ICCJ. Decizia nr. 2440/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2440/2012
Dosar nr. 4900/111/2006
Şedinţa publică din 19 iulie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 161 din 30 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c), C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de spălare a banilor din art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c), C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata P.F.R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c), C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată pe inculpata P.F.R. la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c), C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 3 luni închisoare, inculpata urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 3 ani 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 2151 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata G.A.D. pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862C. pen. şi atrage atenţia inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 863 i s-a impus inculpatei să se sd.u.p.ună masurilor de supraveghere prevăzute în art. 863 lit. b)-d) C. pen. şi să se prezinte trimestrial la S.P.V.R.I.
În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul P.G. la restituirea sumei de 712.100 lei în favoarea SC A. SRL Aleşd cu sediul în Aleşd, jud. Bihor reprezentată prin lichidator H.l. cu sediul în Beiuş, jud. Bihor.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 i s-a confiscat suma de 31.900 lei de la inculpata P.F.R.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. a fost obligată inculpata G.A.D. la plata sumei de 27.224 lei în favoarea părţii civile SC S. SRL Oradea prin lichidator judiciar SC F.C. SRL cu sediul în Oradea.
Din fondurile M.J.L.C. s-au virat în favoarea Baroului Bihor suma de 300 lei, reprezentând suma celor doua onorarii de 150 de lei ale apărătorilor din oficiu, avocat C.S. conform delegaţiei din 24 august 2006, respectiv avocat C.V. conform delegaţiei din 24 august 2006.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.G. la plata sumei de 35.000 lei, inculpata P.F.R. la plata sumei de 6.150 lei şi inculpata G.A.D. la plata sumei de 11.150 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul D.N.A. -Serviciul Teritorial Oradea din data de 18 iulie 2006 dat în Dosar nr. 71/P/2005 au fost trimişi în judecata inculpaţii P.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, inculpata P.F.R. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpata G.A.D. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, în sarcina inculpatului P.G. s-a reţinut ca a pretins şi a primit, în mod repetat, de la martorul denunţător M.l. suma totală de 8,1 mld. lei pentru ca, în calitate de administrator al firmei SC M.E. SRL Aleşd, să încredinţeze societăţii SC A. SRL Aleşd execuţia lucrărilor de construcţii necesare realizării investiţiilor derulate de SC M.E. SRL De asemenea, a înscenat prestarea unor servicii de către SC S. SRL Oradea, pentru a ascunde adevărata natură, respectiv cea de mită, a sumei de 7,1 mld. lei, încasată de la SC A. SRL Aleşd în perioada ianuarie 2003 -iunie 2004, prin transferuri bancare repetate, iar ulterior a folosit aceste sume de bani pentru a dobândi două apartamente în Oradea, un teren şi construcţii în Aleşd, precum şi un autoturism importat din Italia.
În sarcina inculpatei P.F.R. s-a reţinut ca oferit consultantă şi a coordonat tinerea evidentei contabile la grupul de societăţi M.E. în perioada aprilie 2003 -septembrie 2004, în timp ce era încadrată ca funcţionar public cu atribuţii de control fiscal la D.G.F.P. Bihor (calitate în virtutea căreia, în aceeaşi perioadă de timp, a făcut 6 controale fiscale la societăţile din grupul M.), servicii în contul cărora SC M.E. SRL i-a plătit costul lucrărilor de modernizare a unui apartament pe care îl deţine în Oradea, evaluate la 319 milioane lei, şi i-a asigurat cazare gratuită pentru petrecerea concediilor în Italia din august 2003 şi august 2004. De asemenea, inculpata a preluat la 8 octombrie 2004 administrarea societăţilor SC M.E. SRL, SC V.R. SRL şi SC S. SRL Aleşd în condiţiile în care în perioada martie 2003 - aprilie 2004, Ie-a controlat din punct de vedere fiscal de 6 ori în virtutea calităţii de funcţionar cu atribuţii de control fiscal, constituie prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În sarcina inculpatei G.A.D. se retine în fapt ca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august 2004-octombrie 2005, şi-a însuşit (prin vânzări succesive de valută şi retrageri de numerar) suma totală de 272.240.000 lei din contul societăţii SC S. SRL, deschis la B.T. Oradea, Asupra căruia a avut drept de dispoziţie începând cu 24 ianuarie 2003.
Partea civila SC A. SRL, reprezentata prin lichidator judiciar H.l., numit prin încheierea Tribunalului Bihor din data de 02 martie 2005 data în Dosar nr. 290/F/2004, a solicitat obligarea inculpatului G.P. în solidar cu partea responsabila civilmente SC S.C. SRL Oradea la plata sumei de 7.121.650.000 lei (fila 461 vol I d.u.p.).
Partea civila SC S. SRL a solicitat obligarea inculpatei G.A.D. în favoarea sa la plata sumei de 27.447 lei, reprezentând prejudiciul cauzat părţii civile prin ridicarea acestei sume din cont (fila 8 voi. III d.u.p.).
Se SC V.R. SRL Aleşd a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor P.G., M.l. şi a părţilor responsabile civilmente SC S. SRL şi SC A. SRL la plata unor daune civile în cuantum de 2.000.000.000 lei (fila 45 şi 53).
SC SC S. SRL Aleşd a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor P.G., M.l. şi a părţilor responsabile civilmente SC S. SRL şi SC A. SRL la plata unor daune civile în cuantum de 2.000.000.000 lei (file 46 şi 61).
SC Top Trend SRL Aleşd a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor P.G., M.l. şi a părţilor responsabile civilmente SC S. SRL şi SC A. SRL la plata unor daune civile în cuantum de 2.000.000.000 lei (fila 47 şi 57).
SC M.E. SRL Aleşd a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor P.G., M.l. şi a părţilor responsabile civilmente SC S. SRL şi SC A. SRL la plata unor daune civile în cuantum de 18.000.000.000 lei (fila 48 şi 65).
Instanţa, prin încheierea din data de 5 decembrie 2006 a respins cererile privind introducerea în cauza în calitate de părți civile a SC V.R. SRL, S., T.T. şi M.E. având în vedere ca infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 sunt infracţiuni de pericol.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că, societatea comerciala M.E. SRL a fost constituita având ca asociaţi pe G.M., F.A. şi F.G. la data de 27 august 1997 potrivit încheierii de autentificare-fila 42 vol. I d.u.p., ulterior fiind înfiinţate de către aceeaşi asociaţi şi alte două societăţi comerciale: SC S. SRL şi SC V.R. SRL cu acelaşi obiect de activitate.
În data de 31 august 2000 a fost autentificata procura speciala prin care M.G., în calitate de administrator al SC M.E. SRL împuternicea pe inculpatul P.G. sa semneze contractele de munca individuale, statele de plata şi alte dispoziţii privind salarizarea personalului din cadrul societăţii, precum şi sa reprezinte atât societatea cât şi pe mandant în faţă organelor statului-fila 45 voi. I d.u.p. Acestei prime împuterniciri i-a urmat o alta, autentificata în data de 19 iulie 2002, prin care inculpatul G.P. era împuternicit de către M.G. sa exercite, pe toata perioada în care acesta din urma era plecat din tara, toate prerogativele de administrare ale societăţii cu excepţia actelor de înstrăinare, contractelor de credit şi constituirilor de garanţii imobiliare şi mobiliare (fila 47 voi. I d.u.p.).
În aceasta calitate, de mandatar al administratorului de drept al societăţii comerciale M.E. SRL, inculpatul l-a contactat în toamna anului 2001 pe martorul denunţător M.l. ce era asociat şi administrator al SC A. SRL Aleşd, în vederea contractării execuţiei unor lucrări de construcţii pentru SC M.E. SRL (declaraţie fila 28 vol. I d.u.p.). Primul contract dintre cele doua societăţi a fost încheiat în data de 18 noiembrie 2001 - fila 53 vol. I d.u.p. - având ca obiect executarea unor lucrări de construcţii-montaj la sediul SC M.E. SRL (fila 53 vol. I d.u.p.). Ulterior, relaţiile contractuale dintre cele doua societăţi reprezentate de către martorul M.l. şi inculpatul G.P. s-au dezvoltat, în data de 15 februarie 2002, deci anterior finalizării primului contract fiind încheiat un al doilea având ca obiect reparaţia halei de producţie localizata în Aleşd (fila 58 vol. I d.u.p.).
De asemenea, în 01 martie 2002, 26 martie 2002, 22 aprilie 2002, 15 aprilie 2002, 03 iunie 2002, 26 iunie 2002, 23 iulie 2002, 17 septembrie 2002, 30 septembrie 2002 si 01 octombrie 2002 au fost încheiate intre parti noi contracte având ca obiect unele lucrări de construcţii la diverse obiective aparţinând SC M.E. SRL. De menţionat ca cel de al doilea asociat al SC A. SRL, martorul O.G., deşi cunoştea existenta relaţiilor contractuale cu SC M.E. SRL, semnând de altfel şi el contractele de execuţii lucrări, nu a purtat aproape deloc discuţii cu inculpatul G.P. (fila 57 vol. III d.u.p.) întrucât, potrivit declaraţiilor sale, cei doi asociaţi şi-au stabilit fiecare în mod distinct zona de activitate, zona Aleşd revenind martorului denunţător M.l.. De altfel, aceasta împrejurare rezulta şi din declaraţia inculpatului G.P. care a precizat ca „activitatea societăţii SC A. SRL fiind condusa de M.l., administratorul acesteia, cu care am menţinut tot timpul legătura" (fila 247 vol. 116 d.u.p. şi 117 fond). în total, aceste contracte încheiate intre cele doua societăţi comerciale în perioada 2001-septembrie 2002, au avut o valoare de 880.000 lei.
Însă, în toamna anului 2002, inculpatul G.P. a pretins martorului M.l. plata unui anumit „comision" din valoarea lucrărilor de construcţie pe care urma sa le mai execute SC A. SRL în beneficiul SC M.E. SRL. Astfel, potrivit declaraţiei martorului M.l., deşi până în septembrie 2002 relaţiile cu inculpatul G.P. s-au desfăşurat extrem de amiabil, martorul fiind surprins chiar de punctualitatea plaţilor, în toamna lui 2002 au început sa apară probleme ca întârzieri în plata unor facturi emise de către SC A. SRL. Totodată, inculpatul a făcut, în discuţiile purtate cu martorul M.l., aluzii referitoare la ajutorul dat Alucons prin încredinţarea lucrărilor efectuate până în acel moment, învederându-i totodată acestuia ca SC M.E. SRL urmează sa contracteze noi lucrări de construcţii, iar încredinţarea acestor lucrări tot către SC A. SRL ar aduce acestei firme profit. In aceste condiţii, martorul M.l. a insistat în lămurirea raporturilor şi a aşteptărilor inculpatului vis a vis de SC A. SRL. Astfel, inculpatul G.P. a arătat ca doreşte sa i se plătească un comision de 10% din valoarea tuturor lucrărilor de construcţii pe care el, în calitate de administrator al SC M.E. SRL le va încredinţa spre execuţie SC A. SRL. De fată la aceasta discuţie nu au fost alte persoane, după cum rezulta din declaraţia martorului M.l., iar inculpatul G.P. neaga conţinutul ei. Dar, starea de fapt reţinuta este confirmata şi de către martorul O.G. care a arătat în declaraţia sa (fila 57 vol. III d.u.p.) ca „spre sfârşitul anului 2001, M.l. M.l. a spus ca P.G. a pretins sa ii dam mita 10% din valoarea lucrărilor de construcţie pe care urmează sa ni le încredinţeze". Şi în declaraţia data în faţă instanţei, martorul Oltean a arătat ca inculpatul G.P. a condiţionat încredinţarea altor lucrări de plata unui comision de 10% - fila 111.
Pentru a justifica acceptul lor de a plaţi acel comision, cei doi martori au invocat situaţia delicata în care se afla SC A. SRL ce era obligata sa contracteze lucrări şi în Aleşd ca urmare a faptului ca beneficiase de anumite facilitaţi fiscale fiind constituita intr-o zona defavorizata. Or, oferta de la SC M.E. SRL era în acea perioada singura în măsura sa le ofere continuarea activităţii pentru angajaţi.
Dar, în condiţiile în care sumele ce urmau sa fie plătite inculpatului se ridicau la valori foarte mari, toţi cei implicaţi au căzut de acord ca trebuia găsita „modalitatea potrivita pentru scoaterea banilor din firma şi justificarea lor aparenta din punct de vedere fiscal, pentru ca în caz contrar riscam ca aceste plaţi sa nu fie considerate deductibile din punct de vedere fiscal şi deci sa fie impozitate." - declaraţia martorului O.G. fila 57 vol. III d.u.p. şi fila 111 fond, declaraţia martorului M.l. fila 30 vol. I d.u.p. şi 113 fond.
În acest sens, inculpatul G.P. a înfiinţat prin actul constitutiv autentificat la B.N.P., C.L.C., din 23 octombrie 2002, ca asociat unic, SC S. SRL, aceasta fiind înmatriculată la O.R.C. Bihor din 28 noiembrie 2002 (fila 126 vol. I d.u.p.), iar prin procura autentificată la B.N.P., C.L.C. din 23 octombrie 2002, inculpatul G.P. a mandatat-o pe inculpata G.A.D. să deschidă un cont bancar pentru SC S. SRL Oradea la B.T. Oradea (fila 130 vol. I d.u.p.). La cererea SC S. SRL, B.T. - Sucursala Oradea, Agenţia 2 a deschis contul, Asupra căruia inculpata G.A.D. a obţinut drept de dispoziţie începând cu 24 ianuarie 2003 (fila 185 vol. II d.u.p.).
Ulterior, în data de 3 ianuarie 2003, s-a încheiat un contract de agent intre SC A. SRL reprezentata de martorul M.l., şi societatea SC S. SRL, reprezentată de inculpatul P.G. (filele 131, 132 vol. I d.u.p.). Potrivit acestui contract, SC A. SRL a mandatat societatea SC S. SRL pentru "intermedierea achiziţiei de materiale de construcţie " şi "prospectarea pieţei în vederea atragerii de noi lucrări", dar prima plata efectuata în contul societăţii SC S. SRL de către SC A. SRL a avut loc în data de 20 decembrie 2002, deci anterior chiar încheierii contractului de agent dintre cele două societăţi. Acest element de fapt se coroborează pe deplin cu declaraţiile celor doi martori - M.l. şi O.G. - şi dovedeşte caracterul simulat al contractului de agent încheiat intre cele două societăţi, contract care nu urmarea decât sa ascundă natura reala a plaţilor ce se efectuau din contul SC A. SRL în contul SC S. SRL.
