ICCJ. Decizia nr. 2333/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2333/2012
Dosar nr. 418/116/2012/a1
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 547/12), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului D.C.I., constatând că temeiurile care au determinat arestarea iniţială se menţin, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu ref. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.C.I.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia şi judecarea sa în libertate, arătând că a recunoscut săvârşirea faptei şi nu prezintă pericol social.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. „d)" a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 31 mai 2012 a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 148 lit f) C. proc. pen., în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, apreciind că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi împrejurările săvârşirii faptei, dar şi în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.
În raport de actele dosarului, cu referire la motivele de recurs invocate şi raportat la recurentul inculpat din prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 62 din 6 aprilie 2012, Tribunalul Călăraşi în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - (4) şi (7) C. proc. pen. şi a art. 74 lit. a) şi c) - 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.C.I., domiciliat în mun. Călăraşi, jud. Călăraşi, la 1 an si 6 luni închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen. şi a art. 74 lit. a) şi c) - art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., inculpatul D.C.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Călăraşi nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par.1 lit. a din CEDO. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că a recunoscut săvârşirea faptelor beneficiind de disp. art. 3201 C. proc. pen., cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luata pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 31 mai 2012 este legala.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul D.C.I. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.I. împotriva încheierii din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 418/116/2012 (nr. 1547/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2329/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2279/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
