ICCJ. Decizia nr. 2351/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2351/2012
Dosar nr. 370/44/2011
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 106 din 31 ianuarie 2011 a condamnat pe inculpatul V.V.I.S. la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi a art. 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Pe rolul său, cauza în care, prin rechizitoriul din 10 octombrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, s-a înregistrat sub nr. 6883 din 12 octombrie 2007, cercetarea judecătorească trenând pentru că sus-numitul inculpat, la două termene de judecată a formulat excepţii de neconstituţionalitate, judecarea fiind suspendată până în luna noiembrie 2009.
Urmărirea penală şi cercetarea judecătorească au stabilit că inculpatul, din anul 2001 era director al Direcţiei de Urbanism Strategie şi Autorizări în Construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, calitate în care, printre altele, avea ca atribuţii de serviciu coordonarea şi conducerea activităţii personalului subordonat, urmărirea respectării şi punerii în aplicare a planului de urbanism, verificarea, în teren a respectării autorizaţiilor de construcţii imobile, aproba autorizaţiile de construcţie şi urmărea respectarea lor.
Serviciul de disciplină în construcţii, subordonat inculpatului era condus de T.E., iar cel de autorizări era condus de M.G.
Începând cu anul 2004, M.V.S. a cerut autorizaţii de construcţii pentru mansardarea unor blocuri de locuinţe, la dosare el depunând toată documentaţia specifică.
În conformitate cu hotărârea Consiliului Local Galaţi din 01 septembrie 2005, pentru realizarea unei astfel de mansardări, s-a stabilit necesitatea acordului proprietarilor apartamentelor, cu referire specială a acelora care-şi aveau proprietatea situată la ultimul etaj al imobilului ce urma a fi mansardat.
La 16 iulie 2007, SC S. SRL Tecuci, administrată de M.V.S., a fost notificată că s-a primit documentaţia de aprobare a autorizaţiilor de construcţie, este dresată la serviciul de specialitate şi are avizul de legalitate din partea compartimentului juridic.
Deşi cererile erau urgente, având în vedere că lucrările de mansardare trebuia efectuate în anotimpul călduros, emiterea autorizaţiilor trenând, în acest sens existând returnarea dosarelor cu menţiunea că un proprietar de la blocul M.7 - Galaţi nu şi-a dat acordul, ceea ce contravenea hotărârii amintite şi în condiţiile în care, solicitantul depusese contractele încheiate cu asociaţiile de proprietari, majoritatea acceptând mansardarea în proporţie ce depăşea cu mult cerinţa a 2/3, în aceste condiţii firma, după scurgerea a 30 de zile a început lucrările. I.D., proprietar al apartamentului din blocul M.7 a sesizat Inspecţia în Construcţii pentru verificarea lucrărilor şi eventual, oprirea acestora.
Continuând să se tergiverseze emiterea autorizaţiilor, M.V.S. a formulat acţiuni în contenciosul administrativ pentru obligarea Primăriei Galaţi să-şi îndeplinească, prin direcţia de urbanism coordonată de inculpat, această obligaţie, inclusiv pentru blocul M.7.
La începutul lunii august 2007, funcţionari ai Direcţiei de urbanism s-au deplasat la blocul M.7, P.G. şi T.V. constatând începerea lucrărilor de mansardare. Ca atare, printr-un lucrător al firmei, cei doi au lăsat o invitaţie administratorului de a veni la primărie. La 14 august 2007, P.G. a întocmit procesul-verbal de constatare a situaţiei din teren, la rubrica „propuneri” înscriindu-se sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate”.
Tot la 14 august 2007, M.V.S. s-a prezentat la primărie, P.G. l-a arătat actul, primul nu a fost de acord cu menţiunile inserate şi a motivat dezacordul pe considerentul că se scurseseră peste 2 luni de când depusese documentaţia legală pentru eliberarea autorizaţiilor.
Peste câteva zile, aceeaşi salariată a întocmit şi completat un proces-verbal de constatare a contravenţiei, lui M.V.S., administrator al SC S. SRL Tecuci, aplicându-i o amendă contravenţională de 100.000 RON, sancţiune maximă.
Actul nu a fost comunicat celui amendat, el rămânând în cadrul Direcţiei de urbanism, nu conţinea toate menţiunile, nu era semnat de reprezentantul societăţii amendate, nici de martori asistenţi, condiţie impusă de Legea nr. 50/1991, privind siguranţa în construcţii, nu avea dată certă de întocmire şi nici avizarea de către compartimentul juridic, el fiind, în cele din urmă, păstrat în mapa inculpatului, acesta spunându-le salariaţilor coordonaţi că vrea să clarifice situaţia cu cel amendat, deşi conform atribuţiilor sale, nu avea acest drept.
Prin acţionarea în contencios administrativ, M.V.S. nu ceruse numai eliberarea autorizaţiilor, ci şi despăgubirea firmei sale pentru întârzieri în efectuarea lucrărilor, dobânzi pentru creditele bancare acordate.
În condiţiile în care unii angajaţi l-au atenţionat pe inculpat că este dăunător să nu elibereze autorizaţiile, acesta nu a dat curs solicitărilor firmei, convorbirile telefonice interceptate după ce M.V.S. a denunţat că inculpatul, prin direcţia condusă, l-a amendat dar nu i-a comunicat actul pentru a se adresa justiţiei, relevând că inculpatul ar fi fost dispus să nu aplice amenda cu condiţia să retragă procesele, „să retragă plângerile” (convorbire cu M.G. lucrător de la serviciu autorizări).
Totodată, inculpatul a luat legătura cu fratele lui M.V.S., M.P., acestuia spunându-i că cel amendat să ia legătura cu el „să rezolve problema blocului M.7”.
M.P. a luat legătura cu inculpatul şi cu P.G., după acest moment intervenind denunţul formulat de M.V.S.
După 29 august 2007, data depunerii denunţului, inculpatul l-a contactat şi a stabilit să-l întâlnească la Restaurantul A. din Galaţi, inculpatul spunându-i „e bine să o clarificăm cu amenda asta”, iar ulterior, în convorbiri, printre altele, afirma că la direcţia pe care o conducea „suntem şpăgari”, dar se arăta interesat să nu pună în aplicare amenda în schimbul retragerii acţiunilor, despre procesul-verbal spunând că este o simplă hârtie „şi dacă el vrea, această amendă nu se aplică”.
Interesat să obţină ceea ce transmisese denunţătorului, inculpatul i-a spus lui P.G. să nu dea curs procesului-verbal, acesta să fie păstrat în continuare în mapa sa, alături de documentaţia privind aplicarea amenzii.
La 31 august 2007, inculpatul l-a contactat pe M.V.S. şi i-a comunicat că nu va primi amenda pentru că blocat procesul-verbal, toate documentele se află la el, inclusiv respectivul act. Ulterior, în convorbirile telefonice el insistând pentru retragerea acţiunilor formulate. La finalul unor convorbiri, M.V.S. i-a dat de înţeles inculpatului că-şi va retrage acţiunile, acesta din urmă afirmând „vezi, schimbul s-a făcut”, „trocul s-a realizat”.
La urmărirea penală, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, aceeaşi poziţie procesuală adoptând-o în mare şi la cercetarea judecătorească; în această fază însă oferind unele detalii care, prin coroborare cu celelalte probe, au conturat situaţia de fapt şi vinovăţia: a confirmat că a discutat cu M.V.S. despre cele trei acţiuni de pe rolul Tribunalului Galaţi, că s-a întâlnit şi au discutat aspecte legate de mansardarea blocului M.7, precum şi despre amenda aplicată, că procesul-verbal în discuţie nu era semnat de toţi cei implicaţi şi de asemenea, că anterior lucrărilor de la respectivul bloc, s-au emis autorităţi de construcţie pentru mansardări, chiar dacă nu era acord 100% din partea proprietarilor de apartamente.
Decizia civilă nr. 57 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a reţinut că pentru autorizaţiile de construcţie referitor la blocul M.7 nu era necesar acordul tuturor proprietarilor de apartamente, ci doar a 2/3 aşa cum reglementase hotărârea consiliului local amintită.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele de nelegalitate şi netemeinicie susţinute fiind nelegala respingere a cererii sale de constatare a nulităţii actului de sesizare, acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 262 C. proc. pen., probele au fost nelegal administrate, la momentul 29 august 2007 nu existau indicii temeinice privind pregătirea şi săvârşirea vreunei infracţiuni, înregistrările şi interceptările convorbirilor telefonice au fost făcute de organe necompetente, deci ele nu pot fi folosite în procesul penal, încheierile judecătoreşti de autorizare sunt nule, s-au încălcat dispoziţiile art. 911 alin. (31) C. proc. pen., pentru că nu s-a trecut durata autorizării sau că aceasta a fost de 31 de zile în loc de 30 de zile, iar instanţa nu avea competenţa materială în cauză, incipient, fiind vorba de infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., persoana faţă de care s-a început urmărirea penală era V.N.S., iar actul procurorului din 03 septembrie 2007 este nul, instanţa competentă era Tribunalul Galaţi, un alt motiv de nelegalitate ar rezida în faptul că în sentinţă s-a făcut referire la inculpatul V.V.I.S., în timp ce în dispozitiv este condamnat el, cu numele de V.V.I.S., instanţa a constatat nelegal, vinovăţia sa, fapta neexistând în materialitate, denunţul a însemnat numai încercarea de a obţine autorizaţiile de mansardare, în subsidiar, sub aspectul achitării, susţinându-se că se impune această soluţie pentru că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, retragerea acţiunilor civile nu putea conduce la obţinerea vreunui folos.
S-a mai criticat sentinţa şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 256.A din 07 noiembrie 2011 a admis apelul formulat de inculpat, a desfiinţat sentinţa numai cu privire la pedeapsa închisorii şi la modalitatea de executare, în sensul că a redus-o la 3 ani închisoare şi în baza art. 81 C. pen., cu referire şi la art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Instanţa de apel, în adoptarea soluţiei a răspuns tuturor motivelor invocate în faţa sa.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul.
În această cale de atac, Parchetul şi-a motivat demersul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei sub aspectul întinderii ei şi al modalităţii de executare, sens în care a susţinut că reducerea ei la minimul special şi stabilirea suspendării condiţionate, nu sunt justificate de circumstanţele reale ale faptei şi de poziţia procesuală a inculpatului, sentinţa apelată fiind temeinică.
Recursul declarat de inculpat a fost motivat în scris pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 18, 12 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate şi asupra unor cereri esenţiale, de natură a-i garanta inculpatului drepturile, de a influenţa soluţia, s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât lipseşte obiectul acesteia şi s-a aplicat pedeapsa greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În esenţă, prin cazurile de casare, apărarea inculpatului susţine că inculpatul nu a avut culpă în neeliberarea autorizaţiei de construcţie, întrucât era necesar şi avizul favorabil al instituţiei „arhitect şef”, aceasta fiind subordonată direct primarului, la data pretinsei săvârşiri a faptei, deşi autorizarea necesară era de competenţa serviciului autorizări coordonat de el, era necesar avizul favorabil al aceleiaşi instituţii „arhitect şef”, acesta a refuzat să semneze, deci nu inculpatul a tergiversat, prin serviciile subordonate, eliberarea autorizaţiei, acel refuz ducând la internarea acţiunilor în contenciosul administrativ, iar constatarea că nu a ţinut seama de punctul de vedere al serviciului juridic al primăriei, acesta bazându-se pe hotărârea Consiliului Local din 1 septembrie 2005, este nerelevant, pentru că mansardarea imobilelor afectează toţi proprietarii imobilului, procesul-verbal de constatare a contravenţiei i-a fost arătat de T.E. la 3 septembrie 2007, abia atunci el l-a luat dar numai pentru clarificarea situaţiei, el nu a promis oprirea cursului actului în schimbul retragerii acţiunilor judecătoreşti în perioada 14 august - 20 august 2007 nu s-a întâlnit şi deci nici nu a discutat cu M.V.S. despre renunţarea la acţiunile din contencios administrativ în schimbul neaplicării amenzii, denunţul reprezintă numai încercarea de a se forţa eliberarea autorizaţiei de construcţie, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice fiind nelegală şi deci de înlăturat, infracţiunea de luare de mită nu se regăseşte în cauză sub aspectul întrunirii laturii obiective odată ce el nu a pretins, nu a primit, nu a acceptat şi nici nu a respins, un folos pentru sine. În ce priveşte pedeapsa aplicată de instanţa de apel, inculpatul a criticat-o sub aspectul cuantumului, considerând că o pedeapsă redusă sub 3 ani şi cu un termen de încercare corespunzător şi circumstanţelor favorabile persoanei sale.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile nu sunt fondate.
În primul rând, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este comun şi ca atare, va fi analizat după considerentele ce vizează motivele recursului declarat de inculpat.
Referitor la pct. 12, acesta nu este incident, toate cererile şi apărările inculpatului fiind verificate şi judicios motivată nereţinerea lor. Instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa fondului, în stabilirea situaţiei de fapt, a încadrării juridice a faptei şi vinovăţiei inculpatului, au dezvoltat împrejurările care au dus la infracţiunea de luare de mită. Astfel, s-a stabilit că documentaţia depusă pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie era completă, arhitectul şef, martora M.E. arătând că în opinia ei, pentru mansardare, ar trebui să existe acordul tuturor proprietarilor, dar actul normativ intern, respectiv acea hotărâre a Consiliului Local prevedea numai majoritatea de 2/3 din proprietari, sens în care T.P., jurist al primăriei, a declarat că societatea lui M.V.S. era în legalitate, avea toate documentele necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie, aceasta trebuind a fi eliberată în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, serviciul juridic neînsuşindu-şi nici constatările din acel proces-verbal de contravenţie.
În fapt, chiar inculpatul a declarat că şi anterior efectuării lucrărilor la blocul M.7 s-au emis autorizaţii de mansardare în lipsa unui acord 100% din partea proprietarilor de apartamente.
Că inculpatul, prin serviciile coordonate şi subordonate a nesocotit termenul în care trebuia eliberată autorizaţia, este probat şi prin adresa datată 16 iulie 2007, prin aceasta comunicându-se SC S. SRL Tecuci că documentaţia s-a primit, a intrat spre aprobare la serviciul de specialitate şi are avizul favorabil de legalitate ale Serviciului juridic al primăriei şi de asemenea, prin acţiunile în contencios administrativ introduse pentru obligarea primăriei să emită autorizaţiile de construcţie (mansardare), inclusiv pentru blocul M.7, hotărârea din 24 ianuarie 2008 statuând că pentru autorizaţiile de construcţie la acel imobil nu trebuia acordul tuturor proprietarilor, ci doar a majorităţii de 2/3.
În ce priveşte grava eroare de fapt, pentru a fi caz de casare, aceasta nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care să fi avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator administrat o susţine.
Fapta inculpatului există, a fost probată, el, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de coordonare şi control, în perioada august-septembrie 2007, cu intenţie, direct şi indirect, pretinzând un folos de la administratorul SC S. SRL Tecuci, respectiv retragerea unor acţiuni judecătoreşti ce vizau sume de bani care, dacă erau câştigate de reclamant, afectau şi deci prejudiciau patrimoniul primăriei şi deci, implicaţiile lor materiale erau imputabile serviciilor coordonate, în scopul opririi executării amenzii aplicată de subordonaţii săi către societatea amintită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Astfel, folosul a existat, era previzibil, consta din retragerea acţiunilor judecătoreşti, inculpatul fiind interesat direct de dobândirea lui, prin admiterea lor atrăgând afectarea Direcţiei de Urbanism, a angajaţilor acesteia, inclusiv cei ai Serviciului de autorizări în construcţii, subordonat lui, iar în schimbul folosului, inculpatul contrar atribuţiilor lui, a reţinut procesul-verbal de contravenţie, anterior găsirii lui în documentele mapei sale, discutând personal cu cel amendat, în sensul că-l „va opri”.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptei, motivările instanţelor de fond şi apel sunt legale şi temeinice.
Referitor pct. 10 susţinut de apărare, acesta nu este incident, instanţele analizând toate apărările şi cererile inculpatului, comparativ atât probatoriului, cât şi dispoziţiilor procedural penal, de asemenea motivările sub aceste aspecte fiind legale şi temeinice, nemaifiind necesară reluarea considerentelor reţinute.
Privind cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., comun atât recursului declarat de Parchet cât şi celui declarat de inculpat, instanţa de apel orientându-se la reducerea pedepsei la 3 ani închisoare şi dispunând suspendarea condiţionată a executării ei, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi având în vedere scopul cum este prevăzut de art. 52 C. pen., a acordat valenţe juridice pericolului social al faptei, aceasta fiind infracţiune de corupţie în legătură cu serviciul, 3 ani închisoare reprezintă minimul special prevăzut de textul incriminator, în stabilirea acestuia dându-se eficienţă şi datelor persoanei inculpatului.
În ce priveşte cererea apărării, ca în favoarea inculpatului să se reţină circumstanţe atenuante proprii persoanei sale, simpla constatare, că anterior inculpatul a avut o bună conduită, prin ea însăşi, nu poate obliga la aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchet şi de către inculpat nefiind fondate, în baza art. 3859 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul V.V.I.S. împotriva deciziei penale nr. 256/A din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2403/2012. Penal → |
|---|