Inculpatul a negat existenta discuţiei cu martorul M.l. prin care i-ar fi cerut acel comision pentru a continua încredinţarea lucrărilor de construcţie către SC A. SRL. De asemenea, neaga şi iniţiativa înfiinţării SC S. SRL, susţinând ca martora C.M. i-a propus sa o înfiinţeze pentru a putea cumpăra teren şi a face investiţii (fila 248 vol. III d.u.p.). Ulterior, în faţa instanţei, inculpatul a avut o poziţie diferita susţinând ca a înfiinţat societatea Silviacos la cererea martorului M.l. de a-i căuta şi alte lucrări de la alte firme, urmând sa primească un comision din valoarea acestora (fila 117).
Martora C.M. nu a confirmat starea de fapt descrisa de către inculpat în prima declaraţie arătând ca, dimpotrivă inculpatul G.P. i-a comunicat ca intenţionează „sa se ocd.u.p.e de intermedieri în comerţul cu masa lemnoasa şi mi-a cerut părerea în sensul daca legislaţia romana ii permite acest lucru şi daca prin aceasta nu intra în conflict cu M.E." - fila 85 vol. III d.u.p.
În schimb, cea de a doua declaraţie a inculpatului G.P. prin care recunoaşte ca a primit, în mod repetat de la martorul denunţător M.l. diferite sume cu titlul de „comision" pentru ca în calitate de administrator al SC M.E. SRL sa încredinţeze SC A. SRL execuţia unor lucrări se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauza. Astfel, deşi chiar potrivit declaraţiei sale, martorul M.l. i-a cerut sa ii caute şi alte lucrări, întrucât inculpatul ar cunoaşte mai multa lume şi ar avea relaţii, toate sumele de bani intrate în contul SC S. SRL au fost plătite, aşa după cum recunoaşte inculpatul, pentru ca a „obţinut mai multe lucrări de la societatea M.E., unde eu lucram ca şi administrator" - fila 117 - „menţionez ca de la alte societăţi în afara de M.E. eu nu am reuşit sa obţin lucrări pentru firma SC A. SRL Aleşd".
Chiar daca inculpatul circumstantiaza natura sumelor achitate de către SC A. SRL către SC S. SRL ca fiind comisioane datorate în baza contractului pentru activitatea de intermediere efectuata, aceasta apărare nu poate fi reţinuta întrucât, pe de o parte sumele încasate sunt mai mari decât i s-ar fi cuvenit conform unui calcul simplu raportându-se procentul de 10% la totalul contravalorii contractelor încheiate intre SC A. SRL şi SC M.E. SRL, iar pe de alta parte inculpatul, prin SC S. SRL nu a efectuat o reala activitate de intermediere sau de „agent" care sa justifice plata sumelor respective.
Potrivit art. 1 din contractul de agent încheiat în data de 03 ianuarie 2003 - fila 131 vol. I d.u.p. - obiectul contractului a fost intermedierea achiziţiei cu materiale de construcţie în numele şi pe contul mandantului, precum şi prospectarea pieţei în vederea atragerii de noi lucrări. Or, în fapt, nu a fost încheiat nici un contract de achiziţie materiale de construcţie prin intermediul SC S. SRL la care sa se poată aplica comisionul prevăzut în contract. De asemenea, nu a avut loc o prospectare a pieţei, cu rezultate concrete în ce priveşte obiectul contractului de agent încheiat, pentru atragerea unor noi lucrări, întrucât aşa după cum rezulta din chiar declaraţia inculpatului G.P. „în afara de M.E. eu nu am reuşit sa obţin lucrări pentru firma A.A." Este evident însă, ca nu a fost nevoie de nicio prospectare a pieţei pentru ca inculpatul în calitate de administrator al SC M.E. SRL sa încredinţeze lucrările către SC A. SRL, ci dimpotrivă, lucrările au fost încredinţate în prefigurarea plaţii „comisionului".
Astfel, potrivit evidentei contabile verificate, SC A. SRL a înregistrat facturile emise de către SC S. SRL şi a plătit aceste sume în contul acestei din urma societăţi deschis la B.T.. Prima plata „comisionului", de fapt a mitei, a avut loc, aşa cum arătam mai sus, la 20 decembrie 2002, înainte de încheierea formală a contractului de agent din 2003, când inculpatul G.P., prin intermediul SC S. SAs, a emis către SC A. SRL factura din 20 decembrie 2002 în valoare totală de 5.850.000 lei (fila 139 vol. I d.u.p.). Suma pretinsă de inculpatul G.P. 20 decembrie 2002 a fost plătită de SC A. SRL la 29 ianuarie 2003, cu ordinul de plată nr. 23 din 29 ianuarie 2003 (fila 141 vol. I d.u.p.) cu aceeaşi ocazie fiind plătită şi suma care i-a fost pretinsă prin factura din 27 ianuarie 2003 (fila 140 vol. I d.u.p.).
De fapt, în perioada 8 noiembrie 2002 - 26 mai 2004, inculpatul G.P., în calitate de administrator al societăţii SC M.E. SRL, a încheiat cu SC A. SRL 24 de contracte pentru executarea unor lucrări de construcţii şi montaj în valoare totală de 58.833.481.689 lei (fila 79-125 vol. I d.u.p.). In aproximativ aceeaşi perioada, respectiv 20 decembrie 2002 - 2 iunie 2004, inculaptul G.P., prin intermediul societăţii SC S. SRL, a emis către SC A. SRL 14 facturi prin care a pretins suma totală de 9.144.000.000 lei, din care a fost efectiv plătită suma de 7.121.000.000 lei (filele 139-140; 142-143; 145; 147; 149; 151; 153-154; 156; 158-160 vol. I d.u.p.). Diferenţa de 2.023.000.000 lei, pretinsă prin factura din 4 noiembrie 2003 a fost stornată prin factura din 12 decembrie 2003 (fila 158 vol. I d.u.p.).
Se observa ca, aplicând procentul de 10% pretins de către inculpatul G.P. la valoarea contractelor pe care SC M.E. SRL Ie-a încheiat cu SC A. SRL în perioada decembrie 2002 - mai 2004, "comisionul" inculpatului G.P. ar fi fost de doar 5.883.000.000 lei., însă diferenţa de 1.300.000.000 lei o constituie extinderea pretenţiilor inculpatului şi Asupra contractelor pe încheiate anterior toamnei anului 2002, aşa după cum rezulta, de altfel, din declaraţia martorului M.l. De asemenea, acestor sume încasate de către inculpat prin intermediul SC S. SRL se adaugă şi suma de 25.000 euro pe care inculpatul G.P. a pretins-o de la martorul M.l. la începutul anului 2004, invocând nevoia de numerar necontabilizat pentru rezolvarea unor probleme ale societăţii M.E. SRL, respectiv obţinerea unor C.E.M.T.-uri. Martorul denunţător M.l. a ridicat aceasta suma din conturile societăţii SC A. SRL, în echivalent în lei (filele 464 - 551 vol. I d.u.p.), schimbându-i ulterior la mai multe case de schimb valutar.
Aceasta operaţiune este dovedita atât prin declaraţia de inculpat a lui G.P. (fila 117, fila 249 voi. III d.u.p.), cât şi prin declaraţiile martorilor O.G. (fila 111) şi M.l. (fila 114), întreaga suma fiind remisa inculpatului G.P. care a folosit banii în interes personal întrucât promisiunea de obţinerea de C.E.M.T.-uri (autorizaţii internaţionale de transport gratuit) nu s-a materializat. însă, suma de 25.000 euro a fost recuperata de către SC A. SRL prin includerea ei în situaţiile de lucrări plătite de SC M.E. SRL (declaraţie inc. fila 117 fond şi declaraţie martor M.l. fila 115 fond).
Banii plătiţi de către SC A. SRL în aceasta modalitate către SC S. SAs au fost retraşi de către inculpatul G.P. şi folosiţi pentru diverse cheltuieli personale aşa după cum urmează: în 24 aprilie 2003, cu dispoziţia de plată valutară externă nr. 320004, inculpatul G.P. a retras în numerar suma de 1.500 euro pentru „avans deplasare Slovacia" (fila 185 voi. I d.u.p.); în 8 iulie 2003, cu dispoziţia de plată valutară externă nr. 301002, inculpatul a retras în numerar suma de 3.000 euro pentru "deviz financiar" (fila 201 vol. I d.u.p.); la data de 13 septembrie 2003, inculpatul G.P. a cumpărat cu suma de 1.369.800.000 lei, prin intermediul SC S. SRL un apartament situat în Oradea, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P., P.F., din 13 septembrie 2003 (fila 221 vol. I d.u.p.). Totodată, inculpatul a fost şi cel care a achitat taxele notariale în cuantum de 18.828.000 lei, precum şi onorariul notarului în cuantum de 15.140.000 ROL; în data de 15 septembrie 2003, cu suma de 1.366.812.000 lei, inculpatul G.P., prin intermediul SC S. SRL, un al doilea apartament în Oradea, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P., R.M.V. din Oradea din 15 septembrie 2003 (fila 228 vol. I d.u.p.). Şi în acest caz, inculpatul a mai plătit 14.700.000 lei, reprezentând onorariul notarului public, şi 18.800.000 lei, taxe notariale; în data de 17 octombrie 2003, cu dispoziţia de plată valutară externă, inculpatul G.P. a retras în numerar suma de 6.000 euro cu titlul de "avans delegaţie Italia" (file 246 vol. I d.u.p.); în data de 7 aprilie 2004, inculpatul G.P., prin intermediul SC S. SRL, a cumpărat un imobil, reprezentând teren şi construcţii, cu preţul de 1.119.000.000 lei (fila 364 vol. I d.u.p.), achitând totodată şi 9.500.000 leiL reprezentând onorariul notarului public şi 13.150.000 lei reprezentând taxă (fila 366 vol. I d.u.p.); în data de 7 aprilie 2004, prin intermediul SC S. SAs, a cumpărat autoturismul cu preţul de 42.000 euro (fila 460 vol. I d.u.p.), preţul fiind plătit prin transfer bancar cu dispoziţia de plată valutară externă (fila 459 vol. I d.u.p.); în data de 14 mai 2004, inculpatul G.P. a cumpărat cu suma de 459.756.727 diverse aparate de sport (filele 383-389 vol. I d.u.p.). Se impune a se mai preciza ca inculpatul a mai achitat din conturile SC S. SA cheltuielile de intretinere a apartamentelor cumpărate, taxe di impozite şi alte cheltuieli, astfel încât la data de 1 iulie 2004, în contul SC S. SRL mai erau doar 10.370.000 lei şi 7.339, 71 euro (a se vedea şi declaraţia inculpatei G.A.D.- fila 91 vol. III d.u.p.).
Inculpatul a invocat în apărarea sa, prin concluziile scrise, împrejurarea ca nu are calitatea de funcţionar public şi ca societăţile comerciale implicate în faptele cu care a fost sesizata instanţa nu sunt persoane juridice de interes public. în ce priveşte calitatea sa, trebuie subliniat ca textul de incriminare nu prevede ca subiect activ al infracţiuni de luare de mita este funcţionarul public, ci funcţionarul. Iar potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., prin funcţionar se înţelege persoana menţionata în alin. (1) (respectiv funcţionarul public), precum şi orice salariat care exercita o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat. Inculpatul avea, la data comiterii faptelor, calitatea de administrator al unei societăţi comerciale şi exercita, ca atare, în sarcina acesteia cele mai importante însărcinări, inclusiv încheierea unor contracte de execuţie lucrări de construcţie, contracte de o valoare apreciabila, iar societatea comerciala al cărei administrator era prezenta, în mod evident, toate caracterele unei persoane juridice, caractere suficiente pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de laure de mita.
Dar, chiar daca aceasta societate comerciala nu poate fi calificata ca fiind de interes public, trebuie remarcat ca, în condiţiile în care zona Aleşd a primit titulatura de „zona defavorizata" prin H.G. nr. 196/1999 tocmai pentru a atrage agenţi economici şi pentru a revigora viata economica locala, grupul de firme M.E., prin angajarea unei numeroase forte de munca, prin investiţiile operate ce au oferit contracte şi altor firme, determinând bineînţeles intr-o şi mai mare măsura ocuparea forţei de munca locale, poate fi considerata, fără nicio exagerare, de interes public local şi ca atare, la aprecierea pericolului social al infracţiunilor comise va fi avuta în vedere şi aceasta împrejurare.
Inculpatul a mai invocat în apărarea sa, aşa cum arătam şi mai sus, ca acel „comision" a fost plătit ca urmare a activităţii desfăşurate în beneficiul SC A. SRL prin intermedierea obţinerii de lucrări de construcţie din partea grupului de firme M.E. SRL. Şi se insista în susţinerea acestei apărări la declaraţia martorului O.G. care într-una din declaraţiile sale a afirmat ca „am dat de bunăvoie aceşti bani, respectiv am fost de acord cu plata comisionului de 10%" către SC S. SRL la vremea respectiva am inteles ca acel comision era pentru serviciile pe care aceasta firma ni le presta în sensul de a ne obţine lucrări pentru firma noastră" - fila 111-112. Dar, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. nu are nicio relevanta daca mituitorul a dat de buna voie sau constrâns mita. Mai mult, semnificaţia pe care au dat-o cei doi asociaţi ai SC A. SRL şi inculpatul plaţilor efectuate către SC S. SRL nu este nici ea în măsura sa caracterizeze o asemenea fapta ca fiind sau nu infracţiune. Daca s-ar accepta o asemenea interpretare a textelor legale, infracţiunea de luare de mita nu ar mai subzista ori de cate ori „părţile" ar califica după bunul lor plac darea, respectiv luarea/primirea/etc. de bani sau alte foloase.
Inculpatul a mai invocat în apărarea sa împrejurarea ca sumele de bani achitate de către SC A. SRL către SC S. SRL au fost declarate ca profit şi impozitate, dar nici aceasta împrejurare nu are vreo relevanta în ceea ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mita. Dimpotrivă, acest aspect, şi anume impozitarea profitului obţinut dintr-o activitatea ilicita este de esenţa celei de-a doua infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului G.P. şi anume, spălarea de bani, al cărei scop este tocmai crearea unui aparent caracter licit al provenienţei acelor sume de bani.
