ICCJ. Decizia nr. 2547/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2547/2012
Dosar nr. 3796/121/2012/a2
Şedinţa publică din 13 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 iulie 2012 Curtea de Apel Galaţi în baza art. 3002 C. proc. pen. în ref. la art. 160b C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului A.M., pe care a menţinut-o.
A constatat că arestarea preventivă este legală, temeiurile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au determinat arestarea impunând în continuare privarea de libertate. Astfel, infracţiunea pentru care a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat inculpatul este o faptă gravă, sancţionată de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani şi raportându-se atât la datele care circumstanţiază infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cât şi la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia, pericol care se regăseşte în însăşi natura şi gravitatea faptei, a apreciat că se impune menţinerea stării de arest a inculpatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul A.M. şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive, arătând că măsura este nelegală şi netemeinică, iar judecarea în stare de libertate nu ar impieta bunul mers al procesului penal.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.M. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 366 din 28 iunie 2012, Tribunalul Galaţi, a respins ca nefondată, cererea inculpatului A.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei penale deduse judecăţii din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 76 alin. (1) lit. b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.M. la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat (faptă comisă la 15 februarie 2012).
În conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului mai sus-menţionat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului A.M. şi, în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa închisorii aplicată acestuia perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 14 martie 2012 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la disp. art. 998 şi urm. C. civ. a obligat inculpatul A.M. către partea civilă F.C.M. la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune morale; a respins, ca fiind nedovedite, pretenţiile civile în sumă de 2000 RON, formulate cu titlu de daune materiale de către partea civilă F.C.M.
A constatat că S.C.J.U. "Sf. A.A." Galaţi nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a obiectului tăietor înţepător (ţăpoi), folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor (consemnate în procesele-verbale de ridicare obiecte încheiate la 14 martie 2012 şi 23 februarie 2012) să fie păstrate la instanţa de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A.M. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului art. 20 raportat la art. 174 art. 175 lit i) C. pen. este sancţionată cu pedeapsa ce depăşeşte 4 ani închisoare. (respectiv 15 - 25 ani)
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).
Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului A.M. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracţiune caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impune menţinerea detenţiei provizorii, (tentativă la omor calificat).
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptei săvârşite poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a acţionat, care ar crea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul A.M. cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr 3796/121/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2829/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Penal → |
|---|
