ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția nr. 214/P/2012 din 21 mai 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de N.M. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât în cauză nu rezultă elemente care să circumscrie activitatea desfășurată de procurorul N.M. infracțiunii de abuz în serviciu.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut următoarele:
La data de 28 martie 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție plângerea formulată de B.R.V. împotriva procurorului N.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, faptă constând în aceea ca: "în calitatea pe care o are acesta a menținut în mod abuziv și nelegal opiniile celorlalți procurori (menționate în soluțiile dispuse s.n.)".
S-a menționat că este vorba despre Dosarul în care procurorul N.M. a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii și judecătorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Curții de Apel Ploiești reclamați de B.R.V.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat următoarele: în anul 2010 (3 decembrie 2010 procurorul D.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus neînceperea urmării penale față de P.C.G., P.I. și T.I.D., persoane reclamate de B.R.V.
împotriva procurorului D.G. petiționarul a formulat plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 97/P/2011; dosarul a fost soluționat de procurorul M.D. prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale. Soluția a fost menținută de procurorul general T.L.M. prin rezoluția nr. 583/11-2/2011 și ulterior de instanța de judecată prin sentința penală nr. 134 din 24 iunie 2011.
Nemulțumit fiind de hotărârea instanței B.R.V., la data de 5 septembrie 2011, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu plângere penală împotriva judecătorilor E.D.A. și B.R. precum și împotriva procurorului general T.L.M. a procurorilor D.M., V.I., A.C., B.D., F.P.M.
Plângerea a fost înregistrată sub nr. 695/P/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a fost repartizată pentru soluționare procurorului N.M., care - așa cum s-a menționat anterior - la data de 9 decembrie 2011 a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reținut în cuprinsul rezoluției că nu există "indicii sau probe temeinice de vinovăție care să formeze convingerea că magistrații au săvârșit în realitate infracțiunile pentru care au fost cercetați".
Sorgintea nemulțumirii petentului s-a reținut că este localizată în timp la data de 11 aprilie 2008, data întocmirii procesului-verbal de contravenție când B.R.V. a fost implicat într-un accident de circulație pe DN1 la km 126+500, iar documentele constatatoare întocmite cu această ocazie - consideră semnatarul sesizării - cuprind date incorecte. De aceea a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliție și anterior împotriva tuturor magistraților care au dispus soluții cu privire la plângerile adresate de B.R.V.
Și în prezenta sesizare persoana vătămată a criticat "modul abuziv și nelegal în care procurorul N.M. a menținut opiniile celorlalți magistrați prin soluția dispusă în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
împrejurarea că procurorul a apreciat probele altfel decât așteptările petentului nu a putut fi considerată în mod automat o activitate abuzivă atât timp cât nu au existat alte elemente care să probeze intenția magistratului de a cauza vătămarea numitului B.R.V.
împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care prin rezoluția nr. 1963/11/2/2012 din 27 iunie 2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut în esență că,potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, ori din analiza dosarului menționat nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită a magistratului N.M., contrar atribuțiilor sale de serviciu, în legătură cu soluția dispusă în cauza la care s-a făcut referire.
La 30 iulie 2012, petiționarul B.R.V., a depus la secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție plângere împotriva rezoluției nr. 214/P/2012 din 21 mai 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului procuror N.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracțiune pretins a fi fost săvârșită cu prilejul soluționării Dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în care prin rezoluția din data de 9 decembrie 2011 a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații judecători E.D.A. și B.R. precum și față de procurorul general T.L.M. și procurorii D.M., V.I., A.C., B.D. și F.P.M., în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a constituit Dosarul, fixându-se prim termen de judecată la 14 noiembrie 2012.
La termenul fixat, petiționarul s-a prezentat la instanță pentru a-și susține plângerea, a depus concluzii scrise și a solicitat în esență desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a intimaților, iar din conținutul plângerii, a rezultat că petentul a reiterat motivele din plângerea inițială.
Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 2781C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, instanța aapreciază că magistratul procuror N.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a săvârșit infracțiunile sesizate de către petiționar, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestora.
Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității magistratului procuror, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.
Eventuala netemeinice a rezoluțiilor dispuse de către magistrații procurori cu ocazia soluționării cauzelor, putea fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei respective.
în speță, petiționarul, a avut calitatea de petiționar în dosarul în legătură cu care pretinde că s-au săvârșit faptele reclamate, astfel încât își putea valorifica susținerile în fața instanței de judecată.
înalta Curte, apreciază că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimatul magistrat - procuror N.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar, iar în absența dovezilor, soluțiile dispuse către magistratul - procuror în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost date cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge plângerea ca nefondată.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1465/2012. Penal → |
|---|
