ICCJ. Decizia nr. 2515/2012. Penal. Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2515/2012

Dosar nr. 954/2/2012

Şedinţa publică din 8 august 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 180 din data de 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 2498/D/P/2011 din data de 02 februarie 2012, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului D.A.C., domiciliat în Bucureşti, sector 5, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.; aderare şi sprijinire a unui grup constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 C. pen. şi complicitate la evaziune fiscală în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

II. În baza art. 262 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.;

1. Scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului D.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aderare şi sprijinire a unui grup constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 8 Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 C. pen.

2. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.C.Ş., cu domiciliul în municipiul Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., aderare şi sprijinire a unui grup constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani prevăzută şi pedepsita de art. 8 Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la spălare de bani în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

III. În baza art. 228 alin. (4), 6 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

l. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P. C o stei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., aderare şi sprijinire a unui grup constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscala şi spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 8 Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la spălare de bani în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

2. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la spălare de bani în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

În actul de sesizare al instanţei s-au reţinut în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.A.C., următoarele:

În fapt s-a reţinut că în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 inculpatul D.A. - Constantin a aderat şi sprijinit grupul iniţiat şi constituit de către martorii denunţători T.E. şi D.I.A. în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, i-a ajutat pe liderii şi membri grupului în scopul îngreunării urmăririi penale şi i-a sprijinit în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin acte de complicitate morală, prin furnizarea de informaţii confidenţiale din Dosarul cu nr. 1643/D/P/2010 instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, dosar ce s-a aflat în fază de anchetă secretă.

Astfel în perioada mai - iunie 2010 inculpatul, comisar la D.G.P.M.B. - S.I.F. Birou nr. 4, i-a cunoscut pe martorii T.E., D.I.A. şi B.L.C. cu ocazia unui control efectuat de o echipă mixtă Poliţe - Garda Financiară la societatea la care martorii au avut calitatea de asociaţi, administratori respectiv asistent manager, respectiv SC C.R.F. SRL Ulterior, pe platforma complexului comercial „S.M.,, unde martorii şi-au desfăşurat activitatea comercială, T.E., având informaţii vagi despre posibila existenţă a unui dosar penal pe numele lui şi a societăţii instrumentat de un anume „P." i-a povestit situaţia inculpatului. Acesta auzind numele „P.,, i-a comunicat martorului că această persoană a fost şeful prietenului său C.C.Ş., ofiţer în cadrul B.C.C.O. Bucureşti şi s-a oferit să se intereseze de acest posibil dosar penal. Ulterior, inculpatul sa întâlnit cu martorii denunţători la sediul societăţii unde, în condiţii de totală conspirativitate, (le-a atras atenţia să ascundă telefoanele, comunică prin scrieri pe coli A4) le-a spus faptul că pe numele lor exista un dosar penal, că telefoanele le-au fost ascultate şi în consecinţă să aibă grijă ce vorbesc, că dosarul a vizat societatea lor şi activităţile de import mărfuri din Italia sau alte state europene. în aceeaşi perioadă inculpatul s-a întâlnit separat cu martora B.L.C. în diferite locaţii căreia i-a comunicat aceleaşi informaţii din dosarul penal instrumentat de D.I.I.CO.T. începând cu sfârşitul lunii septembrie 2011 inculpatul a avut întâlniri periodice cu membrii grupării în cadrul cărora le-a explicat gradual stadiul cercetărilor, obiectul dosarului, schema infracţională de achiziţii mărfuri prin societăţi interpuse, numerele de telefon ascultate, deciziile procurorului de caz, precum şi momentele operative ce au urmat în cauză. în toată această perioadă (septembrie 2010-ianuarie 2011) dosarul penal instrumentat de D.I.I.CO.T. s-a aflat în faza anchetei secrete (punerea sub supraveghere a conturilor, interceptarea convorbirilor telefonice, activităţi de filaj etc). Se reţine în rechizitoriu că gradual inculpatul „se apropie" de martora B.L.C. care a devenit principalul membru al grupării cu care acesta s-a întâlnit în scopul furnizării de informaţii confidenţiale din dosarul de urmărire penală. De asemenea, gradual inculpatul a început să obţină foloase materiale sau de altă natură de la membrii grupului, constând în legume şi fructe, plata unor cursuri pentru fiica sa minoră la aceeaşi şcoală unde învăţa şi fiul minor al martorei B.L.C.. Inculpatul a legat o relaţie de prietenie cu martora B.L.C. care a petrecut Revelionul 2010-2011 alături de aceasta, soţul ei, martorul M.D., membru al grupării într-un restaurant din Complexul rezidenţial P.V., costul biletului de acces fiind achitat de către martora B.L.C.. în cursul lunii decembrie 2010, ancheta penală desfăşurată de către D.I.I.CO.T. s-a apropiat de final. în consecinţă, inculpatul le-a comunicat data la care s-ar fi efectuat percheziţiile domiciliare şi la care ar fi fost reţinuţi. O prima dată fixată respectiv, 22 decembrie 2010 nu a fost respectată de către anchetatori din motive obiective, momentul fiind amânat. Inculpatul le-a comunicat motivele pentru care acţiunea a fost amânată. Ulterior, în cursul lunii ianuarie 2011, stabilindu-se o nouă dată pentru momentul operativ, respectiv 12 ianuarie 2011, inculpatul le-a comunicat de îndată, atrăgându-le atenţia că de această dată planul operativ s-ar fi concretizat, lucru care s-a şi întâmplat.

Informaţiile oferite au fost de natură să îngreuneze activitatea de urmărire penală, întrucât martorii denunţători au fost mult mai precauţi în comunicările efectuate prin intermediul telefoanelor mobile, au efectuat demersuri în scopul obţinerii de documente care să asigure o aparenţă de legalitate pentru societăţile fantomă folosite în activitatea infracţională şi şi-au prestabilit apărări pentru situaţia în care au fost traşi la răspundere de către organele judiciare.

