ICCJ. Decizia nr. 2864/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2864/2012
Dosar nr. 5120/108/2011
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 12 octombrie 2011 din Dosarul nr. 527/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 143 alin. (1) şi art. 147 din Legea nr. 85/2006. Potrivit rechizitoriului, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC P.A.T. SRL Arad, deşi societatea sa se afla în stare de insolvenţă, neputând plăti societăţii creditoare SC H.P. SRL Piteşti suma de 623.285 RON, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, aşa cum prevede art. 27 din Legea nr. 85/2006. Prin sentinţa comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009, instanţa comercială a admis cererea creditoarei SC E.P. SRL Piteşti, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea inculpatului, a numit ca administrator judiciar provizoriu P.I.M. IPURL Arad şi l-a obligat pe inculpat, în calitate de reprezentant al societăţii debitoare, să depună la sediul administratorului judiciar şi la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fiind în acelaşi timp atenţionat cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 137 din aceeaşi lege. Deşi inculpatul a cunoscut conţinutul sentinţei nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad şi a fost notificat de mai multe ori, a prezentat doar o parte din documentele solicitate, restul nefiind predate niciodată, încălcând astfel dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 85/2006 referitoare la termenul de 10 zile în care trebuia să prezinte documentele.
Prin sentinţa penală nr. 499 din 08 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în Dosarul nr. 5120/108/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.P. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 63 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 500 RON amendă penală pentru refuzul de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cheltuielile judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între societatea creditoare SC E.P. SRL Piteşti şi societatea debitoare SC P.A.T. SRL Arad, administrată de inculpat, a fost încheiat un contract de comodat, din 01 septembrie 2008, având ca obiect unele bunuri, aflate în proprietatea creditoarei, precum şi suprafaţa de 57 ha teren, aflată în proprietatea creditoarei, termenul stabilit fiind de trei ani, cu începere de la 01 cotombrie 2008.
De asemenea, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat şi un contract de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 2008, care, între altele, conţinea şi clauza că pe perioada de valabilitate a contractului, vânzătoarea creditoare va vinde, iar cumpărătoarea debitoare va cumpăra întreaga cantitate de piatră obţinută din exploatarea Carierei de piatră Rădnuţa, judeţul Arad, carieră deţinută şi exploatată de societatea administrată de inculpat. Totodată, s-a reţinut că durata acestui contact a fost stabilită la 36 luni, cu începere de la 01 octombrie 2008, până la 30 septembrie 2011.
Relaţiile comerciale dintre SC E.P. SRL Piteşti şi societatea administrată de inculpat s-au blocat la un moment dat, astfel că la data de 02 martie 2009, societatea creditoare SC E.P. SRL a chemat în judecată societatea administrată de inculpat SC P.A.T. SRL, solicitând, în baza prevederilor Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei.
În motivarea acestei cereri, societatea creditoare a arătat că a livrat societăţii creditoare motorină euro-diesel, în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, sens în care a emis facturi fiscale, a căror valoare totală se ridică la suma de 623.285 RON. Societatea creditoare a mai arătat că SC P.A.T. SRL Arad, pentru a garanta achitarea creanţei, a emis bilete la ordin, corespunzătoare valorii fiecărei facturi, însă la momentul prezentării la bancă, plata a fost refuzată, din cauza lipsei de lichidităţi necesare acoperirii acestor instrumente de plată.
În acelaşi timp, în faţa instanţei comerciale, inculpatul, în reprezentarea societăţii debitoare, a formulat contestaţie la cererea creditoarei, solicitând respingerea cererii cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii falimentului întrucât creanţele nu sunt exigibile, raportat la înţelegerea dintre părţi, că motorina se va achita în funcţie de posibilităţile pârâtei, cel mai târziu în luna iulie 2009. Inculpatul a mai arătat că nu este în stare de insolvenţă pentru că desfăşoară relaţii comerciale şi, la rândul lui, este creditor al mai multor agenţi economici, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunei crize de lichidităţi, iar refuzul de plată a unei sume de bani nu poate avea ca efect deschiderea procedurii insohrenţei şi nu dovedeşte lipsa de fonduri disponibile.
S-a reţinut că instanţa comercială, prin sentinţa comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 840/108/2009, a respins contestaţia formulată de inculpat în reprezentarea SC P.A.T. SRL Arad, a admis cererea formulată de societatea creditoare SC E.P. SRL şi, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC P.A.T. SRL; în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a numit administrator judiciar provizoriu pe P.I.M. IPURL Arad, care să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 20 din aceeaşi lege. De asemenea, s-a reţinut că în baza art. 35 şi 44 din Legea nr. 85/2006, instanţa comercială i-a obligat pe reprezentanţii legali ai societăţii debitoare să depună la dosarul cauzei şi la sediul administratorului judiciar desemnat actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 147 din aceeaşi lege.
Inculpatul a susţinut că nu a comis faptele cu intenţie, că el nu s-a sustras obligaţiilor stipulate în sentinţa comercială, că s-a prezentat la sediul administratorului judiciar, însă reprezentantul administratorului judiciar a refuzat primirea întregii documentaţii prezentate, pe motiv că nu există spaţiu de depozitare şi că trebuia să prezinte doar documentele solicitate.
Referitor la infracţiunea de bancrută simplă, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care prevăd: „Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mat mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.”
În raport cu aceste dispoziţii, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută simplă, în speţă lipsind latura obiectivă.
Astfel, s-a constatat că deşi în rechizitoriu se reţine că această infracţiune ar fi comisă doar în raport cu factura emisă la data de 28 mai 2008 (scadentă la data de 28 iunie 2008), instanţa comercială a constatat starea de insolvenţă în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise şi scadente la date diferite, pentru sume diferite. Instanţa comercială a stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.
Prima instanţă a mai reţinut că dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definesc starea de insolvenţă: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor: prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadentei.”
De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează următoarele: „Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze Tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.”
Coroborând dispoziţiile de mai sus cu cele de la art. 143 alin. (1) din lege, prima instanţă a constatat că existenţa infracţiunii de bancrută simplă este condiţionată de identificarea momentului în care debitorul a ajuns în stare de insolvenţă, moment de la care începe să curgă termenul compozit, prevăzut de lege.
S-a reţinut că prin sentinţa comercială, judecătorul sindic a constatat că creanţa totală a devenit certă, lichidă şi exigibilă, în raport cu ultima dată când trebuia efectuată plata de către inculpat, în reprezentarea societăţii debitoare, şi anume 03 noiembrie 2008.
S-a mai reţinut că de la acest moment începe să curgă termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006, care, de fapt, este un termen de graţie. În speţă, s-a constatat că acest termen s-ar fi împlinit la data de 04 decembrie 2008, adică în ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Instanţa de fond a constatat că acest termen, de 30 de zile, afectează în mod determinant şi celălalt termen, de 6 luni, prevăzut de art. 143 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru ca fapta să constituie infracţiune. Calculând cumulat, termenele de 30 de zile şi 6 luni, pentru a se atrage răspunderea penală, s-a constatat că acest termen s-ar fi împlinit la data de 05 iunie 2009, dată în raport cu care se analizează deschiderea procedurii insolvenţei.
S-a reţinut şi că art. 26 din lege reglementează posibilitatea ca procedura insolvenţei să fie începută de debitori, creditori sau alte instituţii şi persoane.
Din modul în care sunt reglementate cererile în art. 26, 27 şi 31 din lege, prima instanţă a desprins concluzia că, atât debitorul, cât şi creditorul, pot introduce cereri, iar potrivit art. 31 alin. (3)-(5) din lege, orice alte cereri se conexează.
În speţă, instanţa de fond a reţinut că înainte de a se consuma infracţiunea, respectiv de a se împlini termenul de 30 zile+6 luni, la data de 02 martie 2009, creditoarea SC E.P. SRL Piteşti a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, cerere admisă prin sentinţa comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009. Totodată, s-a reţinut că deoarece cunoştea faptul că creditoarea a declanşat procedura insolvenţei, inculpatul nu a mai formulat o cerere distinctă, cu atât mai mult cu cât el a contestat cererea, iar potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cererea sa s-ar fi conexat la cererea introductivă, o asemenea cerere apărând astfel inutilă.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, în cauză lipsind latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 - „Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-j) ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă” - instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Astfel, s-a apreciat că deşi inculpatul susţine că el s-a conformat dispoziţiilor sentinţei comerciale, probele administrate în cauză infirmă susţinerile sale. S-a constatat că inculpatul a luat la cunoştinţă, fiind contestator în cauza comercială, despre sentinţa comercială pronunţată la data de 07 octombrie 2009. De asemenea, prima instanţă a reţinut că prin această sentinţă, în baza art. 35 din Legea nr. 85/2006, inculpatul a fost obligat să depună atât la dosarul cauzei, cât şi la sediul administratorului judiciar, în termen de 10 zile, documentaţia prevăzută la art. 28 alin. (1) din lege, şi anume: a) bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive; e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie; f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererri; g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită; h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate; i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; k) o declaraţie pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că administratorii, directorii şi/sau asociaţii nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; l) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
S-a reţinut că prin prima notificare, administratorul judiciar l-a invitat pe inculpat să se prezinte la sediul său, în data de 13 noiembrie 2009, ora 16.00, pentru a preda documentele, constatându-se că el nu a dat curs acestei notificări.
S-a mai reţinut că inculpatul s-a prezentat la sediul administratorului judiciar la data de 09 martie 2010, când a predat doar o parte din documentaţia la care era obligat. I s-a pus în vedere să prezinte şi celelalte documente solicitate, dar pentru că nici de această dată nu s-a prezentat, a fost din nou notificat, prin adresa din 27 august 2007, să se prezinte la data de 03 septembrie 2010, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar.
Pentru că inculpatul nu s-a conformat solicitărilor, lichidatorul judiciar a formulat plângere penală.
Prima instanţă a apreciat că probele administrate în cauză confirmă că inculpatul nu s-a prezentat la sediul societăţii lichidatoare în termenul de 10 zile, iar în urma notificărilor, fie s-a prezentat şi nu a predat toate actele, fie nu s-a prezentat deloc, invitând el, în cursul lunii august, pe reprezentanţii administratorului judiciar să se prezinte la sediul firmei sale, să preia documentele la care era obligat.
Astfel, s-a reţinut că martorul T.R., fosta contabilă a societăţii inculpatului, declară că a aflat despre starea de insolvenţă a societăţii abia în aprilie 2010, când s-a prezentat la Finanţe pentru a depune declaraţiile firmei debitoare aferente lunii martie 2010, moment la care i s-a comunicat că declaraţiile trebuiau depuse de lichidator. Acest martor susţine că, după acea dată, inculpatul i-a cerut să-i întocmească o listă cu documentele ce trebuiau predate, ceea ce a şi făcut.
De asemenea, s-a reţinut că martorul L.G., reprezentantul administratorului judiciar, susţine că, deşi inculpatul a dat curs unei notificări, el nu a prezentat toate documentele, nici atunci, nici altă dată.
Cu privire la martorul G.M., prima instanţă a reţinut că este persoana care l-a însoţit pe inculpat, în cursul lunii martie 2010, la sediul administratorului judiciar, însă documentele aduse nu au fost primite, nu cunoaşte din ce motive.
S-a constatat că martorul L.I.D., fostul avocat al societăţii inculpatului, care l-a reprezentat în procesele comerciale, susţine că, deşi după pronunţarea sentinţei comerciale l-a pus în vedere, de mai multe ori, să prezinte documentele la care era obligat, inculpatul nu s-a conformat obligaţiilor.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că inculpatul a avut o atitudine de pasivitate, de neacceptare a obligaţiilor impuse de lege, ceea ce echivalează cu un refuz în îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 35 din Legea nr. 85/2006.
Instanţa de fond nu a putut aprecia că faptei îi lipseşte pericolul social al unei infracţiuni, deoarece infracţiunea are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în buna desfăşurare a activităţilor, pe care le are de efectuat administratorul judiciar în folosul creditorilor.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă ţinând seama că inculpatul a recunoscut, în mod indirect, săvârşirea acestei infracţiuni, că nu este cunoscut cu antecedente penale care să atragă starea de recidivă, că a manifestat un interes deosebit pentru cauză, fiind prezent în faţa instanţei la toate termenele de judecată. Faţă de comportamentul inculpatului, ţinând cont şi de gravitatea infracţiunii comise, care are un grad de pericol mult redus, în raport cu alte infracţiuni, având în vedere limitele de pedeapsă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei amenzi penale, spre limita minimă, prevăzută de dispoziţiile art. 63 alin. (3) C. pen., este în măsură să atingă scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, arătând că hotărârea instanţei este nelegală, soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 fiind rezultatul greşitei interpretări a legii. S-a arătat că la infracţiunea de bancrută simplă, obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale privitoare la protecţia creditorilor, rezultată din instituirea obligaţiilor de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei de către debitor, iar în cauză, câtă vreme societatea administrată de către inculpat s-a aflat în situaţia insuficienţei fondurilor băneşti disponibile, însă din momentul în care a devenit scadenţa emisă de creditor, inculpatul era obligat să procedeze la introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cerinţă faţă de care inculpatul nu s-a conformat şi care atrage sancţiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, solicitându-se in final condamnarea inculpatului pentru această infracţiune. Prin decizia penală nr. 45 A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 499 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Arad.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în sensul arătat, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond, în mod judicios, a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii, dar şi vinovăţia inculpatului C.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de a pune la dispoziţia judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din aceeaşi lege, ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţa de faţă, inculpatul necontestând hotărârea de condamnare prin declararea unei căi de atac ordinare.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social redus al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care s-a prezentat în faţa instanţei pentru lămurirea situaţiei sale, pedeapsa unei amenzi penale în cuantum de 500 RON fiind de natură să conducă la reeducarea inculpatului.
De asemenea, s-a apreciat că instanţa de fond, în mod judicios, a apreciat că nu se impune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nefiind întrunite elementele consntutive ale infracţiunii, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracţiunii, cu următoarea motivare:
Art. 143 din Legea nr. 85/2006 prevede că neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul, persoană fizică, ori de către reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut art. 27 din aceeaşi lege, constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă.
S-a reţinut faptul că în raport cu factura emisă la data de 28 mai 2008 şi scadentă în data de 28 iunie 2008, instanţa comercială a constatat starea de insolvenţă în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008 pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise şi erau scadente la date diferite şi pentru sume diferite, iar instanţa comercială a stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.
S-a apreciat că instanţa de fond în mod judicios a reţinut că de la data de 03 noiembrie 2008 urmează să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acest termen împlinindu-se la data de 04 decembrie 2008, iar acest termen afectează, evident, şi termenul de 6 luni prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar cumulând cele două termene (de 30 de zile şi de 6 luni) pentru a se antrena răspunderea penală, s-ar fi împlinit la data de 05 iunie 2009, dată în raport cu care se analizează deschiderea procedurii insolvenţei.
Din probele dosarului rezultă că înainte de consumarea infracţiunii, respectiv de a se împlini termenul menţionat mai sus, la data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P. SRL Piteşti a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, cerere care a fost admisă de către instanţele judecătoreşti prin sentinţa comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, în acest context constatându-se că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de bancrută frauduloasă.
De altfel, se poate observa din probele dosarului, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul neavând reprezentarea că săvârşeşte această infracţiune, acest lucru rezultând în special din contestaţiile depuse la instanţele judecătoreşti, cât şi invocarea unor datorii care urmau să fie compensate cu datoriile creditoarei.
Instanţa de apel a constatat, cu ocazia soluţionării apelului, că nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea căii de atac, fiind reluate aceleaşi argumente ca şi în expozitivul rechizitoriului întocmit, subliniindu-se aspectul că faţă de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile încă din momentul scadenţei facturii emise de creditor din 28 mai 2008, inculpatul era obligat să procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, motivele fiind menţionate în înscrisul depus la dosar, şi expuse cu ocazia dezbaterilor, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs, procurorul a reiterat consideraţiile expuse cu ocazia judecării apelului, nici în apel, şi nici în recurs nefiind solicitate şi administrate probe noi pe situaţia de fapt; în sinteză, în recurs este reiterată critica adusă sentinţei cu privire la faptul că instanţele în mod greşit nu s-au raportat numai la factura emisă la data de 28 mai 2008 de către SC E.P. SRL Piteşti, apreciindu-se că din momentul în care a devenit scadentă această factură inculpatul ar fi fost obligat să procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
Nici în apel, şi nici în recurs nu au fost administrate probe noi pe situaţia de fapt, iar argumentele în fapt şi în drept sunt, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, aceleaşi cu cele menţionate în actul de sesizare a instanţei de fond.
Nu este întemeiată critica potrivit căreia instanţele nu au avut în vedere factura emisă la data de 28 mai 2008 de către SC E.P. SRL Piteşti, întreaga motivare a sentinţei, dar şi a deciziei atacate, referindu-se inclusiv la consecinţele emiterii acestei facturi.
Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare invocat, ambele instanţe - dar mai ales instanţa de fond - expunând ample argumente juridice cu privire la nerealizarea cerinţelor prevăzute de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, instanţa de recurs însuşiudu-şi integral argumentele sentinţei şi deciziei atacate, apreciind că nu este necesară reluarea acestora.
Instanţele de drept penal nu puteau ignora împrejurarea că instanţa comercială a constatat starea de msolvenţă în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise şi erau scadente la date diferite şi pentru sume diferite, iar instanţa comercială a stabilit în raport cu întreaga sumă că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi, deci, înainte de consumarea infracţiunii, respectiv de a se împlini termenul compozit menţionat anterior, la data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P. SRL Piteşti a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, cerere care a fost admisă de către instanţele judecătoreşti prin sentinţa comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad.
În consecinţă, Înalta Curte constatând că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond nu este contrară legii şi nici că prin aceasta s-ar fi făcut o greşită aplicare a legii, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 45/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul-inculpat C.P.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2862/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2902/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
