ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2879 /20 13

Dosar nr. 7179/111/2012

Şedinţa publică din 26 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37/P din data de 26 februarie 2013 pronunţată de către Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.L.F., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2006.

În baza art. 85 C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuş definitivă prin neapelare la data de 6 niembrie 2006.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului prin cele două hotărâri mai sus enunţate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş, definitivă prin decizia penală nr. 670/R din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea în pedeapsa de1 an închisoare aplicată în cauză şi pedeapsa de 2 ani închisoare rezultantă a contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea şi 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuş cu privire la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen. executarea alături.

În baza art. 36 alin. (1), 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus executarea alături de pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare stabilită mai sus a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 600 euro, sau echivalentul acestei sume în RON la cursul oficial al zilei în care se face plata de la inculpatul B.L.F. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 15 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului provizoriu în vederea extrădării de la 22 iunie 2012 până la 10 iulie 2012 şi din 11 iulie 2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare din 2010 emis în baza sentinţei penale nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş şi emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanţa de fond la data de 25 iulie 2012 în Dosarul cu nr. 7179/111/2012, condamnatul B.L.F. a solicitat în baza art. 522¹ C. proc. pen. rejudecarea Dosarului nr. 6844/111/2009 a Tribunalului Bihor.

În motivarea cererii, a arătat că a fost judecat în lipsă de către toate instanţele şi că a fost extrădat la solicitarea statului român din Spania, astfel că rejudecarea la cererea sa constituie una dintre garanţiile oferite de legislaţia română celorlalte state pentru admisibilitatea cererilor de extrădare. Rejudecarea la cererea condamnatului în lipsă este obligatorie în cazul în care sunt întrunite condiţiile legale, fără cerinţa unor condiţii suplimentare, încălcarea acestor prevederi imperative aducând o vătămare procesuală evidenţă ce nici nu mai trebuie dovedită privitoare la dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul al apărare.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 522¹ C. proc. pen., art. 69 din Legea nr. 302/2004.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 152/2010 a Tribunalului Bihor, nemodificată prin decizia penală nr. 31/A/2011 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3571 din 13 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. (a) C. pen. condamnarea inculpatului B.L.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim de detenţie cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în Dosarul nr. 8334/2003 al aceleiaşi instanţe.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuş, pronunţată în Dosarul nr. 1556/2006 al aceleiaşi instanţe.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului prin cele două hotărâri mai sus enunţate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare de mai sus alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de detenţie cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În fapt s-a reţinut că în cursul lunii februarie 2009, în timp ce se afla în ţară, inculpatul O.M.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.A.G. şi i-a propus acestuia din urmă să se deplaseze cu el în Viena pentru a face diferite cumpărături prin folosirea de card-uri falsificate, de către inculpat.

Dând curs rezoluţiei infracţionale şi acceptând propunerea inculpatului, într-o zi aceştia s-au deplasat în Viena unde au locuit în acelaşi apartament.

În ziua următoare sosirii în Viena, conform înţelegeri prealabile, învinuitul P.A.G. a intrat într-un magazin de parfumuri, dar în momentul în care a dorit să achite valoarea parfumurilor comandate (70-80 euro/parfum), vânzătorul a observat că, card-ul ce i-a fost înmânat de către învinuit este falsificat, fapt pentru care nu i l-a mai restituit în aceste împrejurări, inculpatul P.A.G. a ieşit din acel magazin şi în apropierea acestuia întâmplate.

Ulterior, cei doi s-au reîntors în apartamentul menţionat, de unde inculpatul O.M.C. a luat mai multe card-uri falsificate şi s-au deplasat în oraş pentru a achiziţiona alte bunuri prin folosirea acestora. Astfel, inculpatul O.M.C. a intrat într-un magazin de produse electronice de unde a intenţionat să cumpere asemenea bunuri, dar nu a reuşit datorită faptului că, card-ul falsificat de către el nu avea alocată nici o sumă de bani pe nr. de cont imprimat pe banda magnetică.

A doua zi, inculpatul O.M.C. împreună cu inculpatul P.A.G., prin acelaşi „modus operandi” şi în aceleaşi împrejurări, au încercat, respectiv, au cumpărat mai multe parfumuri prin folosirea card-urilor falsificate, de către inculpat. În seara aceleiaşi zile, la solicitarea inculpatului O.M.C., în apartamentul respectiv a sosit şi inculpatul B.L.F. în prezenţa acestora, inculpatul O.M.C. cu ajutorul instrumentelor de falsificat, descrise mai sus, a donat mai multe card-uri, discutând totodată şi împrejurările în care vor folosi aceste card-uri.

În dimineaţa zilei următoare, cu toţii s-au deplasat în Viena la un magazin de aparatură electronică, N. situat pe str. W. şi la propunerea inculpatului, inculpatul B.L.F. a intrat în acesta cu scopul de cumpăra un laptop şi un play station, bunuri în valoare totală de 700 euro. În momentul în care inculpatul B.L.F. a predat card-ul falsificat de către inculpatul O.M.C. şi inscripţionat cu numele utilizatorului, precum şi cartea sa de identitate vânzătorului pentru a face plata acestor bunuri, agentul comercial după ce a verificat cu ajutorul aparatului POS card-ul, a constatat că acesta este falsificat, moment în care s-a deplasat la un telefon din respectiva unitate comercială. Învinuitul B.L.F. observând intenţiile acestuia, a ieşit repede din magazin, abandonând atât propria carte de identitate cât şi acel card falsificat, primit anterior de la inculpatul O.M.C. şi s-a întâlnit cu acesta din urmă şi cu învinuitul P.A.G., cărora Ie-a comunicat cele întâmplate.

Ulterior, pe aceeaşi stradă, într-un magazin de parfumuri, a intrat inculpatul P.A.G. care a dorit să cumpere în jur de 3 parfumuri în valoare de 70-80 euro fiecare. După ce a indicat vânzătoarei parfumurile solicitate, i-a predat acesteia card-ul, falsificat şi primit de la inculpatul O.M.C., pentru a achita valoarea acestora, moment în care vânzătoarea a depistat că este falsificat şi l-a reţinut. Învinuitul P.A.G. a părăsit de îndată magazinul respectiv, s-a întâlnit cu cei doi în apropierea acestuia, iar după ce Ie-a relatat despre eşecul achiziţiei respective, cu toţii s-au reîntors la reşedinţa lor.

În data de 11 februarie 2009, inculpatul P.A.G. a revenit în ţară cu scopul de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor unde se află în supraveghere din data de 17 iulie 2007, în baza sentinţei penale 868/2007 a Judecătoriei Oradea, urmare a unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, la care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

În aceeaşi zi, inculpatul O.M.C. împreună cu inculpatul B.L.F. s-au deplasat la un magazin specializat în valorificarea de aparate forestiere, unde a intrat doar inculpatul pentru a cumpăra un astfel de aparat (drujbă). Întrucât magazinul respectiv nu era dotat cu sistem de plată electronică, inculpatul O.M.C. nu a putut achiziţiona un astfel de bun prin folosirea card-urilor falsificate, pe care el avea asupra sa.

Întrucât inculpatul B.L.F. nu mai avea asupra sa nici un act de identitate, a luat legătura telefonică cu concubina sa, numita B.M.G. şi i-a cerut acesteia să vină în Viena cu o altă carte de identitate pe care anterior învinuitul a declarat-o ca pierdută, dar ulterior a găsit-o.

După aproximativ 2 zile în Viena cu autoturismul condus de către numitul S. au revenit inculpatul P.A.G. însoţit de concubina sa şi numita B.M.G., care i-a adus actul de identitate inculpatul B.L.F.

În ziua următoare, conform înţelegerii prealabile, inculpatul O.M.C. împreună cu inculpatul P.A.G. şi B.L.F. s-au deplasat în localitatea B. situată lângă Viena. La solicitarea inculpatului, într-un magazin de parfumuri a intrat inculpatul P.A.G., şi cu ajutorul unui cârd falsificat de către inculpat şi inscripţionat cu numele M.R. a cumpărat 4 parfumuri în valoare de 280 euro. După ce acesta a ieşit din magazin, în aceeaşi unitate comercială a intrat şi inculpatul B.L.F. şi cu un alt card falsificat de către inculpat a cumpărat două parfumuri în valoare de 140 euro şi 2 gel-uri de duş în valoare de 60 euro.

Ulterior, cu toţii s-au deplasat la un magazin de încălţăminte, unde inculpatul O.M.C. în prezenţa inculpaţilor a cumpărat pentru fiecare câte o pereche de pantofi în valoare totală de 350-400 euro, preţul acestora achitându-l la casieria unităţii cu un alt card falsificat de către el. Pe urmă, în aceeaşi localitate în magazinul de parfumuri M. a intrat învinuitul P.A.G. pentru a cumpăra alte parfumuri cu acelaşi card pe care l-a folosit şi iniţial, dar în momentul în care a intenţionat să achite valoarea acestora, aproximativ 300 euro, vânzătoarea a depistat faptul că respectivul card este falsificat. În aceste condiţii cu toţii au revenit în Viena, iar în aceeaşi seară inculpatul O.M.C. împreună cu inculpatul B.L.F. au valorificat într-un bar unul din parfumurile achiziţionate în condiţiile arătate, cu suma de 50 euro, sumă de bani ce a rămas asupra inculpatul B.L.F., care la reîntoarcerea în România a mai primit ca bonus de la inculpatul O.M.C. un parfum în valoare de 100 euro.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul concret de pericol social al faptei comise şi circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia, împrejurarea că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu săvârşind prezenta cauză în cadrul unor termene de încercare stabilite prin hotărârile judecătoreşti mai sus enunţate, ceea ce probează că deşi a beneficiat de clemenţa instanţei la primul conflict cu legea penală, nu s-a îndreptat persistând în comiterea altor infracţiuni, conduita sa sinceră în cursul urmăririi penale de recunoaştere a comiterii faptei, dar pe de altă parte conduita sa procesuală constând în neprezentarea în faţa instanţei la nici unul din termenele de judecată stabilite.

Potrivit art. 522¹ C. proc. pen. „(1) În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa de fond care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

(2) Dispoziţiile art. 405-408 se aplică în mod corespunzător.”

Astfel, din conţinutul acestor prevederi a rezultat că a fost instituită o procedură nouă, specială, de judecată, ce are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, prin contradictorialitate, principiu care nu s-a putut aplica la judecarea în lipsă a inculpatului, rejudecarea cauzei după extrădare putând fi solicitată exclusiv de către condamnatul extrădat.

Sub aspectul procedurii propriu-zise, legiuitorul a făcut trimitere la dispoziţiile privind rejudecarea, soluţiile după rejudecare, calea de atac şi revizuirea dispoziţiilor civile de la calea extraordinară de atac a revizuirii.

Procedura rejudecării după extrădare nu constituie nicidecum un nou caz de revizuire, deşi se poate ajunge ca prima instanţă să-şi retracteze propria hotărâre, la desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive sau la modificarea hotărârii de condamnare, atât în ce priveşte latura penală, cât şi în ce priveşte latura civilă.

Deşi nu a fost reglementată distinct şi concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, a cărei existenţă a rezultat, însă, din conţinutul art. 405 alin. (1) C. proc. pen. ce se aplică corespunzător, judecătorul este ţinut, totuşi, a face anumite verificări prealabile privind obiectul acestei proceduri, şi anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate, respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă, ceea ce are drept consecinţă verificarea competenţei de judecată şi dispunerea în consecinţă, asupra modului în care a avut loc judecata iniţială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, instanţa de fond fixează şi limitele în care va avea loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului, urmând a examina probele propuse de condamnat, iar probele noi cerute de condamnat vor fi analizate prin prisma caracterului pertinent şi concludent al acestora, instanţa de fond pronunţându-se asupra tuturor probelor solicitate, fie în sensul admiterii lor, în integralitate sau parţial, motivând respingerea celor pe care nu le găseşte pertinente şi concludente, fie, dacă găseşte că este necesar, readministrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 522¹ C. proc. pen. a căror aplicare este solicitată de către petentul O.M.C., rejudecarea după extrădare, la cererea condamnatului, are loc numai în cazul persoanelor judecate şi condamnate în lipsă.

Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei amintite, nu poate fi decât aceea ce include judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Se mai impune precizarea că, Legea nr. 302/2004, legea specială în materie, privind cooperarea judiciară în materie penală, prin art. 69, condiţionează rejudecarea la cerere a cauzei, doar de condamnarea extrădatului în lipsă şi că, în toate cazurile în care se cerere extrădarea sau predarea unui condamnat, Ministerul Justiţiei se angajează la asigurarea rejudecării cauzei persoanei extrădate. De altminteri, art. 69 face referire în acest sens la dispoziţiile art. 32, potrivit cărora rejudecarea se garantează în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa.

S-a apreciat că trebuie avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene de la Strassbourg potrivit căreia dreptul la un proces echitabil este încălcat atunci când instanţa de fond se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei în materie penală, considerându-l vinovat pe inculpat fără ca acesta să fi avut posibilitatea să fie audiat, aceasta indiferent de faza procesuală, respectiv fond sau căile de atac. De altminteri şi C. proc. pen. a fost modificat în acest sens. Astfel, potrivit art. 378 alin. (1), respectiv art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen., cu ocazia judecării apelului şi respectiv recursului, instanţa de fond este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, printre altele şi atunci când împotriva acestuia nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare

În şedinţa publică din 26 februarie 2013 instanţa de fond a pus în discuţie admiterea în principiu a cererii de rejudecare, ocazie cu care atât apărătorul petentului cât şi reprezentantul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea au arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 522¹ C. proc. pen. şi au solicitat admiterea în principiu a cererii de rejudecare.

Văzând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, în conformitate cu art. 522¹ raportat la art. 403 C. proc. pen., respectiv petentul B.L.F. a fost arestat în Spania la 22 iunie 2012 în baza mandatului european de arestare din 14 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Bihor, în vederea executării pedepsei pronunţată în cauza a cărei rejudecare a cerut-o fiind ulterior predat autorităţilor române, există cererea expresă a condamnatului în acest sens şi constatând că pe parcursul judecăţii, atât în fond, cât şi în căile de atac acesta nu a fost prezent, instanţa de fond a admis în principiu cererea şi a fixat termen pentru rejudecare la data de 26 februarie 2013, neimpunându-se citarea altor părţi. Prezent fiind în instanţă, inculpatul a arătat că solicită aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul ce i-a fost citit în instanţă şi este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a apreciat ca întemeiată cererea de rejudecare conform art. 522¹C. proc. pen. impunându-se modificarea pedepsei aplicate inculpatului, astfel, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.L.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Instanţa de fond în baza art. 83 C. pen. a mai dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 4 ianuarie 2006.

În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuş, definitivă prin neapelare la data de 6 noiembrie 2006.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş, definitivă prin decizia penală nr. 670/R din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea s-a dispus condamnarea inculpatului B.L.F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea la data de 27 mai 2007 a infracţiunii de conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Faptele fiind în concurs în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului prin cele două hotărâri mai sus enunţate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, dispunându-se executarea acesteia în regim de detenţie alătura pedepsei aplicate în acea cauză.

Având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea sus menţionat se află în concurs real cu fapta ce formează obiectul cauzei fiind săvârşită înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, instanţa de fond a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş, definitivă prin decizia penală nr. 670/R din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea în pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în cauză şi pedeapsa de 2 ani închisoare rezultantă a contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea şi 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuş cu privire la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen. executarea alături.

În baza art. 36 alin. (1), 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus executarea alături de pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare stabilită mai sus a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare rezultată ca urmare a contopirii pedepselor cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 15 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului provizoriu în vederea extrădării de la 22 iunie 2012 până la 10 iulie 2012 şi perioada executată de la 11 iulie 2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare din 2010 emis în baza sentinţei penale nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş şi emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susţinerii orale, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi înlăturarea sporului de 2 luni închisoare având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, este căsătorit şi are doi copii. De asemenea, solicită a se avea în vedere cuantumul pedepselor ce au fost aplicate coinculpaţilor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât şi din oficiu, curtea de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 522¹ C. proc. pen. solicitând rejudecarea cauzei în care s-a dispus condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 152/2010 a Tribunalului Bihor.

În şedinţa publică din data de 26 februarie 2013, Tribunalul Bihor a admis în principiu cererea formulată de inculpat.

A reţinut Curtea de Apel Oradea că încadrarea juridică este corectă, fapta inculpatului B.L.F., care în cursul lunii februarie 2009, împreună cu inculpaţii P.A.G. şi O.M.C., folosind cârduri bancare falsificate de acesta din urmă, a încercat, iar în unele cazuri a şi reuşit să cumpere diverse bunuri (parfum, gel de duş, pantofi) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a mijloacelor de plată electronică falsificate în formă continuată prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a mai reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în primul ciclu procesual, inculpatului i se aplicase o pedeapsă de 3 ani închisoare. În rejudecare, ţinând seama de incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., precum şi de circumstanţele reale ale cauzei, forma continuată a infracţiunii, numărul actelor componente, valoarea scăzută a bunurilor ce au fost achiziţionate prin folosirea cardurilor falsificate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, antecedenţa sa penală, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa s-a constatat a fi neîntemeiată, reţinându-se că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă egală cu minimul special obţinut în urma aplicării cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă înscrisă în art. 320¹ alin. (7) C. pen. iar coborârea pedepsei sub acest minim este posibilă doar în situaţia în care instanţa constată existenţa unor circumstanţe atenuante. Recunoaşterea faptei nu poate primi această valenţă, având în vedere că inculpatul a adoptat această poziţie procesuală doar în faţa instanţei şi în urma acesteia, inculpatul a beneficiat deja de o cauză legală de reducere şi anume cea prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., iar aceeaşi împrejurare nu poate fi valorificată de două ori. Alte elemente ce ar putea fi reţinute ca circumstanţe atenuante nu există în cauză.

