ICCJ. Decizia nr. 2288/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2288/2012
Dosar nr. 9972/2/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 23 noiembrie 2011, petentul N.(S.)D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 14165/4/2006.
În motivarea contestaţiei, se arată că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., întrucât pentru aceeaşi stare de fapt, împotriva sa s-au pronunţat două hotărâri judecătoreşti definitivă pentru aceeaşi faptă: una de condamnare la 7 ani închisoare, respectiv decizia penală nr. 741/2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi alta prin care s-a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectiv decizia penală nr. 1057 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
A mai susţinut petentul contestator că, aceeaşi situaţie de fapt a fost examinată în proceduri judiciare distincte, desfăşurate de diferite structuri din cadrul Ministerului Public, doar că s-au dat faptelor încadrări juridice diferite şi s-au pronunţat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, soldate cu deciziile penale nr. 1057/2010, 683/2009, 292/2010 şi 671/2009, pronunţate de Curtea de Apel Craiova.
Totodată, s-a mai susţinut că acuzaţia care a stat la baza condamnării sale prin decizia penală nr. 741/R/2011 a Curţii de Apel Bucureşti priveşte interpretările date tranzacţiei de compensare nr. 22 şi 23 din 10 ianuarie 2001, ori asupra acestei tranzacţii s-a pronunţat o instanţă de judecată prin sentinţa civilă nr. 6684/2001 a Tribunalului Bucureşti, hotărâre care are putere de lucru judecat potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 381 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat N.(S.)D. împotriva deciziei penale nr. 741 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat, în parte, decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestatorul N.(S.)D. cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
A desfiinţat, în parte, în ceea ce îl priveşte pe acelaşi contestator şi sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, precum şi decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva conte statorului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 cu referire la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (1) C. pen.
A anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului.
A dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. SPRL, invocând nelegalitatea acesteia, considerând că judecarea contestaţiei în anulare s-a făcut fără a exista certitudinea unor hotărâri judecătoreşti definitive în condiţiile legii, cerinţă prevăzută în art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă B.I.R., prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L., împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe contestatorul N.(S.)D., este inadmisibil.
Prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Din dispoziţiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare de o instanţă de recurs sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe contestatorul N.(S.)D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărătorul din oficiu conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe contestatorul N.(S.)D.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 20.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2231/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
