ICCJ. Decizia nr. 2263/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2263/2012
Dosar nr. 9277/107/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172 din 26 aprilie 2011, Tribunalul Alba a respins cererea inculpatului C.D.M. privind constatarea nulităţii relative a ordonanţei procurorului pentru autorizarea investigatorului şi colaboratorului sub acoperire şi a nulităţii absolute a procesului - verbal încheiat la data de 21 septembrie 2010 de către inspectoratul G.M.
S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procurorul de şedinţă.
A fost condamnat inculpatul C.D.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 863 C. pen., s-a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă:
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 21 septembrie 2010 şi până în data de 11 februarie 2011.
În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 176 gr. cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator şi reţinerea contraprobelor.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.D.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi în baza art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege şi s-a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 16 septembrie 2010 inculpatul C.D.M. a vândut contra sumei de 20 lei un gram de fragmente vegetale aparţinând genului cannabis, investigatorului sub acoperire şi colaboratorului acestuia, ambii autorizaţi de procurorul D.I.I.C.O.T., iar în data de 21 septembrie 2010, acelaşi inculpat a fost depistat de către lucrătorii de poliţie, având asupra sa fragmente vegetale aparţinând genului cannabis, din care a rezultat o masă vegetală brută neuscată de 238 g şi ulterior 185,8 g masă netă uscată, conform analizei efectuate la L.A.P.D. Cluj Napoca.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 21 septembrie 2010, în urma unor discuţii telefonice avute cu colaboratorul investigatorului sub acoperire, inculpatul C.D.M. a fost de acord să se întâlnească cu acesta în zona Hotelului C. din Alba lulia, aducând cu el o cantitate apreciabilă de fragmente vegetale din planta cannabis în scopul de a o vinde unui cumpărător găsit de colaborator. În momentul în care inculpatul, având asupra sa cele 238 g de masă vegetală brută neuscată de cannabis, se îndrepta spre persoana pe care o considera un posibil cumpărător, a fost surprins de lucrătorii de poliţie care supravegheau întreaga operaţiune.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 942564 din 30 septembrie 2010 întocmit de L.A.P.D. Cluj Napoca s-a stabilit că planta găsită în 21 septembrie 2010 asupra inculpatului conţine 185,8 g masă netă uscată şi aparţine genului cannabis, fiind evidenţiat Tetrahidrocannabinolul - substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
Această stare de fapt a rezultat din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti şi anume:procesul verbal de sesizare din oficiu nr. AN/P/1308146 din 15 septembrie 2010, încheiat de ofiţerii din cadrul B.C.C.O. Alba lulia, din care rezultă că inculpatul ar avea preocupări pe linia traficului şi consumului ilicit de droguri de risc, procesul verbal din 16 septembrie 2010 din care rezultă faptul că inculpatul a vândut colaboratorului un gram fragmente vegetale de culoare verde, ce par a aparţine genului cannabis, ambalate într-o pungă de material plastic de culoare albă. Din acelaşi proces verbal rezultă că inculpatul a comunicat colaboratorului autorizat disponibilitatea sa de a procura şi furniza diverse cantităţi de cannabis, pe care are posibilitatea să le procure de la alte persoane, procesul verbal din 17 septembrie 2010 din care rezultă că în urma testării fragmentelor vegetale achiziţionate de la inculpat, cu un tester marca MMC Internaţional BV, pentru cannabis a rezultat o culoare roşie a probei testate, ceea ce indică cannabisul, drog de risc prevăzut în anexa III-a Legii nr. 143/2000, procesul verbal din 21 septembrie 2010 din care rezultă faptul că inculpatul a stabilit o întâlnire cu colaboratorul autorizat în cauză, comunicând-i acestuia că are asupra sa o cantitate de aproximativ 280 gr. cannabis, solicitând 10 lei/gr., procesul verbal din 21 septembrie 2010 întocmit de ofiţerii din cadrul B.C.C.O. Alba lulia din care rezultă faptul că inculpatul a fost depistat deţinând fără drept asupra sa o plasă de culoare albastru/roşu, din material plastic, ce conţine fragmente vegetale de culoare verde, cu aspect şi miros specific genului cannabis. După testarea masei vegetale cu testerul marca MMC Internaţional BV, a rezultat culoarea roşie, ceea ce indică planta cannabis, procesul verbal din 21 septembrie 2010 din care rezultă că după cântărire s-a constatat p masă brută neuscată de 238 g fragmente vegetale din planta ridicată de la inculpat, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 942564 din 30 septembrie 2010 întocmit de L.A.P.D. Cluj Napoca conform căruia fragmentele vegetale reprezintă 186,8 gr cannabis masă netă în care s-a evidenţiat T.H.C., substanţă psihotropă cuprinsă în tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 modificată, declaraţiile martorilor M.A.C. şi D.M.S. declaraţia colaboratorului investigatorului sub acoperire dată în faza de cercetare judecătorească, procesul verbal din 6 octombrie 2010 la care se află atacată o planşă foto conţinând trei fotografii stocate în telefonul mobil al inculpatului cu imagini relevante în ceea ce priveşte preocuparea inculpatului pentru planta cannabis, declaraţiile inculpatului Procurorul de şedinţă a solicitat la termenul de judecată din 18 aprilie 2011 schimbarea încadrării juridice dată faptei în rechizitoriu, prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că această cerere este întemeiată deoarece probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti au confirmat doar fapta din 21 septembrie 2010 nu şi fapta din 17 septembrie 2010 reţinută în rechizitoriu, astfel că nu este vorba despre o infracţiune continuată.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului C.D.M. din 21 septembrie 2010 de a deţine fără drept 185,8 gr. masă netă uscată aparţinând genului cannabis şi conţinând T.H.C. constituie infracţiunea de deţinere fără drept, de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată.
Pentru considerentele expuse la analizarea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a apreciat că nu se justifică achitarea inculpatului pentru infracţiunea de comercializare de droguri de risc deoarece trimiterea în judecată nu s-a dispus pentru două infracţiuni concurente, ci pentru o infracţiune în formă continuată.
Inculpatul C.D.M., prin apărătorul său ales, a invocat nulitatea relativă a Ordonanţei procurorului pentru autorizarea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia precum şi nulitatea absolută a procesului verbal din 21 septembrie 2010 încheiat de către subinspectorul G.M.
Cu privire la Ordonanţa procurorului de autorizare s-a susţinut că ea încalcă prevederile art. 681, art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen., deoarece nu existau date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul C.D.M. va săvârşi o faptă penală şi nici nu era începută urmărirea penală.
Instanţa de fond a constatat, în raport de prevederile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., că aceasta nu a fost invocată la primul termen de judecată cu procedura completă, aşa cum prevede legea în cazul actelor la efectuarea cărora partea a lipsit, astfel că se impune a fi respinsă.
În ceea ce priveşte nulitatea absolută a procesului verbal încheiat în 21 septembrie 2010 de către inspectorul G.M. s-a susţinut că acest act a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., privind competenţa după materie, deoarece pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 competenţa de a efectua actele de urmărire penală revine procurorului, iar inspectoratul G.M. nu a fost delegat de procuror în acest sens.
Instanţa de fond a constatat că şi această cerere de constatare a nulităţii absolute a actului susmenţionat se impune a fi respinsă deoarece procesul verbal de la dosar încheiat de inspectorul G.M., la data de 21 septembrie 2010, ca act de urmărire penală a fost efectuat în limitele delegării dispuse de procurorul D.I.I.C.O.T. prin Ordonanţa din 21 septembrie 2010, comunicată instanţei prin adresa de la dosar.
Reţinând vinovăţia inculpatului C.D.M. şi în raport de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
Constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 861 alin. (1) C. pen., Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 863 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea - credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, precum şi în cazul săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni, în termenul de încercare.
În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 176 gr. cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator şi reţinerea contraprobelor
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.D.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi în baza art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege, a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1600 lei din care, 1000 lei cele din faza de urmărire penală (inclusiv onorariul apărătorului din oficiu - 300 lei) şi 600 lei la instanţă.
Prin decizia penală nr. 166/ A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.D.M. împotriva sentinţei penale nr. 172 din 26 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 9277/107/2010.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prima instanţă a administrat probele necesare stabilirii laturii obiective şi subiective a cauzei, reţinând corect starea de fapt, din care a rezultat că în data de 21 septembrie 2010 în zona Hotelului C. din Alba lulia, inculpatul a fost surprins de lucrătorii de poliţie având asupra sa 238 gr. de masă vegetală pură, neuscată de cannabis, iar prin raportul de constatare ştiinţifică 942564 din 30 septembrie 2010 întocmit de L.A.P.D. Cluj Napoca, s-a stabilit că planta găsită asupra inculpatului conţine 185,8 gr. masă netă uscată şi aparţine genului cannabis, fiind evidenţiat tetrahidrocannabinolul, substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
S-a mai reţinut că raportat la starea de fapt, prima instanţă a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că nu sunt probe care să dovedească existenţa actului material din 17 septembrie 2010, din raportul nr. 942563 din 30 septembrie 2010 rezultând că nu s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul, substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
Totodată, s-a reţinut că prima instanţă a adus suficiente argumente pentru soluţia pronunţată, permiţând evaluarea acesteia în cadrul controlului judiciar.
Instanţa de prim control judiciar, luând în considerare caracterul devolutiv integral al apelului, a audiat investigatorul sub acoperire cu nume de cod „Nicu" precum şi comisarul de poliţie C.l. care a participat la realizarea flagrantului şi a constatat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării acestor probe.
În cauză, nu s-a putut reţine că poliţiştii au exercitat influenţe de aşa natură, încât să-l determine pe inculpat să comită fapta, deoarece chiar fără intervenţia acestora inculpatul a deţinut cantitatea de cannabis. în speţa de faţă nu este incidenţă jurisprudenţa C.E.D.O., cauza R. versus Lituania şi T. de Castro versus Portugalia, inculpatul nefiind acuzat de trafic de droguri.
Referitor la nulităţile invocate de inculpat în faţa primei instanţe, în mod justificat acestea au fost apreciate ca neîntemeiate.
Fapta inculpatului din 21 septembrie 2010 întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de droguri de risc, inculpatul cunoscând faptul că deţine cannabis, fapt evidenţiat şi de investigatorul sub acoperire cu nume de cod „N.”, care i-a propus inculpatului să-i vândă cannabis.
S-a mai reţinut că prima instanţă, ţinând seama de cantitatea de mare de masă netă uscată de cannabis, 185,8 gr., a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei, aplicând inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pe care a suspendat-o condiţionat sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-a apreciat că în cauză nu se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei şi că supravegherea inculpatului este necesară pentru prevenţia deţinerii şi traficului de droguri.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs recurentul inculpat C.D.M. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru ambele fapte reţinute în rechizitoriu, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că probele de la dosar au fost obţinute ilegal de organele de urmărire penală determinând la săvârşirea faptelor şi chiar mai mult decât atât probele sunt neconcludente.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a solicitat a se avea în vedere că pentru infracţiunea de trafic de droguri în formă continuată apreciază că încadrarea juridică este greşită solicitând, schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de droguri de risc în formă simplă respectiv în art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la art. 3859 pct. 14 a solicitat reducerea pedepsei şi condamnarea sa la o pedeapsă sub minimul special respectiv la o pedeapsă de 3 luni. A solicitat a se avea în vedere la pronunţarea soluţiei şi de dispoziţiile art. 74 lit. c), art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., având în vedere modul în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze cererea inculpatului formulată în apel referitor la achitarea sa pentru săvârşirea faptei deduse judecăţii precum şi cu privire la aspectele referitoare la modul de administrare a probelor şi la rolul investigatorului sub acoperire.
Recurentul inculpat C.D.M. şi-a însuşit cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Recursul este întemeiat.
Examinând hotărârea atacată,actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate dar şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune următoarele:
În raport cu critica formulată cu privire la incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., se constată că aceasta este fundamentată.
Instanţa de prim control judiciar în virtutea efectului devolutiv al apelului formulat de inculpat avea obligaţia de a examina acele dispoziţii din hotărârea fondului care au fost greşit sau nelegal soluţionate.
În raport de limitele pe care legea le fixează efectului devolutiv se impunea ca instanţa de apel să analizeze şi să rezolve chestiuni de fapt şi de drept având în vedere motivele de apel, criticile formulate cărora trebuia să le răspundă.
Modalitatea în care a procedat instanţa de prim control judiciar rezumând argumentaţia la câteva aspecte de fapt echivalează cu o nemotivare a hotărârii recurate.
Se observă că instanţa de apel s-a limitat doar la o enumerare a motivelor de apel formulate de inculpatul C.D.M., fără a face o argumentare pertinentă cu referire clară, expresă la probele reţinute sau înlăturate de instanţa de fond care sprijină situaţia de fapt şi vinovăţia reţinută în sarcina acestuia.
Deşi s-a invocat nemotivarea hotărârii cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului, instanţa de apel a ignorat această critică, încălcând astfel Recomandările Convenţiei cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Este statuată obligaţia instanţelor de a motiva hotărârile în vederea garantări bunei administrări a justiţiei dar şi a dreptului părţilor la un proces echitabil în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din C.A.D.O.L.F.
Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este corelativă dreptului justiţiabilului de a observa care dintre argumentele sale au fost acceptate şi motivele pentru care unele apărări i-au fost respinse (cauza B. şi alţii c. Franţei).
În respectarea normelor ce reglementează incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră necesar că motivarea soluţiei pronunţată de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formuleze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate iar instanţei de recurs elementele necesare pentru exercitarea efectivă a controlului judecătoresc.
Or, în cauza de faţă un asemenea control nu poate fi exercitat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile în care instanţa de prim control judiciar nu a răspuns motivelor de apel, expuse în mod amplu atât în scris cât şi în cadrul dezbaterilor ci s-a limitat la a face referire în cuprinsul a trei-patru paragrafe la critici care vizau soluţia de condamnare şi care erau esenţiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului.
Deşi inculpatul a supus analizei instanţei de prim control judiciar aspecte de fapt şi de drept, a formulat critici verosimile, faţa de concluzia la care a ajuns instanţa fondului în dezlegarea acţiuni penale, invocând printre altele şi caracterul provocator al conduitei colaboratorului sub acoperire, Curtea nu a examinat în mod real şi efectiv chestiunile esenţiale care i-au fost expuse şi supuse analizei şi nu a făcut referire argumentat, în considerentele deciziei, la motivele de apel formulate.
O asemenea abordare, aşa cum s-a arătat, încalcă obligaţia impusă instanţei prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În concluzie, în considerarea cazurilor de casare reglementate în art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de inculpatul C.D.M. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 29 noiembrie 201 a Curţi de Apel Alba lulia, secţia penală, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Se va casa decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Alba lulia.
Instanţa de prim control judiciar va avea în vedere, în rejudecare, criticile avansate de inculpat cu privire la neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţi, la solicitarea sa de achitare pentru infracţiunile deduse judecăţii, la probele pretins obţinute în mod ilegal în cauză, la conduita colaboratorului sub acoperire, urmând a aprecia totodată cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.D.M. împotriva deciziei penale nr. 166/A/2011 din 26 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Casează decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astfel 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2288/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