A mai constatat Curtea de apel că prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termenul fiind constituit din pedepsele de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat aplicată prin sentinţa penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea definitivă la 4 ianuarie 2006 şi 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat aplicată prin sentinţa penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuş, definitivă la 6 noiembrie 2006.

Întrucât infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea s-a dispus revocarea beneficiului acesteia. Reţinând că infracţiunea pentru care a fost condamnat prin această hotărâre este concurentă cu cea pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuş, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, iar apoi, s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Totodată, s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuş definitivă prin dispoziţia penală din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea. Prin aceasta i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare compusă din pedeapsa de 1 an aplicată în acea cauză la care s-a alăturat ca efect al revocării suspendării condiţionate o pedeapsă de 2 ani compusă din pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea şi sentinţa penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuş (acelaşi prim termen al recidivei ca şi în prezenta cauză).

S-a mai reţinut că operaţiunea de contopire nu este corect efectuată, instanţa de fond aplicând întâi regulile privind concursul de infracţiuni şi apoi pe cele privind recidiva, încălcând astfel dispoziţiile art. 80 alin. (3) C. pen., dar aceasta nu mai poate fi corectată de instanţa de control judiciar, având în vedere că doar inculpatul a declarat apel, precum şi principiul prevăzut de art. 372 C. proc. pen. care interzice agravarea situaţiei în propria cale de atac.

În ceea ce priveşte sporul de 2 luni închisoare aplicat pentru concursul de infracţiuni, curtea de apel a apreciat că nu se impune înlăturarea sa, aşa cum a solicitat inculpatul având în vedere cuantumul pedepselor ce intră în contopire.

S-a reţinut însă că apelul inculpatului este fondat, dar sub un alt aspect, instanţa de fond deşi a procedat la rejudecarea cauzei, nu a dispus nici anularea sentinţei penale nr. 152/2010 a Tribunalului Bihor nemodificată prin dispoziţia penală din 2011 a Curţii de apel Oradea şi definitivă prin dispoziţia penală din 13 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici a formelor de executare emise în baza acesteia. Această dispoziţie era obligatorie deoarece, în caz contrar, inculpatul va avea două hotărâri definitive de condamnare pentru aceeaşi faptă.

Prin decizia penală nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul B.L.F. împotriva sentinţei penale nr. 37/P din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că:

Ca efect al admiterii cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul B.L.F. a anulat sentinţa penală nr. 152/2010 a Tribunalului Bihor nemodificată prin decizia penală nr. 31/A/2011 a Curţii de Apel Oradea şi definitivă prin dispoziţia penală din 13 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi toate formele de executare emise în baza acesteia.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.L.F.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7179/111/2012.

La data de 26 septembrie 2013 când s-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a învederat de magistratul asistent că recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei o cerere autentificată la notariat prin care solicită retragerea recursului şi preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 7 noiembrie 2013 precizând că în Dosarul nr. 99/35/2013 care are ca obiect mandat european de arestare aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, instanţa a dispus amânarea predării inculpatului până la soluţionarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deasemenea s-a mai învederat că la data de 6 septembrie 2013 recurentul inculpat aflat în stare de arest în Penitenciarul Satu Mare, în prezenţa judecătorului delegat, a declarat că îşi retrage recursul declarat şi că nu doreşte să fie prezent în instanţă şi, pe de altă parte, prezenţa sa în instanţă îl împiedică să fie selecţionat la muncă şi să obţină vizită intimă cu soţia. A mai învederat prin aceeaşi cerere că un eventual transfer la Bucureşti ar genera cheltuieli inutile cu transferarea sa.

Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 385⁴ C. proc. pen., faţă de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în mod expres şi personal, în condiţiile art. 368 şi art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător, va lua act de declaraţia de voinţă a recurentului.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2867/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2882/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2879/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs