ICCJ. Decizia nr. 2475/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2475/2012
Dosar nr. 3144/109/2010/a3
Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 iulie 2012 Curtea de Apel Piteşti a respins cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi respectiv de încuviinţare de a părăsi România, formulate de inculpatul S.N.
Pentru a dispune astfel instanţa de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 224 din 5 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 3144/109/2010, inculpatul S.N., fiul lui E. şi H.N., născut în Istanbul-Turcia, domiciliat în Regatul Unit al Marii Britanii, oraşul Londra, str. V.G., cu reşedinţa în municipiul Ploieşti, str. N.I., judeţul Prahova, a fost condamnat la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 223 C. pen., cu aplicaţia art. 74 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicaţia art. 74 lit. a) C. pen.;
- 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu aplicaţia art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instituindu-se măsurile şi obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. b) - d), iar cu privire la cea prevăzută la lit. a), să se prezinte la Serviciul de probaţiune la termenele fixate de acesta.
Tot astfel, s-a instituit în sarcina inculpatului obligaţia prevăzută de art. 863 alin. (3) lit. b) C. pen., anume aceea de a nu schimba domiciliul sau reşedinţa, ori depăşirea limitei teritoriale stabilită, respectiv România decât în condiţiile fixate de instanţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut obligaţia impusă inculpatului S.N. de a nu părăsi România.
Anterior pronunţării hotărârii de condamnare, respectiv pe parcursul procesului penal, Tribunalul Argeş, dispunând revocarea măsurii arestului preventiv, a luat, prin încheierea din 15 septembrie 2011, faţă de inculpat, măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv aceea de a nu părăsi localitatea.
Măsura respectivă a fost menţinută în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. şi prin sentinţa penală de condamnare (224 din 5 aprilie 2012).
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă luată se poate înlocui cu o altă măsură preventivă sau poate fi revocată, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Revenind la speţă, s-a constatat că de la momentul luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, nu au intervenit elemente noi care să impună revocarea acesteia.
Luarea măsurilor preventive trebuie să asigure scopul pentru care au fost instituite astfel cum este definit în art. 136 C. pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, ori de la executarea pedepsei.
Ca atare, s-a apreciat că se impune în continuare menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că în mod legal prima instanţă, cu ocazia pronunţării Sentinţei penale nr. 224 din 5 aprilie 2012, a menţinut-o în temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen.
Cu referire la cea de-a doua cerere de părăsirea ţării pe perioada 26 - 29 iulie 2012, formulată de acelaşi inculpat Curtea a apreciat că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât situaţia invocată de către inculpat, respectiv accidentarea la data de 5 august 2010 a fiului său C.E.N. care locuieşte în Regatul Unit al Marii Britanii împreună cu mama sa, fosta soţie a inculpatului, nu este de natură să modifice măsurile şi obligaţiile impuse inculpatului, în sensul de a nu părăsi România.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii pronunţate şi admiterea cererilor astfel cum au fost formulate.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Totodată conform dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac .
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Încheierii nr. 83/A din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3144/109/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3167/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2435/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
