ICCJ. Decizia nr. 1837/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1837/2012
Dosar nr. 81/116/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 16 din 2 februarie 2012 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M.A. (fiul lui G. şi al M., născut în Municipiul Călăraşi, jud. Călăraşi, domiciliat în oraşul Lehliu Gară jud. Călăraşi, fără forme legale în com. D.V., jud. Călăraşi) la 16 ani şi 4 luni închisoare şi 4 ani, interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicare art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenţia acestuia, de la 19 decembrie 2011 la zi.
S-a luat act că nu există parte vătămată în cauză.
Inculpatul a fost obligat plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la 16 decembrie 2011, inculpatul M.A., prin aplicarea intenţionată de lovituri repetate cu pumnul şi băţul, a ucis-o pe mama sa, M.M., în locuinţa închiriată din localitatea Dragoş Vodă din judeţul Călăraşi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate, solicitându-se aplicarea maximului prevăzut de lege, adică 16 ani şi 8 luni închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 96/A din 22 martie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din durata pedepsei durata arestării preventive la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului M.A. este just individualizată, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că este apropiată de maximul pedepsei prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecăţii şi că modificarea acesteia (în sensul de a fi majorată) cu doar 4 luni închisoare nu are relevanţă majoră asupra cuantumului acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.A.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute la art. 362 nu au folosit calea apelului.
Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este inadmisibil întrucât acesta nu a exercitat calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi care a fost respins prin Decizia penală nr. 96 A din 22 martie 2012, sentinţa fondului căpătând caracter definitiv.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.A.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1819/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1838/2012. Penal → |
---|