ICCJ. Decizia nr. 2956/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2956/2012
Dosar nr. 6893/114/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 2 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.V., prin apărător, din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen.
În baza art. 174-175 lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă din 02 iulie 2011, inculpatul P.V., a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi d) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi d) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 02 iulie 2011 la zi.
În baza art. 113 alin. (1), (3) C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical pe durata executării pedepsei până la însănătoşire.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească minorilor P.E., P.B.C.I., P.D.M., P.V.G. şi P.N., prin reprezentantul legal al acestora B.F., suma de 350 RON lunar cu titlu de rentă, începând cu data de 02 iulie 2011 şi până la majoratul minorilor, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din această sumă.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului şi toporului, obiecte folosite la săvârşirea infracţiunii, precum şi celelalte materiale de probă aflate în posesia Tribunalului Buzău, evidenţiate în adresele de la dosarul de urmărire penală.
În fine, inculpatul a fost obligat la 4.400 RON cheltuieli judiciare către stat în care este inclusă şi suma de 1.450 RON reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.V. a fost căsătorit cu victima P.R. (fostă P.), din căsătoria lor rezultând cinci copii, respectiv P.E., P.B.C.I., P.D.M., P.V.G. şi respectiv P.N.
Pe fondul geloziei, între inculpat şi soţia sa au avut loc mai multe certuri, motiv pentru care, în cursul lunii iulie 2011, a încercat să o ucidă.
În dimineaţa zilei de 02 iulie 2011, după ce s-a trezit, inculpatul a mers la biserică pentru a se spovedi, însă preotul I.C. i-a spus să vină la vecernie sau în dimineaţa zilei următoare.
Revenind la domiciliul său, inculpatul a observat că soţia sa spăla, iar el s-a culcat, dormind până în jurul orelor 12.30-13.00.
După ce s-a trezit, s-a dus la gardul de la stradă şi i-a rugat pe vecinii săi T.C. şi T.I. să-l ducă la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, dar aceştia au refuzat, întrucât aveau lucrători la casă, pe numiţii A.G.C. şi I.M.
În continuare, inculpatul a observat-o pe soţia sa adunând iarbă în grădină, după care a luat un cuţit cu lungimea de 30 cm. Deşi victima a sesizat intenţia acestuia şi a încercat să fugă, inculpatul a prins-o în apropierea porumbarului din oborul de animale, unde i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona inimii şi a membrelor superioare.
După aceea, inculpatul a luat-o pe victimă, care nu decedase şi a aşezat-o cu capul pe o buturugă, în prezenţa fiicelor sale minore P.E. şi P.N., aplicându-i patru lovituri de topor în zona gâtului, până când a decapitat-o, spunând că „a omorât-o pe Satana”.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Buzău a rezultat că moartea victimei P.R. a fost violentă, datorându-se suspendării funcţiilor vitale prin decapitare.
Acelaşi act medical a mai stabilit că după aspect şi localizare, leziunile de violenţă constatate la nivelul gâtului şi plaga despicată de la nivelul degetului IV de la mâna dreaptă s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp tăietor-despicător, posibil topor, având legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul, iar pentru restul plăgilor constatate, leziunile de violenţă s-au putut produce cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, prezenţa caracterelor vitale conducând la concluzia că aceste ultime leziuni s-au produs anterior decapitării, cele de la nivelul hemitoracelui stâng, penetrante, cu interesare cardio-vasculară şi pleuro-pulmonară, putând determina decesul victimei, chiar şi în lipsa decapitării.
A reţinut instanţa de fond că, deşi inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în condiţiile descrise anterior, acesta a reclamat în permanenţă probleme psihice determinate după spusele sale de medicamentele pe care victima i le-ar fi pus în alimente.
În cauză a fost efectuat raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 26 septembrie 2011 de către Institutul de Medicină Legală „Prof. Mina Minovici” Bucureşti, din care a rezultat că inculpatul P.V. prezintă diagnosticul de „tulburare organică de personalitate fond toxic etilic” având discernământul păstrat în raport cu faptele săvârşite la data de 02 iulie 2011.
De asemenea, din concluziile raportului de nouă expertiză medicală psihiatrică din 03 aprilie 2012 întocmit de acelaşi institut, a rezultat că inculpatul P.V., la data comiterii faptelor din 02 iulie 2011, a prezentat „tulburare de personalitate de tip mixt cu manifestări antisociale, consum de băuturi alcoolice, nociv pentru sănătate”, având păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor sociale negative ale faptelor sale faţă de care discernământul a fost păstrat, recomandându-se aplicarea dispoziţiilor art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, dat fiind dat riscul de heteroagresivitate şi, implicit, de periculozitate socială.
Fapta, astfel cum a fost descrisă mai sus şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului, a planşelor fotografice, a raportului medico-legal de necropsie, a declaraţiilor de martori, a rapoartelor de expertiză medico-legală, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.
Reţinându-se că fapta inculpatului P.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Din motivarea sentinţei, a rezultat că la individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social pe care-l prezintă, modalitatea de săvârşire a infracţiunii, ferocitatea, sadismul, brutalitatea şi cruzimea acţiunii de ucidere. În ceea ce priveşte atitudinea relativ sinceră a inculpatului în timpul procesului penal, precum şi lipsa antecedentelor penale, s-a reţinut că acestea nu prezintă nicio relevanţă.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă, apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia inculpatului, a dispus obligarea acestuia la plata unei sume de 350 RON lunar pentru cei cinci minori rezultaţi din căsătoria acestuia cu victima, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din această sumă. Cuantumul rentei a fost stabilit având în vedere nivelul salariului minim pe economie, victima neavând serviciu, fiind casnică.
Sentinţa a fost atacată cu apel în termen legal de către inculpatul P.V., care, prin apărător ales, a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, arătând că pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prea aspră.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei şi reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum care să nu fie orientat spre limita maximă, respectiv detenţiunea pe viaţă.
Din acest motiv, s-a solicitat redozarea pedepsei ţinând cont de circumstanţele în care s-a petrecut fapta, cât şi de starea de sănătate a inculpatului, dovedită prin înscrisurile medicale şi, totodată, înlocuirea măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen. şi aplicarea măsurii prev. de art. 114 C. pen., respectiv internarea medicală.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar şi susţinute oral, apărătorul inculpatului a arătat că din rapoartele de expertiză psihiatrice, colectivul de medici specialişti a apreciat că inculpatul prezintă valori conturate pe tendinţe antisociale, valori accentuate pentru tendinţe impulsive, explozii de tip maniacal şi tendinţa de a-i manipula agresiv pe ceilalţi. S-a susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să ţină cont şi de istoricul medical al inculpatului, de faptul că o primă internare la spitalul de specialitate Săpoca a fost în perioada cuprinsă între 02 februarie-02 martie 2011, cu diagnostic de tulburare mentală şi de comportament, datorită consumului de alcool.
Prin decizia penală nr. 104 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., împotriva sentinţei penale nr. 80 din 2 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Buzău.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost computată detenţia preventivă de la 02 iulie 2011 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de apel, examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond şi corespunde pe deplin probelor administrate în cauză, vinovăţia inculpatului este dovedită fără echivoc, iar încadrarea juridică a faptei este legală, aspecte faţă de care nu s-au formulat critici.
În ceea ce priveşte critica ce vizează individualizarea pedepsei, considerată ca fiind excesivă, aceasta a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, reţinându-se că au fost avute în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul înalt de pericol social al faptei săvârşite, modul şi condiţiile concrete în care aceasta a fost săvârşită, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, apreciindu-se, prin urmare, că nu se justifică o nouă reindividualizare prin înlocuirea pedepsei cu detenţiunea pe viaţă, cu o altă pedeapsă mai uşoară.
Pe de altă parte, s-a constatat că este neîntemeiată şi cererea formulată de apărătorul inculpatului de a se înlocui măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical cu măsura prevăzută de art. 114 C. pen., de internare medicală.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate şi aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, a fost reluată şi solicitarea formulată pe calea apelului, de înlocuire a dispoziţiilor art. 113 C. pen. cu cele prevăzute de art. 114 din acelaşi cod, fiind necesar ca recurentul inculpat să fie supus controlului medical într-o instituţie de specialitate, iar nu în regim de detenţie, dată fiind starea sa de sănătate, care rezultă din actele aflate la dosar.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului-inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune reducerea pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, fiind de remarcat ferocitatea, sadismul şi brutalitatea manifestate de inculpat, numărul, zonele şi intensitatea mare a loviturilor cauzate victimei, în prezenţa celor două minore, dar şi urmarea produsă.
Tot astfel, împrejurarea că inculpatul se afla sub tratament medical, suferind de afecţiuni psihice, atitudinea relativ sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare şi lipsa antecedentelor penale nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluţii de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptei şi în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează în mod negativ persoana inculpatului.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se înlocui măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, cu măsura prevăzută de art. 114 C. pen., se reţine, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată, în cauză fiind aplicate în mod corect dispoziţiile art. 113 alin. (1), (3) C. pen., având în vedere şi concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul-inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24 septembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24 septembrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2957/2012. Penal → |
|---|
