ICCJ. Decizia nr. 2467/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2467/2012
Dosar nr. 1086/108/2012
Şedinţa publică din 25 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 77 din 8 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012, în baza art. 197 alin. (1), raportat la alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.F.M. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă continuată.
I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
în baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, în formă continuată.
I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art. 35 alin. (3) C. proc. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 28 ianuarie 2012, până la zi.
În baza art. 14 şi 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată - minora P.D.F., reprezentată legal de mama sa - P.A.O., nu a dorit să se constituie parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2250 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 21 februarie 2012, întocmit în Dosarul nr. 52/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul P.F.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând în aceea că în perioada anilor 2007 - 2011, în repetate rânduri, prin ameninţare şi constrângere, a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa minoră - P.D.F. (în prezent în vârstă de 13 ani).
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor care îi sunt imputate iar la primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a recunoscut şi le-a însuşit.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de constatare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare psihologică, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, copia de pe cazierul judiciar, prima instanţă a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea reţinută în rechizitoriu, respectiv, că inculpatul P.M.F. a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, P.D.F., începând aceste relaţii, încă din perioada când fiica sa avea vârsta de 7 ani. Ultimul act sexual a avut loc în luna decembrie 2011, când, aşa cum a recunoscut inculpatul, a fost un raport sexual finalizat.
Despre atitudinea minorei, inculpatul a arătat că niciodată aceasta nu a acceptat, de bunăvoie, întreţinerea de raporturi sexuale şi a considerat că, mai ales atunci când avea vârsta de doar 7 ani, nici nu realiza ce i se întâmpla şi ce i se cerea. Insistenţele inculpatului, puterea de a o supune, în pofida voinţei acesteia, au determinat-o pe minoră să întreţină un raport sexual cu tatăl său, iar atunci când manifesta chiar o opoziţie minoră, nimic nu îl împiedica să o lovească cu palma peste cap şi să îi reproşeze lucruri colaterale, cum ar fi obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare la învăţătură.
Ultimul episod în care inculpatul s-a manifestat violent faţă de minoră, a fost cu ocazia revelionului 2011 - 2012, când mama minorei împreună cu aceasta au plecat la o petrecere, împotriva voinţei inculpatului. După miezul nopţii, inculpatul, pe motiv că au întârziat, s-a dus după cele două şi s-a certat cu soţia, iar pe fiica sa a bătut-o, cu motivarea din prezent, că era gelos şi considera că ar fi putut avea relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi.
Raportul de constatare medico-legală din 31 ianuarie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Arad a evidenţiat că partea vătămată nu prezintă leziuni traumatice corporale, iar din punct de vedere genital, prezintă un himen complezant, care permite întreţinerea de raporturi sexuale vaginale fără deflorare. Din buletinul de analiză citologică medică-legală nr. 3/A11/2012 reiese faptul că, în secreţia vaginală recoltată nu au fost evidenţiaţi spermatozoizi.
Raportul de evaluare şi consiliere psihologică, întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, relevă indicatori ai unor traume emoţionale şi elemente care să constituie un tablou traumatic. S-a observat că partea vătămată prezintă o stimă de sine scăzută, anxietate şi detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi, care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic; de asemenea, experimentează sentimente de frică intensă, neputinţă şi ruşine. Aceasta depune eforturi în a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate cu trauma, precum şi activităţi, locuri sau persoane care deşteaptă amintiri ale traumei. S-a concluzionat că minora a experimentat experienţe sexuale, inadecvate din punct de vedere al dezvoltării, cu violenţă şi ameninţare, dar fără vătămare.
Prezentă în faţa instanţei, mama minorei, în calitate de reprezentat legal al acesteia, a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, neavând nici o pretenţie bănească de la inculpat.
Prin introducerea art. 3201 C. proc. pen., urmare adoptării Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, s-a dat posibilitatea ca în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi îndeplinirii celorlalte condiţii, prevăzute la alin. (1) - (6), instanţa să poată pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dispoziţii incidente şi în cauză.
La individualizarea pedepselor, prima instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., a ţinut seama de faptul că inculpatul a avut o atitudine constant sinceră, recunoscând faptele pe tot parcursul procesului penal, precum şi de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale. Totodată, s-a avut în vedere şi gradul de pericol social al faptelor săvârşite, care este unul deosebit de ridicat.
În limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, corespund scopului preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la acţiunea civilă, în baza art. 14 şi art. 17, raportat la art. 346 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că partea vătămată P.D.F., reprezentată legal de mama sa, P.A.O., nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal. Deşi prima instanţă a pus în vedere mamei minorei că poate solicita despăgubiri civile, aceasta a declarat că nu doreşte să solicite despăgubiri. În aceste condiţii, chiar dacă procurorul a declarat că, în temeiul art. 17 C. proc. pen., susţine acţiunea civilă, prima instanţă nu a acordat despăgubiri.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, referitor la modalitatea de soluţionare a laturii civile.
În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi admiterea acţiunii civile exercitate din oficiu de procuror, arătând că, în raport cu disp. art. 17 alin. (3) C. proc. pen., chiar dacă în cursul judecării cauzei în fond interesele civile ale minorei nu au fost susţinute de reprezentantul său legal, instanţa era obligată să examineze din oficiu care este prejudiciul moral suferit de victimă.
Prin Decizia penală nr. 79/A din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinţei penale nr. 77 din 8 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012 din 21 februarie 2012.
În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului intimat P.F.M.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata arestului preventiv de la 8 martie 2012 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 350 RON reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu.
Instanţa de apel, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, pe baza motivelor invocate şi a lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi din oficiu, a constatat că apelul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Aceste dispoziţii sunt incidente în situaţia în care victima minoră este lipsită de ocrotire. Or, în cauză, partea vătămată minoră a fost asistată în proces de reprezentantul său legal, respectiv de mama sa, P.A.O., care a declarat că nu are nicio pretenţie bănească de la soţul său inculpat, dorind doar să fie condamnat la detenţie.
Exercitarea din oficiu a acţiunii civile de către procuror sau instanţă nu poate avea loc cu înfrângerea principiului disponibilităţii ce guvernează acţiunea civilă.
Văzând că subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, analizate implicit în cuprinsul considerentelor prezentei decizii [pericolul social al faptelor imputate inculpatului apelant - viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) C. pen.; incest, prevăzută de art. 203 C. pen.] şi pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (faţă de natura infracţiunilor de care este acuzat inculpatul; calitatea victimei - fiica inculpatului; forma continuată a infracţiunilor - pe parcursul a 4 ani, primul act material fiind comis când victima avea vârsta de 7 ani), în baza 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului P.F.M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În susţinerea orală a motivului de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., s-a arătat că în raport de dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanţa din oficiu trebuia să se pronunţe asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă partea vătămată minoră, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a mai arătat că la termenul de judecată din 08 martie 2012 procurorul a susţinut acţiunea civilă şi a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată minoră.
Examinând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 Cod proc. penală, cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice iar recursul parchetului ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
În cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, viol în formă calificată, prev. de art. 197 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b1) şi alin. (3) teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv, incest, prev. de art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, instanţele de fond şi apel au examinat cauza sub toate aspectele şi în baza probatorilor administrate în faza de urmărire, dată fiind poziţia procesuală a inculpatului P.F.M. care s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 Cod proc. penală, au reţinut dincolo de orice îndoială că, încă din anul 2007, prin ameninţare şi constrângere, acesta a întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu fiica sa minoră, P.D.F., care avea vârsta de 7 ani, ultimul act sexual fiind realizat în luna decembrie 2011.
Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că partea vătămată minoră, care nu a împlinit 14 ani, a fost reprezentată de mama sa, P.A.O., care a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În raport de prevederile art. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi apel, că declaraţia de renunţare la despăgubiri făcută de mamă, în numele părţii vătămate minore este ineficientă şi instanţa nu poate lua act de ea, întrucât prejudiciază interesele minorei; principiul disponibilităţii nefiind aplicabil în cazul persoanelor vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Or, în cauză, faţă de dispoziţiile legale enunţate şi având în vedere că s-a stabilit vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor viol şi incest, cele două instanţe erau obligate să se pronunţe din oficiu asupra reparării daunelor morale, în condiţiile în care partea vătămată era o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă - minoră în vârstă de 13 ani -, cu atât mai mult cu cât, la termenul de judecată din data de 08 martie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen., procurorul a susţinut acţiunea civilă şi a solicitat instanţei obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată minoră.
Infracţiunile de viol şi incest, dincolo de aspectul penal, au reprezentat pentru victimă o experienţă traumatizantă, cu sechele severe în plan afectiv şi emoţional, astfel cu rezultă şi din raportul de evaluare şi consiliere psihologică, întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad şi reţinut de către cele două instanţe în argumentarea hotărârilor pronunţate, iar disconfortul psihic provocat, expunerea părţii vătămate la compasiunea publică din partea comunităţii şi cunoscuţilor, constituie suficiente elemente pentru antrenarea unor pretenţii băneşti, ca mijloc de reparare a propriilor valori lezate.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că echilibrul psihic al părţii vătămate poate fi refăcut printr-o reparaţie materială, în cuantum de 10.000 RON, sumă la care urmează să-l oblige pe inculpat cu titlu de daune morale către partea civilă minoră.
Constatând că este incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetului, urmând să caseze decizia instanţei de prim control judiciar şi, în parte, sentinţa instanţei de fond, şi rejudecând, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (5), art. 346 C. proc. pen., să îl oblige pe inculpatul P.F.M. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă, P.D.F.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpatul P.F.M.
Casează decizia penală sus-menţionată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 77 din 08 martie 2012 a Tribunalului Arad numai cu privire la greşita soluţionare a laturii civile şi, rejudecând:
Conform art. 14 alin. (5), art. 346 C. proc. pen., obligă intimatul inculpat la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă P.D.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la 25 iulie 2012.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2466/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2546/2012. Penal → |
|---|