În faza urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunţ şi declaraţii martor denunţător T.E. (filele 1, 167-169, 314); denunţ şi declaraţii martor denunţător D.I.A. (fiele 13, 183-184, 294-295); denunţ şi declaraţii martor denunţător B.L.C. (fiele 2-7, 161- 164, 255-256); denunţ şi declaraţii martor denunţător M,D, (fila 10, 160, 383); declaraţie martor B.C.C. (fiele 192-193, 419); declaraţii inculpat (fiele 222-227, 247, 273, 316-317); declaraţie martor C.N. (fiele 245, 280-281); declaraţie martor P.C. (filele 242-244, 416); declaraţie martor C.C.Ş. (filele 236-241, 268-272, 418); procese-verbale de transcriere a interceptărilor telefonice (fiele 25-33, 409-415); procese-verbale de recunoaştere după planşa foto cu martorii denunţători T.E., D.I.A., B.L.C., M.D. şi martorul B.C.C. (fiele 144-159, 176-182,185-191,194-200); înscrisuri (fila 165); proces-verbal ridicare probe scris (fiele 272-276); raport de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 385-391); listing apeluri telefonice (fila 166); adresa D.I.I.CO.T. şi răspuns Vodafone România (fila 282-291); procese-verbale de investigaţie (filele 20, 120-136, 139-143, 206-207); memory-stick cu imagini din data de 31 decembrie 2010-01 ianuarie 2011 (fii. 16-17) şi acte de urmărire penală din Dosarul de baza cu nr. 1643/D/P/2010 (filele 34-119, 424-678).

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, martorii T.E., D.I.A., B.L.C., M.D., B.C.C., C.N., P.C., C.C.Ş., U.I.B. şi a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri la cererea inculpatului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele:

În perioada septembrie 2010-ianuarie 2011, în cadrul unor întâlniri repetate, inculpatul D.A. a furnizat martorilor denunţători B.L.C., T.E., D.I.A. şi M.D. informaţii legate de ancheta penală desfăşurată în Dosarul cu nr. 1643/D/P/2010 instrumentat de D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în care aceştia au fost urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din declaraţia inculpatului şi a martorilor T.E. şi B.L., Curtea de Apel reţine că a rezultat că inculpatul i-a cunoscut cu ocazia unui control desfăşurat de către o echipă mixtă Poliţie - Gardă Financiară. Ulterior, după ce martorul T.E. a menţionat că are nişte bani blocaţi şi a întrebat dacă inculpatul l-a cunoscut pe un anume „P.", inculpatul a luat legătura cu martorul C. C., prieten al său din copilărie şi care avea în lucru respectivul dosar, de la care a aflat informaţii în legătură cu această anchetă. Ulterior, inculpatul le^a adus la cunoştinţă martorilor denunţători că pe numele lor a existat un dosar penal instrumentat de D.I.I.C.O.T., că telefoanele mobile le sunt interceptate, atenţionându-i să aibă grijă ce vorbesc la telefon.

La una dintre întâlnirile inculpatului cu martorii denunţători în biroul societăţii SC C.R. SRL din S.M. inculpatul a întocmit o schiţă din care a rezultat modul cum ei au lucrat în activitatea comercială, mod ce a constituit obiectul Dosarului cu nr. 1643/D/P/2010, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor denunţători coroborate cu înscrisul depus la dosar de martora B. (fila 165 dup), cu recunoaşterea inculpatului din declaraţia dată în cursul urmăririi penale - fila 317 vol.I dup „este posibil să fi completat şi eu una în încercarea de a afla care este circuitul comercial".

A fost adevărat că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică administrat în cauză a concluzionat că nu s-a putut stabili dacă înscrisul de mână din cuprinsul schemei a fost sau nu executat de către inculpat dată fiind cantitatea reduse a scrisului în litigiu precum, dinamismului redus de execuţie şi imitării cu fidelitate a modului de execuţie tipografic. Raportul a stabilit, însă, intenţia autorului grafic de a-şi disimula caracteristicele grafice ale scrisului propriu cu ocazia întocmirii procesului - verbal prin care au fost luate probe de scris (raportul de constatare tehnico-ştiinţifica fila 385-391), astfel încât, având în vedere declaraţia dată în cursul urmăririi penale care a susţinut varianta martorilor denunţători, instanţa a considerat acest aspect dovedit. Inculpatul a precizat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că a întocmit această schiţă pentru a aflat care a fost circuitul comercial folosit de inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală, dar o astfel de atitudine nu a fost explicabilă în condiţiile în care martorii nu au adus nicio completare la informaţiile oferite de inculpat, iar ancheta penală a stabilit deja acesta aspect.

Inculpatul i-a mai comunicat martorei B.L., cu care a avut mai multe întâlniri, că a fost vorba despre un dosar penal ce a vizat activitatea societăţii la care a lucrat, ca principalii suspecţi sunt ea şi T.E., i-a precizat numerele de telefon care au fost interceptate, momentele operative şi datele acestora (iniţial acesta trebuia să fie în decembrie 2010), faptul că a fost urmărită de echipe de filaj, precizându-i şi autoturismele echipelor de filaj (marca culoare etc ), motivele pentru care operaţiunea de ridicare şi audiere nu au mai avut loc în decembrie 2012, faptul că a urmat să fie arestată în ianuarie 2011.

Cel mai probabil, reţine Curtea de Apel, inculpatul nu a avut acces la date referitoare la modalitatea de supraveghere a inculpaţilor (marca sau numărul de înmatriculare al maşinilor), întrucât, după cum au arătat martorii P.C., C.N. şi C.C., astfel de informaţii nu au apărut în dosar, fiind cunoscute doar de lucrătorii de poliţie care au efectuat supravegherea şi de şeful serviciului respectiv. Cu toate acestea, din declaraţiile martorilor denunţători (martora B.L., a cărei declaraţie a fost confirmată de D.I.A., căruia i-a comunicat acest lucru) a rezultat că inculpatul ar fi comunicat astfel de informaţii, probabil cu intenţia de a-i convinge de veridicitatea celorlalte informaţii furnizate din dosar, a căror realitate a fost, de altfel, confirmată de conţinutul dosarului cât şi de desfăşurarea anchetei (inculpaţii au fost arestaţi în luna ianuarie 2011, după ce o acţiune iniţială fusese amânată în decembrie 2010 ca urmare a absenţei din ţară a martorului D.I.A.). Faptul că printre informaţiile reale comunicate s-au aflat şi unele despre inculpatul nu avea date certe nu a fost de natură a înlătura existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului, ci doar a circumstanţiat contextul în care s-a realizat.

