ICCJ. Decizia nr. 2577/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2577/2012
Dosar nr. 4320/1/2012
Şedinţa publică din 22 august 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 4 MF din 8 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 640/109/2012, s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului E.V. la 4 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi următoarele C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul E.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare în condiţiile art. 57, 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia începând cu data de 15 decembrie 2010 la zi.
Au fost respinse acţiunile civile formulate în cauză, iar, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 146.150 euro, obţinută din săvârşirea infracţiunilor.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că partea vătămată majoră P. (fostă T.) Ş., prietenă încă din anul 2005 cu inculpatul E.V., a fost convinsă de acesta să meargă în Spania la fratele său A.R., unde poate să-şi găsească un loc de muncă bine plătit, garantându-i că nu sunt probleme şi că va câştiga mulţi bani şi spunându-i că va pleca împreună cu verişoara lor "B." (E.L.A.). Inculpatul i-a plătit părţii vătămate toate taxele necesare eliberării paşaportului şi le-a dus pe cele două fete în oraşul Găeşti, de unde au plecat spre Spania cu un autoturism în care se mai aflau şi alte persoane. Aici, partea vătămată a fost aşteptată de A.R., care a cazat-o într-un apartament de bloc în care se mai afla o fată pe nume M., iar, a doua zi, i-a spus că trebuie să meargă împreună cu aceasta într-un club, pentru a practica prostituţia. Întrucât partea vătămată a refuzat, a fost bătută şi ameninţată de A.R., care i-a reţinut, totodată, şi paşaportul. Până la urmă, datorită faptului că se afla într-o ţară străină şi nu cunoştea limba, precum şi datorită atitudinii lui A.R. faţă de ea, partea vătămată a acceptat să meargă în club pentru a se prostitua.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată majoră P. (fostă P.) S.C., prima instanţă a reţinut că, în primăvara anului 2007, aceasta a fost racolată de inculpatul E.V., consătean cu ea, care i-a propus să meargă în Spania, la muncă, la debarasat de vase într-un restaurant, unde munceşte şi nevasta fratelui său, A.R.. Acesta i-a asigurat transportul din localitatea de domiciliu până în Piteşti, iar de aici a plecat spre Spania cu un microbuz, fiind însoţită de sora inculpatului, R.S.J., sugerându-i-se să comunice părinţilor că s-a măritat la Topoloveni. În Spania, în localitatea San Javier, a fost aşteptată de A.R. şi cazată într-o casă unde se mai afla şi soţia acestuia, A.A.M., precum şi o fată "B." (E.L.A.). Inculpatul A.R. i-a solicitat să meargă în club cu cele două fete, să se prostitueze, dar ea a refuzat, spunându-i că nu a venit în Spania pentru aşa ceva. În aceste condiţii, A.R. l-a chemat pe fratele său, E.V., în Spania şi, la insistenţele acestuia, care i-a promis că o va lua de nevastă, a mers la Clubul "S." unde a practicat prostituţia, alături de A.A.M. şi E.L.A., banii obţinuţi din practicarea prostituţiei fiind predaţi inculpatului, iar, după plecarea acestuia din Spania, lui A.R..
Referitor la partea vătămată minoră P. (fostă I.) L.M., judecătorul fondului a arătat că, în luna martie 2007, aceasta a fost recrutată de inculpatul E.V., căruia i-a cerut sprijinul pentru a face întrerupere de sarcină, acesta propunându-i să meargă cu el în Spania, întrucât acolo sunt nişte pastile care provoacă avortul, dar care nu pot fi introduse în ţară. În aceste condiţii, a fost de acord să meargă în Spania cu inculpatul, deplasându-se cu un microbuz în care se mai afla o fată, aici fiind aşteptaţi de fratele inculpatului, A.R., care i-a cazat într-o locuinţă împreună cu alte fete. După ce i-au falsificat părţii vătămate cartea de identitate, pentru a reieşi că are vârsta de 21 de ani, cei doi fraţi i-au cerut să meargă să se prostitueze pentru a face rost de bani în vederea cumpărării pastilelor care provoacă avortul. Întrucât era gravidă, partea vătămată nu a putut să racoleze niciun client, motiv pentru care A.R. i-a cerut să se întoarcă în România.
Cu privire la partea vătămată majoră S.G.L., s-a arătat că, la începutul anului 2010, aceasta i-a cunoscut pe inculpaţii E.V. şi A.R., precum şi pe sora şi mama lor, respectiv R.S.J. şi E.F. La un moment dat, R.S.J. a întrebat-o dacă doreşte să meargă în Grecia pentru a avea grijă de copilul ei, în schimbul sumei de 400 euro pe lună, fiind convinsă în acest sens de inculpaţii E.V. şi A.R., care i-au spus că acolo va câştiga mai mulţi bani decât în România. În Grecia a fost aşteptată de A.A.M., soţia lui A.R., şi condusă în zona Nickeia, într-un apartament cu trei camere, unde se afla şi R.S.J. şi unde, în acea seară, au mai venit şi alte trei fete. R.S.J. i-a luat certificatul de naştere şi i-a solicitat să meargă cu celelalte fete în stradă pentru a se prostitua şi, întrucât partea vătămată a refuzat, spunându-i că este virgină, a fost bătută şi ameninţată de aceasta, fiind, astfel, obligată să se prostitueze. Deoarece în prima zi a refuzat clienţii care au venit la ea, seara a fost din nou bătută şi ameninţată de către R.S.J., fiind nevoită să accepte, în aceste condiţii, să practice prostituţia pentru cei trei.
În legătură cu partea vătămată majoră C.M.E., s-a reţinut că, prin intermediul lui F.M., aceasta l-a cunoscut pe inculpatul E.V., fiind convinsă de cei doi să meargă în Grecia, cu promisiunea că va locui la fratele inculpatului, A.R., care o va ajuta să se angajeze. În Grecia, partea vătămată a fost aşteptată de A.R., care a condus-o cu autoturismul său până la un hotel, unde au rămas peste noapte, convingând-o să întreţină relaţii sexuale cu el şi promiţându-i că o va lua de soţie. În ziua următoare, a fost condusă la domiciliul său, unde a fost cazată într-o locuinţă unde se mai afla A.A.M., R.S.J., precum şi două fete, M. (P.M.-M.) şi "P." (I.V.), aflând, cu această ocazie, că trebuie să se prostitueze într-un club împreună cu celelalte două fete. Întrucât a refuzat, A.R. a ameninţat-o că va avea probleme dacă va pleca de acolo, fiind nevoită până la urmă să meargă în club cu celelalte fete pentru a se prostitua.
S-a mai reţinut de către Tribunal că, la sfârşitul anului 2005, inculpatul E.V. i-a propus persoanei vătămate (martor cu identitate protejată) I.A. să meargă în Spania pentru a se trata medical şi pentru a se angaja la un bar sau restaurant, precizându-i-se în mod expres că nu va fi obligată să practice prostituţia. Aici a fost aşteptată de A.R. şi a fost cazată într-un apartament împreună cu alte două fete. Încă de a doua zi, A.R. le-a spus că trebuie să meargă într-un club pentru a se prostitua şi, deoarece au refuzat, fetele au fost bătute de acesta, acceptând, astfel, să se prostitueze în clubul indicat de A.R..
În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpatului E.V. care, la intervale diferite de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu fratele său, A.R., a recrutat, transportat, transferat, cazat sau primit, prin ameninţare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înşelăciune, pe victimele majore P.Ş., P.S.C., S.L., C.M.E. şi I.A. (martor cu identitate protejată), precum şi pe victima minoră P. (fostă I.) L.M., în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului care, iniţial, a înţeles să nu dea declaraţie în faţa instanţei, iar, ulterior, după începerea administrării probelor, a recunoscut în totalitate faptele, prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa a apreciat că acesta poate beneficia de respectivele dispoziţii legale, neputându-i-se refuza un drept consfinţit de lege. Totodată, la stabilirea pedepselor, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, precum şi persoana inculpatului, care este infractor primar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., şi inculpatul E.V., sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei.
Din oficiu, Curtea a pus în discuţie cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitor la încălcarea dispoziţiilor legale privind publicitatea şedinţei de judecată.
Prin Decizia penală nr. 51 din 24 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatul E.V., a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a trimis cauză, spre rejudecare, la Tribunalul Argeş.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului E.V. şi a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel, după ce a prezentat o serie de consideraţii teoretice referitoare la principiul publicităţii şedinţei de judecată, cu referire la dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 127 din Constituţia României şi art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a arătat că, potrivit art. 24 din Legea nr. 678/2001 "şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice".
Având în vedere că excepţiile de la regula publicităţii şedinţei de judecată sunt de strictă interpretare şi aplicare, prevederile art. 24 din Legea nr. 678/2001 neputând fi extinse, prin analogie, şi la alte situaţii pe care norma juridică nu le prevede şi ţinând seama de împrejurarea că inculpatul E.V. a fost trimis în judecată atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cât şi pentru cea încriminată de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din aceeaşi lege, Curtea de apel a apreciat că, procedând la judecarea cauzei în şedinţă nepublică atât la data de 1 martie 2012, cât şi pe 8 martie 2012, fără a analiza şi constata ca fiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 290 C. proc. pen., Tribunalul a pronunţat o hotărâre judecătorească lovită de nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care nu poate fi înlăturată în niciun mod decât prin desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.
Totodată, în baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., Curtea, în urma analizării circumstanţelor reale ale cauzei, dar şi a celor personale, a constatat că arestarea preventivă a inculpatului îşi păstrează legitimitatea, fiind satisfăcute exigenţele jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care a apreciat că se impune menţinerea stării de arest preventiv a acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul E.V., criticând-o pe motive de nelegalitate.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., recurentul a susţinut că instanţa de prim control judiciar a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a dispus atât admiterea apelului declarat de el, cât şi pe cel promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în opinia sa, fiind justificată soluţia numai în ceea ce priveşte situaţia sa juridică, iar nu şi soluţia pronunţată cu privire la calea de atac formulată de procuror, care ar fi trebuit respinsă, ca nefondată. În consecinţă, s-a solicitat de către inculpat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, iar, pe fond, respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul E.V. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, recurentul inculpat nu a indicat acele dispoziţii legale pe care instanţa de prim control judiciar le-ar fi nesocotit sau le-ar fi aplicat în mod eronat, arătând doar că aceasta a admis, în mod greşit, apelul promovat de Parchet, fără, însă, a oferi vreo argumentaţie juridică pentru susţinerea acestui punct de vedere sau a face trimitere la vreo normă legală care să prevadă o altă soluţie în drept în situaţia constatării nulităţii absolute a sentinţei primei instanţe.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., admiţând căile de atac promovate de procuror şi inculpat, desfiinţând hotărârea instanţei de fond pentru existenţa unuia dintre cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (încălcarea dispoziţiilor relative la publicitatea şedinţei de judecată) şi dispunând rejudecarea cauzei de către Tribunalul Argeş.
Constatând că sentinţa primei instanţe este lovită de nulitate absolută, indiferent dacă motivul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a fost invocat de una dintre părţi sau pus în discuţie din oficiu, instanţa de prim control judiciar nu poate pronunţa altă soluţie decât admiterea tuturor căilor de atac promovate în cauză, cu consecinţa trimiterii acesteia spre rejudecare, nefiind posibilă analizarea temeiniciei/netemeiniciei celorlalte aspecte invocate de apelanţi şi nici respingerea, ca nefondate, a unora dintre apelurile declarate, aşa cum a susţinut recurentul inculpat. Pronunţarea unei astfel de soluţii nu ar încălca doar prevederile imperative ale art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., dar ar fi şi împotriva logicii juridice, căci, în situaţia în care s-ar admite numai unul/unele dintre apeluri pentru existenţa unui caz de nulitate absolută a sentinţei atacate, ar deveni inutilă examinarea pe fond a altor critici invocate de ceilalţi apelanţi cu privire la aceeaşi hotărâre care, oricum, va fi desfiinţată, cauza urmând a fi rejudecată şi soluţionată printr-o altă sentinţă, supusă, la rândul ei, aceloraşi căi de atac ce vor putea fi exercitate de aceiaşi titulari la care face referire art. 362 şi art. 3852 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. şi că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva Deciziei penale nr. 51 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 decembrie 2010 la 22 august 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2890/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2565/2012. Penal → |
|---|
