ICCJ. Decizia nr. 3167/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3167/2012
Dosar nr. 18623/63/2011
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 481 din 31 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18623/63/2011, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.Z., născut în Craiova, jud. Dolj, cu domiciliul în Craiova, str. R., jud. Dolj, în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
A fost disjunsă cauza cu privire acţiunea civilă formulată de partea civilă SC R. SRL Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 393/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.Z., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că SC R. SRL Dăbuleni, având ca obiect principal de activitate recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile, a fost înfiinţată în anul 2006, având ca administrator pe numitul M.M.
Prin procura specială autentificată la BNP M.M.D. sub nr. 730 din 14 aprilie 2008, numitul M.M. l-a împuternicit pe inculpatul R.Z. să ridice sume de bani din contul societăţii şi să semneze documente bancare.
În această calitate, inculpatul R.Z. a încheiat la 3 februarie 2009 cu SC R. SRL Craiova contractul de vânzare-cumpărare nr. X, în baza căruia a achiziţionat mărfuri în valoare totală de 1.400.476,72 RON, conform facturilor fiscale emise de furnizor. Potrivit contractului încheiat între părţi, plata urma să se facă cu file CEC sau numerar, în termen de 25 de zile de la livrare.
Astfel, într-o perioadă relativ scurtă de timp, respectiv februarie - martie 2009, inculpatul a intrat în posesia mărfurilor menţionate, pentru plata cărora a emis un număr de 13 file CEC. Deşi prima filă CEC emisă a fost refuzată la plată din cauza lipsei de disponibil în cont, inculpatul fiind somat de către instituţia bancară să restituie formularele de cecuri, acesta a continuat să emită file CEC.
Comportamentul ulterior al inculpatului, coroborat cu atitudinea descrisă mai sus, a demonstrat, fără dubiu, că intenţia sa, încă de la încheierea tranzacţiei, a fost de a păgubi furnizorul, căci achiziţiile nu au fost înregistrate în contabilitate, fiind vândute, de asemenea, fără întocmirea vreunei documentaţii fiscale, iar în contul din care urmau să fie onorate filele CEC emise ca instrument de plată, a lipsit disponibilul bănesc de acoperire.
S-a mai arătat că, deşi inculpatul a achiziţionat bunuri ce puteau aduce venituri considerabile, acesta nu s-a preocupat de achitarea datoriilor, societatea intrând în procedura de insolvenţă la 26 mai 2009.
Aşa cum a rezultat din declaraţia reprezentantului SC R. SRL Craiova, C.G., acesta şi-a recuperat o parte din prejudiciu, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 881.587,82 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.Z. criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, solicitând reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare cu aplicarea art. 861 C. pen., în condiţiile în care inculpatul a avut anterior o bună comportare în societate şi a achitat prejudiciul.
Prin Decizia penală nr. 54 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul R.Z. împotriva Sentinţei penale nr. 481 din 31 octombrie 2011, ca nefondat. Apelantul-inculpat a fost obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare din care 100 RON reprezintă 1/2 onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut următoarele:
În drept, faptele reţinute în sarcina inculpatului R.Z. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiune pentru care în mod corect a fost condamnat.
Sub aspectul individualizării pedepsei şi modalităţii de executare, Curtea nu a primit criticile inculpatului. S-a reţinut că latura civilă a procesului penal a fost disjunsă.
S-a mai reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie corespunde gradului de pericol social concret al faptei reţinută în sarcina inculpatului şi periculozităţii acestuia şi poate duce la îndeplinirea scopului preventiv şi educativ al pedepsei aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Sub aspectul pedepsei complementare şi accesorii aplicate inculpatului instanţa de apel a constatat că acestea au fost aplicate cu respectarea principiului proporţionalităţii fiind în acord cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.Z. pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
Criticile formulate nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond care a analizat în mod complet şi judicios toate probele administrate în cauză, încadrarea juridică dată faptei este justă în mod corect reţinându-se că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului R.Z. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., infracţiune pentru care în mod corect a fost condamnat de instanţa de fond.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
În speţă, fapta săvârşită de inculpatul R.Z. prin modalitatea de comitere şi prejudiciul creat este de o gravitate deosebită astfel că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de prima instanţă de control judiciar îndeplineşte scopul preventiv, coercitiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. fiind corect individualizată.
Faptul că inculpatul este infractor primar, are o familie în întreţinere, a recunoscut faptele în tot cursul procesului penal sunt împrejurări care au fost avute în vedere de instanţa de fond la orientarea spre o pedeapsă la limita minimă fiind redusă în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi nu reprezintă împrejurări care să fie reţinute ca fiind circumstanţe judiciare atenuante în condiţiile art. 74 C. pen.
Văzând criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie corespunde gradului de pericol social concret al faptei reţinută în sarcina inculpatului şi periculozităţii acestuia şi poate duce la îndeplinirea scopului preventiv şi educativ al pedepsei aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte apreciind că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate inculpatului, neimpunându-se nici suspendarea executării acesteia numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei; în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Z. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3303/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2475/2012. Penal → |
|---|
