ICCJ. Decizia nr. 2882/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Re

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2882/2012

Dosar nr. 7858/86/2010

Şedinţa publică din 19 septembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 95 din 9 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7858/86/2010, Tribunalul Suceava a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor V.C., V.V. şi J.C., după cum urmează:

1. V.C., din infracţiunile de:

-·fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

-·complicitate la înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

2. V.V., din infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

3. J.C., din infracţiunea de complicitate la înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), art. 80 alin. (2) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin mijloace frauduloase.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În baza 292 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin mijloace frauduloase.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. e) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare şi 8.000 RON, amendă penală.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul J.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 8.000 RON, amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., inculpatul J.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare şi 4.000 RON, amendă penală.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. inculpaţii, în solidar, au fost obligaţi la plata sumei de 20.706 RON către partea civilă SC G.A. SA (fostă SC A. SA), reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul V.C. a fost obligat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON se va avansa în fondul Ministerului Public.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare dintre inculpaţii V.V. şi J.C. au fost obligaţi la plata sumei de 775 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON se va avansa în fondul Ministerului Public.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriu nr. 321/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus punerea în mişcare a acţiuni penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în calitate de agent de poliţie - funcţionar public în accepţiunea Codului penal - în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale unice, a întocmit şi emis procesul-verbal de contravenţie din 8 februarie 2009 pe numele J.C., în care a menţionat fapte nereale cu privire la implicarea celorlalţi doi învinuiţi într-un eveniment de trafic de rutier, care nu s-a produs la data şi în condiţiile stipulate în documentul de constatare, făcând menţiuni nereale şi în declaraţiile conducătorilor auto, prin completarea rubricilor privind avariile survenite, înscrisuri care în condiţiile în care emană de la o autoritate publică sunt înscrisuri oficiale, potrivit art. 150 alin. (2) C. pen.;

- uz de fals prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la aceeaşi dată de 8 septembrie 2009 şi în perioada imediat următoare a folosit înscrisurile oficiale falsificate - proces-verbal de contravenţie şi declaraţiile olografe ale celorlalţi doi învinuiţi, atestate ca fiind oficiale prin completare parţială şi propria semnătură - şi a eliberat alte înscrisuri - autorizaţii de reparaţii seriile AA şi BB şi Anexa 2 solicitată de firma de asigurare - atestând fapte nereale referitor la împrejurările producerii evenimentului rutier cu privire la care s-au solicitat daune;

- abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13² din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că exercitându-şi în mod necorespunzător atribuţiunile de serviciu prin întocmirea înscrisurilor cu un conţinut nereal la data de 8 februarie 2009 şi în perioada următoare, a compromis în mod grav încrederea cetăţenilor în instituţia pe care o reprezintă, generând o stare de insecuritate publică şi accentuând neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului, cauzând o tulburare însemnată al bunului mers al organului de cercetare penală din care făcea parte prin nesancţionarea unor fapte contravenţionale, favorizând obţinerea unui avantaj patrimonial constând în despăgubirile civile acordate de societatea de asigurare către V.V.;

- complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., constând în aceea că prin întocmirea înscrisurilor false şi prin completarea Anexei nr. 2 cu privire la dinamica accidentului rutier, cu date nereale, l-a ajutat pe învinuitul V.V. să obţină la data de 12 martie 2009, în mod fraudulos, repararea daunei de către societatea de asigurare, în condiţiile în care beneficia doar de asigurare RCA şi dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

2. V.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că, în complicitate cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, a menţionat în mod nereal în declaraţia tip dată pe proprie răspundere că la data de 8 februarie 2009 ar fi fost implicat într-un accident rutier;

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că deşi cunoştea că înscrisurile necesare solicitării despăgubirilor conţineau date nereale, după data de 8 februarie 2009 le-a folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv aprobarea dosarului de daune la SC A. SA Suceava;

- înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., constând în aceea că a prezentat societăţii de asigurare cu care avea încheiat un contract de asigurare RCA obligatorie, o situaţie de fapt nereală cu privire la implicarea autoturismului asigurat într-un accident rutier şi pe baza înscrisurilor false a obţinut la data de 12 martie 2009 o despăgubire în valoare de 20.706 RON, solicitare ce i-ar fi fost respinsă dacă societatea de asigurări cunoştea faptul că avarierea autoturismului s-a produs din culpa sa exclusivă, fără implicarea altor autovehicule, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

3. J.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că, în complicitate cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională a menţionat în mod nereal în declaraţia tip dată pe proprie răspundere, că la data de 8 februarie 2008 ar fi fost implicat într-un accident rutier;

- complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., constând în aceea că, prin acceptarea implicării sale într-un aşa-zis accident de circulaţie care nu s-a produs şi prin semnarea unor înscrisuri ce aveau un conţinut nereal, l-a ajutat pe V.V. să beneficieze la data de 12 martie 2009 de asigurarea de daune, acesta încasând necuvenit despăgubirea în valoare de 20.706 RON, în condiţiile în care avea doar asigurare RCA şi dauna nu era plătită dacă accidentul rutier se producea din culpa sa, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că învinuitul V.C. şi-a desfăşurat activitatea ca lucrător de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Suceava, fiind şef al Postului de poliţie I. în perioada 1 iulie 1994 - 19 august 2009 când s-a pensionat, perioadă în care a deţinut şi aviz de poliţie rutieră, fiind desemnat ca poliţist rutier prin Dispoziţia nr. 50 din 28 august 2008 emisă de I.G.P.R.

Conform fişei postului, învinuitul, agent de poliţie, se subordona conducerii I.P.J. Suceava şi Poliţiei mun. Vatra Dornei, îndrumând şi coordonând activitatea lucrătorilor din subordine, având şi următoarele îndatoriri de serviciu:

- desfăşurarea de activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor de infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni;

- supravegherea, îndrumarea şi controlul în condiţiile legii a participanţilor la traficul rutier pe drumurile judeţene şi comunale situate în zona de competenţă şi acordarea de sprijin autorităţilor locale pentru buna desfăşurare a traficului rutier, efectuarea cercetării accidentelor rutiere uşoare soldate numai cu pagube materiale;

- soluţionarea dosarelor penale cu autori cunoscuţi, precum şi a celor cu autori neidentificaţi, potrivit competenţei.

În exercitarea activităţilor specifice poliţieneşti informativ-operative prevăzute chiar în fişa postului, la data de 13 decembrie 2008 agentul principal de poliţie V.C. a întocmit un raport informativ olograf, identificat la sediul postului de poliţie de către structura D.G.A., în care a menţionat că "(…) numitul V.V. şi-a adus un S. full teren şi în seara de vineri l-ar fi accidentat în A. şi nu a anunţat accidentul".

În luna decembrie 2008, a dat dispoziţie subordonatului său, agent P.C.B. să verifice informaţia, care la foarte scurt timp i-a raportat că aceasta se confirmă.

Agentul învestit prin dispoziţia şefului său, chiar a fost contactat de cel vizat, respectiv V.V., care i-a confirmat existenţa autoturismului avariat şi l-a rugat să-l ajute în sensul de a confirma un accident rutier în care ar fi fost implicat pentru a-şi putea rezolva problema de daune la societatea de asigurări. Profitând de această solicitare, pentru a verifica informaţia, lucrătorul de poliţie judiciară a cerut să vadă autoturismul, astfel că a fost condus de cel ce-l solicitase la locuinţa lui, unde în garaj a constatat că se afla parcat un autoturism marca S. de culoare neagră, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare cu numere de Olanda, autoturism ce era foarte avariat, fiind în stare de nefuncţionare şi neputând rula, fiind distruse aproape în totalitate caroseria şi componente ale motorului.

Lucrătorul de poliţie i-a precizat învinuitului V.V. că nu-l poate ajuta, motiv pentru care acesta nici nu a vrut să-i precizeze unde a avut loc accidentul de circulaţie, spunând că nu are suficientă încredere în el.

Continuând să verifice informaţia operativă, agentul P. a aflat că într-o noapte, la începutul lunii decembrie, V.V., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului S. pe DN 17 în zona Izvor, la intrarea în localitatea Iacobeni, loc ce a fost indicat chiar şi de către conducătorul auto într-o discuţie ulterioară pe care a avut-o cu lucrătorul de poliţie.

Toate aceste informaţii au fost culese până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, lună după care lucrătorul de poliţie a fost implicat în alte activităţi poliţieneşti, însă suspectă a fost atitudinea şefului de post, V.C., care nu a mai fost interesat de rezultatele activităţii informative.

În exercitarea atribuţiunilor de serviciu de cercetare a accidentelor rutiere uşoare soldate numai cu pagube materiale, la data de 8 februarie 2009 învinuitul V.C., în calitate de agent de poliţie constatator, a confirmat prin înscrisurile pe care le-a întocmit producerea unui eveniment de trafic rutier pe DN 18, la KM 219+200 m pe ruta Ciocăneşti - Iacobeni, în care a precizat că au fost implicate autoturismele marca "S.T." cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA condus de învinuitul V.V. şi autoturismul "D.P." cu nr. de înmatriculare SV BB BBB, condus de învinuitul J.C.

La data de 12 mai 2009, D.G.A. - Serviciul Teritorial Anticorupţie Suceava - s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de agentul de poliţie V.C., care în calitate de lucrător de poliţie judiciară, încălcând cu ştiinţă atribuţiunile de serviciu, la solicitarea numitului V.V. din com. Iacobeni, jud. Suceava, a întocmit mai multe înscrisuri oficiale, atestând nereal că în cursul dimineţii de 8 februarie 2009, ora 02:10 pe DN 18, la KM 219+200 m, pe direcţia Ciocăneşti - Iacobeni s-a produs un accident de circulaţie între autovehiculul S.T. cu nr. de înmatriculare provizoriu SV AAAAAA condus de V.V. şi autoturismul marca D.P. cu nr. de înmatriculare SV BB BBB, condus de J.C. din aceeaşi localitate (…) în condiţiile în care accidentul din care a rezultat avarierea autoturismului S.T. s-a produs în noaptea de 12 decembrie 2008 la intrare în localitatea Iacobeni, pe DN 17, la km 155+500, unde conducătorul auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de parapeţii metalici şi de beton ce protejau partea carosabilă.

Pe baza mijloacelor de probă administrate s-a stabilit că locul producerii accidentului este DN 17, km 155+500, la intrare în localitatea Iacobeni, la locul numit Izvor.

Pentru stabilirea locului în care s-a produs avarierea autoturismului marca "S.T." cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA, echipa operativă condusă de către procuror şi formată din lucrători de poliţie judiciară, tehnicieni criminalişti, învinuiţii şi expertul tehnic auto desemnat, s-au deplasat în cele două locaţii şi au constatat următoarele:

A. Locul indicat în înscrisurile întocmite la Postul de poliţie Iacobeni, respectiv DN 18, la KM 219 + 200, Ciocăneşti - Iacobeni:

Învinuiţii V.C. şi V.V. au poziţionat două autoturisme dintre care unul marca "S.T.", implicat în obiectul prezentei cercetări, în zona în care susţineau că s-a produs evenimentul rutier, constatându-se următoarele:

- partea carosabilă pe direcţia Ciocăneşti - Iacobeni este prevăzută cu parapeţi de protecţie din tablă, la locul de poziţionare al autoturismului S. parapetul de tablă este deformat, curbat spre exterior;

- locul indicat de cei doi învinuiţi este situat pe DN 18, la KM 219 + 375 m;

- examinând carosabilul şi acostamentul, pe o distanţă de 50 m, având ca centru poziţia autoturismului S., nu s-au evidenţiat mijloace materiale de probă - plastic, sticlă sau tablă;

- pe sensul de deplasare Iacobeni - Ciocăneşti nu a fost identificat niciun loc de impact în malul neamenajat, acoperit cu vegetaţie - iarbă;

Pe segmentul de drum cercetat se circulă pe două sensuri, suprafaţa carosabilă este din covor asfaltic, în stare bună, prezentând pe mijloc marcaj longitudinal, discontinuu, iar cu 200 m înainte de locul indicat este curbă dublă la stânga, semnalizată corespunzător.

B. Locul indicat de structura anticorupţie ca fiind cel în care s-a produs evenimentul rutier - DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni:

Învinuiţii au refuzat să însoţească echipa operativă la cercetarea celei de-a doua locaţii posibile de impact.

Echipa operativă a constatat că pe DN 17, la KM 155+500 m pe direcţia Vatra Dornei - Iacobeni, partea stângă a carosabilului este protejată cu parapeţi de protecţie din tablă, pe suporţi metalici, iar partea dreaptă are amenajat un şanţ de scurgere a apelor pluviale şi fixare a malurilor, evidenţiindu-se următoarele:

- pe partea stângă, ultimul parapet de protecţie este îndoit spre exterior şi stâlpul metalic de fixare este dislocat din suportul betonat, pe bara de protecţie fiind vizibile urme de culoare neagră, cu aspect de plastic, care au fost fixate şi ridicate de tehnicianul criminalist;

- după parapetul de protecţie terenul devine abrupt, în zonă fiind identificate următoarele mijloace materiale de probă:

fragmente din plastic de culoare neagră (plicul nr. 5);

fragment din corpul unei oglinzi a lămpii de semnalizare (plicul nr. 6);

fragmente din plastic transparent (plicul nr. 7).

Deşi nu au participat la cercetarea acestei locaţii, învinuiţii, cu ocazia redactării procesului-verbal, au precizat că în acea porţiune de drum nu s-au turnat betoane, fiind aplicat doar cel de-al doilea strat de bitum, ceea ce a permis ca locul accidentului să nu fie modificat, astfel că cercetarea la faţa locului a putut evidenţia şi identifica mijloacele materiale de probă - fragmente din caroseria autoturismului marca S.

Stabilirea cu certitudine a locului în care s-a produs accidentul rutier s-a făcut pe baza următoarelor mijloace de probă:

Examinarea autoturismului marca S.T. şi compararea cu mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării locaţiei, DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni, astfel:

- oglinda lampă semnalizare stânga faţă este identică cu fragmentul identificat şi ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului;

- fragmentul din plastic transparent este identic cu colţul din dreapta al farului dreapta-faţă al autoturismului.

Examinarea criminalistică a mijloacelor de probă ridicate din locaţia DN 17, la KM 155+500 m, Vatra Dornei - Iacobeni, astfel:

- fragmentul din plastic de culoare neagră prezintă inscripţia: 1MO 807155 A, MADE IN SPAIN, PP, EPDM T 10, NP3, 14, 7443 şi sigla S.;

- fragmentul din plastic de culoare neagră prezintă inscripţia: 1MO 853665 C, MADE IN SPAIN, ASA, DNI, 14884 SG4, DYNAMITMOBEL şi sigla S., ce prezintă forma şi desenul suportului lămpii de ceaţă din bara de protecţie partea dreaptă faţă;

- fragmentul dintr-o carcasă de far din plastic de culoare neagră cu geam de protecţie transparent cu inscripţia: W5W, VALEO, MADE IN SPAIN, HOUSING PP-T40-LENS PC şi 5165, 5466, E9, specific mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma şi desenul suportului ansamblului farurilor şi semnalizării de pe partea dreaptă-faţă;

- fragmente de plastic de culoare roşie în care este încastrată o bucată de plastic transparent, specifice mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma şi desenul geamului de protecţie al lămpii de semnalizare stânga spate, fixat în aripa de pe aceeaşi parte şi în partea stângă a capotei portbagajului autoturismului;

- fragment din plastic transparent, specific mărcii de autoturism S.T., ce prezintă forma şi desenul suportului ansamblului farurilor şi semnalizării de pe partea stângă faţă, partea dinspre grila de răcire a motorului, colţul superior;

- elemente de subansamblu electric auto.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că datorită faptului că în această locaţie s-au găsit foarte multe fragmente de piese provenite de la un autoturism S.T., de aceeaşi construcţie cu autoturismul în cauză şi că toate fragmentele găsite provin doar de la acele repere care sunt avariate şi la autoturismul S.T. cu numărul de circulaţie provizoriu SV AAAAAA, conduc la concluzia că aceasta este locaţia reală a producerii accidentului.

De asemenea, s-au înlăturat susţinerilor învinuiţilor cu privire la locul producerii accidentului rutier pe DN 18 la km 219+200 m, având în vedere că locaţia indicată de către învinuiţi şi precizată în documentele oficiale întocmite de lucrătorul de poliţie nu era cea reală, susţinerile acestora fiind înlăturate de următoarele argumente şi mijloace de probă:

- cu ocazia cercetării la faţa locului nu au fost identificate mijloace materiale de probă, care în mod obiectiv ar fi trebuit să existe la locul impactului datorită multiplelor şi profundelor avarii ale celor două autoturisme;

- martora R.G.L. propusă de către învinuitul V.C. arată că într-adevăr în cursul lunii februarie 2009 a sesizat un eveniment rutier pe DN 18, pe porţiunea Ciocăneşti - Iacobeni, însă declară pe propria răspundere că "în accidentul perceput de mine dacă s-ar fi produs avariile văzute în planşele foto, cu siguranţă altele ar fi fost poziţiile autovehiculelor şi cu siguranţă aş fi văzut şi alte distrugeri în zonă, respectiv parapetul de protecţie din tablă şi altele ar fi fost urmele pe carosabil ale impactului (…) şi că nu am sesizat avarii la ambele autovehicule, autoturismul D.P. părea întreg" şi că după părerea sa, "dacă accidentul s-ar fi produs în acel loc, impactul ar fi fost vizibil pe carosabil", precizând totodată că "la acea dată nu era zăpadă, carosabilul era uscat şi era ceaţă";

- celelalte probe testimoniale au confirmat bănuiala legitimă iniţială că accidentul rutier s-a produs din culpa lui V.V. şi a fost implicat doar autoturismul său;

- raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că dinamica producerii accidentului rutier în condiţiile descrise în actul constatator şi în declaraţiile celor doi conducători auto nu este reală.

În vederea stabilirii cu certitudine a locului în care s-a produs accidentul, parchetul a verificat susţinerile învinuiţilor cu privire la existenţa impactului dintre cele două autovehicule.

Raportul de expertiză tehnică judiciară ce a avut la bază întreg materialul de urmărire penală, dar şi fotografiile făcute de societatea de asigurări cu ocazia întocmirii dosarului de daune, a concluzionat că:

- deformaţiile caroseriei autoturismului marca S.T. prin multitudinea şi profunzimea lor şi prin locul de dispunere nu confirmă impactul dintre acesta şi autoturismul marca "D.P." cu nr. de înmatriculare SV BB BBB;

- dacă între cele două autovehicule ar fi avut loc un impact, autovehiculele ar fi trebuit să se rotească aproximativ 400 grade pentru a ajunge în poziţiile finale indicate de învinuiţi cu ocazia experimentului judiciar, ceea ce este imposibil ţinând cont de unghiul de incidenţă dintre cele două autovehicule din momentul impactului care a fost mic;

- dacă ar fi fost impact, pentru a se realiza rotaţia de 400 grade, autoturismul S. ar fi trebuit să fie lovit perpendicular pe axa longitudinală şi în acest caz:

deformaţiile ar fi fost cu totul diferite la ambele autovehicule;

autoutilitara nu mai putea efectua rotaţia şi, în consecinţă, nu mai putea ajunge în poziţia finală indicată;

- deformaţiile autoutilitarei D.P. nu s-au produs ca urmare a contactului cu autoturismul S.

De asemenea, s-au stabilit dinamica şi mecanismul producerii avariilor autoturismului marca "S.T."

Toate mijloacele de probă administrate în cauză au stabilit cu certitudine că evenimentul de trafic rutier în care a fost avariat autoturismul marca S.T. cu nr. de înmatriculare SV AAAAAA s-a produs pe DN 17, la KM 155+500 pe direcţia Vatra Dornei - Iacobeni şi a avut următoarea dinamică:

Conducătorul auto V.V. circula la volanul autoturismului S.T. cu nr. de circulaţie provizoriu SV AAAAAA pe DN 17 din direcţia Vatra Dornei - Iacobeni şi când a ajuns în zona KM 155 + 500 m într-o curbă uşoară la stânga, datorită neadaptării vitezei de circulaţie la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, în curbă şi în pantă, a pierdut controlul direcţiei autoturismului, care s-a deplasat spre dreapta şi a lovit cu colţul din dreapta-faţă parapetul din beton aflat pe partea dreaptă a părţii carosabile.

În urma contactului iniţial cu zidul, autoturismul capătă o mişcare de rotaţie spre stânga, atinge uşor şi cu partea din dreapta spate zidul, moment în care se produc zgârieturile de pe aripa dreapta-spate şi colţul din dreapta al barei de protecţie spate, după care autoturismul se deplasează oblic spre stânga-faţă, trecând peste partea carosabilă şi lovind cu colţul din stânga-faţă parapetul metalic aflat pe cealaltă parte, unde se şi opreşte.

Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că deformaţiile autoturismului S.T. identificate pe baza planşelor foto se coroborează perfect cu dinamica accidentului prezentat la punctul B din expertiză, respectiv locaţia DN 17 la KM 155+500 m pe direcţia Vatra Dornei - Iacobeni.

În concluziile sale, parchetul a făcut referire la răspunderea penală a învinuiţilor V.C., V.V. şi J.C., care prin schimbarea locului real al evenimentului rutier în care a fost implicat doar autoturismul marca S.T., cu numărul provizoriu de înmatriculare SV AAAAAA şi menţionarea în înscrisurile oficiale întocmite şi în declaraţiile olografe a unei alte dinamici de producere a avariilor, au urmărit încasarea daunelor de la firma de asigurări, intenţie infracţională ce a avut drept urmare decontarea de către SC G.A., fostă SC A. SA, a tuturor cheltuielilor de reparaţie ale acestui autoturism în valoare totală de 20.706 RON.

Astfel, activitatea infracţională a celor trei învinuiţi a fost determinată de faptul că autoturismul familiei V. avea doar asigurare obligatorie RCA şi dacă ar fi fost implicat singur într-un eveniment de trafic rutier, fără culpa altei persoane, conducător de autovehicul, nu ar fi beneficiat de despăgubiri.

Pentru această motivaţie şi urmărind acest scop fraudulos, învinuiţii, conducători auto, şi-au corelat declaraţiile, iar învinuitul agent constatator a întocmit înscrisurile oficiale din care rezulta culpa exclusivă în producerea accidentului rutier a învinuitului J.C., astfel că cererea de despăgubire a fost soluţionată favorabil.

Faţă de infracţiunile care au fost reţinute în sarcina acestora, inculpaţii au avut următoarea poziţie procesuală:

Învinuitul V.C. - agentul de poliţie în declaraţia olografă şi cu ocazia audierii a precizat că în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a avut informaţia în sensul că V.V. ar fi avariat autoturismul S. pe traseul Vatra Dornei - Iacobeni - susţinere confirmată şi de înscrisurile aflate la dosar şi că a investigat accidentul rutier din noaptea de 7/8 februarie 2009, anunţat telefonic, în care ar fi fost implicaţi V.V. şi J.C.

Învinuitul a susţinut că a făcut investigaţii complete cu privire la acel accident rutier, prin prezenţa sa chiar la locul impactului, şi după ce s-a convins de realitatea accidentului, a întocmit înscrisurile necesare prevăzute de lege.

Acesta a precizat că la locul impactului, pe carosabil, ar fi fost foarte multe cioburi şi urme de antigel şi ulei, declarând că în momentul cercetării la faţa locului a sesizat-o în trafic şi pe martora R.G. din localitatea Ciocăneşti, menţionând totodată pe propria răspundere că "eu cu cei doi eram în relaţii de duşmănie (…) întrucât l-am cercetat anterior pe V.V." şi că "acesta nu m-a sunat în perioada premergătoare accidentului (…) o lună sau mai mult (…) primul telefon primindu-l de la el în jurul orelor 02:00, 02:10", nerecunoscând implicarea sa în activitatea infracţională.

Învinuitul V.V. a recunoscut că a folosit autoturismul marca S.T. şi a declarat că a fost implicat doar în accidentul descris în documentele întocmite de agentul de poliţie, respectiv pe DN 18, pe direcţia Ciocăneşti - Iacobeni, pe un carosabil îngheţat şi alunecos, după impactul produs cu autoturismul marca D.P. condus de J.C.

De asemenea, a precizat că după momentul impactului, prin zonă a circulat doar un autocamion TIR, fără însă a putea indica elemente de identificare ale acestuia, susţinând că după accident i-a contactat telefonic pe agentul de poliţie şi pe soţia sa, nerecunoscând activitatea sa infracţională.

Învinuitul J.C. a susţinut că a fost implicat în accidentul rutier menţionat în înscrisurile oficiale, furnizând însă detalii în totală contradicţie cu ceilalţi învinuiţi în sensul că autovehicul S. "a fost proiectat în balustrada de pe marginea drumului" şi că "din momentul impactului şi până la finalizarea verificărilor organelor de poliţie nu ne-am întâlnit cu nicio altă persoană şi nici nu a participat nimeni la verificările efectuate de lucrătorul de poliţie", "cu V.V. nu mă aflu în relaţii bune. M-am certat cu acesta în urmă cu 1 - 2 ani (…) nu sunt prieten cu familia V., nu ne vizităm şi nici nu comunicăm şi am avut numărul lui de telefon mobil doar în perioada în care s-a produs accidentul".

Din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că toţi cei trei învinuiţi şi-au corelat conţinutul declaraţiilor date cu privire la aspectele principale ale producerii evenimentului rutier, existând contradicţii flagrante cu privire la dinamica producerii acestuia sau alte elemente ce ar fi trebuit să fie reţinute dacă ar fi fost implicaţi în evenimentul rutier sau dacă ar fi investigat, în cazul agentului de poliţie, accidentul rutier.

Conţinutul declaraţiilor învinuiţilor susţine corelarea lor în scopul sustragerii lor de la răspundere penală, astfel: toţi cei trei învinuiţi susţin că accidentul rutier s-a produs pe data de 8 februarie 2009 pe DN 18 la km 219+200 m şi că a avut loc un impact între autoturismele marca "S.T." şi "D.P.", deşi inexistenţa urmelor materiale de probă din locaţia indicată şi concluziile expertizei tehnice judiciare exclud şi locul şi existenţa impactului dintre cele două autovehicule; învinuiţii susţin că la data aşa-zisului accident rutier carosabilul era îngheţat şi alunecos, deşi chiar martora indicată de V.C. precizează că la data când ea a sesizat un eveniment rutier carosabilul nu era acoperit cu zăpadă, era uscat, fiind doar ceaţă; ambii învinuiţi conducători auto susţin că impactul a fost foarte puternic, ceea ce a determinat rotirea autovehiculelor şi oprirea autovehiculului marca S. în parapetul de protecţie, relatare ce se regăseşte şi în declaraţia agentului constatator, deşi în zona indicată parapetul de protecţie nu este deformat, iar expertiza tehnică - judiciară exclude un astfel de mecanism de producere a avariilor caroseriei autoturismului, dar şi o astfel de dinamică al unui eventual impact; toţi învinuiţii susţin că nu se aflau în relaţii apropiate, că nu au comunicat în perioada premergătoare accidentului, invocând chiar relaţii de duşmănie, deşi harta relaţională a comunicaţiilor telefonice dintre aceştia relevă o intensă comunicare în perioada premergătoare accidentului - convorbiri telefonice, beep-uri şi SMS-uri.

Din declaraţiile învinuiţilor au reieşit şi menţiuni contradictorii, deoarece dacă, într-adevăr, cei doi învinuiţi, conducători auto, ar fi fost parte la producerea accidentului rutier şi dacă învinuitul, agent constatator, ar fi investigat acel presupus accident, ar fi trebuit să poată relata toate elementele şi momentele derulării faptelor şi investigaţiilor. Urmărirea penală a evidenţiat contradicţii flagrante în relatarea acestora, după cum urmează:

Sesizarea organelor de poliţie:

Învinuitul V.C.: "în jurul orelor 02:10 am fost contactat telefonic de V.V. din localitatea Iacobeni, care m-a anunţat că a fost implicat într-un accident rutier pe DN 18 spre Ciocăneşti, precizându-mi că în accident a fost implicată şi o D.P. condusă de J.C.".

Învinuitul V.V.: "l-am sunat direct pe agentul V.C. care era de serviciu (…) şi pe soţia mea".

Învinuitul J.C.: "la scurt timp după impact domnul V. a sunat cred că la Postul de poliţie Iacobeni".

Prezenţa în trafic a altor autoturisme şi persoane:

Învinuitul V.C.: "îmi reamintesc că în momentul în care investigam locul accidentului prin zonă a trecut un autoturism cred marca F. condus de R.G. din Ciocăneşti".

Învinuitul V.V.: "În perioada imediat după accident au trecut un autoturism şi un TIR, şoferul TIR-ului întrebându-mă dacă sunt bine", deşi în declaraţia olografă a precizat doar de autocamionul TIR.

Învinuitul J.C.: "precizez pe propria-mi răspundere că pe toată durata, din momentul impactului şi până la finalizarea verificării organelor de poliţie, nu ne-am întâlnit cu nicio altă persoană şi nici nu a participat nimeni la verificările efectuate de lucrătorul de poliţie".

Dacă accidentul menţionat în înscrisurile oficiale ar fi avut loc, toţi participanţii ar fi trebuit să reţină prezenţa în zonă a altor autovehicule sau a altor persoane, însă susţinerile lor sunt total contradictorii, fiind evidenţiată o încercare de corelare a declaraţiilor învinuiţilor V.V. şi V.C., ultimul propunând în apărarea sa pe martora R.G., care însă nu confirmă existenţa accidentului rutier invocat de către învinuit.

Mecanismul producerii accidentului şi avariile suferite:

Învinuitul V.C. a susţinut existenţa multiplelor urme materiale de probă, care însă nu au putut fi identificate cu ocazia cercetării la faţa locului, susţinând totodată şi un impact puternic dintre cele două autoturisme, aspect exclus ştiinţific de expertiza tehnică judiciară şi de lipsa urmărilor obiective ce s-ar fi produs dacă impactul ar fi avut loc:

- parapetul de protecţie este intact;

- malul de protecţie nu evidenţiază urme de impact.

Învinuitul V.V. a susţinut că autoturismul pe care el l-a condus s-a rotit pe carosabil şi a ajuns în parapeţii metalici de pe marginea drumului având avariat autoturismul în partea faţă şi spate, fără nicio avarie pe părţile laterale, deşi parapeţii de protecţie nu evidenţiază existenţa impactului, iar expertiza tehnico-ştiinţifică şi investigaţiile firmei de asigurare susţin existenţa avariilor la autoturismul marca S. şi pe părţile laterale, chiar învinuitul în declaraţia olografă menţionând astfel de avarii:

- aripă stânga spate îndoită;

- aripă dreapta zgâriată;

- aripi şi semiaripi îndoite.

Învinuitul J.C. a precizat că autoturismul S. a fost proiectat în balustrada de pe marginea drumului - care nu evidenţiază acest impact - şi că au suferit avarii doar "colţurile stânga şi dreapta-faţă ale maşinii şi avea distruse triplele spate", declarând că "doar aceste avarii le-am sesizat în momentul accidentului".

Investigaţiile la faţa locului:

Învinuitul V.C.: toate constatările efectuate la faţa locului le-am menţionat într-un carneţel pe baza cărora am completat în partea de sus formularul de declaraţii tip.

Învinuitul V.V.: nu precizează nimic cu privire la menţiunile sau cercetările efectuate la faţa locului de către agentul de poliţie.

Învinuitul J.C.: "nu am văzut ca poliţistul să fi făcut poze sau să fi notat ceva cu privire la avariile autoturismului".

Au fost reţinute următoarele menţiuni nereale ale învinuiţilor:

Învinuitul V.C.: "eu mă aflam în relaţii de duşmănie cu V.V., întrucât l-am cercetat anterior pentru alte fapte (…) acesta nu m-a sunat în perioada premergătoare accidentului", deşi fluxul informaţional stabilit pe baza listing-urilor telefonice a identificat 5 apeluri între postul telefonic 07XXXXXXXX utilizator V.V. şi 07YYYYYYYY titular V.C., efectuate în intervalul 7 februarie 2009, orele 14:33 - 8 februarie 2009, orele 01:52.

Învinuitul V.V.: a susţinut că imediat după producerea accidentului l-a contactat pe agentul de poliţie şi pe soţia sa, deşi fluxul informaţional stabilit pe baza listing-urilor telefonice nu confirmă apelul sau convorbirea cu soţia sa. Susţinerile cu privire la apelarea şi solicitarea sprijinului soţiei învinuitului este una din afirmaţiile nereale, dar corelate ale celor trei învinuiţi, care încercau să dea astfel veridicitate susţinerilor lor.

Învinuitul J.C.: "cu V.V. nu mă aflu în relaţii bune. M-am certat cu acesta în urmă cu 1 - 2 ani (…) nu sunt prieten cu familia V., nu ne vizităm şi nici nu comunicăm şi am avut numărul lui de telefon mobil doar în perioada când s-a produs accidentul", deşi fluxul informaţional stabilit pe baza listing-urilor telefonice a identificat 4 apeluri între posturile telefonice 07XXXXXXXX şi 07ZZZZZZZZ, utilizator V.V. şi 07CCCCCCCC utilizat conform propriei declaraţii de J.C. şi 2 SMS-uri, efectuate în intervalul 6 februarie 2009, orele 10:45 - 8 februarie 2009, orele 01:17.

Faţă de cele mai sus arătate, parchetul a reţinut următoarele concluzii cu privire la vinovăţia învinuiţilor:

- toţi cei trei învinuiţi susţin producerea unui eveniment de trafic rutier la aceeaşi dată şi în acelaşi loc cu impact între două autovehicule, în condiţiile în care probele ştiinţifice, mijloacele materiale de probă şi probele testimoniale confirmă producerea accidentului rutier la altă dată şi în alt loc, cu implicarea doar a autoturismului marca S.T., produs din culpa exclusivă a propriului conducător auto;

- deşi învinuitul V.C., agent de poliţie, avea informaţii cu privire la implicarea învinuitului V.V. într-un accident rutier nedeclarat fără să facă o minimă verificare, pe timp de noapte, într-un timp foarte scurt, a întocmit toate documentele necesare, aparent legale, pentru ca acesta să poată beneficia de despăgubiri de reparaţii din partea unei firme de asigurări;

- învinuiţii, în perioada premergătoare accidentului simulat au comunicat telefonic, coordonarea fiind făcută de învinuitul V.V., care a ţinut legătura şi cu agentul de poliţie, dar şi cu învinuitul J.C., pentru a se putea corela cu privire la întocmirea documentelor constatatoare şi invocarea unui eveniment rutier care să-i fi permis despăgubirea auto. Învinuiţii au comunicat telefonic în a doua jumătate a zilei de 7 februarie 2009 pentru a se corela în acţiunile pe care urmau să le întreprindă, relevante fiind în acest sens şi cele trei convorbiri telefonice purtate între V.V. şi V.C. între orele 23:49 - 01:52, după ce în prealabil purtase convorbiri telefonice şi cu J.C.

Perioada scurtă de timp în care s-au purtat cele trei convorbiri telefonice între V.V. şi V.C. exclude folosirea telefonului mobil de către alte persoane din familia V., acesta declarând că în acea perioadă se afla singur pe raza com. Ciocăneşti.

- toţi cei trei învinuiţi şi-au corelat declaraţiile cu privire la elementele principale ale presupusului accident rutier, însă au apărut mari contradicţii atunci când li s-au solicitat elemente de detaliu ale acelui eveniment;

- probele ştiinţifice şi toate probele testimoniale administrate în cauză confirmă faptul că agentul constatator cunoştea realitatea în care s-a produs avarierea autoturismului marca S.T. şi cu toate acestea, a întocmit documente oficiale în care atesta o altă situaţie de fapt, cu intenţia clară de a-l favoriza şi ajuta pe învinuitul V.V. să obţină în mod ilegal despăgubiri de la societatea de asigurare;

- aceleaşi probe testimoniale confirmă preocuparea învinuitului V.V. de a beneficia în mod fraudulos de despăgubiri de la societatea de asigurări, ceea ce furnizează indicii temeinice cu privire la motivaţiile pe care le-au avut cei trei învinuiţi în demersul lor infracţional de a evoca o stare de fapt nereală cu privire la producerea evenimentului rutier, care a şi determinat aprobarea daunei;

- învinuiţii au înstrăinat imediat după accident, beneficiind de calitatea de angajat a numitului J.C. la o firmă de colectare a deşeurilor feroase, autoturismul marca D.P., pentru a face imposibilă examinarea acestuia, cunoscând că nu a fost implicat în evenimentul rutier evocat (la data de - 7 martie 2009);

- dacă accidentul invocat ar fi avut loc şi dacă autoturismele ar fi fost lăsate în poziţiile în care s-au oprit după impact, circulaţia pe DN 18 ar fi fost blocată.

Acest aspect a fost ignorat de către învinuiţi, ei corelându-şi declaraţiile în sensul că autoturismele au fost lăsate în poziţiile de după impact până când au fost ridicate la o perioadă destul de mare după momentul presupusului accident;

- cercetarea locului faptei şi celelalte activităţi specific poliţieneşti, inclusiv folosirea fiolelor alcoolscop au fost efectuate în lipsa vreunei persoane, ceea ce relevă atitudinea favorizantă infracţional din partea lucrătorului de poliţie.

Pentru a da relevanţă juridică proceselor-verbale de folosire a fiolelor alcoolscop, agentul de poliţie l-a menţionat ca martor pe T.I., însă când a sesizat că acesta nu a semnat înscrisul s-a apărat susţinând că, în general, folosea acea persoană ca martor asistent, însă în acea noapte nu a fost de găsit;

- relevantă este şi atitudinea pe care a avut-o agentul constatator, care după iniţierea anchetei penale s-a pensionat pe caz medical, încercând astfel să beneficieze de drepturile şi privilegiile pe care le au funcţionarii publici retraşi din activitate, din motive neimputabile.

Infracţiunile reţinute în sarcina celor trei învinuiţi au fost probate prin:

- înscrisuri;

- mijloace materiale de probă;

- procese-verbale de examinare criminalistică;

- încheierea de şedinţă şi autorizarea instanţei de judecată;

- proces-verbal de efectuare de acte procedurale;

- harta relaţională a convorbirilor telefonice dintre învinuiţi şi listing-urile telefonice;

- proces-verbal de cercetare la faţa locului şi imagini video;

- planşe foto şi schiţa cercetărilor la faţa locului;

- raport de expertiză tehnică judiciară;

- declaraţiile martorilor B.M., P.C.B., T.I., R.C.S., R.G.L., coroborate cu declaraţiile învinuiţilor J.C., V.V., V.C. şi celelalte acte aflate la dosar.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii B.M., P.C.B., R.C.S., T.I., C.V., R.G.L. şi A.V., precum şi inculpaţii V.V., V.C. şi J.C.

Partea vătămată G.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.706 RON.

Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu a fost pe deplin dovedită.

Astfel, soţia inculpatului V.V., numita V.M., a încheiat la data de 7 octombrie 2008 o poliţă de asigurare RCA, cu O.G.A. SA. Obiectul asigurării l-a constituit autoturismul marca S.T., neînmatriculat în România, având însă numărul de identificare D, iar perioada de valabilitate a asigurării a fost intervalul 10 octombrie 2008 - 9 aprilie 2009. Autoturismul a fost înmatriculat provizoriu cu nr. SV AAAAAA, având drept de circulaţie în perioada 20 ianuarie 2009 - 18 februarie 2009.

La data de 12 mai 2009, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul V.V. ar fi fost implicat într-un accident în noaptea de 11/12 decembrie 2008, cu autoturismul S.T. indicat mai sus, accident ce nu a fost semnalat organelor de poliţie şi care s-a soldat cu avarierea severă a maşinii. De asemenea, în continuarea sesizării s-a reţinut că cei trei inculpaţi din prezenta cauză s-au înţeles în vederea fraudării SC A. SA - Sucursala Suceava prin aceea că au "înscenat" existenţa unui accident între autoturismul inculpatului V. şi cel al inculpatului J. (D.P. cu nr. SV BB BBB), accident consemnat ca atare în înscrisuri oficiale de către inculpatul V.C. în calitate de agent de poliţie. Întrucât inculpatul J. beneficia de asigurare RCA şi ar fi fost vinovat de producerea accidentului, societatea de asigurare urma a achita contravaloarea reparaţiilor autoturismului inculpatului V.V.

În sprijinul celor reţinute, organele de poliţie au invocat existenţa unui raport olograf al inculpatului V.C. datat 13 decembrie 2008 şi care făcea referire la accidentul inculpatului V.V. din noaptea de 11/12 decembrie 2008, precum şi imposibilitatea agentului de poliţie de a efectua constatarea accidentului în data de 7/8 februarie 2009 întrucât ar fi fost implicat într-o patrulă mixtă cu agentul C.S., iar în raportul întocmit a menţionat că nu ar fi aplicat sancţiuni contravenţionale. Niciuna dintre aceste susţineri ale organului de cercetare penală n a fost valorificată probator prin administrarea mijloacelor de probă specifice (înscrisuri, martori sau expertize), astfel că tribunalul nu a reţinut aceste împrejurări. Totuşi, inculpatul V.C. a recunoscut în mod constant, prin declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, că a deţinut o asemenea informaţie - care însă nu s-a confirmat.

Însă, din declaraţia martorului P.C.B. a rezultat că acesta, în calitate de ajutor al şefului de post din com. I. (respectiv al inculpatului V.C.), a fost desemnat de către inculpat, în luna decembrie 2008, să efectueze verificări referitor la presupusul accident în care a fost implicat inculpatul V.V. cu autoturismul marca S.T. Martorul a susţinut în mod constant că inculpatul V.V. i-a arătat autoturismul şi că acesta prezenta numeroase avarii, iar din informaţiile obţinute în plan local a rezultat că locul accidentului a fost DN 17, zona Izvor, km 155+250 m. Aceste informaţii au fost comunicate de către martor inculpatului V.C., iar inculpatul V.V. i-a solicitat în mod repetat martorului să-l ajute în vederea reparării autoturismului pe o poliţă de asigurare.

În faţa tribunalului, martorul a revenit asupra afirmaţiilor referitoare la identificarea locului accidentului şi la existenţa vreunei solicitări a inculpatului V.V. de a fi ajutat la repararea maşinii pe o poliţă de asigurare. Ambele împrejurări au relevanţă redusă în valoarea probatorie a declaraţiei martorului şi nu conţin contradicţii ce nu pot fi explicate prin curgerea unui interval de timp relativ mare între cele două audieri. Referitor la locul accidentului, tribunalul a reţinut că acesta a fost stabilit de către organele de urmărire penală în baza examinării fragmentelor de metal şi sticlă din râpa aflată în continuarea barei de protecţie metalică a drumului DN 17 în zona numită "la Izvor", coroborate apoi cu celelalte mijloace de probă (expertiză, declaraţii martor T.I. etc.). De asemenea, chiar în faţa tribunalului, martorul a indicat că inculpatul i-a solicitat obţinerea unei autorizaţii de reparaţie, lucru pe care l-a refuzat întrucât avariile constatate nu corespundeau cu dinamica accidentului prezentată de inculpatul V.V.

De altfel, esenţială în cuprinsul declaraţiei martorului este descrierea suficient de detaliată a avariilor pe care le-a constatat la autoturismul inculpatului V.V. şi care corespund cu cele reţinute în dosarul de daune al părţii civile, precum şi împrejurarea că existenţa unor informaţii referitoare la accidentul acestui inculpat, din luna decembrie 2008, a fost confirmată de inculpatul V.C. în declaraţiile sale.

Referitor la consemnarea în scris de către martor a verificărilor efectuate, declaraţia acestuia nu este contradictorie, în condiţiile în care nici în cursul urmăririi penale nu s-a făcut o astfel de susţinere. Martorul a indicat doar că a introdus în mapa operativă informaţia primită de la şeful său (inculpatul V.C.) - probabil este vorba de un înscris de natura celui indicat de către organele de cercetare şi în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu. De altfel, deşi acest înscris nu a fost depus la dosarul cauzei, existenţa sa este confirmată chiar prin declaraţia inculpatului V.C. În niciun moment martorul nu a susţinut că ar fi consemnat în scris rezultatul verificărilor efectuate personal.

Declaraţia martorului P. se coroborează cu declaraţia martorului T.I., dată în cursul urmăririi penale, asupra căreia acest din urmă martor a revenit în mod inexplicabil în cursul cercetării judecătoreşti.

Înainte însă de a proceda la analiza acestor două declaraţii, tribunalul a reţinut că evaluarea declaraţiilor contradictorii ale unui martor sau părţi trebuie făcută din perspectiva principiilor promovate constant atât de către jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în interpretarea art. 62 şi 63 C. proc. pen.), cât şi de către jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în garantarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6). Sub primul aspect tribunalul a reţinut că în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de către instanţă în ansamblul lor, iar dispoziţiile art. 62 impun obligaţia lămuririi cauzei pe bază de probe, sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului. Aceasta înseamnă că tribunalul poate să reţină numai o parte a probelor ca fiind expresia realităţii, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului. Principiul liberei aprecieri a probelor (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.) lasă instanţei de judecată libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate (Dp. 4835/2004, Dp. 71/2003, Dp. 1975/2005, Dp. 1660/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Aceleaşi concluzii se desprind şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Exigenţele unui proces echitabil presupun sub acest aspect, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înţeles ca o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţia dată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declaraţiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii, făcute de către acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

Criteriul esenţial în baza căruia instanţa de fond a reţinut ca fiind corespunzătoare adevărului o anumită declaraţie este reprezentat în primul rând de coroborarea acesteia cu mijloacele materiale de probă administrate în cauză. În speţă, tribunalul a reţinut identificarea de urme ale accidentului la locaţia indicată prin rechizitoriu şi absenţa acestora de la locaţia indicată de către inculpaţi, concluziile raportului de expertiză referitoare la avariile ce s-ar fi produs în cadrul unui accident cu dinamica indicată de către inculpaţi şi existenţa unor convorbiri telefonice între inculpaţi înainte de momentul presupusului accident (convorbiri negate de aceştia).

În ceea ce priveşte declaraţia numitului T.I., tribunalul a reţinut că declaraţia dată în cursul urmăririi penale este corespunzătoare adevărului. În primul rând, martorul nu a indicat un motiv pertinent în ceea ce priveşte susţinerile diametral opuse prezentate în faţa instanţei, iar declaraţia din cursul urmăririi penale se coroborează că cea a martorului P., cu mijloacele materiale de probă administrate şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală. De asemenea, tribunalul a reţinut şi afirmaţia martorului în sensul că după momentul primei audieri în cauză (declaraţia olografă din 11 mai 2009) ar fi fost abordat de către inculpatul V.C. care i-a reproşat că nu a vorbit cu el înainte de a da declaraţie.

Aceleaşi consideraţii ca şi în cazul declaraţiei martorului T. au fost reţinute şi în ceea ce priveşte depoziţia martorului R.C.S., deşi depoziţia acestuia este nu doar una indirectă, ci chiar una ce are la bază zvonul public, neputând fi luată în considerare de instanţă.

Însă existenţa accidentului din luna decembrie 2008 nu este confirmată doar de probatoriul testimonial administrat, ci mai ales de mijloacele materiale de probă şi de concluziile raportului de expertiză tehnică.

Sigur că intervalul de timp între datele presupuse ale accidentului (decembrie 2008, respectiv februarie 2009) şi data efectuării cercetărilor la faţa locului (mai - iulie 2009) este relativ mare, iar obiectele identificate nu sunt individual determinate ci de gen (putând proveni de la orice maşină de tipul, marca şi culoarea autoturismului inculpatului), însă trebuie observat că bunurile au fost depistate în râpa din aproprierea carosabilului şi nu pe acesta (în consecinţă şansele de păstrare sunt mai mari), iar pe de altă parte (aspect de o importanţă deosebită) la locul indicat de către inculpaţi nu au fost identificate niciun fel de urme.

În continuare, tribunalul a reţinut că valoarea probatorie ridicată a raportului de expertiză nu este dată de mijloacele materiale identificate într-adevăr după aproximativ 6 luni (şi a căror relevanţă este în esenţă cea a unor probe indirecte), cât de concluziile expertului referitoare la dinamica producerii şi avariile posibile ce ar fi rezultat. Expertul a concluzionat fără echivoc că dinamica producerii accidentului rutier, în condiţiile descrise în actul constatator şi în declaraţiile celor doi conducători auto, pe DN 18 la km 219+200 nu este reală. De asemenea, tribunalul a constatat că aceste menţiuni referitoare la dinamica accidentului nu au fost practic contestate de către inculpaţi (care însă au contrazis pe larg susţinerile organului de urmărire penală şi ale expertului referitoare la resturile identificate), iar martorul P. a făcut de asemenea referire la necorelarea avariilor constatate cu dinamica prezentată de inculpatul V.V.

Mai mult, prin Adresa din data de 31 martie 2009, structura centrală a asiguratorului RCA, SC A. SA, a comunicat asiguratei V.M. că societatea nu acordă despăgubiri întrucât tipul şi dimensiunile avariilor celor două autovehicule implicate nu concordă cu dinamica evenimentului descrisă de conducătorii auto implicaţi. Întrebat de către prima instanţă cu privire la acest aspect, martorul A.V. a susţinut că ar fi constatat personal neconcordanţele, afirmaţie ce nu se coroborează cu documentaţia dosarului de daună al părţii civile. De asemenea, tot în ceea ce priveşte susţinerile martorului A.V., tribunalul a reţinut că nu pot fi acceptate afirmaţiile referitoare la cercetarea de către acesta a locului accidentului indicat de către inculpaţi, ocazie cu care ar fi identificat resturi de plastic negru pe marginea drumului. Este dificil de înţeles de ce în condiţiile în care existau dubii în cadrul societăţii de asigurare referitor la dinamica producerii accidentului, nu ar fi fost depuse la dosar tocmai fotografiile ce erau de natură a dovedi existenţa acestuia (cum, de exemplu, au fost depuse fotografiile autoturismului avariat). Este, de asemenea, neverosimilă modalitatea în care se susţine că aceste fotografii au dispărut, fiind în acelaşi timp dezafectate atât serverul, cât şi calculatorul martorului.

Revenind însă la dinamica producerii accidentului şi susţinerile inculpaţilor V.V. şi J., tribunalul a constatat că, sub acest aspect, susţinerile iniţiale consemnate şi în declaraţiile date în faţa inculpatului V.C. sunt în esenţă aceleaşi cu cele afirmate prin depoziţiile de învinuiţi/inculpaţi în cursul procesului penal. În baza acestor susţineri s-a concluzionat de către expertul auto şi de către societatea de asigurări că dinamica accidentului nu este reală. În ceea ce priveşte suplimentele de declaraţii date de cei doi inculpaţi pentru asigurător în datele de 24 martie 2009 şi 2 aprilie 2009, acestea promovează o altă variantă, cea a unui dublu impact: primul frontal, în partea stângă a ambelor autoturisme, iar al doilea în care maşina inculpatului J. ar fi lovit din nou (nu se indică cu care parte) autoturismul inculpatului V.V. în partea stânga-spate. În opinia instanţei este dificil de înţeles cum un autoturism care a intrat în curbă cu o viteză prea mare (autoturismul inculpatului J., conform propriilor susţineri), ca urmare a unui impact frontal în partea lateral-stânga, ar fi putut să se întoarcă practic din drum, ignorând forţa de inerţie, şi să lovească încă o dată autoturismul inculpatului V.V. în partea din spate a acestuia.

Un alt mijloc de probă cu valoare ştiinţifică care susţine ipoteza "înscenării" accidentului din data de 8 februarie 2009 este reprezentat de adresele prin care operatorul de telefonie mobilă a comunicat organului de urmărire penală (în baza încheierii instanţei) listele convorbirilor efectuate de inculpaţi, precum şi hărţile relaţionale întocmite în baza acestora. Valoarea probatorie este însă dată de coroborarea acestora cu susţinerile inculpaţilor în sensul că nu au comunicat între ei anterior accidentului, ba chiar că inculpatul V.V. s-ar fi aflat în relaţii de duşmănie atât cu inculpatul J., cât şi cu inculpatul V.C. (ca urmare a unor cercetări efectuate de acesta din urmă). Rezultă în mod clar că inculpatul V.V. a comunicat în mod repetat anterior momentului presupusului accident cu ambii inculpaţi, ceea ce constituie pe de o parte, o infirmare a susţinerilor inculpaţilor, iar pe de altă parte o probă indirectă în sensul că este vorba de pregătirea unei simulaţii. Apărarea inculpaţilor nu a făcut vreo referire la conţinutul şi semnificaţia probatorie a listelor convorbirilor telefonice.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor C.V. şi R.G.L., tribunalul a reţinut că din declaraţia martorului C.V. coroborată cu cea a inculpatului J. din cursul urmăririi penale, rezultă că la momentul constatării accidentului din data de 8 februarie 2009 nu a trecut nicio maşină pe drum. Implicit, nu este confirmată prezenţa autoturismului martorei R. şi nici a TIR-ului indicat de inculpaţii V.C. şi V.V. De asemenea, inculpatul J. a indicat în cuprinsul declaraţiei că s-a întors la locul accidentului la ora 3:00, nu a reuşit să pornească maşina, s-a întors pe jos, a revenit cu un camion de 6 tone (despre care persoana ce-l folosea nu cunoştea că a fost utilizat) şi a transportat astfel maşina până în apropierea domiciliului său. Această succesiune de evenimente nu se coroborează cu declaraţia martorului C.V. în sensul că autoturismul inculpatului J. a fost transportat la circa o oră, o oră şi ceva de la momentul accidentului.

Reţinând neconcordanţele de mai sus în ceea ce priveşte declaraţia martorului C.V., tribunalul a reţinut că nu poate fi reţinută nici declaraţia martorei R. Poziţionarea ei la locul presupusului accident nu este confirmată de declaraţia iniţială a inculpatului J., iar din însuşi conţinutul depoziţiei nu rezultă cu certitudine că este vorba despre maşinile inculpaţilor V.V. şi J. - fiind identificat la faţa locului de către martoră doar inculpatul V.C.

Însă, dacă situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută prin rechizitoriu, sub aspectul încadrării juridice tribunalul a reţinut că este necesară o serie de precizări şi modificări.

În primul rând, emiterea de către inculpatul V.C. a autorizaţiilor de reparaţii seriile AA, BB şi a anexei 2 solicitată de firma de asigurare, atestând astfel fapte nereale cu privire la împrejurările producerii accidentului rutier, întruneşte, de asemenea, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual. Această din urmă infracţiune nu absoarbe în conţinutul său constitutiv şi infracţiunea de uz de fals (spre deosebire de exemplu de infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată), însă existenţa concursului de infracţiuni nu poate fi reţinută sub acest aspect în speţa de faţă. Folosirea înscrisului, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de uz de fals, implică prezentarea acestuia unei alte persoane sau instituţii decât autorul falsului, iar emiterea de către acelaşi autor a unui nou înscris falsificat în baza celui anterior nu poate fi decât un nou act material al infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen., şi nu o infracţiune distinctă de uz de fals. De altfel, urmând raţionamentul organului de urmărire penală, emiterea celor două autorizaţii şi a anexei doi nu ar intra în conţinutul vreunei infracţiuni întrucât falsul intelectual are ca obiect material procesul-verbal de contravenţie şi declaraţiile conducătorilor auto, iar uzul de fals priveşte doar folosirea acestor documente, şi nu emiterea unora noi.

Unitatea de rezoluţie infracţională este dată de scopul final urmărit de către inculpatul V.C., respectiv înşelarea părţii civile prin obţinerea de către inculpatul V.V. a contravalorii reparaţiilor de la autoturismul său. Toate actele materiale ale infracţiunii de fals intelectual, ca şi celelalte infracţiuni de fals sau abuz, ale tuturor inculpaţilor, se află în concurs real cu conexitate etilogică faţă de infracţiunea scop de înşelăciune.

De asemenea, în speţă există concurs ideal între infracţiunea de fals intelectual şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului V.C. Chiar dacă este de esenţa infracţiunilor de abuz în serviciu aşa-numitul caracter subsidiar al acestora, existenţa concursului de infracţiuni nu poate fi exclusă de plano. Este şi cazul prezentei speţe, în care acţiunile inculpatului de falsificare a unor înscrisuri oficiale cu prilejul întocmirii au avut două consecinţe. Pe de o parte, emiterea unor înscrisuri falsificate este de natură a afecta grav încrederea publică în realitatea şi autenticitatea înscrisurilor oficiale; pe de altă parte, aceeaşi faptă este de natură a aduce atingere şi bunei desfăşurări a activităţii de serviciu, prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici a îndatoririlor ce le revin. În speţă, această tulburare este şi una însemnată, raportat în primul rând la dimensiunea unităţii de poliţie în care activa inculpatul V.C. şi a cărei conducere o şi asigura la momentul respectiv. De asemenea, scopul şi rezultatul săvârşirii acestei infracţiuni a fost obţinerea de către inculpatul V.V. a unui avantaj patrimonial - achitarea de către societatea de asigurare-parte civilă a contravalorii reparaţiilor autoturismului său.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, tribunalul a reţinut că toţi cei trei inculpaţi au efectuat demersuri şi chiar au săvârşit infracţiuni de fals, în vederea inducerii în eroare a părţii civile. În consecinţă, s-a apreciat că activitatea inculpaţilor V.C. şi J.C. nu poate fi calificată ca limitându-se la înlesnire sau ajutor (şi implicit încadrată juridic ca şi complicitate), ci este vorba despre săvârşirea în mod nemijlocit a faptei prevăzute de legea penală. În acest sens, tribunalul a reţinut că inculpatul V.C. a completat anexa 2 solicitată de către firma de asigurare, iar inculpatul J.C. a susţinut o declaraţie olografă înregistrată la SC A. SA cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Aceste înscrisuri nu au fost întocmite în vederea încredinţării lor inculpatului V.V. (pentru ca acesta să inducă în eroare partea civilă), ci au fost realizate ca urmare a solicitării asiguratorului, în vederea completării dosarului de daune.

Referitor însă la împrejurarea dacă cei trei inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii în forma tip sau în forma asimilată (prevăzută de alin. (3) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)), tribunalul a reţinut că doar inculpatul J.C. avea un contract încheiat cu partea civilă. În consecinţă, întrucât pentru existenţa acestei forme speciale este necesară situaţia premisă a unor raporturi contractuale, s-a reţinut că în sarcina celorlalţi doi inculpaţi nu poate fi reţinută decât forma tip a infracţiunii de înşelăciune, cu agravanta prevăzută de art. 215 alin. (2) (înscrisurile falsificate).

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor în sensul celor menţionate în dispozitivul sentinţei.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a reţinut că toţi cei trei inculpaţi nu au antecedente penale, sunt integraţi în societate, nu au creat probleme comunităţii şi şi-au asigurat în mod cinstit existenţa. Faţă de aceste împrejurări s-a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi s-au redus corespunzător pedepsele aplicate (atunci când nu sunt incidente şi stări sau circumstanţe de agravare a pedepsei). S-a avut în vedere şi atitudinea inculpaţilor de nerecunoaştere a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, precum şi caracterul elaborat al faptelor săvârşite. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.C., s-a avut în vedere că acesta s-a folosit la săvârşirea infracţiunii de funcţia şi profesia pe care o deţinea, şi în consecinţă acestuia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii şi a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Chiar dacă acesta s-a pensionat ulterior săvârşirii faptelor, aplicarea pedepsei complementare s-a impus atât ca şi finalitate represivă, cât şi ca prevenţie generală. De asemenea, având în vedere vârsta inculpatului, s-a apreciat că nu poate fi exclusă de plano revenirea acestuia în rândul organelor de poliţie, ceea ce nu corespunde finalităţii procesului penal.

Tribunalul a reţinut că faţă de toţi cei trei inculpaţi sunt îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen. în vederea suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate, scopul pedepsei putând fi atins şi fără privarea efectivă de libertate a inculpaţilor. În consecinţă, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii şi complementare aplicate acestora.

Prin Decizia penală nr. 92 din 29 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7858/86/2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia de schimbare, în baza art. 334 C. proc. pen., a încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor:

V.C., din infracţiunea de complicitate la înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. şi

V.V., din infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prin mijloace frauduloase prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

A descontopit şi repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor V.C. şi V.V., ce au fost contopite în pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare.

A condamnat pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.C. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

A condamnat pe inculpatul V.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. e) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.V. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 8.000 RON amendă penală.

A anulat înscrisurile false, folosite la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, respectiv: procesul-verbal de contravenţie din data de 8 februarie 2009 pe numele J.C. şi declaraţiile din data de 8 februarie 2009 ale numiţilor V.V. şi J.C.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.C., V.V. şi J.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul V.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de câte 200 RON, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Examinând apelurile declarate de parchet şi de cei trei inculpaţi, instanţa de prim control judiciar a constatat că este fondat doar apelul parchetului, în parte, respectiv doar sub aspectul criticilor referitoare la greşita încadrare juridică a faptelor în privinţa inculpaţilor V.C. şi V.V. şi a omisiunii primei instanţe de a anula înscrisurile falsificate.

Susţinerea inculpaţilor de a se pronunţa o soluţie de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu există probe care să dovedească existenţa faptelor, că accidentul auto a avut loc aşa cum au susţinut ei, iar raportul de expertiză efectuat în cauză nu este relevant deoarece a fost întocmit la un interval de 6 luni după producerea accidentului, pe drum circulat, în timp de iarnă, când este aproape imposibil de a se mai identifica vreo urmă de caroserie sau cioburi de sticlă provenite de la maşini, a fost înlăturată de instanţa de apel care a constatat în urma examinării întregului material probator administrat în cauză că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată există şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Şi critica din apelul parchetului referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor a fost apreciată ca nefondată. Instanţa de apel a reţinut, raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama şi de restul argumentaţiei făcute de instanţa de fond, că scopul pedepsei, acela de prevenţie generală şi specială de reeducare a inculpaţilor nu poate fi atins decât prin individualizarea făcută de tribunal, chiar dacă faţă de unii dintre inculpaţi instanţa de fond a procedat la unele schimbări de încadrare juridică.

Potrivit C. civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul pentru care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate.

Prin urmare, în cazul unui contract de răspundere civilă auto se nasc raporturi juridice între asigurat, asigurator şi terţul beneficiar.

Instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului V.C. din complicitate la înşelăciune în convenţii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în înşelăciune prin mijloace frauduloase, prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., motivând că doar inculpatul J.C. avea contract încheiat cu partea civilă, nu şi ceilalţi doi inculpaţi.

Or, din actele dosarului rezultă existenţa infracţiunilor de înşelăciune săvârşite cu ocazia executării unui contract când subiectul activ nu este obligatoriu a fi calificat şi nici a fi parte la ce a semnat respectivul contrat. Alta ar fi fost discuţia dacă s-ar fi reţinut că înşelăciunea în convenţii ar fi fost comisă cu ocazia încheierii unui contract.

Prin expresia "cu prilejul executării unui contract" consacrată de art. 215 alin. (3) C. pen. se înţelege intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, inclusiv acţiunile de executare definitivă.

În speţă, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii V.C. şi V.V. a avut loc nu doar în intervalul de timp în care asigurătorul aduce la îndeplinire obligaţiile sale contractuale, ci chiar şi înainte de executarea definitivă a despăgubirii, deci cu prilejul executării contractului.

Acordarea despăgubirilor către terţul beneficiar V.V. este evident că face parte din faza executării contractului de răspundere civilă auto ce a fost încheiat între inculpatul J.C. şi asigurator. Drept consecinţă, pentru că inculpatul V.C. sau V.V. să fie complice sau autor la infracţiunea de înşelăciune în convenţii, nu era necesar ca aceştia să fie părţi în contractul de asigurare.

De altfel, deşi textul se referă numai la încheierea sau executarea unui contract, în literatura juridică de specialitate s-a mers chiar mai departe şi s-a precizat că cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când acţiunea de inducere în eroare s-a produs cu prilejul rezilierii unui contract.

În concluzie, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatul V.C. constând în aceea că prin întocmirea înscrisurilor false - proces-verbal de contravenţie - şi prin completarea Anexei nr. 2 cu privire la dinamica producerii accidentului rutier cu date nereale, l-a ajutat pe inculpatul V.V. să obţină la data de 12 martie 2009, în mod fraudulos, repararea daunei de către societatea de asigurare, în condiţiile în care beneficia doar de asigurare RCA şi dauna nu era plătită dacă accidentul se producea din culpa sa, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la înşelăciune în convenţii, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În opinia instanţei de apel, formată în urma examinării probelor administrate în cauză, chiar din faza incipientă a întocmirii înscrisurilor, a completării lor cu date nereale, inculpatul V.C. a acţionat cu intenţia de a induce în eroare pe asigurator, ceea ce este un ajutor dat inculpatului V.V. pentru a obţine o despăgubire necuvenită.

În ce priveşte fapta inculpatului V.V. de a prezenta societăţii de asigurare cu care avea încheiat un contract de asigurare RCA obligatorie o situaţie de fapt nereală cu privire la implicarea autoturismului asigurat într-un accident rutier şi de a obţine, pe baza înscrisurilor false, la data de 12 martie 2009, o despăgubire în valoare de 20.706 RON, solicitare ce i-ar fi fost respinsă dacă societatea de asigurări cunoştea faptul că avarierea autoturismului s-a produs din culpa sa exclusivă, fără implicarea altor autoturisme, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În consecinţă, instanţa de apel a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii V.C. şi V.V., dispusă de instanţa de fond, şi i-a condamnat pe aceştia la pedepsele iniţial stabilite de tribunal, menţinând atât pedepsele rezultante, cât şi modalitatea de executare a acestora.

Totodată, constatând că s-a dovedit comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase, în vederea restabilirii situaţiei anterioare, instanţa de apel a dispus anularea înscrisurilor false, respectiv procesul-verbal de contravenţie din 8 februarie 2009 pe numele J.C. şi declaraţiile din data de 8 februarie 2009 ale numiţilor V.V. şi J.C.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii V.C., V.V. şi J.C.

Inculpatul V.C., invocând cazul de casare prev.de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi deciziei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, susţinute oral în şedinţă publică şi care sunt consemnate în practicaua deciziei.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de fond şi instanţa de apel au înlăturat nejustificat probele care susţineau nevinovăţia sa, respectiv declaraţiile martorilor A.V., angajat al asigurătorului, care a arătat că s-a deplasat la locul menţionat de inculpaţi ca fiind cel al producerii accidentului, ocazie cu care pe marginea drumului a observat câteva cioburi de sticlă de la far, R.G.L. care a confirmat că data producerii accidentului este 8 februarie 2009, când inculpatul V.C. s-a şi deplasat la locul producerii accidentului şi C.V., care a afirmat că la începutul lunii februarie 2009, pe la orele 1:30 - 2:00 a auzit o "bufnitură" şi a ieşit din casă să vadă dacă totul este în regulă, precizând totodată că după aproximativ 10 minute a venit maşina poliţiei cu girofarul pornit şi că au dat eficienţă doar acelor probe care se coroborau indirect cu cele reţinute în rechizitoriu, şi anume raportului de expertiză tehnică, declaraţiei martorului P.C.B., care era interesat ca inculpatul V.C. să fie condamnat, situaţie ce i-ar fi permis accederea la funcţia pe care acesta o ocupa la momentul respectiv şi listing-urilor convorbirilor telefonice, comiţând astfel o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului.

Inculpatul J.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi a deciziei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, susţinute oral în şedinţă publică şi care sunt consemnate în practicaua deciziei.

În esenţă, s-a susţinut că în mod cu totul nejustificat instanţa de apel a înlăturat probele care susţineau nevinovăţia sa, respectiv declaraţiile martorilor A.V., angajat al asiguratorului, R.G. şi C.V. şi şi-a fundamentat soluţia de menţinere a condamnării dispusă de instanţa de fond pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză la un interval de timp de 6 luni de la producerea accidentului, pe declaraţiile martorului P.C.B., care a prezentat variante alternative cu privire la situaţia de fapt şi pe listing-urile convorbirilor telefonice.

Inculpatul V.V., invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi deciziei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât infracţiunea de înşelăciune nu există din moment ce partea civilă - asiguratorul SC G.A. SA Cluj-Napoca - nu a avut nici cea mai mică suspiciune cu privire la înscrisurile în baza cărora s-au solicitat despăgubirile.

A mai susţinut inculpatul că este divorţat, are doi copii minori care locuiesc împreună cu el şi nu îşi risca libertatea pentru o sumă de bani necesară pentru o maşină pe care putea să o repare în sistemul privat.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţi, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385⁶ alineatul ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

În ce priveşte criticile formulate de apărare referitoare la greşita înlăturare totală sau parţială a depoziţiilor unor martori, Înalta Curte reţine în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond - însuşită de instanţa de prim control judiciar - că evaluarea declaraţiilor unui martor sau ale unei părţi trebuie făcută din perspectiva principiilor promovate atât în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în interpretarea art. 62 şi art. 63 C. proc. pen.), cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în garantarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale).

În concret, Înalta Curte reţine că art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prevede că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ele urmând a fi apreciate de către instanţă în ansamblul lor, iar art. 62 C. proc. pen. instituie obligaţia pentru instanţă de a lămuri cauza pe bază de probe, sub toate aspectele, în scopul aflării adevărului.

Aceasta înseamnă că instanţa poate să reţină numai o parte a probelor ca fiind expresia realităţii, dar trebuie să motiveze înlăturarea celorlalte. Simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii, nu poate duce la înlăturarea în mod automat şi nemotivat a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe administrate în cauza dedusă judecăţii. Principiul liberei aprecieri a probelor consacrat în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. lasă instanţei de judecată libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate.

Aceleaşi concluzii se desprind şi din jurisprudenţa instanţei de contencios european care a statuat că exigenţele unui proces echitabil presupun, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înţeles ca o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţiile date în condiţii de publicitate şi contradictorialitate. În jurisprudenţa Curţii Europene Drepturilor Omului se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declaraţiile făcute de un martor (în sensul autonom al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii făcute de acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, expuse şi analizate pe larg în considerentele sentinţei şi deciziei, rezultă că la sediul Postului de Poliţie Iacobeni a fost identificat de către lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava - un raport olograf scris de recurentul-inculpat V.C. (care la acea dată era şeful postului de poliţie), datat "13 decembrie 2008" în cuprinsul căruia se menţionează faptul că "numitul V.V. şi-a adus un S. full teren şi în seara de vineri l-ar fi accidentat în A. şi nu a anunţat accidentul".

Existenţa raportului olograf sus-menţionat, deşi nu a fost depus la dosarul cauzei, rezultă atât din procesul-verbal întocmit la data de 15 mai 2009 de către lucrătorii din cadrul D.G.A. -Serviciul Teritorial Suceava - la sediul postului de poliţie condus de recurentul-inculpat V.C., cât şi din declaraţia martorului P.C.B., care audiat în cursul urmării penale a arătat că în calitate de ajutor al şefului de post din comuna Iacobeni, în luna decembrie 2008 a fost desemnat de către acesta să efectueze verificări referitor la presupusul accident în care a fost implicat autoturismul recurentului-inculpat V.V. Martorul a arătat în mod constant că inculpatul V.V. i-a prezentat autoturismul, ocazie cu care a constatat că prezenta numeroase avarii, că din informaţiile obţinute pe plan local a rezultat că locul accidentului a fost pe DN 17, zona Izvor, km.155 + 250 m, informaţii pe care le-a adus la cunoştinţă inculpatului V.C. şi că inculpatul V.V. i-a solicitat, în mod repetat, să-l ajute în vederea reparării autoturismului.

Este adevărat că în faţa instanţei de fond, martorul sus-menţionat a revenit asupra afirmaţiilor referitoare la locul accidentului şi la existenţa vreunei solicitări venite din partea recurentului-inculpat V.V. de a-l ajuta la repararea autoturismului pe baza poliţei de asigurare - arătând, însă, că inculpatul i-a solicitat obţinerea unei autorizaţii de reparaţie - dar aspectele asupra cărora a revenit martorul, aşa cum au reţinut instanţa de fond şi cea de apel, au relevanţă redusă în aprecierea valorii probatorii a declaraţiilor sale şi pot fi explicate prin trecerea unui interval mare de timp între cele două audieri.

Esenţiale în cuprinsul declaraţiei martorului sunt descrierea detaliată a avariilor pe care le-a prezentat autoturismul inculpatului V.V., avarii pe care le-a constatat personal şi care corespund cu cele menţionate în dosarul de daune întocmit de reprezentanţii părţii civile, precum şi împrejurarea că existenţa unor informaţii privind accidentul comis de inculpatul V.V. în luna decembrie 2008 a fost confirmată de recurentul-inculpat V.C.

În plus, în declaraţia dată la instanţă, martorul P.C.B. a arătat că la sfârşitul lunii ianuarie 2009 a fost planificat să facă de serviciu în posturile fixe din localităţile Cârlibaba, Ciocăneşti şi Poiana Stampei şi datorită acestui fapt nu a mai avut timp să finalizeze investigaţiile, aspect ce dovedeşte o dată în plus că accidentul produs de inculpatul V.V. a avut loc în luna decembrie 2008, şi nu în luna ianuarie 2009, aşa cum au susţinut recurenţii.

În sprijinul concluziei că data şi locul în care s-a produs accidentul de circulaţie în care a fost implicat autoturismul condus de inculpatul V.V. - menţionate de recurenţi - sunt nereale, stau constatările făcute de organele de urmărire penală în urma examinării fragmentelor de metal şi sticlă ridicate din râpa aflată în continuarea barei de protecţie metalică a DN 17 în zona numită "La izvor", precum şi raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În concluziile raportului de expertiză tehnică se arată, fără echivoc, că dinamica producerii accidentului rutier în condiţiile descrise în actul constatator şi în declaraţiile celor doi conducători auto (V.V. şi J.C.), pe DN 18 la km 219+200 m pe ruta Ciocăneşti - Iacobeni nu este reală. Concluziile expertului referitoare la dinamica producerii accidentului nu au fost contestate de către recurenţi care au contrazis susţinerile organului de urmărire penală şi ale expertului referitoare la fragmentele de sticlă şi metal identificate care însă, contrar celor susţinute de apărare, au fost găsite în râpa din apropierea carosabilului (loc în care durata de păstrare a acestora este mai mare) şi nu pe carosabil.

De asemenea, prin Adresa din data de 31 martie 2009, Structura Centrală a Asigurătorului RCA, SC "A." SA, a comunicat asiguratei V.M. (soţia recurentului-inculpat V.V., cea care la data de 7 octombrie 2008 a încheiat o poliţă de asigurare RCA cu O.G.A. SA, obiectul asigurării constituindu-l autoturismul marca S.T., neînmatriculat în România, având numărul de identificare D, perioada de valabilitate fiind intervalul 10 octombrie 2008 - 9 aprilie 2009) că societatea nu acordă despăgubiri întrucât tipul şi dimensiunile avariilor celor două autoturisme implicate nu concordă cu dinamica evenimentului descrisă de conducătorii auto implicaţi.

Nu lipsită de relevanţă în susţinerea concluziei la care a ajuns organul de urmărire penală în sensul că recurenţii-inculpaţi V.V. şi J.C. au încercat să "însceneze" evenimentul rutier, sunt precizările suplimentare făcute chiar de către inculpaţi în declaraţiile date pentru asigurător la datele de 2 aprilie 2009 şi de 24 martie 2009 în care au arătat că a existat un dublu impact între cele două autoturisme: primul frontal, în partea stângă a ambelor maşini şi al doilea, în care autoturismul inculpatului J.C. ar fi lovit din nou (nu se arată cu care parte) autoturismul inculpatului V.V. în partea stângă-spate. Or, este greu de înţeles cum un autoturism care a intrat în curbă cu o viteză mare (autoturismul inculpatului J.C., conform propriilor susţineri) ca urmare a unui impact frontal în partea lateral-stângă, ar fi putut să se întoarcă practic din drum, ignorând forţa de inerţie şi să lovească încă o dată autoturismul inculpatului V.V. în partea din spate a acestuia.

În sprijinul concluziei la care au ajuns instanţele în privinţa vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată sunt şi listing-ul convorbirilor telefonice purtate între ei şi hărţile relaţionale întocmite în baza acestora, a căror valoare probatorie a fost reţinută de tribunal şi instanţa de prim control judiciar ca fiind dată de coroborarea acestora cu susţinerile recurenţilor-inculpaţi în sensul că nu au comunicat între ei anterior accidentului, ba chiar că inculpatul V.V. s-ar fi aflat în relaţii de duşmănie atât cu inculpatul J.C., cât şi cu inculpatul V.C. (ca urmare a cercetărilor efectuate împotriva sa de acesta din urmă). Din adresele comunicate organului de urmărire penală de către operatorul de telefonie mobilă rezultă însă că recurentul-inculpat V.V. a comunicat în mod repetat, anterior momentului producerii presupusului accident, cu ceilalţi doi recurenţi-inculpaţi, ceea ce constituie, pe de o parte, o infirmare a susţinerilor inculpaţilor, iar pe de altă parte, o probă indirectă în sensul că în cauză a fost vorba de pregătirea unei simulaţii.

Nu lipsit de interes în stabilirea vinovăţiei recurenţilor-inculpaţi este faptul că nici la cercetarea la faţa locului, nici la întocmirea de către recurentul-inculpat V.C. a celorlalte înscrisuri nu a fost prezent vreun martor, precum şi împrejurarea că autoturismul proprietatea recurentului-inculpat J.C. a fost imediat înstrăinat după comiterea presupusului accident, ceea ce a făcut imposibilă examinarea lui.

Referitor la declaraţiile martorilor C.V., R.G. şi A.V., Înalta Curte constată că au fost analizate de instanţa de fond şi înlăturate în mod judicios şi temeinic argumentat faţă de contradicţiile existente între ele şi de împrejurarea că aspectele relatate de primii doi martori nu se coroborează cu probele ştiinţifice administrate în cauză, şi anume expertiza tehnică de specialitate, listing-ul şi hărţile relaţionale ale convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi şi care susţin acuzarea.

În consecinţă, constatând că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel, că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi există în materialitatea lor, au fost săvârşite de aceştia cu forma de vinovăţie cerută de lege şi că încadrarea juridică corectă a infracţiunilor este cea reţinută de instanţa de apel, recursurile declarate de inculpaţii V.C.,V.V. şi J.C. se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.C., V.V. şi J.C. împotriva Deciziei penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii-inculpaţi V.C. şi J.C. la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul-inculpat V.V. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare...		ICCJ. Decizia nr. 2888/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2865/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2867/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2888/2012. Penal