ICCJ. Decizia nr. 2260/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2260/2012
Dosar nr. 6027/110/2009
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă,
Pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Bacău, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 225/D din 13 octombrie 2011, a respins, în temeiul art. 5221 C. proc. pen., raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 657/D din data de 11 decembrie 2008 a Tribunalului Bacău.
S-a dispus obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
La nr. 6027/110/2009 a fost înregistrată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.M.I. prin care a solicitat rejudecarea sa întrucât a fost judecat şi condamnat în lipsă prin sentinţa penală nr. 657/D din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Bacău la pedeapsa de 12 ani închisoare întrucât din anul 2006 se afla în Italia, iar urmare a extrădării sale, a solicitat rejudecarea cauzei conform art. 5221 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 657/D din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Bacău pronunţată în Dosarul nr. 3661/110/2007 s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, în ceea ce-l priveşte pe M.M.I., din art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a schimbat încadrarea juridică, în ceea ce-l priveşte pe acelaşi inculpat, din art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În consecinţă:
În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul M.M.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat: 12 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., pe timp de 8 ani.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost inculpaţii M.M.I. şi C.Ş. în solidar şi ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SA Tg. Ocna, la plata următoarelor sume:
1) 32.541 RON compusă din 15.422,28 RON despăgubiri civile, reprezentând c/val. marfă şi 17.118,72 RON penalitate către SC I. SA Ploieşti;
2) 12.700 RON despăgubiri civile către SC T.S. SRL Oneşti;
3) 76.472 RON către SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, compusă din 71.097 RON despăgubiri civile, reprezentând c/val. marfă şi 5.375 RON penalităţi;
4) 105.637,06 RON către SC T. SRL Roman, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că SC D.I.E. SRL Sibiu şi SC M.M.C. SRL Hunedoara şi-au recuperat pagubele prin restituire.
S-a luat act că SC R. SA Ilfov, SC T.I. SRL Bucureşti şi SC S.S.E.C. SRL Timişoara nu s-au constituit părţi civile în cauză.
S-au respins pretenţiile iniţiale ale SC R.I. SRL Oneşti în valoare de 12.700 RON, care şi-a recuperat prejudiciul de la SC T.S. SRL Oneşti.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 65 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, în ceea ce l-a privit pe inculpatul M.M.I., s-au dispus următoarele:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 657/D din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în ceea ce l-a privit pe inculpatul M.M.I., cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice din art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 C. pen.
S-a desfiinţat sentinţa atacată sub aspectele sus-menţionate, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, pe fond:
În baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.M.I., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 8 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen.
În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
Pedeapsă de executat: 12 ani închisoare şi 8 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Decizia a rămas definitivă la data de 26 mai 2009 pentru inculpatul M.M.I. prin nerecurare.
În cererea de rejudecare după extrădare înregistrată la instanţă, condamnatul a solicitat admiterea acesteia în principiu şi rejudecarea cauzei, întrucât nu a fost prezent în instanţă, la niciunul din termenele de judecată, iar în şedinţa publică din 10 februarie 2011, s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, considerându-se că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 5221 C. proc. pen., inculpatul a fost judecat şi condamnat în lipsă.
Rejudecând cauza după admiterea în principiu, instanţa a constatat şi a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 1038/P din 11 mai 2007, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: - C.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 293 alin. (1) C. pen., în stare de recidivă şi în formă continuată, constând în aceea că, la începutul lunii noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a fost instigat de inculpatul M.M.I., i-a indus în eroare pe reprezentanţii a nouă societăţi comerciale din ţară, prin încheierea de contracte comerciale semnate în fals, cauzând un prejudiciu total de 447.511,01 RON, iar la data identificării sale, respectiv data de 17 noiembrie 2006, şi-a declinat identitatea falsă în faţa lucrătorilor din cadrul Poliţiei mun. Oneşti şi M.M.I. – pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele aflate în concurs real, constând în aceea că la începutul lunii noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a instigat pe inculpatul C.Ş. să comită infracţiunile descrise mai sus.
Din întregul material probator administrat în cauză, s-a constatat următoarea situaţie de fapt:
SC E. SA Tg. Ocna a fost înfiinţată în 1995 prin reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă Tg. Ocna, având ca obiect de activitate captarea, tratarea şi distribuţia energiei termice şi apei calde, canalizarea şi epurarea apelor uzate, salubrizarea oraşului, întreţinerea spaţiilor verzi ş.a.
Ulterior, obiectul de activitate al SC E. SA Tg. Ocna a fost extins.
Societatea, care l-a avut printre acţionari pe I.C., soţia acestuia ş.a., s-a bucurat de prestigiu printre comercianţii din judeţ şi chiar din ţară, numai că, în timp, afacerile n-au mai mers atât de bine, astfel încât, de firma respectivă a rămas doar renumele. Structura acţionariatului s-a modificat de mai multe ori, ajungând chiar dubios.
În octombrie 2005, I.C. a mai avut doar 581 acţiuni, corespunzător unei cote de participare la beneficii şi pierderi de 1%.
În materie comercială, cesionarea acţiunilor a fost prevăzută de lege, însă, în realitate, după ce s-a procedat în acest sens, de cele mai multe ori, societatea respectivă, în cel mai scurt timp a devenit fictivă (fantomă) şi a fost folosită doar ca instrument pentru înşelarea altor comercianţi. Prin această operaţiune, M.M.I. a devenit acţionar majoritar al SC E. SA Tg. Ocna, cu 43.557 acţiuni şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 75%, şi a fost desemnat administratorul societăţii, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor. Cu siguranţă, M.M.I. a fost folosit pentru efectuarea unor afaceri necurate, ca instrument („săgeată”), în folosul altor persoane, posibil a vechilor acţionari, cu care a urmat să împartă câştigul, în realitate produsul infracţiunilor şi care a dorit să nu se fi expus, pentru a nu fi suferit consecinţe. Nu a putut fi ascultat inculpatul M.M.I., deoarece s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, astfel că, nu s-a putut afla cine s-a folosit de el. Ştiind acest lucru şi fiindu-i teamă la rândul său de consecinţe penale, a căutat pe cineva, de care a urmat să se folosească.
În vara anului 2006, M.M.I. a fost barman la o firmă de pe litoral, iar C.Ş. a avut o slujbă la Şantierul Naval Constanţa, cei doi cunoscându-se pe plajă. Cu acel prilej, inculpatul M.M.I. i-a propus lui C.Ş. să intre în afaceri şi, mai mult decât atât, să lucreze împreună.
