ICCJ. Decizia nr. 2957/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2957/2012
Dosar nr. 3154/97/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3154/97/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.D.C., din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. h) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru infracţiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.D.C.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în stare de reţinere şi arestare preventivă, de la 03 martie 2012 până la 25 mai 2012.
S-a constatat că partea vătămată D.M.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 78/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat, fără notificare prealabilă, a probelor biologice, în vederea înregistrării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse, după recalificarea faptei, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La o dată incertă, dar în intervalul 25 ianuarie 2012-21 februarie 2012, profitând de împrejurarea că victima D.I., din motive de sănătate, se mutase la un prieten, inculpatul B.D.C. a pătruns în locuinţa victimei, de unde a furat un televizor, pe care ulterior l-a vândut. Inculpatul a recunoscut săvârşirea furtului.
Victima a reclamat furtul la poliţie, iar inculpatul a aflat că poliţia a recuperat televizorul de la persoana căruia el îl vânduse.
În consecinţă, s-a hotărât să determine victima să îşi retragă plângerea, convins că astfel ar scăpa de răspunderea penală. În cazul în care victima nu accepta să îşi retragă plângerea, inculpatul s-a hotărât să îi suprime viaţa.
În acest context, în data de 03 martie 2012, după ce a consumat alcool în cantităţi mari la domiciliu şi după ce s-a certat cu tatăl său, care i-a reproşat comiterea furtului, inculpatul a plecat de la locuinţa sa spre locuinţa victimei, nu însă înainte de a se înarma cu un cuţit de vânătoare şi de a lua din haina mamei sale 100 RON, sumă din care a cumpărat şi consumat alcool la un bar din apropierea locuinţei.
Sub influenţa alcoolului, s-a deplasat la locuinţa victimei, care era singur acasă. A fost primit în locuinţă şi a consumat bere împreună cu victima, căreia i-a solicitat să îşi retragă plângerea depusă cu privire la sustragerea televizorului. Cum victima a refuzat, inculpatul s-a plasat în spatele victimei, care era aşezat pe un scaun. A prins victima de bărbie, i-a ridicat capul şi i-a secţionat gâtul. Pentru a se asigura că victima decedează, i-a mai aplicat 45 de lovituri de cuţit, pe întreg corpul, de la nivelul feţei la tălpile picioarelor.
După ce a suprimat viaţa victimei, inculpatul s-a spălat pentru a îndepărta urmele de sânge de pe îmbrăcăminte şi, cu un tren, a fugit la Arad, unde a fost prins. Pe drum, a aruncat cuţitul din tren, acesta nefiind găsit de organele de urmărire penală.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, raport medico-legal de necropsie, declaraţii martori, coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut integral săvârşirea infracţiunii în faţa instanţei, înţelegând să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În drept, fapta inculpatului, săvârşită în împrejurările descrise mai sus, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174, 175 lit. a) şi g) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că partea vătămată D.M.N. nu a emis prezenţii civile în cauză.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B.D.C., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- instanţa fondului a dat o calificare juridică greşită faptei săvârşite de către inculpat, reţinând agravanta prevăzută la lit. a) din art. 175 C. pen. În acest sens, s-a susţinut că ansamblul actelor de la dosar nu relevă o conduită a inculpatului care să echivaleze şi să se circumscrie unei premeditări în accepţia textului de lege sus-arătat. S-a arătat că inculpatul nu şi-a premeditat fapta, ci s-a înarmat cu cuţitul în vederea intimidării părţii vătămate; ideea de a se deplasa la apartamentul unde locuia partea vătămată a fost una instantanee, el neavând trasat un plan bine stabilit şi neefectuând acte de pregătire în ce priveşte punerea în practică a intenţiei de a ucide;
- prima instanţă a aplicat o pedeapsă severă, orientată spre maximul special prevăzut de lege, în condiţiile reducerii limitelor ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. S-a susţinut că instanţa nu a dat eficienţă conduitei procesuale adecvate a inculpatului pe parcursul procedurilor şi nu a avut în vedere o serie de circumstanţe reale şi personale ce justifică atenuarea răspunderii penale: faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea aflându-se în stare de ebrietate, afecţiunile psihice de care suferă, relevate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (tulburări de personalitate de tip social), împrejurarea că inculpatul este încadrat în muncă şi obţine venituri în calitate de angajat în industria confecţiilor, în cadrul SC R.F. SRL.
Prin decizia penală nr. 85/A din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 121 din 25 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3154/97/2012.
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale privind încadrarea juridică a faptei şi individualizarea judiciară a pedepsei şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite:
A redus pedeapsa închisorii la 15 ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. g) C. pen., menţinând dispoziţiile privind aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
A fost computat din durata pedepsei aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2012 la 28 iunie 2012.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, urmând ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de 50 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele impuse de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că instanţa fondului a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, realizându-se o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în conformitate cu exigenţele instituite de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului B.D.C. în contextul factual expus în actul de sesizare al instanţei.
S-a constatat, însă, în urma analizei efective a probelor esenţiale, că jurisdicţia inferioară, deşi a stabilit în mod corect contextul factual existent, a dat o încadrare juridică greşită infracţiunii săvârşite de către inculpat prin reţinerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen.
Din această perspectivă, s-a reţinut că, în speţă, conduita inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii nu se circumscrie unei premeditări în accepţia textului de lege sus-arătat. A fost avută în vedere împrejurarea că, după o discuţie contradictorie cu tatăl său, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit, după care s-a deplasat la un local din apropiere, unde a consumat băuturi alcoolice şi de unde a plecat către locul unde ştia că se află victima, cu intenţia declarată de a o determina să retracteze plângerea penală formulată la poliţie împotriva sa. S-a reţinut că intervalul scurs între plecarea de la domiciliu şi săvârşirea faptei, modalitatea în care inculpatul şi-a petrecut timpul (prin consumarea de băuturi alcoolice) şi acţiunile sale ulterioare nu echivalează cu o premeditare a faptei, astfel încât în cauză nu există motive suficiente şi raţionale de a reţine la încadrarea juridică dispoziţiile lit. a) din art. 175 C. pen., un argument în plus în acest sens fiind şi scopul precis cu care inculpatul s-a deplasat la locuinţa unde se afla victima, şi anume acela de a o determina, de a o convinge pe aceasta să-şi retragă plângerea formulată la poliţie, prin care îl acuza pe inculpat de sustragerea unui televizor.
Faţă de aspectele relevate mai sus, instanţa de prim control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ exigenţele instituite de textul de lege prev. de art. 175 lit. a) C. pen.:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării acţiunii;
- activitatea psihică a inculpatului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiunea;
- meditarea, concentrarea forţelor sale fizice în vederea asigurării succesului acţiunii sale;
- efectuarea unor acte concrete de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.
Ca atare, s-a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută premeditarea întrucât nu există niciun element la dosar care să confirme efectuarea de către inculpat a actelor preparatorii (înarmarea cu cuţitul) cu scopul precis de a suprima viaţa victimei.
Pe de altă parte, fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social extrem al faptei, Curtea de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse de 16 ani închisoare, pedeapsă aflată în apropierea limitei maxime speciale prevăzută de lege în condiţiile date [art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], excede posibilităţilor şi necesităţilor reale de reeducare ale inculpatului. S-a reţinut că atrocitatea cu care inculpatul a săvârşit fapta justifică şi impune o măsură coercitivă fermă şi intransigentă, însă aceasta trebuie să corespundă posibilităţilor reale de reeducare ale inculpatului şi care pot fî apreciate în raport cu anumite circumstanţe de ordin personal. În acest sens, a fost avut în vedere că inculpatul este încadrat în muncă, a avut o conduită procesuală adecvată pe tot parcursul procedurilor, şi-a manifestat regretul sincer pentru fapta comisă şi prezintă afecţiuni psihice atestate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.
Prin urmare, s-a apreciat că se impune o atenuare moderată a răspunderii penale, prin reducerea pedepsei de la 16 ani la 15 ani închisoare.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D.C., solicitând să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante şi să se reducă pedeapsa aplicată, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere şi împrejurarea că a recunoscut fapta, în cauză făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar, este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul B.D.C. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. g) C. pen., de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Astfel fiind, au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanţa de apel, apreciind că pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată de prima instanţă excede posibilităţilor şi necesităţilor reale de reeducare ale inculpatului, a redus-o la 15 ani închisoare.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel se încadrează în limitele prevăzute de lege, modalitatea de executare a acesteia, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanţa de apel a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi consecinţele acesteia, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, nejustificându-se reducerea acesteia.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoaşterii de către inculpat a săvârşirii faptei, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatului, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate faţă de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul încriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24 septembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24 septembrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2976/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
