ICCJ. Decizia nr. 2806/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2806/2012
Dosar nr. 3869/118/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă, costată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 din data de 08 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 3869/118/2011 s-a dispus:
În baza art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.G., domiciliat în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale - la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată in regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale a fost interzis inculpatului l.G. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a fost scăzută din pedeapsa aplicata perioada executata in baza mandatului de executare din 2007 emis in baza sentinţei penale nr. 101 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanta, începând cu data de 7 noiembrie 2008 și pana la data de 5 februarie 2010.
A fost anulat mandatul de executare din 2007 emis în baza sentinţei penale nr. 101 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanta, care subzista in urma dispoziţiei de suspendare a sentinţei penale nr. 101 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanta, aşa cum s-a dispus prin Decizia penală nr. 15/P din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanta, urmând să fie emis in nou mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei.
S-a luat act ca A.N.V.A.S. nu s-a constituit parte civila in cauza.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea in folosul statului de la inculpatul lancu Gheorghita a sumei de 500.000 lei, cu care partea vătămată nu s-a constituit parte civila.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul l.G. la plata sumei de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fond:
Prin actul de inculpare s-a reţinut, pe scurt ca, la data de 22 decembrie 2000 inculpatul l.G., in calitate de administrator la SC C.P. SRL a emis fila C.E.C. pentru suma de 5 miliarde lei vechi pentru Tribunalul Constanta in vederea îndestulării creditoarei SC S. SA Galaţi ale cărei creanţe împotriva SC T. SA laşi - debitoare, au fost preluate de A.V.A.S., ştiind că pentru valorificarea instrumentului de plata nu exista disponibil necesar la tras.
Pentru a se dispune trimiterea in judecata a inculpatului au fost avute in vedere următoarele mijloace de proba: plângerea si adresele SC T. SA laşi, proces verbal de licitaţie din data de 22 decembrie 2000, actele de executare silită din Dosarul nr. 2028/2000, sentinţele si deciziile instanţelor civile, adresa SC C.P. SRL către SC S. SA, scrisori de trăsură pentru transport lot ţevi ; facturi fiscale întocmite de SC S. SA pentru SC C.P. SRL ; facturi fiscale întocmite de SC C.P. SRL către SC B.A. SRL; adresele SC S. SA către SC T. SA Iaşi și către organele de cercetare penala; rulajul contului SC C.P. SRL Bucureşti la Ro Bank în perioada 21 decembrie 2000-30 ianuarie 2001 și 1 februarie 2001-29 ianuarie 2002; documentele de lichidare a contului și specimenul de semnătura la Ro Bank pentru SC K.P. SRL, raport de expertiza grafoscopică din 25 aprilie 2002 privind semnătura trăgătorului de pe fila C.E.C. și care aparţine inculpatului, listingurile telefonice și actele de căutare aparţinând inculpatului.
S-a reţinut că inculpatul a mai fost judecat si condamnat, in lipsa, prin sentinţa penala nr. 101 din 27 februarie 2007 la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale in baza art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. și obligat la plata despăgubirilor civile de 500.000 lei.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză a declarat apel inculpatul l.G. care a arătat ca, la momentul pronunţării sentinţei, inculpatul a fost arestat in alta cauza, în Canada si nu a avut cunoştinţă de proces, motiv pentru care a fost admis apelul peste termen, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 101 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Constanta si s-a dispus trimiterea la rejudecare a cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului.
Instanţa a procedat la audierea inculpatului și a martorilor din lucrări și au fost solicitate relaţii de la A.V.A.S. Bucureşti.
Pe baza probelor administrate în cauza instanţa a reţinut ca inculpatul l.G. a devenit asociat unic şi administrator al SC K.P. SRL cu sediul în Bucureşti, la data de 12 ianuarie 2000, când M.I.N., fost asociat unic, a cesionat toate părţile sociale, activul şi pasivul societăţii, contractul de cesiune a părţilor sociale şi actul adiţional de revocare din funcţia de administrator al lui M.I.N. fiind înregistrate la registrul comerţului Bucureşti.
În baza actului adiţional din data de 11 ianuarie 2001, inculpatul a schimbat sediul social din Bucureşti sector 1 în Bucureşti, sector 2.
La data de 25 aprilie 2001, inculpatul l.G. s-a retras din societate, cesionând toate părţile sociale către numitul T.M. care a devenit şi administratorul societăţii.
Conform celor comunicate de către O.N.R.C., prin adresa din 03 februarie 2003, inculpatul a mai avut calitatea de asociat şi administrator şi în cadrul SC B.C.B. SRL Bucureşti şi SC B.A. SRL. Bucureşti.
La data de 19 aprilie 1999 C.A.C.C.I. Galaţi a admis, parţial, prin Hotărârea din 1999, acţiunea introdusă de reclamanta SC S. SA Galaţi împotriva pârâtei SC T. SA laşi, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 27.151.854.347 lei vechi (2.715.185,4347 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 40.750.500 lei vechi (4.075,0500 lei) cheltuieli arbitrare.
La data de 28 august 2000, SC S. SA Galaţi a solicitat Tribunalului laşi executarea silită a debitoarei SC T. SA laşi până la concurenţa sumei de 27.151.854.347 lei vechi (2.715.185,4.347 lei), în baza titlului executoriu menţionat anterior. în cerere s-a menţionat olograf „ pentru bunurile debitoarei aflate în depozitele SC S. SA Constanţa, vă rugăm să dispuneţi de urgenţă, fără citare, indisponibilizarea acestora şi aplicarea sechestrului asigurător."
Dosarul de executare silită nr. 1343/2000 a fost trimis la tribunalul Constanţa pentru continuarea executării silite faţă de debitorul somat legal. La data de 05 septembrie 2000 executorul judecătoresc V.D. s-a deplasat în incinta Portului Constanţa unde, în prezenţa reprezentanţilor creditoarei, a instituit sechestrul asigurător asupra cantităţii de 1.058,25 t ţeava, aparţinând SC T. SA laşi, marfa fiind lăsată în custodia SC S. SA Constanţa.
