ICCJ. Decizia nr. 2867/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2867/2012
Dosar nr. 2894/1/2012
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1772 din 18 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului-procuror, reţinând, între altele, că soluţia sa a fost confirmată şi de o hotărâre judecătorească definitivă, Decizia penală nr. 1390/R din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, neexistând nici un element obiectiv sau subiectiv al infracţiunii de abuz.
Prin rezoluţia nr. 3171/II-2/2011 din 14 noiembrie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea petentului împotriva rezoluţiei din 18 octombrie 2011, motivând pe larg cu privire la legalitatea soluţiei.
Prin Sentinţa penală nr. 115/F din 14 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.C., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 18 octombrie 2011 nr. 1772/P/2010 şi a rezoluţiei din 14 noiembrie 2011 nr. 3171/II-2/2011, date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A reţinut instanţa că prin rezoluţia nr. 11332/P/2008 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitelor P.E., A.S. şi N.G. sub aspectul infracţiunii de denunţare calomnioasă şi această soluţie a fost confirmată prin rezoluţia nr. 307/11-2/2010 din 24 februarie 2010 a primului procuror M.Z. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. A constatat instanţa că simplele nemulţumiri ale părţii în raport de soluţiile judiciare care se dovedesc, inclusiv cu ocazia judecării cauzei de faţă, legale şi temeinice, nu pot conduce la infirmarea acestora şi susţinerile petentului nu au nicio acoperire probatorie.
La data de 19 martie 2012, nemulţumit de această hotărâre, petentul D.C. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, prin motivele scrise a susţinut că formulează recurs şi împotriva încheierii din 24 februarie 2012 pronunţată în cauză prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 24 februarie 2012, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă excepţia invocată de petentul D.C.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cea de a doua condiţie care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părţi, a instanţei de judecată şi a procurorului de a putea ridica o excepţie de neconstituţionalitate.
În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituţionalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În speţă, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a) şi b) C. proc. pen. în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispoziţiile invocate nu încalcă principiile consacrate de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie şi art. 129 din Constituţia României privind dreptul la exercitarea căilor de atac, invocate de petent, astfel că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată.
Înalta Curte constată că simpla invocare de către petent a textelor de lege pretins neconstituţionale şi a nemulţumirii sale cu privire la modalitatea concretă de aplicare a acestora, fără a se oferi motive care să susţină lipsa de conformitate cu Legea Fundamentală şi totodată că motivele invocate de către petentul D.C., nu relevă existenţa unei contradicţii între textele invocate şi textele constituţionale care să facă necesară sesizarea instanţei de contencios constituţional, astfel că va respinge ca nefondat recursul declarat de petent împotriva încheierii din 24 februarie 2012.
Cu privire la recursul declarat de petent împotriva Sentinţei penale nr. 115/F din 14 martie 2012, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că "hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) din C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Înalta Curte, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, constată că recursul este inadmisibil.
Curtea de Apel Bucureşti, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Astfel, urmează a fi respins, ca nefondat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul D.C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 115/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a), b) C. proc. pen.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.C. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2865/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
