ICCJ. Decizia nr. 2996/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art.256C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2996/2012
Dosar nr. 6767/105/2011
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 367 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova a inculpatul J.D., fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., faptă din perioada noiembrie - decembrie 2010 şi ianuarie 2011, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Tot prin sentinţa respectivă inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare mai sus precizat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din hotărârea penală până la expirarea acestui termen.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500 RON.
Pentru a pronunţa sentinţa respectivă prima instanţă de judecată a reţinut următoarea situaţie:
Prin rechizitoriul nr. 204/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, alături de alte persoane a inculpatului J.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În privinţa inculpatului J.D., s-a reţinut că, în calitate de lucrător vamal în cadrul Biroului Control Fizic, cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, a primit fără drept suma totală de 1.500 RON, direct, de la inculpatul G.A.I. şi, indirect, de la C.C.I., după ce a efectuat controlul fizic necesar închiderii tranzitelor/importurilor şi la care era obligat în virtutea funcţiei deţinute în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reţinându-se 3 acte materiale de primire a sumelor de bani, în perioada noiembrie - decembrie 2010 şi ianuarie 2011, activitate caracteristică infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, procese-verbale, adrese, extrase de la bănci, procese-verbale de percheziţie, interceptări, planşe foto, copii declaraţii vamale.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, declaraţia dată fiind consemnată în scris şi depusă la dosarul cauzei, prilej cu care acesta a precizat că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analizând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut că din declaraţiile inculpatului J.D. care iniţial a fost audiat ca martor în Dosarul nr. 63/P/2010, rezultă că acesta a împrumutat în luna februarie 2011 suma de 500 RON de la G.A.I., sumă din care i-a restituit 200 RON celui din urmă, însă ulterior inculpatul a revenit asupra acestor declaraţii la momentul efectuării confruntărilor cu inculpatul G.A.I. la data de 15 iunie 2011.
Astfel, după începerea urmăririi penale faţă de acesta, inculpatul J.D. a recunoscut că a primit suma totală de 1.500 RON de la inculpatul G.A.I. în perioada noiembrie - decembrie 2010 - ianuarie 2011, respectiv au fost 3 acte materiale de primire a sumelor de bani cu motivarea că ar fi lucrat peste programul oficial de lucru pentru firmele reprezentate de către M.A. A efectuat, în total, controlul la 8 tiruri din care 1 - 2 tiruri nu au fost efectiv în vamă. Acesta a acceptat să confirme controlul fizic, prin semnătura sa pe carnetul tir, deşi culoarul de vămuire era pe roşu pentru cele 2 tiruri şi era obligat, astfel, să procedeze la controlul fizic. Această verificare fictivă îi era impusă verbal de către directorul C.CI. cu motivarea că nu este nicio problemă. Celelalte 6 tiruri au fost controlate fizic chiar dacă pe culoarul de vămuire era culoarea verde şi nu era obligatoriu această verificare a mărfii. Sumele de bani îi erau înmânate în biroul său de către G.A.I. după o perioadă de timp de la închiderea tranzitelor. Declaraţiile vamale respective nu au fost identificate motiv pentru care nu s-a reţinut, în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În schimb, inculpatul nu a avut cunoştinţă despre vreo înţelegere prealabilă între directorul C.CI. şi administratorii firmelor turceşti pentru care se întocmeau aceste documente vamale.
Întrucât existau contradicţii între declaraţiile inculpaţilor şi ale numitului C.C.I. au fost dispuse confruntări şi s-au încheiat procese-verbale în data de 15 iunie 2011 şi respectiv la data de 20 iunie 2011. Confruntările au fost efectuate între martora P.G. şi inculpaţii G.A.I., A.D.C şi J.D.. Numitul C.C.I. a refuzat să fie confruntat cu persoanele menţionate mai sus.
La data efectuării confruntării, respectiv la data de 20 iunie 2011, inculpatul J.D. şi-a recunoscut fapta, ocazie cu care a afirmat că a primit suma totală de 1.500 RON de la G.A.I., astfel cum s-a arătat mai sus.
În drept, faptele comise de inculpatul J.D., care în calitate de lucrător vamal în cadrul Biroului Control Fizic, cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, a primit fără drept suma totală de 1.500 RON, direct, de la inculpatul G.A.l., şi indirect, de la C.C.I., după ce a efectuat controlul fizic necesar închiderii tranzitelor/importurilor şi la care era obligat în virtutea funcţiei deţinute, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reţinându-se 3 acte materiale de primire a sumelor de bani, în perioada noiembrie - decembrie 2010 şi ianuarie 2011, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora instanţa a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului J.D., instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat de instanţă ca fiind ridicat având în vedere natura faptei, modul de acţionare, lipsa antecedentele penale ale inculpatului, persoana şi conduita acestuia, care a recunoscut fapta şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen., în raport de considerentele expuse mai sus, ţinând cont de funcţia de reeducare pe care o îndeplineşte pedeapsa, dar şi de cea de constrângere, instanţa a apreciat că o pedeapsă de doi ani închisoare constituie o sancţiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de faţă, pedeapsa astfel aplicată fiind într-un cuantum mediu, stabilit după prealabila aplicarea a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată pot fi atinse prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, numai în acest fel putându-se ajunge la obţinerea constrângerii şi reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.
În ceea ce priveşte solicitarea reprezentantului Ministerului Public de aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 lit. c) C. pen., instanţa a constatat că în cazul de faţă aplicarea unei astfel de pedepse complementare este facultativă, nu obligatorie, nefiind prevăzută în conţinutul textului de lege incriminatoriu.
În consecinţă, faţă de criteriile ce trebuiesc avute în vedere la aplicarea unei pedepse complementare facultative, respectiv, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, instanţa a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse, întrucât, simpla menţiune în fişa de cazier judiciar a inculpatului a prezentei condamnări, precum şi riscul ca în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării dispusă prin prezenta hotărâre să fie revocată, determină consecinţe juridice care echivalează cu aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cel puţin pe durata termenului de încercare, respectiv, până la intervenirea reabilitării de drept a inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cât şi inculpatul J.D., criticând-o pentru nelegalitate sau netemeinicie.
Astfel, procurorul a învederat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică deoarece nu s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 71 C. pen. şi nici pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., deşi aceste pedepse erau necesare.
La rândul său inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi chiar constatarea că fapta săvârşită şi recunoscută nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 28 din 20 februarie 2012 Curtea de Apel a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 367 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, a desfiinţat, în parte, în latură penală sentinţa mai sus menţionată şi a aplicat inculpatului J.D. fiul lui I. şi M., născut la 17 noiembrie 1963, pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, în formă continuată, au fost corect reţinute de către prima instanţă de judecată, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele şi lucrările dosarului, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa principală stabilită şi aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârşite, a împrejurărilor concrete de comitere a acestora precum şi a persoanei inculpatului care a beneficiat de destulă clemenţă din partea instanţei de judecată ce a soluţionat fondul cauzei, în condiţiile existenţei unei cauze de agravare a pedepsei dată de aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neimpunându-se în nici un caz reducerea şi mai mult a cuantumului pedepsei.
Curtea a apreciat ca întemeiate criticile procurorului referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, deoarece, interzicerea de a exercita profesia de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în calitate de lucrător vamal, este determinată de periculozitatea acestui inculpat care s-a folosit de profesia sa pentru a săvârşi infracţiunea.
Prin comiterea infracţiunii continuate de primire de foloase necuvenite, folosindu-se de profesia sa, inculpatul este socotit nedemn să o mai exercite în continuare pe o perioadă limitată de timp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale, înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat numai sub aspectul greşitei durate a pedepsei complementare.
Conform dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la 1 al 10 ani şi degradarea militară.
Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, inculpatului J.D. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., fără a se preciza durata acesteia.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea penală recurată este nelegală motiv pentru care va admite recursul declarat de inculpatul J.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată şi, rejudecând, va stabili durata pedepsei complementare aplicate inculpatului J.D., la 1 an.
Referitor la solicitarea recurentului inculpat de înlăturare â dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Inculpatul a solicitat în faţa primei instanţe, consiliat fiind de apărătorul său ales, judecarea sa în baza acordului de vinovăţie, ceea ce înseamnă recunoaşterea necondiţionată a faptelor astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu.
Având în vedere că judecarea inculpatului s-a făcut în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care şi le-a însuşit, Înalta Curte constată că nu mai pot fi primite critici relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt, situaţie în care nu mai poate face obiectul verificărilor instanţei de control judiciar nici critica recurentului inculpat potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor probe de natură a garanta drepturile procesuale ale inculpatului şi care s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Reţinând doar incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat numai cu privire la durata pedepsei complementare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul J.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia atacată numai în ceea ce priveşte durata pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe care o stabileşte la 1 an.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Onorariul parţial apărătorului din oficiu în sumă de 50 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2991/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2997/2012. Penal → |
|---|
