ICCJ. Decizia nr. 2955/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2955/2012
Dosar nr. 531/85/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că,
Prin sentinţa penală nr. 40 din 14 martie 2012, Tribunalul Sibiu a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, iar, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului G.I. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a Il-a şi lit. b)) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a)) teza a Il-a şi lit. b)) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 172 din 31 mai 2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă prin decizia penală nr. 82 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, şi a dispus ca aceasta să fie executată pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în baza art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsă a duratei reţinerii şi arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.I.C., Tribunalul Sibiu a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320l alin. (7) C. proc. pen., condamnarea acestuia la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a Il-a şi lit. b)) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a)) teza a Il-a şi lit. b)) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.
S-a disjuns soluţionarea acţiunii civile şi s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în ziua de 5 decembrie 2011, inculpaţii G.I. şi R.I.C., împreună cu numiţii V.F. şi A.I., se aflau cu animalele la păscut în extravilanul localităţii Laslea, judeţul Sibiu, la interferenţa cu terenul agricol ce aparţine locuitorilor din comuna Daneş, judeţul Mureş, în zona numită B.C., loc în care era la păşunat şi turma de capre proprietatea lui M.D., aflată în grija martorului S.G. În jurul orei 1300, după o discuţie contradictorie avută cu acesta din urmă, inculpatul G.I., din dorinţa de a se distra, a asmuţit câinii care păzeau animalele aflate în grija sa şi a celorlaţi trei însoţitori la cei care asigurau paza caprelor proprietatea lui M.D., lătrăturile şi urletele câinilor încăieraţi determinând-o pe victimă să se deplaseze de la stână la locul incidentului. Cu această ocazie, între partea vătămată şi grupul de tineri s-a produs o altercaţie care a degenerat rapid, aşa încât, după câteva încercări nereuşite de a-i lovi pe inculpaţi cu bâta, victima a fost atacată de aceştia şi supusă unor acte de violenţă de o intensitate ridicată. Iniţial, inculpatul R.I.C. i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona feţei, iar, după căderea ei la pământ, a continuat să o lovească cu picioarele, fiind ajutat de inculpatul G.I., care a lovit persoana căzută cu bâta, de mai multe ori, în zona capului.
Actele de violenţă exercitate de inculpaţi au făcut ca starea de sănătate a victimei să se deprecieze rapid, salvarea vieţii acesteia necesitând îngrijiri medicale urgente, aspect sesizat de numitul A.l., care a propus inculpaţilor să o ajute, însă propunerea sa a fost respinsă de inculpatul G.I., care a cerut ca persoana bătută să fie abandonată în locul în care a fost agresată. Totodată, acelaşi inculpat i-a cerut lui A.l. să discute cu ceilalţi doi consăteni şi să-i determine să-şi asume doar ei trei actele de violenţă la care a fost supusă victima, pe motiv că el este major şi are o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii, iar implicarea lui în agresarea victimei s-ar putea solda cu o sancţiune mai severă. Deşi martorul S.G. a alertat familia victimei şi i-a solicitat ajutorul, în jurul orei 1600, când s-a intervenit, victima a decedat. Autopsia efectuată defunctului a constatat că moartea acestuia a fost de natură violentă, în legătură directă cu actele de lovire exercitate de inculpaţi, şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin în căile respiratorii superioare urmare a politraumatismului cu plaga scalpului, fracturii eschiloase de piramidă nazală şi unor leziuni echimotice ale spatelui şi zonei lombare, leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, unele de formă alungită.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor, depoziţiile martorilor V.F., A.l., S.G., B.G.C., M.V. şi Z.D., precum şi concluziile raportului de constatare medico-legală.
În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., comisă în coautorat, participaţia penală în această formă rezultând din materialitatea faptelor celor doi inculpaţi, ale căror acţiuni s-au aflat într-o coeziune evidentă, G.I. lovind victima cu bâta, iar R.I.C. cu pumnii şi picioarele în zone anatomice vitale.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., judecătorul fondului a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că aceştia au acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că au prevăzut consecinţele faptelor comise şi, chiar dacă că nu le-au urmărit, au acceptat, totuşi, producerea lor.
Ca nefondată a fost considerată şi cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., arătându-se, în esenţă, în motivare, că două dintre persoanele prezente la incident, respectiv V.F. şi A.I., au avut calitatea de învinuiţi în cauză, împrejurare ce exclude incidenţa dispoziţiilor art. 152 lit. b)) C. pen., întrucât prin „două sau mai multe persoane” se înţelege alte persoane decât subiectul activ sau pasiv al infracţiunii.
