ICCJ. Decizia nr. 2819/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2819/2012
Dosar nr. 2162/2/2012
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin adresa din data de 18 noiembrie 2011 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis la data de 30 noiembrie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea din data de 25 octombrie 2011, formulată de Ministerul de Justiţie al Republicii Italiene prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate faţă de sus-numit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Din documentele transmise de autorităţile judiciare germane, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că numitul B.G. a fost condamnat de către instanţele de judecată italiene pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, în baza următoarelor hotărâri judecătoreşti: sentinţa penală nr. 1143 din 27 martie 1995 a instanţei din Florenţa, sentinţa penală din data de 17 februarie 1998 a instanţei de judecată din Veneţia, sentinţa penală nr. 971/98 din data de 13 februarie 1998 a Curţii de Casaţie, sentinţa penală nr. 514/2000 din 03 aprilie 2000 a Tribunalului Penal din Padova, sentinţa penală nr. 2006/00 din 11 iulie 2000 a Tribunalului Ordinar din Veneţia, sentinţa penală nr. 1175 din 06 martie 1998 a Tribunalului Penal din Roma, sentinţa penală nr. 1432/2001 din 09 iulie 2001 a Tribunalului Ordinar din Veneţia, sentinţa penală nr. 3738 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Ordinar din Brescia, sentinţa penală nr. 2999 din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa, sentinţa penală nr. 868/2007 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Civil şi Penal din Gorizia, sentinţa penală din data de 06 noiembrie 1995 a Instanţei Teritoriale din Roma, sentinţa penală nr. 17239/2001 a Tribunalului Ordinar din Roma.
Ulterior, prin adresa din 11 ianuarie 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea în completare, formulată la data de 02 decembrie 2011 de către Ministerul Justiţiei al Republicii Italiene, prin care s-au trimis un număr de patru sentinţe penale prin care s-a dispus condamnarea numitului B.G. la pedeapsa cu închisoarea, după cum urmează: sentinţa penală nr. 479/04 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului din Florenţa, sentinţa penală nr. 178/09 a Curţii de Apel din Terento, secţia penală, sentinţa penală nr. 925/2008 a Curţii de Apel din Trieste, sentinţa penală nr. 347/2008 a Tribunalului din Rovereto.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că autorităţile judiciare italiene au dispus condamnarea numitului B.G. sub mai multe identităţi, şi anume: B.A.G., născut la 16 august 1967 (sentinţa penală din data de 17 februarie 1998 a instanţei de judecată din Veneţia, sentinţa penală nr. 514/2000 din 03 aprilie 2000 a Tribunalului Penal din Padova, sentinţa penală nr. 2006/00 din 11 iulie 2000 a Tribunalului Ordinar din Veneţia şi sentinţa penală nr. 17239/2001 a Tribunalului Ordinar din Roma); M.G., născut la 15 august 1966, alias B.A.G., născut la 16 august 1967, alias G.L., năsut la 24 octombrie 1966 în Budapesta (sentinţa penală nr. 2999 din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa şi sentinţa penală nr. 479/04 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului din Florenţa); B.A.G., născut la 16 august 1967, alias B.G., alias D.S.I., născut la 06 ianuarie 1962 în Cluj, alias D.E. (sentinţa penală nr. 3738 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Ordinar din Brescia şi sentinţa penală nr. 347/2008 a Tribunalului din Rovereto); G.L.S., născut la 24 octombrie 1966 în Budapesta (sentinţa penală nr. 971/98 din data de 13 februarie 1998 a Curţii de Casaţie şi sentinţa penală nr. 1175 din 06 martie 1998 a Tribunalului Penal din Roma); G.L.Z., născut la 07 ianuarie 1968 în Budapesta (sentinţa penală nr. 1432/2001 din 09 iulie 2001 a Tribunalului Ordinar din Veneţia); K.L., născut la 21 mai 1967 în Mako (sentinţa penală din data de 06 noiembrie 1995 a Instanţei Teritoriale din Roma); G.L.A., născut la 24 octombrie 1967 în Budapesta (sentinţa penală nr. 1143 din 27 martie 1995 a instanţei din Florenţa); B.G., născut la 16 august 1976 (sentinţa penală nr. 868/2007 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Civil şi Penal din Gorizia şi sentinţa penală nr. 925/2008 a Curţii de Apel din Trieste); B.A.G., alias D.S., alias B.G., născut la 16 august 1967 (sentinţa penală nr. 178/09 a Curţii de Apel din Terento, secţia penală).