În ce priveşte comiterea infracţiunii de spălare de bani, inculpatul pretinde ca atâta vreme cât toate tranzacţiile se regăsesc în extrasele de cont, cu indicarea sursei de provenienţa a banilor, înregistraţi în contabilitate şi impozitaţi, nu poate fi reţinuta încadrarea art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. însă, tocmai aceasta consemnare în actele contabile a unor acte de comerţ ce nu au existat în fapt realizează latura obiectiva a infracţiunii de spălare de bani în forma ascunderii provenienţei sumelor de bani intrate în contul SC S. SRL. Infracţiunea de spălare de bani incriminează crearea unei aparente de ordin contabil fără nicio legătura cu activitatea reala din care provin banii. Este paravanul, creat cu respectarea normelor fiscale, aplicat peste o activitate ilegala producătoare de venituri ilicite, venituri ce intra în sfera licita prin diminuarea lor cu o parte ce se plăteşte statului cu titlu de taxe şi impozite.
În ce priveşte reţinerea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în rechizitoriu, instanţa îl va înlătura întrucât potrivit acestui text legal va beneficia de prevederile sale persoana care, săvârşind una dintre infracţiunile atribuite în competenta D.N.A., denunţa şi facilitează în cursul urmăririi penale identificarea si tragerea la răspundere penala a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni. Or, se constată ca textul ar fi aplicabil doar în ceea ce priveşte faptele comise de către inculpata P.F.R., doar aceasta fiind acuzata de comiterea unei infracţiuni de competenta D.N.A. Dar, faţă de aceasta inculpata s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 10 februarie 2006, iar prima declaraţie a inculpatului G.P. a fost data la 26 februarie 2006 (fila 236 vol. III d.u.p.). Ca atare, denunţul cerut de lege ca temei al reţinerii art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 lipseşte. Câtă vreme existenta denunţului este o condiţie sine qua non al incidenţei art. 19 cumulativ cu facilitarea identificării şi tragerii la răspundere a unor asemenea persoane, instanţa nu va mai retine acest text şi nu va da eficienta prevederilor sale privind reducerea pedepsei la jumătate.
Pe de alta parte, faţă de prevederile art. 6 şi 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificata, ce conţin dispoziţii privind sancţionarea infracţiunii de luare de mita, respectiv stabilesc natura infracţiunii de spălare de bani ca fiind în legătura directa cu infracţiunile de corupţie, se impune schimbarea încadrării juridice reţinându-se cele două texte de lege.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a reţinut ca stare de fapt pe baza ansamblului probator administrat ca inculpatul G.P. a pretins şi a primit, în mod repetat, de la martorul denunţător M.l. suma totala de 8.100.000.000 lei în perioada 2002-2004 pentru ca, în calitate de administrator al SC M.E. SRL Aleşd sa încredinţeze societăţii comerciale SC A. SRL execuţia lucrărilor de construcţie necesare investiţiilor derulate de către SC M.E. SRL, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mita prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2002.
La individualizarea pedepsei pe care o va aplica, instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, circumstanţele reale ale comiterii faptei, în calitate de administrator al unei importante societăţi comerciale la nivelul zonei oraşului Aleşd, cuantumul foarte mare al sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de luare de mita, consecinţele grave pentru SC A. SRL reflectate în încetarea activităţii cu consecinţe deosebit de grave pentru forţa de munca angajata până în acel moment în aceasta societate comerciala, pericolul creat pentru grupul M.E. şi, inevitabil pentru toţi cei implicaţi în vreun fel în activitatea grupului, prin încredinţarea contractelor pe criterii ce ţineau de interesul personal al inculpatului, iar nu de interesele societăţii comerciale al cărei administrare o exercita, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, poziţia sa din cursul procesului, interesul manifestat faţă de desfăşurarea procesului penale prin prezentarea sa în faţa instanţei şi darea de declaraţii ori de cate ori i s-a solicitat acest lucru, lipsa antecedentelor penale.
De asemenea, instanţa a reţinut ca inculpatul a ascuns adevărata natura a sumelor de bani intrate în contul SC S. SRL prin simularea unor operaţiuni comerciale fictive fără nici un sd.u.p.ort în realitate, cunoscând, în mod evident, ca acestea sunt rezultatul pretinderii şi primirii de mita, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani săvârşita în forma continuata, infracţiune prevăzuta şi pedepsită de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificata cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
Şi în cazul acestei infracţiuni, la individualizarea pedepsei pe care o va aplica, instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, prin depunerea unor demersuri relativ complexe-constituirea unei societăţi comerciale, circumstanţele reale ale comiterii faptei, cuantumul sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani, atingerea adusa încrederii în mediul de afaceri, în veridicitatea operaţiunilor economice desfăşurate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, poziţia sa din cursul procesului, interesul manifestat faţă de desfăşurarea procesului penale prin prezentarea sa în faţa instanţei, lipsa antecedentelor penale.
În luna martie 2003, inculpata P.F.R. a efectuat un control fiscal, în calitate de inspector în cadrul D.G.F.P. Bihor, la SC SC V.R. SRL Aleşd (societate comerciala componenta a grupului de firme M.E.), control materializat în procesul verbal din data de 31 martie 2003 înregistrat din 2 aprilie 2003 (fila 13 vol. II d.u.p.).
Cu aceasta ocazie inculpata l-a cunoscut pe martorul G.M., asociatul majoritar al grupului de firme M.E. SRL din care făcea parte şi SC SC V.R. SRL şi pe inculpatul G.P. (declaraţia martorei C.M.-fila 84 vol. III d.u.p., declaraţia martorei P.M.C. fila 100 vol. III d.u.p., declaraţia martorului G.M. fila 70 vol. III d.u.p.).
La puţin timp după acest control, martorul G.M. a apelat la serviciile inculpatei P.F.R. pentru a asigura grupului de firme M.E. SRL consultanta de ordin fiscal.
Potrivit declaraţiei inculpatului G.P. -fila 250 vol. III d.u.p.- „după acest control, dl G. mi-a cerut sa renunţ la contractul cu C.M., urmând sa angajam o alta firma. Eu nu am fost de acord fiindcă D.N.A., C. şi-a făcut bine treaba iar controalele făcute de finanţe au confirmat acest lucru, pentru ca nu au constatat nereguli importante". Esenţial pentru stabilirea stării de fapt este împrejurarea relatata din declaraţie potrivit căreia după încetarea relaţiei cu C.M., grupul de forme M.E. a contactat o alta societate de contabilitate recomandata de către inculpata P.F.R., dar inculpatul nu îşi aminteşte „nici denumirea firmei, . nici numele persoanei care a reprezentat-o în relaţiile cu noi pentru ca am văzut-o mai rar pe persoana respectiva decât pe P.F.R."-fila 250 vol. III d.u.p. Mai mult, inculpatul a învederat organelor judiciare ca „după încetarea colaborării cu D.N.A. Coroiu, P.F.R. mi-a spus ca daca avem probleme în legătura cu tinerea evidentei contabile putem sa se întâlnim şi sa discutam, dar ea nu poate veni în sediul nostru pentru ca nu are voie. Totuşi, după vreo luna şi jumătate de la încetarea colaborării cu C.M., P.F.R. a început sa vina foarte des la sediul nostru pentru a coordona activitatea de contabilitate".
Deşi martorul G.M. contesta aceasta relaţie „speciala" dintre grupul de firme M.E. SRL şi inculpata P.F.R., susţinând ca relaţia s-a limitat la recomandarea unei alte persoane care sa iti evidenta contabila -fila 70 vol. III d.u.p. - celelalte probe administrate probează contrariul. Astfel, martora C.M. confirma ca imediat după controlul efectuat de către inculpata P.F.R. atitudinea martorului G.M. s-a schimbat şi relaţia sa cu firma M.E. s-a deteriorat, martorul cerând reducerea onorariului, solicitare refuzata ce a condus la rd.u.p.erea acestor relaţii. Ulterior, martora a aflat ca activitatea de contabilitate a grupului de firme este coordonata de către inculpata P.F.R. (fila 85 vol. III d.u.p.).
De asemenea, martora P.M.C. - ce exercita şi atribuţii de secretariat în cadrul M.E. SRL - a declarat ca martorul G.M. i-a atras atenţia cu ocazia unei intalniri ca inculpata P.F.R. „nu este angajata firmei, dar ii va oferi consiliere în diverse probleme legate de funcţionarea societăţii şi ca va veni mai des pe la sediul M.E. SRL. Atât G.M. cât şi P.F.R. mi-au cerut sa păstrez discreţia Asupra prezentei dnei Puscau la sediul firmei pentru a nu-i face probleme întrucât era funcţionara la D.G.F.P. Bihor"-fila 95 vol. III d.u.p. În ce priveşte prezenta inculpatei P.F.R. la sediul firmei M.E. SRL, martora relatează ca la circa o săptămâna de la întâlnire, inculpata „a început sa vina frecvent la sediul societăţii,.unde petrecea destul de mult timp.de la 5-10 minute până la 2 ore, poate chiar mai mult", iar activitatea sa cu prilejul acestor vizite se desfăşura la „compartimentul de contabilitate". Mai mult, „cunosc faptul ca după ce G.M. mi-a spus ca P.F.R. ii va acorda consiliere, aceasta a făcut mai multe controale fiscale la firmele din grd.u.p." - fila 102 vol. III d.u.p.
Un conţinut relativ similar îl are şi declaraţia martorei M.F.L. - fila 110 vol. III d.u.p. - care a arătat ca „după controlul pe care l-a făcut la M.E. SRL, am observat ca P.F.R. era prezenta destul de des la sediul firmei deşi nu era în control. Când erau diverse probleme la firma, fie P.G., fie G.M. îmi cereau sa o sun pe P.F.R. să vină la sediul M.E. SRL".
Inculpata P.F. era consultată Asupra unor probleme diverse, de la nemulţumirile martorului G.M. vis a vis de neasfaltarea unei străzi din proximitatea sediului SC M.E. SRL (fila 110 voi. III d.u.p.) şi până la unele probleme personale ale angajaţilor. Astfel, în perioada sesiunii de la începutul anului 2004, martora K.A.M., studentă la o facultate din Oradea, s-a plâns inculaptului G.P. că unul dintre profesori nu o primeşte la examen din cauza frecventei necorespunzătoare a cursurilor. Inculpatul P.G. a discutat problema martorei K.A.M. cu inculpata P.F. care s-a angajat să rezolve problema.
Astfel, potrivit declaraţiei acestei martore, fostă angajată a societăţii M.E. SRL, "P.F. a devenit o prezenţă obişnuită în firmă, ea venind la sediul M.E. de cel puţin două ori pe săptămână. Comparând frecvenţa deplasărilor lui P.F. la sediul M.E. SRL cu cea a expertei contabile C., declar că P. venea mai des la firmă. De la apariţia lui P.F. în firmă, în primăvara anului 2003, şi până în toamna anului am discutat cu ea o singură dată, dar şi atunci nu despre probleme de serviciu, ci una cu caracter personal" (fila 112 vol. III d.u.p.).
După plecarea din România a inculpatului P.G., implicarea inculpatei P.F. în activitatea societăţii M.E. a devenit şi mai vizibilă. Potrivit declaraţiei martorei M.L., inculpata P.F. a participat la o şedinţă de lucru organizată la sediul M.E. SRL pentru a soluţiona problema unei conexiuni internet între unităţile de producţie din Aleşd şi sediul central, precum şi a formulării unor proceduri de lucru. De asemenea, potrivit martorei M.L., inculpata P.F. a fost implicată în formalităţile de negociere a cumpărării unei hale de producţie de la societatea Intertextile Aleşd şi contractarea unui credit bancar pentru plata acesteia (vol. III filele 109-111).
Martorul denunţător M.l. a arătat în declaraţiile sale ca "P.F., din câte ştiam, acţiona ca un fel de consilier economic pentru SC M.E. SRL, în mod neoficial, în sensul că verifica şi dădea soluţii privind activitatea contabilă a firmei" (fila 25 vol. I d.u.p.). în declaraţia din 10 februarie 2006, martorul a detaliat implicarea inculpatei P.F. în activitatea SC M.E. SRL declarând că "despre D.N.A. P.F. aflasem că este funcţionară la D.G.F.P. Bihor şi avea în responsabilitate firmele din Aleşd şi împrejurimi. De pe la începutul anului 2003, după ce M.E. SRL a rămas fără contabil şef. Pe P.F. am văzut-o zilnic la sediul firmei M.E. SRL unde stătea câte 4-5 ore în birourile de la contabilitate. Nu o dată am văzut-o pe aceasta controlând documentele întocmite de alte contabile şi dând diverse dispoziţii, comportamentul şi atitudinea ei fiind cea a unui contabil şef. în perioada respectivă P.F. era încă angajată la D.G.F.P. Bihor şi numai de pe la jumătatea anului 2004 s-a transferat la SC M.E. SRL" (fila 31 vol. L d.u.p.).
Martora S.E. a arătat ca "în prima jumătate a anului 2003, undeva în intervalul aprilie - iunie, .P.F. mi-a spus că societatea SC M.E. SRL caută un contabil şi m-a întrebat dacă sunt interesată să preiau această firmă. Tot atunci, P.F. mi-a spus că s-a gândit la mine fiindcă .nu poate recomanda pe oricine". Esenţial pentru a stabili rolul inculpatei P.F.R. în activitatea M.E. SRL este de asemenea relatarea acestei martore cu privire la răspunsul inculpatei la cererea sa de a semna balanţele de verificare doar după 6 luni de la preluarea efectiva, răspuns ce a constat în afirmaţia ca „firma nu poate accepta aceasta condiţie pentru ca are nevoie imediata de contabil". Or, fără ca inculpata sa detina deja un anumit rol în cadrul M.E. SRL, decizia Asupra preluării sau nu de către aceasta martora a evidentei contabile ar fi trebuit sa aparţină doar administratorului sau altei persoane cu atribuţii în societate.
Martora V.S.L. -fila 116 vol. III d.u.p. - a relatat, de asemenea, despre prezenta inculpatei P.F.R. în sediul M.E. SRL, prezenta „ce s-a intensificat şi mai mult în perioada de dinaintea preluării oficiale a administrării firmei". Se remarca distincţia pe care o făceau chiar şi ceilalţi angajaţi ai SC M.E. SRL intre perioada „neoficiala" şi cea „oficiala" a prezentei inculpatei în cadrul SC M.E. SRL.
În condiţiile în care inculpata P.F.R. a fost angajata D.G.F.P. Bihor până în data de 07 octombrie 2004 (fila 48 vol. II d.u.p.), a participat în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control fiscal la alte 5 controale fiscale la firmele aparţinând grupului M.E. SRL, după cel efectuat în martie 2003. Astfel, în august 2003 a participat la controlul efectuat la SC V.R. SRL Aleşd pentru soluţionarea cererii de rambursare de T.V.A., aşa cum rezultă din procesul verbal din 6 august înregistrat la D.G.F.P. Bihor din 8 august 2003 (vol. II filele 17-19); în noiembrie 2003 a participat la controlul efectuat la M.E. SRL Aleşd pentru soluţionarea cererii de rambursare de T.V.A., transformat în control de fond, aşa cum rezultă din procesul verbal din 12 noiembrie 2003 înregistrat la D.G.F.P. Bihor sub nr. din 14 noiembrie 2003 (vol. II filele 21-33) - referitor la controlul menţionat mai sus, inculpatul P.G. a declarat că acesta a fost transformat din control la cerere în control de fond la propunerea inculpatei P.F. pentru ca în acest mod activitatea firmei din perioada anterioară să nu mai poată fi reverificată (vol. III filele 251-252). Este de precizat că potrivit reglementărilor în domeniul controlului fiscal, activitatea unui agent economic dintr-un anumit interval de timp care a fost sd.u.p.usă unui control de fond nu mai poate fi reverificată decât în cazuri deosebite şi numai cu aprobarea expresă a conducerii unităţii fiscale. Declaraţia inculpatului P.G. se coroborează şi cu declaraţia martorei M.F.L. care a arătat ca „la momentul respectiv am bănuit un aranjament cu P.F.R. făcut fie de G.P. fei de G.M.T. 110 vol. II d.u.p.. Mai mult, deşi M.E. SRL a avut în perioada 2001 - noiembrie 2003 o cifră de afaceri cumulată de cea 400 miliarde lei, ceea ce implică o activitate de mare volum, controlul de fond a fost efectuat în mai puţin de 10 zile calendaristice. De asemenea, se remarca împrejurarea ca în aceeaşi perioadă de timp, inculpata P.F. a participat şi la efectuarea unui control la SC V.R. SRL; în noiembrie 2003 inculpata a participat la controlul efectuat la SC V.R. SRL pentru soluţionarea cererii de rambursare de TVA, aşa cum rezultă din procesul verbal din 14 noiembrie 2003 înregistrat la D.G.F.P. Bihor sub nr. din 17 noiembrie 203 (filele 35-37 vol. II d.u.p.); în februarie 2004 inculpata a participat la un nou control la SC V.R. SRL pentru soluţionarea cererii de rambursare de T.V.A., aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 18 februarie 2004 înregistrat la D.G.F.P. Bihor din 20 februarie 2004 (vol. II filele 39-41); în aprilie 2004 a participat la controlul efectuat la S.A. (firma din cadrul grupului de firme M.E. SRL) pentru soluţionarea cererii de rambursare de T.V.A., aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 26 aprilie 2004 înregistrat la D.G.F.P. Bihor sub nr. 73063 din 29 aprilie 2004 (vol. II filele 43-46).
Activitatea desfăşurata de către inculpata P.F.R. în perioada aprilie 2003-septembrie 2004, adică anterior încetării contractului de munca cu D.G.F.P. Bihor, în beneficiul societăţii comerciale M.E. SRL a fost răsplătită cu diverse servicii. Astfel, în perioada 16 august - 2 septembrie 2003 inculpata P.F. împreună cu soţul şi-au petrecut concediul de odihnă în Italia, la una din locuinţele martorului G.M. La fel s-a întâmplat şi în vara anului 2004, când pentru deplasarea în Italia şi înapoi i-a fost pus la dispoziţie şi un microbuz al societăţii M.E. SRL. De asemenea, în a doua jumătate a anului 2003 inculpata P.F. şi-a modernizat un apartament în Oradea, costurile modernizării fiind sd.u.p.ortate de M.E. SRL. Lucrările de amenajare (cu excepţia celor de refacere a instalaţiei electrice si a decoratiunilor interioare) au fost executate de angajaţii societăţii SC A. SRL, sub coordonarea martorului denunţător M.l., valoarea acestora fiind de circa 350.000.000 lei.
Astfel, potrivit declaraţiei martorului denunţător M.l., inculpatul G.P. i-a spus „că trebuie să renovez un apartament (fără a-mi da alte amănunte) şi că costul lucrărilor va fi achitat de firma M.E. SRL Practic era vorba de renovarea completă a acestuia începând de la instalaţia electrică, instalaţia de încălzire, înlocuirea tâmplăriei, tencuirea şi gletuirea pereţilor, a băilor şi bucătăriei, montarea de faianţă, gresie şi podele laminate. D.N.A. P.F. mi-a confirmat că plata lucrărilor va fi făcută de M.E. SRL, dar după ce îi voi prezenta, periodic, situaţia lucrărilor executate şi a materialelor încorporate." Martorul denunţător M.l. a mai declarat că "costul tuturor materialelor consumate pentru amenajarea apartamentului lui P.F., precum şi a manoperei, în total vreo 400 milioane lei, au fost incluse în situaţiile de lucrări care au fost achitate de M.E. SRL. În anul 2003, nu am primit nici un ban de la P.F. şi cu atât mai puţin în contul lucrărilor de amenajare a apartamentului său." (vol. I fila 31 d.u.p.).
Inculpatul G.P. a declarat ca ".P.F. mi-a spus că a discutat cu G.M. şi acesta a fost de acord să-i plătească amenajarea unui apartament din Oradea. Tot de la P.F. am aflat că lucrările de amenajare urmau a fi executate de SC A. SRL, iar plata lor urma a fi făcută prin includerea valorii lor în facturile emise de SC A. SRL către M.E." Inculpatul P.G. a mai declarat că "la un timp oarecare, am aflat de la P.F. că M.l. a încheiat lucrările de amenajare a apartamentului, care ar fi costat vreo 400 milioane lei, ceea ce i se părea cam mult. Am discutat şi cu M.l. despre plata lucrărilor, iar acesta mi-a spus că va introduce suma în prima factură pe care urma să o emită." (vol. III filele 251 - 252 d.u.p.).
Este adevărat ca s-au administrat şi mijloace de proba care tind a susţine apărarea inculpatei în sensul ca lucrările de modernizare a apartamentului din Oradea, au fost executate de SC A. SRL în perioada septembrie 2003 - aprilie 2004, iar costul lor (în valoare de 317 milioane lei) ar fi fost achitat de ea în mai multe etape: 25.000.000 lei la începutul lucrărilor, banii fiind trimişi martorului M.l. prin intermediul martorului R.M., 150.000.000 lei în decembrie 2003, banii provenind de la tatăl ei, 25.000.000 lei în martie 2004, în prezenţa soţului, 100.000.000 lei (împrumutaţi de la H.A. din Alesei) în aprilie 2004 şi 17,000,000 lei la data predării apartamentului.
Însă, o atenta analiza a acestor mijloace de proba le releva fie caracterul nesincer al unora dintre declaraţii, caracter influenţat şi de natura relaţiilor de familie dintre unii martori şi inculpata, fie contradicţiile vădite dintre starea de fapt stabilita pe baza tuturor probelor administrate şi împrejurările relatate de aceşti martori.
Astfel, martorul P.F., tatăl inculpatei P.F., a arătat în prima declaraţie că plata celor 150.000.000 lei către M.l. a făcut-o personal în noiembrie 2003 (fila 147 vol. III d.u.p.). Ulterior, martorul P.F. a declarat că plata celor 150.000.000 lei a fost făcută de fiica sa, P.F., în aprilie 2004 (fila 150-152 vol. III d.u.p.). Declaraţiile martorului P.F. sunt contradictorii atât între ele, cât şi cu susţinerile inculpatei P.F. care a declarat că plata celor 150.000.000 lei a fost efectuata în decembrie 2003.
Declaraţiile acestui martor, tatăl inculpatei sunt vădit subiective, eludând chiar şi o minima logica în prezentarea împrejurărilor relatate. Astfel, martorul pretinde ca a cumpărat apartamentul în cauza, în starea de degradare în care se afla, întrucât doar suma pe care a plătit-o o avea la acea data. Or, în doar câteva luni, a fost în măsura, pretinde martorul sa achite aproape aceeaşi suma pentru reparaţii, deşi constrângerile financiare îl obligaseră în ianuarie 2003 sa se limiteze la un apartament mic şi în avansata stare de degradare. Martorul P.A., soţui inculpatei P.F., confirmă declaraţiile acesteia privind plata sumei de 25 milioane lei către martorul M.l., însă subiectivitatea sa şi încercarea de a ascunde organelor judiciare împrejurări esenţiale cauzei au fost dovedite prin declaraţiile sale mincinoase privind vizitele în Italia, declaraţii infirmate atât prin propriile sale declaraţii cât şi prin toate celelalte mijloace de proba. Martorul H.A., afin de-al inculpatei, a declarat ca i-a acordat un împrumut de 100.000.000 lei inculpatei P.F.R., aceasta susţinând ca doreşte sa modernizeze casa din Vadu Crişului, banii fiindu-i necesari pentru cumpărarea de materiale de construcţie (fila 163 vol. III d.u.p.). Or, în sarcina inculpatei se retine ca a beneficiat de anumite foloase constând în amenajarea apartamentului din Oradea, iar nu casa din Vadu Crişului, motiv pentru care şi aceasta declaraţie va fi înlăturata.
După data de 07 octombrie 2004, data încetarea raporturilor de serviciu cu D.G.F.P. Bihor, inculpata P.F. a preluat administrarea firmelor din grupul M.E. SRL în mod oficial. Astfel, în aceeaşi zi, 07 octombrie 2004, inculpata P.F. a înfiinţat SC E. SRL Vadu-Crişului, la care are calitatea de asociat unic şi administrator, iar a doua zi, în data de 08 octombrie 2004, inculpata P.F., în numele SC E. SRL, a încheiat contracte de administrare cu fiecare din societăţile M.E. SRL, SC V.R. SRL şi SC S. SRL Aleşd, în temeiul cărora, inculpata incasa lunar suma de 2.000 euro.
Aceasta preluare de către inculpata P.F. a administrării societăţilor din grupul M.E. a avut loc, în mod evident, înaintea expirării termenului de 5 ani de la încetarea calităţii de funcţionar public cu atribuţii de control fiscal, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Inculpata a refuzat sa dea declaraţie în faţa instanţei de judecata, pretextând fie ca doreşte sa dea declaraţie doar în prezenta unui anumit avocat - fila 124 şi 177, fie ca va da declaraţie doar după soluţionarea excepţiilor invocate, ulterior uzând de dreptul la tăcere, iar în declaraţiile date în cursul urmăririi penale a avut o poziţie oscilanta.
Astfel, iniţial a negat comiterea vreunei infracţiuni susţinând ca nu a avut nici un fel de legături cu grupul de firme M.E. SRL, că în afara controalelor fiscale nu s-a deplasat niciodată la sediul acestora şi că nu a exercitat nici o însărcinare în slujba agentului economic privat. Ulterior, a inteles sa îşi modifice poziţia recunoscând ca a frecventat sediile societăţilor din cadrul M.E. SRL dar doar cu scopul de a cere sprijinul unei angajate a societăţii să-i introducă pe calculator şi să-i listeze acte de control ori să-i facă diverse copii, ca să-şi poată finaliza controalele la contribuabili care nu aveau dotarea tehnică necesară.
Evident, starea de fapt reţinuta pe baza ansamblului probator administrat în cauza nu are nicio legătura cu susţinerile inculpatei care se dovedesc profund nesincere. în niciun caz prezenta sa atât de frecventa şi cu o durata de până la 2 ore, după cum au afirmat martorii indicaţi mai sus, nu poate fi justificata prin motivele invocate. Chiar martora B.M., colega inculpatei de la D.G.F.P. Bihor împreuna cu care a efectuat o parte din controalele fiscale inclusiv la M.E. SRL, a precizat ca, deşi în practica se intampla sa se solicite unora dintre agenţii economici ajutorul pentru a lista anumite acte de control în condiţiile în care alţi agenţi economici nu poseda dispozitivele necesare, nu fac acest lucru decât în situaţia în care se sd.u.p.rapun două controale, dar în nici un caz „nu am adresat o asemenea cerere unei firme la care nu eram în control.în nici un caz nu am făcut aşa ceva după încheierea controlului. De altfel, nici nu vad ce ar căuta un funcţionar fiscal la o firma în afara activităţii de control" - fila 121 vol. III d.u.p.. Poziţia acestei martore este susţinuta şi de martorul C.D., un alt funcţionar din cadrul D.G.F.P. Bihor - fila 123 vol. III d.u.p.
În nici un caz, numărul exagerat de mare - 283 - de apeluri efectuate de la posturile telefonice instalate la sediile societăţile din grupul M.E. către numerele de telefon aparţinând inculpatei P.F.R. în perioada 01 ianuarie 2004-30 septembrie 2004 (a se vedea comunicarea Romtelecom din 2006 - fila 137 vol. II d.u.p.) nu poate fi trecut cu vederea pentru a se accepta ca au fost efectuate doar pentru a „lista acte de control" ori „pentru a efectua diverse copii" necesare controalelor fiscale derulate de către inculpata.
Inculpata a negat, iniţial, şi ca s-ar fi deplasat în Italia anterior anului 2005. Ulterior, şi-a modificat poziţia. Prin declaraţia din 9 iunie 2006, inculpata P.F. a recunoscut că în vara anului 2004 a fost în Italia, susţinând că acest lucru a avut loc la invitaţia unei rude, M.S., dar a negat că a fost în Italia şi în anul 2003 (vol. III fila 271). La 20 iunie 2006, inculpata P.F. şi-a modificat din nou poziţia, declarând că în vara anului 2003 a petrecut în Italia vreo 10 zile într-o vilă despre care nu ştia cui îi aparţine (vol. III fila 275). De asemenea, inculpata P.F. a declarat că nu a plătit cazarea, nici în vara anului 2003 şi nici în vara anului 2004, susţinând că aceasta a fost "rezolvată" de însoţitorii familiei sale.