La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi s-a ţinut seama de faptul că inculpaţii au adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului, sunt tineri şi îşi câştigă existenţa prin muncă onestă, fiind valorificată, totodată, împrejurarea că R.I.C. nu are antecedente penale, iar G.I. se află în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 172/2010 a Judecătoriei Mediaş. De asemenea, în favoarea ambilor inculpaţi au fost reţinute dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., faţă de faptul că, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, aceştia au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părţile civile M.I., M.M. şi M.I.D. şi inculpaţii G.I. şi R.I.C.
În apelul său, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a interzice inculpaţilor dreptul de a alege şi a greşitei încadrări juridice dată faptelor, susţinând că acestea au fost săvârşite în public, respectiv în prezenţa martorilor V.F., A.I. şi S.G.
Aceeaşi critică referitoare la încadrarea juridică a faptelor a fost invocată şi de părţile civile, care, în apelul promovat, au mai făcut referire şi la eronata reţinere a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., precum şi la greşita individualizare judiciară a pedepselor, solicitând majorarea acestora.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, aceştia au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte şi reducerea pedepselor aplicate, susţinând, totodată, că au acţionat în legitimă apărare, fiindu-le frică de victimă.
Prin decizia penală nr. 74/ A din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi părţile civile M.I., M.M. şi M.I.D., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, sub aspectul încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi a individualizării judiciare a pedepselor principale şi complementare aplicate acestora, şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G.I. din art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a repus în individualitatea lor pedepsele componente aplicate inculpatului, respectiv de 10 ani închisoare şi de un an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 172/2000 a Judecătoriei Mediaş, a majorat la 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a şi lit. b)) C. pen., pedeapsa aplicată acestuia şi a dispus executarea ei alături de pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 172/2010 a Judecătoriei Mediaş, urmând ca inculpatul G.I. să execute, în final, 13 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a şi lit. b)) C. pen.
De asemenea, în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului R.I.C. din art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., şi a majorat pedeapsa aplicată acestuia de la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepselor aplicate fiecărui inculpat perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva acesteia de inculpaţii G.I. şi R.I.C., obligându-i pe apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a apreciat că, deşi prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, a dat o greşită încadrare juridică faptelor comise de inculpaţi, ignorând împrejurarea că acestea au fost săvârşite în public, potrivit art. 152 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv într-un loc accesibil publicului şi în prezenţa numiţilor V.F., A.I. şi S.G., situaţie în raport cu care a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi majorarea sancţiunilor penale aplicate de judecătorul fondului într-un cuantum la a cărui stabilire a avut în vedere limitele sporite de pedeapsă fixate de textul incriminator şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, G.I. fiind recidivist postcondamnatoriu, iar R.I.C. nefiind cunoscut cu antecedente penale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat-o ca nefiind fondată, având în vedere că, la termenul de judecată din 07 martie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute prin rechizitoriu şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atitudine considerată suficientă pentru aplicarea respectivelor prevederi legale, descrierea realizată de inculpaţi, potrivit căreia au aplicat victimei o singură lovitură (inculpatul G.I.) şi două lovituri (inculpatul R.I.C.), nefiind de natură a vicia consimţământul expres al acestora de a fi judecaţi potrivit procedurii simplificate şi de a beneficia de dispoziţiile alin. (7) ale art. 320l C. proc. pen.
Cu privire la conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor, aspect în legătură cu care au fost formulate critici de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a apreciat că interzicerea dreptului de a fi ales şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat este suficientă în raport cu fapta comisă şi de natură a asigura o limitare proporţională a acestui drept fundamental al inculpaţilor.
Totodată, Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile inculpaţilor referitoare la reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen., la cuantumul exagerat al pedepselor aplicate, precum şi la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere sub acest din urmă aspect că apelanţii au aplicat victimei lovituri repetate şi de intensitate ridicată, în zone vitale, situaţie ce evidenţiază împrejurarea că au prevăzut rezultatul faptei lor şi au urmărit producerea acestuia prin comiterea ei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părţile civile M.I., M.M. şi M.I.D. şi inculpaţii G.I. şi R.I.C., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac promovate, întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., părţile civile au arătat că, în mod greşit, au fost reţinute în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., întrucât aceştia nu au recunoscut decât parţial faptele descrise în rechizitoriu, precum şi împrejurarea că instanţa de apel le-a aplicat pedepse greşit individualizate sub aspectul cuantumului, solicitând majorarea acestuia către limita maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, ţinând seama de gravitatea deosebită a faptelor, dedusă din modalitatea de săvârşire şi urmarea produsă, şi atitudinea manifestată de inculpaţi imediat după uciderea victimei, dar şi în faţa organelor judiciare.