În perioada respectivă C.Ş. a locuit într-o căsuţă socială şi a fost dispus să facă orice sacrificiu pentru a asigura familiei sale condiţii decente de viaţă. Aflându-se într-o asemenea situaţie, a acceptat propunerea făcută de M.M.I., de a veni la Tg. Ocna, mai ales că i-a propus un câştig de 5.000 euro/lună, până la sfârşitul anului, deşi nu avea absolut nicio experienţă în afaceri, însă, orbit de câştigul promis, a fost dispus să facă orice i s-ar fi cerut. Pentru mai multă siguranţă, inculpatul C.Ş. a cerut şi acţiuni în cadrul societăţii, despre care a aflat că a fost una de prestigiu. Cererea i-a fost acceptată, cei doi s-au deplasat la notar, unde, printr-un act adiţional, i s-au cesionat 581 acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 1%, aceste modificări au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Inculpatul C.Ş. nu s-a lămurit cu privire la obiectul de activitate al firmei la care a devenit acţionar, aflând doar că aceasta cumpăra şi vindea mărfuri dintre cele mai diverse.
Cei doi au stabilit şi modul de lucru. Astfel, inculpatului M.M.I. i-a revenit sarcina de a identifica firmele de la care SC E. SA Tg. Ocna a urmat să cumpere mărfuri, lăsând comenzi telefonice, celuilalt inculpat revenindu-i sarcina să se recomande la negocieri, ca fiind administratorul societăţii. M.M.I. l-a învăţat pe C.Ş. cum să completeze înscrisurile necesare derulării contractelor, precum şi documentele de plată, fixându-i, totodată, un program de întâlnire cu reprezentanţii societăţilor comerciale, care au avut mărfuri de vânzare.
Inculpatul M.M.I. a primit arhiva SC E. SA Tg. Ocna, ştampila, carnetul de file CEC albe, evidenţa contabilă, potrivit procesului-verbal din 12 sept.2006.
La data de 26 octombrie 2006, C.Ş., s-a dat M.M.I., a încheiat şi semnat în calitate de administrator al SC E. SA Tg. Ocna două contracte de închiriere a două spaţii comerciale (hale), unul cu SC T.S. SRL Oneşti şi celălalt cu SC T. SRL Tg. Ocna.
La data de 30 octombrie 2006, SC E. SA Tg. Ocna a deschis un cont de virament la U. România, sucursala Bacău, specimenul de semnătură aparţinând lui M.M.I.
Începând de la sfârşitul lunii octombrie 2006, SC E. SA Tg. Ocna a stabilit relaţii comerciale cu mai multe societăţi comerciale din ţară, a lăsat comenzi, a primit oferte, facturi proformă, a încheiat contracte de colaborare sau de vânzare-cumpărare.
Din actele aflate în dosar urmărire penală, s-a putut observa că şi M.M.I. a semnat unele documente. Neputându-i-se lua o declaraţie, întrucât s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, nu s-a putut afla cine l-a sfătuit şi îndemnat să ia legătura cu agenţii economici, pe care i-a contactat cu intenţia de a cumpăra bunuri.
În toate convenţiile cu partenerii de afaceri, s-a stabilit că plata preţului a urmat să fie făcută la scadenţă, care în general a fost de 30 de zile de la primirea mărfii, cu filă CEC sau bilet la ordin. În acest interval de timp, marfa a urmat să fie vândută, iar banii însuşiţi fără a mai intra în conturile de virament ale firmei, decontarea CEC-ului ori a biletelor la ordin neputându-se face de către bancă din lipsa de disponibil, cât şi pentru lipsa semnăturilor autorizate.
Activitatea infracţională a celor doi inculpaţi a durat aproximativ 2 săptămâni.
Împotriva reprezentanţilor SC E. SA Tg. Ocna au început să curgă sesizările penale.
Prima sesizare penală a fost primită la Poliţia mun. Oneşti la data de 17 noiembrie 2006 şi a fost formulată de C.I.F., şef departament comercial la SC I. SA Ploieşti, firmă ce a comercializat, printre altele, A.B.925 produs de antiseptizare a cherestelei din fag aburit.
Din conţinutul sesizării penale şi a declaraţiilor reprezentantului legal al firmei de mai sus, a rezultat că a fost contactat la data de 24 octombrie 2006 de către M.M.I., care s-a prezentat ca administrator la SC E. SA Tg. Ocna şi s-a arătat interesat să cumpere produsul, pe care, la rândul său, a urmat să-l vândă fabricilor din zonă care au prelucrat lemnul şi cu care au avut încheiate contracte.
După mai multe discuţii telefonice, pe 28 octombrie 2006, a primit o comandă pentru 500 litri. Furnizorul a întocmit un proiect de contract de vânzare-cumpărare (din 1 noiembrie 2006), pe care l-a înaintat prin fax la SC E. SA Tg. Ocna, i-a fost restituit la data de 3 noiembrie 2006, semnat de C.Ş., în locul lui M.M.I.
La data de 7 noiembrie 2006, a fost livrată cantitatea de 456 kg produs, prin delegatul D.A. (şofer). Acesta din urmă s-a întâlnit la Tg. Ocna cu C.Ş., care s-a prezentat drept M.M.I., deplasându-se apoi împreună la sediul SC E. SA Tg. Ocna, unde inculpatul C.Ş. a semnat factura, confirmând astfel primirea mărfii, aplicând şi ştampila SC E. SA Tg. Ocna. Tot el a semnat şi ştampilat ordinul de deplasare al conducătorului auto şi a completat, semnat şi ştampilat biletul la ordin, cu scadenţă la 18 decembrie 2006. Delegatul a observat scadenţa la 40 de zile, nicidecum de 30 de zile cum s-a stipulat în contract, l-a sunat pe superiorul său, martorul C.I.F., care însă, i-a permis să descarce marfa, precizând că în cel mai scurt timp va veni la SC E. SA Tg. Ocna, pentru a clarifica lucrurile.
A doua zi, adică pe 8 noiembrie 2006, martorul C.I.F. a sosit în judeţul Bacău, a fost îndrumat telefonic de către M.M.I., să vină la sediul societăţii din Tg. Ocna, unde a urmat să discute cu M.C. (în realitate cu inculpatul C.Ş.).
La sediul societăţii, a primit de la acesta din urmă o copie a certificatului de înregistrare fiscală a SC E. SA Tg. Ocna, precum şi un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin corespondenţă (fax).
Martorul C.I.F. a sesizat că în contract a fost trecut contul de virament al firmei la R. Bank, pe câtă vreme biletul la ordin avea indicat contul U. Bacău. Faţă de această neregulă, au căzut de acord cu toţii ca să încheie un nou contract de vânzare-cumpărare. Astfel, la data de 9 noiembrie 2006, martorul C.I.F. s-a întâlnit cu cei doi reprezentanţi ai SC E. SA Tg. Ocna. Cu acel prilej, a completat şi semnat un nou contract comercial, pe care i l-a dat inculpatului M.M.I. pentru ca şi acesta să-l semneze.
