ICCJ. Decizia nr. 2466/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2466/2012

Dosar nr. 1149/120/2012

Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 85 din 13 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost condamnat inculpatul N.M.V., fiul lui C. şi E., născut în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 183 C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa principală de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2011 la zi.

S-a luat act că partea vătămată N.E., domiciliată în comuna Lucieni, satul Lucieni, judeţul Dâmboviţa, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 600/P/2011 din 6 februarie 2012, a fost trimis în judecată inculpatul N.M.V., fiul lui C. şi E., născut la data de 31 iulie 1976 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 29 octombrie 2011 a aplicat cu pumnii, picioarele şi cu o găleată multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că în ziua de 29 octombrie 2011 inculpatul şi tatăl său au consumat băuturi alcoolice şi după prânz între cei doi s-a declanşat o dispută de reproşurile făcute de N.C. privitor la stivuirea unor lemne de către fiul său.

Conform declaraţiilor inculpatului în timp ce se afla în grădină, victima s-a apropiat şi a încercat să-l lovească în momentul în care inculpatul s-a îndreptat spre, poartă. În realitate conflictul dintre cei doi a fost generat de împrumutul contractat de inculpat şi comunicarea făcută debitorului în dimineaţa zilei de 20 octombrie 2011 de către unitatea bancară care l-a somat cu privire la o viitoare executare silită.

Referindu-se la raporturile dintre el şi tatăl său, inculpatul a recunoscut că acestea s-au tensionat în ultimii doi ani, cu precădere după incidentul care s-a produs în aceeaşi gospodărie când victima în prezenţa soţiei şi a altor martori oculari şi-a lovit fiul cu un topor. Văzându-l venind din spate înarmat cu o rangă în mână, inculpatul s-a ferit, şi-a dezarmat tatăl şi l-a împins după care au căzut împreună.

În succesiunea ostilităţilor, inculpatul s-a ridicat şi a început să aplice lovituri cu pumnii şi picioarele tatălui său până când acesta a cedat şi i-a spus să-l lase în pace. În timp ce se îndrepta spre uşa de acces a locuinţei comune, inculpatul a susţinut că a fost surprins de un nou atac al părţii vătămate care s-a năpustit cu toată greutatea peste fiul său, cei doi au căzut din nou şi când s-a ridicat inculpatul a reluat loviturile cu pumnii şi cu picioarele.

Din întâmplare, în ziua respectivă inculpatul a fost încălţat cu o pereche de pantofi destinaţi lucrului în mediu industrial, având în zona bombeului sub învelişul exterior din piele o inserţie dură din metal cu rolul de a proteja piciorul împotriva unor eventuale accidentări, încălţămintea provenind de la fostul său loc de muncă (potrivit acestor caracteristici pantofii au o greutate mai mare decât o încălţăminte obişnuită şi imprimă la impact, prin lovire activă o forţă mai mare decât cea a unui pantof normal). În momentul confruntării inculpatul a luat dintr-un fişet metalic situat lângă poartă un ghem de sfoară şi a legat mâinile tatălui său.

Hotărât să se schimbe de haine ca să plece din domiciliu, inculpatul a încercat să se spele şi fiind surprins de o altă încercare de agresare a victimei, a lovit-o pe aceasta în zona capului cu o căldare din plastic conţinând apă, care s-a spart.

La reconstituire inculpatul a susţinut că tatăl său a fost înarmat cu un cuţit şi a continuat să-i aplice lovituri cu piciorul şi pumnii fără menţionarea modului în care s-a realizat dezarmarea. Fără să întâmpine o altă ripostă, inculpatul a legat victima la mâini şi la picioare. După o vreme victima a fost susţinută de inculpat să se ridice şi să se aşeze pe una din trepte, după care a fost târâtă în cameră cu ajutorul unei curele de ventilator fixată de inculpat în jurul gâtului tatălui său.

Victima a rămas mai multă vreme aşezat într-un pat, într-o stare de rău care a condus la producerea decesului. La ora 21,05 a sosit la faţa locului martora N.C., un echipaj al Serviciului de Ambulanţă care au constatat decesul.

Conform raportului de necropsie, moartea părţii vătămate a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute, survenită în evoluţia unui politraumatism cu fracturi costale multiple bilaterale, rupturi pleuro-pulmonare, contuzie cardiacă, hemoragie meninge. La autopsie s-au descoperit echimoze, excoriaţii şi plăgi pe cap, trunchi şi membre, fractură cominutivă de oase proprii nazale, fractură transversală de stern, fracturi costale multiple bilaterale, pe mai multe linii, undele cu deplasare şi lezare pleurală şi pulmonară, cu infiltrate sanguine difuze în jur şi dilacerarea spaţiului intercostal 6 drept.

Referitor la mecanismul de producere s-a apreciat în concluzii că aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure şi comprimare toracică între două corpuri/planuri dure.

S-a avut în vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de urmărire penală constând în proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică, constatare deces de Serviciul Ambulanţă, concluzii medico legale preliminare şi raport de necropsie, raport de expertiză medico legală inculpat, declaraţiile inculpatului, raport de expertiză medico legală psihiatrică, declaraţie parte vătămată N.E., declaraţiile martorilor N.N., B.M.R., N.C., procesul-verbal de reconstituire şi planşă fotografică, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică - pantof corp delict.

În condiţiile în care inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare aşa cum a fost dovedită în faza de urmărire penală şi nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia înscrisului în circumstanţiere pe care l-a administrat la acelaşi termen de judecata, faţă de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acţiunii penale conform respectivei proceduri.

A mai reţinut instanţa de fond că, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Situaţia de fapt ce a rezultat din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, probe în baza cărora inculpatul a solicitat să fie judecat conform art. 3201 C. proc. pen., a fost aceea că în ziua de 29 octombrie 2011 a aplicat cu pumnii, picioarele şi cu o găleată multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

La stabilirea sus-menţionatei situaţii de fapt, în afara declaraţiei inculpatului care a recunoscut fapta ce face obiectul judecăţii, dar care, potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., poate constitui probă în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul dovezilor existente în cauza, instanţa a avut în vedere şi declaraţiile părţii vătămate N.E., ale martorilor N.N., B.M.R., N.C. dar şi procesele-verbale de cercetare la faţa locului, de reconstituire, însoţite de planşe foto, înscrisuri întocmite de organele de urmărire penală la datele de 29 octombrie 2011 şi respectiv 19 decembrie 2011, dar şi probele ştiinţifice constând în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 ianuarie 2012 întocmit de I.J.P. Dâmboviţa, Serviciul Criminalistic, raportul medico-legal de necropsie din 31 octombrie 2011 întocmit de S.M.L. Dâmboviţa ce a atestat faptul că decesul victimei a fost violent, între leziunile prezentate şi deces existând legătura de cauzalitate, raportul de expertiză medico-legală din 3 noiembrie 2011 privind pe inculpat, conform căruia leziunile prezentate de acesta nu au fost specifice de apărare sau autoflagelare, precum şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 8 noiembrie 2011 care a atestat că inculpatul a săvârşit fapta cu discernământ integru.

În urma evaluării material probator, cu respectarea dispoziţiilor art. 62 şi 63 C. pen., s-au stabilit împrejurările comiterii faptei aşa cum au fost expuse, încadrarea juridică dată acesteia - infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi vinovăţia inculpatului care a recunoscut comiterea infracţiunii ce face obiectul judecării sale, ceea ce a atras condamnarea sa.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere pe de o parte împrejurarea că prin comiterea faptei s-a adus atingere dreptului la viaţă al persoanei, ca drept absolut, ocrotit atât de legislaţia internă cât şi de art. 2 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, chiar în condiţiile în care rezultatul este imputabil făptuitorului sub forma, culpei, ceea ce a imprimat faptei un caracter mai grav fiind şi calitatea specială a inculpatului şi a victimei - fiu şi tată, iar pe de altă parte datele privind persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penală, aspect ce a rezultat din cazierul său judiciar, circumstanţele personale favorabile fiind probate şi cu caracterizarea depusă, toate acestea materializându-se în aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu, rezultat în urma aplicării reducerii limitelor de pedeapsa prevăzute în norma de incriminare în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., închisoarea în acest cuantum cu executare efectivă răspunzând corespunzător funcţiilor de constrângere, reeducare şi exemplaritate ale pedepsei.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Întrucât faţă de inculpat s-au luat măsura reţinerii pe 24 de ore şi a arestării preventive începând cu data de 22 noiembrie 2011 în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada curgând de atunci la zi, iar în baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest, în considerarea faptului că temeiurile care au generat privarea sa de libertate justifică în continuare acest lucru.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul N.M.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, într-un prim motiv de apel, care priveşte greşita individualizare a sancţiunii sub aspectul duratei pedepsei principale, că aceasta este excesivă în raport de conduita procesuală sinceră a apelantului şi de celelalte aspecte care îi caracterizează comportamentul, acesta recunoscând comiterea infracţiunii încă de la debutul procesului penal, a conştientizat consecinţele faptei sale imediat, şi el a fost cel care a anunţat echipajul ambulanţei pentru a se deplasa la faţa locului, iar anterior a avut o serie de afecţiuni psihice care au condus chiar la o tentativă de suicid.

În consecinţă, s-a solicitat ca, în raport de aceste date care caracterizează persoana inculpatului, precum şi atitudinea sa după săvârşirea infracţiunii (de recunoaştere şi regret a faptei) şi comportarea sinceră în cursul procesului (cooperantă, de recunoaştere şi de înlesnire a accelerării soluţionării procesului), să se constate că acestea constituie împrejurări ce pot fi considerate circumstanţe atenuante, conform dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei în latură penală şi reindividualizarea sancţiunii principale prin reducerea acesteia sub limita minimă specială, în raport de incidenţa circumstanţelor atenuante facultative judiciare.

Cel de-al doilea motiv de apel vizează greşita încadrare juridică dată faptei, apelantul susţinând că, în mod eronat prima instanţă nu a avut în vedere o circumstanţă atenuantă legală, aceea a comiterii faptei în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări, prevăzută de dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen., deşi sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Din acest punct de vedere a arătat apelantul că, instanţa de fond a ignorat o serie de elemente importante, mai exact agresiunea declanşată de victimă asupra sa, atât în cadrul incidentului finalizat cu decesul victimei, dar mai ales, în cadrul altor incidente ce se derulau anterior între inculpat şi tatăl său.

În raport de acest motiv de apel, s-a susţinut că starea conflictuală a fost creată de către victimă care a generat săvârşirea faptei de către inculpat, aşa cum s-a reţinut în chiar actul de sesizare al instanţei, creându-se inculpatului o stare de temere, sub impulsul căreia a ripostat, fiind întrunite aşadar, condiţiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului pentru motivul invocat, reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 76 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 73 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de către inculpatul N.M.V. şi, rejudecând, a fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în din care rezultă atât existenţa faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către inculpat.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, dar şi în raport de poziţia de recunoaştere a inculpatului, în mod corect s-a reţinut şi rezultă, în esenţă, că în ziua de 29 octombrie 2011 inculpatul apelant N.M.V. a aplicat cu pumnii, picioarele şi cu o găleată, multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

În ceea ce priveşte critica inculpatului, referitoare la faptul că prima instanţă în mod greşit nu a reţinut în favoarea sa incidenţa circumstanţei atenuante legale, a depăşirii limitei legitimei apărări, prev. de art. 73 lit. a) C. pen., Curtea a constatat că, în speţă, nu poate fi incidenţă această circumstanţă atenuantă legală, câtă vreme din descrierea situaţiei de fapt prezentată în actul de sesizare (pe care inculpatul nu a contestat-o), rezultă cu claritate că, deşi în toate cele trei faze ale desfăşurării agresiunii, victima şi-a adus aportul încercând de fiecare dată să-l agreseze pe inculpat, cu toate acestea, de fiecare dată, apărarea inculpatului a depăşit cu mult necesităţile unei apărări legitime, date fiind mai ales raporturile dintre părţi, diferenţa de vârstă dintre acestea, precum şi starea de beţie în care se afla victima, ceea ce presupunea alterarea reacţiilor fireşti, precum şi o ripostă scăzută ca intensitate, raportat la cea a inculpatului.

În egală măsură, trebuie avut în vedere faptul că, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea unor lovituri cu pumnii şi picioarele, chiar în condiţiile în care purta încălţăminte prevăzută cu o inserţie metalică, destinată lucrului în mediul industrial, care produce leziuni mult mai grave decât o încălţăminte obişnuită, inculpatul aplicând lovituri şi cu o găleată din plastic şi recurgând, pentru a anihila total victima, la legarea acesteia cu sfoară la mâni şi la picioare, precum şi ulterior, după ce victima căzuse la pământ, la tragerea acesteia pe scări până în camera sa cu ajutorul unei curele de ventilator.

Toate aceste acţiuni desfăşurate de inculpat nu se pot circumscrie condiţiilor unei apărări legitime şi pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia primordială, aceea a existenţei unei stări de legitimă apărare în care să se fi aflat inculpatul, rezultă că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neaflându-se în câmpul de aplicare al acestor dispoziţii legale, câtă vreme nu se poate pune problema unei proporţionalităţi între agresiunea exercitată de victimă asupra inculpatului şi riposta exercitată de inculpat asupra victimei.

În acest sens, este evident că legitima apărare este exclusă, neputându-se vorbi nici măcar despre depăşirea limitelor acesteia, atâta timp cât potrivit raportului medico-legal de autopsie victima a suferit multiple echimoze, excoriaţii şi plăgi în zona capului, trunchiului şi a membrelor, fracturi multiple: ale oaselor nazale, ale coastelor, sternului, precum şi lezarea pulmonului.

În al doilea rând, nu s-a putut face dovada faptului că victima, la rândul său, a încercat să-l lovească pe inculpat cu un cuţit, neexistând temeiuri în a considera că într-adevăr în cadrul celui de-al doilea sau al treilea episod agresional, victima s-ar fi repezit asupra inculpatului cu un cuţit.

Dimpotrivă, victima fusese dezarmată de ranga pe care o avea asupra sa, în prima fază a desfăşurării conflictului, iar din raportul de expertiză medico-legală aflat la dosar urmărire penală, deşi rezultă că inculpatul a avut o serie de leziuni de violenţă produse prin lovire cu sau de un corp dur, cu toate acestea s-a concluzionat că aceste leziuni nu i-au pus viaţa în pericol, nu necesită îngrijiri medicale şi nu sunt specifice apărării.

Raportat la toate argumentele prezentate mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica apelantului-inculpat privitoare la faptul că prima instanţă nu a reţinut existenţa unei circumstanţei atenuante legale prevăzută de 73 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei Curtea a constatat că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată către limita maximă specială a textului legal incriminator, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsă care apare excesivă în raport de inexistenţa antecedentelor penale ale autorului faptei, de conduita sa sinceră, dar şi de existenţa unor afecţiuni psihice care, chiar dacă nu au abolit sau diminuat discernământul inculpatului, cu toate acestea au fost constatate, atât prin scrisoarea medicală aflată la dosar urmărire penală, cât şi prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la dosar.

Aceste examene de specialitate au constatat că inculpatul, având antecedente patologice psihiatrice, a prezentat diagnosticul "tulburare de personalitate şi adaptare, tentativă de suicid prin spânzurare, personalitate modificată organic".

Raportat la aceste circumstanţe personale ale inculpatului, cât şi la circumstanţele reale ale comiterii faptei, aşa cum au fost descrise mai sus, inclusiv la existenţa unor încercări de agresiune ale victimei în cadrul conflictului de faţă, precum şi agresiuni fizice anterioare, Curtea a apreciat că aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse de 7 ani închisoare este disproporţionată, în condiţiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de textul legal incriminator sunt cuprinse între 5 şi 15 ani închisoare, iar aceste limite sunt reduse cu o treime urmare a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Aşa fiind, Curtea a constatat că raportat la modul şi împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii, la circumstanţele personale ale autorului, precum şi pericolul social concret al infracţiunii, scopul preventiv educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins prin reducerea acesteia, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse principale de 5 ani închisoare corespunde pe deplin cerinţelor unei juste individualizări, acest cuantum fiind îndestulător în vederea realizării eficientă a scopului pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.M.V., solicitând casarea deciziei şi, în rejudecare, redozarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv în regim neprivativ de libertate.

Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., reţinute în sarcina sa.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului N.M.V. au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptei comise - infracţiune contra libertăţii, vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu o comportare sinceră în proces. Fiind stabilită o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului, cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat, iar prin urmare în raport de criteriile enunţate nu se justifică reducerea pedepsei inculpatului ori modificarea modalităţii de executare din detenţie în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale şi a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, însă aceste împrejurări favorabile inculpatului au constituit temei pentru aplicarea unei pedepse, reduse cu o treime ca efect al dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului egală cu minimul special al pedepsei închisorii prevăzut de textul incriminator, cu executare în regim de detenţie.

Solicitarea inculpatului de a fi judecat în baza acordului de vinovăţie, conform procedurii reglementate de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu instituie instanţelor de judecată obligaţia reducerii cu o treime numai a limitei minimului special prevăzut de legiuitor şi aplicarea unei pedepse egale cu acest cuantum, întrucât procesul individualizării pedepsei permite judecătorului, ţinând cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., să aplice o pedeapsă cuprinsă între limitele minime şi maxime prevăzute de textul de lege, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârşite, indiferent de câte cauze de bonitate ar beneficia în cadrul aceleiaşi cauze.

Astfel că, ţinând cont de circumstanţele reale ale faptei, conflictul fiind declanşat, în primă fază, de însăşi victima care s-a apropiat de inculpat, având o rangă în mână, de faptul că, deşi a fost dezarmat în mai multe rânduri de fiul său, acesta a continuat să-l agreseze pe inculpat, de circumstanţele personale ale inculpatului, care, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la dosarul cauzei, prezintă diagnosticul de "tulburare de personalitate şi adaptare, tentativă de suicid prin spânzurare, personalitate modificată organic", Înalta Curte, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciază că în speţă s-a făcut o corectă individualizare, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţii acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare invocat în susţinerea recursului.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2465/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2467/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2466/2012. Penal