ICCJ. Decizia nr. 2487/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2487/2012
Dosar nr. 198/35/2012
Şedinţa publică din data de 27 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 80/PI din 3 iulie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea de executare a mandatului european de arestare formulată de autorităţile judiciare belgiene şi a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de intimatul persoană solicitată G.A.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut faptul că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu art. 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, dar şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. De asemenea, prima instanţă a constatat că în speţă sunt incidente două motive opţionale de refuz a executării mandatului european de arestare respectiv art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României şi cel prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform căruia autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând admiterea lui, casarea sentinţei şi rejudecând, să se admită sesizarea autorităţilor judiciare olandeze privind executarea mandatului european de arestare, nefiind incident în cauză nici un motiv opţional de refuz.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru cele de urmează:
Mandatul de arestare european reprezintă o decizie juridică emisă de un stat membru pentru arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane dată în urmărire penală sau pentru executarea unei sancţiuni privative de libertate. Mandatul este un instrument destinat întăririi cooperării între autorităţile juridice din statele membre, prin eliminarea extrădării. Se bazează pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor în probleme penale. Mandatul de arest european se bazează pe o Decizie cadru adoptată de Consiliu pe 13 iunie 2002 dar şi pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare s-a emis pentru infracţiunea de participare la un grup criminal organizat, faptă ce, potrivit dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 302/2004 republicată, se regăseşte între cele 32 care dau loc la predare fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
În sarcina persoanei solicitate s-a reţinut că acesta se prezenta la T.G. pentru a cumpăra hainele sport furate, pe care apoi le comercializa prin magazinul de articole sportive pe care îl deţine în Oradea şi că l-a ajutat pe T.M. sen. în privinţa administrării şi rezolvării problemelor actelor firmei acestuia din urmă, sens în care persoana solicitată a făcut apel la propriul contabil.
Faţă de această stare de fapt descrisă în mandatul european de arestare, prima instanţă a apreciat că este incident motivul opţional de refuz de executare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 apreciindu-se că este vorba despre o faptă comisă pe teritoriul României.
Înalta Curte, cu privire la acesta, constată că, pe de o parte, motivul de neexecutare al mandatului, în sensul că acesta se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, este un motiv opţional, care nu obligă instanţa solicitată, iar pe de altă parte, în cazul de faţă, tot conform legii române, infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată alături de alte persoane în Belgia s-au desfăşurat pe raza mai multor state, ceea ce implică o competenţă alternativă şi care determină, de asemenea, caracterul opţional al motivului de neexecutare invocat de persoana solicitată în faţa instanţei de fond.
Cât priveşte cel de al doilea motiv de refuz de executare a mandatului identificat de prima instanţă, prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform căruia autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare, Înalta Curte constată că persoana solicitată a formulat un denunţ la D.I.I.C.O.T. cu privire la aceleaşi fapte care fac obiectul mandatului european de arestare. Din relaţiile oferite de D.I.I.C.O.T. a rezultat că până la această dată nu a fost începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane, astfel că nu se poate concluziona faptul că persoana solicitată face obiectul vreunei proceduri penale pe teritoriul României.
Audiat, la termenul din data de 27 iulie, persoana solicitată nu a recunoscut comiterea vreunei fapte de natură penală menţionând că a cumpărat mărfuri despre care nu cunoştea că provin din infracţiuni. A mai menţionat că este de acord cu regula specialităţii, fiind de acord să fie cercetat doar în legătură cu această cauză.
Constatându-se îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare inclusiv cea prevăzută de art. 100 din Legea nr. 302/2004 referitoare la regula specialităţii, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul, va casa sentinţa şi rejudecând admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare belgiene.
În temeiul art. 103 alin. (8) Legea nr. 302/2004 va dispune arestarea preventivă a persoanei solicitate şi emiterea mandatului de arestare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 80/PI din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 198/35/2012.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare belgiene.
Dispune în temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, arestarea preventivă a persoanei solicitate G.A.I. (fiul lui A. şi I., născut la 27 iunie 1975 în Oradea, judeţul Bihor, domiciliat în Biharia, jud. Bihor), în vederea predării, împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare în Dosarul nr. 2011/184 de Judecătorul de instrucţie al Tribunalului de Primă Instanţă Turnhout - Belgia, din data de 12 aprilie 2012 - pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
Dispune emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2872/2012. Penal → |
|---|
