ICCJ. Decizia nr. 2739/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2739/2012
Dosar nr. 10847/83/2011
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 218 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a dispus, în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74, 76 C. pen., condamnarea inculpatului J.N. la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74, 76 C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate, stabilindu-se 2 ani şi 9 luni termen de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., iar, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a revocat măsura arestului preventiv şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 19 noiembrie 2011 la zi.
În baza art. 255 alin. (5) C. pen., a fost obligat inculpatul la restituirea sumelor încasate cu titlu de mită, iar, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
1. În data de 05 mai 2011, inculpatul J.N., şef al Agenţiei Teritoriale Autoritatea Rutieră Română - Satu Mare, s-a prezentat la sediul SC M.B. SRL Carei, societate care are ca obiect depozitarea şi vânzarea materialelor de construcţii şi care deţine şi licenţă de transport pentru aceste materiale, unde i-a pretins denunţătorului K.I. - administrator, suma de 2.500 RON, pentru a nu dispune efectuarea unor controale ale Autorităţii Rutiere Române la societate. Din totalul sumei pretinse, denunţătorul K.I. i-a dat inculpatului J.N. suma de 2.000 RON.
Conform procesului-verbal din data de 22 noiembrie 2011, SC M.B. SRL Carei nu a făcut în cursul anului 2011 obiectul niciunui control din partea Autorităţii Rutiere Române.
Cu ocazia primirii sumei de 2.000 RON, inculpatul J.N. i-a spus denunţătorului K.I. că, în măsura în care SC M.B. SRL Carei va face obiectul unor controale din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, Garda Financiară Satu Mare sau alte instituţii, va putea apela la el pentru ajutor, menţionând că poate să-şi exercite influenţa asupra şefilor acestor instituţii, fiind cu ei în relaţii de prietenie.
2. În data de 05 octombrie 2011, inculpatul J.N. s-a prezentat din nou la sediul SC M.B. SRL Carei, unde a întâlnit-o pe martora K.T. - asociata martorului K.I., care lipsea de la sediul societăţii. Cu această ocazie, inculpatul a pretins de la martora K.T. cantitatea de 200 litri motorină sau echivalentul în RON al combustibilului, adică 1.000 RON.
Cunoscând că, în cursul lunii mai 2011, administratorul societăţii, martorul K.I., i-a dat inculpatului J.N. suma de 2.000 RON pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu dispună efectuarea unor controale A.R.R. la societate, martora K.T. a refuzat să-i dea inculpatului bunurile pretinse.
3. În cursul lunii februarie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la denunţătorul O.I.V. - administrator la SC A. SRL Comlăuşa, judeţul Satu Mare, suma de 2.000 RON pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu dispune controale de specialitate la societatea sus-menţionată, în condiţiile în care anterior acestei date, societatea, care are ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, a făcut obiectul unor controale repetate.
Din totalul sumei de 2.000 RON pretinse de inculpatul J.N., denunţătorul O.I.V. i-a dat acestuia suma de 1.000 RON în parcarea magazinului R. din municipiul Satu Mare şi a alimentat un autovehicul (microbuz) indicat de inculpat, cu motorină în valoare de 1.000 RON.
Ulterior lunii februarie 2011, SC A. SRL Comlăuşa nu a mai făcut obiectul niciunui control din partea Autorităţii Rutiere Române - Satu Mare.
4. În cursul lunii martie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la fiecare din denunţătorii M.D. - administrator la SC D.M. SRL Satu Mare şi P.D. - administrator la SC P.L. SRL Satu Mare (societăţi care au ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri) suma de 1.500 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu dispune efectuarea unor controale la aceste societăţi.
Din totalul sumei de 3.000 RON pretinsă de inculpat, denunţătorul M.D. i-a dat acestuia suma de 500 euro (echivalentul a 2.000 RON - 1.500 RON pentru sine şi 500 RON pentru P.D.), iar pentru diferenţa de 1.000 RON, denunţătorul P.D. a alimentat un autovehicul (microbuz) indicat, cu motorină în valoare de 1.000 RON.
În cursul anului 2011, SC D.M. SRL Satu Mare şi SC P.L. SRL Satu Mare nu au făcut obiectul niciunui control din partea Autorităţii Rutiere Române - Satu Mare.
5. În baza promisiunii făcute de către inculpatul J.N., în cursul lunii mai 2011, denunţătorului K.I. că poate să-şi exercite influenţa asupra altor funcţionari din cadrul unor instituţii de control din judeţul Satu Mare, pentru ca aceştia să facă acte contrare atribuţiilor de serviciu, în data de 17 noiembrie 2011, în urma unei invitaţii primite din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru efectuarea unui control la SC M.B. SRL Carei, administratorul K.I. a luat legătura cu inculpatul J.N. care, în aceeaşi zi, a lăsat să se înţeleagă că-şi va exercita influenţa asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei de control pentru ca aceştia să nu aplice o amendă contravenţională. Pentru întărirea convingerii, inculpatul J.N. i-a indicat denunţătorului K.I. ca, în dimineaţa de 18 noiembrie 2011, să se prezinte la numitul D.A. - director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, urmând ca acesta să-l conducă la inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, însărcinat cu efectuarea controlului.
Controlul la SC M.B. SRL Carei s-a finalizat fără aplicarea vreunei amenzi contravenţionale, prin acordarea unui avertisment.
În aceeaşi zi, 18 noiembrie 2011, inculpatul J.N. l-a chemat pe denunţătorul K.I. la magazinul R. din Satu Mare, unde i-a pretins suma de 2.500 RON, spunându-i că banii sunt destinaţi numitului D.A. - director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare. Conform înţelegerii, la ora 17.30, inculpatul J.N. s-a deplasat la sediul SC M.B. SRL Carei, unde denunţătorul K.I. i-a înmânat suma de 2.500 RON pretinsă. La ieşirea inculpatului J.N. din sediul SC M.B. SRL Carei s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Instanţa a reţinut această situaţie de fapt din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor denunţători şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului J.N., având în vedere că acesta s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului J.N., şef al Agenţiei Teritoriale Autoritatea Rutieră Română Satu Mare, care, în cursul anului 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins de la un număr de 4 administratori ai unor societăţi comerciale de transport rutier de mărfuri, suma totală de 8.500 RON, din care a primit 3.000 RON, 500 euro şi 400 litri de motorină (echivalentul a 2.000 RON), pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului J.N., care, în data de 18 noiembrie 2011, a primit de la denunţătorul K.I. suma de 2.500 RON, prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, pentru a-i determina să nu aplice sancţiuni contravenţionale societăţii acestuia, a fost încadrată în drept în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a apreciat că se impune reţinerea în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante, reprezentate de atitudinea manifestată înainte şi după comiterea faptei, de lipsa antecedentelor penale, precum şi de regretul sincer pe care acesta l-a manifestat pe parcursul dezbaterilor, evidenţiat în plus şi în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de consilierii serviciului de probaţiune. Totodată, a constatat îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen., raportat la atitudinea inculpatului, la poziţia lui procesuală încă de la începutul cercetărilor, la lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, pe motive de netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de către prima instanţă şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului J.N.
Prin decizia penală nr. 37/A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare, a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată inculpatului J.N. în pedepsele componente, de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 74 şi 76 C. pen. şi s-a dispus majorarea pedepselor aplicate inculpatului J.N. de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare şi, respectiv de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 33-34 C. pen. şi stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanţă nu a realizat o individualizare judiciară a pedepselor conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., sancţiunile penale stabilite de judecătorul fondului nefiind apte să realizeze funcţiile şi scopul expres prevăzut în art. 52 C. pen.
S-a arătat, sub acest aspect, că, în speţă, nu se impunea reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., raportat la gravitatea infracţiunilor comise şi la faptul că acesta a fost surprins în flagrant, situaţie în care atitudinea lui de recunoaştere este circumstanţială, neputând fi reţinută ca şi împrejurare atenuantă. Pe de altă parte, s-a menţionat că lipsa antecedenţei penale este o circumstanţă atenuantă facultativă care, de asemenea, nu are aptitudinea să fie reţinută în condiţiile în care ea ţine de normalitatea situaţiei juridice a inculpatului şi a calităţii acestuia de funcţionar public, ocupat al unui post de conducere.
Ca urmare, Curtea a apreciat că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepselor în limitele prevăzute de textele legale care încriminează infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul, reduse cu o treime conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, procurorul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172şi 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, deşi aceasta era obligatorie, potrivit art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen., precum şi al greşitei individualizări a pedepselor cu închisoarea, considerate prea mici în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor comise, numărul mare al actelor materiale şi calitatea deţinută de inculpat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, Parchetul a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deşi aceasta era obligatorie, potrivit art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen., critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când norma de încriminare prevede această pedeapsă, iar cuantumul pedepsei principale stabilite de instanţă este de cel puţin 2 ani închisoare [alin. (1)].
În cauză, prin decizia penală recurată, Curtea de Apel a majorat pedeapsa stabilită de instanţa fondului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare, însă a omis să aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deşi textul C. pen. care încriminează fapta ca infracţiune şi la care face trimitere şi legea specială prevede obligativitatea aplicării acesteia pe lângă pedeapsa principală stabilită.
Având în vedere aceste prevederi legale, pe care instanţa de prim control judiciar nu le-a aplicat, deşi erau incidente în cauză, Înalta Curte, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., va admite recursul Parchetului, va casa, sub acest aspect, decizia Curţii de Apel şi va aplica inculpatului, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
2. În ceea ce priveşte cuantificarea pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanţa de apel inculpatului J.N., aspect în legătură cu care Parchetul a formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate sub aspectul cuantumului, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
În mod justificat, în procesul de proporţionalizare a pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de Apel a avut în vedere importanţa valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, gravitatea acestora, relevată de numărul actelor materiale comise, modalitatea în care a acţionat inculpatul, precum şi comportamentul lui procesual sincer şi cooperant şi datele ce caracterizază persoana sa, aspecte în raport cu care Înalta Curte apreciază că nu se justifică majorarea cuantumului sancţiunilor penale stabilite de instanţa de prim control judiciar, care răspund exigenţelor prevăzute de art. 52 C. pen., fiind în măsură să conducă la reeducarea intimatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta a unor noi fapte antisociale în viitor.
Având, însă, în vedere activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, constând în cinci acte materiale de luare de mită şi infracţiunea de trafic de influenţă, activitate stopată doar prin intervenţia organelor de urmărire penală, precum şi calitatea deţinută de acesta la momentul săvârşirii faptelor, respectiv aceea de conducător al unei structuri teritoriale din cadrul unei importante agenţii statale, funcţie care îl obliga să apere valorile sociale, şi nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populaţiei în eficienţa organelor statului, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de apel nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 alin. (2) C. pen., fiind necesară supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca aceasta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile art. 861 şi urm. C. pen.
Ca urmare, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, incidenţa, în cauză, a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare şi modalitatea de executare a pedepsei şi, rejudecând, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, în baza art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pe parcursul căruia inculpatul are obligaţia de a respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Faţă de soluţia pronunţată, se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 37/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul J.N.
Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare şi modalitatea de executare a pedepsei şi, rejudecând:
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, conform programului stabilit de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2738/2012. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... | ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Penal → |
|---|