În urma acestor informaţii, confirmându-li-se faptul că activitatea în calitate de reprezentanţi ai SC C.R. SRL a făcut obiectul unui dosar penal, martorii denunţători au avut mai multe întâlniri la care au discutat despre modalitatea în care a urmat să prezinte situaţia organelor judiciare, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor B.L. şi D.I.A. Totodată, martorii denunţători au folosit numere noi de telefon, continuând, însă, să le folosească şi pe cele vechi, toate interceptate de organele de cercetare penală, rezultând interceptări ale unor convorbiri care au fost folosite ca mijloace de probă pentru a se propune şi lua măsura arestării preventive a martorilor denunţători, după cum a rezultat din declaraţiile date de martorii C.N. şi C.C.

Referitor la ultima întâlnire dintre inculpat şi martora B., instanţa a constatat că în declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale, martora a precizat că a avut loc în jurul datei de 09 ianuarie 2011 (fila 163 dup, dată ce cade într-o zi de duminică potrivit calendarului anului respectiv), pentru ca în faţa instanţei să precizeze că a fost vorba de ultima duminică înaintea datei la care a fost arestată. Inculpatul s-a apărat invocând faptul că în respectivul sfârşit de săptămână a fost plecat în judeţul Braşov, la un prieten din copilărie pentru a serba naşterea fiicei sale, aspect confirmat de martorul U.I.B.. Tot acest martor a precizat, însă, că familia inculpatului a părăsit pensiunea la care au fost împreună în jurul orei 14.00 astfel încât inculpatul a avut posibilitatea de a ajunge în Bucureşti (în 3-4 ore) pentru a se întâlni cu martora B. în faţa casei sale, astfel încât proba încuviinţată inculpatului nu a fost de natură a infirma declaraţia dată de martora denunţătoare.

Cu privire la sursa informaţiilor oferite inculpat, acesta a confirmat martorei B. că le are de la prietenul sau, fost coleg de generaţie pe nume „C." (iniţial i-a pronunţat prenumele de C., după care îl menţiona cu iniţialele „C.C.„- martorul C. C.) care a fost şeful poliţistului de caz şi subordonat al numitului „P." Martorul C. C. a arătat că inculpatul i-a spus că italienii ar fi ştiut de dosar, dar a precizat că nu i-a dat inculpatului nicio informaţie referitoare la acest lucru (fila 240 dup, fila 88 d.i.), aspect infirmat, însă, de declaraţiile martorilor denunţători (care îl indică drept sursă a informaţiilor precizată de inculpatul D.), de caracterul real al informaţiilor oferite, ca şi de numărul limitat de persoane care aveau acces la aceste informaţii (procurorul de caz, martorii P. şi C. şi martorul C., acesta din urmă fiind sigurul care avea o legătură cu inculpatul D.). De altfel, singurul motiv pentru care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la acest martor a fost faptul că nu s-a dovedit scopul în care au fost furnizate aceste informaţii, reţinându-se că a lipsit intenţia, dar că fapta sa a constituit o gravă abatere disciplinară.

Referitor la foloasele materiale obţinute de către inculpat ca urmare a relaţiilor formate cu martorii denunţători, instanţa a apreciat că astfel de „cadouri" nu au influenţat existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului şi au fost doar indicii de natură a confirma relaţia dintre aceştia, precum şi un eventual mobil al inculpatului. De altfel, valoarea dovedită a acestor foloase materiale a fost relativ mică: câteva lădiţe de fructe şi legume, valoarea biletului de participare la petrecerea de Revelion 2010-2011 desfăşurată în Complexul „P.V.", atât acestuia, cât şi fiicei sale minore.

Cu privire la folosul obţinut de către inculpat ca urmare a achitării de către martora B.L. a valorii mai multor cursuri gen workshop la o şcoală privată pentru fiica acestuia minoră, instanţa a apreciat că acest aspect a fost infirmat de înscrisul emis de C.D.P.A. (fila 47 d.i.) din care a rezultat că fiica inculpatului a participat la un singur workshop, oferit participanţilor cu titlu gratuit.

Contactele dintre martorii denunţători şi inculpat, recunoscute, de altfel de acesta din urmă, au fost confirmate şi de listingul convorbirilor telefonice purtate de pe telefonul personal al martorei B.L., listing ce a cuprins şi datele unor apeluri efectuate în data de 07 octombrie 2010 cu inculpatul D.A.C., (fila 166 dup), ca şi de listingul telefonic depus de inculpat la dosarul instanţei, precum şi de convorbirile telefonice interceptate dintre inculpat şi martora B..

Inculpatul a recunoscut că a avut contacte cu martorii denunţători, dar a arătat că a făcut acest lucru la solicitarea martorului C.C. care a dorit să ştie ce amănunte cunosc aceştia cu privire la ancheta penală, aspect susţinut şi de către acest martor. Instanţa a apreciat că această susţinere a fost făcută pro-causa de inculpat, în scopul sustragerii de la urmărire penală şi respectiv, în baza relaţiei de prietenie veche de 30 de ani de către martor şi nu a fost confirmată de niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. în condiţiile în care martorii denunţători a infirmat acest aspect, iar inculpatul nu a obţinut de la aceştia nici un fel de informaţie relevantă (faptul că martorii denunţători ar fi ştiut de existenţa unui dosar penal lucrat de D.I.F. şi nu de B.C.C.O. nu era de natură a influenţa prea mult situaţia în condiţiile în care ştiau că sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală ca urmare a importului de marfă intracomunitară), dar a continuat să se întâlnească cu aceştia. O astfel de investigaţie în afara cadrului formal nu a fost plauzibilă în condiţiile în care nici inculpatul şi nici martorul C. nu au comunicat acest aspect martorului P. (şeful martorului C.) şi nici procurorului de caz, iar inculpatul nu a avut încuviinţarea niciunuia pentru a desfăşura activităţi investigative în respectivul dosar, lucrat de o structură judiciară din care nu a făcut parte.

Inculpatul a încercat să susţină că a făcut aceste investigaţii fără autorizarea procurorului în temeiul atribuţiilor de serviciu, aşa cum a rezultat din fişa postului (fila 53 d.i.). Din acest înscris a rezultat, într-adevăr, că inculpatul a avut îndatorirea de a organiza şi desfăşura activităţi informativ-operative pentru obţinerea de date şi informaţii necesare documentării activităţii infracţionale ale persoanelor suspecte că pregătesc comiterea de infracţiuni în domeniul financiar (în dosarul de evaziune fiscală faptele erau deja săvârşite) şi de a colabora cu ofiţerii din cadrul celorlalte Birouri din SIF, acordând sprijin, după caz, şi structurilor teritoriale, dar, desigur, aceste obligaţii trebuie îndeplinite doar în limitele cadrului legal, în dosarele care îi sunt repartizate şi cu încuviinţarea şefului biroului. în plus, inculpatul a fost un ofiţer de politie care a avut cunoştinţă că dosarul respectiv a fost în ancheta proprie a procurorului, astfel încât, nu a putut efectua acte de urmărire decât în baza unei delegări. De altfel, chiar inculpatul a precizat că a fost singura dată când a desfăşurat astfel de activităţi investigative, astfel încât această apărare a fost înlăturată de către instanţa de judecată, nefiind confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză.

Totodată, inculpatul a justificat întâlnirile cu martora B.L. ca având scopul de a-şi găsi o locuinţă, întrucât a dorit să se mute, astfel încât a luat legătura cu administratorul complexului rezidenţial în care a locuit martora, aspect confirmat de aceasta. Desigur, discutarea unor aspecte corelative activităţii ce are caracter infracţional nu a fost de natură a exclude faptul că în cadrul întâlnirilor respective inculpatul a furnizat date din dosarul penal. De altfel, inculpatul ar fi trebuit să se abţină de la folosirea acestei martore pentru intermedierea unei tranzacţii imobiliare, despre care a ştiut că este implicată în activitatea judiciară a colegului său, martorul C., în calitate de învinuit, cel puţin în temeiul unor consideraţii deontologice.

De altfel, declaraţiile inculpatului nu au fost consecvente sub toate aspectele (după ce în cursul urmăririi penale a arătat că este posibil ca el să fi întocmit schiţa cu circuitul comercial folosit de martorii denunţători la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în faţa instanţei a precizat că nu a fost el cu certitudine, cu privire la modalitatea de iniţiere a contactelor şi a primelor informaţii aflate are mai multe variante) şi nici nu s-a coroborat sub anumite aspecte cu cele ale martorului C.C., singur care a susţinut varianta sa, implicat în cauză, atât ca urmare a relaţiei de prietenie cu inculpatul cât şi a calităţii sale de învinuit şi în privinţa căruia procurorul a reţinut că a transmis inculpatului informaţiile din dosar (astfel, inculpatul arată că martorul C. i-a spus că îl bănuieşte pe P. de scurgeri de informaţii, sau că P. a fost iritat de vizitele numeroase pe care inculpatul le făcea martorului C., aspecte infirmat de martor; deşi inculpatul a arătat că urmare a cererii lui T.E. l-a întrebat pe C.C. de dosarul respectiv, C. C. a precizat că întrebarea inculpatului s-a referit la „italieni" precum şi la faptul că aceştia ştiu de existenta unui dosar şi nicidecum la T.E., că inculpatul i-a spus ca italienii ştiu de dosar şi ca aceasta informaţie o are de la B.L.C.; martorul a arătat că din dorinţa de nu strica finalitatea dosarului şi de a obţine date suplimentare l-a rugat să nu vorbească cu B.L.C. despre dosar, iar pe de alta parte daca mai afla alte aspecte de interes pentru dosar să i le spună, dar inculpatul s-a întâlnit cu martora denunţătoare în repetate rânduri contrar celor solicitate de C.C., inculpatul recunoaşte că a primit de la C. mai multe informaţii, inclusiv schema infracţională, în timp ce martorul neagă că i-ar fi furnizat vreo informaţie din dosar, inculpatul susţine că B.L.C. i-ar fi spus că îl cunoaşte pe „C." în timp ce martorul neagă acest lucru).

Faţă de aceste neconcordanţe, Curtea de Apel a înlăturat apărarea inculpatului, apreciind că nu a fost susţinută de aspecte de fapt ce au rezultat din celelalte mijloace de probă administrate în cauză. La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere şi faptul că martorii denunţători au putut beneficia de un tratament sancţionator mai blând în urma formulării denunţurilor şi cooperării cu organele judiciare, astfel încât, apreciind că a fost posibil că implice o doză crescută de subiectivism, a luat în considerare declaraţiile acestora, doar în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului D.A., constând în aceea că i-a ajutat pe infractorii B.L.C., T.E., D.I.A. şi M.D. prin furnizarea de informaţii legate de ancheta penala desfăşurată în Dosarul cu nr. 1643/D/P/2010 instrumentat de D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în care aceştia au fost urmăriţi penal pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii a constat în ajutorul dat de inculpat prin furnizarea de informaţii referitoare la ancheta penală ce ia vizat pe martorii denunţători care aveau la acea dată calitatea de învinuiţi, fiind începută urmărirea penală la 25 august 2010. Ajutorul a fost dat în lipsa unei înţelegeri stabilite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii în scopul de a se întârzia sau împiedica urmărirea penală a martorilor denunţători. Urmarea imediată a faptei a constat într~o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmare rezultă ex re, fiind vorba de o infracţiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. Inculpatul a avut reprezentarea faptelor, a consecinţelor antisociale şi şi-a dat seama, având în vedere calitatea şi experienţa sa de ofiţer de poliţie judiciară, că informaţiile transmise de el au fost de natură a avea ca efect o împiedicare sau întârziere a urmăririi penale, urmarea apărând ca inevitabilă din momentul săvârşirii elementului material. Totodată, inculpatul a ştiut că furnizează informaţiile unor infractori, respectiv unor persoane implicate în activitatea judiciară, cunoscând existenţa dosarului, după cum a şi recunoscut.

Infracţiunea s-a consumat în momentul furnizării informaţiilor, pentru existenţa infracţiunii neavând relevanţă dacă acest scop a fost atins sau nu (în cauza având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, martorii C. şi C. au precizat că acţiunea din ianuarie 2011 a fost un succes şi s-a finalizat cu arestarea preventivă a martorilor denunţători, neexistând probe certe din care să rezulte că obţinerea informaţiilor de la inculpatul D. a dus efectiv la vreo întârziere a desfăşurării urmăririi penale).

Faptul că martorii denunţători nu au fost încă trimişi în judecată nu a avut influenţă asupra existenţei infracţiunii de favorizare a infractorului, fiind suficient ca persoana care a primit ajutorul să fie implicat în activitatea judiciară în calitatea de autor, complice sau instigator la săvârşirea unei infracţiuni.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru furnizarea de informaţii din acelaşi dosar penal martorilor denunţători în perioada sfârşitul lunii septembrie 2010 - ianuarie 2011, ajutându-i, astfel, la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi sprijinind gruparea infracţională constituită în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. S-a reţinut în rechizitoriu că iniţial informaţiile au fost oferite fără o înţelegere prealabilă cu infractorii în scopul zădărnicirii sau îngreunării urmăririi penale, iar la acel moment martorii denunţători epuizaseră o parte a activităţii infracţionale. După acest moment martorii denunţători şi-au continuat activităţile infracţionale cu ajutorul unei alte grupări din Bucureşti (gruparea S.A.M.I.), fapt cunoscut şi comunicat inculpaţilor de către inculpatul D.A.C., apreciindu-se că astfel, activitatea infracţională a făptuitorului s-a tradus atât în aderare la grup şi sprijinire a acestuia cât şi în acte de complicitate morală la infracţiunea obiect al grupării - evaziune fiscală.

Complicitatea este definită de art. 26 C. pen. ca fiind fapta aceluia care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Esenţial pentru a diferenţia infracţiunea de favorizare a infractorului de cea de complicitate la evaziune fiscală a fost momentul la care s-a oferit ajutorul şi s-a intervenit acordul de voinţă: înainte sau în timpul comiterii infracţiunii, respectiv după comiterea acesteia în cazul favorizării infractorului astfel încât ajutorul dat a putut privi o infracţiune în desfăşurare, respectiv una consumată.

Prin urmare, dacă ajutorul dat de inculpat a constat în informaţii referitoare la activitatea infracţională epuizată (septembrie 2010), activitatea sa s-a circumscris unei infracţiuni de favorizare a infractorului, iar dacă s-a referit la activitatea infracţională în desfăşurare (septembrie 2010-ianuarie 2011, perioadă în care martorii denunţători folosesc alţi intermediari pentru sustragerea de la plata taxelor la bugetul de stat prin folosirea aceluiaşi tip de mecanism financiar), activitatea infracţională s-a circumscris unei complicităţi la infracţiunea de evaziunea fiscală dacă au fost îndeplinite toate condiţiile de existenţă ale acestei forme de participaţie.

Pentru a exista participaţia penală sub forma complicităţii ar fi trebuit îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea de către martorii denunţători a unei fapte prevăzute de legea penală (evaziunea fiscală), săvârşirea unor acte de sprijin material sau moral care să nu realizeze elementul material al infracţiunii, săvârşirea actelor cu intenţie, acordul de voinţă.

Din. conceptul complicităţii a rezultat că activitatea complicelui ar fi trebuit să aibă caracter real şi efectiv, în sensul că nu a fost suficient ca activitatea de ajutorare sau înlesnire să fie oferită altui participant, de regulă autor, ci a mai fost necesar ca ea să fi fost folosită de autorul faptei. Aşadar, ajutorul dat, dar nefolosit de autorul săvârşirii faptei nu a putut avea o semnificaţie penală, cât timp contribuţia oferită de complice nu a servit şi nu a fost integrată în procesul dinamic şi cauzal al săvârşirii faptei. Totodată, informaţiile oferite de către inculpat ar fi trebuit să fie de natură a-i ajuta pe martorii denunţători la săvârşirea infracţiunii fie material, fie prin întărirea rezoluţiei infracţionale.

Sub aspectul laturii subiective, actele de complicitate ar fi trebuit săvârşite cu intenţie directă sau indirectă, iar complicele să aibă reprezentarea acţiunii pe care a comis-o autorul şi a urmărilor ei, precum şi a împrejurării că actul de complicitate contribuie la săvârşirea faptei, intenţie existentă în baza unui acord de voinţă între participanţi. Prin urmare, ambii participanţi a trebuit să îşi reprezinte atât propriile activităţi infracţionale, cât şi legăturile realizate între ei în cadrul cooperării lor.

În prezenta cauză, martorii denunţători au declarat că nu au luat în serios informaţiile oferite de inculpat şi că nu l-au perceput niciodată ca făcând parte din grup: martora B.L.: „Nu l-am perceput pe inculpat ca făcând parte din grupul nostru sau ajutându-ne. Nu s-a schimbat nimic în modalitatea de înregistrare contabilă în urma discuţiilor cu inculpatul", martorul D.I.: „Nu l-am perceput niciodată pe inculpat ca făcând parte din grupul nostru sau că ne-a ajutat prin informaţiile furnizate în legătură cu dosarul; de altfel, nici nu am crezut că sunt adevărate.", martorul B.C.C.: „Eu personal nu am crezut informaţiile date de inculpat", martorul M.D.: „Nu am luat nicio măsură de precauţie în urma aflării adevărului, am considerat că nici nu sunt reale", martorul T.E.: „Nu l-am perceput niciodată pe D. ca făcând parte din afacere (...) iniţial nici nu credeam că informaţiile date de inculpat sunt reale". De altfel, interceptările telefonice au confirmat că informaţiile oferite de inculpat nu au fost luate în serios de martori

Lipsa unei modificări cu privire la modalitatea de acţionare a martorilor denunţători ca urmare a informaţiilor furnizate de inculpat a fost confirmată şi de declaraţiile martorului C.N.: ,,(...) începând cu august 2010 mi se părea că martorii denunţători vorbeau mai puţin la telefon, ulterior mi-am dat seama că făceau acest lucru în funcţie de momentele plăţilor. în jurul datei la care Sami a fost arestat, în noiembrie 2010, B.L. şi M.D. şi-au schimbat numerele de telefon, folosind cartele care, de asemenea, au fost interceptate (...) ei vorbeau în continuare la telefon şi nu aveau comportamentul unor persoane care ştiau că sunt cercetate".

Prin urmare, nu s-a constatat că martorii denunţători şi-au schimbat modalitatea de săvârşire a faptei de evaziune fiscală în urma informaţiilor oferite de inculpat (ştiau că sunt blocate conturile Kappo Shopping de la reprezentanţii acestei societăţi, astfel încât au apelat la alţi intermediari şi ca urmare a unei modalităţi de operare care putea fi folosită cu aparenţă de legalitate o anumită perioadă de timp, modalitate confirmată de martorii C. şi C., deci nu ca urmare a informaţiilor primite de la inculpat care a aflat ulterior că erau folosiţi alţi intermediari, după ce au fost extinse cercetările cu privire la aceste fapte) şi nici o întărire a rezoluţiei infracţionale care să se manifeste printr-o accentuare a activităţii infracţionale.