O parte din pedepsele cu închisoarea au fost contopite prin decizia de cumulare emisă la data de 15 aprilie 2011 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Gorizia, însă şi această decizie conţine informaţii imprecise cu privire la datele de stare civilă, aspecte ce au fost, de altfel, relevate şi de către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Triest, care, în expunerea faptelor comise de către persoana al cărui transfer se solicită, a menţionat că sentinţele sunt lacunare, au motivaţii sumare din care nu poate fi dedusă situaţia de fapt şi lipsesc capetele de acuzare.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că există în evidenţe o persoană cu datele de stare civilă declarate de numitul B.G., fost B.A., născut la 16 august 1967, cu ocazia formulării la data de 22 noiembrie 2010 a cererii de transfer, respectiv a audierii sale, conform procesului-verbal din 03 octombrie 2011 cu privire la consimţământul la transfer.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu este stabilit cu certitudine dacă persoana în privinţa căreia s-a solicitat de către autorităţile italiene, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti de condamnare, este numitul B.G., cetăţean român, a cărui identitate a fost stabilită prin adresele din 12 decembrie 2011 şi din 14 decembrie 2011 ale la Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor şi Date şi Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind condiţia ca persoana condamnată a cărei transfer se cere să fie resortisant al statului de executare.
Prin sentinţa penală nr. 231/F din 05 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de recunoaştere a următoarelor sentinţe: sentinţa penală nr. 1143 din 27 martie 1995 a instanţei din Florenţa, sentinţa penală din data de 17 februarie 1998 a instanţei de judecată din Veneţia, sentinţa penală nr. 971/98 din data de 13 februarie 1998 a Curţii de Casaţie, sentinţa penală nr. 514/2000 din 03 aprilie 2000 a Tribunalului Penal din Padova, sentinţa penală nr. 2006/00 din 11 iulie 2000 a Tribunalului Ordinar din Veneţia, sentinţa penală nr. 1175 din 06 martie 1998 a Tribunalului Penal din Roma, sentinţa penală nr. 1432/2001 din 09 iulie 2001 a Tribunalului Ordinar din Veneţia, sentinţa penală nr. 3738 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Ordinar din Brescia, sentinţa penală nr. 2999 din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa, sentinţa penală nr. 868/2007 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Civil şi Penal din Gorizia, sentinţa penală din data de 06 noiembrie 1995 a Instanţei Teritoriale din Roma, sentinţa penală nr. 17239/2001 a Tribunalului Ordinar din Roma, sentinţa penală nr. 479/04 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului din Florenţa, sentinţa penală nr. 178/09 a Curţii de Apel din Terento, secţia penală, sentinţa penală nr. 925/2008 a Curţii de Apel din Trieste, sentinţa penală nr. 347/2008 a Tribunalului din Rovereto, şi de transferare a condamnatului B.G. în vederea executării pedepselor.
Împotriva sentinţei penale nr. 231/F din 05 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2162/2/212.
Recurentul-condamnat persoană transferabilă B.G., prin apărător desemnat din oficiu, a criticat hotărârea atacată pentru greşita reţinere a instanţei de fond în sensul că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi a condiţiei prevăzută de art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, considerând, în mod greşit, că persoana condamnată nu are identitatea certă şi este resortisant al statului de executare şi că la dosarul cauzei există înscrisuri certe care certifică identitatea recurentului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, hotărârea atacată, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prevederile art. 6 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, cuprind în conţinut „înscrisurile ajutătoare” care stau la baza transferării persoanelor condamnate.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, statul de executare trebuie, la cererea statului de condamnare, să furnizeze acestuia din urma un document sau o declaraţie care să indice că persoana condamnată este resortisant al acelui stat; înscris care poate fi obţinut printr-o cerere adresată de către Ministerul de Justiţie al statului solicitant Ministerului de Justiţie al statului solicitat.
Conform art. 6 pct. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, statul de condamnare şi statul de executare pot, atât unul cât şi celălalt, să solicite primirea oricăruia dintre documentele sau declaraţiile prevăzute la parag. 1 şi 2 de mai sus, înainte de a face o cerere de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare sau de refuzare a transferării.
Dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, se referă la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, iar cu precădere dispoziţiile pct. 3 din acest art., prevăd că în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut de alin. (2) lit. c), anterior hotărârii prevăzute de art. 107 din aceeaşi lege, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere, transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate.
Chiar dacă nu ne aflăm în procedura de refuz a executării mandatului european de arestare, ci în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Statul Italian şi, prin urmare, procedura de transfer a persoanei condamnate, statul de executare, respectiv Statul Român, putea şi trebuia - potrivit dispoziţiilor precizate anterior din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, prin raportare la Legea nr. 302/2004 - să solicite informaţii suplimentare, respectiv „înscrisuri ajutătoare” şi să comunice statului de condamnare informaţiile deţinute cu privire la identitatea inculpatului a cărui condamnare s-a dispus, potrivit adreselor furnizate ca urmare a verificărilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, până la pronunţarea unei hotărâri de refuzare a transferării.
Prin urmare, în situaţia în care instanţa de fond a constatat că din actele şi lucrările dosarului, astfel cum au fost înaintate de autorităţile statului de condamnare nu rezultă modalitatea în care s-a stabilit identitatea reală a persoanei condamnate B.G. în conţinutul hotărârilor a căror recunoaşte se solicită, instanţa română, prin intermediul Ministerului Justiţiei, trebuia să solicite şi să transmită lămuriri cu privire la datele certe de identificare ale condamnatului în baza cărora s-a dispus condamnarea acestuia.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa sentinţa penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
În baza art. 192 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.G. împotriva sentinţei penale nr. 231/F din 05 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Casează sentinţa penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2781/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2820/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
