ICCJ. Decizia nr. 194/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 194/2012
Dosar nr. 7013/1/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 141/P/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, sa dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de C.C.F., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, V.A. şi P.D., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), apreciindu-se că faptele invocate de persoana vătămată nu există. Nemulţumit de această soluţie, petiţionarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, prin rezoluţia nr. 523/11/2/2009 din 27 iulie 2010, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată, reţinându-se că magistraţii au soluţionat câteva cauze în care petentul a fost parte, însă nu le este imputabil că soluţiile adoptate nu au corespuns dorinţei ori preferinţelor petiţionarului, concluzionându-se inexistenţa faptelor imputate în materialitatea lor.
Împotriva rezoluţiei nr. 141/P/2008 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, petentul H.C. a formulat plângere şi a solicitat desfiinţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, întrucât toţi intimaţii sunt vinovaţi de comiterea infracţiunilor reclamate, susţinând că magistraţii au adoptat hotărâri nelegale şi netemeinice, în cauzele pe care le-au avut de judecat şi care au constituit obiectul dosarelor nr. 5718/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, şi, respectiv 69/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Prin sentinţa penală nr. 127/ F din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul H.C. împotriva rezoluţiei din 7 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 141/P/2008, menţinându-se rezoluţia, atacată. A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul şi în decizia penală nr. 839 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar H.C. împotriva sentinţei penale nr. 127/ F din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, constatându-se că, în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 noiembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţinând că hotărârea pronunţată este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
La data de 31 august 2011, împotriva deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011, petentul H.C. a formulat contestaţie în anulare solicitând, în esenţă, judecarea cererii sale depuse la data de 28 iunie 2011 în dosarul nr. 1112/46/2010 şi anularea cheltuielilor judiciare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanţa de recurs care poate greşi, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale după care se desfăşoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanţă cu materialele aflate la dosar. Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.
Faţă de motivele invocate de contestator şi faţă de prevederile dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) - când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) - când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) - când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare, a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) - când împotriva unei persoane s-au pronunţat doua hotărâri definitive pentru aceeaşi fapta.
e) - când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte contestaţia a fost formulată la data de 31 august 2011, iar potrivit dispoziţiilor art. 388 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Din actele dosarului ataşat rezultă că, hotărârea a fost pronunţată la data de 3 martie 2011, iar contestatorul a formulat prezenta contestaţie în anulare la data de 31 septembrie 2011, astfel că, termenul prevăzut de lege, respectiv de dispoziţiile art. 388 alin. (l) C. proc. pen., pentru introducerea contestaţiei în anulare, este cu mult depăşit.
Faţă de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare prealabilă a îndeplinirii condiţiilor de formă a contestaţiei în anulare, instanţa admite în principiu contestaţia în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţie este din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar.
În consecinţă, termenul prevăzut de lege pentru introducerea contestaţiei în anulare nu a fost respectat, iar motivele invocate de către contestator, respectiv judecarea cererii sale şi anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, nu se încadrează în niciunul din cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., ca atare, contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul H.C. împotriva deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1112/46/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2487/2012. Penal → |
|---|
