ICCJ. Decizia nr. 1883/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1883/2012
Dosar nr. 501/57/2012
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Alba-lulia, Secţia Penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate C.C. şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Germania, cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
A constatat că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialităţii.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.C., în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data 30 mai 2012 şi până la data de 22 iunie 2012.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore în data 25 mai 2012 şi arestată în perioada 25 mai 2012 şi până la data de 29 mai 2012.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 25 mai 2012 Curtea de Apel Alba lulia a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în vederea arestării pe o perioadă de 5 zile a persoanei solicitate C.C., împotriva căreia a fost emis mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27 ianuarie 2005, măsură ce se impune a fi luată în temeiul art. 103 alin. (2) rap. la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată pe baza semnalării transmisă prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene Bucureşti, sub nr. 1319898/SIRENE/CL din 25 mai 2012.
Instanţa, constatând întrunite condiţiile textului de lege sus arătat, luând poziţia procesuală a persoanei solicitate a dispus arestarea pe o perioadă de 5 zile în intervalul 25 mai 2012 - 29 mai 2012, acordând în acelaşi timp un termen de 5 zile în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Prin mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27 ianuarie 2005, s-a cerut arestarea persoanei solicitate C.C. şi predarea acesteia către autoritatea judiciară emitentă a mandatului.
S-a reţinut în expunerea de motive a mandatului că persoana solicitată C.C. este suspectat de comiterea infracţiunii de trafic organizat de droguri (heroină) în cantităţi mici prev. de art. 30a din Legea pentru stupefiante şi art. 53 C. pen. german, pentru care se aplică pedeapsa până la 15 ani închisoare, fapta constând în aceea că în intervalul iulie 1997 - octombrie 1998 persoana solicitată C.C. împreună cu numiţii D. şi S. din localitatea Sibiu - România, deja urmăriţi penal, au constituit un grup infracţional care se ocupa cu organizarea transportului de heroină din România prin Ungaria, Austria şi Germania până la Rotterdam - Olanda şi cu vânzarea acesteia. În intervalul menţionat anterior diverşi curieri au transportat din România, în cel puţin 10 cazuri, cantităţi de heroină între 25 şi 31 kilograme cu o puritate de 80-90 %. Transportul se efectua cu autoturisme şi autocare înspre Rotterdam unde cumpărătorii ridicau marfa din camere de hotel.
Curtea a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în sensul stabilirii următoarelor aspecte:
1. dacă j s-a comunicat mandatul european de arestare persoanei solicitate;
2. dacă aceasta consimte la predarea sa autorităţilor judiciare ungare;
3. dacă are cunoştinţă de învinuirile care i se aduc în acest mandat şi poziţia sa faţă de ele.
Totodată a adus la cunoştinţă persoanei solicitate regula specialităţii care semnifică faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităţilor judiciare germane în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care se aduc, nu poate fi cercetat ulterior de acestea şi pentru alte fapte.
Persoana solicitată a învederat instanţei că nu consimte la predare.
Conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa, instanţa a procedat la audierea acesteia, care nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea sa şi nu a invocat vreunul din motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, declarând doar că nu a săvârşit faptele reţinute în mandatul de arestare european, că din anul 1995 nu a mai părăsit teritoriul României şi că prezenţa sa este necesară în cadrul familiei.
Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În raport cu textul de lege menţionat, precum şi cu celelalte prevederi din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi nu poate efectua verificări cu privire la existenţa faptelor de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată.
Din analiza dispoziţiilor legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului şi la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca şi, ca atare, aspectele legate de existenţa faptelor imputate excedează analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, întrucât raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Analizând sesizarea formulată şi actele depuse, instanţa a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeaşi lege legate de dubla incriminare, că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea şi nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege.
S-a reţinut că, din actele dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 35 din 16 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 90/A/2007 a Curţii de Apel Alba lulia, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Referitor la luarea măsurii arestării în vederea predării, s-a apreciat că acuzaţiile grave aduse, vizând implicarea şi aderarea la un grup care s-a ocupat cu traficul în cantităţi mari de droguri de mare risc, în contextul în care persoana urmărită a săvârşit în anul 2006 pe teritoriul României o infracţiune de consum ilicit de droguri, impun luarea unor măsuri restrictive ferme apte să asigure garanţii cu privire la executarea mandatului emis de autorităţile din Germania.
Prin urmare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, având în vedere antecedentele penale ale acestuia, instanţa a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat recurs persoana solicitată, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanţă a dispus, în mod corect, în temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate C.C. şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Germania, cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În ce priveşte măsura arestării persoanei solicitate, înalta Curte constată că a fost dispusă în mod legal de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, constatându-se îndeplinite cumulativ condiţiile pentru arestarea persoanei solicitate în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare.
Analizând sesizarea formulată şi actele depuse, instanţa a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeaşi lege legate de dubla incriminare, că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea şi nu este incident nici unul din motivele obligatorii şi opţionale de refuz al executării prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, instanţa, luând act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară germană, a dispus audierea acesteia, consemnând poziţia sa faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii în ceea ce priveşte identitatea. Sub acest ultim aspect, persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni, în ceea ce priveşte identitatea.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus-menţionate, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
În ce priveşte temeinicia sesizării, aceasta nu poate face obiectul cenzurii unei instanţe române, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanţă. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul persoană solicitată C.C. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Alba-lulia, Secţia Penală să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată C.C. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Alba-lulia, Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 501/57/2012.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 194/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