Or, şi aceste susţineri sunt infirmate de probele administrate în cauza. Astfel, inculpatul P.G. a declarat că "ştiu că în vara anului 2003 P.F. a fost în concediu în Italia unde a stat aproape o lună în vila lui G.M. din Monte Urano. Cunosc acest lucru pentru că am fost la Monte Urano să o vizitez pe P.F. Aceasta era împreună cu soţul şi cu fiica ei, şi erau însoţiţi de încă o familie (soţ, soţie şi un copil), precum şi un adult. După comportamentul lui P.F. presd.u.p.un că vila i-a fost pusă la dispoziţie de către G.M. fără plată" (vol. III fila 251 d.u.p.). La confruntarea din 8 mai 2006, inculpatul P.G. şi-a reiterat poziţia declarând că "ştiu că în august 2003, P.F. a fost în concediu în Italia împreună cu soţul şi fiica ei, cu un cd.u.p.lu din Timişoara (soţ, soţie şi un copil), precum şi cu dl Maier, întrucât chiar eu i-am aşteptat la ieşirea de pe autostradă şi i-am dirijat până la destinaţie. Pe durata şederii în Italia, întregul grd.u.p. a fost cazat în locuinţa lui G.M. din Monte Urano" (vol. III fila 213 d.u.p.).
Martorul G.M., referindu-se la vizitele inculpatei P.F. în Italia în perioada 2003 - 2004 a declarat că ".P.F. a fost cazată la o casă pe care firma noastră o deţine în localitatea Monteurano. în ceea priveşte grupul Manfred, noi am pus la dispoziţie doar spaţiul necesar pentru cazare." (vol. III filele 70 - 71 d.u.p.).
De asemenea, martora P.M.C., angajată a societăţii M.E. SRL a declarat că "din discuţiile pe care le-am avut cu P.F. am aflat că aceasta a fost în concediu în Italia, fiind cazată la o locuinţă proprietatea lui G.M. P.F. ne-a arătat fotografiile pe care Ie-a făcut în Italia şi era foarte încântată de concediul petrecut acolo. P.F. a fost în concediu în Italia nu doar în anul 2003, ci şi în 2004, când a plecat cu un autoturism aparţinând firmei M.E." (vol. III fila 101). Martora K.A.M. a declarat că "cunosc faptul că P.F. a fost în Italia cel puţin de două ori înainte de a prelua administrarea grupului M.E. în toamna anului 2004, aceste vizite fiind făcute la invitaţia dlui G.M. care a şi cazat-o într-o casă de-a lui. Despre aceste vizite s-a discutat în firmă, iar după ce P.F. a devenit administrator am văzut la ea câteva fotografii făcute în Italia. Cea de-a doua vizită a lui P.F. a avut loc cu puţin timp înainte de numirea ei ca administrator. Îmi amintesc că am văzut-o pe P.F. când a luat de la sediul M.E. SRL un autoturism, înmatriculat în Italia, aparţinând societăţii, cu care am aflat că urma să plece în Italia" (vol. III fila 113 d.u.p.). Martora M.L. a declarat că "la câteva zile, l-am sunat pe patron să-l informez Asupra stadiului în care se afla întocmirea documentaţiei (pentru obţinerea unui credit bancar necesar cumpărării unei hale de la societatea Intertextile şi a problemelor existente şi am avut surpriza să-mi răspundă P.F. Aşa am aflat că ea era în Italia la acel moment. în aceeaşi săptămână l-am mai sunat pe G.M. de vreo trei ori şi de fiecare dată mi-a răspuns P.F." (vol. III fila 110 d.u.p.).
Dar, dincolo de toate aceste declaraţii de martori, în cauza au fost administrate şi înscrisuri aparţinând D.P.F. Oradea care a comunicat instanţei ca, potrivit evidentelor acestei instituţii, inculpata a ieşit din România la 16 august 2003, prin punctul de frontieră Nădlac, împreună cu P.A. şi M.F.B., şi a revenit în ţară la 2 septembrie 2003, prin punctul de frontieră Borş, durata deplasării în străinătate în perioada august - septembrie 2003 fiind de 17 zile. De asemenea, în 7 august 2003 a părăsit tara prin punctul de frontieră Borş, împreună cu P.A., M.S., M.M. şi M.A.S., călătorind cu un autoturism, şi a revenit în ţară, împreună cu aceleaşi persoane şi acelaşi mijloc de transport, la 21 august 2004, durata deplasării în străinătate fiind de 14 zile.
Astfel, pe baza ansamblului probator administrat în cauza, instanţa retine ca inculpata P.F.R. a oferit consultanţă şi a coordonat ţinerea evidenţei contabile la grupul de societăţi M.E. SRL în perioada aprilie 2003 - septembrie 2004, în timp ce era încadrată ca funcţionar public cu atribuţii de control fiscal la D.G.F.P. Bihor (calitate în virtutea căreia, în aceeaşi perioadă de timp, a făcut 6 controale fiscale la societăţile din grupul M.E.), servicii în contul cărora M.E. SRL i-a plătit costul lucrărilor de modernizare ale unui apartament pe care îl deţine în Oradea, evaluate la 319 milioane lei, şi i-a asigurat cazare gratuită pentru petrecerea concediilor în Italia din august 2003 şi august 2004, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare a unei însărcinări în slujba unui agent economic privat, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, urmând a o condamna.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată, instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, circumstanţele reale ale comiterii faptei, fapta ce privea unul dintre cei mai importanţi agenţi economici din zona oraşului Aleşd, numărul acţiunilor ce intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii, atingerea grava adusa de către inculpata prin fapta sa încrederii pe care ar trebui sa o nutrească agenţii economici în funcţionarii instituţiilor fiscale, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei (trebuie reţinuta aici, ca expresie a gradului de moralitate manifestat de către inculpata, împrejurarea ca a inteîes sa plătească o mare suma de bani pentru a fi inscrisa la Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea fără examen - fila 59 vol. II d.u.p.), poziţia sa din cursul procesului cerând amânarea momentului luării declaraţiei pe diverse motive, deşi în final a arătat ca înţelege sa uzeze de dreptul la tăcere, poziţia sa din cursul urmăririi penale în care a inteles sa dea declaraţii contradictorii, revenind Asupra unora în funcţie de materialul probator administrat.
În baza acestui text de lege, instanţa a aplicat inculpatei P.F.R. pedeapsa închisorii de 3 ani.
Totodată, reţinând şi ca inculpata P.F.R. a preluat - la 8 octombrie 2004 - administrarea societăţilor SC M.E. SRL, SC V.R. SRL şi SC S. SRL Aleşd în condiţiile în care în perioada martie 2003 - aprilie 2004, Ie-a controlat din punct de vedere fiscal de 6 ori în virtutea calităţii de funcţionar cu atribuţii de control fiscal, fapta ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, instanţa o va condamna şi pentru comiterea aceşti infracţiuni.
Şi de aceasta data, la individualizarea pedepsei care a fost aplicată, instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, circumstanţele reale ale comiterii faptei, împrejurarea ca a început comiterea infracţiunii chiar a doua zi după încetarea contractului de munca cu D.G.F.P. Bihor dovedind o sfidare grosiera a legii şi a obligaţiilor ce decurgeau din funcţia exercitata până în acel moment, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei (reţinem, de asemenea, ca expresie a gradului de moralitate manifestat de către inculpata, împrejurarea ca a inteles sa plătească o mare suma de bani pentru a fi înscrisa la Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea fără examen - fila 59 vol. II d.u.p.), poziţia sa din cursul procesului cerând amânarea momentului luării declaraţiei pe diverse motive, deşi în final a arătat ca înţelege sa uzeze de dreptul la tăcere, poziţia sa din cursul urmăririi penale în care a inteles sa dea declaraţii contradictorii, revenind Asupra unora în funcţie de materialul probator administrat.
Inculpata G.A.D. este nepoata de-a martorei C.M., expert contabil ce a exercitat prin SC E. SRL Oradea atribuţii privind evidenta contabila a grupului de firme M.E. SRL. în aceste condiţii inculpata G.A.D. l-a cunoscut pe inculpatul G.P., iar în cursul anului 2003, cu ocazia constituirii SC S. SRL, a fost stabilit sediul societăţii la domiciliul inculpatei G.A.D. De asemenea, inculpata G.A.D. a fost însărcinata de către inculpatul G.P. sa îndeplinească toate formalităţile necesare înmatriculării SC S. SRL, precum şi pentru deschiderea unui cont la B.T. în data de 24 ianuarie 2003, inculpatul G.P. i-a acordat şi dreptul de dispoziţie Asupra disponibilităţilor băneşti din acest cont bancar (fila 302 vol. III d.u.p., fila 130 vol. I d.u.p., fila 185 vol. II d.u.p.), iar ulterior a şi angajat-o pe post de secretara. Potrivit contractului individual de muncă, inculpata G.A.D. a fost angajată, cu normă întreagă, în funcţia de secretară la SC S. SRL, însă inculpatul G.P. nu a stabilit, în scris, atribuţiunile sale de serviciu inculpata executând toate însărcinările care i-au fost date de administratorul societăţii. Acestea au constat, în principal, în reprezentarea SC S. SRL în relaţia cu B.T. (în sensul dispunerii de plăţi şi ridicării de numerar), depunerea declaraţiilor privind obligaţiile fiscale, efectuarea plăţilor în contul obligaţiilor fiscale, plata cheltuielilor de întreţinere pentru apartamentele cumpărate în Oradea (fila 302 vol. III d.u.p.). Fiind ridicată evidenţa contabilă a SC S. SRL au fost identificate numeroase documente contabile semnate de inculpata G.A.D., însă aceasta susţine că operaţiunile propriu-zise de înregistrare contabilă au fost executate de o altă persoană, iar ea doar a semnat documentele. Pentru exercitarea atribuţiunilor descrise mai sus, inculpatul P.G. i-a acordat inculpatei G.A.D. drept de dispoziţie Asupra disponibilităţilor băneşti din contul SC S. SRL şi i-a lăsat la dispoziţie o ştampilă a firmei, necesară ştampilării documentelor (fila 91 vol. III d.u.p.).
Potrivit raportului de constatare din 04 mai 2006, în data de 1 iulie 2004, adică la 3 zile după plecarea inculpatului G.P. în Italia, în contul SC S. SRL de la B.T. erau 10.370.768,29leiL şi 7.339,71 euro (fila 31-32 vol. III d.u.p.). Din acelaşi raport de constatare rezulta ca în perioada 1 iulie 2004 - 3 octombrie 2005 a fost ridicata din contul SC S. SRL suma de 274.470.000 lei.
În fapt, în perioada 21 iulie 2004 - 7 septembrie 2004, potrivit ordinelor de vânzare valuta în numele SC S. SRL din perioada octombrie 2004 - septembrie 2005 (filele 312-348; 379, vol. II d.u.p.) şi a chitanţelor de ridicare de numerar din contul SC S. SRL din perioada august 2004 - octombrie 2005 (vol. II filele 258 - 310; 352 - 378 d.u.p.) inculpata G.A.D. şi-a însuşit din contul SC S. SRL Oradea suma de 10.370.000 lei pe care a retras-o în 7 tranşe. începând cu 13 octombrie 2004, inculpata G.A.D. a început să vândă valuta euro existentă în contul SC S. SRL Oradea şi să retragă leii obţinuţi în urma efectuării schimbului valutar. în perioada 13 octombrie 2004 - 28 septembrie 2005, inculpata G.A.D. a efectuat 45 de vânzări de valută din contul SC S. SRL în urma cărora a obţinut suma totală de 265.468.695 lei. Din această sumă inculpata G.A.D. şi-a însuşit suma de 264.100.000 lei prin 83 de operaţiuni distincte efectuate în perioada 13 octombrie 2004 - 3 octombrie 2005. Diferenţa de bani este formată din 1.015.195 lei percepuţi de către B.T. cu titlu de comisioane aferente retragerilor de numerar şi 353.500 lei alte taxe. Deşi inculpata G.A.D. neagă comiterea infracţiunii, susţinând că nu şi-a însuşit suma de 274.470.000 lei (10.370.000 lei însuşiţi în perioada iulie - septembrie 2004 şi 264.100.000 lei însuşiţi în perioada octombrie 2004 - octombrie 2005) şi invocă în apărarea sa faptul că semnăturile depuse pe ordinele de vânzare a valutei, respectiv chitanţele de retragere de numerar nu îi aparţin, probele administrate în cauza stabilesc vinovăţia acesteia fără umbra de îndoiala. Astfel, deşi inculpata susţine ca nu a retras după 27 iunie 2004 decât suma de 2.230.000 lei - în data de 21 iulie 2004 - suma reprezentând salariul sau pe luna iulie 2004, raportul de expertiza din data de 11 mai 2006 (fila 43 vol. III d.u.p.) a stabilit ca semnaturile de la poziţia „semnătura autorizata" şi „semnătura client" depuse pe ordinele de vânzare valuta emise în numele SC S. SRL, din 13 octombrie 2004, din 27 octombrie din 04 noiembrie 2004, din 18 noiembrie 2004, din 03 decembrie 2004, din 23 martie 2005, respectiv de la poziţia „client" pe numele G.A. depuse pe chitanţele de ridicare numerar emise de B.T. din data de 21 iulie 2004, 13 august 2004, 25 august 2004, 25 august 2004, 31 august 2004, 03 septembrie 2004, 04 noiembrie 2004, 15 decembrie 2004, 05 februarie 2005, 14 februarie 2005 au fost executate de către inculpata G.A.D.
De asemenea, funcţionarii bancari ce au participat la întocmirea operaţiunilor bancare reţinute, infirma apărarea inculpatei. Astfel, martora U.T.A., administrator cont la B.T., Agenţia Centru Oradea, a arătat ca retragerile de valuta din contul SC S. SRL au fost efectuate de către inculpata G.A.D., iar certitudinea afirmaţiei a fost determinata de împrejurarea ca data fiind perioada lunga în care aceasta s-a prezentat în numele SC S. SRL a ajuns sa o recunoască pe aceasta ca reprezentanta a acestei societăţi. Mai mult, martora a relatat în declaraţia sa ca a ajuns sa o cunoască atât de bine încât a şi reţinut ca inculpata nu vindea decât „cate 100 euro, iar mai târziu 200 euro, lucru care nu se întâmpla la alte firme care în mod uzual vindeau sume mari.precizez ca G.A.D. a fost singura ppersoana care a reprezentat societatea SC S. SRL Oradea la vânzările de valuta făcute în perioada menţionata (27 octombrie 2004 - 1 septembrie 2005)" fila 173 vol. III d.u.p.şi 191 fond.
Martora M.C.A., administrator de cont la aceeaşi banca, iar în prezent șef al Agenţiei Gara Oradea, a arătat ca „am cunoscut-o pe G.A. înainte de a se prezenta ca reprezentant al SC S. SRL întrucât anterior aceasta a fost delegata de către SC P.E. SRL Oradea. Reţin foarte bine ca SC S. SRL Oradea a fost reprezentata de către G.A.D. pentru ca numai ea făcea vânzări de valuta atât de mici în numele unei firme. în mod obişnuit, firmele vând mii de euro pentru a face diverse plaţi, în timp ce G.A.D. vindea cate 100 sau 150 euro" (fila 175 vol. III d.u.p. şi 192 fond).
Aceleaşi relatări sunt conţinute şi în declaraţiile martorelor C.I.T (fila 178 vol. III d.u.p. şi 193 fond), L.A. (fila 180 vol. III d.u.p.), B.I.T. (fila 189 vol. III d.u.p. şi 212 fond), H.F.H. (fila 191 vol. III d.u.p. şi 210 fond), S.C.M. (fila 198 vol. III d.u.p. şi 211 fond), A.M. (fila 206 vol. III d.u.p. şi 209 fond). Fiecare martor a subliniat ca a remarcat ca inculpata era singura reprezentanta a vreunei firme ce ridica sume mici, regula fiind ridicarea unor sume mult mai mari. Martorul Hodut afirma chiar ca „este exclus ca alta persoana sa se fi prezentat la banca în numele lui G.A.D. şi sa ridice bani din contul SC S. SRL Oradea. Sunt absolut sigur de acest lucru pentru ca G.A.D. este o femeie drăguţa şi de fiecare data era foarte cochheta şi nici un caz nu as fi confundat-o cu altcineva."
Pe de alta parte, alţi angajaţi ai băncii ce au procesat ordinele de vânzare în perioada reţinuta, au arătat ca nu o cunosc pe inculpata şi, au afirmat ca, cu certitudine, câtă vreme pe aceste înscrisuri apare ca s-a prezentat inculpata în reprezentarea SC S. SRL, chiar ea a şi fost, întrucât cu siguranţa au identificat-o prin actul de identitate (declaraţii martori M.A.F.-fila 184, N.D.-fila 182, F.C.D.-fila 186, B.L.M.-fila 194, P.C.F.-fila 196, C.C.A.-fila 200, G.l.R.-fila 202, B.C.-fila 204, B.G.C.-file 209 vol. III d.u.p.).
Împrejurarea ca semnăturile depuse pe unele din ordinele de vânzare valuta nu seamănă cu semnăturile depuse ca specimen de comparaţie la banca, este explicata de către martorele angajate ale B.T. prin aceea ca, în situaţiile în care cunoşteau persoanele reprezentante ale anumitor societăţi comerciale, date fiind vizitele foarte dese la banca, nu mai făceau confruntarea semnăturii depuse pe actele încheiate cu semnătura specimen sau chiar daca făceau confruntarea, nu se puteau opune ca o persoana sa semneze în diferite forme, dând chiar exemplu situaţia unei femei care semnează în cinci feluri în funcţie de firma pe care o reprezintă în acel moment (fila 182 vol. III d.u.p.). Mai mult, s-a arătat ca „diferenţa dintre semnăturile persoanelor autorizate nu este un lucru rar. De multe ori clienţii se grăbesc şi ca atare semnăturile lor chiar depuse în faţă noastră la ghişeu sunt total diferite fată de cele din baza de date a băncii."
Or, în condiţiile în care, cu excepţia inculpatului G.P. nicio alta persoana nu avea dreptul de dispoziţie Asupra disponibilităţilor băneşti din contul SC S. SRL, în condiţiile în care inculpatul G.P. nu a fost în tara în perioada vizata, rezulta ca doar inculpata G.A.D. sau o alta persoana care s-a pretins a fi G.A.D. a putut ridica sumele în cauza din contul SC S. SRL.
Dar, întrucât 8 martori, funcţionari ai B.T. susţin ca o cunoşteau pe inculpata G.A.D. şi ca, în aceste condiţii, pot afirma cu certitudine ca doar ea s-a prezentat în reprezentarea SC S. SRL rezulta ca este exclus ca alta persoana sa se fi prezentat sub identitatea inculpatei la banca pentru a efectua operaţiunile reţinute în acea perioada. Aceste declaraţii se coroborează pe deplin, de altfel, şi cu cele 9 declaraţii ale martorilor angajaţi ai B.T. ce nu o cunoşteau personal pe inculpata şi care au arătat ca, în aceasta situaţie cu certitudine verificau identitatea celui care se prezenta în numele unei anumite firme.
Un număr atât de mare - 16 - de funcţionari bancari implicaţi în operaţiunile bancare derulate în numele SC S. SAs, exclude orice bănuiala privind posibilitatea existentei vreunui ajutor dat din „interiorul băncii" pentru ca o alta persoana sa se poată prezenta sub identitatea inculpatei.
Declaraţiile acestor martori se coroborează, intr-o anumita măsura şi cu raportul de expertiza ce a concluzionat ca unele din ordinele de vânzare valuta şi chitanţele ridicare numerar prezentate au fost semnate de către inculpata G.A.D. Este adevărat ca, în concluziile acestui raport se retine şi ca semnăturile de pe majoritatea ordinelor de vânzare şi a chitanţelor de ridicare numerar întocmite în perioada iulie 2004 - 2005 nu prezintă elemente de asemănare cu semnăturile prelevate de la inculpata G.A.D.
Însă, remarcam pe de parte ca aceste concluzii nu exclud ca semnăturile analizate sa fi fost semnate de către inculpata, reţinându-se elemente generale similare ce caracterizează totalitatea semnăturilor în litigiu. Astfel, toate semnăturile analizate sunt „semnături indescifrabile, cu un grad mediu de evoluţie, structura simpla şi înclinaţie spre dreapta". Singura deosebire, cu caracter general, remarcata este viteza de execuţie. „Medie" în cazul semnăturilor identificate ca aparţinând inculpatei şi „mare" în cazul celorlalte. Elementul ce deosebeşte semnăturile analizate este „în special, zona de incipienta", adică zona de început al semnăturilor, ce ar putea indica o intenţie de disimulare.
Un alt element extrem de important al raportului de expertiza îl constituie împrejurarea ca acesta stabileşte, cu titlu de exemplu, ca două semnături efectuate în aceeaşi zi, una pe ordinul de vânzare valuta aparţine inculpatei, iar cea de a două aplicata după câteva minute pe chitanţa de ridicare numerar nu prezintă elemente de asemănare cu semnăturile de comparaţie aparţinând inculpatei. Astfel, raportul de expertiza stabileşte ca ordinul de vânzare din 18 noiembrie 2004 a fost semnat de către inculpata, iar semnătura aplicata pe chitanţa de ridicare numerar din aceeaşi zi 18 noiembrie 2004 nu prezintă elemente de asemănare. Aceeaşi situaţie în cazul ordinului de vânzare valuta din 23 martie 2005 şi chitanţa de ridicare numerar din aceeaşi zi! Sau situaţia inversa: semnătura de pe chitanţa de ridicare numerar aparţine inculpatei - chitanţa din 14 februarie 2005 - iar semnătura de pe ordinul de vânzare valuta nu ar prezenta elemente de asemănare - ordinul din 14 februarie 2005.
Or, câtă vreme cele două operaţiuni bancare sunt succesive şi sunt efectuate de către acelaşi funcţionar bancar în decurs de câteva zeci de secunde, a accepta ca s-a putut realiza o substituire în aceasta perioada de timp intre două persoane fără sesizarea funcţionarului bancar tine mai degrabă de ficţiune decât de realitatea cotidiana.
De altfel, raportul de expertiza grafica efectuat în cursul judecaţii (fila 279) cu privire la o parte a înscrisurilor sd.u.p.use analizei în faza urmăririi penale vine în sprijinul acestei concluzii arătând ca, data fiind simplitatea semnăturilor în litigiu şi nivelul grafic al inculpatei ce ii permite acesteia sa execute semnături ca cele contestate, nu se poate stabili daca semnăturile au fost executate sau nu de către inculpata (fila 283).
Ca atare, instanţa apreciază ca toate probele administrate se coroborează intre ele, infirmând apărările inculpatei, astfel încât va retine ca inculpata G.A.D., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august 2004 - octombrie 2005, însuşit prin vânzări succesive de valută şi retrageri de numerar suma totală de 272.240.000 lei din contul SC S. SRL, deschis la B.T. Oradea, Asupra căruia a avut drept de dispoziţie începând cu 24 ianuarie 2003, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de delapidare săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată, instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., circumstanţele reale ale comiterii faptei, în condiţiile unui relativ dezinteres manifestat de către administratorul SC S. SRL, gradul de pericol social concret al faptelor, cuantumul prejudiciului, nerecd.u.p.erarea acestuia, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei, poziţia sa din cursul procesului vis a vis de acuzaţiile aduse, şi lipsa antecedentelor penale.
În consecinţă, în baza art. 2151 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata G.A.D., pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Apreciind, în raport cu persoana inculpatei, cu comportamentul acesteia după comiterea infracţiunii ca pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpata şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpata nu va mai săvârşi alte infracţiuni, în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. în baza art. 863 i s-a impus inculpatei să se sd.u.p.ună masurilor de supraveghere prevăzute în art. 863 lit. b)-d) C. pen. si să se prezinte trimestrial la S.P.V.R.I.
În ce priveşte latura civila a cauzei, reţinând comiterea infracţiunii de luare de mita în sarcina inculpatului G.P., în baza art. 255 alin. (5) C. pen. îl va obliga pe acesta la restituirea sumei de 712.100 lei în favoarea SC A. SRL Aleşd reprezentată prin lichidator H.l.
De asemenea, reţinând ca săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 alin. (1) şi 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 i-a adus inculpatei P.F.R. foloase necuvenite, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat suma de 31.900 lei de la aceasta.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. a obligat inculpata G.A.D. la plata sumei de 27.224 lei, reprezentând suma însuşită ca urmare a comiterii infracţiunii de delapidare reţinuta, în favoarea părţii civile SC S. SRL Oradea prin lichidator judiciar SC F.C. SRL.
Împotriva acestei hotărâri, in termenul prevăzut de lege, au declarat apel inculpaţii G.P., P.F.R., G.A.D., D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi partea civilă SC M.E. SRL Aleşd.
Prin Decizia penală nr. 7/A din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, inculpata P.F.R. şi inculpatul P.G.
S-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând:
1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani 3 luni închisoare aplicată inculpatei P.F.R. în pedepsele componente şi s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare aplicat inculpatei.
S-au recontopit pedepsele aplicate inculpatei, aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
îÎn baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatei potrivit art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 863 C. pen. s-a impus inculpatei să se sd.u.p.ună măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 863 lit. b)-d) C. pen. şi să se prezinte trimestrial la Serviciu! de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.
2. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.G. în pedepsele componente şi s-a înlăturat sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. cu privire la ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
S-a redus pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 3201 C. proc. pen. la 3 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen. la 3 ani închisoare.
S-au recontopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. şi atrage atenţia inculpatului conform art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 863 C. pen. s-a impus inculpatului să se sd.u.p.ună măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 863 lit. b)-d) C. pen. şi să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei pentru ambii inculpaţi.
3. S-a dispus comunicarea sentinţei de condamnare a inculpatului P.G. către O.R.C. Au fost respinse apelurile inculpatei G.A.D. şi a părţii civile SC M.E. SRL Aleşd.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În privinţa criticii parchetului privind nelegalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma omisiunii acelei instanţe de a insera in cd.u.p.rinsul dispozitivului hotărârii judecătoreşti comunicarea soluţiei de condamnare a inculpatului P.G. ce deţinea la data săvârşirii faptei calitatea de asociat unic şi administrator al SC S. SRL Oradea, la O.R.C. Bihor, s-a constatat că este fondată. Prin necomunicarea soluţiei in condiţiile arătate mai sus au fost încălcate prevederile art. 7 din Legea nr. 26/1990 a Registrului Comerţului, in condiţiile in care inculpatului i-a fost aplecată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
În apel, admiţându-se ca fondate criticile parchetului a fost făcută comunicarea către registrul comerţului îndreptându-se pe această cale nelegalitatea hotărârii instanţei de fond.
Cât priveşte cealaltă critică a parchetului privind netemeinicia hotărârii judecătoreşti prin prisma modului in care s-a procedat la individualizarea pedepsei aplicată inculpaţilor, instanţa de apel Ie-a respins ca fiind nefondate.
Apelul parchetului in considerentele sale vizează doar posibilitatea de reeducare şi îndreptare a inculpaţilor prin privare de libertate, prin majorarea de pedepse, considerând că prin pedepsele aplicate de către instanţa de fond s-ar fi subdimensionat pericolul social al faptelor şi al celor reprezentat de persoana inculpaţilor.
Mai precis, in viziunea parchetului nu se-ar realiza prin pedepsele aplicate nici funcţiile şi nici scopul pedepsei expres prevăzute in art. 52 C. pen.
Se mai face diferenţierea pe care instanţa de fond a făcut o in mod nejustificat in ceea ce o priveşte pe inculpata G.A.D. subliniindu-se faptul că aceasta ar fi fost nesinceră pe parcursul procesului penal, iar fapta săvârşită este de natură a i se aplica o pedeapsă privativă de libertate.
Instanţa a înlăturat toate aceste critici ca fiind nefondate. Nu putem fi de acord cu aserţiunile parchetului potrivit cărora orice faptă de corupţie săvârşită în orice fel de condiţii denotă in mod automat a se declanşa împotriva făptuitorilor o reacţie de represiune, de aplicare a unui singur segment de aplicare, a unui singur segment ce ar putea reprezenta funcţia şi scopul pedepsei aşa cum a înţeles legiuitorul să le redea in conţinutul dispoziţiilor art. 52 C. pen. şi anume privarea de libertate pe un termen lung ca acestor făptuitori.
Este greşit a nu se tine seama de modalităţile in care au fost săvârşite faptele reţinute in sarcina inculpaţilor, de faptul că infracţiunile au fost săvârşite intr-un mediu privat fără a zdruncina in vreun fel interesele societăţii iar făptuitorii cu excepţia inculpatei P.F.R. erau la data săvârşirii infracţiunilor părţi ale aceluiaşi mediu privat de afaceri.
A nu face aceste diferenţieri, în opinia instanţei esenţiale, atunci când vorbim de individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată unei persoane, înseamnă, in mod automat ca indiferent de circumstanţele deduse judecăţii la săvârşirea unei fapte de corupţie să se aplicare pedepsei in regim privativ de libertate, intr-un coeficient cât mai mare, doar pe această cale putându-se efectua o reeducare.
Această manieră o găsim greşită şi suntem in consens cu acea prevedere din dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. pen. potrivit căreia executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului iar prin executarea pedepsei trebuie să se urmărească formarea unei atitudini corecte fată de muncă, fată de ordinea de drept şi fată de convieţuire socială.
În concluzie, instanţa a înlăturat criticile parchetului ca fiind nefondate urmând a le dezvolta in cadrul considerentelor raportate la fiecare inculpat in parte.
II. Cât priveşte apelul părţii civile SC M.E. SRL Aleşd criticile acesteia au fost apreciat ca fiind nefondate şi respinse ca atare.
Instanţa este in asentimentul parchetului când îl consideră apelul penale declarat de partea civilă deoarece aceasta nu are calitate procesuală in cauză.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, inculpatul G.P. a săvârşit infracţiunea in dauna SC A. SRL Aleşd, reprezentată prin lichidator H.l., inculpata G.D. a săvârşit infracţiunea în dauna SC S. SRL Oradea, aşa cum rezultă din actele de la dosar, iar activitatea inculpatei P.F.R. nu s-a circumscris in sfera săvârşirii vreunei daune părţii civile M.E. SRL.
Dacă există vreun raport de cauzalitate intre activitatea infracţională a inculpaţilor din prezenta cauză şi eventualele pierderi survenite de partea civilă/vătămată, considerăm că reglementarea lor se poate face pe alte căi, şi modalităţi judiciare şi nu pe calea aleasă de această societate in prezenta cauză, unde nu are nici o calitate procesuală.
III. Cât priveşte criticile formulate de către inculpata P.F.R., prin care se solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel Ie-a considerat nefondate şi respins ca atare.
Aşa cum rezultă din întreg material probator administrat in cauză, inculpata P.F.R. in perioada aprilie 2003 - septembrie 2004, in vreme ce era încadrată ca funcţionar public cu atribuţii de control fiscal la D.G.F.P. Bihor, a oferit consultantă şi a coordonat tinerea evidentei contabile la grupul de societăţi M.E., iar in schimbul acestor serviciu, SC M.E. SRL i-a plătit costul lucrărilor de modernizare a unui apartament deţinut in Oradea, evaluat la 319.000.000 lei vechi, asigurându-i-se şi cazarea gratuită pentru petrecerea unor concedii in Italia in august 2003 şi august 2004.
De altfel, la 8 octombrie 2004, după ce a părăsit funcţia avută la D.G.F.P. Bihor, inculpata a preluat administrarea societăţilor pe care Ie-a controlat din punct de vedere fiscal în perioada arătată mai sus.
Toate aceste susţineri ale instanţei sunt confirmate de un ansamblul probator vast şi arătăm cu titlu enumerativ declaraţiile inculpatului G.P., martorului G.M., ale martorei P.M.C., ale martorei M.L., martorului denunţător M.l., ale documentelor aflate la dosar şi din care rezultă în mod indubitabil atât valoarea lucrărilor de modernizare a apartamentului în cauză cât şi a faptului că aceste lucrări au fost efectuate in contrapartidă cu aportul inculpatei adus in favoarea grupului de firme aparţinând lui G.M.
Acestea sunt in opinia instanţei raţiunile pentru care criticile inculpatei privind achitarea sa sunt nefondate, rezultând în mod indubitabil vinovăţia ei pentru faptele reţinute în sarcina sa.
Instanţa din oficiu, a avut în vedere faptul că în raport de toate aceste acuze alături de persoana inculpatei, cu trecut nepedepsit, încadrată in muncă, în cauză se cuvine a i se aplica acesteia o pedeapsă neprivativă de libertate şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 C. pen. instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit in conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. şi a atras atenţia conform art. 359 C. proc. pen.
Pe lângă aceste criterii generale de individualizare a pedepsei ce au avut in vedere in mod aparte persoana inculpatei, instanţa a considerat că pedeapsa aplicată inculpatei în cuantumul aplicat poate reprezenta o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a acesteia, şi scopul acestei pedepse este atins prin modalitatea in care a fost aplicată ducând în final la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpată.
IV. Cât priveşte criticile formulate de inculpatul G.P., instanţa a reţinut in esenţă că acesta a solicitat a-i fi aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În conformitate cu aceste dispoziţii, a solicitat a fi judecat pe baza probelor administrate in faza de urmărire penală.
A mai solicitat şi a se retine în favoarea sa circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. respectiv atitudinea inculpatului de recunoaştere si regret a faptei. în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., instanţa consideră argumentaţia inculpatului drept temeinică, urmând a fi acceptată, iar apelul inculpatului fiind considerat din acest punct de vedere fondat. Ca urmare, drept consecinţă a aplicării dispoziţiilor legale mai sus amintite, instanţa va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare aplicată inculpatului in pedepsele componente şi va înlătura sporul de 6 luni închisoare.
Ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa de apel a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate considerând că pe această cale sunt suficiente argumente pentru ca acesta să poată fi reeducat si fără privarea lui de libertate.
În raport de pericolul social concret al faptei săvârşite, de persoana acestuia, cu trecut nepedepsit, încadrat în muncă, considerăm a fi temeiuri suficiente pentru ca modalitatea aleasă de către instanţă să contribuie în mod decisiv la reeducarea acestuia, fiind pe această cale îndeplinite şi criteriile generale prevăzută de art. 52 C. pen. respectiv pedeapsa şi scopul acestei pedepse.
În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen. instanţa a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata executării pedepselor, pentru ambii inculpaţi, respectiv şi pentru inculpatul P. şi pentru inculpata P.
Cât priveşte aplicarea de circumstanţe atenuante, instanţa a înlăturat această critică ca fiind nefondată, neimpunându-se în cauză o atare modalitate de individualizare, recunoaşterea şi sinceritatea inculpatului fiind apreciate in contextul arătat mai sus.
V. Cât priveşte apelul inculpatei G.A.D. prin care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., reţinându-se că infracţiunea pentru care a fost condamnată a fost săvârşită de o altă persoană, instanţa a respins această critică ca fiind nefondată.
Aserţiunile acesteia potrivit căreia semnăturile analizate in raportul de expertiză grafologice nu i-ar aparţine, argumente în vederea achitării sale, nu sunt primite de către instanţă.
Aşa cum rezultă din expertiza dispusă in cauză şi aflată la dosar, nu se exclude in mod categoric ca semnăturile analizate să fi fost semnate de către inculpată.
Edificatoare in acest sens sunt concluziile aceluiaşi raport de expertiză (fila 279) cu privire la o parte a înscrisurilor sd.u.p.use analizei în faza urmăririi penale unde se arată că dată fiind simplitatea semnăturilor în litigiu şi nivelul grafic al inculpatei îi permit acesteia să execute semnături ca cele contestate neputându-se stabili cu certitudine dacă semnăturile au fost executate sau nu de către inculpată (fila 283).
În favoarea susţinerilor vinovăţiei inculpatei, s-au considerat a fi şi depoziţiile celor 8 martori, funcţionari ai B.T. şi din care rezultă, in mod indubitabil, că doar ea s-a prezentat in reprezentarea SC S. SRL şi că este exclus ca altă persoană să se fi prezentat sub identitatea inculpatei la bancă, pentru a efectua operaţiunile reţinute in acea perioadă.
Mai sunt edificatoare in opinia instanţei deapel şi alte 9 declaraţii testimoniale ale altor martori angajaţi ai B.T., şi care nu o cunoşteau personal pe inculpată, iar potrivit acestor mărturii in orice fel de situaţie, funcţionarii bancari aveau obligaţia să verifice identitatea celui care se prezenta in numele unei anumite firme.
Acest material probator exclude in opinia instanţei in mod indubitabil ca, folosindu-se de ajutor din interiorul băncii, o altă persoană, in numele inculpatei să se fi prezentat şi să fi ridicat sumele de bani arătate in actul de acuzare şi hotărârea instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii P.E.G., P.F.R. şi G.A.D., precum şi partea civilă SC M.E. SRL.
Parchetul a invocat următoarele cazuri de casare:
- art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., constând în greşita confiscare a sumei de 31.900 lei, în realitate suma dovedită ca reprezentând valoarea lucrărilor de modernizare a apartamentului inculpatei P. fiind de 31.700 lei, aşa cum chiar aceasta a recunscut în cursul urmăririi penale;
- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constând în greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se condamnarea fiecăruia la câte o pedeapsă într-un cuantum sporit şi în regim privativ de libertate, inclusiv în ceea ce o priveşte pe inculpata G.
Inculpatul P.G. a invocat următoarele cazuri de casare:
- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat Asupra cauzei de reducere a pedepsei prev.de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;
- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reţinerea circumstanţelor atenuante prev.de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., precum şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul aplicării art. 81 C. pen.
Inculpata P.F. a invocat următoarele cazuri de casare:
- art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea sa pentru cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev.de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev.de art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege;
- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., cu referire la neaudierea martorului M.F., nesemnarea declaraţiei martorului G.M. şi revenirea asupra expertizei tehnice dispuse în cauză.
Inculpata G.A.D. a invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu s-a luat în considerare faptul că operaţiunile bancare au fost efectuate după demisia sa şi nu s-au avut în vedere concluziile expertizei grafoscopice.
Partea civilă SC M.E. SRL a invocat cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 9, 17, 172, 18 şi 21 C. proc. pen.
S-a arătat că instanţa de fond nu a lămurit calitatea părţilor şi nu a citat legal toate părţile în cauză, sens în care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor şi admiterea cererii de constituire de parte civilă pentru suma de 1.800.000 lei reprezentând prejudiciu material şi moral creat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
S-a mai invocat de asemenea că în mod nelegal s-a apreciat că în cauză nu există infracţiunea de înşelăciune sau delapidare cu autori P.G. şi M.I.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea reţine următoarele:
În ce priveşte recursul Parchetului, este real faptul că instanţa de apel a omis să se pronunţe Asupra unei critici susţinute doar oral cu ocazia dezbaterilor, însă aceasta nu are caracterul unei omisiuni esenţiale, cu consecinţe grave, pentru a fi în prezenţa cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., urmând a fi analizată din perspectiva celui prev.de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În acest context, Curtea constată întemeiată critica Parchetului referitoare la cuantumul exact al sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor de modernizare a apartamentului din Oradea a inculpatei P., probată inclusiv de declaraţiile acesteia, urmând a fi admis recursul Parchetului, casate în parte ambele hotărâri şi, în urma rejudecării conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi confiscată de la inculpată suma de 31.700 lei, în loc de 31.900 lei.
În privinţa individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea constată că atât cuantumul, cât şi modalitatea de executare stabilite prin hotărârea instanţei de apel (şi, în parte, cu privire la inculpata G., şi prin hotărârea primei instanţe) răspund necesităţilor de constrângere şi reeducare înscrise în art. 52 C. pen., prin raportare la circumstanţele de fapt şi cele personale ale inculpaţilor, aşa încât sub acest aspect recursul Parchetului nu este întemeiat.
În acest context, Curtea remarcă faptul că atât la dosarul de apel, cât şi la cel de recurs au fost depuse probe noi de către inculpaţii P. şi P. (acte în circumstanţiere personală, raport de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune), care justifică aprecierea că pedepsele aplicate acestor inculpaţi, reduse de instanţa de apel ca efect al aplicării art. 3201 C. proc. pen. (în cazul inculpatului P.) sau al înlăturării sporului de pedeapsă (în cazul inculpatei P.) pot fi executate în regim neprivativ de libertate, aceeaşi fiind concluzia şi în cazul inculpatei G., aşa cum corect a stabilit prima instanţă.
În ce priveşte recursul părţii civile SC M.E. SRL., Curtea constată că obiectul judecăţii în prezenta cauză a fost fixat prin actul de sesizare a instanţei, iar în raport de acesta societatea susmenţionată nu putea avea calitatea de parte, astfel încît criticile acesteia sunt nefondate.
Astfel, justificarea calităţii de parte civilă este făcută prin raportare la infracţiuni care nu au făcut obiectul judecăţii (înşelăciune sau delapidare, având ca autori pe inculpatul P.G. şi pe numitul M.I.).
De altfel, Curtea constată că în recursul SC M.E. SRL. există şi alte critici care exced cadrul procesual de faţă, cum ar fi cele referitoare la greşita exonerare de răspundere penală a denunţătorului M.I. pentru infracţiunea de spălare de bani, neantrenarea unei răspunderi penale pentru această infracţiune în cazul asociatului denunţătorului, numitul O.G. şi a societăţii SC A. SRL ori greşita restituire a sumei de 712.100 lei în favoarea acesteia, în condiţiile în care nu societatea, ci numitul M.I. a avut calitatea de denunţător.
În acest context, Curtea reţine împrejurarea că, neavând calitatea de parte, SC M.E. SRL nu putea critica hotărârile pronunţate în cauză decât în limitele stabilite de art. 362 lit. f) C. proc. pen.
Or, aşa cum se poate observa, criticile menţionate anterior, altele decât cele care vizează calitatea de parte în proces, pun în discuţie aspecte de fond, ceea ce este inadmisibil prin raportare la textul de lege sus-arătat.
Prin urmare, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte recursul inculpatului P.G., este real faptul că, deşi în motivele de apel a existat şi o critică referitoare la neaplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, instanţa de apel a omis să o analizeze ca atare, admiţând calea de atac a inculpatului pentru un alt motiv ce ţine de asemenea de individualizarea pedepsei (art. 3201 C. proc. pen.).
Curtea constată însă că respectiva cerere a fost făcută şi în faţa primei instanţe, iar aceasta a respins-o implicit, atunci când a schimbat încadrarea juridică şi a înlăturat aplicarea acestei cauze de reducere a pedepsei, arătând în considerentele sentinţei motivele pentru care a procedat în acest fel.
Pe de altă parte, aceeaşi cerere a fost reiterată şi în faţa înaltei Curţi, ca motiv de recurs vizând individualizarea pedepsei, aşa încât trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel nu ar reprezenta decât manifestarea unui formalism excesiv, cu consecinţe Asupra duratei procedurilor judiciare.
Pe fondul criticii, Curtea constată că faţă de inculpata P.F. se începuse deja urmărirea penală la data la care inculpatul P.G. a fost audiat pentru prima dată în faza de urmărire penală, iar simplul fapt că în respectiva declaraţie acesta a făcut referire la împrejurarea, că ulterior încetării calităţii de funcţionar public în cadrul D.G.F.P.Bihor, inculpata P. a condus societăţi din grupul M.E., nu este suficientă pentru a atrage beneficiul art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Este astfel de observat că la acea dată activitatea infracţională a inculpatei era conturată, iar aspectele învederate de inculpatul P. se situau în continuarea celor deja cunoscute, nefiind vorba despre o contribuţie esenţială, sine qua non a inculpatului la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei coinculpatei P..
Termenii utilizaţi de legiuitor („denunţă", „facilitează") conduc la concluzia că, fără contribuţia persoanei care adoptă o asemenea conduită procesuală, identificarea şi tragerea la răspundere penală a altui infractor nu ar fi posibilă ori s-ar face cu greutate, ceea ce nu este însă cazul în speţă.
Pe de altă parte, este discutabil dacă un inculpat care neaga propriile fapte, poate beneficia de cauze de reducere a pedepsei, căci textul de lege are în vedere situaţia persoanei care „a comis una dintre infracţiunile" de competenţa D.N.A., ceea ce presd.u.p.une o anumită poziţionare subiectivă a acestei persoane vis-a-vis de acuzaţiile care i se aduc, la momentul la care înţelege să facă declaraţii incriminatoare la adresa altei persoane.
Or, până în faza apelului, inculpatul nu a recunoscut învinuirile aduse, iar schimbarea poziţiei sale procesuale a fost determinată exclusiv de apariţia Legii nr. 202/2010, care a introdus art. 3201 C. proc. pen.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect acestui inculpat nu i s-au aplicat şi dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, astfel încât şi sub acest aspect recursul său este nefondat.
În fine, în privinţa reţinerii altor circumstanţe atenuante judiciare, Curtea constată mai întâi că aplicarea art. 3201 C. proc. pen. exclude şi reţinerea art. 74 lit. c) C. pen., căci în caz contrar s-ar recunoaşte efecte duble pentru o unică împrejurare (conduita sinceră pe parcursul procesului penal); de altfel, reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. ar fi discutabilă şi din altă perspectivă, în condiţiile în care atitudinea inculpatului nu a fost una constantă, ci de circumstanţă, determinată exclusiv de introducerea art. 3201 C. proc. pen.
În privinţa art. 74 lit. a) C. pen., în cauză nu au fost produse dovezi privind conduita inculpatului anterior comiterii faptelor ce fac obiectul judecăţii, simplul fapt că acesta este la primul conflict cu legea penală nefiind decât o expresie a normalităţii, iar nu o circumstanţă excepţională.
Referitor la modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea constată că instanţa de apel a dat dovadă de suficientă clemenţă atunci când a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului va fi suspendată sub supraveghere; împrejurarea că inculpatul este cetăţean străin nu poate conduce la concluzia că acesta nu poate fi sd.u.p.us unei asemenea modalităţi de executare a pedepsei, căci în caz contrar s-ar ajunge ia concluzia unei discriminări legale pozitive (instanţa fiind obligată să aplice doar dispoziţiile art. 81 C. pen. în cazul inculpaţilor cetăţeni străini, iar nu pe cele ale art. 86/1 C. pen.).
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte recursul inculpatei G.A.D., Curtea reţine că pentru a fi în prezenţa cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cd.u.p.rinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.
Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat.
Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cd.u.p.rins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.
Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurenta critică modalitatea în care instanţele de fond şi apel au interpretat probatoriul administrat, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în limitele cazului de casare invocat.
În privinţa probelor şi a aprecierii acestora, Curtea reţine că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Deşi aprecierea probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev.de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.,instanţa de recurs poate totuşi verifica dacă a fost respectat principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., căci acesta ţine de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate şi trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În acest context, Curtea constată că îndeosebi instanţa de fond a făcut o analiză temeinică a întregului material probator administrat în cauză, reţinând la stabilirea vinovăţiei acesteia declaraţiile funcţionarilor bancari implicaţi în operaţiunile derulate de inculpată în numele SC S. SRL, coroborate cu concluziile expertizelor grafice întocmite pe parcursul procesului penal.
În apărarea sa, inculpata a invocat pe de o parte că începând cu data de 4 august 2004 i-a încetat raportul de muncă cu SC S. SRL, iar pe de altă parte că expertiza grafică efectuată în cursul judecăţii a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de pe ordinele de vânzare valută şi chitanţele de ridicare numerar au fost executate de inculpată.
Este adevărat că la dosar există Decizia nr. 2 din 4 august 2004 emisă de inculpatul P.G., în calitate de administrator al SC S. SRL, potrivit căreia începând cu 1 august 2004 încetează contractul de muncă al inculpatei la această societate.
Din celelalte probe testimoniale, rezultă indubitabil că inculpata a efectuat operaţiuni bancare în numele acestei societăţi şi după data susmenţionată, ceea ce înseamnă că în fapt ea a continuat să exercite cel puţin în parte (în relaţia cu B.T.) însărcinările pe care le avusese pe perioada în care fusese angajată oficial la SC S. SRL, cu contract de muncă.
De altfel, în legătură cu înscrisul sub semnătură privată invocat de inculpată, există dubii cu privire la veridicitatea celor consemnate în cd.u.p.rinsul său, în condiţiile în care semnătura inculpatului P. este vizibil diferită de cea executată de acesta în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, iar potrivit actelor de la dosar, inculpatul a părăsit România la 27 iunie 2004 şi nu s-a mai întors decât pe parcursul cercetărilor penale, în luna februarie 2006, ceea ce exclude prezenţa sa şi, implicit, semnătura aplicată de el la 4 august 2004 pe decizia susmenţionată.
La acestea se mai adaugă şi împrejurarea că implicarea inculpatei în relaţia cu banca s-a desfăşurat în baza unui drept de dispoziţie Asupra disponibilităţilor băneşti ale societăţii, acordat de inculpatul P. independent de contractul individual de muncă, drept care nu a fost revocat chiar şi în condiţiile în care respectivul contract ar fi încetat la 1 august 2004.
În privinţa expertizelor grafice întocmite în cauză, este de observat că expertiza invocată în apărare de inculpată nu este relevantă, căci ea nu confirmă, dar nici nu infirmă posibiltatea ca semnăturile de pe actele bancare să fi fost executate de care inculpată, datorită simplităţii semnăturilor în litigiu, care puteau fi executate de orice persoană cu abilităţi grafice minime.
Pe de altă parte, din aceeaşi expertiză efectuată în cursul judecăţii rezultă că semnăturile inculpatei relevă un aspect general constructive şi caracteristici generale de execuţie asemănătoare cu cele ale semnăturilor în litigiu, astfel încât semnăturile contestate puteau fi executate şi de titulară.
În aceste condiţii, chiar dacă s-ar face abstracţie de concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale (şi care, contrar celei din faza de judecată, stabilesc faptul că semnăturile în litigiu aparţin inculpatei), prezenţa inculpatei la bancă şi efectuarea de operaţiuni, consemnate scriptic în respectivele înscrisuri, este o chestiune de fapt, ce este dovedită de mărturiile funcţionarilor bancari, atât cei care o cunoşteau pe inculpată, cât şi cei care nu o cunoşteau, dar care au verificat cu certitudine identitatea persoanei care s-a prezentat în numele SC S. SRL.
În consecinţă, împrejurarea că semnăturile de pe respectivele înscrisuri sunt mai mult sau mai puţin indescifrabile, este lipsită de relevanţă, analiza instanţei de fond fiind pertinentă şi lămuritoare.
În fine, la toate acestea se adaugă şi faptul că inculpata nu a putut oferi explicaţii cu privire la persoana care ar fi putut efectua aceste operaţiuni, alta decât ea şi inculpatul P., în condiţiile în care doar ei aveau drept de dispoziţie Asupra disponibilităţilor băneşti, iar potrivit celor expuse anterior, cel din urmă nu s-a aflat în ţara în perioada de referinţă.
Prin urmare, Curtea constată că vinovăţia inculpatei a fost stabilită pe bază de probe, apreciate în condiţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât recursul inculpatei este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte recursul inculpatei P.F.R., Curtea retine mai întâi că în cauză nu este incident cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea constată că susţinerile inculpatei nu se circumscriu cazului de casare invocat, căci ceea ce se critică este mai degrabă neadministrarea unor probe anterior încuviinţate sau modul de administrare a altei probe, iar nu nepronunţarea instanţei de apel Asupra unor probe administrate ori Asupra unor cereri esenţiale.
Dimpotrivă, verificând dosarul instanţei de apel, se constată cu privire la martorul M.F. că acesta a fost încuviinţat la unul dintre termenele de judecată, dar faţă de lipsa ulterioară a acestuia, însuşi apărătorul inculpatei care l-a propus, a arătat că lasă la aprecierea instanţei necesitatea audierii sale (fii. 165 dos. apel).
Cu privire la expertiza tehnică, deşi a fost încuviinţată iniţial, instanţa de apel a revenit ulterior, în condiţiile în care apartamentul de expertizat a fost vândut altor persoane, care nu au permis accesul în locuinţă. Şi în această situaţie, din încheierea de şedinţă rezultă că apărătorul inculpatei P. nu a avut vreo obiectiune cu privire la măsura dispusă de instanţă (fila 169 dos. apel) In fine, în ce priveşte declaraţia martorului G.M., este real că aceasta este nesemnată de martor, însă acest fapt s-a datorat refuzului martorului, iar nu omisiunii instanţei de apel (fila 183 dos. apel).De altfel, declaraţia succintă a martorului nu este extrem de relevantă în cauză, fapt care s-a datorat şi poziţiei exprimate de acesta, care a dorit mai degrabă ca prin audierea sa să îşi susţină acuzaţiile de înşelăciune ce nu făceau obiectul cauzei şi la care s-a făcut referire inclusiv în motivele de recurs ale SC M.E. SRL ( a se vedea anterior).
Oricum, fiind vorba despre o nulitate relativă, ea trebuia invocată la termenul la care martorul a fost audiat, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
În ce priveşte cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dincolo de consideraţiile de principiu menţionate anterior referitoare la incidenţa acestuia (a se vedea recursul inculpatei G.), Curtea constată că vinovăţia inculpatei P. rezultă din probatoriul administrat în cauză, analizat prin coroborare îndeosebi de către instanţa de fond, astfel încât criticile inculpatei sunt nefondate.
În privinţa folosului necuvenit de care a beneficiat inculpata din partea SC M.E. SRL, acesta a constat atât în contravaloarea unor lucrări de modernizare a apartamentului său din Oradea, cât şi în cazarea gratuită de care inculpata a beneficiat în Italia, în două rânduri, în concediile efectuate în anii 2003 şi 2004.
Probatoriile administrate de inculpată conform art. 66 alin. (2) C. proc. pen. nu au demonstrat însă lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie, în condiţiile în care este vorba despre depoziţiile unor martori aflaţi în relaţii de rudenie sau de familie cu inculpata (tată, soţ, fin).
Dincolo de aceste relaţii care invită din start la circumspecţie în evaluarea probatoriului respectiv, există numeroase contradicţii între aceste depoziţii, sesizate şi analizate de către prima instanţă ( şi Asupra cărora instanţa de recurs nu va mai reveni), cu consecinţa lipsirii de efecte a acestor mijloace de probă.
Împrejurarea că nu a existat un înscris, ca probă directă, care să ateste sd.u.p.ortarea de către SC M.E. SRL a cheltuielilor de amenajare a apartamentului inculpatei, nu poate conduce la concluzia nevinovăţiei inculpatei, căci în fapt ambele părţi (inculpata şi societatea amintită) erau conştiente că este vorba despre un act de corupţie, care în mod evident trebuia ascuns.
În fine, este eronată susţinerea inculpatei în sensul că prin efectuarea lucrărilor de amenajare de către SC A. SRL., ea ar fi devenit un debitor al acesteia; în realitate, potrivit înţelegerii SC M.E. SRL a sd.u.p.ortat cheltuielile aferente acestor lucrări, iar SC A. SRL. a fost executantul acestora.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că respectivele lucrări nu au fost facturate ca atare de SC A. SRL către SC M.E. SRL, câtă vreme înţelegerea infracţională presd.u.p.unea doar includerea valorii acestora în facturile curente emise între cele două societăţi, disimulându-se lucrările de amenajare în cele prestate potrivit contractelor încheiate între ele.
Referitor la deplasările în străinătate, dincolo de atitudinea oscilantă a inculpatei referitoare la acest aspect ( de la negare totală până la recunoaştere parţială), Curtea constată că inculpata a încercat să acrediteze ideea că deplasările ar fi avut loc în contextul în care între SC M.E. SRL şi o societate la care soţul său era asociat, ar fi existat relaţii de afaceri.
Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că deplasările în litigiu au fost efectuate nu în interes de afaceri, ci în perioada concediilor de odihnă, că în parte acestea s-au făcut cu autoturismul SC M.E. SRL, înmatriculat în Italia şi că inculpata a fost cazată la o casa a acestei firme.
În plus, inculpata nu a putut oferi vreo explicaţie a faptului că, deşi era potrivit propriilor susţineri doar soţia unui partener de afaceri al SC M.E. SRL ., ea era cea care răspundea la telefonul patronului societăţii pe perioada cât s-a aflat în Italia.
În fine, inculpata nu a putut explica faptul că toate aceste foloase materiale au provenit exact de la firma pe care nu doar că o controla, în calitate de funcţionar la D.G.F.P. Bihor, dar o şi consilia în fapt, nefiind aşadar vorba despre o simplă coincidenţă.
Că aşa stau lucrurile, o dovedeşte şi evoluţia ulterioară a evenimentelor, în condiţiile în care a doua zi după încetarea calităţii de funcţionar public, inculpata „şi-a oficializat" relaţiile pe care le avusese până la acel moment doar în fapt, preluând în administrare, prin propria societate pe care a înfiinţat-o, societăţile din grupul de firme M.E., în ciuda interdicţiei legale sancţionate în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În acest context, Curtea reţine că interdicţia opera indiferent de modalitatea în care inculpata urma sa acţioneze, în nume propriu (ca persoană fizică) sau ca reprezentant al unei persoane juridice specializate (cum s-a şi întâmplat).
Concluzionând, Curtea constată criticile formulate de inculpată ca fiind nefondate.
Cu toate acestea, recursul inculpatei P. va fi admis în limitele în care va fi admisă şi calea de atac a Parchetului, în condiţiile în care motivul referitor la cuantumul sumei ce urmează a fi confiscată este unul în favoarea inculpatei.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpata P.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 2 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 161 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Bihor şi, rejudecând:
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 confiscă suma de 31.700 lei de la inculpata P.F.R.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.E.G., G.A.D. şi de partea civilă SC M.E. SRL împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi P.E.G. şi G.A.D. la plata sumei de câte 575 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata P.F.R., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2349/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2390/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
