ICCJ. Decizia nr. 2349/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2349/2012

Dosar nr. 48077/3/2009

Şedinţa publică din 4 iulie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 368/F din 04 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 48077/3/2009, în baza art. 215 alin. (1)-(3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.G.L. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată de 11 ani închisoare prevenţia de la data de 12 august 2009 la data de 17 martie 2010.

În baza art. 215 alin. (1)-(3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată de 10 ani închisoare prevenţia de la data de 12 august 2009 la data de 17 martie 2010.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţi cu privire la autoturismele înmatriculate.

S-a dispus restituirea către SC E.S. SA Madrid, cu sediul în Spania, Avda. De Partenon, Madrid, a autoturismului.

S-a dispus restituirea către SC E.C.A.R.A.G.M.B.H. SA, cu sediul în Germania, a autoturismului.

S-a dispus restituirea către SC A.S. SA, cu sediul în Spania, Barcelona, a autoturismului.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul V.G.L. suma de 22.000 euro, reprezentând preţul autoturismului vândut părţii vătămate Ş.I. şi suma de 76.500 lei, reprezentând parte din preţul autoturismului vândut numitului R.S.L.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. a obligat, în solidar, pe inculpaţii V.G.L. şi G.G. la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: 38.000 euro către partea civilă N.I.; 28.000 euro către părţile civile B.M. şi D.C.G.; 51.000 euro către partea civilă D.S.M.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. a obligat pe inculpatul G.G. la plata sumei de 25.000 euro, despăgubiri civile către partea civilă C.M.V.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. a obligat pe inculpatul V.G.L. la plata sumei de 100.000 lei despăgubiri civile către partea civilă M.D.; 48.000 euro către partea civilă D.S.M. (în plus peste suma de 51.000 euro la care inculpatul a fost obligat în solidar cu G.G.); 7.000 lei către partea vătămată C.C.; 66.341 lei către SC M.A.S. SRL.

A respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale SC M.A.S. SRL.

S-a luat act că părţile vătămate Ş.I. şi R.S.L. au renunţat la cererile de constituire ca parte civilă.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător şi ridicarea, în vederea restituirii către persoanele îndreptăţite, a următoarelor bunuri: autoturismele aflate în custodia părţii vătămate NI.; autoturismul aflat în custodia părţii vătămate B.M. C.ia; autoturismele aflate în custodia părţii vătămate D.S.M.;autoturismul în custodia părţii vătămate Ş.I.; autoturismul aflat în custodia părţii vătămate C.M.V.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului V.G.L. până la concurenţa sumei de 165.000 euro şi 173.341 lei.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului G.G. până la concurenţa sumei de 142.000 euro.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii V.G.L. şi G.G. la plata a câte 16.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Într-o zi a lunii mai - iunie 2008, inculpatul G.G. a întrebat pe partea vătămată N.I., pe care o cunoştea din anul 2005 şi despre care ştia că dispune de o sumă importantă de bani din vânzarea unui teren, dacă nu doreşte să cumpere un autoturismul aparţinând inculpatului V.G.L., autoturism despre care ambii inculpaţi cunoşteau că provine din săvârşirea unei infracţiunii.

Ulterior, partea vătămată N.I. a mers la locuinţa inculpatului V.G.L., care i-a propus să cumpere cu suma de 9000 euro un autoturism, cu care partea vătămată se întorsese din municipiul Cluj - Napoca la solicitarea inculpatului, iar autoturismul cu suma de 18.000 euro, taxa de primă înmatriculare fiind inclusă, propunere cu care partea vătămată a fost de acord.

Partea vătămată a primit cele două autoturisme şi a plătit un avans de 7.000 euro, stabilindu-se ca restul de bani să fie remişi în mai multe tranşe până la înmatricularea autoturismelor pe numele părţii vătămate.

După o perioadă de timp, ce nu se poate stabili cu precizie, partea vătămată N.I., însoţit de inculpatul G.G., a mers la locuinţa inculpatului V.G.L., unde acesta din urmă i-a propus să cumpere un autoturism, aflat în curtea imobilului, despre care ambii inculpaţi cunoşteau că are o provenienţă ilicită. Întrucât şi-a manifestat interesul de a achiziţiona şi acest autoturism, inculpatul V.G.L. a fost de acord ca partea vătămată N.I. să-i restituie autoturismul 5, primind în schimb acestuia un autoturism. În plus, partea vătămată urma să plătească inculpatului diferenţa de 11.000 euro până la concurenţa sumei de 20.000 euro, la cât evaluaseră de comun acord autoturismul.

După circa o lună de zile de la achiziţionarea autoturismului, inculpatul G.G. a adus părţii vătămate N.I. actele şi plăcuţele de înmatriculare a autoturismului pe numele acestuia din urmă.

După o altă perioadă de circa o lună, partea vătămată a primit de la inculpatul G.G. cartea de identitate, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului, toate acestea figurând pe numele SC B.C. SRL Fiind întrebat de partea vătămată despre această situaţie, inculpatul G.G. i-a dat asigurări că va vorbi cu inculpatul V.G.L. despre situaţia creată.

Tribunalul a reţinut că, deşi a achitat integral preţul de 18.000 euro, respectiv 20.000 euro, partea vătămată nu a încheiat acte de vânzare-cumpărare pentru niciunul din cele două autovehicule preluate de la inculpatul V.G.L., nu s-a prezentat la R.A.R. pentru eliberarea certificatului de autenticitate, la administraţia financiară pentru luarea în evidenţă a autoturismelor sau la serviciul de înmatriculări al poliţiei pentru cartea de identitate, certificatul şi plăcuţele de înmatriculare. De asemenea, partea vătămată nu a semnat şi nu a împuternicit o altă persoană să îl reprezinte şi să semneze în numele său actele necesare înmatriculării acestor două autoturisme.

Din probele şi verificările efectuate în cauză a rezultat că autovehiculul a fost înmatriculat anterior cu acte false pe numele societăţii SC T.I. SRL, apoi pe numele părţii vătămate, iar autoturismul, a fost înmatriculat cu acte false pe numele SC B.C. SRL.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 06 iulie 2009 al D.G.P. a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic s-a stabilit că seria autoturismului a fost modificată la nivelul a 5 caractere, seria originală relevată de constatarea specialiştilor.

Din relaţiile furnizate, a rezultat că SC SC A.B. SRL nu a importat şi nu a comercializat niciodată autoturismul către SC B.C. SRL.

Mai mult, din verificările efectuate a rezultat că R.A.R. nu a eliberat cartea de identitate pentru autovehiculul, cartea de identitate utilizată pentru acest autoturism este falsă, ea aparţinând unui autoturism.

Tribunalul a reţinut că partea vătămată nu a putut face dovada primirii de la inculpaţi a actului de identitate al autoturismului, deşi acesta a arătat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale că actele maşinii i-au fost predate.

În plus, Tribunalul a constatat că partea vătămată a cumpărat cele două autoturisme la preţuri cu mult sub preţurile de pe piaţă la acel moment, un autoturism fabricat în anul 2005, cum este cel în speţă, având şi în prezent o valoare de piaţă de peste 18.000 euro - preţul de nou a unui astfel de autoturism fiind de peste 60.000 euro.

Neverificarea şi nereţinerea actelor de provenienţă ale celor două autoturisme W, pentru a vedea dacă inculpatul este îndrituit să le vândă, neîncheierea unor înscrisuri care să materializeze vânzarea - cumpărarea, încheierea actului de vânzare cumpărare (în sensul de negotium iuris), în contextul în care partea vătămată a primit o singură cheie pentru autoturismului şi doar o cheie funcţională pentru autovehiculul, cumpărarea de către partea vătămată şi a autoturismului, deşi, nici după o perioadă însemnată, autoturismul nu fusese înmatriculat pe numele său, încrederea oarbă a părţii vătămate în inculpatul G.G., care îl însoţea de fiecare dată când se întâlnea cu inculpatul V.G.L. şi îi dădea asigurări că totul este în regulă şi că se va rezolva cu înmatricularea pe numele său a autovehiculului, plata unor sume de bani mici (18.000, respectiv 20.000 euro) pentru dobândirea unor autoturisme de lux cu o valoare de circulaţie mult mai mare, toate acestea relevă uşurătatea şi neglijenţa părţii vătămate şi cumpărarea pe risc a celor două autovehicule.

Tribunalul a reţinut că cu minime diligenţe partea vătămată putea verifica, iar după ce constata că nu există nici un impediment, putea înmatricula pe numele său cele două autoturisme, dacă ar fi solicitat şi ar fi primit actele de provenienţă ale acestora. Acceptarea cumpărării autoturismelor în orice condiţii, lipsa oricăror verificări temeinice ale actelor de provenienţă şi elementelor de identificare ale maşinilor, inclusiv prin serviciile unui dealer autorizat al producătorului, în condiţiile în care seria de şasiu poansonată pe amortizorul dreapta faţă al autovehiculului prezenta denivelări în plan, seria de şasiu poansonată pe amortizorul dreapta faţă al autovehiculului nu era acoperit cu grund sau vopsea, ci cu oxizi de fier, ceea ce trebuia să ridice serioase dubii, relevă o dată în plus neglijenţa părţii vătămate N.I., care nu a putut întemeia buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate N.I. date în ambele faze ale procesului penal; procesele verbale de recunoaştere de către partea vătămată a celor doi inculpaţi de pe planşe foto; proces verbal de verificare a autoturismului în baza de date a Interpolului din care a rezultat că acest autoturism figurează ca furat din Italia la data de 14 martie 2006; adresa R.A.R., din care a rezultat că această instituţie nu a eliberat cartea de identitate pentru autovehiculul, cartea de identitate utilizată aparţinând unui autoturism; proces-verbal de depistare a autoturismului în posesia părţii vătămate N.I.; proces-verbal de ridicare a autoturismului; fişa de identificare a autoturismului în B.C.N.A.B.D. privind Evidenţa Persoanelor din România, din care a rezultat că autoturismul a fost înmatriculat la data de 11 septembrie 2008 pe numele părţii vătămate N.I.; dosarul de înmatriculare a autoturismului, în original, conţinând fişa de înmatriculare a autoturismului pe numele părţii vătămate N.I., cererea de înmatriculare, o chitanţă C.E.C. şi o chitanţă a Consiliului Local Buftea pe numele părţii vătămate, semnăturile nefiind executate de acesta; fotocopia cărţii de identitate a părţii vătămate; factura fiscală falsificată potrivit căreia SC T.I. SRL ar fi înstrăinat către N.I. autoturismul contra sumei de 64.749,99 lei; fotocopia cărţii de identitate a vehiculului falsificată conform căreia autoturismul ar fi aparţinut SC T.I. SRL; certificatul de înmatriculare a autoturismului falsificat pe numele SC T.I. SRL, certificat de autenticitate al R.A.R. falsificat; fişa de înmatriculare falsificată a autoturismului pe numele SC T.I. SRL; cererea falsificată purtând data de 20 februarie 2008, formulată pe numele reprezentanţilor SC T.I. SRL, prin care s-a solicitat înmatricularea autoturismului; asigurarea de răspunderea civilă auto, chitanţe şi recipise pe numele SC T.I. SRL; delegaţia falsificată potrivit căreia reprezentanţii SC T.I. SRL ar fi împuternicit pe numitul Z.C. Costel să reprezinte societatea în faţa autorităţilor statului cu ocazia înmatriculării autoturismului; fotocopia cărţii de identitate pe numele Z.C. Costel; factura falsificată pretins emisă de Automobile Bavaria, din 06 noiembrie 2007, din care a rezultat că autoturismul, cu seria modificată, a fost vândut SC P.A. SRL; factura falsă din 17 ianuarie 2008, din care a rezultat că SC P.A. SRL ar fi vândut acelaşi autoturism, cu seria modificată, către SC T.I. SRL; fotocopia fişei de înmatriculare iniţială a autoturismului, conţinând de asemenea seria modificată; certificatul de înregistrare al SC T.I. SRL; proces verbal de cercetare la faţa locului din 19 iunie 2009, din care rezultă că autoturismul a fost descoperit în parcarea blocului în care locuieşte partea vătămată ; planşa foto întocmită cu ocazia cercetării; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 06 iulie 2009 al D.G.P. a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic; declaraţiile martorului B.D.C., administratorul SC T.I. SRL, care a arătat că societatea comercială în cauză nu a avut în proprietate sau în posesie nici un autoturism, iar în 2005 a intrat în lichidare judiciară. Cu privire la factura fiscală, pretins emisă de SC T.I. SRL către N.I., a arătat că nu aparţine acestei persoane juridice, semnăturile şi ştampilele aplicate fiind false. Martorul a arătat că nu-şi poate explica în ce împrejurări a fost emisă delegaţia societăţii pentru Z.C., pe care nu îl cunoaşte, şi nici nu ştie cum a fost înmatriculat acest autoturism pe numele SC T.I. SRL; declaraţia martorului Z.C., din care a rezultat că la sfârşitul lunii noiembrie 2008 a pierdut cartea de identitate, iar în februarie 2009 a solicitat şi obţinut un nou document de identitate. Martorul a arătat că nu are nici o legătură cu SC T.I. SRL, nu a fost niciodată delegatul acestei societăţi comerciale, nu a solicitat înmatricularea autoturismului, iar fotografia aplicată pe actul său de identitate, aflat în fotocopie în dosarul de înmatriculare, nu îl reprezintă, corespunzând numai datele; fişa de evidenţă a martorului Z.C., din care a rezultat că pe fotocopia cărţii de identitate prezentată serviciului de înmatriculări a fost aplicată o altă fotografie decât aceea a titularului; proces verbal de verificare a autoturismului, în baza de date a Interpol, rezultând că autoturismul figurează ca furat, la data de 13 mai 2007, din Spania, unde rula cu numărul de înmatriculare; procesul verbal de identificare a reprezentantei SC B.C. SRL, martora N.O.I., scriptele de comparaţie cu semnătura acestei martore şi ştampila societăţii; fotocopia cărţii de identitate a martorei N.O.I.; fotocopia certificatului de înregistrare al SC B.C. SRL; fotocopia a unei comunicări a Serviciului Poliţiei Rutiere Ilfov către SC B.C. SRL, din care a rezultat că autoturismul, în data de 21 februarie 2009, orele 00:54, a rulat în localitatea Ciolpani cu viteza de 104 Km la oră; declaraţiile martorei N.O.I., din care a rezultat că niciodată societatea comercială ori asociaţii acesteia nu au deţinut un asemenea autoturism şi nu îşi poate explica modalitatea în care autoturismul în litigiu a fost înregistrat pe societatea comercială pe care o reprezintă. Martora a mai arătat că scrisul şi semnăturile care ar proveni de la reprezentanţii SC B.C. SRL sunt false, ştampila societăţii este falsă, delegaţia societăţii către numitul M.R.D. este falsă şi nu ştie cine este această persoană, toate cele 4 ştampile ale SC B.C. SRL sunt în posesia ei şi nu îi cunoaşte pe inculpaţi; comunicarea autorităţilor spaniole, prin Biroul Naţional Interpol, din care a rezultat că autoturismul a fost furat la data de 13 mai 2007 din Barcelona, Spania, aparţinând SC C. SA; adresa R.A.R. din 30 aprilie 2009, potrivit căreia această instituţie nu a eliberat carte de identitate a vehiculului pentru autoturismul, (serie falsă), cartea de identitate, aparţinând în realitate unui motociclu; proces verbal de verificare din data de 23 ianuarie 2009, din care a rezultat că seria poansonată pe motorul autoturismului nu există în realitate, neaparţinând vreunui vehicul; proces verbal de depistare din data de 19 iunie 2009, rezultând că autoturismul era parcat în faţa blocului în care locuieşte partea vătămată, iar cu ocazia prezentării, partea vătămată a remis organelor de poliţie cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare, din care a rezultat că autoturismul este proprietatea SC B.C. SRL; fişa autoturismului din care a rezultat că SC B.C. SRL ar fi fost primul proprietar al autoturismului, fiind înmatriculat la data de 29 septembrie 2008; proces verbal de ridicare a autoturismului; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 06 iulie 2009; proces verbal de cercetare la faţa locului, din data de 19 iunie 2009, din care a rezultat că seriile menţionate în actele autoturismului şi pe motorul acestuia nu corespund şi planşa foto întocmită cu această ocazie; adresa Automobile Bavaria din 18 iunie 2009, din care a rezultat că această societate comercială nu a comercializat niciodată autoturismul nici către SC B.C. SRL nici către o altă persoană şi că factura din 18 iunie 2008 nu există în contabilitatea Automobile Bavaria, nefiind emisă de această societate; dosarul de înmatriculare al autoturismului conţinând fişa de înmatriculare a autovehiculului, potrivit căreia pentru prima dată autoturismul a fost înmatriculat pe SC B.C. SRL cu seria de şasiu falsă; cererea pretins formulată de SC B.C. SRL la data de 30 septembrie 2008, prin care s-a solicitat înmatricularea autoturismului în cauză; asigurarea de răspunderea civilă auto, diferite ordine de plată şi recipise C.E.C. pe numele SC B.C. SRL privind plata taxelor necesare înmatriculării autoturismului; factura falsă din 18 iunie 2008 pretins emisă de Automobile Bavaria către SC B.C. SRL privind autoturismul; delegaţia falsă prin care SC B.C. SRL l-ar fi împuternicit pe M.R.D. să o reprezinte la înmatricularea autoturismului în litigiu; fotocopia cărţii de identitate a numitului M.R.D.; cartea de identitate a vehiculului pe numele SC B.C. SRL având menţiunea falsă că ar proveni de la Automobile Bavaria; certificatul de înmatriculare fals; declaraţia martorului M.R.D., din care a rezultat că nu cunoaşte împrejurările în care a fost întocmită delegaţia pe numele său şi nu ştie nimic de SC B.C. SRL; parţial declaraţiile inculpatului G.G. care recunoscut că a intermediat vânzarea de către inculpatul V.G.L. a autoturismului către partea vătămată N.I.

Tribunalul nu a primit apărările inculpatului V.G.L. că cele două autoturisme au fost cumpărate de către partea vătămată din târgul Vitan de la o persoană necunoscută, declaraţiile acestui inculpat fiind infirmate de cele ale părţii vătămate şi ale inculpatului G.G., care a arătat că inculpatul V.G.L. a vândut cele două autoturisme către partea vătămată pentru suma de circa 40.000 euro. Lipsa oricăror relaţii de duşmănie între inculpatul V.G.L. şi partea vătămată a fost susţinută de realitatea declaraţiilor părţii vătămate, care îl indică în mod constant şi fără ezitare pe acest inculpat ca vânzător al celor două autoturisme.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului G.G. că nu ar fi implicat în niciun fel în săvârşirea faptelor mai sus expuse, Tribunalul le-a înlăturat întrucât nu sunt susţinute de niciuna din probele administrate în cauză. Tribunalul a reţinut că însuşi inculpatul G.G. a susţinut că a intermediat vânzarea autoturismului către partea vătămată, a adus părţii vătămate actele şi plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor şi că pentru clienţii furnizaţi coinculpatului V.G.L. primea un comision, fiind foarte probabil să fi primit bani şi pentru cele două autoturisme cumpărate de partea vătămată. Or aceste declaraţii ale inculpatului s-au coroborat cu cele ale părţii vătămate care a arătat că inculpatul G. i-a propus să cumpere un autoturism de la coinculpatul V.G.L., a însoţit pe partea vătămată la toate întâlnirile cu acest din urmă inculpat, a contribuit la menţinerea în eroare a părţii vătămate, profitând de încrederea pe care acesta o avea în el, inculpatul G. aducându-i actele şi plăcuţele de înmatriculare ale celor două maşini.

În ceea ce priveşte cunoaşterea de către inculpaţi a provenienţei ilicite a celor două autoturisme, Tribunalul a expus pe larg această împrejurare după redarea întregii situaţii de fapt deduse judecăţii.

2. În cursul lunii aprilie 2008, inculpatul G.G. a întrebat pe partea vătămată D.C.G., cu care se cunoştea de mai multă vreme, dacă nu vrea să cumpere un autoturismul, care la acel moment se afla în posesia lui şi potrivit susţinerilor acestuia aparţine prietenului său V.G.L., un prosper om de afaceri şi un serios investitor imobiliar. Despre acest autoturism, ambii inculpaţi cunoşteau că provine din săvârşirea de fapte penale, aspect ce va fi detaliat de Tribunal la finalul situaţiei de fapt.

În urma discuţiilor, partea vătămată a căzut de acord cu inculpatul G.G. asupra unui preţ de 28.000 euro, achitat acestui inculpat. La plata preţului, partea vătămată a primit autoturismul, un rând de chei şi certificatul de înmatriculare, urmând ca în cel mai scurt timp să primească şi cartea de identitate a autovehiculului, precum şi factura de achiziţie, având în vedere faptul că autoturismul era înmatriculat pe numele unei persoane juridice.

Cu această ocazie, partea vătămată D.C.G. i-a cerut inculpatului G.G. să înmatriculeze autoturismul în cauză pe numele prietenei sale, partea vătămată B.M. C.ia, preţul de 28.000 euro fiind plătit de cei doi - 18.000 euro de partea vătămată B.M. C.ia şi 10.000 euro de partea vătămată D.C.G.

Ulterior, partea vătămată B.M.C. s-a întâlnit cu inculpatul V.G.L., în zona Colentina, primind de la acesta o factură fiscală, din care a rezultat că vânzător este SC R.S.F.C.P. SRL, odată cu factura fiindu-i remisă părţii vătămate şi cartea de identitate a autovehiculului.

Autoturismul în cauză a fost folosit de partea vătămată B.M.C., până în data de 09 iunie 2009, când i-a fost ridicat de organele de poliţie, aflând cu această ocazie că figurează ca fiind furat din Germania, împrejurare pe care cei doi inculpaţi nu au adus-o la cunoştinţa părţilor vătămate, deşi aveau cunoştinţă despre faptul că autoturismul avea o provenienţă ilicită.

Din probele şi verificările efectuate în cauză a rezultat că autovehiculul a fost înmatriculat anterior cu acte false pe numele societăţii SC R.P. SRL.

Deşi părţile vătămate au declarat că nu au avut cunoştinţă despre existenţa vreunei nereguli, întrucât preţul solicitat era cel al pieţei, iar autoturismul a fost examinat la o reprezentanţă M., din B-dul E., fără a se constata vreo problemă, Tribunalul a reţinut că acestea au cumpărat pe risc, în contextul în care nu au încheiat un înscris constatator care să materializeze vânzarea - cumpărarea, nu au făcut dovada verificării temeinice a elementelor de identificare ale autovehiculului de către un dealer autorizat al producătorului şi au primit o singură cheie, ignorând astfel posibilitatea ca autoturismul să aibă o provenienţă ilicită.

Neverificarea şi nereţinerea actelor de provenienţă ale autoturismului, pentru a vedea dacă inculpatul este îndrituit să le vândă, neîncheierea unor înscrisuri care să materializeze vânzarea - cumpărarea, încheierea actului de vânzare cumpărare (în sensul de negotium iuris), în contextul în care partea vătămată a primit o singură cheie pentru pornirea motorului, toate acestea au relevat uşurătatea şi neglijenţa părţilor vătămate şi cumpărarea pe risc a autoturismului.

Acceptarea cumpărării autoturismului fără existenţa a cel puţin două chei, lipsa unei verificări temeinice a elementelor de identificare ale autoturismului, încercarea de a induce în eroare organele de anchetă prin susţinerea iniţială că au cumpărat autoturismul din târgul Vitan prin luna februarie 2008 au relevat uşurătatea cu care părţile vătămate au acţionat cu prilejul cumpărării autoturismului şi încercarea ulterioară a acestora de a-şi justifica pretinsa bună-credinţă.

Faptul că acest autoturism nu avea seria de şasiu modificată şi că era uşor de verificat şi de constatat că figura ca furat din Germania denotă neglijenţa părţilor vătămate, ce exclude fără dubiu buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate D.C.G. şi B.M.; declaraţia martorului C.A.P., din care a rezultat că martorul a văzut pe inculpatul G. şi pe partea vătămată D.C. venind la spălătoria unde lucra cu un autoturism şi a aflat că D.C.G. a achiziţionat autoturismul în cauză de la inculpatul G.G.; declaraţia martorului R.A. că în primăvara anului 2008, a aflat de la vărul său D.C.G. că a achiziţionat autoturismul în cauză de la inculpatul G.G.; procese verbale de recunoaştere de pe planşele foto a inculpaţilor şi planşele foto ataşate; procesul verbal de verificare din data de 12 ianuarie 2008 şi extras din aplicaţia Interpol, din care a rezultat că autoturismul figurează ca fiind furat din Germania la data de 03 decembrie 2007; fişa SC R.P. SRL, din care a rezultat că aceasta nu figurează cu capital social, asociaţi ori administratori, având doar sediul declarat; declaraţia martorei J.A.M., fostă proprietară a apartamentului în care îşi avea sediul declarat SC R.P. SRL, din care a rezultat că până în anul 2004 apartamentul în cauză a fost închiriat mai multor persoane fizice şi unei persoane juridice, respectiv SC R.P. SRL, apartament vândut în anul 2004 martorului D.D.; factura fiscală falsificată din 06 aprilie 2008, potrivit căreia SC R.P. SRL vinde autoturismul în litigiu părţii civile B.M.; procesul verbal de ridicare a autoturismului din data de 09 iunie 2009; declaraţia martorului I.M., din care a rezultat că acesta este administratorul unei societăţi comerciale care se ocupă cu înmatricularea de autoturisme şi s-a ocupat şi de înmatricularea autoturismului pe numele SC R.P. SRL, dar nu îşi mai aminteşte detalii care să conducă la identificarea reprezentanţilor acestei societăţi. Martorul a precizat că îl cunoaşte pe inculpatul V.G.L., pe care l-a întâlnit în octombrie 2008 la staţia I.T.P., SC T.S. SRL; adresa B.K.A. - Ambasada R.F.G. din data de 10 ianuarie 2008, către I.G.P.R., din care a rezultat că o persoană de sex feminin, posibil cetăţean român, utilizând o carte de identitate suedeză, falsificată, a închiriat autoturismul în litigiu, la data de 03 decembrie 2007, în Stuttgard, părăsind apoi definitiv teritoriul Germaniei; procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 09 iunie 2009; raportul de verificare din 07 ianuarie 2008 al R.A.R. - Bucureşti - Voluntari, având ca obiect autoturismul, raport din cuprinsul căruia a rezultat că autoturismul în cauză a fost prezentat acestei instituţii de V.S., persoană care nu a fost depistată până în prezent; cererea formulată de V.S., la data de 07 ianuarie 2008, prin care a solicitat omologarea autoturismului; cartea de identitate a vehiculului, din care a rezultat că proprietarul acestuia este SC R.P. SRL, cu sediul fictiv în str. T.; cererea SC R.P. SRL, din 09 ianuarie 2008, către S.E.I.P.B. - Sector R.P.A.C.Î., dactilografiate de martorul I.M., potrivit propriei declaraţii; asigurare răspunderea civilă auto, chitanţe C.E.C. pentru plata diferitelor taxe necesare înmatriculării autoturismului, pe numele SC R.P. SRL; factură în limba germană, din care a rezultat că SC R.P. SRL ar fi cumpărat autoturismul în cauză de la W.C.G.M.B.H., în data de 11 decembrie 2007, fişa iniţială a autovehiculului; fotocopia cărţii de identitate a martorului I.M. şi delegaţia prin care SC R.P. SRL l-ar fi împuternicit pe acesta să o reprezinte la înmatricularea autoturismului; certificatul de înregistrare al SC R.P. SRL; proces verbal de depistare în trafic a autoturismului condus de partea civilă B.M.; fişa de evidenţă a autoturismului din care a rezultat că prima înmatriculare a fost pe numele SC R.P. SRL la data de 10 ianuarie 2008, autoturismul provenind din import; cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare a acestuia, ambele pe numele SC R.P. SRL; proces verbal de verificare din data de 11 noiembrie 2009, din care a rezultat că, prin intermediul ofiţerului de legătură german la Interpol, a fost verificată factura redactată în limba germană, existentă la dosarul de înmatriculare al autoturismului, potrivit căreia autoturismul ar fi fost cumpărat de SC R.S.F.C.P. SRL, în data de 11 decembrie 2007, de la societatea comercială germană F.W.C.G.M.B.H., împrejurare în care s-a stabilit că factura respectivă este falsă, conţinând menţiuni nereale privind codul poştal al localităţii, prefixul telefonic, o stradă inexistentă; cota de T.V.A., codurile bancare greşite, ştampilă neconformă cu realitatea; parţial declaraţiile inculpatului G.G. care a recunoscut că a intermediat vânzarea de către inculpatul V.G.L. a autoturismului către părţile vătămate D.C.G. şi B.M., procesul verbal de verificare din data de 29 septembrie 2009, din care a rezultat că în urma percheziţiei informatice a mijloacelor de stocare ridicate de la inculpatul V.G.L. s-a identificat copia cărţii de identitate a părţii vătămate B.M. C.

Tribunalul nu a putut primi apărările inculpatului V.G.L. că nu a vândut părţilor vătămate D.C.G. şi B.M. şi că nu are cunoştinţă de autoturismului, declaraţiile acestui inculpat fiind infirmate de cele ale părţilor vătămate şi ale inculpatului G.G., care au arătat că a făcut cunoştinţă părţii vătămate D.C. cu inculpatul V.G.L. şi este posibil ca acesta să-i fi vândut autoturismul. Lipsa oricăror relaţii de duşmănie între inculpatul V.G.L. şi părţile vătămate, recunoaşterea acestuia după planşele fotografice susţin sinceritatea declaraţiilor părţilor vătămate, care l-au indicat pe acest inculpat ca vânzătorul şi pretinsul proprietar al autoturismului.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului G.G. că nu ar fi implicat în niciun fel în săvârşirea faptei mai sus expuse, Tribunalul le-a înlăturat întrucât nu au fost susţinute de niciuna din probele administrate în cauză. Dimpotrivă declaraţiile martorilor C.A.P. şi R.A., precum şi convorbirile telefonice purtate de partea vătămată D. cu inculpatul G. au probat fără umbră de îndoială implicarea acestui inculpat în operaţiunea de vânzare a autoturismului despre care ştia că este furat din străinătate.

Tribunalul a mai reţinut că însuşi inculpatul G.G. a susţinut că pentru clienţii furnizaţi coinculpatului V.G.L. primea un comision. Or, această declaraţie a inculpatului s-a coroborat cu cea a părţii vătămate care arată că inculpatul G. i-a propus să cumpere de la coinculpatul V.G.L. autoturismul, a negociat şi a încasat preţul în numele acestuia din urmă, prezentându-l ca un prosper om de afaceri şi investitor imobiliar.

3. În cursul lunii noiembrie 2008, partea vătămată M.D. a mers să joace fotbal la o sală de sport din oraşul Buftea, unde l-a cunoscut pe inculpatul V.G.L., acesta făcând parte dintr-un grup de prieteni ai părţii vătămate. În timpul unor discuţii despre maşini, partea vătămată a arătat că i-ar plăcea mult să aibă un P.C.

La câteva zile, partea vătămată a fost contactată telefonic de inculpatul V.G.L., care i-a comunicat că are de vânzare un asemenea autoturism şi au stabilită să se întâlnească la un restaurant pe malul lacului Băneasa pentru a vedea maşina, inculpatul cunoscând că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte penale. Fiind încântat de autoturism, partea vătămată a căzut de acord cu inculpatul V.G.L. să o cumpere pentru preţul de 50.000 euro.

Despre cumpărarea maşinii, partea vătămată a discutat cu tatăl său, acesta fiind de acord să-l sprijine financiar şi insistând ca plata să se realizeze prin virament bancar. Partea civilă şi inculpatul au căzut de acord ca un avans în cuantum de 15.000 euro să fie achitat de îndată, prin bancă iar restul de 40.000 euro să fie plătiţi în numerar, pe parcursul a 30 de zile, în mai multe tranşe, fapt care s-a şi petrecut.

Inculpatul a insistat ca suma reprezentând avansul să fie depusă de partea vătămată în contul unei persoane pe nume D.Ş. din Timişoara, persoană care ar fi fost un colaborator al inculpatului şi ar fi avut nevoie de aceşti bani pentru a se deplasa în străinătate şi a achiziţiona un alt autoturism.

Dând curs solicitării inculpatului, numitul M.G., tatăl părţii vătămate, a depus suma de bani solicitată în contul numitului D.Ş., aşa cum a rezultat din extrasul de cont aflat la dosar.

Deşi a solicitat inculpatului V.G.L. să înmatriculeze pe numele M.D. autoturismul care, la momentul vizionării avea numere provizorii, în apropierea sărbătorilor de iarnă, partea vătămată a constatat, cu surprindere, că inculpatul a înmatriculat autoturismul pe numele societăţii comerciale SC C.I. SRL. Fiind întrebat despre acest fapt, inculpatul i-a răspuns că a procedat astfel întrucât a urmărit diminuarea taxei de primă înmatriculare, însă în curând va realiza înmatricularea autoturismului pe numele părţii civile.

Întrucât inculpatul a amânat în mod repetat înmatricularea autoturismului pe numele M.D. şi se zvonise în oraşul Buftea că organele de poliţie au procedat la ridicarea mai multor autoturisme achiziţionate tot de la inculpatul V.G.L., care nu mai răspundea la telefon, partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului, unde a predat autoturismul Porsche Cayenne, pe motiv că situaţia acestuia pare suspectă. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul V.G.L. a negat vehement existenţa vreunei probleme, însă a acceptat returnarea autoturismului, achitând pe loc suma de 25.000 euro, urmând ca într-un termen scurt să-i restituie diferenţa.

Din probele şi verificările efectuate în cauză a rezultat că autovehiculul a fost înmatriculat anterior cu acte false pe numele societăţii SC C.I. SRL.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate M.D.; procesul verbal de recunoaştere a inculpatului V.G.L. şi planşele foto ataşate; procesul verbal din data de 09 iulie 2009, privind ridicarea de scripte de comparaţie, respectiv semnătura asociatului şi administratorului unic I.D.C. şi amprenta ştampilei utilizate de SC C.I. SRL; fotocopie de pe certificatul de înregistrare al SC C.I. SRL; declaraţiile martorului I.D.C., din care a rezultat că este administratorul şi asociatul unic al acestei societăţi începând cu data înfiinţării, respectiv 08 aprilie 2003, timp în care nu a deţinut şi nu deţine un autoturism, despre care a aflat cu surprindere că figurează ca fiind înregistrat pe numele acestei persoane juridice. Martorul a mai arătat că semnăturile care sunt făcute în numele său în dosarul de înmatriculare a autoturismului nu îi aparţin, certificatul de înregistrare al societăţii comerciale nu este identic cu cel original, nu o cunoaşte şi nu a împuternicit-o niciodată pe numita I.M. să reprezinte firma; adresa R.A.R. din 11 martie 2009, din care a rezultat că autoturismul, nu figurează ca fiind înregistrat la această instituţie; cartea de identitate falsificată a autoturismului, care a fost în fapt atribuită de R.A.R. unui motociclu; adresa SC P.R. SRL, din 06 martie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu figurează în baza lor de date, împrejurare în care nu a fost comercializată de această societate comercială; adresa SC P.R. SRL din 25 iunie 2009, din care a rezultat că factura din 14 noiembrie 2008 privind comercializarea autoturismului în litigiu, nu a fost emisă de această societate comercială; adresa S.P.C.R.P.C.Î.V. din cadrul prefecturii municipiului Bucureşti din 25 februarie 2009, din care a rezultat că s-a dispus măsura administrativă a anulării înmatriculării autovehiculului, întrucât s-a constatat că acesta a fost înmatriculat cu documente false; adresa R.A.R. din 16 februarie 2009, din care a rezultat că această instituţie nu a eliberat pentru autoturismul cartea de identitate a vehiculului; cartea de identitate a vehiculului, adresa către S.P.C.R.P.C.Î.V., din data de 21 noiembrie 2008, completată în fals în numele SC C. SRL (în loc de SC C.I. SRL); asigurarea de răspundere civilă auto; chitanţe privind plata taxelor către stat în vederea înmatriculării autoturismului; factura falsificată conform căreia autoturismul ar proveni de la SC P.R. SRL; delegaţia falsă prin care SC C.I. SRL ar fi împuternicit-o pe I.M. să o reprezinte în vederea înmatriculării; fotocopie de pe cartea de identitate a numitei I.M.; fotocopie de pe certificatul de înregistrare fals al SC C.I. SRL; verificarea SC C.I. SRL; verificarea autovehiculului, din care a rezultat că se află în verificare la două unităţi de poliţie, ca urmare a înmatriculării cu acte false; extrasul de cont din data de 30 noiembrie 2008 privind plata de către M.G. a sumei de 15.000 euro în contul numitului D.Ş.; verificări cu privire la persoana numitului D.Ş., rezultând că acesta a fost arestat provizoriu şi s-a dispus predarea către autorităţile judiciare italiene fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, fals, fraudă de asigurare şi contrabandă la export; procesul verbal de percheziţie domiciliară de la domiciliul inculpatului V.G.L., din care a rezultat că în locuinţa acestuia s-a găsit o foaie de vărsământ cu suma de 5.000 euro pe numele D.Ş., persoană în contul căreia a virat 15.000 euro şi numitul M.G., tatăl părţii vătămate.

Nici de această dată Tribunalul nu a putut primi apărările inculpatului V.G.L. că nu a vândut părţii vătămate M.D. autoturismul, înmatriculat ilegal, şi că nu are cunoştinţă să fi intermediat vânzarea acestuia. Lipsa oricăror relaţii de duşmănie între inculpatul V.G.L. şi partea vătămată, recunoaşterea acestuia după planşele fotografice, descoperirea la domiciliul inculpatului a foii de vărsământ pe numele D.Ş., în contul căruia tatăl părţii vătămate a virat suma de 15.000 euro la solicitarea inculpatului, infirmă apărările inculpatului că nu ar fi implicat în niciun fel în vânzarea autoturismului.

4. În cursul lunii februarie 2008, prin intermediul inculpatul G.G., pe care îl cunoaşte de foarte mult timp, partea vătămată D.S.M. l-a cunoscut pe inculpatul V.G.L., acesta fiindu-i prezentat ca un prieten al celui dintâi, care se ocupă cu achiziţionarea autoturismelor din străinătate şi revânzarea lor în România.

Împreună cu inculpatul G.G., partea vătămată D.S.M. s-a deplasat la domiciliul inculpatul V.G.L., cu care a discutat despre achiziţionarea unui autoturism, ce trebuia adus din Germania, plătind un avans de 5.000 euro.

După aproximativ o lună, constatând că inculpatul V.G.L. nu a adus autoturismul promis, partea vătămată l-a contactat pe inculpatul G.G. pentru a-i cere socoteală, aflând de la acesta că inculpatul V.G.L. este plecat în Germania, chiar pentru achiziţionarea acestui autoturism.

În jurul datei de 20 martie 2008, inculpatul G.G. a sunat pe partea vătămată D.S.M., comunicându-i că inculpatul V.G.L. a adus autoturismul solicitat, astfel încât, împreună, s-au deplasat la locuinţa acestuia din urmă, unde inculpatul V.G.L. le-a prezentat un autoturism, deşi partea vătămată îi solicitase alt autoturism.

După mai multe discuţii, partea vătămată a fost de acord cu achiziţionarea acestui autoturism pentru un preţ de 51.000 euro, solicitând să-i fie încredinţat câteva zile, pentru a putea fi verificat.

Fiind întrebat de mai multe ori despre provenienţa acestui autoturism, inculpatul V.G.L. l-a asigurat pe partea vătămată că aparţine unei societăţi comerciale care intenţionează să-l vândă.

Ulterior, partea vătămată a achitat inculpatului V.G.L. diferenţa de 46.000 euro, solicitându-i să se grăbească cu înmatricularea autoturismului pe numele său, în calitate de nou proprietar.

În ciuda solicitărilor părţii vătămate, abia în luna septembrie 2008, inculpatul V.G.L. i-a prezentat părţii vătămate certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numere, însă partea vătămată a constatat că autoturismul este înmatriculat pe numele unei alte persoane juridice, iar nu pe numele său, aşa cum solicitase.

Inculpatul V.G.L. l-a asigurat că nu este nicio problemă şi, în scurt timp, autoturismul va fi înmatriculat pe numele părţii vătămate, fapt care a avut loc în luna noiembrie 2008, când autoturismul a fost înmatriculat.

Deşi din luna martie până în luna noiembrie 2008 nu se înmatriculase autoturismul pe numele său, în cursul lunii iunie 2008, partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului V.G.L. de a cumpăra pentru suma de 40.000 euro autoturismul, care era înmatriculat.

După câteva luni, inculpatul V.G.L. a contactat telefonic pe partea vătămată comunicându-i că are de vânzare un alt autoturism, pe care i-l poate da părţii vătămate în schimbul primului autoturism cumpărat şi o diferenţă de valoare de 8.000 euro.

Partea vătămată D.S. a fost de acord cu această propunere, a predat inculpatul V.G.L. autoturismul, a primit în schimb autoturismul şi a plătit diferenţa cerută, care a fost înmatriculat de inculpat pe numele D.A., fiului părţii vătămate.

De înmatricularea autoturismelor s-a ocupat exclusiv inculpatul V.G.L., partea vătămată dându-i doar fotocopii ale cărţilor de identitate, precum şi fişele de înmatriculare ale vehiculelor, fără ca partea vătămată să fi semnat vreun contract sau factură.

Din probele şi verificările efectuate în cauză a rezultat că toate cele trei autoturisme vândute părţii vătămate au fost înmatriculat cu acte false întâi pe numele SC R.I. SRL, SC R. SRL şi SC G.C.I. SRL, apoi pe numele părţii vătămate şi fiului acesteia.

Tribunalul a reţinut că inculpatul V.G.L., deşi cunoştea provenienţa ilicită a acestor autoturisme, nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate această împrejurare. De asemenea, inculpatul G.G. a cunoscut că autoturismul are o provenienţă ilicită şi că inculpatul V.G.L. se ocupă cu vânzarea de astfel de maşini, însă a ascuns acest fapt faţă de partea vătămată.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 iulie 2009 a rezultat că seria de şasiu a autoturismului prezintă modificări.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 iulie 2009 s-a stabilit că seria de şasiu aparţinând autoturismului, prezintă modificări, aceasta fiind reponsonată în totalitate.

Tribunalul a reţinut că nici partea vătămată partea vătămată D.S.M. nu a putut face dovada primirii de la inculpaţi a actelor autoturismelor cumpărate.

Neverificarea şi nereţinerea actelor de provenienţă ale autoturismelor, pentru a vedea dacă inculpatul este îndrituit să le vândă, neîncheierea unor înscrisuri care să materializeze vânzarea - cumpărarea, încheierea actului de vânzare cumpărare (în sensul de negotium iuris), în contextul în care partea vătămată a primit o singură cheie pentru autoturisme cumpărarea de către partea vătămată a celor două, deşi, nici după o perioadă însemnată, autoturismul nu fusese înmatriculat pe numele său, încrederea oarbă a părţii vătămate în inculpatul G.G. cu prilejul cumpărării autoturismul, pe care înţelegea să îl tragă la răspundere pentru nerespectarea înţelegerii de către inculpatul V.G.L., toate acestea relevă uşurătatea şi neglijenţa acestei părţii vătămate şi cumpărarea pe risc a autovehiculelor.

Tribunalul a reţinut că, cu minime diligenţe, partea vătămată putea verifica, iar după ce constata că nu există niciun impediment, putea înmatricula singur autoturismele cumpărate, dacă ar fi solicitat şi ar fi primit actele de provenienţă ale acestora. Acceptarea cumpărării autoturismelor în orice condiţii de la persoane care nu probaseră că sunt îndrituite să le vândă, lipsa oricăror verificări temeinice ale actelor de provenienţă şi elementelor de identificare ale maşinilor, inclusiv prin serviciile unui dealer autorizat al producătorului, relevă o dată în plus neglijenţa părţii vătămate D.S.M., care nu poate întemeia buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate D.S.M.; declaraţiile martorului D.A.M., fiul părţii vătămate, care confirmă cumpărarea autoturismelor de la inculpatul V.G.L.; declaraţiile martorului B.A., din care a rezultat că nu a vândut martorului D.A., nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare având obiect acest autoturism şi nu are cunoştinţă despre împrejurările realizării acestei tranzacţii. Martorul a mai arătat că pe inculpatul V.G.L. îl cunoaşte din luna martie 2008, când a cumpărat de la acesta un autoturism, împrejurare în care inculpatul a intrat în posesia unei copii a cărţii de identitate a martorului, fapt care explică utilizarea datelor de identitate ale martorului în tranzacţia realizată între inculpat şi D.A., fiul părţii vătămate; factura falsificată din 19 noiembrie 2008 emisă de SC R.I. SRL, din care a rezultat că martorul D.A. ar fi cumpărătorul autoturismului, contra sumei de 197.080 lei; factura falsificată din 15 octombrie 2008 din care rezultă că SC G.C.I. SRL ar fi vândut către partea vătămată D.S. autoturismul pentru suma de 181.832 lei; procesul verbal de recunoaştere a inculpatului V.G.L. ca fiind persoana care în perioada februarie 2008 - noiembrie 2008 a vândut părţii vătămate autoturismele şi planşa foto ataşată; procesul verbal de recunoaştere a inculpatului G.G., ca fiind persoana care a intermediat cumpărarea de la inculpatul V.G.L. a autoturismului şi planşa foto ataşată; proces-verbal de verificare din data de 19 februarie 2009, din care a rezultat că în baza de date a O.I.P.C. - Interpol, autoturismul figurează ca fiind furat din Italia; extras din aplicaţia Interpol privind aceste informaţii; adresa R.A.R. din 11 martie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu figurează în evidenţele acestei instituţii, iar cartea de identitate prezentată pentru acest autoturism a fost eliberată în fapt la data de 09 octombrie 2008 pentru un autobuz; documente în limba italiană şi traducerea lor, privind înregistrarea furtului autoturismului, la data de 25 septembrie 2008, din localitatea Latina, Italia; procesul verbal din 03 iulie 2009, privind ridicarea autoturismului, a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a vehiculului; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 iulie 2009; procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 03 iulie 2009 având ca obiect autoturismul şi planşa fotografică ataşată; adresa din 24 iunie 2009 a SC C.A. SRL, reprezentantă M.B., din care a rezultat că autoturismul nu a fost comercializat de această societate comercială, iar factura fiscală din 01 septembrie 2008, având ca obiect acest autoturism, nu a fost emisă de SC C.A. SRL, fiind falsă; adresa SC C.A. SRL, din care a rezultat că seria de şasiu nu se găseşte în evidenţele societăţii, nu a fost alocată vreunui autoturism, împrejurare în care nu există nici o informaţie referitoare la acest autovehicul; fişa autoturismului, din care a rezultat că anterior martorului D.A., autoturismul ar fi fost proprietatea SC R.I. SRL; cererea de înmatriculare a autoturismului, din data de 09 decembrie 2008, având falsificată semnătura martorului D.A.; chitanţe şi recipise privind plata taxelor de înmatriculare; fotocopia facturii din 19 noiembrie 2008; fotocopie de pe cartea de identitate a vehiculului; certificatul de înmatriculare în original; certificatul de autenticitate emis de R.A.R.; documente privind înmatricularea autovehiculului pe numele SC R.I. SRL, inclusiv delegaţia acestei societăţi comerciale pe numele D.A.F. şi factura falsă din 01 septembrie 2008; cartea de identitate a vehiculului pe numele SC R.I. SRL şi certificatul de înmatriculare pe numele D.A.M., ambele în original; procesul verbal din data de 09 iulie 2009, privind ridicarea de probe de scris şi specimene ale ştampilei de la administratorul SC R.I. SRL, martorul M.V.; adresa SC R.I. SRL din 02 aprilie 2009, către Serviciul de Înmatriculări Bucureşti prin care s-au sesizat autorităţile competente că vehiculul, depistat în trafic cu viteză mai mare decât viteza legală, nu aparţine acestei societăţi comerciale, aşa cum a rezultat din comunicarea primită de la Registrul Poliţiei Rutiere Bacău care a constatat contravenţia în localitatea Niculae Bălcescu, în cursul lunii decembrie 2008; adresa SC R.I. SRL, din care a rezultat că această societate comercială nu a deţinut niciodată autoturismul în cauză, nicio persoană din cadrul SC R.I. SRL nu îl cunoaşte pe D.A., iar facturile SC R.I. SRL au alte serii decât cea menţionată, astfel încât factura cercetată este falsă; comunicarea I.P.J. Ialomiţa către SC R.I. SRL privind înregistrarea, în data de 03 noiembrie 2008, orele 02.58, în localitatea Coşereni, jud. Ialomiţa, a unei contravenţii săvârşită de conducătorul autoturismului, autoturism ce figurează cu numele SC R.I. SRL; alte comunicări în acelaşi sens primite de la mai multe servicii de poliţie rutieră; verificări la O.N.R.C. cu privire la SC R.I. SRL; declaraţiile martorului M.V., administrator al SC R.I. SRL, din care a rezultat că această societate nu a deţinut niciodată autoturismul în cauză şi nu cunoaşte în ce condiţii a fost înmatriculat pe numele societăţii. Martorul a precizat că nici unul dintre actele ce par a proveni ori sunt semnate de angajaţi ai SC R.I. SRL nu sunt autentice, după cum nu l-a delegat niciodată pe numitul D.A.F. să reprezinte această persoană juridică; proces-verbal din data de 22 iunie 2009, privind verificarea adresei martorului D.A.F., ocazie cu care a fost identificată mama acestuia, care a relatat organelor de urmărire penală că fiul său se află împreună cu tatăl acestuia în Dubai, Emiratele Arabe Unite din luna octombrie 2008, actul său de identitate fiind declarat ca pierdut încă din data de 02 aprilie 2008; procesul verbal de verificare din data de 06 februarie 2008, din care a rezultat că în baza de date a O.I.P.C. Interpol, autoturismul figurează ca fiind furat din Germania, la data de 31 ianuarie 2008, unde avea numărul de înmatriculare; extras din aplicaţia internet conţinând aceste informaţii; adresa ofiţerului de legătură al poliţiei germane de pe lângă ambasada R.F.G., din 07 din 05 februarie 2008, din care a rezultat că autoturismul, purtând numerele de înmatriculare germane, a fost închiriat la data de 30 ianuarie 2008, în Berlin, de cetăţeanul român Viorel Trandafir, care însă s-a legitimat cu o carte de identitate italiană falsă, de la societatea SC S.D. SRL, nemaifiind ulterior restituit; verificări ale SC R. SRL, societate comercială pe numele căreia apare înregistrat autoturismul; procesul verbal din data de 03 iulie 2009 privind ridicarea de la partea vătămată D.S. a autoturismului, a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate; adresa R.A.R. din 11 martie 2009, din care a rezultat că în sistemul informatic al acestei instituţii nu este înregistrat autoturismul, iar cartea de identitate a fost emisă de această instituţie pentru un motociclu; adresa SC P.R. SRL S.R.L., din data de 25 iunie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu a fost importat sau vândut de această societate comercială, iar factura având ca obiect acest autoturism, pretins vândut de S.C. SC P.R. SRL S.R.L., nu a fost emisă de această societate comercială; fişa de înmatriculare a autovehiculului pe numele societăţii SC R. SRL; chitanţe privind achitarea taxelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele SC R. SRL; adresa falsificată a SC R. SRL către Serviciul Înmatriculări Bucureşti, din data de 11 martie 2008, prin care se solicită înmatricularea acestui autoturism pe numele persoanei juridice, cu menţiunea că autoturismul provine din cumpărare de la SC P.R. SRL; factura din 18 ianuarie 2008, potrivit căreia autoturismul în litigiu a fost vândut de această societate comercială către SC R. SRL cu suma de 284.700 lei; delegaţia pe numele R.G., din partea SC R. SRL, din data de 10 martie 2008, în vederea înmatriculării autoturismului în cauză; fotocopie de pe certificatul de înregistrare al SC R. SRL şi de pe cartea de identitate a numitului R.G., constatând că fotografia de pe document corespunde celei aflate în baza datelor privind evidenţa persoanelor; procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 03 iulie 2009 şi planşa fotografică ataşată; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 iulie 2009; certificatul de înmatriculare în original din care a rezultat înmatricularea autoturismului pe numele D.S. şi cartea de identitate a vehiculului, în original, din care a reieşit că proprietarul de la care partea vătămată a cumpărat autoturismul este SC G.C.I. SRL, anterior autoturismul fiind înmatriculat; adresa SC P.R. SRL S.R.L. din 25 iunie 2009 din care a rezultat că autoturismul nu figurează ca importat sau vândut de P. România; factura falsificată din 16 iulie 2008, potrivit căreia P. România ar fi vândut autoturismul în litigiu către SC G.C.I. SRL; fişa de înmatriculare a autoturismului, în original; cererea falsă formulată în numele SC G.C.I. SRL către Serviciul de Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti; asigurarea de răspundere civilă auto, diferite chitanţe şi recipise de plată a taxelor necesare înmatriculării pe numele SC G.C.I. SRL; delegaţia falsificată potrivit căreia SC G.C.I. SRL ar fi împuternicit pe numitul P.N. să reprezinte societatea în faţa autorităţilor, în vederea înmatriculării autoturismului; fotocopie de pe cartea de identitate a numitului P.N.; certificatul de înregistrare falsificat al SC G.C.I. SRL, în fotocopie; fişa de înmatriculare a autoturismului pe numele părţii vătămate D.S.; cererea părţii vătămate D.S. către Serviciul de Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, din data de 23 octombrie 2008, semnată în fals, prin care se solicită înmatricularea autoturismului în cauză; asigurarea de răspunderea civilă auto, diferite chitanţe şi recipise privind plata taxelor de înmatriculare; fotocopie de pe actul de identitate al părţii vătămate; factura din 15 octombrie 2008 prin care SC G.C.I. SRL îi vinde lui D.S. autoturismul, cu suma de 181.832 lei; certificatul de înmatriculare în original, referitor la înmatricularea autoturismului, pe numele SC G.C.I. SRL; certificatul de autenticitate eliberat de R.A.R., conţinând seria de şasiu modificată; procesul verbal din data de 09 iulie 2009 privind ridicarea de la martorul G.M. a unor specimene a semnăturilor folosite şi ştampilei aparţinând societăţii; fotocopie de pe certificatul de înregistrare al SC G.C.I. SRL, care este diferit de cel aflat la dosarul de înmatriculare; declaraţiile martorului G.M., din care a rezultat că este administrator al societăţii SC G.C.I. SRL din cursul anului 2005 şi societatea în cauză nu a deţinut niciodată vreun autoturism şi nici autoturismul, iar scrisul şi semnăturile din dosarul de înmatriculare, nu sunt autentice, nefiind executate de acesta. Martorul a mai arătat că nu cunoaşte şi nu a emis nicio delegaţie pe numele P.N., nu a emis factura fiscală din 15 octombrie 2008 şi nu o cunoaşte pe partea vătămată D.S.; declaraţia martorului P.N., din care a rezultat că în data de 20 septembrie 2005 a schimbat actul de identitate, ulterior acestui moment fiind plecat în Irlanda pentru un an şi două luni, singura persoană care a fost împuternicită să utilizeze documentul său de identitate a fost fiica sa, în vederea ridicării pensiei, altă persoană neavând acces la acest act. Martorul a mai arătat că nu a fost niciodată împuternicit de altă persoană fizică sau juridică să înmatriculeze un autoturism aparţinând acesteia; procesul verbal din data de 19 februarie 2009, privind verificarea în baza de date a O.I.P.C. Interpol a autoturismului, rezultând că acesta figurează ca fiind furat din Italia, la data de 08 mai 2007, unde era înmatriculat; extras din aplicaţia Interpol conţinând aceste informaţii; adresa R.A.R. din 11 martie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu figurează în sistemul informatic al acestei unităţi, nefiind efectuată vreo constatare ori emis vreun înscris cu privire la acest autoturism; adresa SC C.A. SRL, înregistrată la organele de poliţie în data de 27 februarie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu se regăseşte în evidenţele acestei societăţi, această serie nefiind alocată vreunui vehicul; fişa de verificare a autoturismului în baza de date privind evidenţa persoanelor, rezultând că autoturismul a aparţinut numitului B.A. până în data de 05 septembrie 2008, când a devenit proprietatea numitului D.A., fiind înmatriculat; fişa de evidenţă a numitului B.A.; fişa de înmatriculare, în original, a autoturismului, pe numele D.A.M., provenind de la B.A., în posesia căruia a avut numărul de înmatriculare; cererea numitului D.A. către Serviciul de Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, din data de 04 septembrie 2008, semnată în fals; chitanţe, recipise privind plata taxelor de înmatriculare; copie de pe contractul de vânzare-cumpărare dintre B.A. şi D.A., din data de 03 septembrie 2008, având ca obiect autoturismul, contract semnată de o altă persoană decât adevăratul cumpărător; certificatul de înmatriculare falsificat din care a rezultat că autoturismul a aparţinut numitului B.A.; certificat de autenticitate pretins a fi emis de R.A.R., acesta conţinând menţiuni nereale cu privire la seria de şasiu şi cartea de identitate a vehiculului; fotocopii de pe documente prin care partea vătămată D.S. a dovedit împrejurarea că, la momentul achiziţionării bunurilor, avea posibilităţile materiale necesare achitării preţului.

Nici de această dată Tribunalul nu a putut primi apărările inculpatului V.G.L. că nu el a vândut părţii vătămate D.S.M. cele trei autoturisme, ci doar a intermediat vânzarea lor de la un anume F.A. din Târgu Vitan şi că tot această persoană a întocmit actele cu partea vătămată. Tribunalul a reţinut că susţinerile inculpatului sunt contradictorii, întrucât cu ocazia audierii de judecătorul care a dispus arestarea preventivă vorbeşte de două autoturisme, iar în declaraţia de la data de 12 august 2009 vorbeşte de trei autoturisme. Aceste declaraţii sunt infirmate de cele ale părţii vătămate, care s-au coroborat cu cele ale inculpatului G.G., care a arătat că, aflând că partea vătămată doreşte să cumpere o maşină, l-a prezentat pe acesta inculpatului V.G.L., de la care partea vătămată a cumpărat două autoturisme. Nerealitatea declaraţilor inculpatului V.G.L. este probată şi de descoperirea în sistemele informatice de stocare ridicate de la inculpat a unei fişe de înmatriculare pe numele părţii vătămate, fişă în care figurează şi SC G.C.I. SRL.

În ceea ce priveşte participaţia inculpatului G. la înstrăinarea autoturismului, tribunalul a reţinut că din chiar declaraţiile acestuia a rezultat că a primit comision declaraţiile acestuia coroborându-se cu cele ale părţii vătămate.

5. La data de 26 mai 2008, partea vătămată Ş.I. şi soţia acestuia Ş.G. au mandatat pe inculpatul V.G.L. să înstrăineze oricui va crede de cuviinţă şi la preţul pe care îl va considera avantajos două terenuri de 20.000 mp, respectiv 5.000 mp situate în comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa, înscrise în C.F. a localităţii Nucet.

Partea vătămată a cunoscut pe inculpatul V.G.L. prin intermediul inculpatului G.G., fiind cunoştinţe de mai multă vreme, ambii ocupându-se cu tranzacţiile imobiliare. Inculpatul V.G.L. a fost prezentat de inculpatul G. ca fiind un prieten al său, interesat să achiziţioneze terenurile din comuna Nucet, jud. Dâmboviţa.

La data de 17 iunie 2008, prin inculpatul - mandatar V.G.L., partea vătămată şi soţia au vândut către martorul R.T.O. cele două terenuri din localitatea Nucet, pentru suma de 135.000 euro, din care 10.000 euro reprezenta avansul plătit la data de 05 iunie 2008.

În aceste împrejurări, inculpatul V.G.L. a întrebat pe partea vătămată dacă nu intenţionează să achiziţioneze un autoturism, întrucât el aduce maşini din străinătate, partea vătămată arătându-se interesată de propunerea făcută.

În urma mai multor discuţii telefonice, în luna decembrie 2008, partea vătămată Ş.I. a fost chemată de inculpatul V.G.L. la domiciliul său din cartierul Băneasa, Bucureşti, unde i s-a prezentat autoturismul, care în acel moment avea numere de înmatriculare italiene şi despre care inculpatul ştia că este furat din străinătate.

Inculpatul V.G.L. a solicitat pentru autoturism suma de 26.000 euro, însă în urma negocierilor preţul a fost stabilit la suma de 22.000 euro.

Cu privire la vânzarea autoturismului nu s-a încheiat niciun act constatator.

În momentul achiziţiei, partea vătămată a primit de la inculpatul V.G.L. autoturismul, un rând de chei şi potrivit propriilor susţineri nedovedite mai multe documente în limba italiană.

Inculpatul a dat asigurări părţii vătămate că el se va ocupa de înmatricularea autoturismului şi că poate rezolva această problemă „în două zile şi nu în două săptămâni, cât ar fi durat cu prilejul sărbătorilor de iarnă”.

Partea vătămată dorea să înmatriculeze autoturismul pe numele fiicei sale Ş.M. Alexandra, însă inculpatul i-a spus că nu este posibil, deoarece nu are domiciliul în oraşul Buftea, astfel că partea vătămată a solicitat înmatricularea pe numele surorii lui M.M., care domicilia în oraşul Buftea, urmând ca partea vătămată şi familia sa să folosească autoturismul cumpărat.

În ziua de 23 decembrie 2008, autoturismul a fost înmatriculat de inculpatul V.G.L., restituind părţii vătămate toate documentele aferente înmatriculării, printre care şi factura din 28 noiembrie 2008 din care rezultă că SC R.C. SRL ar fi vândut surorii părţii vătămate, numita M.M., autoturismul în litigiu cu suma de 84.817,77 lei.

În luna iulie 2009, partea vătămată a fost oprită în trafic pe raza judeţului Prahova de lucrătorii poliţiei rutiere, ocazie cu care a aflat că autoturismul cumpărat de la inculpat figurează ca fiind furat din Italia. Cu această ocazie, partea vătămată Ş.I. a susţinut în mod mincinos că a cumpărat maşina de la o societate de profil.

De îndată, partea vătămată a încercat să-l contacteze telefonic pe inculpatul V.G.L., lucru ce nu s-a putut realiza.

În urma verificărilor s-a constatat că factura din 28 noiembrie 2008 din care rezultă că SC R.C. SRL a vândut surorii părţii vătămate, numita M.M., autoturismul în litigiu, a rezultat că nu a fost identificată nicio societate cu această denumire şi cu codul unic de identificare trecut în factură.

Din probele şi verificările efectuate în cauză a rezultat că autovehiculul, a fost înmatriculat anterior cu acte false pe numele societăţii SC R.C. SRL.

Tribunalul a reţinut că partea vătămată Ş.I. nu a putut face dovada primirii de la inculpat a actelor de provenienţă a autoturismului cumpărat, susţinerile sale că a primit actele de provenienţă în limba italiană fiind nedovedite.

Neverificarea şi nereţinerea actului de provenienţă al autoturismului, pentru a vedea dacă inculpatul este îndrituit să îl vândă, neîntocmirea unui înscris, care să materializeze vânzarea - cumpărarea, încheierea actului de vânzare cumpărare (în sensul de negotium iuris), în contextul în care partea vătămată a primit o singură cheie pentru autoturism relevă uşurătatea şi neglijenţa acestei părţii vătămate şi cumpărarea pe risc a autovehiculului.

Tribunalul a reţinut că cu minime diligenţe partea vătămată putea verifica, iar după ce constata că nu există nici un impediment, putea înmatricula pe numele fiicei sale autoturismul, dacă ar fi solicitat şi ar fi primit actele de provenienţă ale acestuia. Acceptarea cumpărării autoturismelor în orice condiţii de la o persoană care nu probase că este îndrituite să îl vândă, lipsa oricăror verificări temeinice ale actelor de provenienţă şi elementelor de identificare ale maşinilor, inclusiv prin serviciile unui dealer autorizat al producătorului, au relevat o dată în plus neglijenţa părţii vătămate Ş.I., care nu poate întemeia buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

Faptul că partea vătămată a primit o singură cheie, că nu s-a încheiat un act de vânzare, că inculpatul s-a ocupat singur de înmatricularea autoturismului, fără o împuternicire dată de partea vătămată, ar fi trebuit să ridice acesteia din urmă anumite întrebări despre provenienţa licită a maşinii cumpărate.

De asemenea, cumpărarea în anul 2008, pentru un preţ de 22.000 de euro a unui autoturism de lux fabricat în anul 2008, în stare foarte bună, cu mai puţin de 40.000 km la bord, probează neglijenţa părţii vătămate izvorâtă din dorinţa de a dobândi un bun de mare valoare la un preţ foarte mic în raport cu preţurile practicate la acel moment.

În plus, declaraţiile contradictorii ale părţii vătămate cu privire la modul cum a achiziţionat autoturismul au relevat neglijenţa cu care acesta a acţionat.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile parţial sincere ale părţii vătămate Ş.I., care a susţinut că l-a cunoscut pe inculpatul V.G.L. prin toamna anului 2008, contrar procurii autentice din data de 26 mai 2008 dată pentru vânzarea terenului mai sus menţionat şi care a mai susţinut cu ocazia opririi sale de organele de poliţie că a cumpărat maşina de la o societate de profil; declaraţiile martorului R.O., din care a rezultat că la începutul anului 2008 l-a cunoscut pe inculpatul V.G.L. care a intermediat vânzarea terenului părţii vătămate Ş.I.; proces-verbal din data de 25 august 2009 privind ridicarea de probe de scris de la martorul R.T.O.; procesul verbal de recunoaştere a inculpatului V.G.L. de către partea vătămată Ş.I. şi planşa foto ataşată; procesul verbal de verificare din data de 03 iulie 2009, în baza de date a O.I.P.C. Interpol, din care a rezultat că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia la data de 02 decembrie 2008, unde era înmatriculat; extras cu aplicaţia Interpol cu aceste informaţii; procesul verbal de depistare din data de 15 iulie 2009; procesul verbal de ridicare a autovehiculului din 15 iulie 2009; proces-verbal de cercetare la faţa locului din 15 iulie 2009 şi planşa fotografică ataşată; dovadă de ridicare din data de 05 iulie 2009 de la partea vătămată Ş.I. a certificatului de înmatriculare aparţinând autoturismului; procesul verbal din data de 03 iulie 2009 întocmit de poliţia judeţului Prahova; procesul verbal din data de 28 octombrie 2009, din care a rezultat că părţii vătămate Ş.I. i-a fost restituit certificatul de înmatriculare al autovehiculului; procura în original, prin care partea vătămată a împuternicit pe inculpatul V.G.L. să vândă terenul din comuna Nucet, jud. Dâmboviţa; factura din 28 noiembrie 2008 din care a rezultat că SC R.C. SRL a vândut surorii părţii vătămate, numita M.M., autoturismul în litigiu cu suma de 84.817,77 lei.

În ceea ce priveşte apărările inculpatului V.G.L. că nu el ar fi vândut autoturismul părţii vătămate Ş.I., Tribunalul le-a înlăturat ca nesincere şi contradictorii. Astfel, Tribunalul a avut în vedere că în declaraţia din 12 august 2009, inculpatul a arătat că nu îl cunoaşte nu îşi aminteşte să fi vândut vreun autoturism părţii vătămate Ş.I. Ulterior, în declaraţia dată cu ocazia arestării preventive, inculpatul a arătat că „a ajutat la intermedierea unui autoturism de către o persoană al cărei nume nu îl cunoaşte către o persoană cunoscută cu ocazia achiziţionării terenului de la coinculpatul G.G., pe care l-a cunoscut tot cu această ocazie. Tribunalul a constatat că susţinerile inculpatului sunt oscilante şi evazive, în contradicţie cu cele ale părţii vătămate, cu procura autentică primită de inculpatul V.G.L. în data de 26 mai 2008 de la partea vătămată şi soţia acestuia pentru înstrăinarea terenului mai sus menţionat şi cu contractul de vânzare cumpărare în care inculpatul a avut calitatea de mandatar al soţilor Ş. Nesinceritatea declaraţilor inculpatului V.G.L. a fost probată şi de descoperirea în sistemele informatice de stocare ridicate de la acesta a cărţii de identitate a părţii vătămate Ş.I.

6. În cursul lunii decembrie 2008, partea vătămată C.M.V. a decis înstrăinarea autoturismului, aflat în posesia sa, înmatriculat pe SC E. SRL, al cărui asociat era. În vederea realizării aceste tranzacţii partea vătămată a postat pe internet, pe pagina A., oferta de vânzare stabilind preţul pe 24.000 euro.

După mai multă vreme, partea vătămată a fost contactată de inculpatul G.G., care i-a propus să-i dea la schimb un autoturism, iar partea vătămată să-i mai plătească un comision de 1.000 euro. Inculpatul, deşi cunoştea că autoturismul are o provenienţă ilicită, a învederat părţii vătămate că reprezintă o societate comercială din Bucureşti, care deţine autoturismul şi contra comisionului de 1.000 euro, în care intrau şi serviciile sale pentru înmatricularea autoturismului, poate intermedia schimbul.

Fiind de acord cu propunerea făcută, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul G.G., care i-a prezentat autoturismul, de culoare neagră, despre care inculpatul ştia că este furat din străinătate, fără a comunica acest aspect.

În aceiaşi împrejurare inculpatul G.G. l-a invitat pe C.M.V. să verifice corespondenţa datelor înscrise pe documente cu cele menţionate pe autoturism şi, întrucât partea vătămată a precizat că nu ştie să facă acest lucru, inculpatul personal i-a arătat un abţibild lipit pe aripa stângă faţă, precum şi seria poansonată pe caroserie, precizându-i că acestea corespund documentelor.

Ulterior, partea vătămată a mers cu un cunoscut al său, martorul C.M., zis „S.”, la efectuarea testelor autoturismului, martorul declarând că a văzut în acea zi când inculpatul G. discuta cu partea vătămată, fără să ia cunoştinţă de termenii tranzacţiei.

Ca urmare a înţelegerii perfectate, partea vătămată a remis inculpatului G.G. autoturismul, primind de la acesta autoturismul, două rânduri de chei, care funcţionau doar la contact, precum şi certificatul de înmatriculare, cartea de identitate şi un certificat de autenticitate.

După ce i-a remis inculpatului cele două chei de la autoturismul, certificatul de înmatriculare şi suma de 1.000 euro, partea vătămată a stabilit cu acesta ca de înmatricularea autoturismului să se ocupe tot inculpatul G.G.

În aceeaşi zi, deplasându-se la Primăria Oraşului Buftea în vederea obţinerii documentelor necesare înmatriculării, partea vătămată C.M.V. a aflat că trebuie să prezinte şi un titlu de proprietate, împrejurare în care, i-a cerut inculpatului G.G. o factură din care să rezulte că societatea pe numele căreia era înmatriculat autoturismul îi vinde acest bun.

Întâlnindu-se în zilele următoare, partea vătămată a remis inculpatului documentele obţinute până în acel moment, precum şi o fotocopie a cărţii sale de identitate, inculpatul arătându-i o fişă de înmatriculare a autoturismului din care rezulta că SC D.M.G. SRL vindea autoturismul în cauză în timp ce partea vătămată îl cumpăra.

Partea vătămată nu a fost de acord cu acest înscris, spunându-i că la primărie are nevoie de o factură fiscală, fapt pentru care a rămas să se întâlnească ulterior.

În aceeaşi zi, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul G.G. la o terasă din oraşul Buftea, unde s-a prezentat o persoană de sex masculin, care s-a prezentat „Ş.” sau „S.”, despre care inculpatul G.G. a susţinut că este reprezentantul SC D.M.G. SRL.

Potrivit susţinerilor părţii vătămate, această persoană avea asupra sa un facturier, iar după ce a întrebat pe partea vătămată dacă este deranjată în caz că se trece o sumă mai mică de 24.000 euro, a completat pe loc o factură fiscală cu datele de identitate ale părţii vătămate şi cele de identificare ale autoturismului, menţionând la valoare suma derizorie de 9520 lei. Tot această persoană i-a înmânat părţii vătămate un certificat fiscal eliberat de Administraţia Financiară a sectorului 1 pe numele SC D.M.G. SRL

Având toate aceste documente asupra sa, partea vătămată s-a deplasat la Primăria oraşului Buftea unde a înregistrat autoturismul pe numele său, înmânând apoi inculpatului G.G. toate documentele, inclusiv cartea de identitate, în vederea înmatriculării autoturismului, fără a-i da însă o împuternicire şi fără a semna vreo cerere de înmatriculare.

În aceiaşi zi, seara, partea vătămată a fost contactată telefonic de către inculpatul G.G. care i-a comunicat că i-a înmatriculat autoturismul, stabilind cu acesta să se prezinte la locuinţa părţii vătămate pentru a aduce documentele şi numerele de înmatriculare.

În aceste împrejurări, pe finalul zilei respective, inculpatul a venit la locuinţa părţii vătămate înmânându-i certificatul de înmatriculare, cartea de identitate, asigurarea şi două plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Ulterior, inculpatul G.G. a vândut autoturismul, dobândit prin schimb de la partea vătămată C.M.V.

La sfârşitul lunii decembrie 2008, partea vătămată l-a sunat pe inculpat, cerându-i să-l pună în legătură cu actualul proprietar al autoturismului, în vederea perfectării documentelor de vânzare-cumpărare, astfel încât partea vătămată să nu plătească impozitul şi pentru anul 2009.

După încă o lună, inculpatul G.G. s-a întâlnit cu partea vătămată având asupra sa fotocopia unei cărţi de identitate a unui cetăţean din comuna Cojasca, jud. Dâmboviţa, cu privire la care i-a spus că este actual proprietar al autoturismului.

În aceste împrejurări, în numele societăţii comerciale al cărui asociat este, C.M.V. a întocmit o factură, prin care înstrăina autoturismul către persoana indicată de inculpat.

După aproximativ şase luni de la acest moment, partea vătămată a fost contactată telefonic de inculpatul G.G., care l-a întrebat dacă ştie ceva despre N.I., în sensul că dacă ştie ceva despre ridicarea de către organele de poliţie a autoturismului pe care acesta îl cumpărase de la inculpat.

Partea vătămată i-a răspuns afirmativ, iar în continuarea discuţiei inculpatul l-a întrebat „dacă nu pleacă de acasă pentru câteva zile”, C.M.V. solicitând lămuriri, pe care însă nu le-a primit.

În aceiaşi zi, a aflat din cartier că numitului N.I. i-au fost ridicate două autoturisme, pe care acesta le achiziţionase de la sau prin intermediul inculpatul G.G.

În cursul lunii iunie 2009, partea vătămată a fost contactată de lucrători de poliţie din cadrul I.G.P.R., care verificând seria de şasiu a autoturismului cumpărat de la inculpatul G.G. au constatat că aceasta este modificată, iar seria originală aparţine unui autoturism furat din Italia.

Din adresa din 18 iunie 2009 a SC SC A.B. SRL a rezultat că autoturismul nu a fost comercializat de către această societate comercială şi că factura din 18 iunie 2008 nu există în evidenţele contabile ale S.C. SC A.B. SRL.

Mai mult, din verificările efectuate a rezultat că în sistemul informatic al R.A.R. nu există şi nu s-a eliberat carte de identitate pentru autoturismul, iar autoturismul în cauză rulează utilizând o carte de identitate care a fost eliberată pentru un moped în timp ce certificatul de autenticitate a fost eliberat pentru un autoturism marca Dacia Solenza.

Din verificările efectuate a rezultat că în cartea de identitate a vehiculului este menţionată o altă serie decât cea poansonată pe amortizorul dreapta faţă ale autoturismului.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că SC D.M.G. SRL nu a emis nici o factură sau chitanţă, nu a întocmit nici un înscris purtând ştampila societăţii, nu a deţinut niciun autoturism, înmatricularea şi ulterior vânzarea acestui autoturism fiind făcute cu acte false.

Tribunalul a reţinut că partea vătămată nu a verificat actul de provenienţă al autoturismului şi nici identitatea şi calitatea persoanei, care i-a înstrăinat autoturismul.

În plus, Tribunalul a constatat că partea vătămată a evaluat autoturismul în vederea schimbului la circa 24.000 euro, un preţ cu mult sub preţurile de pe piaţă la acel moment, un autoturism fabricat în anul 2006, cum este cel în speţă, având şi în prezent o valoare de piaţă de circa 20.000 euro - preţul de nou a unui astfel de autoturism fiind de peste 60.000 euro. Or în acest context, partea vătămată trebuia să fie mai circumspectă şi să verifice dacă un autoturism de 2 ani vechime şi-a pierdut două treimi din valoare.

Neverificarea şi nereţinerea actelor de provenienţă ale autoturismului, pentru a vedea dacă numitul „Ş.” ori „S.” era îndrituit să îl vândă, primirea ca bun a unui fals grosolan al unei facturi fiscale fotocopiate, în care s-a trecut un preţ derizoriu, neverificarea corespondenţei între seria de şasiu din actele prezentate şi cele de pe autovehicul, partea vătămată invocând superficialitatea, toate acestea relevând neglijenţa părţii vătămate şi cumpărarea pe risc a autovehiculului.

Tribunalul a reţinut că cu minime diligenţe partea vătămată putea constata neregulile privind provenienţa autoturismului, dacă ar fi solicitat de la început actele de provenienţă, actul de identificare şi mandatul numitului „Ş.” ori „S.”, dacă ar fi verificat factura fiscală de vânzare, dacă ar fi verificat corespondenţa dintre seria de şasiu din actele prezentate şi cele de pe autovehicul. Acceptarea cumpărării autoturismului în orice condiţii, lipsa oricăror verificări temeinice ale actelor de provenienţă şi elementelor de identificare ale maşinilor, inclusiv prin serviciile unui dealer autorizat al producătorului, în condiţiile în care seria de şasiu poansonată pe amortizorul dreapta faţă al autovehiculului nu corespundea cu cea din acte, probează o dată în plus neglijenţa părţii vătămate C.M.V., care nu poate întemeia buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile parţial sincere ale părţii vătămate C.M.V., care a susţinut că un anume „Ş.” sau „S.” i-a întocmit factura fiscală dintr-un facturier, deşi este evident că factura fiscală întocmită reprezintă un fals grosolan, respectiv o fotocopie pe o coală A4, secţionată pe mijloc, preţul trecut fiind mai mult decât derizoriu în comparaţie cu valoarea maşinii; declaraţiile martorului asistent la efectuarea recunoaşterilor de pe planşe foto, P.G.; procesul verbal din data de 26 iunie 2009, privind identificarea autoturismului; procesul verbal de ridicare a autoturismului în cauză, a certificatul de înmatriculare şi a cărţi de identitate; procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică; cartea de identitate a vehiculului, în original, în care este menţionată o altă serie decât cea poansonată pe amortizorul dreapta faţă ale autoturismului; certificatul de înmatriculare, în original; procesul verbal de recunoaşterea inculpatului de partea vătămată şi planşa fotografică ataşată; adresa Automobile Bavaria din 18 iunie 2009, din care a rezultat că autoturismul nu a fost comercializat de către această societate comercială, cu atât mai mult către SC D.M.G. SRL şi că factura din 18 iunie 2008 nu există în evidenţele contabile ale S.C. SC A.B. SRL; adresa R.A.R. din 30 aprilie 2009, din care a rezultat că în sistemul informatic al acestei instituţii nu există şi nu s-a eliberat carte de identitate pentru autoturismul, iar cartea de identitate utilizată de acest autovehicul aparţine de fapt unui motociclu; procesul verbale de verificare din data de 26 mai 2009, din care a rezultat că autoturismul în cauză rulează utilizând o carte de identitate care a fost eliberată pentru un moped în timp ce certificatul de autenticitate a fost eliberat pentru un autoturism. De asemenea s-a constatat că autoturismul prezintă seria modificată, seria originală corespunzând unui autoturism sustras din Italia; procesul verbal de verificare din data de 26 iunie 2009, din care a rezultat că în baza de date a O.I.P.C. Interpol autoturismul figurează ca fiind furat din Italia la data de 30 iunie 2008, fiind înmatriculat; extrasul cu aplicaţia internet conţinând datele menţionate anterior; fotocopii de pe certificatul de înmatriculare, conţinând seria de şasiu modificată şi certificatul de autenticitate, conţinând aceiaşi menţiune falsă, în fapt, actul original, aparţinând unui autoturism; procesul verbal din data de 10 iulie 2009, privind ridicarea de probe de scris şi amprenta ştampilei aparţinând administratorului SC D.M.G. SRL; declaraţiile martorului B.M., administrator al SC D.M.G. SRL, din care a rezultat că începând cu anul 2004 este unic asociat şi administrator al acestei societăţi comerciale, iar de la această dată şi până în prezent, societatea în cauză nu a emis nici o factură sau chitanţă, nu a întocmit nici un înscris purtând ştampila societăţii, nu a deţinu vreun bun mobil sau imobil, prin urmare nu a deţinut nici autoturismul, administratorul aflând de la organele de poliţie de înmatricularea acestuia pe numele societăţii; martorul precizează că nu a delegat nicio persoană care să reprezinte societatea şi nu cunoaşte cine este P.N.; fotocopie de pe documente aparţinând SC D.M.G. SRL; declaraţia martorului P.N. din care a rezultat că nu are cunoştinţă despre înmatricularea autoturismului de vreo persoană fizică sau juridică, pe care să o reprezinte în vederea înmatriculări vreunui autoturism; fişa de înmatriculare a autoturismului; cererea părţii vătămate C.M.V. către Serviciul de Înmatriculare a Autovehiculelor din data de 05 decembrie 2008, cu privire la care partea vătămată declară că nu a fost semnată de el; chitanţe privind achitarea taxelor către stat în vederea înmatriculării autoturismului; factura din 04 decembrie 2008, întocmită de falsul reprezentant al SC D.M.G. SRL; certificatul de autenticitate; certificatul de înmatriculare; cererea SC D.M.G. SRL către Serviciul de Înmatriculări de Autovehicule privind înmatricularea autoturismului în cauză; factura fiscală din 18 iunie 2008 a SC A.B. SRL, prin care autoturismul în litigiu este vândut SC D.M.G. SRL; delegaţia SC D.M.G. SRL către P.N., în vederea reprezentării societăţii la înmatricularea autoturismului; declaraţiile martorului D.M., din care a rezultat că în cursul lunii octombrie 2008 a achiziţionat prin târgul Vitan autoturismul, pe care în cursul lunii decembrie a aceluiaşi an l-a dat la schimb, cu un autoturism, care avea nr. de înmatriculare, plătind şi o diferenţă de preţ de aproximativ 2.500 euro. Martorul a arătat că nu-şi mai aminteşte numele persoanei cu care a făcut schimbul, ulterior prin intermediul aceleiaşi persoane primind şi o factură fiscală din care rezulta că SC E. SRL îi vindea autoturismul, fapt pentru care martorul a procedat la înmatricularea acestuia pe numele său. Fiindu-i prezentată o planşă foto, martorul l-a recunoscut şi indicat pe inculpatul G.G. ca fiind persoana căreia i-a remis autoturismul, primind în schimb autoturismul; Ordonanţa nr. 1845/P/2009 din 08 septembrie 2009 prin care s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului şi desemnarea părţii vătămate C.M.V. în calitate de custode al bunului; procesul verbal din data de 14 septembrie 2009 privind aplicarea sechestrului asigurător.

Tribunalul nu a putut primi susţinerile inculpatului G.G. privind implicarea inculpatului V.G.L. în vânzarea acestui autoturism şi înmatricularea pe numele părţii vătămate, declaraţiile inculpatului G. fiind oscilante şi vădit contradictorii.

Astfel, în declaraţia din data de 07 iulie 2009, inculpatul G. a susţinut că autoturismul a fost dat l-a schimb de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, fără plata vreunei diferenţe.

În declaraţia din data de 12 august 2008, inculpatul G. a susţinut că autoturismul i-a fost dat spre folosinţă de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, inculpatul V.L. fiind de acord şi înmatriculând maşina pe numele părţii vătămate.

Într-o altă declaraţia din ziua de 12 august 2009, inculpatul G. a susţinut că autoturismul i-a fost dat spre folosinţă de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, inculpatul G. rămânând cu suma de 7.000 euro din această tranzacţie, pe care a reţinut-o în temeiul unei pretinse datorii a inculpatului V.G.

În contextul lipsei unor minime dovezi în sensul implicării inculpatului V.G.L. în săvârşirea acestei fapte, Tribunalul a considerat ca nesincere susţinerile inculpatului G., în contradicţie cu cele ale părţii vătămate şi cu celelalte probe de la dosar, fiind cert că acest inculpat a indus în eroare pe partea vătămată atât prin folosirea unor acte false, cât şi prin aducerea unui pretins reprezentant al societăţii vânzătoare şi ulterior prin procurarea actelor false ce au stat la baza înmatriculării pe numele părţii vătămate, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a maşinii şi plăcuţele de înmatriculare fiind aduse de acest inculpat, aşa cum a rezultat din chiar declaraţia inculpatului care s-a coroborat cu declaraţiile părţii vătămate.

7. În cursul lunii octombrie 2007, intenţionând să înstrăineze autoturismul proprietate personală, partea vătămată C.C. s-a adresat unei cunoştinţe apropiate, martorul P.C.D., acesta din urmă ocupându-se de cu vânzarea de maşini. După vânzarea acestui autoturism, partea vătămată a achiziţionat de la soţia martorului un autoturism, plătind preţul luat pe autoturism şi diferenţa până la suma de 17.250 euro. Cu privire la acest din urmă autoturism, martorul i-a relatat părţii vătămate că aparţine unei terţe persoane, însă îl conduce soţia sa, care intenţiona să-l achiziţioneze, autoturismul având numere provizorii.

După expirarea numerelor provizorii, martorul P.C.D. i-a relatat părţii civile că a luat legătura cu proprietarul maşinii, pe care l-a indicat cu porecla „G.”, acesta transmiţând faptul că nu a reuşit să înmatriculeze autoturismul, însă va prelungi numerele provizorii.

Ulterior, tot prin intermediul martorului P.C.D., partea civilă C.C. a aflat că acelaşi proprietar „L.G.” are de vânzare şi un autoturism, pe care îl propune în schimbul autoturismului plus o diferenţă de 2.000 euro, având în vedere că nu reuşea înmatricularea acestuia din urmă.

În aceste condiţii partea vătămată şi prietenul ei, martorul T.M.D. au intrat în posesia numărului de telefon al inculpatul V.G.L., cu care s-au întâlnit la o reprezentanţă R.A.R., în vederea omologării autoturismului.

Cu această ocazie inculpatul a completat o cerere pentru efectuarea activităţilor la R.A.R., i-a cerut părţii civile datele de identitate şi i-a solicitat acesteia să semneze cererea pe care o completase. Având asupra sa mai multe documente remise de inculpat, partea vătămată s-a prezentat împreună cu autoturismul în faţa unui angajat al R.A.R., i-a remis acestuia înscrisurile şi i-a precizat că înmatricularea autoturismului se va face pe numele său.

Cu această ocazie, partea civilă C.C. a aflat că provenienţa autoturismului este spaniolă, iar împreună cu inculpatul s-a prezentat la ghişeul de eliberare a actelor, unde a lăsat o copie a cărţii de identitate.

Conform înţelegerii, inculpatul V.G.L. urma să se ocupe de înmatricularea autoturismului, partea vătămată remiţându-i acestuia documentele primite la R.A.R. şi o copie a actului de identitate.

În ziua următoare, partea vătămată s-a prezentat la serviciul de înmatriculări, de unde a ridicat cartea de identitate, plăcuţele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare ale autovehiculului, autoturismul primind număr de înmatriculare.

La sfârşitul anului 2007, partea civilă C.C. a decis vânzarea acestui autoturism la SC Ţ.A.R. SA, pentru un preţ de 73.341 lei. De la această societate, partea vătămată a achiziţionat un autoturism, contra sumei de 60.800 lei, primind în numerar diferenţa de 12.541 lei.

Ulterior, partea civilă C.C. a aflat de la organele de poliţie că autoturismul, pe care îl cumpărase de la inculpatul V.G.L. îl vânduse SC Ţ.A.R. SA figurează ca fiind furat din Spania.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2007, în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, martorul Ţ.B. a cunoscut mai mulţi români pe care îi poate indica numai după porecle, unul dintre aceştia, zis „M.” propunându-i să-i dea suma de 300 euro, dacă închiriază pe numele lui un autoturism de la o firmă rent a car. În aceste împrejurări martorul şi autorul neidentificat s-au deplasat la E., unde acesta din urmă a ales autoturismul, a achitat suma de 700 euro, contravaloare închirierii pe timp de o săptămână şi a remis reprezentanţilor societăţii comerciale o fotocopie a actului de identitate a martorului, precum şi o fotocopie a unui permis de conducere fals. Ulterior numitul „M.” a plecat cu acest autoturism.

Din verificările efectuate în baza de date a O.I.P.C. Interpol a rezultat că autoturismul figurează ca fiind furat din Spania la data de 24 octombrie 2007, unde era înmatriculat.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale (vol. 2 dosar de urmărire penală), cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile sincere ale părţii vătămate C.C.; procesul verbal de recunoaştere de către partea vătămată a inculpatului şi planşa fotografică ataşată; declaraţiile martorului P.C.D.; declaraţiile martorului T.M.D.; declaraţiile martorului Ţ.B., din care a rezultat că în cursul lunii septembrie 2007, în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, a cunoscut mai mulţi români pe care îi poate indica numai după porecle, unul dintre aceştia, zis „M.” propunându-i să-i dea suma de 300 euro dacă închiriază pe numele lui un autoturism de la o firmă rent a car. În aceste împrejurări martorul şi autorul neidentificat s-au deplasat la E., unde acesta din urmă a ales autoturismul, a achitat suma de 700 euro, contravaloare închirierii pe timp de o săptămână şi a remis reprezentanţilor societăţii comerciale o fotocopie a actului de identitate a martorului, precum şi o fotocopie a unui permis de conducere fals. Ulterior numitul „M.” a plecat cu acest autoturism; declaraţiile martorului V.A., angajat al SC M.A.S. SRL, din care a rezultat că societatea la care lucrează a cumpărat de la C.C. autoturismul, în schimb vânzând către aceasta un autoturism şi plătindu-i diferenţa de valoare; procesul verbal din data de 19 mai 2008 de predare către reprezentantul SC E.S.F. SA Madrid a autoturismul; Ordonanţa nr. 432/P/2008 din 13 mai 2008 prin care s-a dispus restituirea autoturismului către partea spaniolă; cartea de identitate a vehiculului, în original; certificatul de înmatriculare, în original; fişe de verificare în evidenţa persoanelor; procesul verbal din data de 01 februarie 2008, de verificare în baza de date a O.I.P.C. Interpol, din care rezultă că autoturismul figurează ca fiind furat din Spania la data de 24 octombrie 2007, unde era înmatriculat; dosarul original privind înmatricularea în România a autoturismului; fişa de înmatriculare şi cererea de înmatriculare, ambele pe numele C.C.; chitanţe şi recipise de plată a taxelor de înmatriculare; asigurarea auto; copie de pe actul de identitate al numitei C.C.; copie de pe contractul de vânzare - cumpărare din care a rezultat că numita C.C. a achiziţionat autoturismul în litigiu de la un anume G.I., acesta la rândul său cumpărându-l de la un cetăţean spaniol; documente în limba spaniolă referitoare la autoturismul în litigiu; certificatul de autenticitate emis la 29 octombrie 2007 de R.A.R.; procesul verbal din 24 aprilie 2008, privind ridicarea autoturismului în litigiu de la SC M.A.S. SRL; procesul verbal de cercetare la faţa locului din 24 aprilie 2008 şi planşa foto ataşată; dosarul în original privind omologarea şi eliberarea cărţii de identitate de către R.A.R. pentru autoturismul; contractul de vânzare cumpărare din 12 noiembrie 2007 între C.C. şi SC M.A.S. SRL - T.A.R.; fotocopii de pe actele care au stat la baza încheierii contractului; alte acte privind autoturismul înstrăinat.

Deşi inculpatul V.G.L. a negat în mod constant că ar fi vândut sau intermediat vânzarea către partea vătămată C.C. autoturismul, probele administrate în cauză au confirmat pe deplin situaţia de fapt mai sus expusă, dar şi cunoaşterea şi ascunderea de către inculpat a provenienţei ilicite a autoturismului.

În sensul săvârşirii faptei de inculpat sunt declaraţiile constant sincere ale martorilor P.C.D. şi T.M.D. şi ale părţii vătămate, aceasta din urmă recunoscându-l fără ezitare pe inculpat ca fiind cel care i-a vândut autoturismul.

8. În cursului lunii martie 2008, intenţionând să achiziţioneze un autoturism, partea vătămată R.S.L. a verificat anunţurile postate pe internet, atenţia fiindu-i reţinută de un autoturism, înmatriculat în România, împrejurare în care a luat legătura cu persoana de contact.

În ziua următoare, partea civilă s-a întâlnit în municipiul Buzău cu inculpatul V.G.L., care s-a recomandat cu numele de „C.” şi de comun acord au stabilit preţul de 29.000 euro, plătind pe loc un avans de 76.500 lei, diferenţa urmând a fi remisă la perfectarea actelor.

Cu aceiaşi ocazie, partea civilă a primit autoturismul în cauză, o cheie a acestuia, cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, asigurarea şi un ghid de utilizare a autoturismului.

Verificând înscrisurile remise, partea vătămată R.S.L. a constatat că autoturismul este înmatriculat pe numele persoanei juridice SC A.E. SRL, inculpatul precizându-i că firma respectivă este a soţiei sale, iar înstrăinarea se realizează întrucât aceasta intenţionează să-şi cumpere un alt autoturism din Germania. Mai mult, după întoarcerea din Germania a soţiei sale, urmează a fi întocmite actele de vânzare cumpărare.

Întrucât partea vătămată a precizat că ar dori ca maşina să fie înmatriculată pe numele soţiei R. Cameluţa, inculpatul a solicitat şi a primit o copie a actului de identitate al acesteia.

Partea vătămată l-a condus pe inculpatul V.G.L. până în apropierea unei localităţi de la periferia Buzăului, unde acesta a fost preluat de inculpatul G.G., care conducea un jeep, de culoare kaki.

În cursul lunii mai 2008, în timp ce se afla cu autoturismul pe raza municipiului Buzău partea vătămată a aflat de la organele de poliţie că autoturismul achiziţionat figurează ca fiind furat din Germania.

Din verificările şi înscrisurile depuse la dosar a rezultat că autoturismul, a fost prezentat la R.A.R. pentru omologare de inculpatul G.G., ulterior fiind înmatriculat cu acte false pe numele SC A.E. SRL.

Deşi partea vătămată nu s-a mai întâlnit cu inculpatul şi nici nu s-a mai plătit diferenţa de preţ, Tribunalul a reţinut că partea vătămată a primit prin poştă un contract fals de vânzare - cumpărare care ar fi fost încheiat cu SC A.E. SRL, o factură falsă de vânzare a aceluiaşi bun, fiind trecute preţuri diferite de 29.300 euro, respectiv, 14.875 lei, un certificat de atestare fiscală, fişa de înmatriculare a autoturismului.

Tribunalul a reţinut că partea vătămată R.S.L. nu a făcut dovada bunei-credinţe cu ocazia cumpărării acestui autoturism.

Neverificarea şi nereţinerea actelor de provenienţă ale autoturismului, pentru a vedea dacă inculpatul este îndrituit să îl vândă, neîntocmirea unui înscris, care să materializeze vânzarea - cumpărarea, încheierea actului de vânzare cumpărare (în sensul de negotium iuris), în contextul în care partea vătămată a primit o singură cheie pentru autoturism, aşa cum a rezultat din chiar declaraţiile sale, relevă uşurătatea şi neglijenţa acestei părţii vătămate şi cumpărarea pe risc a autovehiculului.

Tribunalul a reţinut că cu minime diligenţe partea vătămată putea constata provenienţa ilicită a acestui autoturism, dacă ar fi solicitat şi ar fi primit actele de provenienţă. Acceptarea cumpărării autoturismelor în orice condiţii de la o persoană care nu probase că este îndrituite să îl vândă, probează neglijenţa părţii vătămate R.S., care nu poate întemeia buna-credinţă necesară dobândirii proprietăţii.

De asemenea, cumpărarea în martie 2008, pentru un preţ de circa 29.000 euro a unui autoturism de lux fabricat în anul 2007, în stare impecabilă, cu circa 30.000 km la bord, probează neglijenţa părţii vătămate izvorâtă din dorinţa de a dobândi un bun de mare valoare la un preţ foarte mic în raport cu preţurile practicate la acel moment şi chiar în prezent.

Situaţia de fapt mai sus descrisă a fost dovedită de materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, respectiv: plângerea şi declaraţiile sincere ale părţii vătămate R.S.L.; declaraţia martorului H.O., angajat al R.A.R., din care a rezultat că a întocmit documentaţia necesară omologării autoturismului, autoturismul în cauză fiind prezentat de inculpatul G.G.; Ordonanţa nr. 432/P/2008 din 05 mai 2008 privind ridicarea autoturismului; procesul - verbal din data de 10 iulie 2009 privind ridicarea de probe de scris şi specimene ale ştampilei provenind de la reprezentanţii SC A.E. SRL; declaraţiile martorului A.I., administrator al societăţii comerciale menţionate mai sus, declaraţii din care a rezultat că a înfiinţat această persoană juridică în anul 1998, iar de la această dată şi până în prezent SC A. SA nu a deţinut niciodată autoturismul, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul administratorului şi a asociaţilor; procesul verbal din 21 ianuarie 2008, din care a rezultat că verificând în baza de date a O.I.P.C. Interpol s-a constatat că autoturismul, figurează ca fiind furat din Germania la data de 09 noiembrie 2007, unde avea număr de înmatriculare; procesul verbal de depistare din 05 mai 2008, din care a rezultat că pe raza municipiului Buzău a fost identificat în trafic autoturismul în litigiu, acesta fiind condus de partea vătămată R.S.L.; procesul verbal de ridicare din 05 mai 2008; cartea de identitate a vehiculului, în original; poliţa de asigurare civilă auto şi certificatul de înmatriculare, în original; Ordonanţa nr. 432/P/2008 din 11 noiembrie 2008 privind restituirea autoturismului în cauză către SC E.A.G.M.B.H. SA Germania; traducerea din limba germană a plângerii depuse de persoana juridică germană împotriva cetăţeanului român N.I.; procesul verbal din 25 noiembrie 2008 de predarea către reprezentantul SC E.A.G.M.B.H. SA Germania a autoturismului; procesul verbal de recunoaştere de către partea civilă R.S.L. a inculpatului V.G.L., ca fiind persoana care recomandându-se „C.” şi susţinând că este proprietara autoturismului, i-a vândut autoturismul în litigiu şi planşa fotografică ataşată; procesul verbal de predare - primire din 17 iunie 2009, din care a rezultat că partea civilă a pus la dispoziţia organelor de poliţie contractul de vânzare cumpărare încheiat cu SC A.E. SRL, factura privind plata preţului, un certificat de atestare fiscală, fişa de înmatriculare a autoturismului, precum şi un plic, al cărui expeditor este numitul „C.A.”, persoană inexistentă la adresa indicată; dosarul de înmatriculare, în original, cuprinzând fişa de înmatriculare, adresa SC A.E. SRL către Serviciul de Înmatriculare, recipise şi chitanţe privind plata taxelor de înmatriculare; delegaţia SC A.E. SRL, factura provenind de la G.A. către SC A.E. SRL, raportul de verificare al autoturismului la R.A.R.; cererea de efectuarea a verificării completată de inculpatul G.G.; procesul verbal privind identificarea în sistemele informatice de stocare ridicate de la inculpatul V.G.L. a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autoturismului, fapt care relevă că inculpatul nu este străin nici de provenienţa ilicită a maşinii şi nici de înmatricularea falsă pe numele SC A.E. SRL; declaraţiile inculpatului G.G.; parţial declaraţiile inculpatului V.G.L., în care acesta afirmă că nu cunoaşte pe partea vătămată R., dar a vândut autoturismul, autoturism care, chipurile, aparţinea inculpatului G.G.

Tribunalul a reţinut că, deşi inculpatul G. s-a prezentat pentru omologarea acestui autoturism, nu există nici un element probatoriu din care să rezulte că acest inculpat ar fi participat în vreun fel la inducerea în eroare a părţii vătămate R., aspect care a rezultat fără umbră de îndoială din toate declaraţiile părţii vătămate. Tribunalul a reţinut că persoana care a înlesnit omologarea autoturismului furat din străinătate are calitatea de complice, simpla deplasare a autoturismului omologare sau completarea cererii de omologare de inculpatul G. nefiind de natură să ajute în vreun fel pe inculpatul V.L. la săvârşirea acestei fapte.

Cu privire la reprezentarea subiectivă avută de cei doi inculpaţi la momentul săvârşirii faptelor mai sus expuse, Tribunalul a reţinut următoarele:

Din notele de redare a înregistrărilor telefonice, care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă existenţa unui grup infracţional care se ocupa cu sustragerea de autoturisme din străinătate şi vânzarea lor în România. Autoturismele erau înmatriculate, de regulă, cu acte false pe numele unor societăţi comerciale, fără nicio legătură cu grupul infracţional, după care erau vândute şi înmatriculate pe numele cumpărătorului final.

Iniţial inculpaţii nu au recunoscut implicarea în vreun fel în săvârşirea faptelor, cazul îndeosebi al inculpatului V.G.L., după care şi-au modificat susţinerile în sensul că doar au intermediat unele autoturisme, fără a avea cunoştinţă de provenienţa ilicită a acestora.

Tribunalul a apreciat că această modificare de atitudine, mai ales în cazul inculpatului V.G.L., a fost determinată de prezentarea unor probe indiscutabile în acuzare, fapt care a impus schimbarea strategiei în sensul contestării săvârşirii faptelor sub aspect subiectiv, concluziile la dezbaterea pe fond a cauzei fiind, în principal, în acest sens.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpaţii au cunoscut provenienţa ilicită a autoturismelor înstrăinate, ascunzând această împrejurare de părţile vătămate, cu scopul de a obţine un folos material injust atât pentru ei, cât şi pentru cei care le furnizau autoturismele.

Din notele de redare a înregistrărilor telefonice a reieşit că vânzarea de maşini era principala preocupare a inculpatului V.G.L.

În data de 06 august 2009, ora 11.59, inculpatul V.G.L. a purtat o discuţie telefonică cu un anume C., căruia i-a spus: „La aia, dacă mi-o scoţi 2008, îţi dau şi eu 500 euro”. Interlocutorul îi spune: „Stai să văd”.

După circa un minut, inculpatul V.G.L. este sunat de aceeaşi persoană, având următorul dialog:

„C.: Stai că m-ai luat repede că m-am zăpăcit. Cum dracu 2008, mă? Eşti nebun? Pe acela iese 2006, cum 2008 să iasă? Nici dacă (…).

V.G.: Eu ţi-am zis! Poate să se mai întâmple, o mai greşeşti!

C.: Da n-am cum! Se scanează acela şi rămâne acolo. Ştiu ce zici! Ştiu ce zici tu.

V.G.: Se mai greşeşte! Nu (…).

C.: Da, ştiu.

V.G.: Am văzut că băiatul acela al tău mai greşeşte!

C.: Bine. Hai, mai vorbim.

V.G.: Ia vezi, poate greşeşti!”

Din această discuţie este evident că în aceste dialoguri era vorba de schimbarea anului de fabricaţie a unui autoturism, suma de 500 euro presupunând o acţiune ilicită serioasă, dovadă reacţia interlocutorului.

Într-o altă convorbire telefonică, purtată la data de 10 august 2009, ora 14.28, inculpatul V.G.L. şi acelaşi C. a purtat următorul dialog:

„C.: G., vezi că e greşit un caracter! Pe maşină e un caracter, pe (…) ţarcă (probabil actul de identitate al maşinii) e alt caracter.

V.G.L.: Bă, tu ai înnebunit?

C.: Să moară mama! Maşina e 0, pe ţarcă e C.

V.G.L.: Şi? Nu poţi face aşa?

C.: Cum să fac aşa? Eşti cu capul? Hai să mă duc la acesta să văd dacă poate să-mi scrie pe acela (…) că nu ştiu dacă poate. Că se poate scana, e totul ok, dar că este greşit de la ei un caracter. Şi asta nu are nicio legătură. Adică, se poate, dar nu ştiu dacă poate să-mi (…) aşa. Dacă are o procedură de maniera asta. Stai că este la şeful şi face (…) Când iese de acolo, vorbesc cu el şi te sun!

V.G.L.: Fă dracu ceva! Aoleu!”

În aceeaşi zi, la ora 15.12, inculpatul V.G.L. şi acelaşi C. a purtat următorul dialog (fila 58 vol. 7 dosar de urmărire penală):

„C.: Băi, hai că eu cred că putem să o rezolvăm. Să vedem acum că operatoarea asta e fată deşteaptă, i-am zis că o cinstesc ca să nu mai intru în comisia mixtă şi aşa mai departe să vadă dacă poate scrie pe identificarea aia că caracterul acela e greşit de la ei, ştii? Adică, e totul ok, dar e greşeala lor, nu greşeala (…).

V.G.L.: Da, mă. Şi după aia ce facem cu aia?

C.: Păi, nu, n-ai nicio treabă. Deci, ea nu se verifică cum se spune pe restul că nu are actul, nu se poate scana, ai înţeles?

V.G.L.: Aha!

C.: Asta e altă formă. Adică asta o bagi fără verificare. M-ai înţeles ce zic?

V.G.L.: Bine şi acela poate să plece cu maşina?

C.: Da, a plecat.”

De asemenea este evident că şi în acest dialog este vorba de neconcordanţe între seria de şasiu de pe autoturism şi cea din actele de identitate, inculpatul fiind ajutat de persoane din cadrul R.A.R. sau apropiaţi ale acestor persoane să treacă peste aceste nereguli, pentru ca maşina să nu mai fie supusă verificării.

Într-o convorbire telefonică înregistrată în data de 07 iulie 2009, după prezentarea inculpatului G.G. pentru audieri la organele de cercetare penală, două peroane, dintre care una în legătură cu faptele deduse judecăţii sau alte fapte similare, au purtat un dialog din care a rezultat fără umbră de îndoială existenţa unui grup infracţional, precum şi faptul că şi inculpaţii din prezenta cauză cunoşteau provenienţa ilicită a maşinilor, despre care inculpatul G.G. a declarat în mod mincinos că nu ştia nimic, pretinzând în mod duplicitar că el este în regulă.

Următorul dialog (filele 61, 62 vol. 7 dosar de urmărire penală):

„Domn: Da, măi. A fost şi acela mare şi urât şi s-a predat singur.

B.: Cine?

Domn: Acela, boul acela, ţigănoiu acela mare.

B.: Şi ce a zis? Că?

Domn: Că da, că el a fost. Dar ei nu ştiau nimic, niciodată n-a ştiut nimic, că doar (…) Toţi, în regulă deci. E scris cu lux de amănunte. Domnule eram, făceam, le vindeam, dar nu ştiam nimic.

B.: Şi a dat pe tine?

Domn: Da.”

Cunoaşterea acestei provenienţe ilicite de inculpaţii G.G. şi V.G.L. a rezultat şi din modul în care aceştia au procedat în cazul fiecărei părţi vătămate.

Astfel, la vânzarea fiecărui autoturism inculpaţii nu încheiau acte de vânzare - cumpărare, scopul urmărit fiind acela de a se apăra, fie prin contestarea vânzării, cum este cazul părţilor vătămate D.C., B.M., C.C., M.D., fie prin invocarea calităţii inculpaţilor de simpli intermediari, în cazul celorlalte părţi vătămate.

De cele mai multe ori inculpaţii invocau faptul că maşinile erau înmatriculate pe numele unor societăţi comerciale, tocmai pentru a nu fi legaţi în nici un fel de încheierea tranzacţiilor.

În ce priveşte pe inculpatul V.G., relevant a fost faptul că atunci când i s-a cerut de partea vătămată M.D. ca plata să se facă prin virament bancar, inculpatul a cerut ca plata să se facă parţial în acest fel, iar prin bancă a solicitat ca plata să se facă pe numele numitului D.Ş. Fiind întrebat la percheziţia domiciliară despre o foaie de virament pe acelaşi nume D.Ş., inculpatul a arătat că a avut o tranzacţie imobiliară cu acesta, fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Tribunalul a mai reţinut că iniţial inculpatul V.G.L. a susţinut că nu cunoaşte pe părţile vătămate Ş.I. şi R.S.L. După ce a cunoscut o parte din probele în acuzare, a susţinut că pentru Ş.I. a intermediat vânzarea unei maşini de la o persoană necunoscută, iar în cazul părţii vătămate R. a intermediat vânzarea unui autoturism aparţinând inculpatului G.G.

Că inculpatul V.L. cunoştea bine pe partea vătămată Ş.I. a rezultat fără umbră de îndoială din procura de vânzare cumpărare primită şi contractul de vânzare cumpărare încheiat de inculpat pentru această parte vătămată şi soţia acestuia, fiind indiscutabil că declaraţiile inculpatului sunt vădit nesincere.

Tergiversarea înmatriculării autoturismelor pe numele părţilor vătămate, uneori vreme de multe luni, înmatricularea autoturismelor pe bază de documente false şi fără împuternicire de la părţile vătămate, vânzarea autoturismelor cu un singur rând de chei, precum şi neindicarea persoanelor care s-au ocupat de înmatriculare şi care au întocmit actele false, au relevat în mod indiscutabil că inculpaţii au cunoscut tot timpul că autoturismele vândute au o provenienţă ilicită.

Faptul că inculpaţii se angajau personal să se ocupe de înmatricularea autoturismelor vândute se datora tocmai cunoaşterii de către aceştia a provenienţei ilicite şi a necesităţii efectuării unor manopere frauduloase - întocmirea de acte false, efectuarea de omologării şi identificări, prin intervenţii sau coruperea unor angajaţi din instituţiile statului, aşa cum a rezultat din înregistrările telefonice - activităţi absolut necesare înmatriculării.

Întrucât uneori a fost greu sau imposibil de îndeplinit manoperele frauduloase, unele autoturisme nu au fost înmatriculate pe numele părţilor vătămate, chiar după o perioadă însemnată de timp şi chiar după insistenţe repetate ale părţilor vătămat. În cazul părţii vătămate N.I., inculpatul G.G. i-a adus cartea de identitate, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului, după o perioadă foarte lungă şi pe numele SC B.C. SRL, deşi în mod normal înmatricularea se putea face în maxim câteva zile, dacă existau acte legale de provenienţă. În cazul părţii vătămate M.D., înmatricularea nu s-a putut face vreme de mai multe luni, astfel că în final partea vătămată a restituit inculpatului V.G. autoturismul.

În contextul în care inculpaţii se ocupau în mod frecvent de înstrăinarea de autoturisme şi cunoşteau preţurile de pe piaţă de la acel moment, este imposibil de acceptat că aceştia ar fi putut vinde părţii vătămate N.I. în anul 2008 un autoturism fabricat în anul 2005, cu suma de 18.000 euro, în care să fie inclusă şi taxa de primă înmatriculare. Faptul că preţul de nou a unui astfel de autoturism era şi este de peste 60.000 euro, iar preţul de 18.000 euro reprezenta mai puţin de o treime din valoarea maşinii, impunea concluzia certă că inculpaţii au practicat preţuri derizorii nu pentru că autoturismele erau lovite, ci pentru că erau furate, iar membri reţelei urmăreau valorificarea lor cât mai rapidă.

Vânzarea şi încasarea preţului autoturismelor de către un inculpat în numele celuilalt - inculpatul V.G. pentru inculpatul G.G. în cazul părţii vătămate R.; inculpatul G.G. pentru inculpatul V.G. în cazul părţii vătămate C.V. -, primirea de către inculpatul G.G. spre folosinţă de la inculpatul V.G.L. de autoturisme de lux cu o valoare foarte mare, deşi ambii inculpaţi au susţinut că s-au cunoscut abia în anul 2008, cu ocazia intermedierii vânzării terenului părţii vătămate Ş.I., faptul că inculpatul G. era permanent în căutarea de clienţi pentru vânzarea de maşini de către inculpatul V.L., faptul că inculpatul G.G. s-a ocupat de omologarea de autoturisme pentru coinculpat, cum a fost cazul autoturismului vândut părţii vătămate R.S., toate acestea au relevat colaborarea dintre cei doi inculpaţi la săvârşirea faptelor deduse judecăţii, iar nu o simplă amiciţie născută din dorinţa acestora de a obţine un comisioane din vânzarea de autoturisme.

Atitudinea procesuală a inculpaţilor, care au înţeles să nu indice persoanele de la care au preluat autoturismele vândute părţilor vătămate, a relevat cunoaşterea de aceştia a provenienţei lor ilicite, dar şi teama inculpaţilor de membri grupului infracţional ce se ocupa cu sustragerea maşinilor.

Relativ la deplina reprezentare subiectivă a inculpaţilor cu privire la eroarea în care au indus şi menţinut pe părţile vătămate, Tribunalul a prezentat două dintre faptele deduse judecăţii:

Vânzarea autoturismului către partea vătămată C.M.V.

În declaraţia din data de 07 iulie 2009, inculpatul G. a susţinut că autoturismul i-a fost dat l-a schimb de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, fără plata vreunei diferenţe de bani.

În declaraţia din data de 12 august 2009, inculpatul G. a susţinut că autoturismul i-a fost dat spre folosinţă de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, inculpatul V.L. fiind de acord şi înmatriculând maşina pe numele părţii vătămate. Inculpatul G. a mai arătat că nu s-a ocupat de înmatricularea maşinii, însă a înmânat personal părţii vătămate actele maşinii şi plăcuţele de înmatriculare, inculpatul văzând că actele erau pe numele părţii vătămate.

Într-o altă declaraţie din ziua de 12 august 2009, inculpatul G. a susţinut că autoturismul i-a fost dat spre folosinţă de inculpatul V.G.L., fiind dat la schimb părţii vătămate pe un autovehicul, inculpatul G. rămânând din această tranzacţie cu suma de 7.000 euro, pe care a reţinut-o în temeiul unei pretinse datorii a inculpatului V.G.

Din aceste declaraţii ale inculpatului a rezultat nu doar inconsecvenţa acestuia, ci şi încercarea de a pune în sarcina coinculpatului vânzarea acestui autoturism. În declaraţia de la data de 12 august 2009, inculpatul spune că a dat o parte din banii încasaţi din vânzarea autoturismului coinculpatului V.L., deşi în mod firesc banii trebuiau daţi reprezentantului firmei SC D.M.G. SRL, dacă tranzacţia era legală.

Este evident că inculpatul G. s-a ocupat de vânzarea şi înmatricularea acestui autoturism, în acest sens fiind declaraţiile constante ale părţii vătămate C.M., care nu a precizat nimic în sensul implicării celuilalt inculpat în săvârşirea acestei fapte.

Tribunalul a reţinut că inculpatul G. cunoştea persoanele de la care provenea autoturismul şi în mod sigur ştia că actele de înmatriculare pe numele SC SC D.M.G. SRL erau false. Că aşa stau lucrurile a rezultat din faptul că inculpatul nu a indicat persoana de la care a primit autoturismul şi nici dacă a verificat în vreun fel îndreptăţirea acesteia de a o vinde. Faptul că maşina a fost dată la schimb părţii vătămate, iar autoturismul a fost folosit de inculpatul G., care spune că, după un timp, l-a înstrăinat unei alte persoane, a relevat că artizanul şi beneficiarul acestei tranzacţii frauduloase a fost însuşi inculpatul G.G.

Aşa cum tribunalul a reţinut mai sus, după realizarea înţelegerii, partea vătămată C. s-a deplasat la Primăria Oraşului Buftea în vederea obţinerii documentelor necesare înmatriculării, ocazie cu care a constatat că trebuie să prezinte şi un titlu de proprietate, împrejurare în care i-a cerut inculpatului G.G. o factură, din care să rezulte că societatea pe numele căreia era înmatriculat autoturismul îi vinde acest bun.

Întâlnindu-se în zilele următoare, partea vătămată a remis inculpatului documentele obţinute până în acel moment, precum şi o fotocopie a cărţii sale de identitate, inculpatul arătându-i o fişă de înmatriculare a autoturismului, din care a rezultat că SC D.M.G. SRL vindea autoturismul în cauză în timp ce partea vătămată îl cumpăra.

Partea vătămată nu a fost de acord cu acest înscris, spunându-i că la primărie are nevoie de o factură fiscală, fapt pentru care a rămas să se întâlnească ulterior.

În aceeaşi zi, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul G.G. la o terasă din oraşul Buftea, unde s-a prezentat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, care s-a prezentat „Ş.” sau „S.”, despre care inculpatul G.G. a susţinut că este reprezentantul SC D.M.G. SRL.

Or este evident că inculpatul G., care susţine că a realizat pentru sine 1.000 euro, apoi 7.000 euro, a ştiut că pretinsul „Ş.” sau „S.” nu este reprezentantul SC D.M.G. SRL.

A rezultat de asemenea, că, pentru a răspunde solicitărilor părţii vătămate, inculpatul G. a recurs la membrii reţelei infracţionale, care au întocmit o factură fiscală falsificată în mod grosolan.

2. Vânzarea autoturismului către partea vătămată R.S.L.

În declaraţiile iniţiale, inculpatul V.G.L. a afirmat că nu cunoaşte pe partea vătămată R., dar a vândut autoturismul.

Cu privire la acest autoturism, inculpatul nu a încheiat niciun document, deşi partea vătămată mai avea de plată o sumă importantă.

Prezentarea inculpatului sub numele de C., amânarea înmatriculării autovehiculului pe numele părţii vătămate, deşi inculpatul mai avea de încasat o sumă importantă de bani, faptul că inculpatul nu a mai răspuns la telefon părţii vătămate denotă deplina reprezentare subiectivă a inculpatului, care de la început nu a înţeles să întocmească actele necesare înmatriculării autoturismului, ce avea o provenienţă ilicită.

Trimiterea prin poştă pe numele soţiei părţii vătămate a unui contract de vânzare cumpărare falsificat pretins încheiat cu SC A.E. SRL, a unei facturi falsificate care a constatat aceeaşi operaţiune, însă pe un preţ de vânzare derizoriu, a unui certificat de atestare fiscală şi a unei fişe de înmatriculare, ambele falsificate, au probat că, de la început, inculpatul a avut în vedere o tranzacţie cu un autoturism despre care ştia că provine din furt.

Or toate aceste împrejurări au dovedit fără umbră de îndoială că inculpatul V.G.L. a fost nu doar un simplu intermediar, ci o persoană cu totul la dispoziţia celor ce se ocupau de sustragerea maşinilor din străinătate, cunoscând pe deplin provenienţa ilicită a autoturismelor şi contribuind la valorificarea acestora prin mai multe manopere frauduloase şi prin inducerea în eroare a părţii vătămate.

Descoperirea în sistemele informatice de stocare ridicate de la inculpatul V.G.L. a unei fişe de înmatriculare şi a cărţii de identitate pe numele SC A.E. SRL au relevat că inculpatul nu este străin nici de provenienţa ilicită a maşinii şi nici de înmatricularea cu acte false.

Deplina reprezentare subiectivă a inculpaţilor asupra provenienţei ilicite a autoturismelor a rezultat şi din convorbirile telefonice purtate de inculpaţi între ei sau cu alte persoane, în care inculpaţii, bănuind că au telefoanele ascultate, folosesc un limbaj abscons, cu fraze eliptice şi lapidare, de fiecare dată inculpaţii stabilind că vor discuta în detaliu atunci când se vor vedea personal.

Deşi inculpatul G. a manifestat această reticenţă în discuţiile telefonice, atunci când vorbeşte despre faptele deduse judecăţii, nu în acelaşi fel procedează când afirmă în mod ipocrit că nu ştia nimic despre provenienţa ilicită a autoturismelor.

Astfel, într-o discuţie cu un anume N., destul de probabil partea vătămată Ş.I., după detaliile desprinse din discuţie, inculpatul a susţinut că a spus organelor de poliţie că s-a prezentat la R.A.R. personal cu maşinile, astfel că nu avea de unde să ştie că maşinile sunt furate.

În condiţiile în care prin multe din declaraţiile sale, inculpatul G. a arătat că inculpatul V.L. avea la R.A.R. o persoană care îl ajuta la omologări şi verificări şi cu care i s-a părut că V.L. este în relaţii apropiate, de multe ori fiind trimis de V.L. şi preluat de această persoană, este evident că inculpatul G. ştia că aceste verificări şi omologări erau făcute în mod fraudulos, cu atât mai mult cu cât însuşi inculpatul a declarat că înmatricularea nu se putea face în lipsa proprietarului.

Relativ la inculpatul V.G.L., cunoaşterea caracterului fraudulos al activităţii de vânzare a rezultat şi din faptul că mapa cu actele privind înmatriculările a fost găsită la martorul A.L., mapă pe care o solicita doar atunci când avea nevoie de ea, scopul inculpatului fiind acela de a avea o legătură cât mai mică cu faptele săvârşite.

Nu în ultimul rând, netemeinicia susţinerilor inculpaţilor a rezultat din caracterul lor neserios şi foarte evaziv, din contradicţiile majore dintre declaraţiile acestora, precum şi între propriile lor declaraţii.

În declaraţia dată cu ocazia arestării preventive, inculpatul V.G. a arătat că părţile vătămate l-au recunoscut, deoarece acesta a fost prezent la vânzarea maşinilor. În contextul în care actele de identitate ale mai multor părţii vătămate sau diverse alte acte legate de acestea au fost găsite în calculatorul inculpatului, este evident că susţinerea inculpatului a fost neserioasă.

Neserioasă este şi susţinerea inculpatului V.L., tânăr la 41 ani, că nu îşi aminteşte dacă a primit vreun ban din vânzarea autoturismului către partea vătămată R. Inculpatul G. a susţinut că la preluarea de la Buzău, inculpatul V.L. avea o pungă cu bani, confirmând în acest fel susţinerile părţii vătămate.

Inculpatul V.L. a arătat că nu plătea inculpatului G. nici un comision pentru maşinile vândute, pe când acesta din urmă spune că el furniza clienţii pentru obţinerea comisionului.

Inculpatul V.G. a arătat că nu i-a dat martorului A.L. înscrisuri sau ştampile şi nu i-a solicitat să se ocupe de vânzarea de autoturisme şi nici nu a înmatriculat pe numele acestuia vreo maşină în cursul anului 2009, în timp ce martorul, procesul verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa martorului şi notele de redare a înregistrare a convorbirilor telefonice au infirmat categoric susţinerile inculpatului.

Inculpatul G. a precizat că Ş.I. a cumpărat un autoturism de la inculpatul V.L., după care a revenit şi a precizat că nu ştie sigur. În discuţia telefonică din data de 07 iulie 2009, vorbind cu un anume N., cel mai probabil partea vătămată Ş.I., care îl întreabă dacă la audieri a fost interogat şi cu privire la maşina cumpărată de el de la V.L., inculpatul G. i-a spus că a declarat că sută la sută nu poate să spună, rezultând că inculpatul G. cunoştea bine acest detaliu.

Inculpatul V.L. a susţinut că inculpatul G. l-a rugat să îi găsească două autoturisme pentru partea vătămată N.I., iar după ce s-a dus în târgul Vitan a găsit la o persoană necunoscută cele două maşini, după care a luat legătura cu inculpatul G.. Inculpatul V.L. a mai susţinut că a fost de faţă la vânzarea maşinilor şi a văzut personal când s-au întocmit actele spre deosebire inculpatul G. a spus că a făcut cunoştinţă părţii vătămate cu inculpatul V.L., de la care partea vătămată a cumpărat două autoturisme pentru suma de circa 40.000 euro, confirmând în acest fel declaraţiile părţii vătămate.

Inculpatul V.L. a susţinut că toate autoturismele pe care le-a intermediat erau ale numitului S.A., pe când martorul a arătat că nu i-a vândut niciodată vreo maşină şi nu a asistat la vânzarea de către V.L. a vreunei maşini, fapt de altfel confirmat şi de inculpatul G., care a arătat că inculpatul V.L. se ocupa personal cu procurarea şi vânzarea maşinilor, indicând mai mulţi cumpărători în persoana părţilor vătămate.

Inculpatul G. a susţinut în timpul convorbirilor telefonice că „a luat ţeapă”, prin cumpărarea unei maşini, deşi niciodată nu a făcut dovada cumpărării sau înmatriculării vreunei maşini pe numele său. Neseriozitatea susţinerilor inculpatului a rezultat şi din faptul că acesta în declaraţiile sale vorbeşte de cumpărarea mai multor maşini de la coinculpat, pe care, de fiecare dată le restituie, le schimbă sau le revinde, din lipsă de bani.

Inculpatul V.L. a susţinut că autoturismul vândut părţii vătămate R.S. aparţinea inculpatului, în timp ce acesta din urmă a susţinut că autoturismul era al inculpatului V.L.

Caracterul nesincer, dacă nu chiar pueril, al susţinerilor inculpatului G. a rezultat şi din declaraţia din data de 12 august 2009, în care a arătat că nu ştie dacă autoturismul vândut părţii vătămate R. a fost înmatriculat pe numele său şi nu a avut curiozitatea să verifice acest lucru, deşi inculpatul a arătat că a deţinut o perioadă autoturismul cu intenţia de a-l cumpăra, făcând chiar demersuri pentru înmatricularea sa.

În drept, faptele inculpatului V.G.L., care a indus în eroare pe părţile vătămate N.I., Ş.I., M.D., D.S., C.C., R.S., D.C.G. şi B.M., prezentându-se acestora ca fiind proprietarul ori reprezentantul proprietarilor autoturismelor în litigiu, utilizând uneori identităţi false, precum şi documente false de provenienţă a autoturismelor, determinându-i pe aceştia să încheie contracte de vânzare - cumpărare, pe care altfel nu le-ar fi realizat, fiind sprijinit de coinculpatul G.G. în cazul vânzării autoturismelor către părţile vătămate N.I., D.S. - este cazul doar a autoturismului, D.C.G. şi B.M., cu scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii a unui folos material injust, producându-se astfel un prejudiciu de 187.000 euro şi 249.841 lei, sume în care a fost cuprins şi prejudiciul cauzat părţii civile SC M.A. SRL, întrunesc, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, faptele inculpatului G.G. care l-a ajutat pe inculpatul V.G.L. să le inducă în eroare pe părţile vătămate N.I., D.S. - este cazul doar a autoturismului - D.C.G. şi B.M. (ajutor constând în aceea că a prezentat autoturismele în litigiu, a susţinut declaraţiile inculpatul V.G.L., potrivit cărora el ar fi proprietarul ori reprezentantul proprietarului, a negociat preţul unor autoturisme, a primit preţul altora; a primit şi remis părţilor civile documente referitoare la autoturism) şi a indus în eroare pe partea vătămată C.M., toate aceste activităţi având ca scop determinarea părţilor vătămate să încheie contracte de vânzare - cumpărare, pe care altfel nu le-ar fi realizat, cu intenţia obţinerii pentru sine şi pentru alţii a unui folos material injust, producându-se astfel un prejudiciu de 142.000 euro, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii V.G.L. şi G.G. şi părţile civile D.C.G., D. (fostă B.) M.C., N.I., D.S.M. şi C.M.V.

Inculpatul V.G.L. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la organul de urmărire penală competent să efectueze urmărirea penală, în baza art. 332 C. proc. pen., motivat de faptul că, în cauza dedusă judecăţii, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar judecătorul reţine, în hotărâre, că ar fi fost vorba de un grup infracţional organizat care ar fi avut drept scop săvârşirea unor infracţiuni grave de furt a unor autoturisme de pe teritoriul altor state, indigenizarea lor în România şi vinderea către persoane de bună credinţă a acestor autoturisme.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei ar fi revenit D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Autoturismele au fost sustrase de pe teritoriul altor ţări, respectiv, Spania, Germania sau Italia, de către persoane care au rămas neidentificate până la acest moment, au fost aduse în România, au fost făcute malversaţiuni cu privire la seriile lor de saşiu şi au fost vândute către părţile vătămate din această cauză. Organul judiciar nu s-a preocupat să descopere pe cei care au creat prejudiciile prin sustragerea autoturismelor şi nici a identifica societăţile de asigurare care i-au îndestulat pe cei păgubiţi.

S-a solicitat a se constata că judecătorul fondului a solicitat Interpol România să identifice persoanele care au fost deposedate, fie prin furt, fie au fost victime unor înşelăciuni. Interpol România a trimis două adrese către instanţa de judecată - fila 153, vol. 1 în care se precizează că un autoturism a fost sustras din Italia şi partea vătămată ar fi S.A.A., iar pentru un alt autoturism, partea vătămată ar fi A.S. din Spania. Pentru a se ajunge la finalitatea acestui proces ar fi trebuit să fie descoperite şi persoanele care fie au sustras autoturismele, fie le-au închiriat şi le-au adus fraudulos pe teritoriul României.

În opinia inculpatului, adevăraţii păgubiţi nu sunt persoanele vătămate din această cauză, ci sunt fie societăţile de asigurări care au îndestulat pe cei păgubiţi, fie persoanele fizice care nu s-au îndestulat de la asiguratori.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., considerând că judecătorul fondului se află într-o eroare de raţionament şi singur se pune în contradicţie atunci când îl condamnă pe inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune.

Când se vorbeşte de infracţiunea de înşelăciune este vorba de două părţi antagonice : una - inculpatul, care este infractor şi săvârşeşte acte de inducere în eroare, care înseamnă elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. şi o altă persoană, care este inocentă în raporturile cu actele de inducere în eroare. S-a considerat că, ori este vorba de o înţelegere frauduloasă între inculpat - complice, pe de o parte şi părţile vătămate, pe de altă parte, care au cumpărat autoturisme la preţuri mult mai mici şi au acceptat un eventual prejudiciu în patrimoniul lor, ori este vorba de o atitudine infracţională a inculpatului V.G.L. şi inocenţă sau naivitatea celorlalţi.

În situaţia în care nu se poate reţine buna credinţă în sarcina părţilor vătămate, evident că nu se poate reţine nici infracţiunea de înşelăciune în sarcina clientului său. Pentru aceste considerente, s-a solicitat achitarea inculpatului pe motivul inexistenţei faptei, în sensul că, nu au existat acte de inducere în eroare.

În situaţia în care se va admite că părţile vătămate au fost naive şi că nu au fost de rea credinţă şi că acestea sunt îndreptăţite la despăgubiri, s-a solicitat a se observa că nu au existat acte de inducere în eroare a părţilor vătămate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 215 C. pen.

Toate autoturismele sau parte din ele au fost cumpărare de către inculpat şi acesta nu are nici o implicare în malversarea seriilor de la autoturisme şi, dacă nu s-a făcut dovada contrară, înseamnă că inculpatul, la rândul lui, este inocent sau naiv în raporturile cu alţi vânzători, cu cei de la care a preluat autoturismele pentru că nu s-a făcut dovada că V.G.L. şi complicele lui ar fi fost în legătură cu cei care au adus maşinile în România.

În sprijinul nevinovăţiei inculpatului stau şi împrejurările potrivit cărora autoturismele erau toate înmatriculate. În lipsa unor dovezi certe, unor probe, şi inculpatul a fost inocent sau naiv în raporturile cu vânzătorii lui.

În situaţia în care se vor admite apelurile părţilor vătămate şi se va constata că acestea au fost de bună credinţă, s-a solicitat a se observa că nu există prejudiciu şi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Din punctul său de vedere, bunurile nu ar putea să plece din patrimoniul părţilor vătămate pentru că adevăraţii proprietari pot să preia bunurile dacă îi îndestulează cu privire la preţul plătit. În această situaţie, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Inculpatul G.G. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în principal şi art. 10 lit. e), în subsidiar.

S-a solicitat a se constata că autoturismele pe care le-a intermediat inculpatul erau trecute prin filtrele riguroase ale organelor abilitate în drept, iar părţile vătămate care au cumpărat aceste autoturisme au făcut verificări ale autoturismelor la reprezentanţă.

Raportat la prejudiciu, judecătorul fondului se contrazice în concluzii. Pe de parte, spune că infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. nu este ţinută de existenţa prejudiciului în sarcina persoanelor asupra cărora s-a exercitat acţiunea de inducere în eroare. Pe de altă parte, atâta vreme cât se afirmă faptul că părţile vătămate nu au fost de bună credinţă nu au cum să aibă un prejudiciu.

De asemenea, s-a solicitat ridicarea măsurii interdicţiei de a nu părăsi ţara având în vedere că de la luarea acestei măsuri a trecut un an şi jumătate, că inculpatul a fost prezent la fiecare termen de judecată, nu a zădărnicit în niciun fel aflarea adevărului şi nici buna desfăşurare a procesului penal.

Părţile civile D.C.G. şi D. (fostă B.) M.C. au solicitat respingerea cererii de anulare a contractelor de vânzare - cumpărare, urmând a se observa că părţile vătămate au cumpărat autoturismele care erau deja înmatriculate în România. Atâta timp cât un autoturism este omologat de R.A.R., care are şi obligaţia verificării documentelor care stau la baza primei omologări în România, acest autoturism se presupune a fi legal înmatriculat în România. În momentul în care un cumpărător achiziţionează un autoturism de pe piaţă, indiferent sub ce formă, nu este obligat să se ducă nici la dealer, nici la Mercedes în Germania pentru a verifica dacă acel autoturism este sau nu este legal, ci este obligat să verifice dacă acel autoturism are carte de identitate emisă de către autoritatea competentă.

Partea civilă N.I. a solicitat a rămâne în posesia autoturismului întrucât este un cumpărător de bună credinţă.

Partea civilă C.M.V. a arătat că este cumpărător de bună credinţă şi a verificat actele personal. Referitor la preţul maşinii, s-a arătat că, în factură, apare un preţ fictiv deoarece a avut loc un schimb, în sensul că, a dat la schimb o altă maşină. Preţul cu care a fost despăgubit în primă instanţă este de fapt valoarea maşinii sale iniţiale.

A solicitat să rămână în posesia autoturismului.

Partea civilă D.S.M. a precizat că este cumpărător de bună credinţă şi consideră că instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului, din posesia sa, în această fază a procesului este inoportună, în condiţiile în care, prin custodia instituită în favoarea sa s-a dispus încredinţarea autoturismului până la soluţionarea definitivă a cauzei iar pe perioada custodiei s-a comportat ca un adevărat proprietar, respectând, în totalitate, condiţiile impuse prin ordonanţa procurorului.

Prin Decizia penală nr. 366/A din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus respingerea ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpaţii V.G.L. şi G.G. şi părţile civile D.C.G., D. (fostă B.) M.C., N.I., D.S.M. şi C.M.V.

Au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul G.G. revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.

În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că părţile civile D.C.G. şi D. (B.) M. C. au folosit autoturismul până în 9 iunie 2009 când a fost ridicat de organele de poliţie, figurând furat din Germania, că acesta a fost înmatriculat anterior cu acte false pe numele SC R.P. SRL şi că părţile vătămate şi-au asumat riscul atâta timp cât nu au încheiat act de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte exista posibilitatea unei verificări şi a se constata că autoturismul era furat din Germania, ceea ce denotă neglijenţa părţilor vătămate, încât legal s-a făcut aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. prin raportare la art. 348 teza a II-a din C. proc. pen.

Cu privire la apelurile inculpaţilor, se reţine că ansamblul probator administrat fără dubiu că inculpaţii cunoşteau provenienţa ilicită a autoturismului ascunzând părţilor vătămate această împrejurare, tocmai pentru a obţine un folos injust pentru ei; provenienţa ilicită se mai arată că rezultă din modul în care procedau cu fiecare parte vătămată în parte, că autoturismele erau înmatriculate pe numele unor societăţi comerciale; tergiversarea înmatriculării maşinilor pe numele părţilor vătămate; „vânzarea” cu un singur rând de chei; „vânzarea” şi încasarea preţului de către un inculpat în numele celuilalt inculpat, ca de altfel şi comportamentul abordat de către aceştia (inculpatul V.G.L. prezentat părţii vătămate R.S. sub numele de „C.”, amânarea înmatriculării, care deşi avea de încasat o sumă de bani nu a mai răspuns la telefon).

Pe de altă parte, s-a arătat că existenţa infracţiunii de înşelăciune nu este condiţionată de producerea unui prejudiciu, în speţă acţiunea de inducere în eroare fiind demonstrată.

Împotriva acestei decizii, inculpaţii şi părţile civile D.C.L. şi D. (B.) M. au declarat recurs, apărările acestora fiind detaliate în partea introductivă.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanţă, inculpaţii beneficiind de asistenţa juridică a unor avocaţi aleşi au învederat instanţei că nu înţeleg să dea noi declaraţii, menţinându-şi declaraţiile date în faza de urmărire penală;

- în apel inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi şi au fost administrate probatorii;

- în recurs, inculpaţii au beneficiat de apărători aleşi;

- prezenţi la 10 aprilie au semnat procesele-verbale (filele 50, 51, au fost depuse motive de recurs, inclusiv de recurentele părţi civile şi apărătorul ales al inculpatului V.G. a depus acte în circumstanţiere, nefiind solicitate alte probatorii.

Examinând pe fond recursurile, Înalta Curte a reţinut următoarele:

La dosar s-au depus motive scrise de recurs (filele 73 şi următoarele, fila 40) de inculpatul V.G.L., de părţile civile (filele 41-44) astfel cum s-a menţionat în partea introductivă.

Motivele de recurs ale inculpaţilor au fost încadrate juridic în cazurile de casare prev.de art. 385⁹ pct. 18, 12, 14 şi suplimentar, inculpatul G.G., cazurile de casare prev.de art. 385⁹ pct. 17 şi 21 C. proc. pen., iar părţile civile - disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Recursurile părţilor civile vor fi respinse ca nefondate.

Înalta Curte reţine că nu poate fi primită apărarea formulată de către acestea în sensul că nu a fost răsturnată prezumţia de bună credinţă a cumpărătorului şi drept consecinţă să se menţină contractul de vânzare-cumpărare asupra autoturismului atâta timp cât probatoriul administrat astfel cum a stabilit instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, lipsa bunei credinţe a acestora este determinată de uşurinţa sau chiar neglijenţa cu care au acţionat.

Este de necontestat că buna credinţă este prezumată de art. 1899 alin. (2) C. civ., numai că această prezumţie valorează până la proba contrarie, ea putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă, inclusiv prin simple prezumţii ce pot să reiasă din împrejurările de fapt ale cauzei şi prin care se poate dovedi reaua credinţă.

Or, în cauză este dovedit că părţile civile nu au încheiat în scris autentic care să materializeze vânzarea-cumpărarea, nu au făcut dovada verificării temeinice a elementelor de identificare ale autovehiculului de un dealer autorizat al producătorului şi au primit o singură cheie.

Toate acele împrejurări pe larg descrise şi exemplificate de instanţe erau de natură a trezi îndoieli oricărui cumpărător diligent în legătură cu achiziţionarea autoturismului, obligându-i la verificări suplimentare pe aspectul validităţii titlului cu alte cuvinte nu se poate spune şi susţine că părţile civile s-au angajat în cumpărare cu toate precauţiile pe care şi le-ar fi luat orice om rezonabil. Ca atare, Înalta Curte în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile părţilor civile cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Înalta Curte cu privire la recursurile declarate de inculpaţi, reţine următoarele, în raport cu cazurile de casare invocate, susmenţionate.

În principal, s-a arătat de către inculpaţi, prin apărători, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina lor motivat de faptul că părţile vătămate „nu trebuia să aibă încredere în susţinerile acestora; că autoturismele au fost vândute de inculpaţi la un preţ mult inferior preţului pieţii”.

S-a mai susţinut că se impunea citarea în cauză a adevăraţilor proprietari ai autoturismelor pentru că „cel care invocă un drept de proprietate trebuie obligat la despăgubiri, având ulterior acţiunea în regres”.

De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridică a faptelor de înşelăciune în tăinuire, susţinându-se de către apărătorul inculpatului V.G., că inculpatul ştia că autoturismele provin din alte fapte ilicite şi acesta nu a făcut altceva decât să le comercializeze, iar pentru inculpatul G.G. că activitatea infracţională s-a rezumat doar la „sprijinul acordat” coinculpatului de a găsi potenţiali clienţi.

În subsidiar, s-a cerut pentru ambii inculpaţi reducerea pedepselor aplicate.

Verificând motivele invocate, Înalta Curte reţine întemeiat doar cazul de casare privind greşita individualizare a pedepselor.

Referitor la prima critică a inculpaţilor, din actele dosarului rezultă că cei doi au identificat posibili cumpărători şi prin inducere în eroare, le-au prezentat părţilor vătămare o altă situaţie a autoturismelor decât cea reală şi în sensul că s-au prezentat ca „adevăraţi” proprietari sau ca reprezentanţi ai proprietarilor autoturismelor în litigiu, au uzat de identităţi false precum şi de documente false de provenienţă a autoturismelor.

Faţă de aceste împrejurări pe larg expuse de instanţele de fond şi apel, recunoscute parţial de către inculpaţi, în sensul că au arătat faptul că ştiau că autoturismele provin din ilicit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Aceştia nu pot invoca în beneficiul solicitării de achitare, faptul că autoturismele au fost vândute la un preţ mai mic decât preţul de piaţă, atâta vreme cât la negocierea contractului de vânzare-cumpărare au ascuns adevărata provenienţă a autoturismelor şi au prezentat acte şi identităţi false, discuţiile cu părţile vătămate purtându-se cu scopul inducerii în eroare a acestora şi convingerii că sunt proprietarii (reprezentanţii) proprietarilor de drept.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate reţine culpa părţilor vătămate, astfel cum a fost cerută de inculpaţi, întrucât, fiind vorba de autoturisme second-hand, fiecare parte cauză să obţină un beneficiu pentru el.

În altă ordine de idei, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune faţă de persoanele care au cumpărat autoturismele de la ei şi nu faţă de adevăraţii proprietari. Or, atâta vreme cât în sarcina acestora nu s-a reţinut şi săvârşirea vreunei infracţiuni de furt, nu se impunea identificarea şi introducerea în cauză, citarea proprietarilor de drept.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată, Înalta Curte reţine că în cauză s-a dat o încadrare juridică corectă, atâta timp cât cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată numai pentru comercializarea autoturismelor prin „inducere în eroare” a cumpărătorilor. Astfel spus, în cauza de faţă nu are relevanţă dacă inculpaţii sunt şi cei care au sustras bunurile (autoturisme) de la adevăraţii proprietari sau doar au comercializat aceste bunuri. Relevant este aspectul încadrării juridice este, aşa cum s-a arătat mai sus, faptul că aceştia au prezentat date false pentru a putea induce în eroare (a convinge) părţile vătămate să le plătească preţul.

Pe de altă parte, apărarea nu poate fi primită şi în condiţiile în care, cauza se afla în calea de atac formulată de inculpaţi, aspect ce împiedică agravarea situaţiei acestora (non reformatio in peius).

Cât priveşte individualizarea pedepselor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate numai cu privire la cuantumul acestora pe care înţelege să-l micşoreze în raport cu disp. art. 74 alin. (2) C. pen. - lipsa antecedentelor penale, astfel cum rezultă din fişele de cazier G.G. - familie organizată, copil în întreţinere cu rezultate şcolare de excepţie şi nu în ultimul rând şi faţă de uşurinţa comportamentului părţilor civile.

Pentru considerentele sus-arătate Înalta Curte în temeiul art. 385⁹ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile inculpaţilor şi va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii V.G.L. şi G.G. împotriva Deciziei penale nr. 366/A din 02 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală susmenţionată şi sentinţa penală 368 F din 04 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepselor şi rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.G.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare, ca urmare a aplicării art 74 alin. (2) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 10 ani închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării art 74 alin. (2) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile D.C.G. şi D. (fostă B.) M.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu inculpaţilor în sumă de câte 50 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2343/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2440/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... →

ICCJ. Decizia nr. 2349/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2349/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs