ICCJ. Decizia nr. 2125/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2125/2012
Dosar nr. 24802/3/2011
Şedinţa publică din 18 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 662 din 19 august 2011, a condamnat pe inculpatul C.V., la 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. f) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 0,61 gr pulbere cocaină.
În temeiul art. 118 lit. c) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 400 lei dobândită ilicit.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
În dosarul nr. 93/D/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., la 24 martie 2009 s-a format dosarul nr. 96/D/P/2009, denunţul formulat de C.V., privind săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În dosarul de urmărire penală astfel format, au fost autorizaţi investigatorii sub acoperire, colaboratori ai acestora, precum şi cumpărarea de droguri de risc şi de mare risc, printre alţii şi de la C.V., zis R.
Prin Ordonanţa nr. 96/D/P/2009 din 16 februarie 2011, cauza privindu-l pe C.V. s-a disjuns, formându-se dosarul nr. 60/D/P/2011.
La 7 aprilie şi 27 mai 2009, prin ordonanţe, procurorul a delegat organe de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog pentru efectuarea de acte şi activităţi procedurale.
În continuare, prin Ordonanţa nr. 31/A/2009 din 7 aprilie 2009, organul judiciar competent a dispus introducerea investigatorilor sub acoperire nume de cod „J.S.” şi „M.S.” şi a colaboratorului „M.S.”, ei fiind autorizaţi să cumpere câte 500 gr. haşiş, cannabis şi cocaină, 200 pastile ecstasy şi 200 timbre LSD, precum şi să întreprindă activităţile necesare identificării traficanţilor de drog şi strângerea datelor privind faptele penale sesizate.
Autorizările au fost prelungite succesiv până la 5 iulie 2009 (ordonanţa nr. 31A/2009 din 6 mai şi 5 iunie 2009).
La 25 mai 2009, prin ordonanţa nr. 48/A/2009, s-a autorizat, pentru 30 de zile, introducerea colaboratorului sub acoperire P.E., acesta fiind autorizat şi să procure 500 gr. cocaină.
După ce s-au efectuat mai multe cumpărări de drog, s-au obţinut informaţii că furnizorul celor de la care s-au achiziţionat droguri, era un bărbat cunoscut sub porecla „R.”, acesta fiind identificat în persoana inculpatului C.V., colaboratorul nume de cod „P.E.” având acces în avantajul celui de mai sus dintr-o perioadă anterioară.
La 29 mai 2009, „P.E.” a informat organele abilitate că în acea zi poate cumpăra cocaină „R.” deţinând un astfel de drog. Ca atare, la orele 22.00, „P.E.” s-a întâlnit cu „M.S.” şi în prezenţa acestuia, l-a apelat telefonic pe „R.”, ambii stabilind să se vadă spre orele 23.00 în zona intersecţiei Şoselei Pantelimon cu str. Baicului din sectorul 2 al Capitalei.
Echipa formată din dispozitivul de supraveghere, investigatorul „M.S.” şi „P.E.” s-a deplasat la locul indicat, colaboratorul a fost percheziţionat, asupra lui nu s-au găsit bani, bunuri sau obiecte interzise, şi i s-au înmânat 400 lei pentru cumpărarea unui gram de cocaină.
Spre orele 22.50, „P.E.”, singur, s-a postat la locul de întâlnire, echipa şi investigatorul sub acoperire având vizibilitate asupra aceluia.
La orele 23,30, în apropierea lui „P.E.” a oprit autoturismul de teren marca R.R., culoare verde, număr înmatriculare B-19.WWE, în acesta aflându-se două persoane, din el coborând inculpatul C.V.
S-a stabilit că autoturismul era proprietatea inculpatului şi fusese înmatriculat la 18 iunie 2009, tot atunci fiindu-i atribuit numărul de înmatriculare B-xx-xxx, până la această dată el fiind înmatriculat în România la 29 ianuarie 2004, reînmatriculat la 10 ianuarie 2007, în continuare, la 9 ianuarie 2008, nr. B-vv-vvv apărând până la 9 ianuarie 2008 ca fiind proprietate a numitului M.F.
Inculpatul, după ce l-a salutat pe „P.E.”, l-a întrebat câte grame de cocaină vrea să cumpere, colaboratorul i-a răspuns că doreşte un singur gram, inculpatul a scos din buzunar o punguţă în care, după afirmaţia lui, s-ar fi aflat un gram de cocaină, i-a dat-o lui „P.E.” şi a primit de la acesta suma de 400 lei.
După ce cei doi au mai discutat, inculpatul îmbarcându-se în vehicul, a părăsit locul, „P.E.” s-a îndreptat direct spre „M.S.”, acestuia i-a dat punguţa şi a fost din nou verificat, negăsindu-se asupra lui bani, bunuri, obiecte interzise. Concomitent, colaboratorul i-a relatat investigatorului că inculpatul i-a spus că poate să-l mai apeleze când va dori să mai cumpere cocaină.
Tranzacţia supravegheată a surprins momentele în care inculpatul a predat drogul şi a primit banii.
Punguţa cu drog a fost sigilată, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 523554 din 2 iunie 2009 înscriind că substanţa pulbere de culoare albă, cumpărată de colaborator de la inculpat, avea cantitatea de 0,69 gr şi conţinea cocaină, drog de mare risc, inclus în Tabelul Anexă II al Legii nr. 143/2000.
La 10 iunie 2009, conform discuţiei, colaboratorul „P.E.”, autorizat, în prezenţa lui „M.S.”, l-a contactat telefonic pe inculpat şi i-a spus că doreşte să mai cumpere două grame de cocaină, inculpatul comunicându-i că atunci nu are „marfă”, dar poate reveni cu un telefon pe data de 12 iunie 2009, până la acea dată el urmând să se aprovizioneze cu o cantitate de cocaină din străinătate.
La 22 februarie 2011, „P.E.” l-a recunoscut pe inculpat din planşa foto prezentată ca fiind cel de la care, la 29 mai 2009, cumpărase drog cocaină în cantitate netă de 0,69 gr. contra sumei de 400 lei.
S-a mai reţinut că inculpatul C.V. a fost trimis în judecată şi prin rechizitoriul nr. 185/D/P/2009, la activitatea infracţională din perioada mai-iunie 2009 a utilizat acelaşi autovehicul R.R.
În dosarul nr. 144/D/P/2009, conexat la dosarul nr. 185/D/P/2009, Tribunalul Bucureşti la 4 mai 2009 autorizase, sub nr. 476/AI/2009, interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice realizate de inculpat.
La urmărirea penală, inculpatul a declarat că nu-şi aminteşte nimic în legătură cu fapta despre care era acuzat.
La cercetarea judecătorească, anterior audierii lui potrivit art. 70 C. proc. pen., inculpatului i s-au adus la cunoştinţă dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010 în vigoare de la 25 noiembrie 2010 şi a fost întrebat dacă doreşte să beneficieze de acestea, inclusiv de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, el răspunzând negativ şi susţinând că nu este vinovat.
În dosarul de fond, s-au ataşat fişa de cazier judiciar al inculpatului şi copia sentinţei penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2752/3/2007 privindu-l şi pe inculpatul C.V.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, impunându-se achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată sub aspectul întinderii, cât şi al modalităţii de executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 327 din 29 noiembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de inculpat, calea de atac nefiind motivată în scris.
La termenul de judecată 22 mai 2012, inculpatul, prezent personal şi fiind asistat de avocat apărător ales, prin declaraţie ataşată dosarului, a arătat că deşi la fond a refuzat judecarea potrivit art. 3201 C. proc. pen., îşi asumă răspunderea în sensul că recunoaşte în întregime fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu contestă nicio probă şi înţelege consecinţele juridice în legătură cu semnarea declaraţiei de recunoaştere a vinovăţiei.
Totodată, la acelaşi termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a depus un răspuns ce i s-a transmis, la 19 mai 2011, sub numărul de dosar nr. 171/P/2010, prin acesta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, comunicând că C.V., printre alţii, are calitatea de martor denunţător în cauza în care inculpatul V.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul de judecată 5 iunie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei instanţei de fond, reţinerea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a art. 19 din Legea nr. 682/2002, toate acestea cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum legal.
Recursul declarat de inculpat este fondat pentru considerentele ce se vor detalia.
Cu referire la cererea inculpatului, de a beneficia de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., în redactarea de după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010, act normativ privind accelerarea soluţionării proceselor, aceasta nu este fondată.
Art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Alin. (2) al textului prevede că judecata poate avea loc numai în baza provelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecat.
Art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., mai prevede că la termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le recunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea lui şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
În cauză, instanţa de fond, conformându-se textului, la termenul de judecată 22 aprilie 2011, inculpatul a declarat că nu recunoaşte fapta, iar activitatea infracţională propriu zisă, descrisă în rechizitoriu, de asemenea, nu o recunoaşte.
Or, revenirea inculpatului asupra poziţiei sale, în faza judecării recursului, nu este posibilă, textul art. 3201 C. proc. pen., neprevăzând un asemenea drept.
În ce priveşte aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, având în vedere înscrisul despre care s-a făcut vorbire în prezenta, acest text prevede că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 denumeşte ca fiind infracţiune gravă, printre altele, şi infracţiunile de corupţie.
Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prevede că sunt infracţiuni de corupţie, infracţiunile prevăzute la art. 254 – art. 257 C. pen., la art. 61 … din prezenta lege.
În cauză, înscrisul depus de inculpat se referă la calitatea lui de martor denunţător într-o cauză în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (4 infracţiuni).
În aceste condiţii, atestându-se că inculpatul C.V. are calitatea de martor denunţător, în ce priveşte cauza sa, este aplicabil art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Totodată, reţinându-se în favoarea sa şi împrejurări care au fost motivate ca circumstanţe atenuante (vârsta, avea o pregătire profesională, cantitatea relativ mică de drog de mare risc traficată), în ce priveşte pedeapsa, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fapta fiind de pericol pentru viaţa şi sănătatea colectivităţii umane, împrejurările în care a fost comisă (inculpatul a fost supravegheat, era cunoscut la traficant de droguri), se apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare (textul incriminator prevăzând pedeapsa de la 10 ani la 20 ani închisoare), cu reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 – reducere cu jumătate, precum şi art. 74 alin. (2) C. pen. deja câştigat, este în măsură să contribuie la realizarea scopului ei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat fiind fondat, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
În baza art. 192 alin. (3), cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, cheltuielile judiciare ocazionate în recurs, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 327 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel București, secţia I penală.
Casează decizia atacată și în parte sentința penală nr. 662 din 19 august 2011 a Tribunalului București, secția I penală și, în rejudecare:
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul C.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2135/2012. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
