ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2995/2012

Dosar nr. 14931/62/2011

Şedinţa publică din 25 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 8/S din 17 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar penal nr. 14031/62/2011, în baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva inculpatului A.A.

În baza art. 189, art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, sumă ce a inclus şi 50% onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1286 din 6 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 5691/197/2007, au fost condamnaţi în lipsă inculpaţii:

- inculpatul T.V.B., în baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.;

- în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 64 lit. c) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de a exercita activitatea de administrator;

- inculpatul A.A. a fost condamnat în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală;

- în temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de a folosi cu rea-credinţă sumele de bani ce aparţineau SC M.R.L. SRL în interes propriu;

- în temeiul art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 de acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- în temeiul art. 291 teza a doua C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 de acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals;

- în temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 337/2007 Tribunalul Braşov a respins apelul Parchetului şi a admis apelul formulat de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, fiind modificată soluţia pronunţată sub aspectul laturii civile. În baza Sentinţei penale nr. 1286 din 6 iulie 2007, a fost emis pe numele inculpatului A.A. Mandatul de executare nr. 1901/2007 din 21 decembrie 2007, inculpatul fiind arestat în vederea executării acestui mandat la data de 13 octombrie 2008.

La data de 4 decembrie 2008, inculpatul a formulat recurs peste termen împotriva Deciziei penale nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 5691/197/2007, recurs calificat la data de 23 ianuarie 2009 de către Curtea de Apel Braşov ca fiind apel peste termen şi trimis spre judecare Tribunalului Braşov.

Prin Decizia penală nr. 91/A din 30 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 852/62/2009 de Tribunalul Braşov, a fost respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpatul A.A. împotriva Sentinţei penale nr. 1286 din 6 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Braşov.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 466/R din 8 iulie 2009, a admis recursul inculpatului A.A., cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Braşov.

Prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei care a fost cercetată, judecată şi condamnată în primă instanţă în lipsă şi pentru exercitarea dreptului său la apărare, s-a dispus admiterea apelului peste termen declarat de inculpatul A.A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Braşov.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 9 decembrie 2009 sub numărul 27679/197/2009.

Prin Sentinţa penală nr. 1391 din 29 iunie 2010, Judecătoria Braşov a dispus achitarea inculpatului A.A. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu numărul 298/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor T.V.B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 acte materiale), fals la legea contabilităţii prevăzut de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, folosirea cu rea-credinţă a sumelor de bani ce aparţineau SC M.R.L. SRL prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 de acte materiale).

În fapt, s-a reţinut că inculpatul T.V.B., în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a declarat un sediu fictiv al societăţii SC M.R.L. SRL, al cărei administrator era la data săvârşirii faptei, sustrăgând astfel societatea de la verificarea financiară. În sarcina inculpatului A.A. s-a reţinut că, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L. SRL în perioada 20 februarie - iunie 2004 a folosit cu rea-credinţă suma de 1.878.915 RON în folosul lui propriu, că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care le-a depus la trei bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în numerar s-a impus pentru a plăti materialul lemnos achiziţionat, că în aceeaşi perioadă a depus un număr de 36 de borderouri privind achiziţii de la persoane fizice cunoscând că sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la bancă, precum şi că a omis cu ştiinţă să înregistreze în contabilitatea SC M.R.L. SRL documentele contabile ce au avut drept consecinţă denaturarea veniturilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 695.934 RON.

Instanţa de fond a constatat că dispoziţiile Sentinţei penale nr. 1286 din 6 iulie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 5691/197/2007 au rămas definitive în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.V.B.

În cadrul rejudecării a fost audiat inculpatul, martorii B.C., H.E. şi S.M.V. şi s-a depus referat de evaluare.

Prima instanţă a reţinut cu privire la inculpatul A.A. că, prin actul de sesizare, se susţine că acesta, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L. SRL, în perioada 20 februarie - iunie 2004, a folosit cu rea-credinţă suma de 1.878.915 RON în folosul lui propriu (faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată); că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care le-a depus la trei bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în numerar s-a impus pentru a plăti materialul lemnos achiziţionat (faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 56 acte materiale); că în aceeaşi perioadă a depus un număr de 36 de borderouri privind achiziţii de la persoane fizice cunoscând că sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la bancă (faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 36 acte materiale); că a omis cu ştiinţă să înregistreze în contabilitatea SC M.R.L. SRL documentele contabile ce au avut drept consecinţă denaturarea veniturilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 695.934 RON (faptă de întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 251/2005).

În fapt, la data de 17 februarie 2004, inculpatul T.V.B. a semnat la BNP M.I.V. procura specială prin care l-a împuternicit pe inculpatul A.A. să îl reprezinte în toate problemele administrative ale societăţii, faţă de persoane fizice şi juridice, faţă de autorităţi, faţă de furnizori şi clienţi, la bancă în vederea efectuării de operaţiuni bancare curente, în numele societăţii. În baza procurii, în zilele următoare inculpatul A.A. a deschis conturi bancare pentru SC M.R.L. SRL la filialele din Braşov ale B.T., B.G.S.G. şi R.B. în aceste conturi intrând în perioada 20 februarie 2004 - 17 iunie 2004 suma totală de 1.899.386 RON. În aceeaşi zi în care erau alimentate conturile bancare, inculpatul A.A. completa la bănci cereri prin care justifica ridicarea în numerar pentru plata către persoane fizice a contravalorii materialelor lemnoase achiziţionate la care ataşa un borderou în copie şi ridica suma de bani existentă în cont din care se reţinea la bancă comisionul. Borderourile de achiziţii conţineau datele de identificare ale SC M.R.L. SRL şi ale persoanelor fizice de la care s-ar fi achiziţionat cherestea, în urma cercetărilor efectuate rezultând că numele şi datele de identificare a acestor persoane fizice înscrise în borderourile de achiziţie erau false.

Analizând cuprinsul procurii speciale autentificate la data de 17 februarie 2004 de BNP M.I.V., instanţa de fond a reţinut că aceasta cuprinde atât împuterniciri generale acordate inculpatului A.A. (să-l reprezinte pe T.V.B. în toate problemele administrative ale societăţii, să facă tot ce este necesar pentru o bună funcţionare a societăţii), cât şi speciale (să-l reprezinte faţă de persoane fizice şi juridice, faţă de autorităţi, faţă de furnizori sau clienţi, la bancă în vederea efectuării de operaţiuni bancare curente în numele societăţii, la orice birou notarial sau la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov în vederea încheierii eventualelor acte adiţionale la actele de constituire ale societăţii cu excepţia celor de cesiune, la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, Oficiul Registrului Comerţului Braşov).

În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv "omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", reţinându-se că inculpatul avea obligaţia de evidenţiere în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirilor generale acordate acestuia de către T.B.V. prin procura specială.

O astfel de interpretare nu a fost acceptată de către instanţă, întrucât obligaţia administratorului societăţii de a răspunde solidar faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, prevăzută de art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi transmisă unei alte persoane decât în baza unui mandat special în care să fie prevăzute expres obligaţiile ce trebuie îndeplinite de mandatar. Or, întrucât în procura specială semnată de T.B.V., inculpatul A.A. nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidenţiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL s-a apreciat că nu se poate reţine în persoana acestuia săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi, ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa l-a achitat pe inculpatul A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de acest text de lege.

Pentru aceleaşi motive nu s-a putut reţine în sarcina inculpatului nici săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. şi, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a efectuat cu ştiinţă înregistrări inexacte sau a omis cu ştiinţă înregistrările în contabilitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

În plus, instanţa a mai reţinut că inculpatul are şapte clase şi că prin declaraţiile date a arătat că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit să ţină contabilitatea firmei şi că nu a deţinut şi nu deţine vreun act al acesteia.

Fiind audiat cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul A.A. a arătat că l-a cunoscut pe T.V.B. în luna decembrie 2003, că acesta i-a spus că în luna februarie 2004 va deschide o firmă unde ar putea să aibă un loc de muncă şi pentru inculpat, că la începutul anului 2004 T.V.B. l-a sunat spunându-i că până la deschiderea punctului de lucru al societăţii să-l ajute în probleme administrative, fapt cu care inculpatul a fost de acord.

În acest sens, T.V.B. i-a făcut inculpatului o procură specială în baza căreia acesta s-a prezentat la 3 bănci unde a deschis conturi pentru SC M.R.L. SRL, iar când era sunat de către coinculpatul T.V.B. sau de secretara acestuia, A., inculpatul se deplasa la bancă, se întâlnea cu unul dintre cei doi sau chiar cu ambii, aceştia îi spuneau cum să completeze cererea de ridicare a numerarului şi îi dădeau borderouri de achiziţie marfă gata completate, inculpatul depunea actele la bancă pentru a ridica diferite sume de bani, sume pe care la ieşirea din bancă le remitea coinculpatului T.V.B. sau A. În schimbul acestor operaţiuni, inculpatul a primit suma de 200 RON.

Versiunea inculpatului este susţinută de declaraţia martorului B.C., care a arătat că l-a dus de două sau trei ori pe inculpat la bancă, că în faţa băncii inculpatul se întâlnea cu un bărbat şi o femeie care-i înmânau nişte acte după care A.A. intra în bancă, era aşteptat până la ieşire de către şefii săi cărora le înmâna toate actele pe cale le avea asupra sa şi se urca în autoturismul martorului fără a deţine vreun act sau vreun pachet.

Întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale nu a rezultat faptul că sumele de bani ridicate de inculpat de la bănci au fost însuşite de acesta şi folosite în interesul său propriu, faţă de declaraţia inculpatului şi a martorului audiat în cauză, instanţa a mai reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a sumelor de bani în interes propriu prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul nefiind răsturnată. Ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Cu referire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 acte materiale) şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 acte materiale), instanţa de fond a reţinut că aceste infracţiuni se săvârşesc sub aspectul laturii subiective cu intenţie directă.

În cauză, inculpatul a recunoscut faptul că în mai multe rânduri s-a prezentat la diferite unităţi bancare unde a completat sau semnat cereri de ridicare numerar şi că a anexat acestor cereri borderouri de achiziţie de marfă, dar a arătat că de fiecare dată completa aceste cereri la dictarea lui T.B.V. sau a secretarei acestuia, fără a cunoaşte faptul că cele scrise de el nu corespundeau adevărului sau că borderourile de achiziţie cuprindeau date false. Prima instanţă a reţinut că în dreptul penal român funcţionează principiul "in dubio pro reo" şi, în consecinţă, ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăţia făptuitorului aceste dubii îi profită.

Ca urmare, şi faţă de aceste infracţiuni instanţa a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului.

Întrucât nu s-a reţinut vinovăţia inculpatului A.A. pentru săvârşirea vreuneia din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin A.N.A.F., împotriva acestui inculpat, în acest sens fiind întocmită Încheierea de şedinţă din data de 30 august 2010, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivului hotărârii, în sensul completării acestora cu soluţionarea laturii civile a cauzei.

Prin Decizia penală nr. 33 din 1 februarie 2011, Tribunalul Braşov a admis apelul formulat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, care a fost desfiinţată numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. şi în ceea ce priveşte omisiunea constatării perioadei executate de inculpat în regim de detenţie, în baza Mandatului de executare a pedepsei 1901/2007 din data de 21 decembrie 2007, emis de Judecătoria Braşov în baza Sentinţei penale nr. 1286/2007.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Braşov a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi a menţinut aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracţiune.

S-a constatat că inculpatul A.A. a fost privat de libertate în baza Mandatului de executare a pedepsei nr. 1901/2007 din data de 21 decembrie 2007 emis de Judecătoria Braşov în baza Sentinţei penale nr. 1286/2007, începând cu data de 27 noiembrie 2008 şi până la data de 21 octombrie 2009.

Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute ca fiind legale şi temeinice.

Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Braşov, a fost respins.

Împotriva Deciziei penale nr. 33/2011 a Tribunalului Braşov, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov; prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Braşov a admis recursurile formulate de Ministerul Public şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Braşov, a casat Decizia penală nr. 33/2011 a Tribunalului Braşov numai sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate de partea civilă şi a desfiinţat în aceleaşi limite şi Sentinţa penală nr. 1391/2010 a Judecătoriei Braşov.

Curtea de apel a observat că, la data de 29 iunie 2010, cu ocazia deliberării, Judecătoria Braşov a întocmit minuta, care cuprinde exclusiv soluţia instanţei asupra acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului A.A.

La data de 30 august 2010, data redactării sentinţei pronunţate în cauză, a fost întocmită o încheiere în şedinţa Camerei de Consiliu, prin care, în temeiul art. 195 C. proc. pen., a fost îndreptată eroarea de tehnoredactare a minutei şi dispozitivului Sentinţei penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, în sensul completării acesteia cu soluţionarea laturii civile a cauzei, respectiv, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., respinge acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului A.A. de către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, cu sediul în Braşov. În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că în cuprinsul minutei şi dispozitivului nu apare soluţia pronunţată cu privire la latura civilă a cauzei, dintr-o eroare de tehnoredactare.

S-a reţinut însă că încheierea menţionată este nelegală, întrucât prin procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen. pot fi îndreptate doar erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural.

Întrucât minuta nu cuprinde o soluţie asupra laturii civile, nu s-a putut stabili dacă judecătorul cauzei a deliberat şi s-a pronunţat asupra acesteia. Curtea a mai statuat că omisiunea de a soluţiona acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, nu reprezintă o eroare materială şi nu poate fi remediată prin intermediul dispoziţiilor anterior menţionate; s-a constatat că, la momentul soluţionării cauzei în apel, în mod netemeinic s-a apreciat ca fiind soluţionată latura civilă de către prima instanţă.

În considerarea celor expuse, constatând că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, iar prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, fiind aşadar incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi pct. 172 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 1 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar penal nr. 27679/197/2009, pe care a casat-o sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate de partea civilă, desfiinţând în aceleaşi limite şi Sentinţa penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Braşov.

Procedând la soluţionarea acţiunii civile formulate de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, în Dosarul înregistrat sub numărul 14031/62/2011, tribunalul a constatat că latura penală a cauzei a intrat în puterea lucrului judecat, instanţa de control judiciar reţinând că starea de fapt a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precum şi a celor efectuate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, instanţele de fond analizându-le şi valorificându-le în mod judicios; Curtea de Apel Braşov a reţinut, în plus faţă de instanţele de fond, că subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, infracţiunea ca atare săvârşindu-se în cadrul unei societăţi comerciale. Or, în speţă nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpatul A.A. era cel care trebuia să efectueze evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; că infracţiunea de evaziune fiscală se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, deoarece făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi acţionează tocmai pentru a obţine acest rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care reprezintă valoarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A. ar fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operaţiunile cu cherestea (inexistente în realitate), sau că ar fi fost de faţă la acel moment având astfel posibilitatea să ştie că datele persoanelor înscrise pe borderourile de achiziţie nu sunt reale, sau că H.E. nu a vândut niciodată cherestea societăţii SC M.R.L. SRL, ori că acele tranzacţii comerciale nu au existat în realitate; nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul şi-ar fi însuşit sumele de bani ridicate de la bănci.

Tribunalul a constatat că partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală, susţinând că prin faptele de evaziune fiscală inculpaţii T.V.B. şi A.A. au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 695.934 RON la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Partea civilă, prin motivele de critică ale soluţiilor pronunţate în cauză a învederat că s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.111.334 RON, prejudiciu format din obligaţii fiscale datorate către societatea administrată de către inculpaţi, astfel cum rezultă din Raportul de inspecţie fiscală nr. 3282/2006 şi Decizia de impunere nr. 320/2006 întocmite de inspectorii de specialitate din cadrul Activităţii de Inspecţie fiscală pentru sumele de bani datorate de inculpaţi; s-a învederat că prin aceste acte administrativ-fiscale a fost analizată activitatea economică a societăţii administrate de inculpaţi, organele fiscale stabilind că prin acţiunile sau inacţiunile acestora a fost prejudiciat bugetul de stat; s-a solicitat a fi avut în vedere faptul că în primul ciclu procesual s-a admis acţiunea civilă formulată în cauză, iar până în prezent nu a intervenit niciun element care să infirme soluţia pronunţată anterior; chiar dacă ne aflăm în faza procesuală a rejudecării, s-a considerat că instanţa de fond are posibilitatea soluţionării în mod favorabil a acţiunii civile, întrucât s-a făcut dovada existenţei prejudiciului.

Cu referire la criticile formulate de partea civilă, prima instanţă a precizat că organele fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligaţii fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligaţii fiscale care pot fi contestate în instanţă; organele fiscale apreciind prin actele administrative pe care le emit asupra obligaţiilor bugetare şi nu asupra vinovăţiei penale a unei persoane. Prin urmare, întocmirea unui raport de inspecţie fiscală şi a unei eventuale decizii de impunere nu presupune stabilirea vinovăţiei penale sau chiar civile a unei persoane.

Deşi în primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Braşov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/2007 a Tribunalului Braşov, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor T.V.B. şi A.A. la plata prejudiciului solicitat de partea civilă, s-a constatat că aceste hotărâri au fost desfiinţate în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.A., atât sub aspectul laturii penale, cât şi a celei civile; Sentinţa penală nr. 1286/2007 a Judecătoriei Braşov a rămas definitivă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.V.B., atât sub aspect penal, cât şi civil.

Desfiinţarea Sentinţei penale nr. 1286/2007 a Judecătoriei Braşov (astfel cum a fost modificată în apel) prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Braşov, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.A., produce efecte nu numai asupra laturii penale, ci şi asupra laturii civile a cauzei. La stabilirea răspunderii civile a unei persoane trebuie să se constate întrunite condiţiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. - în vechea reglementare sub care a început procesul: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta şi autorul acesteia, existenţa vinovăţiei persoanei cercetate.

Cu referire la criticile formulate de partea civilă, prima instanţă a precizat că organele fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligaţii fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligaţii fiscale care pot fi contestate în instanţă; organele fiscale apreciind prin actele administrative pe care le emit asupra obligaţiilor bugetare şi nu asupra vinovăţiei penale a unei persoane. În prezent, tribunalul nu poate modifica starea de fapt reţinută de instanţa care a soluţionat acţiunea penală, întrucât starea de fapt reţinută în cauză determină admiterea sau respingerea acţiunii civile; de asemenea, cu referire la aceeaşi faptă, instanţa nu poate reţine două situaţii diferite, nefiind instanţă de control judiciar a unei sentinţe definitive.

Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală, tribunalul a constatat că s-a stabilit - prin Sentinţa penală nr. 1391/2010 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/2011 a Curţii de Apel Braşov - că inculpatul A.A. nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, reţinând ca stare de fapt că nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidenţiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL, că inculpatul are şapte clase şi că prin declaraţiile date a arătat că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit să ţină contabilitatea firmei şi că nu a deţinut şi nu deţine vreun act al acesteia; că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit că sumele de bani ridicate de inculpat de la bănci au fost însuşite de acesta şi folosite în interesul său propriu; că nu se poate considera că inculpatul A.A., cu ştiinţă, a omis să evidenţieze în actele contabile ale firmei, operaţiunile acesteia, deoarece, pe de o parte, nu a avut reprezentarea unei asemenea obligaţii, iar, pe de altă parte, nu a avut acces la actele firmei; că inculpatul A.A. a executat ordinele şi cerinţele numitului T.V.B., fără a realiza consecinţele acestor acte, în lipsa intenţiei de a frauda, ori de a-şi însuşi sume de bani sau de a falsifica acte pentru acoperirea acţiunilor numitului T.V.B.; că subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, infracţiunea ca atare săvârşindu-se în cadrul unei societăţi comerciale or, în speţă nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpatul A.A. era cel care trebuia să efectueze evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; că infracţiunea de evaziune fiscală se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, deoarece făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi acţionează tocmai pentru a obţine acest rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care reprezintă valoarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A. ar fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operaţiunile cu cherestea, sau că ar fi fost de faţă la acel moment având astfel posibilitatea să ştie că datele persoanelor înscrise pe borderourile de achiziţie nu sunt reale, sau că H.E. nu a vândut niciodată cherestea societăţii SC M.R.L. SRL, ori că acele tranzacţii comerciale nu au existat în realitate. De asemenea, s-a constatat că nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul şi-ar fi însuşit sumele de bani ridicate de la bănci.

Aşa fiind, s-a constatat că nu s-a reţinut în sarcina inculpatului vinovăţia în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, s-a constatat că inculpatul nu a intenţionat să producă vreun prejudiciu părţii civile şi nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin urmare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. în vechea reglementare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul soluţiei de respingere a acţiunii civile; s-a invocat faptul că prejudiciul cauzat de inculpaţi bugetului consolidat al statului nu este recuperat, instanţa de fond având posibilitatea obligării inculpaţilor la plata acestuia către partea civilă; prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a făcut dovada prejudiciului, acesta fiind reprezentat de obligaţiile fiscale datorate de societatea administrată de inculpaţi, astfel cum au fost stabilite de organele de control prin Raportul de inspecţie nr. 3282/11.2006 şi Decizia de impunere nr. 320 din 11 august 2006. Neplata la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale atrage majorări şi penalităţi de întârziere, astfel încât este justificată solicitarea admiterii acestora până la data plăţii efective, conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003. Independent de modul în care a fost soluţionat procesul penal, inculpaţii au cauzat bugetului de stat un prejudiciu prin activitatea lor infracţională, nerecuperat până în prezent, iar infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată sunt de evaziune fiscală ceea ce comportă intenţie directă în săvârşirea lor. Prin respingerea acţiunii civile, partea civilă este în imposibilitate de a obţine un titlu pe baza căruia să poată fi urmărit şi încasat prejudiciul cauzat de inculpaţi bugetului consolidat al statului.

Examinând sentinţa apelată în raport de toate actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au fost trimişi în judecată inculpaţii T.V.B. şi A.A., pentru comiterea, între altele, şi a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Braşov sub nr. 5691/197/2007.

În acest dosar, A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov s-a constituit parte civilă împotriva celor doi inculpaţi cu suma totală de 1.111.334 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Braşov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov, au fost admise integral pretenţiile părţii civile, inculpaţii T.V.B. şi A.A. fiind obligaţi în solidar la plata sumelor solicitate de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă în privinţa inculpatului T.V.B., însă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.A., a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Braşov sub aspectul modului de soluţionare a laturii penale şi civile.

În urma rejudecării cauzei, prin Sentinţa penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, A.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile de a căror săvârşire a fost acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: săvârşirea unei infracţiuni care să fi cauzat un prejudiciu, între infracţiunea comisă şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate, prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat, să existe manifestarea de voinţă privind constituirea ca parte civilă în cadrul procesului penal.

În speţă, infracţiunea cauzatoare de prejudicii părţii civile este aceea de evaziune fiscală, în privinţa căreia s-a stabilit în mod definitiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia în privinţa inculpatului A.A., întrucât prin procura specială semnată de inculpatul T.B.V., inculpatul A.A. nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidenţiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL, iar obligaţia administratorului societăţii de a răspunde solidar faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi pentru corecta lor ţinere nu poate fi transmisă altei persoane decât în baza unui mandat special.

Faţă de modul de soluţionare a acţiunii penale, Curtea reţine că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., atunci când achitarea s-a pronunţat pentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, adică potrivit dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. Aceasta înseamnă că este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În speţă, fiind stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligaţia evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive ale acestuia nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea sa civilă delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., concluzia instanţei de fond fiind corectă.

Sunt nefondate susţinerile apelantei în sensul că, independent de modalitatea în care s-a soluţionat procesul penal, inculpaţii au cauzat un prejudiciu bugetului de stat. Acţiunea civilă exercitată în procesul penal îşi are izvorul în săvârşirea unei infracţiuni şi are ca obiect tocmai repararea prejudiciului cauzat prin acea infracţiune; aceasta înseamnă că modul de soluţionare a acţiunii principale se răsfrânge şi asupra celei accesorii, prin dispoziţiile art. 346 C. proc. pen. fiind reglementate modurile în care instanţa soluţionează acţiunea civilă.

De asemenea, apelanta are în prezent un titlu executoriu pentru recuperarea creanţei sale dat fiind faptul că prin Sentinţa penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Braşov (astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov şi, ulterior, prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Braşov), inculpatul T.V.B. a fost obligat la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, în sumă de 1.111.334 RON, la care se adaugă majorări de întârziere începând cu data de 10 august 2006 şi până la data stingerii sumei datorate, potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003.

În considerarea tuturor aspectelor de fapt şi de drept expuse în cele ce preced, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 8/S din 17 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar penal nr. 14031/62/2011, pe care o va menţine.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta-parte civilă va fi obligată să plătească statului suma de 150 RON cheltuieli judiciare.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul soluţiei de respingere a acţiunii civile, deoarece prejudiciul cauzat de inculpaţi la bugetul consolidat este nerecuperat, iar instanţele de fond şi apel aveau posibilitatea să-i oblige la această plată.

Totodată, partea civilă susţine că a făcut dovada acestui prejudiciu cu înscrisuri, în cuantum de 1.111.334 RON, întocmite de organele fiscale cu ocazia controlului efectuat asupra activităţii economice desfăşurate de cei doi inculpaţi, învederând că neplata la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale cu titlu de impozit pe profit atrage majorări şi penalităţi de întârziere.

Examinând lucrările prezentei cauze, atât din perspectiva criticilor formulate, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul părţii civile este nefondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare:

Este adevărat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au fost trimişi în judecată inculpaţii T.V.B. şi A.A., pentru comiterea, între altele, şi a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Braşov sub nr. 5691/197/2007.

Însă, în urma rejudecării cauzei (urmare admiterii apelului declarat peste termen de către acest inculpat), prin Sentinţa penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, inculpatul A.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile de a căror săvârşire a fost acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Contrar celor susţinute de partea civilă, existenţa prejudiciului, precum şi soluţia de achitare raportată la art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu sunt temeiuri suficiente pentru obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului.

Astfel, în cauză, fiind stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligaţia evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive ale acestuia nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea sa civilă delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.

Aşadar, Înalta Curte, constatând că nu s-a reţinut în sarcina inculpatului vinovăţia în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, că inculpatul nu a intenţionat să producă vreun prejudiciu părţii civile şi nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de partea civilă în recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov împotriva Deciziei penale nr. 36/A din data de 27 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat A.A., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 2991/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare...  ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Penal