ICCJ. Decizia nr. 2890/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2890/2012
Dosar nr. 716/1/2012
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 1262 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligată recurenta revizuentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 752 din 14 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 3151/318/2010, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 3328/1998, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, formulată de Z.V. A fost obligată petiţionara la 40 RON cheltuieli judiciare Statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, revizuenta Z.V. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei Târgu Jiu rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2048 din 15 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, arătând că în mod greşit a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, întrucât faptele nu au fost dovedite, ea neavând vinovăţie în săvârşirea lor. După efectuarea acestor acte de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. referatul întocmit de procuror împreună cu cererea au fost înaintate instanţei spre competentă soluţionare şi s-a format Dosarul nr. 12546/318/2009.
Instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului nr. 1377/1998 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care s-a pronunţat soluţia a cărei revizuire s-a cerut.
Prin Sentinţa penală nr. 2020 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în acest dosar, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998.
Prin Decizia nr. 43 din 10 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost admis apelul declarat de revizuenta Z.V., a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 2020 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se faptul că revizuenta Z.V. a fost citată la o altă adresă decât cea indicată de aceasta.
Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 3151/318/2010 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. La rejudecare, revizuenta a fost citată în localitatea Turda, str. V., jud. Cluj. Din conţinutul Sentinţei penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, instanţa a reţinut că revizuenta a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, dar şi la alte pedepse, pentru infracţiuni prevăzute de art. 243, 288, 292 şi 302 C. pen., care însă au fost constatate graţiate.
S-a constatat că în cursul judecăţii, existenţa faptelor infracţionale a fost dovedită pe baza probatoriilor administrate, respectiv: declaraţii de martori, raport de expertiză contabilă, acte de constatare şi chiar declaraţia revizuentei, care a recunoscut la un moment dat în împrejurările liberării provizorii pe cauţiune, o mare parte din faptele săvârşite. Având în vedere că, aşa cum s-a reţinut şi prin referatul întocmit de procuror, motivele invocate de revizuentă nu se regăsesc în cele expres indicate de art. 394 C. proc. pen., instanţa a respins cererea formulată de revizuentă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel revizuenta Z.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost condamnată întrucât nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de contrabandă, că infracţiunea prevăzute de art. 243 C. pen. a fost graţiată, că nu s-a făcut dovada că ar fi falsificat vreun înscris oficial, precum şi că, procurorul ar fi săvârşit un abuz în cursul efectuării urmăririi penale în dosarul revizuentei.
Prin Decizia penală nr. 201 A din 9 iunie 2010 Tribunalul Gorj a respins apelul ca nefondat, apelanta fiind obligată la 250 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu suportaţi în avans din bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul a avut în vedere că prin Sentinţa penală nr. 752 din 14 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu s-a reţinut de către instanţă că prin cererea de revizuire condamnata revizuentă Z.V. nu a indicat ca fiind incident nici unul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. ca fiind apt să determine admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei. S-a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă, întrucât dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. admit că revizuirea poate fi cerută numai când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. În cauză, revizuenta, în cuprinsul cererii depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a criticat hotărârea judecătorească de condamnare sub aspectul eronatei interpretări a probelor, cu consecinţa unei greşite condamnări, fără a susţine ori a indica vreun caz din cele enumerate mai sus.
Or, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite prin Decizia nr. 60/2007, în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
A avut în vedere instanţa de apel şi Decizia nr. 36/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a stabilit că cererile repetate de revizuire şi respectiv contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora, decizie incidentă în cauză deoarece, prin Sentinţa penală nr. 3765 din 3 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 84 din 12 mai 2008 a Tribunalului Gorj, precum şi prin Sentinţa penală nr. 2992 din 16 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin neapelare, au fost soluţionate definitiv cereri de revizuire formulate de petenta Z.V., ce a formulat în esenţă aceleaşi apărări în cuprinsul cererilor, referitoare la greşita interpretare a probelor administrate în Dosarul nr. 10377/1997 al Judecătoriei Târgu Jiu.
Împotriva acestei ultime hotărâri, în termen legal, a formulat recurs, revizuenta Z.V.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că acesta este fondat întrucât sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu, cererea de revizuire urmând a fi soluţionată pe fond.
Prin Decizia nr. 1262 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta Z.V., împotriva Deciziei penale nr. 201 A din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 3151/318/2010. A fost obligată recurenta la 210 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în contul Baroului de Avocaţi Dolj.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Instanţa de fond şi cea de apel au analizat actele dosarului şi au reţinut corect că susţinerile revizuentei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Susţinerile referitoare la faptul că în mod greşit a fost condamnată nu pot fi încadrate în cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât în procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probaţiunii prin administrarea unor probe deja administrate de instanţele care au soluţionat cauza pe fond. Cât priveşte susţinerea că procurorul ar fi săvârşit un abuz în cursul efectuării urmăririi penale se constată că acest motiv ar putea constitui cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În legătură cu acest caz de revizuire, prin dispoziţiile art. 395 C. proc. pen. s-a stabilit că situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Doar în măsura în care nici instanţa de judecată şi nici procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, dovada se poate face în cursul procedurii de revizuire, situaţie care nu este incidenţă în speţă, întrucât revizuenta nu a învederat că ar fi formulat vreo plângere împotriva procurorului care a instrumentat cauza iar instanţa de judecată sau procurorul nu pot ori nu au putut examina fondul cauzei.
De altfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, petenta a mai formulat cereri de revizuire, prin care a invocat în esenţă aceleaşi aspecte ca şi cele din prezentul dosar, cereri soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie faţă de care este incidentă Decizia nr. 36/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, revizuenta Z.V. a declarat prezentul recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 716/1/2012.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul declarat de revizuentă este inadmisibil, deoarece decizia Curţii de Apel (pronunţată ca instanţă de recurs) nu se regăseşte printre hotărârile care, potrivit art. 3851 C. proc. pen. poate fi atacată cu recurs la o instanţă superioară, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea Z.V.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 716 /1/2012.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea a arătat că în mod greşit a fost condamnată pentru infracţiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978 întrucât nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de contrabandă, iar infracţiunea prevăzute de art. 243 C. pen. a fost graţiată.
A mai menţionat în conţinutul cererii împrejurarea că organul de urmărire penală a constrâns-o, exercitând asupra ei presiuni psihice, ameninţând-o pentru a recunoaşte fapte pe care nu le-a săvârşit şi pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, din care a executat 10 luni închisoare, fără a exista dovezi ale existenţei infracţiunii.
Contestatoarea se consideră nevinovată şi solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea Deciziei nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3151/318/2010 şi în rejudecare, pe fond, să se reexamineze în integralitate materialul probator administrat în cauză care dovedeşte nevinovăţia sa, în cauză fiind implicaţi sora sa Z.C.D. şi numitul M.M., care au dezmoştenit-o.
Analizând cererea de contestaţie în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei.
Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Revenind la cauză, Înalta Curte constată că aspectele pe care contestatoarea le invocă în motivarea cererii sale, respectiv greşita interpretare a materialului probator administrat în cauza care a avut drept consecinţă reţinerea vinovăţiei sale cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost dispusă condamnarea sa, nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., pentru care se poate formula contestaţie în anulare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3151/318/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3151/318/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2886/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2577/2012. Penal → |
|---|
