ICCJ. Decizia nr. 2301/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2301/2012
Dosar nr. 2383/96/2011/a4
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2383/96/2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul Ş.V.P. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 19 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia penală, verificând din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., măsura arestării preventive, a constatat că subzistă şi în faza soluţionării căii de atac a apelurilor temeiurile de drept şi de fapt care au determinat luarea măsurii, fiind deci întrunite cerinţele prevăzute de art. 681 C. proc. pen., art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., fapta pentru care inculpatul a fost urmărit penal şi condamnat de prima instanţă fiind gravă, în sarcina sa reţinându-se infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) şi 175 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. S-a considerat că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, aceasta desprinzându-se atât din gravitatea deosebită a faptei, cât şi din conduita adoptată.
Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul Ş.V.P., solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că prin sentinţa penală nr. 117 din 19 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia penală, a fost condamnat inculpatul Ş.V.P. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.
Recurentul inculpat Ş.V.P. a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, instanţa constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerinţele art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Solicitarea recurentul inculpat de a fi revocată arestarea preventivă nu se justifică deoarece la acest moment procesual, temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu au încetat. Din probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care este cercetat. Apoi, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este mai mare de 4 ani închisoare; iar lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra opiniei publice faţă de gravitatea infracţiunii şi modul în care aceasta a fost săvârşită, dat fiind că victima omorului a fost o persoană de 2 ani, a cărei viaţă a fost suprimată de inculpat prin lovire cu pumnii şi picioarele. Împrejurarea că inculpatul era minor la data comiterii faptei (19 iulie 2011), în vârstă de 16 ani şi 7 luni, nu atenuează gravitatea faptei presupus comisă şi nici impactul acesteia asupra opiniei publice.
În ce priveşte durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depăşit termenul rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 9 ani, C.E.D.O. a decis, cu valoare de principiu, că termenul final la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, nu aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind şi condamnarea inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării lui preventive, încheierea recurată fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive se înlocuieşte cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea doar dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, situaţie care nu se regăseşte în speţă, aşa cum s-a arătat.
Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.V.P. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2383/96/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2326/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
