ICCJ. Decizia nr. 2833/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2833/2012

Dosar nr. 47151/3/2011/a8

Şedinţa publică din 17 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul O.S. împotriva sentinţei penale nr. 611/F din 09 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 300 raportat la art. 160 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului O.S.

Verificând, potrivit art. 300 în referire la art. 160 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului O.S., Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 611/F din 09 iulie 2012, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, prima instanţă a condamnat pe inculpatul O.S. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe 10 ani.

În baza art. art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe 10 ani.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296¹ alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 33 lit. a), 33 lit. b) 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o la maximul special, de 12 ani, maxim pe care l-a sporit cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăţi comerciale) pe 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului; în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 14 decembrie 2010 la zi.

Cu privire la temeinicia menţinerii arestării preventive, instanţa de apel a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului inculpat O.S. nu au încetat şi nici nu s-au schimbat, ci se menţin şi în prezent, impunând în continuare privarea sa de libertate. Astfel, s-a apreciat că materialul probator administrat în cauză, justifică şi în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele penale pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 68¹ C. proc. pen. Mai mult, după efectuarea cercetării judecătoreşti, recurentul-inculpat a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare. A apreciat Curtea de Apel Bucureşti că sunt îndeplinite în cauză şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă stabilită de lege pentru infracţiunile ce formează obiectul cercetărilor penale, iar pe de altă parte, existenţa unor date ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situaţia lăsării în libertate a inculpatului, relevante sub aspectul analizat fiind natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, numărul mare de infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanţă, urmările faptelor şi modalitatea de săvârşire a acestora. Astfel, s-a reţinut în esenţă în sarcina recurentului inculpat că în perioada 2009-2010, a constituit împreună cu inculpaţii S.V., B.C., G.V., C.V., un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de ţigări contrafăcute, prin organizarea pe teritoriul României a mai multor fabrici de producere ilegală a ţigaretelor.

Cât priveşte durata măsura arestării preventive de 1 an şi 8 luni, instanţa a apreciat că aceasta nu este una excesivă şi nu a depăşit un termen rezonabil, faţă de complexitatea deosebită a cauzei, dată de numărul mare de inculpaţi şi de infracţiuni ce au făcut obiectul cercetării judecătoreşti, precum şi faţă de stadiul procesual în care se află aceasta (calea de atac a apelului).

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul O.S., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁴ şi 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 300 în referire la art. 160 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Potrivit C. proc. pen., menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege. Astfel, Curtea reţine că pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de natura şi gravitatea deosebită a acestora, de numărul mare de infracţiuni pentru care s-a şi dispus condamnarea recurentului inculpat în primă instanţă, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, s-a reţinut în sarcina recurentului inculpat faptul că în perioada 2009-2010 , a constituit împreună cu inculpaţii S.V., B.C., G.V., C.V. un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de ţigări contrafăcute. De asemenea, în conivenţă cu inculpatul S.V., a racolat direct sau indirect şi a determinat inculpaţii implicaţi în activitatea celor patru fabrici de ţigări (din loc. Titu, loc. Tulgheş, loc. Preoţeşti şi loc. Horezu) să producă ţigări contrafăcute, marcate cu timbre false, deţinute în afara antrepozitelor fiscale şi puse în circulaţie în afara cadrului legal, aprovizionând acesta fabrici cu materiale auxiliare, tutun, utilaje, muncitori. În perioada aprilie 2006-noiembrie 2007, s-a reţinut că recurentul-inculpat, prin intermediul SC M.T.T. SRL Bucureşti, al cărei asociat era, a realizat un număr de 10 operaţiuni de import, având ca obiect un număr total de 17 utilaje pentru producerea şi ambalarea ţigărilor, fără ca aceste operaţiuni să fie înregistrate în totalitate în evidenţa contabilă şi declarate organelor fiscale, în acelaşi timp sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea unui sediu fictiv. S-a mai reţinut în sarcina recurentului inculpat şi faptul că a determinat pe administratorii aparenţi ai SC B.T. SRL Bucureşti şi SC T.T.G. SRL să nu evidenţieze în documentele fiscale operaţiunile economice realizate şi să se sustragă de la verificările financiare prin declararea unor sedii fictive.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea recurentului inculpat prin sentinţa penală nr. 611/F din 09 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 10 ani ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefmitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.

Totodată, nu trebuie omis din aprecierea asupra gravităţii faptelor săvârşite de inculpat şi implicit asupra pericolului social concret pe care îl prezintă atât fapta, cât şi persoana inculpatului, nici împrejurarea că acesta a acţionat într-o perioadă mare de timp, aspect ce conferă infracţiunilor săvârşite caracter continuat. De asemenea, trebuie avută în vedere şi valoarea extrem de mare a prejudiciului la cauzarea căruia inculpatul O.S. a participat, dar şi numărul foarte mare de persoane implicate în activitatea infracţională.

Faţă de împrejurările arătate anterior, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au rămas aceleaşi şi în prezent, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., pentru a se înlocui această măsură. Astfel, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective. Dacă nu au intervenit elemente noi de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, urmează a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Restrângerea libertăţii individuale a inculpatului este justificată în circumstanţele cazului, împrejurările invocate în favoarea acestuia fiind lipsite de relevanţă şi totodată insuficiente pentru a determina luarea unei măsuri mai puţin severe.

Chiar daca recurentul-inculpat O.S. se află în stare de arest din data de 14 decembrie 2010, raportat însă la datele concrete ale speţei, dar şi la împrejurarea că o instanţă de judecată a stabilit, chiar cu caracter nedefinitiv, vinovăţia acestuia, dispunând executarea pedepsei într-un cuantum însemnat (13 ani închisoare), apreciem că în concret, durata arestării preventive a inculpatului nu depăşeşte un termen rezonabil.

În raport de toate aceste aspecte, se constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, nerestrictivă de libertate, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului O.S. neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate.

Faţă de aspectele învederate anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul parţial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva încheierii din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2823/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2843/2012. Penal. Ucidere din culpă (art.178... →

ICCJ. Decizia nr. 2833/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2833/2012. Penal