În cuprinsul procesului-verbal nu s-au făcut menţiuni referitoare la calitatea şi starea mărfii indisponibilizate, iar indicarea cantităţii s-a realizat de către reprezentantul SC S. SA Constanţa, pe propria răspundere.
Ca urmare a formulării, la data de 13 septembrie 2000, de către SC S. SA Galaţi a unei cereri adresate Tribunalului Constanţa prin care se solicita fixarea datei şi locului de vânzare, formalităţile de vânzare au fost întocmite pentru data de 28 septembrie 2000.
La această dată s-a constatat însă neîndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea şi neprezentarea creditoarei, care a comunicat însă prin fax preţul de pornire pe metru liniar de ţeava.
Această situaţie s-a repetat şi la data de 23 noiembrie 2000, când în vederea susţinerii licitaţiei s-au prezentat doar reprezentanţii SC S. SA, numitul C.L. şi al debitoarei, numitul L.P.
La cererea creditoarei a fost fixat un nou termen pentru susţinerea licitaţiei, la data de 22 decembrie 2000, dată la care s-au prezentat reprezentanţii creditoarei, debitoarei şi custodelui.
Pentru adjudecarea mărfii au licitat SC T.E. SRL Bucureşti, SC B.A. SRL. Bucureşti şi SC K.P. SRL Bucureşti.
Pentru SC B.A. SRL. Bucureşti a fost prezent în calitate de reprezentant numitul T.M., care la data de 25 aprilie 2001 a devenit unic asociat la SC K.P. SRL Bucureşti.
La data licitaţiei, inculpatul l.G. şi numitul T.M. erau asociaţi la SC B.A. SRL. Bucureşti, la data de 18 aprilie 2001 inculpatul devenind unic asociat şi administrator al acestei societăţi.
În procesul verbal de licitaţie din data de 22 decembrie, întocmit de executorul judecătoresc Vasile D. Gabriel, s-a specificat că preţul de pornire a fost fixat de executor cu acceptul părţilor la suma de 15 miliarde lei vechi.
La prima strigare, SC B.A. SRL. Bucureşti a oferit 2,6 miliarde lei vechi, sumă apreciată de către executorul judecătoresc ca fiind derizorie, la fel fiind considerat şi preţul oferit de către SC T.E. SRL Bucureşti.
La a treia strigare au fost lansate mai multe oferte de preţuri de către licitatori, adjudecarea făcându-se în favoarea SC K.P. SRL Bucureşti, pentru suma de 5 miliarde lei vechi.
Reprezentantul creditoarei SC S. SA Galaţi a refuzat să semneze procesul verbal, iar custodele şi-a rezervat dreptul de a formula în faţa instanţelor pretenţiile decurgând din depozitarea mărfii.
Potrivit menţiunilor făcute în cuprinsul procesului-verbal, inculpatul l.G. a efectuat plata prin emiterea unei file C.E.C. Ro Bank, cu data de 22 decembrie 2000, pentru suma de 5 miliarde lei vechi.
La solicitarea scrisă a SC K.P. SRL Bucureşti, printr-o adresă din data de 28 decembrie 2000, semnată de inculpatul l.G., în calitate de director general, ţeava neagră şi zincată a fost încărcată de SC S. SA în vagoane, pentru transportarea ei pe calea ferată la destinaţia indicată, respectiv SC C. SA Bucureşti, staţia C.F.R. Chitila, aşa cum rezulta din scrisorile de trăsură C.F.R.
Conform documentaţiei remise organului de cercetare penală, de către numitul T.M., actualul asociat şi administrator al SC K.P. SRL Bucureşti şi anume nota de intrare - recepţie, întocmită la data de 22 decembrie 2000, pentru 1.058,25 tone ţeava, în valoare de 5 miliarde lei vechi,precum şi facturile întocmite de SC K.P. SRL Bucureşti către SC B.A. SRL. Bucureşti, rezultă că marfa a fost vândută de inculpat, prin societate către SC B.A. SRL. Bucureşti la data de 18 ianuarie 2001, pentru suma de 3.919.846.252 lei vechi (391.984,6.252 lei), în baza facturii şi pentru suma de 2.981.984.100 lei vechi ( 298.198,4100 lei), în baza facturii.
Verificându-se rulajul contului deschis de SC K.P. SRL Bucureşti la Ro Bank s-a constatat că în cont nu au existat disponibilităţi suficiente achitării sumei de 5 miliarde lei vechi, nici anterior, nici ulterior emiterii filei C.E.C., mai mult, din examinarea desfăşurătorului rulajului de cont a rezultat că inculpatul a cumpărat de la RoBank carnetul de C.E.C.uri la data de 21 decembrie 2000, deci cu o zi înainte de data licitaţiei.
S-a arătat că C.E.C.urile stipulate barat se emit numai în beneficiul unei alte instituţii bancare sau unui client la trasului, inculpatul inducând astfel o dată în plus aparenţa de bonitate financiară.
Fila C.E.C. emisă de inculpat pentru a crea aparenţa că efectuează astfel plata mărfii adjudecate, a fost depusă de executorul judecătoresc la Registrul de valori al Tribunalului Constanţa.
SC T. SA laşi şi SC S. SA Galaţi au formulat contestaţii la executare în contradictoriu cu SC K.P. SRL Bucureşti şi SC S. SA Galaţi, care au fost respinse de Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 417 din 24 iulie 2001.
Prin Decizia civilă nr. 592 din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de recurenta SC T. SA laşi împotriva sentinţei civile şi a modificat în parte această sentinţă, în sensul că a admis contestaţia la executare, anulând procesul-verbal de vânzare la licitaţie, din data de 22 decembrie 2000.
Considerentele anulării procesului-verbal de licitaţie s-au referit la neconsemnarea de către licitatori a 10% din preţul de începere a licitaţiei( cel mai târziu până la începerea vânzării la licitaţie publică), stabilirea arbitrară a preţului de pornire, comparativ cu valoarea mărfii de 774.800 dolari SUA, astfel cum rezultă din adresa din 22 noiembrie 2000, a SC T. SA laşi.
Potrivit codului de procedură civilă în vigoare la data licitaţiei, „nici o cerere de nulitate sau de stricare a vânzării nu se va primi în contra celui asupra căruia s-a adjudecat lucrul şi care a plătit preţul, afară numai de nu a fost vicleşug din parte-i."
S-a considerat că anularea este justificată şi datorită relei-credinţe şi a vicleşugului cu care a acţionat inculpatul, în sensul că a profitat de nerespectarea de către executorul judecătoresc a atribuţiilor ce-i reveneau şi a prevederilor codului de procedură civilă.
Prejudiciul s-a considerat că s-a produs în dauna SC S. SA Galaţi creditoarea, întrucât inculpatul a valorificat marfa, la data de 18 ianuarie 2001, către SC B.A. SRL. Bucureşti, societate care participase şi la licitaţie.
Instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi care derivă din următoarele mijloace de proba: plângerea si adresele SC T. SA laşi, din care rezulta modalitatea de derulare a licitaţiei ce viza vânzarea unui lot de ţeava la un preţ derizoriu de 5 miliarde lei deşi aceasta in realitate valora 20 miliarde lei vechi; proces verbal de licitaţie din data de 22 decembrie 2000, din care rezulta ca s-a scos la licitaţie cantitatea de 1.058,25 t ţeava la un preţ de 15 miliarde lei vechi, preţul de pornire la licitaţie fiind de 2,6 miliarde lei vechi, ca la licitaţie au participat SC T.A.E. SRL, SC B.A. SRL Bucureşti, SC C.P. SRL Bucureşti, iar in final marfa a fosta adjudecata în favoarea SC K.P. SRL Bucureşti pentru suma de 5 miliarde lei vechi; actele de executare silita din Dosarul nr. 2028/2000, sentinţele si deciziile instanţelor civile, adresa SC C.P. SRL către SC S. SA; scrisori de trăsură pentru transport lot ţevi; facturi fiscale întocmite de SC S. SA pentru SC C.P. SRL; facturi fiscale întocmite de SC C.P. SRL către SC B.A. SRL; rulajul contului SC C.P. SRL Bucureşti la Ro Bank în"" perioada 21 decembrie 2000-30 ianuarie 2001 și 1 februarie 2001-29 ianuarie 2002 din care rezulta ca nu au existat disponibilităţi suficiente achitării sumei de 5 miliarde lei vechi; documentele de lichidare a contului și specimenul de semnătură la Ro Bank pentru SC K.P. SRL cereri depuse la banca pentru obţinerea dreptului de semnătură de către inculpatul l.G.; raport de expertiza grafoscopica din 25 aprilie 2002 privind semnătura trăgătorului de pe fila C.E.C. si despre care s-a concluzionat ca aparţine inculpatului, declaraţia inculpatului l.G. data în faţa instanţei din care rezulta ca in anul 2000 era administrator la SC K.P. SRL, ca personal s-a prezentat la licitaţie unde participat 5 societăţi, ca marfa scoasă la licitaţie a fost adjudecata la suma de 5 miliarde lei vechi pentru care a emis o fila C.E.C.; marfa a fost vândută ulterior unei alte firme, posibil SC B.A. SRL, fără să-şi mai amintească suma obţinută din vânzare, marfa fiind achiziţionată pentru a fi revândută, iar suma de 5 miliarde lei vechi pentru care s-a si emis fila C.E.C. a fost plătită, întrucât în cont se aflau suficiente disponibilităţi; a mai susţinut ca cererea de emigrare in Canada a fost depusa mai înainte cu un an iar la adresa de domiciliu locuiau părinţii care nu l-au încunoştinţat, despre eventuale procese ce îl vizau; declaraţiile martorului Boghiu Dumitru a arătat că a participat la licitaţie în calitate de reprezentant al SC S. SA Galaţi, preţul final fiind de 5 miliarde lei vechi. Referitor la licitatori acesta a considerat că se cunoşteau şi că urmăreau să cumpere marfa la un preţ derizoriu. întrucât a fost nemulţumit de preţul final martorul a arătat că a refuzat să semneze procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc. Cu privire la C.E.C.-ul emis a precizat că a aflat că acesta nu ar fi avut acoperire în bancă sau că ulterior emiterii ar fi fost retrasă suma din cont; declaraţiile martorului Ş.M.M., angajat al SC T. SA laşi, care a declarat că a fost încunoştinţat de conducerea societăţii că va avea loc o licitaţie de care să se intereseze. în ziua licitaţiei i-a făcut cunoscut executorului că nu are împuternicire din partea societăţii, dar că i s-a cerut să stea în sală. A mai arătat că în timpul licitaţiei lua legătura telefonic cu reprezentanţii societăţii cărora le dădea informaţii. La final executorul judecătoresc i-a spus să semneze procesul verbal pentru că a fost prezent, lucru pe care l-a făcut; declaraţiile martorul C.G. a declarat că a participat la licitaţie în calitate de reprezentant al SC T.E. SRL Bucureşti, suma finală fiind de 5-6 miliarde lei vechi, necunoscând amănunte cu privire la modalitatea de plată; declaraţiile martorului C.L.S. care a relatat ca era angajat la oficiu juridic S. si a participat la o licitaţie ce a avut loc la sediul acestei firme, la licitaţie participând doua sau trei firme din Bucureşti, bunurile fiind adjudecate pentru suma de 5 miliarde lei, neputând sa-l recunoască pe inculpatul prezent în instanţa.
S-a constatat clara intenţia inculpatului care a fost aceea de a induce în eroare reprezentanţii societăţii creditoare, iar aceasta împrejurare rezultă atât din faptul că acesta la data emiterii filei C.E.C. nu avea disponibil necesar în cont, dar şi din faptul că după valorificarea cantităţii de ţeava, deşi a obţinut o sumă de bani, conform facturilor emise, nu a alimentat contul pentru achitarea sumei de 5 miliarde lei vechi, aspecte care rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că acesta a devenit asociat unic al societăţii care a achiziţionat cantitatea de ţeava, devenind practic din nou proprietar al mărfii, în calitatea de asociat unic al societăţii, iar vânzarea acesteia s-a făcut de către inculpat la un preţ cu puţin peste suma de 5 miliarde lei vechi cu care a cumpărat-o la licitaţie, deci nu este credibilă afirmaţia ca ţeava respectiva a fost achiziţionată în scop de revânzare ca simplu comerciant.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea s-a realizat printr-o acţiune de inducere în eroare a reprezentanţilor SC S. SA Galaţi, constând în faptul că inculpatul nu Ie-a adus la cunoştinţă că la momentul emiterii filei C.E.C. nu avea suficient disponibil în cont pentru acoperirea necesară.
S-a constatat ca inculpatul, la momentul la care a dat declaraţie nu a negat participarea la licitaţie, nici împrejurarea ca a emis personal o filă C.E.C. pentru suma de 5 miliarde lei, ceea ce contestă el este faptul că, a deţinut tot timpul suficienţi bani în cont, astfel încât nu îşi explică susţinerile neefectuării plăţii şi neîndestulării beneficiarului, iar plecarea în Canada nu ar avea nicio legătura cu existenţa unui proces ce l-ar viza în mod direct, aceste susţineri nu au fost probate cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză şi nici nu a propus alte probe care să-i dovedească afirmaţiile.
Din înscrisurile dosarului si rulajul contului SC K.P. SRL a rezultat ca inculpatul nu deţinea sume suficiente si comparabile cu suma înscrisa in fila C.E.C. ce a fost eliberata de inculpat pentru o suma de 5 miliarde lei si nici chiar ulterior acestui moment contul nu a fost alimentat cu asemenea sume. De asemenea, nu a încercat in vreun fel sa clarifice situaţia creată.
În termen legal, împotriva sentinţei primei instanţe, apelantul inculpat l.G. a declarat apel criticând soluţia pronunţată sub aspectul netemeiniciei si al nelegalitâţii acesteia.
S-a susţinut că, în cauză se impune ca apelantul inculpat să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) cod pr.penala, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, nefiind îndeplinită latura obiectivă a acestei infracţiuni şi, în cauză nu există prejudiciu.
Societatea inculpatului şi-a achitat obligaţiile contractuale faţă de SC S. SA Galaţi şi ulterior SC C.P. SA, astfel că în nici un moment apelantul nu a avut intenţia de a înşela pe partea civilă.
Faptul că, în anul 2001 inculpatul a plecat în Canada nu i se poate reţine reaua credinţă în desfăşurarea relaţiilor comerciale întrucât şi în Canada a desfăşurat activităţi comerciale.
Examinând legalitatea şi temeinicia apelului declarat, Curtea a constatat următoarele:
Apelantul inculpat l.G. avea calitatea de reprezentant al SC C.P. SRL Bucureşti şi a emis cu intenţie fila C.E.C. din 22 decembrie 2000 pentru suma de 5 miliarde lei vechi şi în favoarea creditoarei SC S. SA Galaţi, deşi cunoştea împrejurarea că nu avea disponibilul necesar în cont.
Probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti au stabilit că, inculpatul l.G. a devenit asociat unic si administrator la SC C.P. SRL cu sediul în Bucureşti la data de 12 ianuarie 2000, dată la care, fostul asociat unic M.I.N. a cesionat toate părţile sociale, activul şi pasivul societăţii şi actul adiţional de revocare din funcţia de administrator al acesteia din urmă, modificările fiind înregistrate la Registrul Comerţului Bucureşti.
La 11 ianuarie 2001, inculpatul l.G. a schimbat sediul social în sector 2 Bucureşti, iar la data de 25 aprilie 2011 inculpatul s-a retras din această societate cesionând părţile sociale numitului T.M., care de altfel a si devenit administratorul societăţii.
La 23 noiembrie 2000 creditoarea SC S. SA Galaţi a solicitat executarea silită a, debitoarei SC T. SA laşi, astfel că executorul judecătoresc a fixat data şi locul vânzării prin licitaţie publică pentru data de 28 septembrie 2000.
La această dată au lipsit atât debitorul cât şi creditorul situaţie în care s-a amânat procedura de licitaţie publică la data de 23 noiembrie 2000, dată la care s-au prezentat SC S. SA (care avea în depozit bunurile debitoarei SC T. SA laşi, respectiv ţevi) numitul C.L., iar pentru debitoare s-a prezentat L.P..
Creditoarea a solicitat un nou termen pentru susţinerea licitaţiei pentru data de 22 decembrie 2000. La această dată s-au prezentat SC T.A.E. SRL Bucureşti, SC B.A. SRL Bucureşti şi SC C.P. SRL Bucureşti.
Pentru SC B.A. SRL Bucureşti s-a prezentat numitul T.M. în calitate de reprezentant, care începând cu data de 25 aprilie 2001 a devenit şi asociat unic al societăţii aparţinând inculpatului, respectiv SC C.P. SRL Bucureşti.
Pentru societatea SC B.A. SRL s-au prezentat inculpatul l.G. şi numitul T.M. care erau asociaţi, dar începând cu data de 18 aprilie 2001 inculpatul a devenit asociat unic si administrator al acestei societăţi.
Preţul de pornire al mărfii stabilit de executorul judecătoresc a fost de 15 miliarde lei vechi iar SC B.A. SRL a oferit suma de 2,6 miliarde lei vechi, sumă ce a fost considerată derizorie.
La a treia strigare au fost lansate mai multe oferte de preturi de către licitatori, iar adjudecarea s-a făcut pentru suma de 5 miliarde vechi în favoarea lui SC C.P. SA Bucureşti (prin inculpatul l.G.).
Din procesul verbal de adjudecare a rezultat că inculpatul l.G. a efectuat plata prin emiterea unei file C.E.C. emis de Ro Bank la data de 22 decembrie 2000 pentru suma de 5 miliarde lei vechi.
La data de 28 decembrie 2000, ţeava licitată (neagră şi zincată) a fost încărcată din dispoziţia inculpatului de către SC S. SA în vagoane cu destinaţia SC C. SA Bucureşti, staţia C.F.R. Chitila.
Marfa aşa cum rezultă din nota de intrare recepţie din 22 decembrie 2000 a fost vândută de către inculpat, respectiv cantitatea de 1.058,25 t ţeavă în valoare de 5 miliarde lei vechi.
Vânzarea s-a făcut de către SC C.P. SRL Bucureşti către SC B.A. SRL Bucureşti, la data de 18 ianuarie 2001 pentru suma totală de 3.919.846.252 lei vechi şi pentru suma de 2.981.984.100 lei vechi aşa cum rezultă din facturile aflate la Dosar nr. 7037439 şi nr. 7037438.
În urma verificărilor efectuate în contul lui SC C.P. SRL Bucureşti deschis la Ro Bank s-a constatat că nu au existat disponibilităţi achitării sumei de 5 miliarde lei vechi la momentul emiterii si participării la licitaţie şi nici ulterior emiterii acestei file; de observat este că inculpatul a cumpărat carnetul de C.E.C.-uri de la bancă pe 21 decembrie 2000 cu o zi înainte de organizarea licitaţiei.
Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 592 din 14 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de recurenta SC T. SA laşi, în sensul că a anulat procesul verbal de vânzare la licitaţie din 22 decembrie 2000, întrucât licitatorii nu au consemnat 10% din preţul de începere a licitaţiei până la începerea vânzării la licitaţie publică, stabilind-se preţul de pornire în mod arbitrar comparativ cu valoarea mărfii care este de 774.800 dolari SUA aşa cum rezultă din adresa emisă de debitoarea SC T. SA laşi la data de 22 noiembrie 2000.
Situaţia de fapt mai sus reţinută a avut în vedere probele administrate în cursul urmăriri penale cât şi cercetării judecătoreşti care au constat în: plângerea şi adresa debitoarei SC T. SA laşi; procesele verbale de licitaţie; actele de executare silită; adresele de la bancă din care rezultă că inculpatul nu a dispus fonduri suficiente în vederea achitării sumei de 5 miliarde de lei vechi; raportul de expertiză grafologică care a stabilit ca semnătură de pe fila C.E.C. aparţine inculpatului l.G., cât şi declaraţia acestuia prin care recunoaşte participarea la licitaţie, adjudecarea mărfii în valoare de 5 miliarde de lei si emiterea Filei C.E.C.
De asemenea, inculpatul a recunoscut împrejurarea că e posibil să fi vândut marfa la SC B.A. SRL însă nu-şi mai aminteşte suma obţinută.
Inculpatul a susţinut pe parcursul desfăşurării procesului penal că fila C.E.C. a fost emisă în condiţiile în care în contul său erau suficiente disponibilităţi, însă nu s-a mai interesat ulterior ce s-a mai întâmplat pentru că ulterior a plecat în Canada.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. acţiunea făptuitorului trebuie să constea în emiterea unui C.E.C. asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia necesară, precum şi din retragerea, după emitere, a proviziei în totul sau în parte, ori a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenul de prezentare.
În speţă, inculpatul a emis fila C.E.C. fără acoperire, participând la licitaţie fără a o plăti obligaţia legală de 10% pentru a putea participa la licitaţie, iar ulterior când a fost prezentată fila pentru încasarea sumei trecute de către inculpat, banca a refuzat plata pe motiv de lipsă de numerar in cont. De altfel, inculpatul avea cunoştinţă de lipsa disponibilului din contul său, prin care de altfel, nu a derulat nici un fel de operaţii comerciale, fapt pe care Ie-a ascuns creditorului său.
Infracţiunea comisă de inculpat a vizat şi alin. (5) al art. 215 C. pen., potrivit cu care înşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave ca urmare a produs o pagubă - un prejudiciu material efectiv şi cert.
În aceste condiţii, s-a reţinut că, este neîntemeiată critica privind greşita condamnare.
S-a mai reţinut că susţinerea inculpatului în sensul că prejudiciul a fost achitat r nu are corespondent în actele de la dosar, pentru că A.V.A.S. a comunicat instanţei, la fond, că nu se constituie parte civilă în procesul penal, pentru că suma respectivă a fost transformată prin acţiuni în conversie, deci creanţa este de 885.576,66 dolari SUA care în prezent este deţinută de A.V.A.S. asupra SC T. SA laşi.
Prin Decizia penală nr. 112/P din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - inculpat I.G. - domiciliat în Bucureşti, sector 3, împotriva sentinţei penale nr. 53 din 08 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 3869/118/2011.
Împotriva Deciziei penale nr. 112/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul l.G., invocând motivele de recurs prev. de art. 3859 pct. 10,pct. 12, pct. 14, pct. 15,pct. 17, pct. 20 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3869/118/2010.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi, Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul l.G. este nefondat, având în vedere următoarele considerente.
I Cu privire la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că ambele instanţe au omis să se pronunţe cu privire la solicitarea inculpatului referitor la schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., dar şi schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea C.E.C.-ului cu motivarea că fapta inculpatului nu este producătoare de prejudicii, nu a produs prejudicii şi urmează a fi apreciată ca fiind această infracţiune şi nu infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) şi alin. (5) C. pen., înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este întemeiat.
În faţa instanţei de fond, potrivit susţinerilor orale ale apărătorului ales al inculpatului în cadrul dezbaterilor (încheierea de şedinţă de la 01 februarie 2011 fila 102-103 dosar fond) nu s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.
S-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 şit. d) C. proc. pen. şi; respingerea acţiunii civile formulată de A.V.A.S. S-a mai solicitat a se avea în vedere că pentru a exista o inducere în eroare este necesară existenţa unui contact direct între inculpat şi reprezentanţii A.V.A.B. ceea ce nu s-a întâmplat.
În susţinerile orale în faţa instanţei de apel în cadrul dezbaterilor, (practicaua Deciziei penale nr 112/P din 27 sept. 2011 dosar apel) apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi că a avut în mod permanent disponibil în cont şi nu a avut în intenţie de săvârşii infracţiunea de înşelăciune.
Ambele instanţe au răspuns la aceste solicitări ale inculpatului, după cum urmează:
Instanţa de apel a reţinut că -."inculpatul avea cunoştinţă de lipsa disponibilului din contul său, prin care de altfel, nu a derulat nici un fel de operaţii comerciale, fapt pe care Ie-a ascuns creditorului său."
Infracţiunea comisă de inculpat a vizat şi alin. (5) al art. 215 C. pen., potrivit cu care înşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave ca urmare a produs o pagubă - un prejudiciu material efectiv şi cert.
În aceste condiţii, s-a reţinut că, este neîntemeiată critica privind greşita condamnare.
S-a mai reţinut că: „susţinerea inculpatului în sensul că prejudiciul a fost achitat nu are corespondent în actele de la dosar, pentru că A.V.A.S. a comunicat instanţei, la fond, că nu se constituie parte civilă în procesul penal, pentru că suma respectivă a fost transformată prin acţiuni în conversie, deci creanţa este de 885.576,66 dolari SUA care în prezent este deţinută de A.V.A.S. asupra SC T. SC laşi."
S-a mai reţinut că -."inculpatul avea calitatea de reprezentant al SC C.P. SRL Bucureşti şi a emis cu intenţie fila C.E.C. din 22 decembrie 2000 pentru suma de 5 miliarde lei vechi şi în favoarea creditoarei SC S. SA Galaţi, deşi cunoştea împrejurarea că nu avea disponibilul necesar în cont."
S-a mai reţinut de instanţa de fond că:" prejudiciul s-a considerat că s-a produs în dauna SC S. SA Galaţi - creditoarea, întrucât inculpatul a valorificat marfa, la data de 18 ianuarie 2001, către SC B.A. SRL Bucureşti, societate care participase şi la licitaţie."
S-a constatat clara intenţie a inculpatului care a fost aceea de a induce în eroare reprezentanţii societăţii creditoare, iar această împrejurare rezultă atât din faptul că acesta la data emiterii filei C.E.C. nu avea disponibil necesar în cont, dar şi din faptul că după valorificarea cantităţii de ţeava, deşi a obţinut o sumă de bani, conform facturilor emise, nu a alimentat contul pentru achitarea sumei de 5 miliarde lei vechi, aspecte care rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că acesta a devenit asociat unic al societăţii care a achiziţionat cantitatea de ţeava, devenind practic din nou proprietar al mărfii, în calitatea de asociat unic al societăţii, iar vânzarea acesteia s-a făcut de către inculpat la un preţ cu puţin peste suma de 5 miliarde lei vechi cu care a cumpărat-o la licitaţie, deci nu este credibilă afirmaţia ca ţeava respectiva a fost achiziţionată în scop de revânzare ca simplu comerciant.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea s-a realizat printr-o acţiune de inducere în eroare a reprezentanţilor SC S. SA Galaţi, constând în faptul căc inculpatul nu le-a adus la cunoştinţă că la momentul emiterii filei C.E.C. nu avea suficient disponibil în cont pentru acoperirea necesară.
S-a constatat ca inculpatul, la momentul la care a dat declaraţie nu a negat participarea la licitaţie, nici împrejurarea ca a emis personal o filă C.E.C. pentru suma de 5 miliarde lei, ceea ce contestă el este faptul că, a deţinut tot timpul suficienţi bani în cont, astfel încât nu îşi explică susţinerile neefectuării plăţii şi neîndestulării beneficiarului, iar plecarea în Canada nu ar avea nicio legătura cu existenţa unui proces ce l-ar viza în mod direct, aceste susţineri nu au fost probate cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză şi nici nu a propus alte probe care să-i dovedească afirmaţiile.
Faţă de toate aceste susţineri ale inculpatului şi reţineri ale ambelor instanţe, Înalta Curte constată că din parcurgerea susţinerilor inculpatului în cadrul dezbaterilor aşa cum s-a prezentat anterior, inculpatul nu a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării alin. (5) al art. 216 C. pen. sau reţinerea infracţiunii prev.de dispoziţiilor art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea C.E.C.-ului cu motivarea că fapta inculpatului nu este producătoare de prejudicii, nu a produs prejudicii.
Chiar dacă acesta a făcut referire la inexistenţa prejudiciului printr-o frază succintă în faţa ambelor instanţe, acesta nu a solicitat schimbarea încadrării juridice.
Înalta Curte constată că ambele instanţe au răspuns cererilor formulate de inculpat în cadrul dezbaterilor în apărare.
II Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 17 şi pct. 12 C. proc. pen. în sensul înlăturării alin. (5) al art 215 C. pen. şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/19345, Înalta Curte constată că nici aceste motive nu sunt fondate.
În actualul C. pen., articolului 215 alin. (4) se prevede, că: "emiterea unui C.E.C. asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului C.E.C.-ului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)".
În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infracţiune de înşelăciune, prin actualul alin. (4) al art. 215 C. pen., atât fapta de emitere a unui C.E.C. asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, cât şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului C.E.C.-ului.
Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului C.E.C.-ului emis, prin săvârşirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii C.E.C.-ului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiaşi articol.
Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege "oricine emite un C.E.C. fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras C.E.C.ul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut".
în această privinţă este de reţinut că prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. (4) în art. 215 C. pen., şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele.
De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii C.E.C.-ului la tras, astfel că lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
În cauza de faţă, chiar prin ultima declaraţie dată în faţa instanţei de fond (fila 34 dosar fond), inculpatul a susţinut că : „Eu ştiu că plata pentru acea filă C.E.C. a fost efectuată întrucât eu deţineam în cont circa 6-7 miliarde lei în luna ianuarie 2001. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu mi-am pus problema legată de plata sumei de 5 miliarde lei, ştiam că am emis o filă C.E.C. şi acea plată trebuia să se facă, mai ales că aveam şi disponibil îmi amintesc că am discutat cu executorul judecătoresc cu privire la modalitatea de plată, s-a acceptat fila C.E.C. şi m-a întrebat şi cu privire la acoperirea ce aş avea-o pentru fila C.E.C. Precizez că eu aveam de încasat 6-7 miliarde lei, la momentul emiterii filei C.E.C., nu ştiu exact ce aveam în cont, însă tot timpul existau bani. îmi amintesc la începutul lunii ianuarie, la aproximativ o săptămână, am încasat acea sumă de 6-7 miliarde lei."
Chiar prin această declaraţie inculpatul depoziţiile sale sunt contradictorii. Iniţial declară că avea disponibil în cont pentru achitarea acestei sume, iar ulterior la alineatul următor acesta arată că nu a ştiut exact ce sume avea în cont.
Acesta a mai precizat că în ianuarie avea în cont 6-7 miliarde lei.
Or, din verificările rulajului contului deschis de SC K.P. SRL Bucureşti la Ro Bank s-a constatat că în contul deschis nu au existat disponibilităţi suficiente pentru plata sumei de 5 miliarde lei nici anterior şi nici ulterior emiterii filei C.E.C. De asemenea din examinarea aceluiaşi desfăşurător al rulajului de cont a rezultat că inculpatul a cumpărat de la RO Bank carnetul de C.E.C.uri la data de 21 decembrie 2000 cu o zi înainte de data licitaţiei şi, prin urmare a emiterii filei C.E.C.
Nu se poate omite nici împrejurarea că inculpatul nu achitat 10% din preţul de începere al licitaţiei, stabilirea arbitrară a preţului de pornire comparativ cu valoarea mărfii de 774.800 dolari SUA.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., Înalta Curte constată că şi aceasta a fost stabilită corect de instanţe întrucât,. A.V.A.S. prin adresa depusă la dosarul cauzei de fond (fila 20) a precizat că a preluat SC S. SA Galaţi prin contractul de cesiune de creanţă din 2001 încheiat cu acesta, în baza dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2001 o creanţă comercială împotriva SC T. SA laşi în cuantum de 885.576,76 dolari SUA Creanţa deţinută de A.V.A.S. asupra SC T. SA laşi a fost valorificată prin conversie în acţiuni, operaţiune aprobată de către A.G.E.A. a societăţii, la data de 21 octombrie 2002.
Prin urmare din toate aceste considerente rezultă că nu se poate reţine în sarcina inculpatului infracţiunea prev. de art. art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât condiţia existenţei acestei infracţiuni are la bază încunoştinţarea beneficiarului filei C.E.C. de lipsa de disponibil în cont a sumei ce trebuia achitată, ceea ce nu s-a întâmplat.
Nu se poate dispune nici înlăturarea alin. (5) al art. 2215 C. pen., gravitatea faptei constând în prejudiciul cauzat SC S. SA Galaţi întrucât creanţa comercială împotriva SC T. SA laşi a fost valorificată prin conversie în acţiuni, astfel încât faptul că A.V.A.S. nu s-a constituit parte civilă nu poate determina lipsa prejudiciului, acesta existând iniţial dar a fost valorificat.
Pe de altă parte, acest motiv de casare de schimbare a încadrării juridice nu se justifică atâta vreme cât inculpatul prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs (fila 30 dosar recurs), a arătat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. recunoscând în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei.
III. Nici motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 15 C. pen. pen. nu este fondat. Deşi în faţa instanţei de recurs în cadrul dezbaterilor acest motiv a fost decât evidenţiat nu şi susţinut, în motivele scrise inculpatul a arătat că acest motiv este invocat în condiţiile în care s-ar admite cererea de schimbare a încadrării juridice, existând o cauză de înlăturare a răspunderii penale în sensul prev. de art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 215. Or, în contextul stabilirii vinovăţiei inculpatului pentru faptele prev. de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., intervenirea prescripţiei penale nu poate fi stabilită faţă de limitele de pedeapsă ale acestor infracţiuni.
IV;, Totodată înalta Curte constată că, deşi nu a fost invocat oral, în cadrul motivelor de recurs formulate în scris, inculpatul a arătat că este incident şi motivul de casare prev. de art. 385/9 pct. 3 C. pen. susţinând că instanţa nu a fost legal sesizată, solicitând restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare.
Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este întemeiat, în afară de împrejurarea că inculpatul nu a arătat considerentele care au stat la baza invocării acestui motiv de casare, înalta Curte constată că nu există niciun motiv de nelegalitate care să atragă nulitatea hotărârilor pronunţate, în sensul reţinerii art. 197 alin. (2) C. pen.
V. De asemenea în motivele scrise, dar nesusţinut în cadrul dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, inculpatul a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. susţinând că instanţa nu a fost egal sesizată prin rechizitoriul parchetului, nefiind respectate disp. art. 264 alin. (1) C. pen. sub aspectul confirmării dar nici prev. art. 177 C. pen. sub aspectul citării inculpatului.
Înalta Curte constată că această critică a fost analizată corect de instanţa de fond la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010 (fila 29-31 dosar fond), constatându-se ă în raport de dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. pen. aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006, rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim procurorul parchetului competent, în raport cu data de 04 mai 2006 data la care a fost emis actul de sesizare al instanţei, la acel moment dispoziţiile legale mai sus arătate nu obligau verificarea actului de sesizare sub aspectul menţiunii exprese :" verificat sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii".
De asemenea s-a reţinut în mod just de către instanţa de fond că, referitor la critica privind necitarea legală a inculpatului în faza de urmărire penală, că au fost efectuate toate demersurile pentru ca inculpatul să fie audiat şi să-i fie prezentat materialul de urmărire penală, fiind dat în urmărire generală, fiind emise mandate de aducere, fiind făcute căutări la adresele cunoscute, în unităţile de penitenciar şi arest, dacă este decedat, dacă a părăsit ţara, dacă se află în efectuarea stagiului militar, însă toate acestea u rămas fără o finalitate, din moment ce inculpatul a părăsit teritoriul României din anul 2001.
De altfel instanţa de fond, în primul ciclu procesual a fost sancţionată de instanţa de control judiciar, prin Decizia nr. 15/P din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, dispunându-se admiterea apelului inculpatului şi casarea primei hotărâri şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare.
VI. Înalta Curte constată că nici motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. pen. nu este fondat.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi împrejurarea că a fost nesocotită respectarea clauzelor contractuale prin prisma nesocotirii, în egală măsură, a credibilităţii instituţiilor bancare, dar totodată, s-a ţinut cont şi de persoana inculpatului, reţinându-i-se disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen.-art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., aplicând o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsă care a fost menţinută şi de instanţa de apel, astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus faţă de textul incriminator.
În mod corect s-a ţinut cont de ambele instanţe şi de pericolul social la faptei săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei respectiv, că în data de 22 decembrie 2001 a emis o filă C.E.C. R. B. pentru suma de 5 miliarde lei, în favoarea beneficiarului SC S. SA Galaţi, ca urmare a organizării unei licitaţii, cunoscând împrejurarea că nu avea disponibil în cont.
Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor generale de reindividualizare, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel şi instanţa de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanţe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare reţinută în sarcina inculpatului, evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, respectiv faptele inculpatului conducând la crearea unui prejudiciu în dauna beneficiarului, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul l.G., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se reducerea pedepsei reţinută deja, şi orientată sub minimul special al pedepsei stabilite de textul incriminator.
VII. Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen., pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceste dispoziţii pot fi reţinute în prezenta cauză, nefiind reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel în cadrul individualizării judiciare a pedepsei reţinute în sarcina inculpatului, acesta, de altfel solicitând aplicarea acestor dispoziţii în cadrul căii de atac af recursului.
Într-adevăr aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. reprezintă o cauză de atenuare legală a pedepsei, fiind şi o măsură ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile, inculpatul putând beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, însă în prezenta cauză având în vedere că pedeapsa reţinută în sarcina inculpatului fiind în cuantum de 3 ani şi 4 luni închisoare, Înalta Curte constată că nu se mai poate dispune reindividualizarea judiciară a pedepsei din această perspectivă a diminuării cuantumului.
Principiul aplicării legii penale mai favorabile „mitior tex" în cazul faptelor care nu au fost definitiv judecate este prevăzut în dispoziţiile articolului 13 alin. (1) C. pen. care stabilesc că în situaţia în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală cea mai favorabilă.
Deosebirile dintre legile penale care se succed într-o situaţie tranzitorie dată privesc fie condiţiile în care fapta este încriminată, fie condiţiile de tragere la răspundere penală, fie condiţiile de sancţionare a acesteia.
Nu sunt prevăzute criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă însă în doctrina dreptului penal este admis că pentru determinarea legii mai favorabile trebuie să fie examinate şi comparate între ele legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei, cea din momentul judecării faptei, ca şi cea intermediară), sub aspectul condiţiilor de încriminare a faptei, condiţiilor de tragere la răspundere penală şi condiţiilor de sancţionare penală.
Pentru aplicarea legii penale mai favorabile trebuie să se ţină seama atât de pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită cât şi de toate normele şi instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a făptuitorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 şi art. 9 din O.U. nr. 121/2011 din 22 decembrie 2011 de modificare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. "Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat iar în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
În prezenta cauză Înalta Curte constată că faptele săvârşite de inculpat există şi constituie infracţiuni în sensul prevăzut de art. 215 alin. (4) şi alin. (5) C. pen. şi au fost săvârşite de inculpatul l.G.
Prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs în cadrul dezbaterilor (fila 30 dosar recurs), inculpatul l.G. a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum au fost cuprinse în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat să fie judecat conform probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le recunoaşte şi le însuşeşte, solicitând totodată aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt aplicabile inculpatului l.A. în prezenta cauză în sens strict de aplicare a normei de drept în vigoare la acest moment, de care poate beneficia inculpatul, dar având în vedere că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, nu se mai impune o reducere a pedepsei reţinută în sarcina acestuia, întrucât pedeapsa deja aplicată este cuprinsă între limitele reduse cu o treime cuprinse între 3 ani şi 3 luni închisoare - 6 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea cea mai gravă prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., astfel că nu se justifică o micşorare a cuantumului pedepsei.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul l.G. împotriva Deciziei penale nr. 112/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 53 din 8 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, şi rejudecând:
Va aplica dispoziţiile art. 320 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen. şi menţine pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei pnncipale, aplicate inculpatului l.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul l.G. împotriva Deciziei penale nr. 112/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 53 din 8 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, şi rejudecând:
Aplică dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi menţine pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, aplicate inculpatului l.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2809/2012. Penal → |
|---|
