drept fost angajat în servicii şi că are o activitate de detectivi particulari care colaborează cu lucrători activi ai serviciului de informaţii.
Prin intermediul numitului D.T., ofiţer de securitate al societăţii, inculpatul a primit de la partea vătămată suma de 5.000 RON.
Partea vătămată a făcut anumite verificări cu privire la societatea de detectivi particulari a inculpatului şi a constatat că aceasta nu funcţiona la sediul declarat şi şi-a dat seama că este posibil să fie victima unei înşelăciuni, moment în care inculpatul l-a contactat telefonic şi a încercat să explice că s-a ocupat de activităţile de protecţie informativă dar dintr-o regretabilă eroare le-a îndreptat împotriva altor societăţi şi a mai cerut un termen de 2 luni de zile, pentru a se ocupa de societăţile concurente R. şi U.
Nu a existat nici un fel de activitate de acest gen prestată în mod real de inculpat.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În ceea ce priveşte situaţia părţii vătămate N.V. activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat oarecum diferit.
Partea vătămată are un fiu, consumator de droguri.
A observat că inculpatul a dat un anunţ de mică publicitate că are o firmă de detectivi particulari şi a contactat această firmă încheind un contract ce avea ca obiectiv depunerea de demersuri în vederea internării fiului său la dezintoxicare şi aflarea anturajului acestuia.
A plătit suma de 1.000 RON pentru aceste servicii, inculpatul nu şi-a executat partea de obligaţie ce-i reveneau.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În luna ianuarie 2009, partea vătămată A.R.N. a apelat la firma de detectivi particulari SC GF D.C.E. SRl, prin reprezentantul său G.F. solicitând să-i obţină informaţii despre situaţia fratelui său, plătind suma de 3.000 RON.
Ca şi îndeplinirea contractului inculpatul i-a dat verbal nişte informaţii dar nici un document sau element probator, arătând pur şi simplu că fratele părţii vătămate era în România, în perioada pe care o interesa pe partea vătămată. Această simplă afirmaţie nu poate valora executarea de contract, inculpatul nedepunând nici un efort în sensul prevederilor contractuale de altfel acesta neavând calitate de detectiv particular.
În cursul lunii martie 2010, inculpatul a contactat partea vătămată B.I., vicepreşedinte al Consiliului de administraţie SC A. SA, s-a recomandat „P.A.” fost angajat într-o structură informativă şi la întâlnirea cu partea vătămată a arătat că are cunoştinţe despre informaţii dintr-un dosar instrumentat de serviciul de informaţii ce priveşte SC A. SA. A solicitat suma de 8.000 euro şi a precizat că mai sunt alte 3 - 4 dosare care au plecat la DNA.
Partea vătămată a refuzat să încheie vreo convenţie dar inculpatul i-a remis un bileţel cu numele firmei de detectivi particulari şi ai site-ului.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.
Rechizitoriul este întocmit destul de straniu şi există pct. 13,14,15 în care procurorul dă relaţii despre alte contracte de detectivi particulari sau pază şi protecţie încheiate de inculpat cu diferiţi beneficiari, dar în care toate părţile sunt mulţumite.
Aceste puncte din rechizitoriu nu reprezintă capete de acuzare pentru infracţiunile ce fac obiectul dosarului de faţă ci eventual pentru alte fapte, precum cele referitoare la exercitarea nelegală a unei profesii dar pentru care nu există voinţa de a fi trimis în judecată.
Inculpatul a recunoscut doar în parte faptele săvârşite învederând şi instanţei prin declaraţia dată o întreagă nebuloasă din care fac parte servicii de informaţii, ameninţări, acte subversive, ameninţări în penitenciar dar şi la arestul secţiei de poliţie etc., specifice filmelor de acţiune, element ce a determinat prezentul complet să dispună şi efectuarea unui raport de expertiză psihiatrică a inculpatului.
Aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, dosar instanţă, inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial, instabilitate psiho emoţională dar cu discernământul păstrat în legătură cu faptele săvârşite.
Inculpatul nu a avut niciodată calitatea de detectiv particular şi nici vreo firmă care în mod legal să poată presta astfel de activităţi inducând deci în eroare persoanele cu care a încercat sau a încheiat astfel de contracte.
Pe parcursul procesului penal a avut un comportament respectuos dar nesincer, atitudine de altfel tipică persoanelor care săvârşesc infracţiuni de escrocherie.
Inculpatul a mai suferit o condamnare de 7 ani închisoare, pentru fapte identice săvârşite cu 4 ani înainte, prin sentinţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Cum sentinţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti a rămas definitivă după săvârşirea faptelor din prezentul dosar, Tribunalul va constata existenţa concursului real omogen şi va contopi pedeapsa din prezenta cu cea de 7 ani închisoare, anterior menţionată.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică constată că unele fapte sunt în formă simplă, altele în forma agravată, unele în forma tentată, iar altele în forma consumată.
Reţinând că forma consumată, agravată absoarbe celelalte forme ale unităţii legale de infracţiune, va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.F.
Prin Decizia penală nr. 287 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -secţia a II-a penală au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.F. împotriva Sentinţei penale nr. 416/F din 16 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 31070/3/2010.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.F. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti,definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând ca inculpatul G.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (4) C. pen. s-au menţinut măsurile de siguranţă luate prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a desfăşura vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privată, inclusiv de detectiv particular.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului G.F.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei de 9 ani închisoare aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 24 octombrie 2005 la data de 22 decembrie 2005 şi de la data de 01 aprilie 2010 la zi.
S-a dispus restituire către inculpatul G.F. a bunurilor depuse la camera de corpuri delicate a DGPMB - SCJEO la data de 23 iunie 2010,menţionate în dovezile seria H nr. 0017908 şi nr. 0017909.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului G.F. este justificată, instanţa de fond stabilind în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia acestuia.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere a inculpatului şi planşele foto anexe, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate,hărţile relaţionale întocmite în urma analizării listingurilor cartelelor telefonice utilizate de inculpat, declaraţiile martorilor, înscrisuri, declaraţiile inculpatului, Adresa nr. 211500 din 1 aprilie 2010 a DGPMB - Serviciul Investigaţii Criminale, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi informatice rezultă, fără dubiu, că inculpatul G.F., în perioada 2009 - martie 2010, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare şi a încercat să inducă în eroare mai multe persoane, respectiv 12 persoane, astfel cum s-a reţinut şi descris în hotărârea atacată, prin pretinderea în mod nereal că este un fost lucrător al unui serviciu de informaţii şi că deţine informaţii de extremă importanţă pentru persoanele vătămate, referitoare la existenţa unor dosare penale, a unor acţiuni de monitorizare din partea unor structuri informatice sau date referitoare la practici neloiale desfăşurate de societăţi concurente, afirmând că este detectiv particular, încercând şi reuşind să încheie cu persoanele vătămate, în calitate de pretins reprezentant al unei societăţi de detectivi, contracte având ca obiect prestarea unor activităţi de investigaţii pentru care nu avea autorizarea necesară, cu scopul de a obţine astfel injust diverse sume de bani, prejudiciind astfel mai multe persoane cu sume cuprinse între 1.000 RON şi 12.500 euro.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, Curtea a constatat că în mod corect prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.F. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., materialul probator existent la dosarul cauzei dovedind comiterea faptelor deduse judecăţii în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.
În minuta întocmită la data de 16 mai 2011 în Dosarul nr. 31070/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului G.F. în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.,iar prin încheierea din data de 01 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală tot în Dosarul nr. 31070/3/2010 s-a dispus, în baza art. 195 alin. (1) C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta Sentinţei penale nr. 461 din 16 mai 2011 după cum urmează: ”în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul G.F. la 11 ani închisoare.”
Este adevărat că aplicarea sau neaplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. vizează încadrarea juridică a faptei şi pe cale de consecinţă regimul sancţionator, iar pe calea procedurii prevăzute de art. 195 C. proc. pen. nu se poate îndrepta o încadrare juridică greşită, incompletă, însă este evident că, în condiţiile în care prin actul de sesizare a instanţei inculpatul G.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de fond, care în hotărârea atacată a reţinut corect situaţia de fapt şi multitudinea faptelor comise de inculpat, în fapt,din eroare nu a reţinut în minută şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., context în care Curtea, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a apreciat că pentru acest motiv nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea, Curtea a constatat că instanţa de fond, în partea de început a expunerii, face referire la un alt rechizitoriu, la o altă situaţie de fapt şi alte mijloace de probă, fiind evident că acestea au fost copiate în mod greşit nu din actul de sesizare a instanţei întocmit în prezenta cauză, respectiv Rechizitoriul nr. 715/P/2010 din data de 25 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ci din Rechizitoriul nr. 4362/P/2005 din data de 07 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 5670/300/2006, cauză soluţionată prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009, definitivă prin Decizia nr. 890 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Însă, în continuarea expunerii din hotărârea atacată, instanţa de fond a avut în vedere la analiza situaţiei de fapt, a încadrării juridice, la aplicarea pedepselor şi la soluţionarea laturii civile, faptele deduse judecăţii în prezenta cauză.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că a fost greşit individualizată, că se impune reducerea cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea în favoarea inculpatului G.F. a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. şi înlăturarea sporului de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
În prezenta cauză, Curtea a apreciat că prin condamnarea inculpatului G.F. la o pedeapsă de 9 ani închisoare,cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a realizat o justă individualizare a sancţiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise şi periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
La stabilirea şi aprecierea acestei pedepse, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, numărul acestora, modalitatea şi împrejurările de săvârşire a acestora, precum şi prejudiciul efectiv cauzat părţilor civile.
De asemenea, Curtea a ţinut cont că, deşi inculpatul G.F. a fost condamnat definitiv pentru fapte similare prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009, definitivă prin Decizia nr. 890 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, acestea sunt concurente cu faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, în care nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului prin reţinerea stării de recidivă.
Prin urmare, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului justifică necesitatea aplicării pedepsei de 9 ani închisoare, care să fie în măsură să-şi realizeze funcţiile şi scopul prevăzute în art. 52 C. pen.
Referitor la pedepsele accesorii şi complementare, Curtea a constatat că în mod greşit i-a fost interzis inculpatului dreptul de a desfăşura o funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau securitate privată, precum şi dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
Interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. are un câmp de aplicare limitat, putând fi pronunţată numai în cazul în care pentru săvârşirea infracţiunii inculpatul s-a folosit de funcţia pe care o ocupa sau de profesia pe care o exercita.
Or, în prezenta cauză, inculpatul G.F. nu a comis faptele deduse judecăţii folosindu-se de vreo funcţie în serviciile de informaţii, poliţieneşti sau de securitate privată, ci din contră pretinzând în mod nereal că este lucrător în serviciile de informaţii sau detectiv.
Curtea a considerat că se impune interzicerea inculpatului ca pedeapsă accesorie numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiţionale şi la jurisprudenţa CEDO în materie (ex. cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi la art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la Decizia nr. 74/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
În prezenta cauză, faţă de natura faptelor săvârşite de inculpat, Curtea a apreciat că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporţională faţă de scopul limitării acestui drept.
Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încălca atât principiul proporţionalităţii cât şi art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Referitor la pedeapsa complementară, Curtea a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, având în vedere aceleaşi considerente exprimate la stabilirea pedepselor accesorii.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., dat fiind prevederile acestor dispoziţii legale, pedeapsa principală de 9 ani închisoare ce va fi aplicată în prezenta cauză şi natura faptelor comise, Curtea a înlăturat aplicarea acesteia.
Referitor la bunurile ridicate de la inculpatul G.F. depuse la Camera de corpuri delicte a DGPMB - SCJEO cu dovezile seria H nr. 0017908 şi nr. 0017908 din 23 iunie 2010, Curtea a dispus restituirea acestora către inculpat.
Potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând unei alte persoane, acesta a cunoscut scopul folosirii lor.
Având în vedere că nici unul dintre bunurile ridicate de la inculpatul G.F. şi depuse la Camera de corpuri delicte a DGPMB - SCJEO cu dovezile seria H nr. 0017908 şi nr. 0017908 din 23 iunie 2010 nu au servit efectiv la realizarea laturii obiective a vreuneia dintre faptele deduce judecăţii, Curtea a apreciat că în cauză, în ceea ce priveşte aceste bunuri, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pe cale de consecinţă se impune restituirea acestora inculpatului.
Potrivit art. 35 alin. (4) şi alin. (5) teza finală măsurile de siguranţă de natură diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor consumate,se cumulează. În cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.
În prezenta cauză, deşi instanţa de fond a constatat în mod corect că infracţiunea dedusă judecaţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a omis să menţină,având în vedere dispoziţiile legale susmenţionate, măsurile de siguranţă luate prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că a fost corect soluţionată, în raport de constituirile de parte civilă, declaraţiile inculpatului şi probele administrate, în mod justificat dispunându-se şi confiscarea de la inculpat a sumei de 8.000 RON.
Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea,în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.F. împotriva Sentinţei penale nr. 416/F din 16 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 31070/3/2010.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.F. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A constatat că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 206 din 17 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 890 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând ca inculpatul G.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
Curtea a apreciat că nu mai impune aplicarea unui spor de pedeapsă, pedeapsa de 9 ani închisoare fiind îndestulătoare pentru asigurarea unei sancţionări corespunzătoare a concursului de infracţiuni.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.F.
Examinând decizia atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva Deciziei penale nr. 287/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 octombrie 2005 la 22 decembrie 2005 şi de la 1 aprilie 2010 la 10 mai 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1490/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1504/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