Astfel, în timp ce pentru existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului nu a fost esenţial să se fi realizat efectiv scopul întârzierii sau împiedicării urmăririi penale, pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, inculpatul ar fi trebuit să furnizeze informaţii, considerate reale şi care să-i fi ajutat efectiv pe martorii denunţători, material sau moral, la săvârşirea acestei infracţiuni, fiind necesar şi ca toate persoanele implicate să aibă reprezentarea faptului că sunt animate de aceeaşi voinţă comună de a conlucra pentru a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, aspecte care nu rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză.

Pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (de fapt, textul din legea specială doar trimite la dispoziţiile generale C. pen. atunci când nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale unui grup infracţional organizat, nefiind necesară menţionarea sa în încadrarea juridică a faptei), a fost necesar a se dovedi că inculpatul D., prin furnizarea informaţiile din dosarul penal, referitoare la desfăşurarea anchetei, a sprijinit o asociere constituită de martorii denunţători în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin urmare, inculpatul ar fi trebuit pe de o parte să aibă reprezentarea faptului că martorii denunţători au acţionat ca o grupare în care rolurile au fost clar împărţite, pe o perioadă mai mare de timp şi pe de altă parte că informaţiile furnizate de el au fost folosite în mod efectiv la sprijinirea activităţii acestora în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Deşi inculpatul a avut informaţii generale cu privire la modalitatea de acţiune a martorilor denunţători prin intermediul martorului C., din probele administrate în dosar nu a rezultat cu certitudine că acesta ar fi avut cunoştinţă de organizarea unui grup şi de împărţirea rolurilor între ei şi nici că ar fi existat un acord de voinţă între inculpat şi membrii grupului din care să fi rezultat că toate persoanele implicate au acţionat în vederea susţinerii asociaţiei care ar fi avut ca scop comiterea evaziunii fiscale.

În raport de considerentele arătate, instanţa a apreciat că se impune achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. şi de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu au fost îndeplinite toate condiţiile de existenţă ale acestor infracţiuni. Instanţa a apreciat că temeiul achitării nu a putut fi cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., aşa cum a solicitat inculpatul, întrucât modificarea adusă realităţii înconjurătoare a existat prin acţiunea acestuia de a furniza informaţii referitoare la ancheta penală, dar ea nu s-a concretizat într-o activitate de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală sau de sprijinire a unei asocieri constituite în vederea săvârşirii acestei infracţiuni.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.: dispoziţiile părţii generale a C. pen. (condiţiile răspunderii penale, formele de vinovăţie), limitele de pedeapsa stabilite în C. pen., gradul de pericol social (în raport de gravitatea faptei ce rezultă din calitatea inculpatului de ofiţer de poliţie judiciară, reprezentant al unei instituţii publice extrem de importante, calitate în care avea obligaţia de stricta respectare a legii şi de asigurare a respectării legii, investit cu încredere din partea societăţii care se aşteaptă la protecţie din partea sa, de faptul că fapta a fost comisă prin acte repetate, că dosarul cu privire la care au fost furnizate informaţiile avea ca obiect infracţiuni economice grave), circumstanţele personale ale inculpatului (inculpatul este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale, este poliţist de carieră).

În raport de gravitatea faptelor instanţa a apreciat că nu s-a impus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege în urma aplicării unor circumstanţe atenuante, buna conduită anterior săvârşirii faptelor fiind avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.

Totodată, instanţa a apreciat că gravitatea faptei a impus ca inculpatul să execute pedeapsa în regim închis, pentru ca inculpatul să suporte în mod direct consecinţele actului său antisocial, dar şi pentru asigurarea scopului prevenţiei speciale, astfel încât atât inculpatul, cât şi ceilalţi reprezentanţi ai poliţiei să înţeleagă că astfel de fapte sunt grave şi nu au fost tolerate într-o societate democrată în care colectivitatea a avut aşteptarea de a fi protejată de reprezentanţii legii prin respectarea strictă a normelor legale şi prin aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de săvârşirea de infracţiuni.

Curtea, în baza art. 264 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.A.C., domiciliat în Bucureşti, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, apreciind că o astfel de pedeapsă a fost de natură a corespunde scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. Instanţa a apreciat că, deşi infracţiunea nu a avut conotaţii electorale, ca urmare a gravităţii faptei şi calităţii inculpatului de ofiţer de poliţie judiciară, s-a impus a se restrânge dreptul acestuia de a participa la desemnare autorităţii legislative, urmând a fi aplicabilă şi teza I a art. 64 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din analiza înscrisurilor de la dosar a rezultat că prin ordonanţa nr. 222 din data de 10 decembrie 2011 ora 17.55 inculpatul D.A.C. a fost reţinut pe o perioada de 24 de ore de către D.I.I.CO.T.- Serviciul Teritorial Bucureşti începând cu data de 10 decembrie 2011 ora 17.55 şi până la data de 11 decembrie 2011 ora 17.55 (fila 229-230).

La data de 11 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea D.I.I.CO.T. şi a emis mandatul de arestare nr. 78/UP prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.A.C. pe o perioada de 29 de zile începând cu data de 11 decembrie 2011 şi până la data de 08 ianuarie 2012 inclusiv (fila 367-377).

Măsura a fost prelungită şi menţinută de către instanţa de judecată la primirea dosarului şi pe parcursul judecăţii, în temeiul art. 300¹ şi art. 300² C. proc. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului în baza M.A.P. nr. 78/UP din 11 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţa apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat şi au impus în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia din 10 decembrie 2011 lăzi.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 180 din data de 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul D.A.C.

Ministerul Public a criticat sentinţa în temeiul art. 385¹ pct. 1 lit. c) C. proc. pen., art. 385⁹ pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen., art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Un prim motiv de nelegalitate se arată în motivele de recurs vizează greşita achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Recursul arată că în considerentele sentinţei nu sunt cuprinse motivele pe care se întemeiază soluţia de achitare, iar lipsa motivării atrage desfiinţarea în totalitate a hotărârii şi trimiterea acesteia spre rejiidecare.

De asemenea Ministerului Public arată că judecătorul s-a limitat la a prelua conţinutul rechizitoriului fără a efectua o analiză a materialului probator, fără a preciza motivul pentru care au fost înlăturate probele care susţineau vinovăţia, fără a se preciza care anume au fost înlăturate. Motivarea instanţei în sensul că inculpatul nu a avut reprezentarea aderării la un grup infracţional nu rezistă unei analize a materialului probator. Se susţine că s-a reţinut în cauză existenţa unui grup infracţional simplu ca formă a criminalităţii organizate. Inculpatul, fiind poliţist în cadrul S.I.F. cunoştea că nu are competenţa de a investiga cauze de criminalitate organizată, şi a avut reprezentarea că există un grup infracţional precum şi mecanismul acestuia. Totodată, nu poate fi reţinută nici împrejurarea că inculpatul ar fi furnizat doar informaţii cu caracter general, în condiţiile în care celelalte persoane acuzate au cunoscut când aveau loc descinderile şi faptul că erau supravegheaţi operativ. Mai arată că nu are relevanţă nici împrejurarea că martorul denunţător nu l-a perceput pe inculpat ca membru al grupului. Lipsa acordului de voinţă dintre inculpat şi martorul denunţător, este în opina parchetului un argument juridic fals, acordul de voinţă fiind specific coautoratului şi nu complicităţii sau sprijinirii unui grup infracţional.

În ceea ce priveşte achitarea inculpatului pentru complicitate morală la infracţiunea de evaziune fiscală, se susţine că în mod greşit s-a reţinut lipsa acordului de voinţă, instanţa analizând în mod superficial materialul probator.

O altă critică adusă soluţiei instanţei de fond o constituie greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. Ministerul Public arată că nu s-a avut în vedere natura infracţiunii, modalităţile concrete ale comiterii faptelor, calitatea inculpatului de comisar de poliţie, ceea ce denotă un pericol social sporit. în opinia Parchetului aplicarea unei pedepse de un an nu este îndestulătoare, impunându-se o pedeapsă spre maximul special cu executare în regim de detenţie.

Pentru motivele invocate, soluţia solicitată de Parchet este trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În subsidiar, se solicită Înaltei Curţi, să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi prin rejudecare să pronunţe o hotărâre de condamnare în limitele arătate.

În recursul inculpatului se solicită casarea în parte a sentinţei penale nr. 180 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi rejudecând în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să se dispună achitarea acestuia pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Apărarea arată că din analizarea declaraţiilor martorei Băjenaru Liliana, rezultă că niciuna dintre presupusele informaţii furnizate de către inculpat nu era de natură a corespunde scopului pentru care legea penală a incriminat această infracţiune. Totodată, apărarea consideră că întregul material informativ putea fi obţinut de către martorii denunţători din dosarul de urmărire penală întocmit pe numele lor, deoarece denunţurile în cauză sunt formulate la un an de la presupusele fapte, timp în care martorii denunţători au fost arestaţi, au avut contact cu actele de urmărire, fiind formulate denunţuri pentru a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.

Mai arată apărătorul că din analizarea materialului probator rezultă dubii cu privire la aceste declaraţii. Astfel, s-a reţinut că inculpatul ar fi comunicat martorei menţionată anterior că telefonul îi este ascultat, însă este ilogic ca inculpatul să o contacteze pe telefonul personal în aceste condiţii; totodată de ce s-ar fi întâlnit cu denunţătorul inculpatul, ştiind că este urmărit, dacă nu în scopul tocmai de a-şi ajuta colegul în ancheta sa, de a obţine informaţii; tot în acelaşi scop s-a desfăşurat şi întâlnirea din luna octombrie când se reţine că inculpatul le-ar fi întocmit o schiţă cu privire la modul în care aceştia îşi desfăşurau activitatea infracţională, ori această schiţă, în mod evident, era întocmită pentru ca inculpatul să se lămurească cu privire la un mecanism de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte lipsa unei delegări pentru a efectua culegerea de informaţii, apărarea arată că această obligaţie generală rezultă din însăşi fişa postului inculpatului. Inculpatul nu avea cum să fie sursa scurgerilor de informaţii din dosarul de urmărire penală pentru că nu avea acces la aceste informaţii, fapt confirmat şi de martorul C.C.

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi de către inculpatul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 180 din data de 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa urmează să le respingă ca nefondate pentru următoarele considerente:

Hotărârea Curţii de Apel respectă dispoziţiile legale atât ca formă căt şi ca fond, iar criticile formulate cu privire la modul de redactare hotărârii şi cele referitoare la evaluarea probelor sunt neîntemeiate.

Sentinţa pronunţată cuprinde atât acuzaţiile formulate de către Ministerul Public cât şi faptele, respectiv probele pe care instanţa îşi întemeiază soluţia pronunţată. Curtea a evaluat probatoriul în considerentele expuse la pag. 171 verso-174 dosar de fond, analiza conţinutului infracţiunilor la pag. 174-175, sancţiunea la pag. 175 verso. Având în vedere motivarea instanţei de fond cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt şi de drept cu care a fost sesizată prin Rechizitoriu, critica formulată în recursul Ministerului Public apare ca lipsită de fundament.

Ministerul Public a mai învederat lipsa de originalitate a motivării instanţei care preia faptele descrise în Rechizitoriu. în evaluarea caracterului echitabil al procedurii desfăşurate în faţa instanţei de fond se are în vedere existenţa unei motivări a instanţei pentru fiecare dintre probleme supuse judecăţii, cu privire la probele pe care le reţine şi pe care le înlătură cu privire la consecinţa probatoriului asupra vinovăţiei, cu privire la cuantumul sancţiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reţine vinovăţia persoanei acuzate, iar nu originalitatea motivării. în cauză există aprecierea proprie a instanţei de fond cu privire la acuzaţie, iar motivarea concluziei la care ajunge curtea de apel este consecventă cu probele administrate.

