ICCJ. Decizia nr. 3089/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3089/2012

Dosar nr. 50625/3/2009

Şedinţa publică din 02 octombrie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii S.E., A.C., P.R., F.F., C.D. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 29 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 140 din 17 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata S.E. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86² alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.

În baza art. 86³ alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite.

2. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86² alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.

În baza art. 86³ alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

3. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata P.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 205 din 06 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1369 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi s-a dispus arestarea inculpatei.

4. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata F.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 915 din 05 aprilie 2005 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1073/2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi s-a dispus arestarea inculpatei.

5. În baza art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpata C.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 86² alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.

În baza art. 86³ alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite.

6. În baza art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpatul C.G. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 129 din 29 martie 2007 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 960 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă ce este executată alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 20 ani aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv 7 ani, 8 luni şi 2 zile închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 7 ani, 8 luni şi 2 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 iunie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 19 şi art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 70.000 euro de la inculpaţii C.D. şi C.G.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei nr. 11/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

2. S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

3. P.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr 78/2000;

4. F.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

5. C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6¹ din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

6. C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt, şi anume aceea că:

La data de 28 ianuarie 2009 s-a înregistrat la D.N.A. sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti cu privire la comiterea unor infracţiuni de corupţie.

Pe baza autorizaţiei de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi prelungită prin încheierile din 27 noiembrie 2008 şi 23 decembrie 2008 s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirii telefonice purtate între C.D. şi P.R. la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urmează să intervină prin intermediul a două persoane, respectiv o anume „F.”, şi un anume „H.” la Curtea Supremă de Justiţie la o doamnă judecător pentru a obţine punerea în libertate a soţului numitei C.D., C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

P.R. menţionează referindu-se la „F.” că „(...) poate să rezolve ea cu relaţiile ei şi ştim şi procedură şi tot şi nu vrea nici un leu înainte” şi că „a garantat că problema se rezolvă foarte rapid, dar nu se discută la telefon.”

Cu privire la bani din conversaţie a reieşit că ar fi vorba de 70.000 euro, bani pe care ar urma să-i încaseze P.R. şi să-i dea mai departe pentru punerea în libertate a numitului C.G.

În finalul conversaţiei, după ce menţionează că nu are 70, dar dispune totuşi de 60, C.D. spune: „Pe care pot să îi iau de acolo şi să îi transmit dincolo, nu mă interesează pe mine cum se face şi nu mă interesează care este procedura, eu nu vreau decât să îmi iasă pe poartă, atât şi cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

Prin ordonanţa D.N.A. din 28 ianuarie 2009 s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de numitele C.D. şi P.R., emiţându-se autorizaţia provizorie.

Urmare a cererii formulate de D.N.A., prin încheierea din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui, s-a dispus confirmarea ordonanţei nr. 17/P/2009 emise de procuror la 28 ianuarie 2009 în baza căreia a fost întocmită autorizaţia provizorie din 28 ianuarie 2009 şi s-a emis autorizaţia pentru o perioadă de 28 de zile privind interceptarea şi înregistrarea audio şi video a convorbirilor telefonice şi a celor ambientale purtate de numitele C.D. şi P.R.

Autorizaţia sus-menţionată a fost prelungită în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de lege, iar în urma exploatării acesteia a fost stabilită activitatea infracţională a învinuitelor C.D. şi P.R., precum şi a altor persoane implicate care au fost identificate pe parcurs, stabilindu-se modalitatea concretă în care s-au petrecut faptele.

Din verificările efectuate cu privire la situaţia juridică a învinuitului C.G. deţinut în Penitenciarul Giurgiu, iar în prezent transferat în Penitenciarul Jilava au rezultat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1783/2000, C.G. a fost condamnat în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. la 18 ani închisoare, iar în baza art. 65 din Legea nr. 56/1992 la 2 ani închisoare, reţinându-se în esenţă că în noaptea de 25/26 septembrie 1998, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan declanşat în public, i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure victimei M.F. care a decedat ca urmare a leziunilor produse.

Prin decizia penală nr. 674 din 21 noiembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a admis apelul Parchetului şi s-a majorat pedeapsa inculpatului C.G. la 25 de ani închisoare cu aplicarea pedepsei complementare de 7 ani după executarea pedepsei principale, precum şi degradarea militară, fiind respinse apelurile inculpaţilor.

Inculpaţii au declarat recurs, iar prin decizia nr. 2789 din 31 mai 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 103/2002 s-a admis recursul şi s-a redus pedeapsa inculpatului C.G. la 20 de ani închisoare.

Condamnatul C.G. a formulat două cereri de revizuire care i-au fost respinse prin sentinţele penale nr. 1284 din 13 octombrie 2004 şi nr. 738 din 22 iunie 2006 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cu toate acestea, la data de 02 decembrie 2008 C.D., soţia condamnatului, a formulat a treia cerere de revizuire respinsă din nou prin sentinţa penală nr. 518 din 06 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 6793/3/2008.

Împotriva sentinţei menţionate, C.G. a formulat apel care a fost de asemenea respins ca nefondat prin decizia penală nr. 238/A din 03 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.

C.G. a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Din convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate pe baza autorizaţiei emisă de Tribunalului Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui coroborate cu declaraţiile învinuiţilor şi ale martorilor s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2004 - 2009 C.D. a făcut numeroase demersuri pentru reducerea pedepsei soţului său C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Astfel, după cum a rezultat din declaraţiile acesteia şi din cele ale martorelor O.V., R.M. şi F.S.P., C.D. a prezentat cazul soţului său C.G. la mai mulţi avocaţi şi instituţii, încercând să demonstreze că acesta nu a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat şi să obţină punerea sa în libertate.

Toate încercările sale, respectiv cererile de revizuire formulate, prezentarea dosarului la diferiţi avocaţi cărora Ie-a solicitat să-l reprezinte pe C.G. şi să obţină admiterea cererii de revizuire de către instanţă, precum şi memoriul adresat Administraţiei Prezidenţiale prin care a solicitat graţierea acestuia, s-au soldat cu eşecuri, ceea ce a determinat-o pe C.D. să se gândească la căi ilicite pentru a realiza faptul pe care şi-l dorea cu orice preţ: punerea în libertate a soţului său înainte de executarea integrală a pedepsei la care fusese condamnat.

În perioada în care începuse să se gândească serios la varianta identificării unei persoane influente care să o ajute pentru a-l pune în libertate pe C.G. în anturajul inculpatei C.D. se aflau persoane de o moralitate îndoielnică şi care, deşi afişau o prietenie sinceră, nu s-au dat înapoi de la exploatarea stării de disperare în care se afla aceasta.

Astfel, A.C. şi P.R. a căror îndeletnicire de bază o reprezenta obţinerea de câştiguri substanţiale în mod facil şi ilicit au profitat de disperarea şi de naivitatea inculpatei C.D. şi s-au oferit succesiv să o ajute cu relaţiile de care dispuneau printre persoane „sus-puse” pentru a-l elibera pe C.G.

Cele două inculpate nu au acţionat însă pe cont propriu, ci în colaborare cu alte persoane de aceeaşi factură, A.C. oferindu-se „să rezolve problema” împreună cu prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E., iar P.R. urmând „să o ajute” pe C.D. prin intermediul „F.” identificată în persoana inculpatei F.F.

Toate inculpatele implicate în traficul de influenţă au susţinut că dispun de relaţii la cel mai înalt nivel, cunoscând persoane cu putere de decizie pentru eliberarea deţinutului C.G., convingând-o în acest fel pe C.D. să dea sume importante de bani.

A.C. a susţinut că atât ea, cât şi S.E. ar cunoaşte mai multe persoane din cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Compartimentul probleme cetăţeneşti - care au competenţa de a soluţiona cererea de graţiere formulată de C.D. pentru soţul său C.G., referindu-se la „Comisia de graţiere” unde fiecare dintre cele două ar avea relaţii la o parte dintre componenţii respectivei „Comisii” pe care ar fi urmat să-i corupă cu bani pentru a „da semnăturile” necesare.

Potrivit structurii de organizare a Administraţiei Prezidenţiale în cadrul Departamentului pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă se află Compartimentul probleme cetăţeneşti care are printre atribuţiile sale „primirea şi înregistrarea cererilor de graţiere, obţinerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiţiei şi transmiterea răspunsurilor către petenţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 546/2002 privind graţierea”.

În cadrul acestui compartiment au pretins că ar avea relaţii inculpatele A.C. şi S.E., numind-o „Comisia de graţiere” ai căror membrii le-ar fi fost cunoscuţi. Inculpatele nu i-au prezentat C.D. întreaga structură la care s-a făcut referire anterior şi nici nu ar fi fost necesar deoarece au susţinut în permanenţă că îi cunosc pe cei care urmează să aprobe în mod direct cererea de graţiere formulată, folosind expresia „luare de semnături” prin care se refereau la aprobarea cererii.

La rândul său, P.R. a pretins că ar putea ajunge la o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul numitului P.D., cunoscut al inculpatei F.F., urmând ca în schimbul unei sume de bani considerabile respectiva doamnă judecător să dea o soluţie favorabilă cererii de revizuire formulate de C.D. pentru soţul său C.G.

Concret, în toamna anului 2008 inculpata A.C. a început să o convingă treptat pe C.D. că dispune de relaţiile necesare pentru a o ajuta în demersurile de punere în libertate a soţului său C.G., eludând dispoziţiile legale.

Pentru ca imaginea de persoană influentă pe care şi-o crease în faţa C.D. să fie mai credibilă, inculpata A.C. a susţinut că lucrează la S.R.I. sub acoperire, prezentându-l pe numitul „V.” rămas neidentificat până în prezent ca fiind şeful său care ar cunoaşte persoane „sus-puse” la care ar putea interveni în favoarea condamnatului C.G.

Pe baza acestor afirmaţii, inculpata A.C. a determinat-o pe inculpata C.D. să-i remită la data de 04 noiembrie 2008 suma de 3.000 euro pentru a o ajuta, bani care nu au fost recuperaţi până în prezent.

Ulterior, în cursul lunii decembrie 2008 A.C. i-a spus C.D. că a găsit pe cineva care face parte din Comisia de graţiere care i-a spus că memoriul formulat pentru deţinutul C.G. nu corespunde din punct de vedere al conţinutului, dar că persoana respectivă ar putea să întocmească personal un alt memoriu cu condiţia să i se pună la dispoziţie documentele necesare. A.C. i-a cerut suma de 200 euro pentru a achita taxa de depunere a memoriului la Administraţia Prezidenţială, precum şi „o masă” la restaurant cu persoana la care urma să apeleze.

La jumătatea lunii decembrie 2008 inculpata A.C. i-a spus direct C.D. că pentru a o ajuta în vederea admiterii cererii de graţiere pe care o formulase pentru soţul său C.G. la Administraţia Prezidenţială este necesar să dea 70.000 euro.

Pentru ca suma pretinsă inculpatei C.D. să nu pară exagerat de mare, A.C. i-a spus acesteia că iniţial persoanele „sus-puse” care urmau să intervină în favoarea soţului său i-ar fi cerut 150.000 euro şi că după negocieri ar fi reuşit să reducă suma la 70.000 euro, afirmând că C.G. îi este văr.

A.C. a susţinut că ar cunoaşte personal o parte dintre funcţionarii care urmează să examineze şi să aprobe cererea de graţiere, făcând referire în acest sens la „Comisia de graţiere”. Deasemenea, a afirmat că prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E. ar cunoaşte la rândul său alte persoane din aceeaşi „Comisie de graţiere”, astfel că împreună ar putea să contribuie la influenţarea deciziilor respectivelor persoane în sensul admiterii cererii de graţiere, expresia folosită fiind „obţinerea de semnături”.

Potrivit afirmaţiilor inculpatei A.C. banii solicitaţi urmau să fie împărţiţi între aceasta şi inculpata S.E., iar apoi să fie daţi mai departe celor la care se efectuau intervenţiile.

A.C. i-a cerut o sumă de bani exorbitantă C.D. deoarece cunoştea faptul că aceasta din urmă ar fi fost dispusă la orice sacrificiu pentru a-şi elibera soţul din închisoare, precum şi faptul că dispunea de bani întrucât vânduse de curând un apartament. C.D. a fost de acord să dea bani, dar i-a spus inculpatei A.C. că nu dispune decât de 60.000 euro, aceasta oferindu-se să-i împrumute chiar ea diferenţa de 10.000 euro.

S-a făcut precizarea că între cele două se statornicise de câteva luni o relaţie de prietenie destul de apropiată, vizitându-se reciproc în mod frecvent şi vorbind zilnic la telefon.

În acest context, C.D. nici nu a bănuit că prietena sa ar putea să-i prezinte un scenariu fals şi să pretindă că are relaţii pe care nu le avea în realitate pentru a obţine în acest fel bani în interesul său personal.

Aşa s-a explicat faptul că a acceptat să dea suma totală de 70.000 euro, având convingerea că prin relaţiile inculpatei A.C. şi ale prietenei acesteia S.E., soţul său va fi pus în libertate.

A.C. a cerut ca întreaga sumă de bani să-i fie dată anterior efectuării intervenţiei pentru a o da mai departe persoanelor ce urmau să se ocupe de admiterea cererii de graţiere.

C.D. i-a prezentat situaţia soţului său C.G., iar acesta nu a fost de acord să dea întreaga sumă de bani, sfătuind-o să remită doar jumătate din bani, urmând ca cea de-a doua parte să fie remişi după admiterea cererii de graţiere şi punerea sa în libertate.

A.C. a fost de acord cu această modalitate de a proceda iar pe data de 23 decembrie 2008 C.D. s-a deplasat împreună cu mama sa R.M. la domiciliul inculpatei A.C. şi i-a remis acesteia suma de 35.000 euro. Pentru a fi convingătoare cu privire la intervenţiile pe care ar fi urmat să le efectueze, A.C. i-a solicitat C.D. în ziua respectivă să o ducă la muzeul de istorie cu autoturismul unde s-a întâlnit cu prietena sa „C.” (S.E.) având banii asupra sa şi susţinând că se va duce împreună cu „C.” să ducă banii persoanelor care urmau să se ocupe de admiterea cererii de graţiere.

Pentru a avea o garanţie cu privire la suma de bani remisă C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească un act doveditor autentificat la notariat dar aceasta a refuzat, pretinzând că prietena sa „C.” nu ar fi fost de acord să semneze vreun act deoarece nu o cunoştea suficient de bine pe C.D. şi că, având în vedere intervenţiile ce urmau să se realizeze în favoarea soţului său, nu ar fi fost indicat să le apară numele în acte.

Pentru a avea totuşi o garanţie, C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească ea un document autentificat cu prietena sa „C.”, având încredere că dacă lucrurile nu vor ieşi bine îşi va recupera banii de la A.C.

Astfel, la data de 24 decembrie 2008, a doua zi după remiterea primei tranşe din bani s-a întocmit un contract de împrumut autentificat la Biroul Notarului Public S.M., contract încheiat între A.C. în calitate de împrumutător şi S.E. în calitate de împrumutat pentru suma de 35.000 euro, la rubrica martori semnând C.D. şi Z.G.

Întocmind acest contract de împrumut fals care în fapt acoperea traficul de influenţă, inculpatele A.C. şi S.E. s-au asigurat că orice s-ar întâmpla C.D. nu va avea nici o posibilitate legală de a le trage la răspundere şi de a-şi recupera banii remişi. Au încercat totodată să evite asocierea numelui lor cu cel al C.D., ceea ce însă nu Ie-a reuşit deoarece aceasta a semnat contractul în calitate de martoră alături de Z.G., prietena sa care nu avea nici o legătură personală cu cele două.

A.C. i-a spus C.D. că i-a dat cei 35.000 euro inculpatei S.E., iar aceasta la rândul său a dat banii mai departe celor care urmau să aprobe cererea de graţiere a condamnatului C.G.

Cu privire la „relaţiile sale” A.C. a afirmat că este necesar doar să le arate banii pentru a le dovedi că cei care solicită intervenţia dispun de o asemenea sumă de bani, după care vor fi restituiţi, urmând să fie remişi efectiv după rezolvarea problemei.

C.D. s-a sfătuit la telefon cu soţul său C.G. şi au căzut de acord să prezinte şi cea de-a doua parte din bani „pentru poză”, urmând să-i ia înapoi şi să-i dea efectiv după ce va fi pus în libertate.

La începutul lunii ianuarie 2009 C.D. s-a deplasat la domiciliul inculpatei A.C. şi i-a mai dus 35.000 euro pentru a-i arăta „la lume”, iar după câteva zile i-a luat înapoi, A.C. arătându-se generoasă şi spunându-i că cei la care a intervenit ea vor lua banii doar după rezolvarea problemei.

Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat cu certitudine în ziua de 20 ianuarie 2009, lipsa de scrupule şi îndrăzneala inculpatei A.C. mergând atât de departe încât chiar i-a cerut C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G.

În naivitatea sa şi bazându-se pe relaţia închipuită de sinceră prietenie pe care o avea cu A.C., C.D. nu a avut nici un dubiu că soţul său va fi pus în libertate şi a trimis în ziua respectivă un autoturism la penitenciar. Mai mult, vorbind în cursul zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orei 15.00, cu A.C. aceasta i-a dat din nou asigurări că soţul său va fi eliberat, dar puţin mai târziu.

Văzând că soţul său nu a fost pus în libertate, atât C.D., cât şi C.G. au început să-i ceară explicaţii inculpatei A.C.

A.C. a susţinut că persoanele la care a intervenit ea „şi-au făcut treaba”, deşi nu încasaseră nici un ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. şi spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deşi au luat deja banii.

În aceste condiţii i s-au cerut explicaţii inculpatei S.E. care a încercat să se scuze, susţinând că C.G. ar fi fost indiscret şi ar fi vorbit la penitenciar cu ceilalţi deţinuţi despre faptul că urma să fie pus în libertate, iar persoanele la care a intervenit ea nu au mai vrut să se implice în aceste condiţii în rezolvarea problemei.

După numeroase discuţii, certuri şi ameninţări, la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii martie 2009 C.D. a reuşit să o determine pe A.C. să recupereze cei 35.000 euro de la S.E. şi să-i restituie.

După data de 20 ianuarie 2009 şi până când i-a restituit banii, A.C. a mai încercat să o ducă cu vorba pe C.D., vehiculând nume ca A.B., T.S. şi D., persoane pe care a pretins că le-ar cunoaşte personal şi făcând referire la un personaj misterios numit „D.”, care ar fi pus-o în legătură cu un anume „M.”, comisar parlamentar.

Reprezentativă în acest sens este convorbirea purtată de A.C. cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09, discuţie redată în procesul-verbal întocmit şi care se regăsesc în dosarul de urmărire penală.

Discuţia s-a purtat în autoturismul C.D., fiind interceptată şi înregistrată prin telefonul mobil al acesteia care îl lăsase deschis pentru a fi auzită de soţul său C.G.

Faţă de convorbirile telefonice, conversaţia din autoturism s-a purtat într-un mediu în care inculpata A.C. s-a simţit mai protejată, considerând că nu o poate auzi nimeni în afară de C.D., astfel că a vorbit liber şi direct, fără ocolişuri şi subînţelesuri.

Această discuţie este relevantă în privinţa modului în care a procedat A.C. pentru a câştiga încrederea C.D. şi a o determina pe aceasta să-i remită bani. Astfel, A.C. i-a relatat amănunţit în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante şi sus-puse şi că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitaţi să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G. În plus, A.C. a simulat foarte bine o prietenie sinceră şi apropiată cu C.D., făcându-i acesteia confidenţe şi oferindu-se chiar să o ajute cu împrumuturi în bani.

Cu toate încercările făcute de A.C. de a amâna restituirea banilor şi de a o face să creadă pe C.D. că şansele de punere în libertate a soţului său prin graţiere nu s-au epuizat, aceasta din urmă, influenţată şi de discuţiile avute cu C.G. nu i-a mai acordat încredere şi a trecut la ameninţări, convingând-o pe A.C. în cele din urmă să recupereze banii de la S.E. şi să-i returneze.

După eşecul aşa-ziselor intervenţii efectuate de A.C. şi S.E. la Administraţia Prezidenţială, un alt personaj cu o moralitate la fel de îndoielnică din anturajul C.D., o altă prietenă „săritoare”, P.R., s-a oferit să o ajute, arătându-se indignată de suma exorbitantă cerută de cele două pentru rezolvarea problemei, precum şi de faptul că nu-şi respectaseră promisiunile.

C.D., fiind într-o stare de disperare în care ar fi fost dispusă la orice pentru a rezolva eterna problemă a eliberării soţului său a fost şi de această dată receptivă la poveştile prezentate în mod credibil de P.R., care, asemenea inculpatei A.C., a încercat să obţină bani pentru ea şi pentru prietena sa intimă „F.”, identificată în persoana inculpatei F.F.

Inculpata F.F. avea relaţii apropiate cu numitul P.D. pe care îl cunoscuse în calitate de partener de afaceri şi cunoştea faptul că într-un apartament proprietatea acestuia locuise în calitate de chiriaşă o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pornind de la această informaţie F.F. i-a spus lui P.R. că prietenul său P.D. cunoaşte o judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că ar putea interveni la aceasta pentru admiterea recursului la revizuire făcut de condamnatul C.G.

P.R. a preluat imediat şi a transmis mai departe susţinerile inculpatei F.F., adăugându-le anumite elemente necesare pentru a o determina pe C.D. să creadă că soţul său va fi pus în libertate.

Astfel, la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03, între P.R. şi F.F. s-a purtat o convorbire, interceptată, convorbire care a fost de asemenea redată în procesul-verbal întocmit şi care este depusă în dosarul de urmărire penală.

La aceeaşi dată, la ora 19.58.24, P.R. a luat legătura cu C.D. şi a purtat o altă conversaţie care a stat la baza sesizării în prezenta cauză şi care a fost redată în procesul-verbal întocmit.

Din convorbirile menţionate anterior a rezultat că F.F. a pretins faţă de P.R. că ar avea posibilitatea de a interveni prin intermediul unui prieten identificat în persoana numitului P.D. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o judecătoare pentru admiterea recursului la revizuire formulat de condamnatul C.G.

La rândul său P.R. a preluat imediat această informaţie şi i-a transmis-o la interval de câteva minute C.D., făcând-o să creadă că se poate interveni la cel mai înalt nivel în favoarea soţului său şi determinând-o pe aceasta să afirme că ar fi dispusă să dea 60.000 euro pentru o astfel de intervenţie. Pentru a-i câştiga încrederea şi cunoscând faptul că anterior C.D. mai plătise în zadar pentru punerea în libertate a soţului său, P.R. i-a repetat că oamenii sunt super serioşi şi nu vor nici un ban înainte.

Nici această intervenţie nu s-a concretizat deoarece influenţa pe care F.F. a pretins că ar avea-o prin intermediul prietenului său P.D. nu era reală. Nu s-au încasat nici bani de către P.R. şi F.F. pentru realizarea intervenţiei dar acest aspect nu a prezentat relevanţă decât cu privire la stabilirea gradului concret de pericol social al faptelor şi cu privire la individualizarea eventualelor pedepse, neavând importanţă în privinţa laturii obiective a infracţiunii care s-a realizat în modalităţile normative ale „pretinderii” şi „acceptării de promisiuni” în mod direct în cazul învinuitei P.R. şi în mod indirect în cazul inculpatei F.F.

P.R. nu i-a pretins C.D. o sumă de bani determinată, dar din conţinutul convorbirii a rezultat clar că urmează să ia bani pentru realizarea intervenţiei, spunând: „în momentul în care este Ok şi în momentul în care este cineva, îl ia, tu eşti cu banii acolo unde trebuie la ora (...)”.

De asemenea, P.R. a acceptat în mod direct promisiunea C.D. de a-i da bani pentru realizarea intervenţiei, iar F.F. a pretins bani şi a acceptat promisiunea banilor de la C.D. în mod indirect, prin intermediul P.R.

După eşecul intervenţiei la care s-a făcut referire anterior, P.R. şi F.F. au încercat în continuare să realizeze o intervenţie de această dată la Parchet, condamnatul C.G. retrăgându-şi recursul la revizuire la termenul din 30 ianuarie 2009.

Din discuţiile purtate între cele două sub acest aspect, a rezultat că F.F. a determinat-o pe P.R. să creadă că poate interveni prin tot felul de persoane influente la diferite instituţii în favoarea lui C.G., iar P.R. la rândul său a preluat fără nici o reţinere afirmaţiile acesteia pe care Ie-a prelucrat şi comunicat pentru a fi mai credibile după care Ie-a prezentat C.D., traficul de influenţă fiind realizat de cele două de la una la alta, completându-se şi sprijinindu-se reciproc.

Un fragment din convorbirea purtată de cele două la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45, P.R. şi F.F., redat în procesul-verbal întocmit şi care se regăseşte în dosarul de urmărire penală, este relevant în această privinţă.

Profitând de dorinţa C.D. de a găsi o relaţie pentru a-şi pune soţul în libertate, precum şi de încrederea pe care i-a acordat-o în virtutea prieteniei, P.R. a împrumutat în mod repetat bani de la aceasta şi chiar bijuterii pentru a le amaneta, fără a mai restitui banii sau bijuteriile. Prejudiciul produs C.D. reprezentând contravaloarea bijuteriilor şi ale împrumuturilor succesive se ridică la suma totală de aproximativ 9.000 euro.

Deşi împrumuturile i-au fost acordate P.R. în contextul în care C.D. spera să o ajute cu relaţiile ei pentru a-şi elibera soţul din închisoare, încasarea respectivelor sume de bani nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă deoarece remiterea împrumuturilor nu a fost condiţionată de efectuarea unei intervenţii de către P.R. în baza influenţei reale sau imaginare asupra vreunui funcţionar competent de a dispune cu privire la situaţia juridică a condamnatului C.G.

Situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare al instanţei a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. şi P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:58:24; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. şi P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. şi P.R. la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. şi P.R. la data de 06 februarie 2009, orele 15:26:33; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi P.R. la următoarele date: 29 ianuarie 2009, orele 18:57:51, şi 29 ianuarie 2009, ora 23:12; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi P.R. la data de 03 februarie 2009, ora 10:30:03, de C.G. cu C.D. la data de 03 februarie 2009, orele 17:02:13, 17:49:55 şi 21:06:11, şi C.D. cu A.C. la 03 februarie 2009, ora 22:02:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de A.C. cu C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 13:21:29; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G. şi C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 17:52:44; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 04 februarie 2009, ora 18:34:29; proces-verba! de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 17 februarie 2009, ora 17:03:05; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi C.G. la data de 20 februarie 2009, orele 20:15:49 şi 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi C.G. la următoarele date 03 februarie 2009, ora 21:06:11, 09 februarie 2009, ora 21:38:19, 10 februarie 2009, ora 20:18:25, 14 februarie 2009, ora 19:24:45, 15 februarie 2009, ora 11:25:04, 15 februarie 2009, ora 11:27:51, 17 februarie 2009, ora 16:39:24, 07 martie 2009, 18:58:29; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi C.G. la următoarele date 04 februarie 2009, ora 16:31:18, 04 februarie 2009, ora 17:52:44, 04 februarie 2009, ora 18:34:29, 07 februarie 2009, ora 12:57:52, 09 februarie 2009, ora 16:55:29, 11 februarie 2009, ora 21:03:35, 15 februarie 2009, ora 17:23:02, 17 februarie 2009, 17:03:05, 17 februarie 2009, orele 21:59:09 şi 22:28:30, 20 februarie 2009, ora 20:15:49 şi 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G. şi C.D. la data de 14 februarie 2009, ora 14:58:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G., C.D., A.C. şi P.R. în sistem „conferinţă” la data de 01 iulie 2009, ora 23:44:15; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu S.E. la data de 02 iulie 2009, ora 21:41:17; cererea de revizuire formulată de C.D. pentru C.G. şi referatul procurorului; cererea de revizuire formulată de C.G.; extras al listei de şedinţă din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; decizia penală nr. 333 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; numerele de înregistrare a cererilor de revizuire şi graţiere formulate de C.G. şi de C.D.; adresa din 04 decembrie 2009 emisă de Preşedintele României - Probleme Cetăţeneşti; contract de împrumut din 24 decembrie 2009 autentificat la Biroul Notarului Public S.M.; adresa din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3; proces-verbal de audiere a învinuitului C.G.; declaraţii inculpat C.G.; proces-verbal de audiere a inculpatei C.D.; declaraţii inculpata C.D.; proces-verbal de audiere a inculpatei A.C.; declaraţii inculpata A.C.; proces-verbal de audiere a inculpatei S.E.; declaraţie inculpată S.E.; proces-verbal de audiere a inculpatei P.R.; declaraţii inculpată P.R.; proces-verbal de audiere a inculpatei F.F.; declaraţii inculpata F.F.; proces-verbal de audiere a martorei O.V.; declaraţie martoră O.V.; proces-verbal de audiere a martorei Z.G.; declaraţie martoră Z.G.; proces-verbal de audiere a martorei R.M.; declaraţie martoră R.M.; proces-verbal de audiere a martorului P.D.; declaraţie martor P.D.; declaraţie martoră F.S.P.; declaraţie martor C.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele P.R. şi F.F.; proces-verbal de confruntare între inculpaţii C.G. şi S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpaţii C.G. şi A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. şi S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. şi A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. şi P.R.

Împotriva sentinţe penale nr. 140 din 17 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii S.E., A.C., P.R., F.F. şi C.G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - D.N.A. a criticat sentinţa penală apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, sub aspectul nelegalităţii, primul motiv de apel a vizat nelegalitatea pedepsei aplicată inculpatului C.G., sens în care s-a apreciat că infracţiunea din prezenta cauză, fiind săvârşită în timpul executării unei alte pedepse, se impunea contopirea pedepsei rămase neexecutate cu pedeapsa din prezenta cauză, fără a se aplica o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât restul rămas neexecutat.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greşita reţinere şi aplicare a dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, pentru inculpaţii C.G. şi C.D., în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile de formă ale denunţului.

Al treilea motiv de apel, a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., referitor la inculpatele F.F. şi P.R., având în vedere că, referitor la cele două, nu s-a discutat despre luarea unei măsuri preventive, sens în care s-a solicitat înlăturarea acestor dispoziţii.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii apelate, apelul Parchetului a vizat greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, raportat la persoana şi comportamentul procesual al acestora, la pericolul social al faptei şi la circumstanţele săvârşirii, la încadrarea juridică a faptei pentru fiecare inculpat în parte, la valoarea ridicată a sumei de bani pretinse şi remise, la perseverenţa infracţională a inculpatelor S.E. şi A.C., la modalitatea de concepere a activităţii infracţionale şi la perioada îndelungată de desfăşurare, sens în care s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor şi înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., pentru inculpatele S.E., A.C. şi C.D.

Nu în ultimul rând, s-a criticat hotărârea apelată sub aspectul greşitei confiscări de la inculpaţii C.D. şi C.G. a sumei de 70.000 euro, în valută şi nu în echivalentul în RON.

În altă ordine de idei, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea reţinută prin actul de sesizare a instanţei.

Apelanta-inculpată A.C. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind elementul material.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1584 C. civ., contractul de împrumut încheiat de inculpată îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă, având un obiect determinat şi nu în scopul exercitării influenţei asupra unui funcţionar. Mai mult, suma prevăzută în contract a şi fost restituită.

În acelaşi sens, influenţa, pe care o are sau a lăsat inculpata să creadă că o are, trebuie să privească un funcţionar cu atribuţii în soluţionarea cererii de graţiere, însă, în înregistrările convorbirilor telefonice nu se face referire la o asemenea persoană. De asemenea, potrivit art. 94 lit. d) din Constituţia României, preşedintele ţării are competenţă exclusivă în acest sens.

Nu în ultimul rând, s-a solicitat înlăturarea tuturor convorbirilor telefonice, folosite ca mijloc de probă şi avute în vedere de instanţa de fond, apreciind că au fost obţinute în mod nelegal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen. cu referire la art. 26 din Constituţia României, sens în care, s-a arătat că, deşi urmărirea penală a fost începută la data de 12 octombrie 2009, convorbirile au fost interceptate anterior.

Apelanta-inculpată S.E. a arătat că achiesează la concluziile apelantei-inculpate A.C., referitor la nelegala interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul dispoziţiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei, întrucât fapta pentru care a fost condamnată nu există.

Astfel, nu se precizează modalitatea în care se presupune că a fost săvârşită infracţiunea de fals, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat de inculpate îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind încheiat la notariat.

De asemenea, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata ar fi promis că va interveni pe lângă un funcţionar cu atribuţii de soluţionare a cererii de graţiere.

Apelanta-inculpată P.R. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite, cumulativ, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, lipsind intenţia.

Astfel, în fapt, inculpata a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea reţinută prin actul de sesizare a instanţei. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata a pretins suma de 70.000 euro ori că a acceptat propunerea coinculpatei C.D. să-i plătească suma de 60.000 RON. Mai mult, din declaraţiile coinculpaţilor C., nu rezultă că relaţiile acestora cu inculpata P. au existat doar în vederea desfăşurării unei activităţi infracţionale.

De asemenea, din convorbirilor telefonice, înregistrate nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., rezultă o simplă discuţie, fără referiri concrete la vreo intervenţie pe lângă vreun magistrat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci doar la plata onorariului de avocat.

În subsidiar, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatei este prea mare, raportat la pericolul social redus al faptei şi al inculpatei, determinat de vârsta acesteia, de lipsa antecedentelor penale şi de studiile superioare ale acesteia, s-a solicitat redozarea pedepsei, cu reţinerea dispoziţiilor art. 40 C. pen. şi înlăturarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., precizându-se că, deşi în rechizitoriu nu se reţine, totuşi, instanţa a avut în vedere starea de recidivă.

Apelanta-inculpată F.F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat ia art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa. Astfel, s-a criticat modalitatea de analizare a probelor administrate în cauză, întrucât, din actele dosarului nu rezultă că ar fi existat o înţelegere între inculpatele F. şi P. pentru efectuarea traficului de influenţă, ci doar simple supoziţii, bazate pe două convorbiri telefonice, dar care nu duc la concluzia săvârşirii faptei. Sub acest aspect, s-a arătat că singura contribuţie a inculpatei F. a fost aceea de a recomanda un avocat, despre care ştia că, anterior, fusese judecător sau procuror.

S-a apreciat că neîncrederea manifestată de inculpatul C. în demersurile inculpatei P. atrage nevinovăţia inculpatei F.

Apelantul-inculpat C.G. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, ca netemeinică sub aspectul greşitei contopiri a pedepsei şi, pe fond, înlăturarea dispoziţiilor art. 41 C. pen.

Prin decizia penală nr. 29 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 140 din data de 17 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Curtea a înlăturat aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privinţa inculpaţilor C.G. şi C.D. şi a reţinut, în favoarea acestora, prevederile art. 74 alin. (2) C. pen.

A înlăturat aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privinţa inculpatului C.G. şi, pe cale de consecinţă:

În baza art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen. Curtea a condamnat-o pe inculpata C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 80 C. pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea a constata că infracţiunea pentru care s-a dispus revocarea beneficiului graţierii condiţionate este concurentă cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., Curtea a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi 20 de ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2008, inculpata C.D. Ie-a dat inculpatelor A.C. şi S.E. suma totală de 70.000 euro pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administraţia Prezidenţială, la persoanele care, potrivit atribuţiilor de serviciu erau abilitate să se pronunţe cu privire la cererile de graţiere, în vederea admiterii cererii de graţiere a soţului său, inculpatul C.G., condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

Aceeaşi inculpată, în cursul lunii ianuarie a anului 2009, i-a oferit inculpatei P.R. suma de 60.000 euro pentru a interveni, prin intermediul relaţiilor sale, la un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea punerii în libertate a soţului său C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire formulat de acesta.

În privinţa criticilor de nelegalitate invocate de către apelantele inculpate A.C. şi P.R. şi însuşite de către inculpata S.E., critici vizând încălcarea dispoziţiilor art. 91¹ şi urm. C. proc. pen., Curtea Ie-a apreciat ca fiind nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

În baza autorizaţiei de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă, în condiţiile legii, de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi prelungită, în mod succesiv, de către judecător, prin încheierile din datele de 27 noiembrie 2008 şi 23 decembrie 2008, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirii telefonice purtată între C.D. şi P.R., la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urma să intervină, prin intermediul unor anume „F.” şi „H.”, la un judecător din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, pentru a obţine punerea în libertate a soţului numitei C.D., anume C.G., condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Prin ordonanţa nr. 17/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., la data de 28 ianuarie 2009, s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de C.D. şi P.R., emiţându-se autorizaţia provizorie din 28 ianuarie 2009.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui a dispus confirmarea ordonanţei sus menţionate şi a emis autorizaţia pe o durată de 28 de zile, privind interceptarea şi înregistrarea audio şi video a convorbirilor telefonice şi ambientale purtate de numitele C.D. şi P.R.

Autorizaţia respectivă a fost prelungită, în conformitate cu dispoziţiile legii procesual penale, în urma interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice stabilindu-se situaţia de fapt în cauză.

Astfel, Curtea a constatat că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 91¹ C. proc. pen., care stabilesc condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata A.C., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata A.C. a susţinut că, atât ea, cât şi inculpata S.E., ar cunoaşte mai multe persoane din cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Compartimentul probleme cetăţeneşti - care au competenţa de a soluţiona cererea de graţiere formulată de C.D. pentru soţul său C.G., referindu-se la „Comisia de graţiere” unde fiecare dintre cele două ar avea relaţii la o parte dintre componenţii respectivei „Comisii” pe care ar fi urmat să-i corupă cu bani pentru a „da semnăturile” necesare.

Potrivit propriilor afirmaţii ale inculpatei A.C., suma de bani solicitată urma să fie împărţită între aceasta şi inculpata S.E., iar apoi să fie dată, mai departe, celor la care se făceau intervenţiile.

Inculpata C.D. s-a sfătuit la telefon cu soţul său C.G. şi au căzut de acord să prezinte şi cea de-a doua parte din bani „pentru poză”, urmând să-i ia înapoi şi să-i dea efectiv după ce va fi pus în libertate.

Aşa fiind, la începutul lunii ianuarie, a anului 2009, C.D. s-a deplasat la domiciliul inculpatei A.C. şi i-a mai dus 35.000 euro pentru a-i arăta „la lume”, iar după câteva zile i-a luat înapoi, A.C. arătându-se generoasă şi spunându-i că cei la care a intervenit ea vor lua banii doar după rezolvarea problemei.

Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat, cu certitudine, în ziua de 20 ianuarie 2009, cerându-i C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G.

Vorbind în cursul zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orei 15.00, cu A.C. aceasta i-a dat, din nou, asigurări inculpatei C.D. că soţul său va fi eliberat, dar puţin mai târziu.

Văzând că soţul său nu a fost pus în libertate atât C.D., cât şi C.G. au început să-i ceară explicaţii inculpatei A.C.

A.C. a susţinut că persoanele la care a intervenit ea „şi-au făcut treaba”, deşi nu încasaseră niciun ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. şi spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deşi au luat deja banii.

În aceste condiţii, i s-au cerut explicaţii inculpatei S.E. care a încercat să se scuze, susţinând că C.G. ar fi fost indiscret şi ar fi vorbit la penitenciar cu ceilalţi deţinuţi despre faptul că urma să fie pus în libertate, iar persoanele la care a intervenit ea nu au mai vrut să se implice în aceste condiţii în rezolvarea problemei.

După numeroase discuţii, certuri şi ameninţări, la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii martie 2009, C.D. a reuşit să o determine pe A.C. să recupereze cei 35.000 euro de la S.E. şi să-i restituie.

Relevantă în dovedirea vinovăţiei inculpatei A.C. este şi convorbirea purtată de aceasta cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09. În discuţia respectivă inculpata A.C. descrie în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante şi sus-puse şi că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitaţi, să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G.

Curtea a reţinut că, într-adevăr, nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, putând întruni, însă, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, afirmaţia făcută de inculpată asupra unor activităţi ce intră în sfera atribuţiilor legale ale altor organe.

Or, în cauză, contrar susţinerilor apărării, s-a reţinut că inculpata A.C. a pretins de la inculpata C.D. suma de 70.000 euro, susţinând că, în schimbul respectivei sume de bani, atât ea, cât şi prietena sa, inculpata S.E., vor face demersuri la Administraţia Prezidenţială, la persoanele abilitate să se pronunţe cu privire la admisibilitatea cererilor de graţiere, pentru a obţine eliberarea, prin graţiere, a deţinutului C.G., condamnat la 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

De asemenea, la data de 23 decembrie 2009, inculpata A.C. a primit de la inculpata C.D. suma de 35.000 euro, bani pe care i-a dat inculpatei S.E., urmând ca aceasta să-i remită persoanelor la care efectua intervenţii.

Potrivit structurii de organizare a Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul Departamentului pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă, se află „Compartimentul probleme cetăţeneşti” care are, printre atribuţiile sale, „primirea şi înregistrarea cererilor de graţiere, obţinerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiţiei şi transmiterea răspunsurilor către petenţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 546/2002 privind graţierea”.

În cadrul acestui compartiment inculpatele A.C. şi S.E. au pretins că ar avea relaţii, afirmând că membrii „Comisiei de graţiere”, le-ar fi fost cunoscuţi.

În consecinţă, în drept, fapta săvârşită de inculpata A.C. a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata S.E., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea a apreciat că din depoziţiile inculpaţilor C.G. şi C.D., ale inculpatei P.R. şi ale martorelor O.V., R.M. şi F.S.P. a rezultat, fără dubiu, participarea inculpatei S.E. la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Curtea a considerat că explicaţiile pe care le-au dat inculpatele A.C. şi S.E. cu privire la încheierea contractului de împrumut nu sunt credibile, în condiţiile în care, dacă, într-adevăr, ar fi existat încredere între părţi, aşa cum au afirmat cele două, nu s-ar fi încheiat un contract de împrumut autentificat la notariat care să ateste acordarea împrumutului, iar dacă inculpata A.C., în calitate de împrumutător, ar fi solicitat încheierea unui astfel de act, în mod firesc şi inculpata S.E., ca împrumutat, ar fi solicitat cel puţin o chitanţă de mână care să dovedească restituirea banilor.

Mai mult, contractul de împrumut a fost încheiat la data de 24 decembrie 2009, a doua zi după data la care C.D. i-a remis inculpatei A.C. suma de 35.000 euro, în contractul de împrumut întocmit fiind înscrisă exact această sumă, iar inculpata C.D. a participat la încheierea actului oficial, în calitate de martor, în condiţiile în care inculpatele A.C. şi S.E. au susţinut că nu au nicio relaţie şi nicio legătură cu aceasta. Cea de-a doua martoră la încheierea contractului de împrumut a fost numita Z.G. pe care inculpatele A.C. şi S.E. nu o cunoşteau şi care era prietenă cu C.D.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că fapta săvârşită de inculpata S.E. întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpatele P.R. şi F.F., Curtea Ie-a apreciat ca fiind nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Curtea a reţinut că inculpata F.F., prietenă cu inculpata P.R., avea relaţii apropiate cu martorul P.D. pe care îl cunoscuse în calitate de partener de afaceri şi cunoştea faptul că, într-un apartament proprietatea acestuia din urmă, locuise, în calitate de chiriaş, o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşa fiind, inculpata F.F. i-a spus P.R. că prietenul său P.D. cunoaşte un judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că ar putea interveni la acesta din urmă pentru admiterea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de revizuire, cale de atac exercitată de condamnatul C.G. Inculpata P.R., „prietenă” cu C.D., i-a transmis acesteia susţinerile inculpatei F.F. Astfel, din convorbirile purtate la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:54:03, între P.R. şi F.F. şi, la aceeaşi dată, ora 19.58.24, între P.R. şi C.D., a rezultat că inculpata F.F. a pretins faţă de P.R. că ar avea posibilitatea de a interveni prin intermediul unui prieten identificat în persoana numitului P.D. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o judecătoare pentru admiterea recursului la revizuire formulat de condamnatul C.G.

La rândul ei, inculpata P.R. a preluat imediat această informaţie şi i-a transmis-o la interval de câteva minute C.D., făcând-o să creadă că se poate interveni la cel mai înalt nivel în favoarea soţului său şi determinând-o pe aceasta să afirme că ar fi dispusă să dea 60.000 euro pentru o astfel de intervenţie.

Pentru a-i câştiga încrederea şi cunoscând faptul că, anterior, inculpata C.D. mai plătise în zadar pentru punerea în libertate a soţului său, P.R. i-a repetat că oamenii sunt serioşi şi nu vor niciun ban înainte.

Intervenţia nu s-a concretizat deoarece influenţa pe care F.F. a pretins că ar avea-o prin intermediul prietenului său P.D. nu era reală.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat, aşadar, în modalitatea normativă a „acceptării de promisiuni”, în mod direct, în cazul inculpatei P.R., respectiv, în mod indirect, prin intermediul primei inculpate, în cazul inculpatei F.F.

Deşi inculpata P.R. nu i-a pretins C.D. o sumă de bani determinată, din conţinutul convorbirii telefonice interceptate a rezultat, fără dubiu, că urmează să ia bani pentru realizarea intervenţiei, spunând: „în momentul în care este ok şi în momentul în care este cineva, îl ia, tu eşti cu banii acolo unde trebuie la ora (...)”.

După eşecul acestei „intervenţii”, inculpatele P.R. şi F.F. au încercat, în continuare, să realizeze o intervenţie, de această dată la Parchet, condamnatul C.G. retrăgându-şi recursul la termenul din 30 ianuarie 2009.

Astfel, din discuţiile purtate între cele două, Curtea a apreciat că inculpata F.F. a determinat-o pe inculpata P.R. să creadă că poate interveni prin tot felul de persoane influenţe la diferite instituţii în favoarea lui C.G., iar aceasta din urmă a preluat, fără nicio reţinere, afirmaţiile inculpatei F.F., pe care le-a prelucrat, pentru a fi mai credibile, după care, Ie-a prezentat C.D.

Totodată, Curtea a reţinut că, deşi referirile la inculpata F.F. sunt vagi în declaraţiile persoanelor audiate în cauză, vinovăţia acesteia a fost susţinută de declaraţiile inculpatelor C.D. şi P.R. şi de convorbirile telefonice purtate între P.R. şi F.F., rezultând, în mod cert, comiterea, de către aceasta din urmă, a infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, împrejurarea că martorul P.D., prieten al inculpatei F.F., a închiriat o locuinţă, pentru o perioadă de aproximativ un an, unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi tot acest martor îl cunoştea pe avocatul C.E., fost procuror, au fost informaţii pe care inculpata F.F. le-a cunoscut şi Ie-a folosit în favoarea sa şi a prietenei sale P.R.

Totodată, din convorbirile telefonice purtate între inculpatele P.R. şi F.F., a rezultat că avocatul C.E. ar fi un personaj influent, care urma să intervină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar fi pronunţat asupra recursului la revizuire.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea a reţinut că, în drept, fapta săvârşită de inculpata P.R. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Curtea a apreciat că în drept, fapta inculpatei F.F. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpata F.F. derivă din condamnarea la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată prin sentinţa penală nr. 915 din 05 aprilie 2005 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1073 din 05 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.

În ceea ce o priveşte pe inculpata P.R., Curtea a reţinut că solicitările acesteia, privind reţinerea dispoziţiilor art. 40 C. pen. şi înlăturarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., sunt neîntemeiate, pentru următoarele argumente:

Inculpata P.R. a mai fost condamnată, anterior săvârşirii faptei din prezenta cauză, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., conform sentinţei penale nr. 205 din 06 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1369 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Astfel, Curtea de Apel a apreciat că, în mod legal, instanţa de fond nu a reţinut incidenţa stării de recidivă postcondamnatorie, nefiind întrunită cerinţa cuantumului pedepsei anterioare (primul termen al recidivei), însă, aplicarea prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen. fiind obligatorie.

De asemenea, Curtea a apreciat că instituţia pluralităţii intermediare de infracţiuni, reglementată de dispoziţiile art. 40 C. pen., are în vedere cu totul alte situaţii decât cea din cazul de faţă, anume, presupune existenţa unei condamnări definitive şi săvârşirea din nou a unei infracţiuni, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, dar nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie, ori cu privire la forma de vinovăţie a infracţiunilor, ori cu privire la gravitatea acestora.

De asemenea, în ceea ce le priveşte pe apelantele inculpate A.C., S.E., P.R. şi F.F., Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen.

Curtea a avut în vedere dispoziţiile părţii generale ale C. pen. incidente în cauza dedusă judecăţii, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, activitatea infracţională anterioară a inculpatelor P.R. şi F.F., persoana inculpatelor, poziţia lor procesuală de îngreunare a cercetărilor, mergând de la nerecunoaşterea faptelor şi poziţii oscilante până la alibiuri false şi atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar şi conduita bună a inculpatelor A.C. şi S.E. înainte de săvârşirea faptelor.

Astfel, Curtea a apreciat că, în mod temeinic, instanţa de fond a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatele P.R. şi F.F., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.

Pentru inculpatele S.E. şi A.C., apreciind atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, dar mai ales gradul de participaţie la săvârşirea faptelor, în sensul că s-a reţinut în sarcina lor o singură faptă, Curtea a apreciat că tribunalul a considerat, în mod corect, că pronunţarea unei condamnări constituie avertisment şi chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care, s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 86² C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, în sensul micşorării (astfel cum a solicitat inculpata P.R.) ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalităţii de executare a pedepselor aplicate (conform solicitării Parchetului), nu se impune.

Curtea a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul C.G. sunt fondate, pentru următoarele argumente:

În primul rând, încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului C.G. este greşită, în condiţiile în care, prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar instanţa de fond nu a procedat, în condiţiile art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acestuia, dispunând, direct, condamnarea inculpatului C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. De altfel, fapta inculpatului C.G. care, în cursul lunii decembrie a anului 2008, a încurajat-o şi a sfătuit-o pe soţia sa, inculpata C.D. să le dea inculpatelor A.C. şi S.E. suma totală de 70.000 euro (din care 25.000 euro au fost împrumutaţi de el personal de la cămătari), pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administraţia Prezidenţială, la persoanele care potrivit atribuţiilor de serviciu erau abilitate să se pronunţe cu privire la cererile de graţiere, în vederea admiterii cererii sale de graţiere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Astfel, Curtea a procedat la înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privinţa inculpatului C.G.

De asemenea, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. este nelegală, în condiţiile în care starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în care se află acesta, derivă din condamnarea la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 2789 din 31 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pedeapsă în executarea căreia se afla la data comiterii prezentei fapte, aşa încât sunt incidente prevederile art. 39 alin. (2) C. pen.

Conform acestor prevederi legale, când noua infracţiune se săvârşeşte în timpul executării pedepsei, deci după ce condamnatul a executat deja o parte din pedeapsa pronunţată pentru infracţiunea anterioară, contopirea are loc între pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi restul de pedeapsă neexecutat din condamnarea anterioară.

Calcularea restului de pedeapsă ce mai era de executat se face de la data comiterii noii infracţiuni şi nu de la data hotărârii de condamnare pentru această infracţiune.

Partea din pedeapsă ce se execută după data săvârşirii noii infracţiuni până la data hotărârii definitive de condamnare pentru această infracţiune reprezintă o executare anticipată a pedepsei ce va rezulta din contopire, astfel că această parte din pedeapsă executată se va deduce din pedeapsa rezultantă.

În consecinţă, Curtea a constatat că inculpatul C.G. a fost arestat la data de 20 octombrie 2008, în vederea executării pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, iar până la momentul săvârşirii infracţiunii în cauză - data consumării faptei de cumpărare de influenţă, la săvârşirea căreia s-a reţinut contribuţia inculpatului, în calitate de complice, fiind 23 decembrie 2008 (ziua remiterii primei tranşe de bani, de 35.000 euro din suma totală de 70.000 euro, de către inculpata C.D. către inculpata A.C.) - inculpatul C.G. executase 10 ani, 2 luni şi 4 zile închisoare, rămânându-i un rest de 9 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare până la considerarea ca executată a pedepsei anterioare (19 octombrie 2018).

Curtea a constatat că Tribunalul, dispunând revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului C.G. prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, trebuia să constate că această pedeapsă a devenit executabilă.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus revocarea beneficiului graţierii condiţionate este concurentă cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Astfel, Curtea a dispus contopirea celor două pedepse sus menţionate, conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

După această operaţiune juridică, Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen. şi a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 20 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv 9 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, aplicată în condiţiile art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, în cazul inculpaţilor C.D. şi C.G.

Astfel, în privinţa aplicabilităţii dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Curtea a reţinut că identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatelor A.C., S.E., P.R. şi F.F. nu a fost rezultatul exclusiv al inculpaţilor C.D. şi C.G., iar contribuţia acestora la clarificarea faptei nu a echivalat cu poziţia avută în vedere de textul invocat, întrucât, dispoziţiile legale impun îndeplinirea, în mod cumulativ, a două condiţii: denunţarea (situaţie ce nu se regăseşte în cauză) şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane. Motiv pentru care, Curtea a înlăturat aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privinţa inculpaţilor C.G. şi C.D.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus confiscarea sumei de 70.000 euro, de la inculpaţii C.G. şi C.D., deşi trebuia să dispună confiscarea contravalorii în echivalent în RON a acestei sume, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) teza l din Constituţia României, moneda naţională este leul.

Cu privire la apelantul inculpat C.G., Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, deşi acesta a negat participarea sa la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în calitate de complice, din ansamblul probator administrat în cauză - declaraţiile inculpatului coroborate cu convorbirile interceptate, purtate de acesta, atât cu soţia sa, cât şi cu inculpata A.C. - a rezultat că inculpatul a contribuit, în mod substanţial, la cumpărarea de influenţă efectuată de soţia sa, inculpata C.D., prin acte clare de complicitate materială şi morală constând în sfaturi, încurajări şi împrumutarea unei părţi din sumele de bani ce urmau a fi remise pentru eliberarea sa.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C.G. şi C.D., Curtea a apreciat că se pot reţine, în favoarea acestora, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere că de la începutul cercetărilor aceştia au avut o atitudine constant sinceră şi cooperantă, participând la identificarea şi facilitarea tragerii la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi şi contribuind, în mod substanţial, la stabilirea situaţiei de fapt.

Curtea a avut în vedere şi elementele reţinute de instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepselor-dispoziţiile părţii generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecăţii, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, poziţia lor procesuală, dar şi conduita bună a inculpatei C.D. înainte de săvârşirea faptelor.

Curtea a apreciat că, în mod temeinic, instanţa de fond a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatul C.G., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.

De asemenea, Curtea a reţinut că pentru inculpata C.D., apreciind atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul a apreciat, în mod corect, că, pronunţarea unei condamnări constituie avertisment şi chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 86² C. pen., acestea să se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.G. şi C.D., în sensul micşorării ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalităţii de executare, nu se impune.

Împotriva deciziei penale nr. 29/A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii P.R., F.F., A.C., S.E., C.G. şi C.D.

În recursul declarat de către Ministerului Public s-a solicitat casarea deciziei penale şi rejudecând să se procedeze la o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A.C., P.R., F.F., C.G. şi C.D. cărora instanţele anterioare le-a aplicat pedepse greşit individualizate, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Totodată, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor şi încetarea procesului penal faţă de inculpata S.E., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a decesului acesteia.

S-a arătat că în raport de gravitatea infracţiunilor, modalitatea de săvârşire a faptelor, cuantumul ridicat al sumei ce a făcut obiectul material al infracţiunii de corupţie, atitudinea procesuală a inculpaţilor, de împrejurarea că s-a pretins că există influenţă asupra magistraţilor Înaltei Curţi şi asupra unor funcţionari ai Administraţiei Prezidenţiale, pedepsele aplicate fiind mult prea blânde. Ca atare s-a solicitat majorarea pedepselor până la jumătatea limitelor speciale prevăzute de legiuitor cu executarea efectivă.

În recursul inculpatei F.F. s-a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând, să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen.

Apărarea a susţinut că la dosar nu există probe certe de vinovăţie astfel că nu este justificată majorarea pedepsei. În susţinerea acestei apărări s-a prezentat starea de fapt concluzionându-se că prin probatoriul administrat la dosar nu sunt conturate laturile subiectivă şi obiectivă şi nici urmarea imediată, elemente ce definesc infracţiunea de luare de mită.

S-a mai arătat că inculpatei i-a fost aplicate o pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, instanţele anterioare apreciind că ar fi săvârşit fapta în condiţiile recidivei postexecutorii astfel că a fost revocat beneficiul suspendării şi cumulate aritmetic cele două pedepse.

În recursul inculpatei A.C. au fost susţinute trei motive de recurs şi anume:

- neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în modalitatea reţinută prin hotărârile atacate, şi anume elementul material ai laturii obiective, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;

- greşita aplicare a legii prin folosirea mijloacelor de probă în acuzare, obţinute ilegal cu încălcarea dispoziţiile art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.;

- motivaţia instanţei de apel contrazice dispozitivul hotărârii, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

În susţinerea primului caz de casare s-a menţionat că suma de bani reţinută ca fiind obiectul traficului de influenţă a reprezentat în realitate un împrumut. Nu se poate reţine că acest contract de împrumut ar fi un fals deoarece contractul îndeplineşte toate condiţiile de validitate cerute de lege, şi anume: capacitatea părţilor, consimţământul lor şi obiectul. În cauză a existat şi principala obligaţie a împrumutatului de a restitui la expirarea contractului suma de bani (art. 1584 C. civ.).

Prevalându-se de o influenţă presupusă asupra funcţionarului, inculpata S.E. trebuia să promită sau să lase impresia că va interveni la acel funcţionar şi nu să recurgă la încheierea unui contract de împrumut. Din probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească nu a rezultat implicarea inculpatei S.E. în vreo activitate infracţională. Obiectul determinant al convenţiei l-a constituit împrumutul şi nicidecum influenţa reală sau presupusă a inculpatei S.E. faţă de un funcţionar.

Inculpatei-recurente A.C. i s-a restituit suma de bani dată cu titlu de împrumut nu în schimbul promisiunii că ar interveni pe lângă persoane ce urmau să se ocupe de admiterea cererii de graţiere. Pentru ca acest împrumut să constituie un folos, obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar ca el să fie solicitat şi acordat în scopul influenţării unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Acest scop trebuie să rezulte fără îndoială din materialul probator administrat în cauză.

Apărarea a precizat că era necesar ca inculpata A.C. să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu. Ca atare actu! pentru care se promite intervenţia trebuia să fie un act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Dacă actul pentru care se promite intervenţia nu face parte din atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.

În condiţiile în care prin decizia atacată se afirmă că inculpatele A.C. şi S.E. ar fi pretins că ar avea relaţii la o „Comisie de graţiere” autoritate inexistentă la momentul presupusei săvârşiri a infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi la persoane care poarta numele şi prenumele de A.B., T.S., D. sau denumiri de „D.” şi „M.” - comisar parlamentar, s-a apreciat că cerinţa legii nu este îndeplinită în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Asemenea personaje nu aveau calitatea să soluţioneze vreo cerere privitoare la graţierea inculpatului C.G.

Inculpata A.C. ca de altfel şi coinculpata S.E. nu au făcut vorbire de competenţele Ministerului Justiţiei care prin intermediul serviciului de resort trebuia obligatoriu să-şi dea avizul consultativ conform Legii nr. 546/2002 privind graţierea. Potrivit dispoziţiilor art. 94 lit. d) din Constituţia României numai Preşedintele României îndeplineşte atribuţia de acordare a graţierii individuale, ambele inculpate nefăcând nici o referire la această demnitate. Legea nr. 546/2002 privind graţierea se referă la Compartimentul probleme cetăţeneşti din cadrul Administraţiei Prezidenţiale care nu are nici o competenţă în sensul aprobării vreunei cereri de graţiere, ci doar de primire şi înregistrarea cererilor de graţiere şi transmiterea răspunsurilor către petenţi.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că la din dosarul de urmărire penală se află rezoluţia nr. 17/P/2009 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpata A.C. din cuprinsul căreia rezultă că urmărirea penală a fost începută la data de 23 octombrie 2009, ora 09.00, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Dispoziţiile art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice prevăd condiţiile prevăzute de lege şi cazurile de interceptare şi anume cu autorizarea motivată a judecătorului la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în condiţiile prevăzute de lege.

În raport de aspectele menţionate, raportându-se la datele cauzei pendinte, apărarea a susţinut că înregistrările ambientale redate au fost înregistrate şi interceptate înainte de începerea urmăririi penale în cauza dedusă judecăţii. În acest context s-a apreciat că potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat dreptul la viaţa privată a inculpatei deoarece „amestecul unei autorităţi publice nu este admis decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi dacă este o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţă publică.” De altfel, Constituţia României dispune în art. 26 că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viata intimă, familială şi privată”. În art. 28 se prevede ca secretul „convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. În consecinţă s-a cerut înlăturarea convorbirilor telefonice şi să se pronunţe o hotărâre prin prisma celorlalte probe administrate.

În susţinerea celui de la treilea motiv de recurs s-a arătat că în decizia instanţei de apel se precizează că „(...) într-adevăr nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă putând întruni însă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune”. Menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale prin respingerea apelului s-a creat contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârii. Ca atare s-a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel pentru a se analiza dacă se impune menţinerea dispoziţiilor primei instanţe.

În recursul inculpatului C.G. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Apărarea a mai susţinut că singura infracţiune despre care s-ar putea vorbi în prezenta cauză ar fi cea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.. în acord cu antevorbitorii săi, a susţinut faptul că nu există probe care să ducă la concluzia că au fost comise fapte de corupţie.

În recursul inculpatei C.D. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., iar în subsidiar, să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii ei astfel încât modalitatea de executare să nu fie privativă de libertate, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În recursul inculpatei P.R. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate şi rejudecând să se dispună achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv intenţia, iar în subsidiar, să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii ei având în vedere pericolul social redus al faptei. Cazurile de casare invocate sunt cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În recursul inculpatei decedate S.E., s-a solicitat admiterea recursului şi, în parte, al Ministerului Public, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi S.E. găsind fondat considerentul referitor la încetarea procesului penal, şi va respinge celelalte recursuri declarate în cauză apreciind criticile ca nefondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărătorii inculpaţilor A.C., P.R., F.F., C.D. şi C.G., instanţa reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii invocă eroarea de fapt în ceea ce priveşte greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.

P.R. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. a lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv intenţia. C.D. s solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. C.G. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Apărarea a mai susţinut că singura infracţiune despre care s-ar putea vorbi în prezenta cauză ar fi cea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. F.F. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există.

Instanţa de recurs găseşte criticile nefondate. Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.) sau din interpretarea unor probe, astfel cum invocă recurenţii.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Instanţa de apel, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracţiunile pentru care sunt acuzaţi inculpaţii conform rechizitoriului, dar şi apărarea inculpaţilor referitoare la inexistenţa infracţiunii.

Poziţia recurenţilor de nerecunoaştere a faptelor nu este susţinută de nicio probă în apărare. Fiind vorba doar despre afirmaţiile unora dintre inculpaţi infirmate de declaraţiile martorilor şi de declaraţiile celorlalţi inculpaţi, instanţa găseşte cazul de casare vădit nefondat.

În ceea ce o priveşte pe inculpata F.F. reprezentantul Ministerului Public a susţinut că aceasta a pretins indirect că are influenţă pe lângă magistraţii Înaltei Curţi.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţele anterioare au stabilit situaţia de fapt, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2008, inculpata C.D. Ie-a dat inculpatelor A.C. şi S.E. suma totală de 70.000 euro pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administraţia Prezidenţială, la persoanele care, potrivit atribuţiilor de serviciu erau abilitate să se pronunţe cu privire la cererile de graţiere, în vederea admiterii cererii de graţiere a soţului său, inculpatul C.G., condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

În apărarea sa inculpata A.C. susţine că nu a primit suma de 35.000 euro în schimbul promisiunii că ar interveni pe lângă persoane ce urmează să se ocupe de admiterea cererii de graţiere, ci doar cu titlu de împrumut, dovadă stând contractul de împrumut încheiat la notar între aceasta şi inculpata S.E.

Înalta Curte nu poate reţine această susţinere deoarece din probatoriul administrat rezultă că acel contract de împrumut a fost încheiat în scopul garantării recuperării sumei de bani remisă în cazul în care inculpatul C.G. nu va fi graţiat.

Interceptarea convorbirilor telefonice susţine interpretarea dată faptelor de către instanţa de fond şi cea de apel:

A.C.: Aşa, i-am explicat situaţia, i-am spus cum stau lucrurile, i-am povestit aşa dosaru" în mare nu ştiu ce până iau legătura cu ăştia. Am legătura cu oamenii, am luat legătura cu ăsta a Iu" „C.”. Aşa, acesta deci, n-au căzut la înţelegere. De ce? Că omu" vrea să păstreze el zece mii iar eu n-am fost de acord. Adică pe bune, chiar nu am fost de acord.

C.D.: Păi, de ce să păstreze el zece mii?

A.C.: Nu, deci, n-am fost de acord.

C.D.: Păi nu înţeleg de ce să păstreze el zece mii că eu n-am înţeles?

A.C.: Nu, i-am spus chiar nu! Şi a zis aşa: „Să le dai răgaz că trebuie să o luăm de la început. Să le dai răgaz o săptămână, de ce? Să vadă exact ce şi cum.” Adică să vorbească acolo, da ori ba şi-mi spun oamenii. Şi după aceea îmi spun aşa în felul următor: „Astea-s condiţiile, deci, banii se blochează.” A zis: „Fără supărare doamna C., că vă cunoaşte domnu" doctor că nu ştiu ce e adevărat dar nu, una...” Zice, ei zic: „Dar ce rugăminte am la dumneavoastră? Sunt de acord se blochează banii ca să beneficieze, zic, că şi aşa pentru vreo dobândă cât de cât că şi aşa e, mare lucru nu e. Dar totuşi să nu stea pe loc banii, una. Dar rugămintea mea e să-mi spuneţi un termen. Deci, după ce vedeţi dosaru" şi astea rugămintea mea e să-mi spuneţi un termen.”

C.D.: Să vedem ce spune şi G.

A.C.: Acuma...

C.D.: Cum zice şi el, băi, eu sinceră să fiu mai pot să mai iau de acolo puţin, de colo puţin, de colo puţin, de la tine puţin, de la naşu"..

A.C.; Deci, el a zis aşa: „Da" ştii de ce n-a venit ălălalt? Că celălalt e plecat şi ălălalt?” Ai înţeles?

C.D.: Da.

A.C.: Şi a zis aşa, deci, ăla, da" ştii cine e de fapt? E fiu-său. Da" doctoru" a zis: „Să nu ăă... eu v-am spus acum că s-a dus şi el la toaletă da" nu-i zici!” Deci, sunt amândoi pe poziţie, tu gândeşte-te. Deci, nu-i, tu nu ştii nimic.

C.D.: Aha.

A.C.: Dar, zice: „Nu a putut să vină că este plecat.” „Păi şi când apare?” „Marţi apare celălalt.” Că zice: „Până nu se consultă tot şi astea...”

C.D.: Adică, adică ăla tânăr e fiu-său?

A.C.: Ăla tânăr e fiu-său, ai înţeles? Deci, ăla tânăr e fiu-său.

C.D.: Alu" doctoru", băiatu" Iu doctoru"?

A.C.: Nu băiatu" Iu" doctoru" iubita, băiatu Iu" ăsta care a venit.

C.D.: A, aha.

A.C.: ...(neinteligibil)... este europarlamentar. Ce înseamnă europarlamentar, că parlamentar ştiu ce e dă-mă-n c.at, da" europarlamentar?

C.D.: Că face parte din persoanele care au fost delegate, după mintea mea...

A.C.: A?

C.D.: Care sunt parlamentari aici, dar sunt aleşi de către parlament ca să reprezinte...

A.C.: Şi-n partea cealaltă interesele.

C.D.: Da, interesele României în partea cealaltă.

A.C.: Că d-aia cred că rezolvă şi cu Strasbourg-u" la ... (neinteligibil)...

C.D.: Deci...

A.C.: Î nţelegi?

C.D.: Ţi-am spus după mintea mea ce înseamnă.

A.C.: Da.

C.D.: Europarlamentar, adică omu" e parlamentar aici, dar în partea ailaltă reprezintă interesele Parlamentului românesc.

A.C.: Da.

C.D.: României, să zic aşa, că nu e greu. Dacă-ţi pui puţin mintea la contribuţie îţi dai seama că europarlamentar asta înseamnă.

A.C.: Da, da, da.

C.D.: Mai ales dacă e de-al nostru de-aici, parlamentar e parlamentar.

A.C.: Fă, eu i-am zis: „Ar fi bine să ajungeţi la o înţelegere cu omu" respectiv, una, că dosaru" a fost dat la juridic şi s-a studiat, se ştie despre ce este vorba în dosar plus că sunt alea luate. Zic, poate cădeţi şi dumneavoastră la o înţelegere cu... persoana respectivă în mâna căreia este dosaru".”

C.D.: Aha.

A.C.: A zis: „Doamnă indiferent, dacă vă spunem da, chiar dacă o luăm de la început, nu este început... (neinteligibil)... tocmai dumneavoastră vă bazaţi în partea astalaltă în sensul că luaţi?” A zis: „Din partea mea n-ar trebui să mă consult, dar nu vă dau un răspuns până nu ne strângem toţi să discutăm.”

Interpretarea dată faptelor rezultă şi din discuţiile dintre C.G. şi C.D.:

C.G. : Mda! Am vorbit tată, e aceeaşi vrăjeală, nu, e vrăjeală multă!

C.D.. A, păi stai un pic că... ea mâine dimineaţă, vine ea Carmen, că vrea neapărat să vorbească!

C.G.: „Taţi, că face vineri, poate află!” Păi zic: „Doamnă!” zic: „Hai să vă spun ceva! Am dat un sac de bani pentru doi ani şi şase luni pe care îi mai am de executat!”

C.D.: Aha!

C.G.: „Păi cum, că în martie făceai unşpe ani!” Zic: „Doamnă, zic, probabil că dumneavoastră nu ştiţi să faceţi calculele, sau lumea care a spus că face sau ce face, nu ştie despre ce e vorba!”

C.D.: Aha!

C.G.: „Păi, zic pentru doi ani şi şase luni, mi-aţi cerut şapt... un sac mare de... căcat şi acum ce facem?”

C.D.: Îhî!

C.G.: Ă, o amânăm după o lună pe alta, mi-aţi spus că durează o oră sau o săptămână. Acum, după o săptămână mai durează iar o săptămână şi iar o săptămână.

C.D.: Aha.

C.G.: „Că în fă... în momentul când ştiu...” Păi ce dracu" să ş... mai ştim, că e vrăjeală, numai... E vrăjeală, îţi spun eu sigur! Nu s-a făcut nimic şi poate dacă acum, de abia, poate de abia acum se vorbeşte ceva pe undeva!

C.D.: Da, deci, nu, eu nu-i mai spun nimica, nici bărbatu-meu... eu nu-s ...(neinteligibil)...

C.G.: Îi spunşmechereşte: ..Băi, prietene, uite care e problema, s-a dat şaptezeci de mii de euro pentru trei ani, că face nevastă-ta, că drege nevastă-ta. Nu-mi daţi banii la dobândă şaptezeci, fă calculul cât e. Sunt paisprezece mii dobânda la bani care o... eu de unde dau dobânda asta? Mi-o dai tu? Mie daţi-mi dobânda la bani, daţi-mi banii, dacă nu, apelăm la altă variantă.”

C.D.: Deci, gata tati, dacă află S. de lucrul ăsta, că eu bineînţeles n-am să-i spun, C. nici atât nu-i spune, aia nici atât nu vorbeşte.

C.G.: Nu, da-i spui: „Fă, ăla când vine acasă stă de vorbă direct cu bărbatu-tău şi cu lumea care ai dat banii.”

C.D.: Dacă vrei să-i spun îi spun.

C.G.: Nu, lăsaţi-o să vedem ce zice, poate să-i spună C. ..Omu", aşteaptă până când vine în permisie şi după aia... te caută el.”

Un alt element pe care recurenţii îl apreciază a fi fost reţinut incorect de către instanţele de fond şi apel se referă la lipsa atribuţiilor de graţiere pentru funcţionarul faţă de care se promitea traficarea influenţei. Instanţele au reţinut corect că în cadrul Departamentului pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă, se află Compartimentul probleme cetăţeneşti care are, printre atribuţiile sale, „primirea şi înregistrarea cererilor de graţiere, obţinerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiţiei şi transmiterea răspunsurilor către petenţi în conformitate cu prevederile Legii nr 546/2002 privind graţierea”. Având în vedere existenţa unei structuri cu atribuţii legate de soluţionarea cererii de graţiere, fapta inculpatelor A.C. şi S.E., care au pretins că ar avea relaţii la această „Comisie de graţiere”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte inexistenţa faptei comise de F.F., în mod corect instanţele au reţinut că în luna ianuarie a anului 2009, inculpata P.R. a acceptat promisiunea inculpatei C.D. de a-i oferi bani pentru a interveni, prin intermediul inculpatei F.F. şi a martorului P.D., la un judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire, cu termen la data de 30 ianuarie 2009. Inculpata F.F. a acceptat promisiunea de a obţine bani de la C.D., prin intermediul inculpatei P.R., pentru a interveni, prin cunoştinţa sa P.D., la un judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire.

Înalta Curte va respinge ca nefondată apărarea inculpatei F.F. care susţine că fapta acesteia nu există, deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpata în mod indirect a pretins că ar avea influenţă pe lângă un magistrat de la Înalta Curte. Astfel, aceasta a luat legătura cu martorul P.D., despre care ştia că are în chirie un magistrat de la Înalta Curte, în scopul punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire.

Interceptările convorbirilor telefonice susţin interpretarea dată faptelor de către instanţa de fond şi cea de apel:

P.R.: Ce faci doamnă?

F.F.: Uite, eram la întâlnirea cu P. şi am avut telefonul în maşină.

P.R.: Aha, am înţeles! Ce zice P., vrea bani?

F.F.: Dacă-i aduc nişte documente să vadă concret despre ce este vorba, are o judecătoare la Curtea Supremă.

P.R.: Aha!

F.F.: Mă rog, la cel mai înalt, dar nu ia nimic până nu rezolvă.

P.R.: Ok.

F.F.: Aha, ştii?

P.R.: Păi, poate mă scoţi şi pe mine cu banii ăştia cu el! Cu ce iau de la ăştia.

F.F.: Ai văzut!

P.R.: Vreau şi revizuirea la al meu, care e acum, eu am dreptul un an de zile să fac revizuirea, pe bune.

F.F.: Ai văzut!

La aceeaşi dată, la ora 19.58.24, P.R. a luat legătura cu C.D. şi poartă următoarea conversaţie care a stat la baza sesizării în prezenta cauză:

C.D.: Dar de unde vii?

P.R.: M-am oprit şi mă întâlnesc cu F. un pic, că de aia te-am şi sunat, că a vorbit cu H. la Curtea Supremă cu o judecătoare.

C.D.: Nu are legătură!

P.R.: Nu, dar poate să rezolve ea cu relaţiile ei şi ştim şi procedură şi tot şi nu vrea nici un leu înainte.

C.D.: Am înţeles.

P.R.: Deci în ora şi în ziua în care a spus că e Ok...!

C.D.: Deci eu am dosarul pregătit, dacă vrea mâine i-l dau.

P.R.: Eu mă duc acum că vrea F. să vorbească întâi cu mine şi indiferent cât de târziu, că s-ar putea să dureze o oră cu F., vin la tine.

C.D.: Bine.

P.R.: Oamenii nu vor un leu înainte.

C.D.: Bine.

P.R.: Î n momentul în care este Ok şi în momentul în care este cineva, îl ia, tu eşti cu banii acolo unde trebuie la ora...

C.D. : Nu sunt eu, este cine vrea ea, nu eu.

P.R.: Deci oamenii sunt super serioşi, nu vor un leu înainte.

C.D.: Ok.

P.R.: Şi a garantat că problema se rezolvă foarte rapid, dar nu se discută la telefon! Întâi vorbesc eu acum cu F., vor şi ei să vadă ... ceva, un dosar, şi îmi spun exact ce şi cum. C. al meu, mi-a zis F.: Fă, dacă ştiam, că a vorbit şi de al meu cu revizuirea! A revizuire, dă-l încoace, că i-l facem şi pe loc i-l aprobăm.

C.D.: Şi G. mai are pe 29 acolo. Dacă tot te duci, spune-i să se uite pe data de 29 sau 30, 29 mi se pare.

P.R.: Cu atât mai mult, le vorbesc pe toate şi indiferent..., sunt la tine.

C.D.: Deci are dosarul de revizuire la Curte, dacă nu face nimic pe partea asta şi consideră că este mai uşor acolo, e un dosar de revizuire şi eu vin cu temele făcute, iar înainte de asta depun şi îţi arăt ce depun şi Curtea poate să hotărască pentru că ea este cea mai înaltă şi chiar dacă celelalte au admis ca... mă rog, eu aduc probele necesare acolo şi dacă spune acolo: Cineva sus te iubeşte, în secunda doi spune: Gata, rămâne la pedeapsa executată.

P.R.: Ai înţeles?

C.D.: Deci eu ţi-am zis, are şi acolo pe 29 sau 30, nu mai ştiu exact.

P.R.: Da, eu ştiu cu cine vorbesc şi în astfel de chestii, eu i-am spus F.

C.D.: Nu ştiu exact că e pe 29 sau că e pe 30, eu ştiu că e 29, C. m-a contrazis, a zis că e 30, eu ştiu că e 29. Dar acolo poate să vadă, că intră în aia şi găseşte C.G., vede dacă e pe 29 sau 30, că e revizuire, nu e nimic altceva.

P.R.: Da.

C.D.: Şi nu are cum să fie zece C.

P.R.: Da. Hai că acum în 10-15 minute mă întâlnesc cu F. şi după aceea o să dureze, la orice oră din seara asta vin la tine.

C.D.: Deci dacă madam F. o cunoaşte şi spune că este super uşor, poate e mai super uşor acolo.

P.R.: Da. Oamenii nu vor nici un leu înainte.

C.D.: Da.

P.R.: Pentru că la astfel de chestii nu se iau banii înainte, dar... mă rog.

C.D.: Deci tu ai auzit şi ai văzut, când mi s-a spus: Hau, bau! Poate poţi să garantezi pentru mine.

P.R.: Doamne fereşte, altfel nici nu..., tu ai văzut, m-am băgat şi mă bag acum că eu în momentul acesta nu vreau... şi m-a durut ce ai spus azi, că dacă nu ştiu nişte lucruri la timp şi un punct de lucru nu înseamnă că eu mint. Dar eu nu fac din astea la prieteni, o dată, în al doilea rând, eu în ceea ce priveşte aceste două persoane mi-am format părerea.

C.D.: Şi pe mine nu mă interesează.

P.R.: Acum chiar ştiu că asta e rezolvată pentru că e vorba de sufletul unui om.

C.D.: Deci tu acum ascultă-mă bine.

P.R.: Vezi, dacă rămân fără baterie, să nu te sperii.

C.D.: Eu nu am 70, dar 60 sunt ai mei, înţelegi?

P.R.: Da.

C.D.: Pe care pot să îi iau de acolo şi să îi transmit dincolo, nu mă interesează pe mine cum se face şi nu mă interesează care este procedura, eu nu vreau decât să îmi iasă pe poartă, atât şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. (...)

Într-o altă convorbire F.F. arată:

F.F.: Ai mai vorbit cu C.?

P.R.: Nu, a vorbit D. cu el, că a zis să o sune ...neinteligibil... şi ea l-a sunat să-i zică că şi-a retras cererea de la judecătorie.

F.F.: Ea?

P.R.: Da, el a retras-o, ca să meargă pe Parchet. Da aicea trebuie să vedem, să vorbim noi.

F.F.: Da.

P.R.: Înţelegi?

F.F.: Da, da! Deci sunt de acord cu varianta noastră, aia?

P.R.: Îhî, îhî. Păi nu au ce să facă, păi da, păi să vedem cât de tare, eu nu m-aş baza pe C. foarte tare, adică trebuie discutat cu...

F.F.: Da mă, ştii de ce merge pe varianta Parchetului, R., pentru că acolo sunt relaţiile lui! Eu ţi-am zis, unul are, unul are Judecătoria, unul are Parchetul, de aceea insistă pe varianta aceea.

P.R.: Da.

F.F.: Că acolo e bazat.

Situaţia de fapt a fost stabilită de instanţele anterioare în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în ambele faze procesuale: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi; înscrisurile depuse, în xerocopie, la dosarul de urmărire penală, respectiv, cererea de revizuire formulată de C.D. pentru C.G. şi referatul procurorului, cererea de revizuire formulată de C.G., extras al listei de şedinţă din data de 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia penală nr. 333 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numerele de înregistrare a cererilor de revizuire şi graţiere formulate de C.G. şi de C.D.; adresa din 04 decembrie 2009 emisă de Preşedintele României - Probleme Cetăţeneşti; contractul de împrumut din 24 decembrie 2009 autentificat la Biroul Notarului Public S.M.; adresa din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3; declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor O.V., Z.G., R.M., P.D., F.S.P. şi C.E., precum şi procesele-verbale de confruntare între inculpaţi.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greşită aplicare a legii, invocat de către apărare pentru inculpata A.C., acesta este nefondat.

Încălcarea legii a fost invocată în legătură cu modul de interceptare a convorbirilor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a fost sesizat, la data de 28 ianuarie 2009, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti - Cabinetul Preşedintelui a dispus confirmarea ordonanţei sus-menţionate şi a emis autorizaţia pe o durată de 28 de zile, privind interceptarea şi înregistrarea audio şi video a convorbirilor telefonice şi ambientale purtate de numitele C.D. şi P.R.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 91¹ C. proc. pen., care stabilesc condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon.

Astfel, potrivit alin. (1) şi (2) ale acestui articol, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului competent, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea procurorului care efectuează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege, invocat de către apărare pentru inculpata A.C., acesta este nefondat.

Hotărârea Curţii de Apel respectă dispoziţiile legale atât ca formă, cât şi ca fond, iar criticile formulate cu privire la modul de redactare hotărârii şi cele referitoare la evaluarea probelor sunt neîntemeiate.

Decizia pronunţată cuprinde atât acuzaţiile formulate de către Ministerul Public, cât şi faptele, respectiv probele pe care instanţa îşi întemeiază soluţia. Curtea a menţionat susţinerile instanţei de fond în considerentele expuse, analiza conţinutului infracţiunilor, sancţiunea. Având în vedere motivarea instanţei de fond şi a celei de apel cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt şi de drept cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, critica formulată în recurs apare ca lipsită de fundament.

În evaluarea caracterului echitabil al procedurii desfăşurate în faţa instanţei de fond şi a celei de apel se are în vedere existenţa unei motivări a instanţei pentru fiecare dintre problemele supuse judecăţii, cu privire la probele pe care le reţine şi pe care le înlătură cu privire la consecinţa probatoriului asupra vinovăţiei, cu privire la cuantumul sancţiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reţine vinovăţia persoanei acuzate. În cauză există aprecierea proprie a instanţei de fond cu privire la acuzaţie, iar motivarea concluziei la care ajunge curtea de apel este consecventă cu probele administrate.

Înalta Curte nu poate reţine ca fiind temeinică afirmaţia inculpatei care susţine că între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate există elemente de contrazicere, deoarece acel pasaj citat este scos din context.

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385° alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. susţinut de A.C. este nefondat.

Apărarea a invocat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în modalitatea reţinută prin hotărârile atacate, şi anume elementul material al laturii obiective. Inculpata A.C. a pretins de la inculpata C.D. suma de 70.000 euro, susţinând că, în schimbul respectivei sume de bani, atât ea, cât şi prietena sa, inculpata S.E., vor face demersuri la Administraţia Prezidenţială, la persoanele abilitate să se pronunţe cu privire la admisibilitatea cererilor de graţiere, pentru a obţine eliberarea, prin graţiere, a deţinutului C.G., condamnat la 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat, cu certitudine, în ziua de 20 ianuarie 2009, A.C. cerându-i C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G. Faţă de faptul că nu a fost pus în libertate, atât C.D., cât şi C.G. au început să-i ceară explicaţii inculpatei A.C. A.C. a dat asigurări inculpatei C.D. că soţul său va fi eliberat, dar puţin mai târziu. A.C. a susţinut că persoanele la care a intervenit ea „şi-au făcut treaba”, deşi nu încasaseră niciun ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. şi spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deşi au luat deja banii. Convorbirea purtată de A.C. cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09, subliniază existenţa faptei şi vinovăţia inculpatei A,C. A.C. descrie în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante şi sus-puse şi că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitaţi, să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, invocat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de recurs găseşte criticile formulate de Ministerul Public ca fiind nefondate în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că instanţele anterioare Ie-a aplicat inculpaţilor A.C., P.R., F.F., C.G. şi C.D. pedpese greşit individualiza-te în raport de gravitatea infracţiunilor, modalitatea de săvârşire a faptelor, cuantumul ridicat al sumei ce a făcut obiectul material al infracţiunii de corupţie, atitudinea procesuală a inculpaţilor, de împrejurarea că s-a pretins că există influenţă asupra magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Administraţiei Prezidenţiale, considerându-le ca fiind prea blânde, motiv pentru care s-a solicitat majorarea acestora.

Instanţa de recurs apreciază că sancţiunile ce au fost aplicate trebuie să reflecte gravitatea faptei (astfel cum decurge din limitele de pedeapsă).

De asemenea, în ceea ce le priveşte pe recurentele inculpate A.C., P.R. şi F.F., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere dispoziţiile părţii generale ale C. pen. incidente în cauza dedusă judecăţii, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, activitatea infracţională anterioară a inculpatelor P.R. şi F.F., persoana inculpatelor, poziţia lor procesuală de îngreunare a cercetărilor, mergând de la nerecunoaşterea faptelor şi poziţii oscilante până la alibiuri false şi atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar şi conduita bună a inculpatei A.C. înainte de săvârşirea faptelor. Aceste elemente de individualizare au fost valorificate de către instanţa de fond la stabilirea modalităţii de executare a sancţiunii, prin privarea de liberate a inculpatelor.

În mod temeinic, instanţele au apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatele P.R. şi F.F., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pentru inculpata A.C., considerând atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, dar mai ales gradul de participaţie la săvârşirea faptelor, în sensul că s-a reţinut în sarcina ei o singură faptă, instanţele anterioare au ajuns la concluzia, în mod corect, că, pronunţarea unei condamnări constituie avertisment şi chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care, s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 86² C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, în sensul micşorării (astfel cum au solicitat inculpatele P.R. şi C.D.) ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalităţii de executare a pedepselor aplicate (conform solicitării Parchetului), nu se impune.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C.G. şi C.D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţele anterioare au făcut, în mod legal şi temeinic, aplicarea dispoziţiilor privind adaptarea pedepsei la situaţia de fapt. Astfel, instanţele anterioare au reţinut, în mod corect, în favoarea celor doi inculpaţi, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere că, de la începutul cercetărilor aceştia au avut o atitudine constant sinceră şi cooperantă, participând la identificarea şi facilitarea tragerii la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi şi contribuind, în mod substanţial, la stabilirea situaţiei de fapt.

De asemenea, Curtea consideră că instanţele anterioare au avut în vedere, în mod corect, elementele de individualizarea judiciară a pedepselor - dispoziţiile părţii generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecăţii, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, poziţia lor procesuală, dar şi conduita bună a inculpatei C.D. înainte de săvârşirea faptelor, lipsa antecedentelor penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G., Curtea apreciază că, în mod temeinic, instanţele anterioare au considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea. De asemenea, Curtea consideră că instanţele anterioare au procedat, în mod temeinic, atunci când au stabilit modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatul C.G., considerând că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., având în vedere condamnările anterioare faţă de acesta.

Pentru inculpata C.D., apreciind atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, instanţele anterioare au apreciat, în mod corect, că pronunţarea unei condamnări constituie avertisment şi chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 86² C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.G. şi C.D., în sensul micşorării ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalităţii de executare, nu se impune.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 15 C. proc. pen., când a intervenit decesul inculpatului, invocat de Ministerul Public, de apărare pentru inculpata S.E., instanţa de recurs apreciază critica întemeiată.

Pentru a fi incident cazul de casare trebuie să fim în prezenţa unui deces care priveşte inculpatul din cauză.

Având în vedere că în data de 13 februarie 2012 inculpata S.E. a decedat, aşa cum rezultă din certificatul de deces eliberat în data de 15 februarie 2012, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. faţă de inculpata S.E.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lI-a penală.

Va casa în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 140 din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpata S.E. ca urmare a intervenirii decesului acesteia cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate în ceea ce o priveşte.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.R., F.F., A.C., C.G. şi C.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Va constata că inculpatul C.G. este arestat în altă cauză.

Va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi P.R. şi C.D. la plata sumelor de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi F.F., A.C. şi C.G. la plata sumelor de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.E., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lI-a penală.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 140 din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:

În temeiul art. 11 pct 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata S.E. ca urmare a intervenirii decesului acesteia cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate în ceea ce o priveşte.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.R., F.F., A.C., C.G. şi C.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Constată că inculpatul C.G. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi P.R. şi C.D. la plata sumelor de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi F.F., A.C. şi C.G. la plata sumelor de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.E., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3086/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3090/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 3089/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3089/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs