ICCJ. Decizia nr. 2990/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2990/2012
Dosar nr. 5684/107/2011
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 345 din 8 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.V., fiul lui I. şi V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., iar în temeiul art. 91 C. pen. rap. la C. pen. s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, ca urmare a reparării prejudiciului.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 358/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost trimis în judecată inculpatul R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute de art. 208 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se în motivarea actului de sesizare că acesta, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, în trei rânduri, a sustras din incinta Primăriei Comunei Întregalde un număr de 31 de bonuri de carburant în valoare totală de 930 RON.
Deşi prejudiciul produs este relativ redus, în cauză s-a apreciat că nu se poate reţine că faptele inculpatului sunt lipsite de pericol social, câtă vreme acesta, fiind poliţist şi organ al poliţiei judiciare, avea obligaţia, potrivit normelor statutare, să apere şi să respecte legea, să aibă o conduită integră şi corectă, nicidecum să se preteze la fapte nedemne de această funcţie.
Examinând actele dosarului de urmărire penală coroborate cu probele administrate în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a reţinut că inculpatul a optat pentru procedura simplificată, prin recunoaşterea faptei în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, la dosarul instanţei au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere emise de Primăria Comunei Întregalde şi respectiv şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, ambele favorabile inculpatului în sensul descrierii unui comportament ireproşabil din punct de vedere profesional până la momentul comiterii acestei fapte.
Inculpatul R.V. este funcţionar în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, având gradul profesional de agent şef adjunct de poliţie, iar din anul 1998 deţine funcţia de şef de Post în Comuna Întregalde; de asemenea, inculpatul face parte din structura poliţiei judiciare din data de 11 aprilie 2005.
Dat fiind relaţia sa de prietenie avută cu primarul F.T., inculpatul, în mod frecvent mergea la sediul Primăriei, în timpul programului de lucru, cu şi fără vreun motiv anume, doar pentru a sta la discuţii cu primarul. În aceeaşi încăpere cu primarul, îşi desfăşoară activitatea viceprimarul B.S., birourile celor doi, fiind poziţionate sub forma literei "L". În timpul unor asemenea vizite, inculpatul, în lipsa viceprimarului, obişnuia să se aşeze pe scaunul de la masa de lucru a acestuia, iar nu de puţine ori s-a întâmplat ca primarul să-l lase singur în birou, când avea de rezolvat unele probleme curente.
În sertarul de la masa de lucru, martorul B.S. deţinea una dintre ştampilele instituţiei, foile de parcurs, ordinele de deplasare dar şi carnetul cu bonuri de carburant, pe care la avea în gestiune. Sertarul era prevăzut cu încuietoare tip yală, iar la el mai aveau acces primarul care deţinea o cheie proprie, dar şi secretarul B.N., care ocazional, în lipsa celor doi, îl descuia cu o cheie potrivită.
În atare situaţie, inculpatul R.V. profitând de încrederea acordată, dar şi de neglijenţa primarului care, adeseori lăsa sertarul descuiat părăsind biroul, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, a sustras un număr de 31 bonuri de carburant, în valoare totală de 930 RON, acţionând în trei rânduri, după cum urmează:
- la finele lunii august 2010, a sustras din carnetul înseriat A - Z, un număr de 8 bonuri cu seriile AA - ZZ, care au fost folosite la staţia R. din Municipiul Alba Iulia, în perioada 30 august - 25 octombrie 2010;
- în luna decembrie 2010, a sustras din carnetul înseriat aaa - zzz, un număr de 14 bonuri cu seriile bbb - zzz, care au fost folosite în perioada 14 decembrie 2010 - 27 ianuarie 2011, la aceiaşi staţie P. din Municipiul Alba Iulia;
- în fine, la data de 16 ianuarie 2011 a sustras în carnetul înseriat c - g, un număr de 9 bonuri cu seriile cc - gg.
La data de 17 ianuarie 2011, martorul B.S. a sesizat sustragerea celor 9 bonuri, întrucât, în urmă cu câteva zile, personal, le numerotase cu creionul pentru a se încadra în cota lunară de carburanţi aprobată, iar în acest răstimp, nu au mai fost utilizate bonuri. În atare situaţie, în data de 20 ianuarie 2011, viceprimarul a reclamat în scris firmei de distribuţie SC R.D. SRL Bucureşti, dispariţia celor 9 bonuri, solicitând monitorizarea acestora la nivel naţional.
În data de 27 ianuarie 2011, orele 16.50, inculpatul R.V. s-a prezentat la Staţia "R. Alba Iulia şi a alimentat autoturismul proprietate x, cu benzină în valoare de 90 RON, împrejurare în care a predat casierei I. (B.) A. bonurile valorice nr. a, b şi c. Întrucât primul bon era blocat la utilizare, directorul staţiei R. Alba Iulia, martorul H.C., a reţinut acest bon, solicitând inculpatului să achite cu numerar contravaloarea acestuia. A doua zi martorul i-a înştiinţat telefonic pe reprezentanţii Primăriei Întregalde, iar la solicitarea acestora, le-a pus la dispoziţie în original bonul nr. a, xerocopii ale bonurilor cu nr. b şi c folosite, bonul fiscal emis, dar şi înregistrarea video operată pe camerele de supraveghere din staţie, cu persoana care utilizase bonurile.
Imediat ce a aflat de celelalte două bonuri utilizate, martorul B.S. a inventariat bonurile din carnetul fiscal înseriat aaa - zzz, constatând lipsa unui număr de 14 bonuri, iar ulterior, când s-a inventariat toate bonurile folosite în cursul anului precedent s-a constatat lipsa celor 8 bonuri din carnetul înseriat aa - bb.
La rândul său, inculpatul R.V., dându-şi seama că a fost descoperit nu a mai folosit celelalte 8 bonuri sustrase şi le-a distrus.
Pe parcursul cercetărilor inculpatul a achitat integral valoarea bonurilor sustrase.
Întrucât inculpatul a declarat că solicită a fi judecat în procedura simplificată, Tribunalul a procedat la judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reţinând ca acestea au fost legal administrate, precum şi faptul că înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar de inculpat sunt de natură să completeze ansamblul probator care să ajute instanţa la individualizarea pedepsei.
În raport de cele arătate, instanţa a apreciat că fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., însă prin atingerea minimă adusă valorii sociale apărate de norma penală şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă astfel că, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aşa încât conform art. 181 C. pen. nu constituie infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba solicitând desfiinţarea sentinţei penale atacate şi procedând la o nouă judecată, condamnarea inculpatului R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie.
În motivarea apelului se arată că instanţa de fond nu a avut în vedere calitatea inculpatului, şi anume aceea de şef de post în comuna Întregalde, făcând parte din structura poliţiei judiciare din 11 aprilie 2005, calitate în care săvârşirea faptei apare a fi mult mai gravă. Instanţa de fond, la aprecierea gradului de pericol social trebuia să aibă în vedere şi modalitatea săvârşirii faptei şi faptul că iniţial inculpatul nu a fost sincer.
În final se apreciază că sancţiunea administrativă aplicată inculpatului nu răspunde în nici un mod principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă şi pericolul social a faptei săvârşite.
Prin Decizia penală nr. 9/A din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva Sentinţei penale nr. 345 din 8 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, a desfiinţat-o sub aspectul laturii penale şi, rejudecând, în baza art. 208 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.V. la pedeapsa închisorii de 6 luni. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului R.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului R.V. pentru o perioadă de timp de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare.
În baza art. 83 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Pentru a decide astfel instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt în cauză, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, stare de fapt recunoscută de altfel integral de către inculpat, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat este legală.
Curtea a constatat însă că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că fapta inculpatului este lipsită în mod vădit de importanţă, astfel că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, neţinând seama de calitatea inculpatului, respectiv de faptul că acesta este poliţist, chiar şef de post, iar în această calitate trebuia să se abţină de la săvârşirea oricărei fapte, mai ales de natură penală.
Pe de altă parte, instanţa de fond, la aprecierea pericolului social concret trebuia să ţină seama şi de modalitatea de săvârşire a faptei, de caracterul repetat ale acesteia pentru o perioadă lungă de timp şi de iniţiala nesinceritate a inculpatului, chiar în condiţiile în care fapta a fost probată.
Inculpatul a săvârşit fapta nu pentru a folosi bonurile de combustibil sustrase în beneficiul instituţiei din care făcea parte, aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci în propriul folos. S-a reţinut astfel că inculpatul, folosind bonuri sustrase şi-a alimentat autoturismul proprietate personală, ocazie cu care a şi fost depistat.
Nu se poate reţine că inculpatul ar fi fost favorizat în săvârşirea faptei de către neglijenţa autorităţilor publice, deoarece orice persoană aflată în situaţia primarului din comuna Întregalde nu s-ar fi putut gândi că şeful de post din comună s-ar deda la săvârşirea unui furt repetat profitând de funcţia sa, de accesul în birouri şi de încrederea firească şi normală ce i s-a arătat.
Inculpatul, după ce a sesizat că a fost depistat, nu a încercat să restituie bonurile sustrase şi neutilizate, ci dimpotrivă le-a distrus, ceea ce relevă că a încercat şi după depistarea sa să derobeze de răspundere.
Toate aceste argumente conduc la ideea că fapta săvârşită de inculpat prezintă gradul de pericol social a unei infracţiuni şi nu este una lipsită în mod vădit de importanţă, în aşa fel încât acesta să fie sancţionat doar cu o amendă administrativă.
Constatând că fapta există, a fost săvârşită de inculpatul R.V. şi prezintă gradul de pericol social a unei infracţiuni Curtea l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate Curtea a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., de limitele de pedeapsă astfel cum sunt reduse prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., de gradul de pericol social a faptei, precum şi de persoana inculpatului şi circumstanţele personale ale acestuia.
Constatând că din actele de circumstanţiere depuse la dosarul cauzei rezultă o comportare anterioară bună a inculpatului şi de faptul că anterior inculpatul nu a mai avut nici o abatere Curtea a reţinut în favoarea inculpatului R.V. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu consecinţe asupra cuantumului pedepsei, respectiv reducerea acesteia sub minimul special.
S-a apreciat că această pedeapsă este de natură a garanta îndeplinirea dublului scop al pedepsei, atât cel preventiv cât şi cel coercitiv, astfel cum este acesta prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului R.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că reeducarea inculpatului se poate face şi prin neexecutarea efectivă a pedepsei şi suspendarea condiţionată a acesteia pe perioada unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 83 C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei şi rejudecând să se pronunţe o hotărâre de achitare întrucât fapta nu este infracţiune.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală. Pedepsele complementare sunt prevăzute de lege şi aplicate de instanţa judecătorească numai pe lângă o pedeapsă principală. Ca sancţiune penală şi pedepsele complementare îndeplinesc alături de pedepsele principale funcţii de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni ca scop al pedepsei se realizează şi prin aplicarea pedepselor complementare.
Prin Decizia nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Potrivit deciziei în interesul legii anterior menţionată restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă această măsură este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., se dispune în situaţia în care inculpatul a comis infracţiunea în exercitarea unei profesii sau meserii.
În privinţa conţinutului pedepselor accesorii şi complementare obligatorii, ţinând seama de specificul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, Înalta Curte, constatând că acesta nu a comis fapta penală în virtutea calităţii sale de poliţist sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci în virtutea relaţiilor de prietenie cu primarul comunei Întregalde, va înlătura dispoziţia privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară.
Observând că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute de instanţele de fond şi de apel, că fapta inculpatului R.V. prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, că judecarea inculpatului s-a făcut în procedura simplificată, necontestând, deci, săvârşirea faptei, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurentului inculpat referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., vis-a-vis şi de comportamentul pe care acesta l-a avut după descoperirea faptei, în sensul că după ce a sesizat că a fost depistat, a distrus bonurile sustrase şi neutilizate, ceea ce demonstrează dorinţa sa de a scăpa de răspundere penală.
Reţinând aşadar incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la greşita aplicare a pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului, va casa decizia penală recurată şi, în rejudecare, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărâri recurate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva Deciziei penale nr 9/A din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează în parte decizia penală recurată şi rejudecând, înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2991/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