Instanţa de recurs va analiza atât criticile apărării cu privire la reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului căt şi criticile Ministerului Public cu privire la achitarea pronunţată de către instanţa de fond, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că (...) va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că pentru momentul al care se acordă ajutorul de către inculpat face diferenţa între infracţiunea de favorizare a infractorului de cea de complicitate la evaziune fiscală. Considerentele şi concluzia la care ajunge instanţa de fond cu privire la achitarea inculpatului pentru evaziune fiscală şi condamnarea pentru favorizarea infractorului sunt consecvente. Pentru existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului nu a fost esenţial să se fi realizat efectiv scopul întârzierii sau împiedicării urmăririi penale, în timp ce pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, reţine instanţa de fond, inculpatul ar fi trebuit să furnizeze informaţii, considerate reale şi care să-i fi ajutat efectiv pe martorii denunţători, material sau moral, la săvârşirea acestei infracţiuni, fiind necesar şi ca toate persoanele implicate să aibă reprezentarea faptului că sunt animate de aceeaşi voinţă comună de a conlucra pentru a săvârşi fapta prevăzută de legea penală (denunţătorii sunt la rândul lor acuzaţi pentru evaziune fiscală), aspecte care nu rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză.

Astfel, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor denunţători coroborate cu înscrisul depus la dosar de martora B. (fila 165 dup), cu recunoaşterea inculpatului din declaraţia dată în cursul urmăririi penale - fila 317 vol. I dup „este posibil să fi completat şi eu una în încercarea de a afla care este circuitul comercial", inculpatul a întocmit, de faţă cu martorii denunţători, o schiţă din care a rezultat modul în care s-a lucrat în activitatea comercială (examinat de Parchet în Dosarul cu nr. 1643/D/P/2010).

Contactele dintre martorii denunţători şi inculpat, au fost recunoscute şi confirmate şi de listingul convorbirilor telefonice purtate de pe telefonul personal al martorei B.L., listing ce a cuprins şi datele unor apeluri efectuate în data de 07 octombrie 2010 cu inculpatul D.A.C., (fila 166 dup), ca şi de listingul telefonic depus de inculpat la dosarul instanţei, precum şi de convorbirile telefonice interceptate dintre inculpat şi martora B.

Inculpatul a arătat că a contactat martorii la iniţiativa lui C.C. care a dorit să ştie ce amănunte cunosc acuzaţii cu privire la ancheta penală, aspect susţinut şi de către acest martor. Instanţa de fond a apreciat credibilitatea declaraţiei martorului în baza relaţiei de prietenie veche de 30 de ani cu inculpatul, înlăturând-o deoarece nu a fost confirmată de niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.

Inculpatul nu a obţinut de la martorii denunţători nici un fel de informaţie relevantă (faptul că martorii denunţători ar fi ştiut de existenţa unui dosar penal lucrat de D.I.F. şi nu de B.C.C.O. nu era de natură a influenţa situaţia acestora, în condiţiile în care ştiau că sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală ca urmare a importului de marfă intracomunitară).

Este adevărat că inculpatul a avut îndatorirea de a organiza şi desfăşura activităţi informativ-operative pentru obţinerea de date şi informaţii necesare documentării activităţii infracţionale ale persoanelor suspecte că pregătesc comiterea de infracţiuni în domeniul financiar, dar în dosarul de evaziune fiscală faptele erau deja săvârşite. Astfel cum reţine instanţa de fond, inculpatul a avut cunoştinţă că dosarul respectiv a fost în ancheta proprie a procurorului, astfel încât, nu a putut efectua acte de urmărire decât în baza unei delegări, astfel încât această apărare a fost înlăturată de către instanţa de judecată, nefiind confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză.

La evaluarea credibilităţii martorilor denunţători, instanţa a avut în vedere şi faptul că aceştia au putut beneficia de un tratament sancţionator mai blând în urma formulării denunţurilor şi cooperării cu organele judiciare, astfel încât, apreciind că a fost posibil că implice o doză crescută de subiectivism, a luat în considerare declaraţiile acestora doar în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, ajungând la concluzia condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului şi achitării sale pentru complicitate la evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., instanţa de recurs găseşte critica formulată de Ministerul public ca nefondată. Instanţa de fond analizat elementele constitutive ale asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni şi a ajuns la concluzia că nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul D., prin furnizarea informaţiile din dosarul penal, referitoare la desfăşurarea anchetei, a sprijinit o asociere constituită de martorii denunţători în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti au condus la concluzia că deşi inculpatul a avut informaţii generale cu privire la modalitatea de acţiune a martorilor denunţători prin intermediul martorului C., din probele administrate în dosar nu a rezultat cu certitudine că acesta ar fi avut cunoştinţă de organizarea unui grup şi de împărţirea rolurilor între ei şi nici că ar fi existat un acord de voinţă între inculpat şi membrii grupului din care să fi rezultat că toate persoanele implicate au acţionat în vederea susţinerii asociaţiei care ar fi avut ca scop comiterea evaziunii fiscale.

Referitor la sancţiunea aplicată, instanţa de recurs apreciază că acesta este corect apreciată în cuantum şi modalitate de executare.

Valoarea dovedită a foloaselor materiale dobândite de inculpat a fost relativ mică, câteva lădiţe de fructe şi legume, valoarea biletului de participare la petrecerea de Revelion 2010-2011 desfăşurată în Complexul „P.V.", atât acestuia, cât şi fiicei sale minore.

Cu privire la folosul obţinut de către inculpat ca urmare a achitării de către martora B.L. a valorii mai multor cursuri gen workshop la o şcoală privată pentru fiica acestuia minoră, instanţa a apreciat că acest aspect a fost infirmat de înscrisul emis de C.D.P.A. (fila 47 dosar de fond) din care a rezultat că fiica inculpatului a participat la un singur workshop, oferit participanţilor cu titlu gratuit.

Totodată instanţa a avut în vedere că dosarul cu privire la care au fost furnizate informaţiile avea ca obiect infracţiuni economice grave. Instanţa a considerat calitatea inculpatului de ofiţer de poliţie judiciară, având obligaţia de strictă respectare a legii şi de asigurare a respectării legii, comiterea faptei prin acte repetate ca justificând executarea sancţiunii în regim de detenţie.

În condiţiile pedepsei aplicate inculpatului de un an închisoare, condamnatul se poate libera condiţionat după executarea efectivă a minimum şase luni închisoare. Inculpatul a fost arestat preventiv de la de 10 decembrie 2011 la zi, perioadă ce se deduce din pedeapsa dispusă de instanţă.

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fî considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani.

Apreciind recursurile ca nefondate, va face aplicarea art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 180 din data de 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2011 la 8 august 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 august) 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2277/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 103/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2349/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2390/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2440/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs