ICCJ. Decizia nr. 2860/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2860/2012
Dosar nr. 1403/90/2011
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 02 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, inculpatul S.M. a fost condamnat la:
- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen.;
- 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a fixat termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a suspendat, în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare executarea pedepsei accesorii.
A fost obligat inculpatul să plătească A.N.A.F. Bucureşti suma de 8.971 RON, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere până la data plăţii efective.
S-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente SC C.M. SRL.
A fost instituit sechestrul asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa prejudiciului cauzat.
S-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Registrului Comerţului Vâlcea, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
În final, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul S.M. a avut calitatea de asociat unic şi administrator al SC C.M. SRL Drăgăşani, iar principalul obiect de activitate al societăţii l-a constituit intermedierea în comerţul cu combustibil, minerale şi produse chimice pentru industrie.
Deşi a desfăşurat activităţi comerciale, aducătoare de venituri, inculpatul nu le-a declarat în vederea achitării la bugetul consolidat al statului a taxelor şi impozitelor aferente.
Astfel, în perioada 2005-2007, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiunile comerciale desfăşurate şi veniturile obţinute, iar în acelaşi timp, în mod consecutiv, deşi somat de 3 ori, a refuzat, nejustificat, să pună la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală documentele solicitate în vederea verificării acestora.
Din probele administrate, a rezultat că în anul 2005 a achiziţionat marfă în valoare totală de 37.844,92 RON de la SC A.P. SRL Bucureşti, iar pe parcursul anului 2006, a cumpărat lacuri şi diluanţi de la acelaşi furnizor, precum şi de la SC P. SRL Drăgăşani, în valoare totală de 106.223,48 RON. Şi pe parcursul anului 2007, societatea comercială administrată de inculpat s-a aprovizionat cu lacuri, grunduri şi diluanţi de la SC A.P. SRL Bucureşti, precum şi de la SC V. SRL Budeşti în valoare totală de 51.974,48 RON.
Cu toate acestea, aşa cum s-a precizat, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate nicio factură, cu intenţia vădită de a nu plăti la bugetul statului taxele şi impozitele aferente.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciidu-se că scopul acesteia poate fi atins şi fără executare, dispunându-se, astfel, suspendarea condiţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, critica vizând netemeinicia acesteia, sub aspectul aplicării unei pedepse prea severe.
Prin decizia penală nr. 28 A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 250 din 09 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1403/90/2011.
A fost obligat apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariul parţial al avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciare a reţinut următoarele:
Rezultă din probele administrate, că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie infracţiunile pentru care a fost condamnat, de altfel, recunoscute în totalitate de către acesta. Astfel, în perioada 2005-2007, inculpatul, în calitatea sa de asociat unic şi administrator al SC C.M. SRL Drăgăşani, deşi a desfăşurat activităţi comerciale de intermediere în comerţul cu combustibil, minerale şi produse chimice pentru industrie, respectiv cumpărând produse în valoare de 37.844,92 RON de la SC A.P. SRL Bucureşti, de 106.223,48 RON de la SC P. SRL Drăgăşani şi de 51.974,48 RON de la SC V. SRL Budeşti, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii facturile emrse, prejudicrind statul cu sumele datorate drept taxe şi impozite, sume în valoare totală de 8.971 RON.
S-a apreciat că şi încadrarea juridică a fost corect făcută în cele două infracţiuni în baza cărora s-a pronunţat condamnarea.
Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei, care a făcut obiectul criticii în apel, instanţa de apel a apreciat că aceasta a fost corect făcută, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, potrivit acestui text de lege, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Aceste criterii, aplicate la speţă, au îndreptăţit prima instanţă să aprecieze că finalitatea pedepsei, înscrisă în art. 52 C. pen., poate fi atinsă şi fără executare, motiv pentru care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen., suspendarea condiponată a executării pedepsei.
În final, s-a concluzionat că pedepsele aplicate, inclusiv cea rezultantă, reflectă gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite de către inculpatul-apelant. De fapt, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante şi efectului pe care acestea le-au produs asupra limitelor de pedeapsă, cu consecinţa reducerii sub limitele respective, pedepsele aplicate sunt orientate spre minimul special redus prevăzut de textele de lege incidente. În opinia instanţei de apel, a reduce în continuare pedepsele, astfel cum a solicitat apelantul, ar însemna ca ele să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în textul de lege amintit.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, motivele fiind expuse în partea introductivă a deciziei, acestea fiind încadrabile în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 15 comb. cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 45 C. pen., respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată excepţia tardivităţii recursului, pusă în discuţie de procuror, având în vedere că ziua de 14 aprilie 2012 a fost sâmbătă, iar zilele de 15, 16 şi 17 aprilie 2012 au fost zile de sărbătoare religioasă (Paştele ortodox), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 186 C. proc. pen.
Recursul inculpatului va fi însă respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
- asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 comb. cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 45 C. pen.:
Potrivit art. 45 C. pen., având denumirea marginală starea de necesitate, „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită in stare de necesitate, este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc. Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.
Examinarea acestui text de lege, prin corelare cu împrejurările la care a făcut referire apărarea („în perioada 2005-2007, inculpatul a fost împiedicat să achite impozitele datorită faptului că s-a aflat mai tot timpul în spital, cu copilul său, care are şi un grad de handicap”), dar şi cu desfăşurarea în timp a faptelor de comerţ pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, infirmă categoric existenţa unei situaţii de excepţie de natura celor prevăzute de art. 45 C. pen. Astfel, deşi a pretins că mai toată perioada de timp (circa 3 ani de zile) s-ar fi aflat în spital cu copilul său, inculpatul a fost totuşi în măsură să efectueze cu o anumită constanţă actele şi lapte de comerţ, aducătoare de venituri, ignorând însă obligaţiile legale către bugetul de stat.
- asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen.:
Conform art. 181 C. pen., „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C. pen.”
Comparând criteriile prevăzute de art. 181 C. pen. cu laptele deduse judecării şi cu împrejurările săvârşirii acestora, cu natura infracţiunii, dar şi cu datele personale ale inculpatului, astfel cum au fost menţionate anterior, şi necontestate de acesta, rezultă cu evidenţă concluzia potrivit căreia cazul de achitare prevăzut de art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. nu este incident în prezenta cauză penală.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 28/A din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşt, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2849/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2862/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