Acesta, sub pretextul că a trebuit să consulte un jurist, a ieşit din încăpere împreună cu inculpatul C.Ş., care, într-o încăpere alăturată, a semnat contractul în locul lui M.M.I., aplicând şi ştampila societăţii. Martorul C.I.F., a fost în continuare suspicios, s-a interesat la U. Bacău, de unde a aflat că semnătura şi ştampila de pe biletul la ordin emis de C.Ş. nu au corespuns cu specimenele din bancă, motiv pentru care a depus plângerea penală. Acest martor a fost de faţă când C.Ş. s-a prezentat drept M.C. organelor de poliţie. Conform înţelegerii prealabile, de valorificarea mărfurilor se ocupa inculpatul M.M.I.
Inculpatul M.M.I. i-a propus reprezentantului legal al SC I. SA Ploieşti să-i restituie o parte din marfă, aproximativ 300 kg. Acesta a fost de acord, în cursul urmăririi penale, a recuperat 263 kg A.B..925. Cele cinci bidoane a 60 litri fiecare au fost ridicate potrivit declaraţiei inculpatului C.Ş. de undeva de pe câmp, unde fuseseră aşezate de primul inculpat şi care i-a dezvăluit locul unde au putut fi găsite.
Prejudiciul suferit (36.483,50 RON) fiind parţial recuperat, SC I. SA Ploieşti s-a constituit parte civilă cu diferenţa de 15.422,28 RON, plus penalităţile aferente potrivit contractului încheiat. La data de 17 noiembrie 2006, C.Ş. a fost reţinut pentru 24 ore. Martorului C.I.F. prezentându-i-se fotografia lui M.M.I., acesta l-a recunoscut ca fiind cel cu care s-a întâlnit pe 9 noiembrie 2006 la Oneşti şi care s-a prezentat sub numele real, precum şi pe C.Ş. în persoană, care s-a prezentat sub numele de M.C. Şoferul SC I. SA Ploieşti l-a recunoscut pe inculpatul C.Ş. ca fiind persoana care a semnat de primire a mărfii pe factura din 7 noiembrie 2006 şi care a semnat ordinul de deplasare şi a completat biletul la ordin.
La data de 22 noimebrie 2006, la Poliţia mun. Oneşti, s-a depus sesizarea penală a numitului L.H., director de zonă la SC D.I. SRL Sibiu, care a sesizat faptul că această societate a livrat 710 bucăţi plase sudate SC E. SA Tg. Ocna în valoare de 57.074,55 RON pentru plată fiind emis un bilet la ordin, fără ca semnătura şi ştampila aplicate să corespundă cu specimenele existente în bancă.
„Afacerea” s-a făcut prin aceeaşi modalitate ca în primul caz, în sensul că inculpatul M.M.I. a stabilit contractul cu firma, prezentându-se drept S.E., iar C.Ş. s-a prezentat în faţa şoferului, care a adus marfa, pe care a recepţionat-o, a completat, semnat şi ştampilat biletul la ordin, pe care l-a înmânat acestuia la 14 noiembrie 2006, cu scadenţa la 18 decembrie 2006.
Datorită faptului că inculpatul M.M.I. nu a găsit cumpărător pentru cele 710 bucăţi plase sudate, marfa a rămas depozitată în hala închiriată de la SC T.S. SRL Oneşti, de unde au fost restituite în totalitate furnizorului, pe bază de proces-verbal, motiv pentru care, SC D.I. SRL Sibiu a făcut cunoscut faptul că nu mai are pretenţii în cauză.
La data de 23 noiembrie 2006, la Poliţia mun. Oneşti s-a depus o plângere penală din partea lui T.N. din Hunedoara, în calitate de reprezentant al SC M.M.C. SRL Hunedoara, care a sesizat faptul că, la data de 8 noiembrie 2006, societatea pe care a reprezentat-o a livrat cantitatea de 19.965 kg fier beton către SC E. SA Tg. Ocna în valoare de 39.201,28 RON. Pentru plată, beneficiarul mărfii a emis filă CEC în alb şi au stabilit de comun acord ca dată a plăţii ziua de 8 decembrie 2006.Vânzarea-cumpărarea mărfii s-a desfăşurat la fel ca în cazurile precedente. Din partea SC E. SA Tg. Ocna, s-a discutat cu o persoană, care s-a prezentat drept N.E., proiectul de contract s-a transmis prin fax, inculpatul C.Ş. l-a semnat din partea SC E. SA Tg. Ocna, şi s-a restituit tot prin fax.
La data de 9 noiembrie 2006, societatea furnizoare a trimis marfa prin delegatul său O.C. Marfa a fost descărcată la depozitul din Oneşti al SC E. SA Tg. Ocna, fiind recepţionat tot de inculpatul C.Ş., care a emis fila CEC în valoare de 39.201,28 RON.
Înainte de scadenţă, respectiv la 21 noiembrie 2006, SC M.M.C. SRL Hunedoara a fost înştiinţată de către lucrătorii Poliţiei Oneşti că semnătura de pe fila CEC sus-menţionată nu a fost cea autorizată.
Cum marfa nu a fost vândută şi s-a mai aflat în acel depozit din Oneşti, unde fusese descărcată, la data de 22 noiembrie 2006, a fost ridicată de unitatea păgubită, care astfel a făcut cunoscut faptul că nu mai are pretenţii în cauză, întrucât şi-a recuperat prejudiciul. Delegatul firmei vânzătoare, O.C., l-a recunoscut pe C.Ş. ca fiind persoana care i-a înmânat fila CEC.
La data de 14 noiembrie 2006, P.I., administrator al SC R.I. SRL Oneşti a sesizat faptul că pentru plata unor anvelope vândute către SC T.S. SRL Oneşti, i-a fost girată fila CEC emisă de SC E. SA Tg. Ocna, care a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă de mandat al semnatarului. Fila CEC a fost înmânată de C.Ş. pe 26 octombrie 2006 lui G.C., administrator al SC T.S. SRL, odată cu încheierea contractului de închiriere al depozitului din Oneşti. Fila CEC a fost completată la rubrica „Cont” şi „Cod” de către inculpatul M.M.I., însă la rubrica „La ordin”, precum şi suma în litere şi cifre, a fost completată de inculpatul C.Ş., care a şi semnat-o, iar restul menţiunilor de către V.E., angajată a SC T.S. SRL Oneşti. Data emiterii, la 28 noiembrie 2006, a fost trecută conform înţelegerii. La scurt timp, fila CEC a fost girată SC R.I. SRL, de unde SC T.S. SRL luase marfa în valoare de 18.810,09 RON, care a introdus-o în bancă. G.C. şi V.E. l-au recunoscut din fotografii pe C.Ş., ca fiind cel care a semnat contractul de închiriere din partea SC E. SA Tg. Ocna.
