ICCJ. Decizia nr. 2435/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2435/2012
Dosar nr. 548/2/2012
Şedinţa publică din 18 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 131/F din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea Sentinţei penale din data de 30 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bruxelles şi punerea în executare a acesteia, prin transferarea persoanei condamnate A.R. (cetăţean român, fiul lui G. şi O., născut la data de 11 iulie 1983 în municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu domiciliul în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală anterior menţionată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Rezoluţia nr. 2684/II/5/2011 din data de 16 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a Sentinţei penale din data de 30 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bruxelles, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Regatul Belgiei privind transferarea persoanei condamnate A.R. (cetăţean român, fiul lui G. şi O., născut la data de 11 iulie 1983 în municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu domiciliul în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi,) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentinţa penală anterior menţionată.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor şi informaţiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 şi ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală din data de 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bruxelles, rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea inculpatului A.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea, în perioada anilor 2005 - 2007, a infracţiunilor de prostituţie, exploatare a unei minore, trafic de persoane şi participare la un grup infracţional organizat, astfel cum sunt incriminate în Codul penal belgian.
Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile belgiene, executarea pedepsei astfel aplicate a început în data de 01 iunie 2007 (când inculpatul a fost arestat preventiv), urmând a se împlini, la termen, în data de 30 mai 2014.
Prin cererea formulată la data de 08 martie 2011, persoana condamnată (încarcerată, la acel moment, în Penitenciarul din Louvain) a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei respective, iar Serviciul Public Federal de Justiţie din Regatul Belgiei a hotărât să-şi dea acordul la realizarea acestei transferări.
Anterior sesizării acestei instanţe, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiţiei a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Adresa nr. 44973/2011 din data de 21 decembrie 2011, că, potrivit noilor informaţii transmise de către autorităţile belgiene, este imposibilă continuarea procedurii de transferare a persoanei condamnate, deoarece, pe numele acesteia, a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Republica Franceză.
După sesizarea Curţii, aceeaşi direcţie din cadrul Ministerului Justiţiei a transmis, prin Adresa nr. 44973/2011 din data de 30 ianuarie 2012, informaţii similare din partea autorităţilor belgiene, restituind, totodată, citaţia emisă pe numele persoanei condamnate, care a luat însă cunoştinţă de existenţa pe rol a prezentei cauze, dovadă fiind angajarea de către aceasta, la data de 31 ianuarie 2012, a unui avocat ales care să o reprezinte în faţa instanţei.
La cererea Curţii, formulată din oficiu şi transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei, Serviciul Public Federal de Justiţie din Regatul Belgiei a comunicat, prin Adresa nr. 6/TRA/l 1/2303 din data de 15 martie 2012, că persoana condamnată nu a fost predată încă autorităţilor franceze, întrucât nu a finalizat executarea pedepsei aplicate în acea ţară (la care se referă sesizarea de transferare dedusă judecăţii).
În raport cu informaţiile astfel comunicate, prima instanţă a constatat că, în prezent, nu este îndeplinită una dintre condiţiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, respectiv cea prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, din acele informaţii, rezultă, în mod evident, că statul de condamnare (Regatul Belgiei) nu mai este de acord cu realizarea acestei transferări, în condiţiile în care a fost solicitat, de către autorităţile judiciare franceze, cu punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis pe numele aceleiaşi persoane, cerere căreia urmează să îi dea curs, la finalizarea executării pedepsei aplicate acesteia de către instanţa belgiană, potrivit Deciziei-cadru nr. 2002/585/JAI din data de 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
Împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs persoana transferabila A.R., prin avocat C., fără însa a-l motiva şi fără a se prezenta în faţa instanţei, personal sau prin apărătorul ales pentru a arăta motivele pentru care a formulat acest recurs.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică.
Fără a mai relua analiza temeinică şi judicioasă a primei instanţe, Înalta Curte constată că procedându-se la verificarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind condiţiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, în mod corect, s-a reţinut că, în prezent, nu este îndeplinită una dintre condiţiile obligatorii de realizare a transferării persoanei condamnate, respectiv cea prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, informaţiile aflate la dosar, rezultă, în mod evident, că statul de condamnare (Regatul Belgiei) nu mai este de acord cu realizarea acestei transferări, în condiţiile în care a fost solicitat, de către autorităţile judiciare franceze, cu punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis pe numele aceleiaşi persoane.
În acest sens este şi adresa trimisă de Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi însoţită de adresa din partea Ministerului belgian al Justiţiei în care se arată că procedura de transfer privind pe A.R., din punctul lor de vedere s-a încheiat, având în vedere că sus-numitul urmează să fie predat autorităţilor judiciare din Franţa, în baza unui mandat european de arestare.
În aceeaşi succesiune juridică, aşa după cum şi prima instanţă a reţinut, Înalta Curte constată că, deoarece recunoaşterea hotărârii definitive de condamnare, pronunţată în străinătate, a fost solicitată de către Parchet exclusiv în cadrul procedurii de transferare a persoanei condamnate, astfel cum este reglementată în art. 154 şi urm. din secţiunea a 2-a, cap. II al titlului VI din Legea nr. 302/2004 republicată, iar, în speţă, pentru motivul anterior menţionat, transferarea nu este posibilă, în lipsa îndeplinirii uneia dintre condiţiile legale de realizare a acesteia, s-a apreciat că sesizarea înaintată nu este întemeiată nici în ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârii respective, fără ca această împrejurare să împiedice în viitor aplicarea procedurii speciale şi distincte de recunoaştere a acelei hotărâri, reglementată în art. 130 şi urm. din cap. I al titlului V din aceeaşi lege.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea Sentinţei penale din data de 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bruxelles, cât şi în ceea ce priveşte punerea în executare a acesteia, prin transferarea persoanei condamnate A.R. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentinţa penală anterior menţionată.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană transferabilă A.R. împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 888/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