În ceea ce îi priveşte pe recurenţii inculpaţi, aceştia au criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor, susţinând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu referire la art. 152 lit. b) C. pen., întrucât două dintre persoanele care au fost prezente la momentul conflictului, respectiv numiţii V.F. şi A.I., nu au avut calitatea de simpli martori, ci au participat activ la lovirea victimei, împrejurare ce exclude reţinerea respectivelor dispoziţii legale.
Totodată, invocând prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., inculpaţii au arătat că, în mod greşit, instanţele de fond şi de apel nu au reţinut în favoarea lor dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., susţinând că au săvârşit faptele sub imperiul unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei M.D., produsă prin lovirea lor cu o bâtă.
Decizia instanţei de apel a fost criticată de inculpaţi şi sub aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu gravitatea faptelor comise şi circumstanţele lor personale, solicitând reducerea acestora sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, redus cu o treime conform art. 320! C. proc. pen., prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de părţile civile M.I., M.M. şi M.I.D., precum şi cele promovate de inculpaţii G.I. şi R.I.C. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Referitor la critica formulată de recurenţii inculpaţi G.I. şi R.I.C. cu privire la greşita calificare juridică dată de instanţa de prim control judiciar faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Potrivit art. 175 lit. i) C. pen., constituie infracţiunea de omor calificat uciderea unei persoane săvârşită în public, iar conform art. 152 C. pen., pentru a fi considerată ca fiind săvârşită în public, este necesar ca fapta să fi fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană [(lit. a)], în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane [(lit. b)] sau într-un loc neaccesibil publicului, cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane [(lit. c)].
În cauză, aşa cum rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale (procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 5 decembrie 2011, declaraţiile martorilor A.T. şi B.D.), cu privire la care inculpaţii au arătat că le cunosc şi le însuşesc (declaraţiile din data de 7 martie 2012), incidentul dintre părţi s-a desfăşurat pe un teren situat în extravilanul localităţilor Laslea şi Daneş, poziţionat în perimetrul numit B.C. şi aflat în proprietatea privată a societăţii agricole aparţinând martorului A.T., deci într-un loc neaccesibil publicului, dar în văzul martorilor V.F., A.I. şi S.G., care au asistat la comiterea omorului şi au perceput îndeaproape împrejurările săvârşirii faptelor.
Contrar susţinerilor recurenţilor, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, că numiţii V.F. şi A.I. nu au participat, în calitate de coautori, instigatori sau complici, la săvârşirea infracţiunii de omor asupra victimei M.D., prin rechizitoriul nr. 777/P/2011 din 18 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu dispunându-se scoaterea lor de sub urmărire penală, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost comise de aceştia.
Ca urmare, având în vedere că toate cele trei persoane în prezenţa cărora s-a desfăşurat agresiunea nu au fost implicate în conflictul dintre părţi, asistând doar la derularea acestuia, precum şi împrejurarea că incidentul s-a produs pe un teren aflat în proprietatatea privată a unei societăţi agricole, deci într-un loc neaccesibil publicului, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de art. 152 lit. c) C. pen., pentru a concluziona că omorul a fost săvârşit în public şi că sunt, astfel, întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C. pen., aşa cum, în mod corect, a stabilit şi instanţa de apel.
Chiar dacă, printr-o interpretare eronată a textului de lege şi a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, Curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 152 lit. b) C. pen., în loc de cele ale art. 152 lit. c) C. pen., stabilind că terenul pe care a fost comis omorul era unul accesibil publicului, Înalta Curte arată că această împrejurare nu este de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanţa cu privire la calificarea juridică a faptelor comise de inculpaţi, încadrate în mod corespunzător în prevederile art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În consecinţă, constatând că instanţa de prim control judiciar a dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de recurenţii G.I. şi R.I.C., Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect nefiind fondate.
2. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, recurenţii inculpaţi au susţinut că, în mod eronat, Tribunalul şi Curtea de apel nu au reţinut în favoarea lor prevederile art. 73 lit. b) C. pen., iar recurentele părţi civile au arătat că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen., cele două instanţe dând eficienţă acestei cauze de reducere a pedepsei, deşi nu erau îndeplinite condiţiile textului de lege menţionat.
Deşi inculpaţii au circumscris critica referitoare la omisiunea instanţelor inferioare de a reţine în favoarea lor scuza provocării motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte arată că împrejurările care atenuează răspunderea penală, în care se încadrează şi situaţiile enumerate în art. 73 şi art. 74 C. pen., constituie unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar stabilirea pedepsei prin ignorarea unei asemenea împrejurări sau prin reţinerea în mod greşit a acesteia este supusă cenzurii instanţei de recurs prin prisma cazului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., motiv pentru care respectiva critică va fi analizată prin raportare la aceste din urmă dispoziţii legale.