În cursul urmăririi penale, SC R.I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 12.700 RON. Datorită faptului că pentru aceeaşi sumă de 12.700 RON, s-a constituit parte civilă SC T.S. SRL Oneşti, instanţa a cerut celor două societăţi comerciale să procedeze la efectuarea unui punctaj în vederea localizării prejudiciului. Din cuprinsul adresei de la dosar fond, s-a aflat că SC R.I. SRL a încasat suma de 12.700 RON, aferentă filei CEC emisă de SC E. Tg. Ocna, ceea ce a însemnat că paguba s-a localizat la SC T.S. SRL Oneşti, firmă cu care SC E. SA Tg. Ocna a încheiat contractul de închiriere.
La data de 13 decembrie 2006, reprezentantul SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, M.A., a sesizat printr-o plângere organele de poliţie despre faptul că M.M.I., administrator al SC E. SA Tg. Ocna a păgubit unitatea pe care o reprezintă cu suma de 71.097,75 RON, prin inducere în eroare. Reprezentantul legal al acestei firme a fost înşelat la fel cum au fost înşelaţi şi reprezentanţii celorlalte firme. Astfel, la data de 18 octombrie 2006, SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, a primit prin fax o comandă de la firma SC E. SA Tg. Ocna, prin care s-a solicitat o anumită cantitate de ţevi şi fitinguri din polipropilenă, a trimis tot prin fax oferta de preţ la comanda respectivă, după care a fost contactat prin telefon de o persoană care s-a recomandat M.M.I., care s-a interesat de termenul şi modalitatea de plată.
La data de 26 octombrie 2006, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu anexele aferente, părţile convenind ca plata preţului să fie făcută cu filă CEC, scadentă la 45 zile.
La data de 6 noiembrie 2006, s-a livrat prima tranşă de marfă în valoare de 71.097,75 RON, care a fost descărcată în acelaşi depozit din Oneşti.
La data de 20 noiembrie 2006, SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc s-a pregătit pentru a doua livrare, conform clauzelor contractului încheiat, dar reprezentanţii firmei n-au reuşit să-l contacteze pe M.M.I.
Reprezentantul firmei furnizoare, s-a deplasat la sediul SC E. SA din Oneşti a găsit uşa încuiată, motiv pentru care s-a dus la Oneşti, acolo unde a descărcat marfa din primul transport.
La data de mai sus, cercetările au început de câteva zile.
Urmare a investigaţiilor făcute, a aflat că telefonul de la care fusese sunat de persoana care s-a recomandat M.M.I. a aparţinut unei alte firme şi anume SC T. SRL din Tg. Ocna, cu aceeaşi adresă. Contractul încheiat între SC E. SA Tg. Ocna şi SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc a avut ca obiect livrarea de bunuri în valoare de 235.691,40 RON. A fost emisă fila CEC în valoare de 235.691,40 RON, care însă nu a fost decontată pentru aceleaşi motive ca şi în cazurile precedente. Aşa după cum a rezultat din cele arătate mai sus, SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc a apucat să livreze doar o primă tranşă de marfă. Martorul B.F.S., director de vânzări la SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, a arătat că la data de 11 decembrie 2006, la Poliţia mun. Oneşti, l-a întâlnit pe C.Ş., care s-a recomandat M.M.I., precizând că telefonic a mai discutat cu un bărbat, care s-a recomandat cu numele N., directorul general al societăţii, cu care însă nu s-a întâlnit niciodată. Inculpatul C.Ş. l-a înştiinţat pe martor că nu a putut să-l întâlnească pe directorul general N., deoarece a fost plecat la Primăria Tg. Ocna. SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, rămânând păgubită, s-a constituit parte civilă în cauză.
În concluzie, firma SC R.T. SRL Odorheiu Secuiesc, prin reprezentanţii săi legali, a discutat cu doi bărbaţi, dintre care cu unul doar telefonic.
Inculpatul C.Ş. a confirmat primirea primei tranşe de marfă, a recunoscut că a emis o filă CEC, ca garanţie, dar cum nu avea disponibil în cont, intenţia a fost de a înşela unitatea furnizoare, marfa a fost însă valorificată de către inculpatul M.M.I. fără să-i fi revenit vreo sumă şi fără să fi aflat unde, cum şi cu ce preţ a fost vândută marfa.
La data de 7 februarie 2007, O.D., administrator al SC T. SRL Roman, a sesizat organele de poliţie despre faptul că M.M.I., administrator al SC E. SA Tg. Ocna, l-a înşelat cu ocazia derulării unui contract comercial cu suma de 103.911,63 RON.
Susnumitul a fost contactat telefonic de către N.C. din partea SC E. SA Tg. Ocna, cei doi înţelegându-se ca primul să livreze diverse sortimente de fier, plata urmând a fi făcută cu biletul la ordin scadent la 45 zile de la livrarea mărfii.
În zilele de 2 şi 8 noiembrie 2006, s-a livrat întreaga cantitate de marfă la Oneşti, unde C.Ş. a emis două bilete la ordin pe care le-a semnat şi ştampilat, după care le-a predat lui G.D., delegatul SC T. SRL.
La data de 17 noiembrie 2006, O.D. a depus unul din cele două bilete la ordin în valoare de 50.289,75 RON, scadent pe 15 decembrie 2006, împreună cu alte instrumente de plată la Banca T. Roman, care i-a acordat o scontare de 80%, din totalul sumelor trecute în instrumentele de plată.
La data de 14 decembrie 2006, a depus pe cel de-al doilea bilet la ordin în valoare de 53.621,88 RON, tot la Banca T. – sucursala Roman, care a fost refuzat la plată din lipsă de mandat al semnatarului.
Sesizarea penală a fost formulată împotriva numitului M.M.I.
Biletul la ordin, care a fost depus la cesionare (scontare) la Banca T. – sucursala Roman, s-a rătăcit o perioadă la Banca T. Piatra Neamţ, însă decontarea nu s-a făcut din lipsă de disponibil şi lipsa semnăturilor autorizate.
A căutat să ia legătura cu N.C. şi M.M.I., a constatat că telefoanele nu mai erau utilizabile. S-a deplasat la sediul firmei SC E. SA Tg. Ocna şi a constatat că uşile erau încuiate.
Urmare a investigaţiilor făcute, a constatat că la firma SC E. SA Tg. Ocna, nu a lucrat nicio persoană cu numele de N.C.
SC T. SRL Roman s-a constituit parte civilă cu suma de 103.911,63 RON.
În cursul urmăririi penale, cu prilejul unei recunoaşteri din grup, reprezentantul SC T. SRL Roman l-a recunoscut pe C.Ş. ca fiind persoana care i-a înmânat cele două bilete la ordin, în Oneşti.
Inculpatul C.Ş. a recunoscut că a recepţionat cele două transporturi de marfă (ţevi), primită de la SC T. SRL Roman şi că a emis două bilete la ordin „semnate în fals”, ţevile (atât cele din metal, cât şi cele din plastic) au fost însă încărcate într-un TIR, din dispoziţia lui M.M.I., care le-a valorificat, fără a împărţi cu inculpatul C.Ş. produsul infracţiunii.
În afara cazurilor prezentate, în care actele materiale de înşelăciune s-au consumat, cei doi inculpaţi s-au făcut vinovaţi de alte trei acte materiale de înşelăciune, care au rămas în faza de tentativă.
Astfel, la data de 3 noiembrie 2006, M.M.I. a expediat prin fax o comandă către SC R.E. SA Ilfov, a fost încheiat şi un contract de colaborare, la data de 14 noiembrie 2006, la acel moment pentru garantarea plăţii mărfii în valoare de 21.692,12 RON. Cu acel prilej, C.Ş. a emis un bilet la ordin pe care l-a semnat în fals.
Datorită intervenţiei organelor de urmărire penală, marfa nu a mai fost livrată, astfel că firma din jud. Ilfov nu a suferit niciun prejudiciu, fapta rămânând în faza de tentativă.
O situaţie similară a existat şi în ceea ce priveşte firma SC T.I. SRL Bucureşti, cu care SC E. SA Tg. Ocna a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 7 noiembrie 2006. Pentru marfa din factura din 17 noiembrie 2006, s-a emis un B.O., semnat în fals de către inculpatul C.Ş., în valoare de 33.469,72 RON. Negocierea „afacerii” s-a făcut prin telefon, iar contractul a fost semnat prin corespondenţă (fax). Din partea SC E. SA Tg. Ocna, la convorbirile telefonice, a participat un bărbat, care s-a recomandat N., firma fiind reprezentată şi de un anume P. Marfa a fost adusă în Oneşti cu mijlocul de transport al furnizorului, însă, pentru descărcarea acesteia trebuia să fie contactat măcar unul din reprezentanţii firmei cumpărătoare, care nu era de găsit. La numărul de telefon cunoscut de reprezentanţii SC T.I. SRL Bucureşti, a răspuns un ofiţer de poliţie, care a efectuat cercetări în cauză, privind alte înşelăciuni şi care, prin intervenţia sa, a împiedicat descărcarea mărfii în valoare de 33.469,72 RON, fapta celor doi inculpaţi rămânând în faza de tentativă.
La data de 8 noiembrie 2006, un bărbat, care s-a prezentat N., din partea SC E. SA Tg. Ocna, a comandat mărfuri (tapet prevopsit) de la SC S.S.E.C. SRL din jud. Timiş, despre care a aflat de pe internet. Comanda a fost transmisă prin fax, la data de 11 noiembrie 2006, semnată de administratorul M.M.I. Furnizorul a întocmit şi expediat prin fax factura proformă în valoare de 71.880,46 RON, iar beneficiarul a emis biletul la ordin.
La data de 18 noiembrie 2006, marfa a fost adusă în Oneşti, ocazie cu care, şoferul a aflat că reprezentanţii SC E. SA Tg. Ocna au fost cercetaţi pentru înşelăciune, fals privind identitatea. Datorită acestui fapt, marfa nu a mai fost descărcată, astfel că SC S.S.E.C. SRL Timiş nu a suferit niciun prejudiciu, fapta rămânând în stare de tentativă.
Inculpatul M.M.I. a părăsit teritoriul României la data de 4 decembrie 2006, deci imediat ce au început cercetările, prin punctul de frontieră Nădlac.
Înainte de a pleca din ţară, inculpatul M.M.I. şi-a vândut toate proprietăţile, motiv pentru care a fost citat la proces prin afişare la Consiliul Local, întrucât nu s-a putut afla adresa acestuia din străinătate.
Inculpatul M.M.I. a fost cercetat şi pentru evaziune fiscală de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, în calitate de administrator al SC T.V. SRL Tg. Ocna, însă casa părintească a fost vândută în vara anului 2005, când mama sa a plecat în Italia.
Când cei doi inculpaţi au început activitatea infracţională, SC E. SA Tg. Ocna nu a intrat în interdicţie bancară. Chiar dacă nu au fost semnalate incidente de plăţi, firma nu a avut disponibil în conturile de virament deschise. Din vânzarea mărfurilor primite în luna noiembrie 2006, nicio sumă nu a intrat în contul firmei SC E. SA Tg. Ocna, ceea ce a dovedit intenţia clară de însuşire pe nedrept a banilor obţinuţi prin inducerea în eroare a furnizorilor.
Inculpatul C.Ş. a susţinut că nu a primit nimic din valorificarea mărfurilor recepţionate, ci sumele obţinute din valorificarea acestora au fost însuşite de către M.M.I. Chiar dacă aceasta a fost realitatea, împrejurarea nu a avut relevanţă juridică, deoarece a existat înşelăciune în convenţii şi atunci când folosul material injust a fost primit de către o altă persoană. Oricum, inculpatul C.Ş., a acceptat să-şi dea o altă identitate şi să semneze acte în fals, a urmărit păgubirea agenţilor economici de la care a primit mărfuri dintre cele mai diverse. Sus-numitul a acceptat să-i inducă pe alţii în eroare, dar nu a acceptat ca la rându-i să fie o victimă a partenerului său M.M.I., însă când a acceptat să intre în aceste afaceri necurate, a trebuit să se gândească la o asemenea posibilitate.
Tot din declaraţiile inculpatului C.Ş., a rezultat că inculpatul M.M.I. a vândut mărfurile achiziţionate prin înşelăciune, sub preţul de achiziţie, ceea ce înseamnă o intenţie clară de înşelare a reprezentanţilor agenţilor economici.
În mod cert, agenţii economici au fost induşi în eroare întrucât reprezentanţii legali ai acestora, dacă ar fi ştiut că firma SC E. SA Tg. Ocna nu a avut provizia necesară preţului şi că semnăturile de pe documentele bancare nu au fost autorizate, cu siguranţă nu ar mai fi livrat mărfurile. Actele de plată (file CEC, B.O.) au fost semnate în fals de către C.Ş. în locul lui M.M.I., care a avut specimen de semnătură în bancă, însă, cu toate că documentele respective nu au fost valabile, nu s-a putut reţine doar înşelăciunea în convenţii, întrucât calitatea lor de acţionari ai SC E. SA Tg. Ocna, confirmată şi prin înregistrările la Oficiul Registrului Comerţului Bacău, face ca cei doi să fie subiecţi activi ai infracţiunii prev. de alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât a fost clar că inculpaţii au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Din probele dosarului, a rezultat cu prisosinţă că sus-numitul a fost ajutat să comită actele materiale de înşelăciune şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către M.M.I., însă acesta din urmă a fost trimis în judecată doar pentru instigare la înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri.
Inculpatul M.M.I. s-a străduit într-adevăr să nu fie văzut că l-a ajutat pe C.Ş., pentru a se pune la adăpost de răspunderea penală, însă cu toate măsurile de prevedere luate, tot a fost văzut de către martorul C.I.F., reprezentantul legal al SC I. SA Ploieşti, îndeplinind atribuţii în ceea ce priveşte achiziţionarea bidoanelor de A.B.925. Martorul, l-a cunoscut personal pe M.M.I., cu care a discutat în legătură cu livrarea produselor de mai sus, inculpatul C.Ş. nu s-a mai putut prezenta sub identitatea lui M.M.I., cum o făcuse cu alte ocazii, ci sub identitatea falsă de M.C.
Instanţa a constatat că ajutorul dat de M.M.I. lui C.Ş. a constat şi în contactarea telefonică a diferiţilor agenţi economici, cărora le-a adus la cunoştinţă că firma sa a fost interesată să cumpere mărfurile pe care acei agenţi economici le avea de vânzare. Redactarea comenzilor şi expedierea acestora prin fax nu a fost făcută de către inculpatul C.Ş., care a fost străin de astfel de activităţi. A fost puţin probabil ca acesta să fi văzut vreodată un contract de vânzare-cumpărare de mărfuri între societăţile comerciale şi să fi reţinut clauzele care trebuie să le cuprindă un astfel de act.
Ajutorul acordat de M.M.I. inculpatului C.Ş. a fost esenţial în activitatea de inducere în eroare a reprezentanţilor agenţilor economici. Nu s-a putut reţine calitatea de autor al acestuia, solicitată de procuror, pentru că filele CEC, B.O. au fost totuşi semnate în fals de către inculpatul C.Ş.
După cum a rezultat din probele dosarului, inculpatul C.Ş. a fost învăţat de către inculpatul M.M.I. să completeze actele bancare, cum şi unde să aplice ştampila, cum să-i falsifice semnătura.
Fila CEC a fost adusă la SC T.S. SRL Oneşti de către inculpatul C.Ş., parţial completată. Scrisul inculpatului C.Ş. este al unui om simplu.
Pe documentul respectiv, rubricile au fost completate de trei persoane: V.E. a completat data emiterii filei CEC, conform contractului, precum şi codul şi contul SC T.S. SRL; C.Ş. a completat rubrica stipulat „La ordin”, cu majuscule şi suma de plată în cifre şi litere. Rubrica privind denumirea societăţii SC E. SA Tg. Ocna, codul fiscal, contul şi codul acestora n-au fost scrise de C.Ş., ci rubricile respective erau deja completate de M.M.I.
Având în vedere cele de mai sus, s-a schimbat încadrarea juridică din instigare în complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât şi din instigare în complicitate la infracţiunea de înşelăciune. Din declaraţia martorei V.E., cât şi din declaraţia martorului G.C., administratorul SC T.S. SRL Oneşti, a rezultat că inculpatul C.Ş. i-a înmânat fila CEC de mai sus privind plata sumei de 12.700 RON, reprezentând chiria pentru hala închiriată din Oneşti, pe care a semnat-o în faţa lor.
Inculpatul C.Ş. s-a ocupat într-adevăr de primirea şi recepţionarea mărfurilor sub controlul altei persoane, sus-numitul a mărturisit martorului G.C. că avea doi şefi: director general M. şi director N. Instanţa a constatat însă că aceste nume sunt fictive, inculpatul C.Ş. desfăşurându-şi activitatea infracţională sub controlul inculpatului M.M.I., fiind „săgeata” acestuia.
Importanţa inculpatului C.Ş. în SC E. SA Tg. Ocna a rezultat şi din cota sa de numai 1% din beneficiile şi pierderile firmei.
Administratorul SC T.S. SRL Oneşti, care a închiriat depozitul a văzut că se descărcase în acel spaţiu fier beton, plasă, ţevi metalice şi din PVC, ş.a.
La data de 17 noiembrie 2006, martorul G.C., a fost chemat de organele de poliţie la depozitul închiriat SC E. SA Tg. Ocna, a fost de faţă când C.Ş., pe care l-a ştiut administratorul societăţii, a recunoscut că nu s-a numit M.M.I., aşa cum se prezentase anterior.
Situaţia de fapt descrisă mai sus, a rezultat din probele administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât şi cercetarea judecătorească după cum a urmat: plângerile şi adresele părţilor vătămate, declaraţiile reprezentanţilor acestora, instrumentele bancare în litigiu şi corespondenţa primită de la unităţile bancare, documentele referitoare la înfiinţarea şi administrarea SC E. SA Tg. Ocna, contractele de închiriere, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, proces-verbal de ridicare de bunuri, procesele-verbale de ridicare de scripte de comparaţie, procese-verbale de recunoaştere din grup, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului C.Ş.
În drept, faptele inculpatului M.M.I. au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin respingerea schimbării încadrării juridice din art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 C. pen., astfel cum s-a dispus prin Decizia penală nr. 65 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău.
Situaţia de fapt descrisă mai sus, a rezultat din probele administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât şi cercetarea judecătorească după cum a urmat: plângerile şi adresele părţilor vătămate, declaraţiile reprezentanţilor acestora, instrumentele bancare în litigiu şi corespondenţa primită de la unităţile bancare; documentele referitoare la înfiinţarea şi administrarea SC E. SA Tg. Ocna; contractele de închiriere; procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; proces-verbal de ridicare de bunuri; procesele-verbale de ridicare de scripte de comparaţie; procese-verbale de recunoaştere din grup; declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului C.Ş.
Faţă de toate probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar condamnarea acestuia a fost corectă, cererea de rejudecare după extrădare fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce au fost expuse:
Art. 5221 C. proc. pen., care a reglementat rejudecarea în caz de extrădare, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 405-408 C. proc. pen., aplicabile căii extraordinare de atac a revizuirii, însă această trimitere a fost limitată la procedura de rejudecare şi la soluţiile care au putut fi pronunţate.
Revizuirea şi rejudecarea în caz de extrădare au avut o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esenţiale asupra faptelor reţinute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de extrădare a avut ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată şi condamnată în lipsă, la un proces echitabil şi, în principal, exercitarea dreptul său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce a presupus posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a interoga martorii sau părţile din proces şi de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere.
În lipsa unei dispoziţii contrare, rejudecarea în caz de extrădare nu s-a limitat la înlăturarea unei erori esenţiale asupra faptelor, ci a putut avea efecte asupra individualizării pedepsei şi, prin urmare, chiar dacă probatoriului administrat cu ocazia rejudecării a confirmat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, cererea acestuia a putut fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanţiere conduc instanţa de rejudecare la o altă concluzie în privinţa individualizării decât cea stabilită în primul ciclu procesual.
Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, cu prilejul rejudecării a rezultat că inculpatul M.M.I. s-a făcut vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi faţă de împrejurările în care acestea s-au comis, de urmările produse, de persoana inculpatului, care a negat în mod constant fapta în pofida probatoriului evident incriminator, nu au putut fi reţinute în favoarea acestuia circumstanţe atenuante judiciare, iar scopul educativ al pedepsei nu a putut fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenţie.
De asemenea, în urma rejudecării, instanţa a reţinut că, faţă de faptele săvârşite, faţă de împrejurările în care s-au comis acestea nu s-au relevat alte împrejurări sau circumstanţe decât cele reţinute în cursul primei judecăţi, cu consecinţe în ce priveşte situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancţionator.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal condamnatul M.M.I.
Apelul nu a fost motivat în scris.
Prezent în faţa instanţei de apel, condamnatul a declarat că solicită aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., privind procedura recunoaşterii vinovăţie, că a recunoscut faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit.
În acest sens, Curtea a procedat la audierea condamnatului.
În susţinerile orale ale apărătorului apelantului-condamnat, a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reţinute în încheierea de amânare a deliberării şi a pronunţării, astfel că nu au mai fost reluate.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate şi examinând-o şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că apelul a urmat a fi respins pentru considerentele care au fost prezentate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen. şi a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale, la instanţa care a soluţionat cauza pe fond, precum şi cu ocazia rejudecării acesteia în conformitate cu art. 5221 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost suficiente pentru stabilirea situaţiei de fapt, că faptele au fost săvârşite de apelantul-condamnat şi a constituit infracţiune, că încadrarea juridică dată acestora prin sentinţa de condamnare, astfel cum a fost modificată a fost corectă şi că s-a făcut o judicioasă individualizarea judiciare a pedepselor, atât sub aspectul cuantumurilor, cât şi a modalităţii de executare, iar latura civilă a fost legal soluţionată, a respins cererea de rejudecare după extrădare sau predare în baza mandatului european de arestare.
Referitor la persoana apelantului-condamnat, aşa cum a rezultat din lucrările dosarului, acesta a mai cunoscut rigorile legii penale, în prezent fiind în executarea şi a unei alte pedepse aplicate pentru fapte similare.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 465 din data de 04 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului M.M.I., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
a) înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) şi (5) C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi;
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe numele condamnatului M.M.I. la data de 12 martie 2009 s-au emis două mandate, unul de urmărire internaţională în vederea extrădării şi un mandat european de arestare.
Curtea de Apel din Bari – A treia Secţiune Penală prin sentinţa din 09 iulie 2009 a dispus admiterea cererii de predare a lui M.M.I. în baza mandatului de arestare european nr. 7 din 13 iulie 2009 de Tribunalul din Bacău (România).
La data de 11 septembrie 2009 condamnatul M.M.I. a solicitat, în scris, prin corespondenţă rejudecarea Dosarului nr. 495/110/2008 în baza dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 5998/110/2009 la data de 14 septembrie 2009, primind termen de judecată la 13 octombrie 2009.
Pentru rejudecare, au fost ataşate Dosarele nr. 495/110/2008 al Tribunalului Bacău, nr. 1603/110/2009 şi Dosarul nr. 9/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
La termenul de judecată din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Bacău a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare şi a dispus în continuare ca cercetarea judecătorească să se desfăşoare potrivit art. 405-408 C. proc. pen. şi au fost încuviinţate probatoriile în apărare solicitate de inculpat, respectiv audierea martorilor: E.M., B.C., T.I., K.M.
A fost audiat şi inculpatul M.M.I., declaraţia lui aflându-se la dosar, s-au solicitat relaţii de la Banca T. şi B.R.D. Moineşti pentru a se comunica cine a ridicat suma de bani pe numele SC T.V.T. SRL conform ordinului de plată.
Prin sentinţa penală nr. 55/D din data de 17 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5998/110/2009 s-a dispus, în baza art. 5221 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., respingerea cererii condamnatului, privind rejudecarea cauzei după executarea mandatului european de arestare.
Prin Decizia penală nr. 79 din data de 17 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată M.M.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de condamnat prin Decizia penală nr. 3314 din data de 28 septembrie 2011.
În ceea ce priveşte cererea apelantului-condamnat de aplicare în prezenta cauză a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., Curtea a constatat că acest lucru nu a fost posibil în calea de atac al apelului, pentru considerentele care au fost aplicate.
A fost adevărat că sentinţa de condamnare a apelantului-condamnat, respectiv sentinţa penală nr. 657/D din data de 11 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, precum şi Decizia penală nr. 65 din data de 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, prin care a fost modificată, au fost pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor prin care s-a introdus procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.
Însă, cererea de rejudecare după extrădare, sau după predare în baza unui mandat european de arestare a fost formulată la data de 11 septembrie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi, implicit, după intrarea în vigoare a acestei legi a fost pronunţată şi încheierea prin care s-a admis în principiu cererea de rejudecare şi a fost stabilit cadrul rejudecării.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 405 C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii s-a făcut, potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă, adică au fost aplicabile dispoziţiile art. 313-360 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, a fost introdusă procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, procedură prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”
Pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei a trebuit îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei;
- declaraţia personală sau prin înscris autentic de recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătoreşti;
- inculpatul să solicite ca judecata să se fi făcut în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit şi să declare că nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-a putut administra la acest termen de judecată;
- instanţa să constate că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a constituit infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi;
- infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a vizat o infracţiune care s-a pedepsit cu detenţiunea pe viaţă.
Deci, două dintre condiţiile prevăzute de lege pentru a se aplica procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei au fost acelea ca inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi ca această declaraţie să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătoreşti.
În conformitate cu dispoziţiile art. 322 C. proc. pen., care a avut denumirea marginală tocmai „Începerea cercetării judecătoreşti”: „Preşedintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare după care explică inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce. Totodată, înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.”
Potrivit acestor dispoziţii legal, în condiţiile în care ar fi fost aplicabilă această procedură, apelantul ar fi trebuit să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi să fi solicitat ca judecata să se fi făcut în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit şi să declare că nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-a putut administra la acest termen de judecată, doar în faţa primei instanţe învestite cu rejudecarea după executarea mandatului european de arestare şi până la începerea cercetării judecătoreşti, iar nu în faţa instanţei de control judiciar.
În cauză nu au fost incidente Deciziile nr. 1470 din data de 08 noiembrie 2011 şi nr. 1483 din data de 08 noiembrie 2011, pronunţate de Curtea Constituţionale şi nici dispoziţiile OUG nr. 121/2011, pentru următoarele considerente:
Atât deciziile Curţii Constituţionale, cât şi prevederile OUG nr. 121/2011, publicată în M. Of. al României nr. 931/29 noiembrie 2011, au avut în vedere situaţiile în care cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Ori, aşa cum s-a arătat, atât cererea de rejudecare, cât şi încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare, precum şi sentinţa prin care s-a pronunţat prima instanţă asupra cererii de rejudecare a avut loc după intrarea în vigoarea a Legii nr. 202/2010.
Aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 121/2011, nu au fost incidente nici determinat de faptul că nu a fost îndeplinită nici condiţia momentului până la care s-a putut cere aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din acest act normativ: „Cu privire la art. 5, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
În raport de data intrării în vigoare, data primului termen cu procedura completă imediat intrării în vigoare a sus-menţionatei ordonanţe de urgenţă şi data declaraţii apelantului-condamnat de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, s-a constatat că această declaraţie a fost făcută de condamnat şi după primul termen cu procedura completă, în apel, imediat intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
În consecinţă, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza deciziei penale nr. 25 din 24 februarie 2012, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a rspins ca nefondat apelul declarat de apelantul condamnat M.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 225/D/2011 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs condamnatul, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen.
În concret, recurentul-condamnat a reiterat criticile avansate în faţa instanţei de prim control judiciar, învederând că, deşi a fost prezent în faţa primei instanţe, după admiterea în principiu a cererii sale de rejudecare după extrădare, instanţa fondului nu l-a audiat, context procesual în care nu a avut posibilitatea de a se prevala de disp. art. 3201 C. proc. pen., decât în faţa instanţei de apel care a procedat la audierea sa.
Din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspus dezbaterii cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în raport cu omisiunea instanţei fondului de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat, de natură a garanta drepturile sale şi a influenţa soluţia procesului.
Examinând cauza în raport cu criticile formulate, dar şi din perspectiva cazului de casare invocat din oficiu, precum şi în conformitate cu prev. art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Cererea de rejudecare după extrădare/predare în baza unui mandat european de arestare a fost formulată de către condamnat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (publicată în Monitorul Oficial nr. 174/26.10.2010) şi încheierea prin care s-a apreciat cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii, stabilindu-se cadrul rejudecării a fost pronunţată la data de 10 februarie 2011, aşadar după introducerea procedurii simplificate în cadrul recunoaşterii vinovăţiei – art. 3201 C. proc. pen.
Observând actele procedurale întocmite de către instanţa fondului, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, se poate observa că printre alte măsuri ce au fost apreciate a se impune în cauză, instanţa a dispus reaudierea inculpatului.
Deşi prezent în faţa primei instanţe, nu s-a procedat la audierea inculpatului.
Mai mult decât atât însă, instanţa fondului nu a respectat disp. art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora se impunea a-l întreba pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, în împrejurarea în care în urma admiterii în principiu a cererii de rejudecare după extrădare/predare în baza mandatului european de arestare, disp. art. 404-408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător, regulile de procedură privind judecarea în primă instanţă fiind pe deplin incidente.
În adevăr, instituţia ce reglementează judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin disp. art. 3201 C. proc. pen. în peisajul procesual penal, statuează cu exactitate cu privire la momentul în care inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în cazul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate produce până la începutul cercetării judecătoreşti.
Pe de altă parte, însă, nu se poate considera că instanţa de judecată nu ar avea vreo obligaţie de conduită procesuală în aplicarea instituţiei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., atâta vreme cât, disp. alin. (3) al acestui articol statuează că la termenul de judecată, instanţa întreabă inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Interpretarea sistematică a dispoziţiilor procedurale ce guvernează judecata în primă instanţă, rolul instanţei de judecată determină concluzia că în prezenta cauză, instanţa fondului nu şi-a respectat şi îndeplinit atribuţiile ce-i reveneau.
Deşi prezent în instanţă, în mod succesiv la mai multe termene de judecată, în împrejurarea în care însă şi instanţa stabilise cu privire la necesitatea reaudierii sale, inculpatul nu a fost ascultat.
Însă, ceea ce este semnificativ în cauză, din perspectiva incidenţei prev. art. 3201 C. proc. pen., o reprezintă faptul că, ulterior momentului procesual al admiterii în principiu a cererii de rejudecare după extrădare/predare în baza unui mandat european de arestare, instanţa fondului nu a procedat la începerea cercetării judecătoreşti, astfel cum art. 322 C. proc. pen. impuneau, context în care inculpatul a fost lipsit de posibilitatea legală de a se prevala de disp. art. 3201 C. proc. pen., până la debutul cercetării judecătoreşti.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. - judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - se înscriu în prevederile art. 313-360 C. proc. pen. şi constituie reguli de procedură a judecării cauzei în fond, legiuitorul neînţelegând să le excepteze de la aplicarea în procedura rejudecării după extrădare, atâta vreme cât a prevăzut că se aplică art. 404–408, prin urmare şi art. 405 C. proc. pen.
Deşi procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată numai în împrejurări în care inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu, instanţa de judecată, fără a avea vreo obligaţie imperativă în a-i aduce la cunoştinţă inculpatului, anterior declanşării cercetării judecătoreşti, dispoziţiile de favoare reglementate în art. 3201 C. proc. pen., avea, în cauza de faţă, atribuţii exprese în a dispune citirea, prezentarea succintă a actului de sesizare a instanţei, în înştiinţarea inculpatului cu privire la drepturile pe care le are, potrivit art. 322 C. proc. pen., împrejurare în care inculpatul, în deplină cunoştinţă de cauză, ar fi putut invoca, astfel cum a făcut în faţa instanţei de prim control judiciar, dispoziţiile de favoare.
Scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate ori predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului său la apărare. Aceasta presupune în mod prioritar posibilitatea persoanei condamnată în lipsă de a fi audiată, de a se interoga martori sau părţi din proces, de a administra probe în apărarea sa atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţe, dar şi de a se putea prevala, în mod concret de dispoziţiile de favoare, precum cele prev. în art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Argumentele aduse de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor deciziei recurate sunt corespunzătoare, în cauză nefiind incidente Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 1483 din 8 noiembrie 2011 ale Curţii Constituţionale şi nici dispoziţiile OUG nr. 121/2011.
Pe de altă parte, însă, se impunea ca instanţa de prim control judiciar să constate că, prin maniera în care a procedat instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat de natură a garanta drepturile sale şi a influenţa soluţia procesului, precum era solicitarea de aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Prin urmare, concluzia instanţei de apel, potrivit căreia, în acord cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul ar fi trebuit să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi să solicite judecata, conform acestor dispoziţii, anterior cercetării judecătoreşti şi nu în faţa instanţei de apel - s-ar fi impus, în condiţiile în care însăşi instanţa fondului ar fi îndeplinit cerinţele procedurale referitoare la debutul cercetării judecătoreşti, respectiv art. 322 C. proc. pen.
În virtutea considerentelor ce preced şi constatând incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., pus în discuţie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din oficiu se va admite recursul declarat de condamnatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 25 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Se va casa Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 225/D/2011 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-condamnat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 25 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 225/D/2011 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-condamnat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 220/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
