ICCJ. Decizia nr. 22/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 22/2013
Dosar nr. 4017/1/2012
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1258 din 23 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2472/107/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/ A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul M.J.
Onorariul cuvenit interpretului de limba italiană s-a dispus a se suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul T.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 29 mai 2012.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.M., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii in principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestaţia în anulare invocându-se dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. A susţinut contestatorul că, la data de 23 aprilie 2012, recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei penale nr. 94/ A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost judecat în lipsa sa, deşi din actele existente la dosar rezulta că se afla în imposibilitate de prezentare în instanţă, în acest sens fiind depusă copia unei sentinţe a Tribunalului din Roma din data de 26 septembrie 2011, din care rezultă că a fost condamnat la domiciliu şi obligat să se prezinte zilnic la poliţie, aflându-se în acest mod în imposibilitatea de a se prezenta în România la proces. Astfel, a apreciat contestatorul că, procedând la soluţionarea cauzei în lipsa sa, instanţa de recurs l-a privat de dreptul la apărare, respectiv de posibilitatea de a-şi recunoaşte vinovăţia potrivit art. 3201 C. proc. pen.
Se reţine că din datele existente la dosar nu rezultă dovezi în sprijinul cazului pe care se fundamentează calea extraordinară de atac exercitată, respectiv cel reglementat de dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, din relaţiile furnizate de Centrul de Cooperare Poliţienească - Biroul Interpol, instanţa de recurs avea cunoştinţă de împrejurarea că inculpatul T.M. a fost eliberat condiţionat şi trebuie să se prezinte în flecare zi lucrătoare la Poliţia din Roma, oraş în care îşi are domiciliul, iar pe de altă parte, acesta cunoştea termenul de judecată la care a.u avut loc dezbaterile, fiind legal citat, de altfel prezenţa sa nefiind obligatorie pentru soluţionarea cauzei. Totodată, se constată că inculpatul T.M. nici nu a formulat vreo cerere de amânare a judecării cauzei pentru respectivul termen de judecată, lăsând ca procesul să fie judecat în lipsa sa.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 1258 din 23 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2472/107/2007.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 1258 din 23 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2472/107/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2195/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2256/2012. Penal → |
|---|