Referitor la susţinerile recurentelor părţi civile, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, constatând că, în mod justificat, judecătorul fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în privinţa ambilor inculpaţi, soluţie confirmată în apel de instanţa de prim control judiciar.
Astfel, se observă că, audiaţi fiind anterior demarării cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., inculpaţii au declarat că recunosc comiterea faptelor aşa cum au fost reţinute de procuror şi redate în cuprinsul actului de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Atitudinea de recunoaştere necondiţionată a acţiunilor agresive exercitate asupra victimei şi a legăturii de cauzalitate între acestea şi deces, exprimată în termenul stabilit de lege, precum şi manifestarea de voinţă în sensul soluţionării cauzei doar prin evaluarea probatoriului din faza nepublică a procesului confirmă pe deplin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 3201 C. proc. pen., neavând relevanţă sub aspectul comportamentului procesual al acuzaţilor numărul concret de lovituri indicat de fiecare ca fiind aplicat victimei, din moment ce inculpaţii nu au contestat niciun moment leziunile pe care le-au cauzat acesteia şi rolul lor determinant în raportul cauzal al decesului.
Aşa fiind, se constată că, în cauză, s-a făcut de către Tribunal şi Curtea de apel o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen., cu privire la inculpaţii G.I. şi R.I.C., motiv pentru care înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
3. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea stabilite de instanţa de apel, aspect în legătură cu care atât părţile civile, cât şi inculpaţii au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de ari. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susţinerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator, au fost avute în vedere de Curtea de apel importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunilor, modalitatea în care au acţionat inculpaţii care, prin acţiunile lor conjugate, au aplicat victimei lovituri repetate cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă în zona capului şi a corpului, chiar după căderea ei la pământ şi intrarea în stare de inconştienţă, cauzându-i leziuni traumatice (craniene, fractură de piramidă nazală, lombare ş.a.) care au fost de natură să producă moartea, după care au abandonat-o în locul unde s-a comis agresiunea, precum şi datele ce caracterizează persoana acestora - în vârstă de 20 şi, respectiv 21 de ani, fără antecedente penale (inculpatul R.I.C.) şi, respectiv, recidivist postcondamntoriu (inculpatul G.I.), şi comportamentul lor atât după comiterea faptelor, când inculpatul G.I. a încercat să-l determine pe R.I.C. şi pe martorii V.F. şi A.I. să-şi asume responsabilitatea uciderii victimei, cât şi pe parcursul procesului penal, când au recunoscut necondiţionat săvârşirea infracţiunilor, solicitând în faţa instanţei de fond aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanţa de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpaţilor, aşa cum au solicitat părţile civile, dar nici stabilirea unor pedepse mai uşoare, aşa cum au cerut recurenţii, sancţiunile penale aplicate de Curtea de apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, raportat la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare şi confirmată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., care condiţionează reţinerea scuzei provocării de îndeplinirea mai multor cerinţe, respectiv ca infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acţiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În speţă, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, însuşit de inculpaţi în faţa instanţei de fond, respectiv depoziţiile martorilor oculari V.F., A.I. şi S.G., este faptul că cei care au iniţiat conflictul dintre părţi sunt inculpaţii G.I. şi R.I.C., aceştia asmuţind câinii care păzeau animalele aflate în grija lor la cei care asigurau paza caprelor proprietatea victimei M.D., atitudine care a determinat-o pe aceasta să se deplaseze la locul incidentului cu intenţia de a opri acţiunea inculpaţilor, inclusiv prin mai multe încercări nereuşite de a le aplica o corecţie prin lovirea lor cu o bâtă.
Ca urmare, se constată că, în mod întemeiat, instanţele inferioare au apreciat că nu se poate reţine, în speţă, nicio acţiune provocatorie din partea victimei M.D., produsă în vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa faţă de inculpaţi constituind o reacţie la comportamentul violent al acestora, comportament ce a stat la baza declanşării situaţiei conflictuale dintre părţi.
Toate aceste elemente, supuse examinării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., conduc, în opinia Înaltei Curţi, la concluzia că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerinţele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor nici a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepselor aplicate prin orientarea acestora sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, sancţiunile penale stabilite de instanţa de prim control judiciar într-un cuantum moderat, fiind singurele în măsură să asigure reeducarea recurenţilor şi prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale în viitor.
Ca urmare, se observă că nu îşi găsesc aplicarea, în speţă, nici dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.I., M.M. şi M.l.D. şi de inculpaţii G.I. şi R.l.C.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 decembrie 2011 la zi şi, având în vedere că recurentele părţi civile şi recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.I., M.M. şi M.l.D. şi de inculpaţii G.I. şi R.l.C. împotriva deciziei penale nr. 74/ A din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 06 decembrie 2011 la 24 septembrie 2012.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2980/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
