ICCJ. Decizia nr. 2823/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2823/2012
Dosar nr. 5844/2/2012/a4
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 31 august 2012, a dispus, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată F.D., acordând termen de judecată la data de 27 septembrie 2012, cu citarea persoanei solicitate în Arestul D.G.P.M.B.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:
La data de 19 iulie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano, Italia, precum şi predarea persoanei solicitate F.D., cetăţean român, prin încheierea din data de 20 iulie 2012 dispunându-se arestarea persoanei solicitate şi fiind solicitate lămuriri suplimentare autorităţilor italiene.
Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile italiene la data de 18 mai 2012, reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de clonare de carduri şi utilizare ilegală de cărţi de credit, din informaţiile cuprinse în formularele emise de biroul SIRENE rezultând că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale.
Curtea a reţinut că faptele pretins săvârşite, care au făcut obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana a fost urmărită, au fost săvârşite în cursul lunii ianuarie 2009 în oraşul Milano şi au constat în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care a utilizat dispozitive electronice de citire şi clonare de carduri pentru a obţine şi stoca codurile unor carduri de credit, care erau instalate pe bancomate.
În cazul punerii în executare a mandatului european, instanţa din România nu a analizat în niciun mod fondul cauzei.
Mandatul european de arestare a fost o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere că mandatul european de arestare a cuprins, în esenţă, toate elementele prevăzute de lege, că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, contestând doar prezenţa sa în Italia la datele reţinute, dar confirmând prezenţa în Milano la date apropiate şi confirmând săvârşirea unor fapte de aceiaşi natură cu cele care au determinat emiterea mandatului european de arestare, Curtea a apreciat că în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, faţă de natura juridică a acestei instituţii, care a avut la bază încrederea reciprocă între statele membre, s-a impus arestarea persoanei solicitate, faptele care au determinat emiterea mandatului fiind unele grave, faţă de contextul în care s-a reţinut că ar fi fost săvârşite, numărul de participanţi, caracterul organizat şi repetitiv al activităţilor desfăşurate şi a menţinut arestarea persoanei solicitate în vederea continuării procedurii de punere în executare a mandatului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, recurentul condamnat persoană transferabilă, invocând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat de către apărătorul ales al recurentului, în expunerea motivelor de recurs, că în cauză nu se mai impunea menţinerea stării de arest, învederându-se că legea distinge două etape procedurale, respectiv în vederea predării şi în vederea emiterii unei hotărâri privind predarea.
Apărarea consideră că în cauză nu ne aflăm în ipoteza predării, ci a emiterii unei hotărâri privind predarea către statul emitent a persoanei solicitate, context în care nu este incident art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.
Persoana solicitată nu a consimţit la predare, iar în opinia apărării, prevalează dreptul european, respectiv directiva cadru din 21 iunie 2002, care face referire la principiul non bis in idem, în condiţiile în care persoana solicitată a fost judecată definitiv într-un stat membru, care poate fi chiar cel emitent. S-a mai invocat aspectul că există date conform cărora ordonanţa de arestare emisă de autoritățile italiene a vizat cercetarea pentru aceleaşi fapte ce au stat la baza unei condamnări anterioare.
O altă critică adusă încheierii atacate a constat în nesemnarea acesteia de către judecător şi inexistenţa unei minute a încheierii, în condiţiile în care în cauză se pune în discuţie o măsură preventivă.
Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor avansate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile privitoare la procedura de executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano, Italia, pe numele persoanei solicitate F.D., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de clonare de carduri şi utilizare ilegală de cărţi de credit.
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1), (2), (3), judecătorul a procedat, mai întâi la verificarea identităţii persoanei solicitate, dispunând, iniţial, în împrejurarea unei semnalării transmise prin Interpol, la arestarea provizorie pe o durată de 5 zile, apoi în urma primirii mandatului european de arestare a procedat la aducerea la cunoştinţa persoanei solicitate a drepturilor prevăzute în art. 104 din aceeaşi lege.
În deplin acord cu disp. art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, în verificarea periodică, dar nu mai târziu de 30 zile a necesităţii menţinerii arestării în vederea predării, instanţa a apreciat că în raport cu faptele ce au determinat emiterea mandatului european de arestare, cu contextul în care se reţine că acestea ar fi fost săvârşite, numărul de participanţi, caracterul organizat şi repetitiv al acţiunii derulate stare de arest se impune a fi menţinută în vederea continuării procedurii de punere în executare a mandatului.
Prin urmare motivele ce au determinat emiterea mandatului de arestare din 20 iulie 2012, pe o durată de 29 zile, până la 17 august 2012, inclusiv, de către Curtea de Apel Bucureşti, în baza încheierii din 20 iulie 2012 au fost apreciate ca subzistând în continuare, instanţa menţinând starea preventivă prin încheierile succesive din 03 august 2012, 31 august 2012, în împrejurarea în care, în cauză s-a impus solicitarea unor informaţii suplimentare către Tribunalul din Milano cu privire la precizarea datei săvârşirii faptelor de care este acuzată persoana solicitată, precum şi înştiinţarea instanţei române cu referire la existenţa unei hotărâri de condamnare pentru fapte de acelaşi gen sau pentru aceleaşi fapte în raport cu împrejurarea că, din înscrisurile depuse la dosar, reiese că persoana solicitată a fost reţinută pe teritoriul Italiei în data de 25 iunie 2009, ulterior datei emiterii mandatului european de arestare.
Susţinerile apărării, potrivit cărora în cauză nu şi-ar afla incidenţa, disp. art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi primite, atâta timp cât obiectul procedurii din prezenta cauză îl constituie punerea în executare a mandatului european emis la 18 mai 2012 de către autorităţile judiciare italiene faţă de numitul F.D. pentru săvârşirea infracţiunii de clonare de carduri, iar în această materie, Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează prin disp. art. 103, text care statuează, fără echivoc, printre altele, cu privire la posibilitatea legală a instanţei de a verifica periodic, în cadrul intervalului de timp de 30 zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, sens în care instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prev. de art. 110 din lege.
Pe de altă parte, aspectele invocate de către apărătorul ales al recurentei persoane solicitată, potrivit cărora, în temeiul principiului non bis in idem, instanţa s-ar fi impus a verifica toate condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, anume existenţa unei hotărâri de condamnare a numitului F.D. pentru aceleaşi fapte pentru care se solicită predarea sa în baza mandatului european de arestare, în prezenta cauză, au fost avute în vedere de către Curte, cauza fiind amânată pe considerentul obţinerii informaţiilor suplimentare în acest sens şi în respectarea principiului non bis in idem.
În raport cu criticile avansate cu trimitere la nesemnarea încheierii din 31 august 2012 de către judecător şi a inexistenţei la dosarul cauzei a unei minute, obligatorie în opinia apărării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar susţinerilor apărării, că la dosarul cauzei se regăseşte minuta încheierii din 31 august 2012 şi încheierea poartă semnătura judecătorului.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii din 31 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5844/2/2012 (2429/2012).
Va obliga recurentul-persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii din 31 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5844/2/2012 (2429/2012).
Obligă recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2820/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2833/2012. Penal → |
|---|
